Info utile din LP 1 – Laboratorul de microbiologie

Microorganismele pot fi:

 celulare  protozoare, fungi microscopici, bacterii, cianobacterii;

 acelulare  virusuri.

Planul laboratorului de microbiologie

 trebuie sa asigure circuitul in sens unic

Compartimente: receptia probelor, insamantarea probelor, spatii de lucru, spatii

de depozitare, camera frigorifica, spatiu pentru inactivarea agentilor infectiosi,
spatiu pentru sterilizare mediilor si/sau a materialelor, birouri, dependinte.

 Compartimentul pentru investigatie microbiologica/serologica 

aprox.11-16mp + tehnician cu dotari dispuse ergonomic;

Exigente: conducte si retea electrica incluse in pereti, pereti interiori netezi,

tavan fara profile, paviment rezistent, fara fisuri, usi glisante, cu deschidere spre
culoar, instalatii (electrica, de gaz, pentr apa rece, pentru apa calda, de incalzire,
aer conditionat), iluminare corecta a locurilor de lucru, chiuvete/cuve din
materiale necorozive.

Echipamente:
 Receptia probelor: stative (eprubete), cosulete (flacoane, tampoane), registre,
calculatoare, frigidere;

 Insamantarea probelor: hote (cu bec de gaz), stative, termostate, centrifugi,

galeti pentru deseuri contaminate/menajere;

 Sectorul de lucru: hota (cu bec de gaz), stative, anse bacteriologice,

microscoape, lupe, centrifugi, consumabile, balante, analizoare, galeti pentru
deseuri contaminate/menajere/intepatoare, autoclave (orizontale sau verticale);

 Sectorul de colorare: aparat de colorat frotiuri, baie de colorare, seturi de

coloranti, stative pentru lame;

 Sectorul de spalare si pregatire a consumabilelor: cuve de spalare, recipiente

de sticla/plastic, distilatoare.

Microscoape:

 microscop cu fond intunecat;

  microscop cu contrast de faza;
 microscop cu fluorescenta;
 microscop electronic.
Echipamente accesorii: recipiente sticla (boro-silicata) – eprubete, baloane,
cilindrii, pahare conice, cristalizoare, stative pentru eprubete/lame, recipiente din
plastic (recoltoare, flacoane pentru hemoculturi, placi Petri), pipete gradate din
sticla/plastic, anse bacteriologice de unica folosinta/fir platina, consumabile
(accesorii) pentru analizoare (pisete, varfuri de pipete semiautomate/automate,
paneluri, inoculatoare), nefelometre, dispenser pentru discurile de
antibiograma, citometre, lame/lamele de microscop, becuri de gaz.
Clasificarea agentilor infectiosi in raport cu riscul infectiei de laborator:
1. Grup de risc 1 (risc individual si/sau comunitar redus)
← bacterii nepatogene pentru adultul sanatos, posibil oportunisti pentru gazda
imuno-compromisa (s.epidermidis, b.subtilis, vaccinuri vii atenuate);
2. Grup de risc 2 (risc individual moderat, risc comunitar redus)
← paraziti, fungi dermatofiti/oportunisti, bacterii (b. dizenterici, b. tifici,
salmonele netifoidice, s. aurii, pneumococi, b.tetanic, b. difteric, micobacterii
conditionat patogene), virusuri.
3. Grup de risc 3 (risc individual ridicat, risc comunitar redus)
← bacterii (meningococ, gonococ, b. carbunos, b. botulinic, b. tuberculozei); de
obicei, contactul se face la manipularea culturilor;
4. Grup de risc 4 (risc individual şi/sau comunitar ridicat)
← virusurile febrelor hemoragice, encefalitice.
Clasificarea laboratoarelor din punctul de vedere al biosiguranţei:
 Nivel de biosiguranţă 1;
 Nivel de biosiguranţă 2;
 Nivel de biosiguranţă 3;
 Nivel de biosiguranţă 4.
Hote de securitate biologica (HSB)
1. Clasa I – aerosoli şi stropi
− flux minim de aer orientat spre interiorul hotei de la nivelul fantei de acces
pentru lucru; filtrare adecvată a aerului eliminat; nu asigura protecţia
produsului;
 2. Clasa II – aerosoli şi stropi
− flux minim de aer orientat spre interiorul hotei de la nivelul fantei de acces
pentru lucru; filtrare adecvată a aerului eliminat; asigură protecţia produsului;
3. Clasa III – aerosoli şi stropi
− nivel maxim de securizare; asigură protecţia produsului dacă este prevăzută
cu flux de aer laminar; izolator din folie flexibilă cu presiune negativa.
Barierele antiinfectioase
 primare  previn raspandirea microorganismelor in laborator (tehnici si
echipamente prin care se previne formarea de aerosoli);
 secundare  protejeaza personalul in cazul depasirii accidentale de catre
microorganisme a barierelor primare (echipamentul de protectie
personal);
 tertiare  previn raspandirea in comunitate a microorganismelor care au
depasit barierele primare si secunadare (echipamente de protectie a
personalului).
Info utile din LP 2 – Metode de sterilizare si dezinfectie
 sterilizarea = ansamblul metodelor de distrugere sau indepartare a tuturor
microorganismelor, inclusiv a endosporilor bacterieni, a micobacteriilor, a
virusurilor neanvelopate si a fungilor;
 dezinfectia = distrugerea formelor vegetative ale microorganismelor, dar nu
obligatoriu a sporilor, a micobacteriilor si a virusurilor nude.
 prezervarea = prevenirea multiplicarii unor microorganisme in produse
farmaceutice, alimenatre, etc;
 asepsia = ansamblul masurilor prin care prevenim contaminarea unor
materiale si organisme (in primul rand, a omului) cu microorganisme;
 antisepsia = ansamblul procedeelor utilizate la nivelul suprafetelor si al
mucoaselor pentru a lupta contra unei infectii microbiene de suprafata. 
Factori care influenteaza eficienta antimicrobiana

 intensitatea si timpul de actiune – timpul de distrugere a

microorganismelor variaza invers proportional cu intensitatea agentilor
antimicrobieni;
 influenta mediului – substantele organice, turbiditatea, duritatea apei, pH-
ul;
  gradul de rezistenta a microorganismelor – diferente intre specii sau in
cadrul aceleasi specii;
 concentratia microorganismelor – pentru aceeasi intensitate a agentului,
timpul de distrugere creste proportional cu concentratia acestora prin
efectul populational.

a) Agenti fizici
 caldura;
 uscata  deshidratare/oxidare;
 umeda  coagularea proteinelor;
 frigul;
 desicarea;
 presiunea osmotica;
 radiatiile;
 filtrarea.

Sterilizarea prin intermediul caldurii uscate

 incalzirea la rosu (folosita pentru ansa bacteriologica);

 flambarea = trecerea prin flacara;
 incinerarea = arderea cu reducere la cenusa;
 sterilizarea prin aer cald ( etuva la160°C timp de 2h sau la 180°C timp
de 1h);
Indicatii – utilizata pentru sticlărie de laborator, vase din porţelan,
instrumentar chirurgical metalic, pulberi inerte, termostabile, substante
uleioase.

Controlul eficientei sterilizarii se face prin:

 indicatori chimici;
 indicatori biologici:
 benzi de hartie de filtru impregnate cu b.subtilis;
 mediu de cultura inclus cu b.stearothermophilus).

Sterilizarea prin intermediul caldurii umede

 pasteurizarea (procedeu de sterilizare prin încălzire urmată de o răcire
bruscă ≈ conservarea produselor alimentare) – la temperaturi < 100°C;
 63°C/30min;
 72°C/15sec;
  fierberea + tindalizarea (procedeu de sterilizare prin încălziri și răciri
succesive) – la temperaturi =100°C;
 autoclavarea (sterilizare prin vapori sub presiune) – la temperaturi
>100°C.
Mecanismul de acţiune al autoclavarii  denaturarea proteinelor prin
cresterea t°C vaporilor de apă într-un spaţiu închis proporţional cu
presiunea lor:
 0,5 atm  115°C;
 1 atm  121°C;
 2 atm  134°C.
Indicaţii – utilizata pentru sterilizarea materialului infecţios din laborator,
a mediilor de cultură termostabile, a instrumentelor chirurgicale, a
halatelor, a câmpurilor operatorii, etc.
Contraindicaţii – nu este utilizata pentru materiale plastice, piele, blană.

Sterilizarea prin intermediul frigului

 refrigerarea;
 congelarea;
 socul rece.

Sterilizarea prin desicare

 presupune actiunea de eliminare a apei dintr-un corp;
 particularizata in procesul de liofilizare = procedeu de conservare a unor
produse biologice, alimente, medicamente, etc. constând in sublimarea
apei cu ajutorul vidului din produsele în prealabil congelate.

Sterilizarea prin intermediul presiunii osmotice

 dezvoltarea microorganismelor este puternic influentata de presiunea
osmotica a lichidului din mediu astfel incat, în medii suficient de
concentrate, în care presiunea osmoticã creste mult, nu este posibilã
dezvoltarea nici unui microorganism;
 influenta presiunii osmotice se exprima prin prin gradul higrometric al
produsului = raportul între presiunea vaporilor de apa din produs si
presiunea vaporilor de apa din atmosfera la saturatie si aceeasi
temperatura; acesta ar putea fi inflentat înainte de a se realiza sterilizarea
sau pasteurizarea prin substante de adaos care maresc continutul de
substanta uscata si, în acelasi timp, maresc presiunea osmotica, scad
presiunea vaporilor de apa din produs , respectiv scad valoarea gradului
higrometric.
 Sensibilitatea diferitelor microorganisme la scaderea gradului higrometric
este foarte diferitã.

Sterilizarea prin filtrare

 presupune trecerea unui fluid printr-un corp poros constituit din
membrane de acetat de celuloza (filtre Millipore), nitrat de celuloză,
policarbonat sau teflon;
Indicatii – utilizata pentru sterilizarea lichidelor termolabile sau a aerului
pentru crearea unui mediu aseptic in boxe cu flux de aer laminar HEPA
(High-efficiency particulate air)  hote de securitate biologica clasa III.

Sterilizare prin intermediul radiatiilor

 radiatii ionizante (X, ) – ionizeaza apa si distrug ADN-ul celular; sunt
caracterizate prin penetraţie mare;
Indicatii – utilizata pentru seringi de plastic, manusi chirurgicale,
materiale de sutura, catetere;
 radiatii neionizante (UV) – afecteaza replicarea ADN-ului celular; sunt
caracterizate de penetratie slaba (260 nm);
Lampa germicidă – utilizata pentru sterilizarea suprafeţelor de lucru
netede, curate si sanitizarea saloanelor sau a sălilor de operaţie.

b) Agenti chimici
 antiseptice − se folosesc pe tegumente si mucoase;
  dezinfectanti − se folosesc pe suprafete inerte;
Aplicarea amandurora se face pe suprafete curate. Diferentierea “curat” 
“murdar” se face astfel:
 curat = lipsa substantelor organice (in urma spalarii cu apa si sapun);
 murdar = prezenta substantelor organice.
Dezinfectante uzuale in laboratorul clinic
 hipocloriti
Indicatie – utilizati pentru dezinfectia suprafetelor, a borcanelor, a
pipetelor;
 derivati fenolici
Indicatie – utilizati pentru dezinfectia suprafetelor, a borcanelor, a
pipetelor;
 formaldehida
Indicatie – utilizata pentru dezinfectia suprafetelor si a boxelor (filtre de
gaz), inactivarea suspensiilor bacteriene (in solutie);
 glutaraldehida
Indicatie – utilizata pentru dezinfectia suprafetelor;
 detergenti cationici
Indicatie – utilizati pentru spalarea si dezinfectia suprafetelor;
 iodofori
Indicatie – componenti ai solutiilor dezinfectante pentru pipete.
Teste de eficienta ale procesului de dezinfectie
 Coeficientul fenolic − indica cu cat este mai activ un compus fenolic in
comparatie cu fenolul pur;
 Testul Rideal-Walker (cu substante pure);
 Test Chick-Martin (in prezenta de substante organice);
coeficientul CM < coeficientul RW.
Prelevatele patologice pot fi insamantate
 direct: sange, exudate seroase, colectii purulente (omogene), fecale
(emulsionabile);
 dupa o prealabila prelucrare prin:
 decontaminare – spalare cu solutie salina izotona (sputa, fecale),
tratarea cu hidroxid de sodiu (sputa);
 concentrare – centrifugarea produselor fluide sau omogenizate;
 omogenizare (sputa cu N-acetil-cisteina).
Tehnici elementare de lucru
Epuizarea inoculului cu ansa bacteriologica pe placi cu mediu agarizat  in
scopul obtinerii culturii pure.
Obtinerea de colonii izolate  dispersie.
Insamantarea (automata sau manuala) se realizeaza cu firul drept al coloanei de
agar nutritiv moale:
 in medii lichide;
 pe medii solidificate (in coloana dreapta si panta).
Info utile din LP 3 – Algoritmul de diagnostic bacteriologic
Metode directe (diagnostic bacteriologic)
 Tehnici de depistare microscopica;
 Tehnici de depistare antigenica;
 Tehnici de izolare in cultura a microoganismelor semnificative clinic;
 Tehnici de biologie moleculara.
Metode indirecte (diagnostic serologic)
Algoritmul de diagnostic implica:
1. receptia si triajul calitatii;
2. microscopia;
3. cultivarea  mediile de cultura si metodele de izolare;
4. incubarea  atmosfera, temperatura, timpul de incubare specifice speciei
de izolat;
5. izolarea si identificarea;
6. antibiograma.

a) Prelevarea
Alegerea prelevatelor patologice /momentul prelevarii
 microorganismul cauzator de boala este cautat in leziunile pe care le
determina;
 prelevatele examinate trebuie sa reprezinte realul produs patologic;
 medicul hotaraste tipul de prelevat in functie de stadiul bolii.

 Pentru diagnosticul serologic se vor recolta serul acut si serul tardiv.

Norme de prelevare
 inaintea instituirii tratamentului antimicrobian;
 in cantitate suficienta;
  in conditii aseptice;
 se evita contaminarea cu microorganisme din mediul extern;
 prevenirea sau reducerea contaminarii unor probe cu microbiota indigena;
 se evita infectarea pacientului in timpul prelevarii, infectarea personalului,
contaminarea mediului cu microbi patogeni;
 prelevatele trebuie insotite de date informative suficiente.
Materilale si instrumente necesare
 recipiente (in functie de prelevat): tampoane de exudat, urocultoare,
coprocultoare, eprubete;
 instrumente sterile: tampoane, seringi, ace;
 materiale pentru decontaminarea tegumentelor si unor mucoase:
tampoane sterile, solutii decontaminante;
 medii de transport.
Tehnici de prelevare
 venopunctia – pentru hemocultura;
 punctia lombara – pentru prelevarea de LCR;
 spalatura gastrica;
 exudatul nazal, nazo-faringian, faringian;
 in flacoane sau pe placi Petri – prelevarea sputei;
 exudatul conjunctival;
 exudatul din plagi/arsuri;
 exudatul vaginal, cervical uterin;
 exudatul uretral;
 in flacoane – pentru urocultura;
 prin intermediul unui tampon rectal – pentru coprocultura ← direct din
sigmoid, dintr-un scaun emis spontan/emis prin purgare.
 b) Transportul
 in cel mai scurt timp posibil! (maximum 2 ore de la recoltare)
 este importanta mentinerea conditiei microbiologice initiale a probei si
prevenirea raspandirii microbului infectant (de exemplu, prin refrigerare);
 in medii de transport (cu substante stabilizatoare non-nutritive): Amies,
Stuart, Cary-Blair);
 conditia de anaerobioza; pentru unele tipuri de microorganisme.

c) Triajul de calitate
 presupune controlul macroscopic + controlul microscopic – urmate sau
nu de procedura de respingere.

d) Identificarea izolatului clinic semnificativ

 izolat clinic semnificativ = microorganism separat dintr-un produs patologic

si identificat ca agent cauzator al bolii infectioase

 prin metode conventionale

 microscopie (spre exemplu, microscopia optica in camp luminous 
preparat umed/preparat colorat din prelevat/din cultura);
 identificarea bacteriologica (consecutiva cultivarii);
 identificarea serologica:
– reactii antigen-anticorp cunoscut  direct din produs/din cultura;
 seroneutralizare (ASLO);
 diagnosticul serologic:
 imunofluorescenta;
 aglutinare in tub/pe lama;
 prin metode neconventionale
 identificarea bacteriei direct din produs;
 metode moleculare:
 utilizate in diagnosticul microbiologic
 transformarea genica;
 amplificarea genica;
 hibridizarea moleculara;
 secventierea;
 microarray;
 utilizate in supravegherea microbiologica
 profilul plasmidic;
 analiza fragmentelor de restrictie;
 metode bazate pe PCR (polymerase chain reaction).
 cultura = metoda de multiplicare a microorganismelor in medii de cultura cu
compozitie cunoscuta si in conditii de laborator controlate;

 biotipul = o portiune de spatiu, cu conditii de viata particulare, populata si

transformata de un ansamblu de organisme vii care constitue o biocenoza;

 clona = populatie care rezulta dintr-o singura celula prin inmultire vegetativa;

 tulpina bacteriana = populatie a unei specii constituita din descendentii unei

singure izolari in cultura pura.

Necesitatea culturii pure

Daca exista 2 organisme care coexista in mediul de cultura:

 cele doua organisme devin comensale;

 cele doua organisme se asociaza intr-o simbioza;
 un organism il antagonizeaza pe celalalt;
 un organism creste mai repede dacat celalalt si il priveaza pe cel de-al
doilea de nutrientii esentiali.

Caractere fenotipice ale culturilor

 caractere de cultura;
 metabolismul si activitatile biochimice;
 functia respiratorie:
 testul catalazei;
 testul oxidazei;
 reducerea nitratilor;
 actiunea asupra carbohidratilor – metabolism oxidativ sau fermentativ;
 utilizarea unor anumite surse de carbon (citrat, malonat, acetat);
 actiunea asupra compusilor azotati:
 producerea de indol (testul indol);
 producerea de hidrogen sulfurat;
 hidroliza ureei;
 dezaminarea/decarboxilarea aminoacizilor;
 sensibilitatea sau toleranta la diferiti agenti fizici sau chimici:
 sensibilitatea la diferite temperaturi;
 toleranta la: pH, salinitate sau bila;
 sensibilitate la optochin sau bacitracina (S. pyogenes)

e) Antibiograma
  difuzimetrica  metoda calitativa; poate fi realizata, la randul ei, in doua
feluri:
 antibiograma difuzimetrica pe subcultura standardizata (metoda
Kirby-Bauer)
Principiu:
 cantitate de substanta antimicrobiana este depusa pe suprafata
mediului agarizat preinsamantat cu bacteria testata; se produc difuzia
antibioticului si cresterea bacteriei;
 in locul unde antibioticul realizeaza concentratii > CMI, bacteria nu
creste; circumferinta zonei de inhibitie = locul geometric al punctelor
in care antibioticul a atins CMI in momentul critic al culturii (faza de
lag + primele 2-4 generatii);
diametrul zonei de inhibitie variaza invers proportional cu CMI.
 nu permite cuantificarea nivelului de rezistenţă, rezultatele fiind
exprimate în sensibil, intermediar sau rezistent.
 antibiograma difuzimetrica pe cultura primara;
 automata (Etest)  metoda cantitativa, finalizata cu determinarea CMI
(concentratia minima inhibitorie).

Info utile din LP 4 + LP 5 – Examenul microscopic al bacteriilor

Bacteriile se pot examina in stare nativa sau sub forma de frotiu.

Partile componente ale microscopului optic:

 partea mecanica;
 sistemul optic;
 sistemul de iluminare.

 marirea utila = marirea care ofera o imagine cu detalii a obiectului real;

 apertura numerica = cantitatea de lumina utilizata pentru formarea imaginii;

apertura numerica ¿ n ∙ sinθ

n reprezinta indicele de refractie al mediului

θ reprezinta semiunghiul de deschidere al lentilei

Elemente necesare pentru obtinerea preparatelor microscopice

 Lame de microscop – lame de sticla avand dimensiunile de 76x25x1-

1,1mm;
  Lamele sticla patrate (laturi de 18, 22 sau 24 mm si grosime 0,1-0,17
mm);
 Camere de numarat (pentru elementele figurate) cu lamele avand
dimensiunile 26x18x0,5mm.

Tipuri de preparate microscopice

a) Preparate microscopice umede

Principiu: ← picatura de cultura pe mediu lichid sau germeni raclati cu ansa de

pe mediul solid  intr-o soluţie fiziologica sau bulion, examinarea facandu-se
intre lama si lamela sau in lama cu godeu; citoplasma – incolora,
microorganisme – vizibile in conditii speciale de iluminare (reducerea aperturii,
microscopie in contrast de faza);

Indicatii – utilizate pentru depistarea rapida a spirochetelor, fungilor,

protozoarelor, observarea mobilitatii microorganismelor, observarea elementelor
celulare si necelulare;

Examinare  cu obiectiv uscat;

Exemple: preparatul coprocitologic, preparatul urinar;

b) Preparate microscopice uscate sau fixate (+/− colorate)

Principiu: fixarea colorantilor pe structurile protoplastului bacterian 

cresterea refringentei microorganismelor  observarea detaliilor;

Indicatii – utilizate pentru identificarea microscopica a microorganismelor;

Examinare  cu obiectiv uscat/imersie.

Procedura de obtinere a unui preparat microscopic cuprinde urmatoarele etape:

1. Etalarea

– se face diferit in functie de consistenta materialului;

 în caz de frotiu din organ

 prin amprenta – lama se aplica pe sectiunea organului;
 prin stergerea organului;
 prin strivire intre doua lame – în caz de leziuni cu aspect nodular;
  prin depunere cu pipeta Pasteur – în cazul în care organul este bogat în
sange sau materialul este vâscos;
 în caz de cultura bacteriana
 din prelevatul patologic (de exemplu, tamponul de exudat);
 din cultura  mediu solid sau mediu lichid;
 din medii lichide se recolteaza o picatura cu pipeta Pasteur sau cu
ansa bacteriologica si se depune pe suprafata bine degresata a
lamei, intânzându-se in strat cât mai subţire;
 din culturi pe medii solide – cu materialul recoltat cu ansa
bacteriologica se face o suspensie chiar pe lama cu o picatura de
bulion sau ser;
 din culturi in profunzime – se preleva cu pipeta Pasteur si se aspira
colonia suspecta (rar);

2. Uscarea

– se face la temperatura camerei, evitand flacara;

3. Fixarea (la flacara)

– se face prin:

 uscare la flacara (trecerea lamei prin becul de gaz de 2-3 ori);

 alcool-flambare (depunere pe frotiul uscat a 2-3 picaturi de alcool metilic
sau alcool-acetona)
 aprindere;
 folosirea de lichide fixatoare (alcool etilic, alcool-eter )  pe lama până la
evaporare.

4. Colorarea

− foloseste metode de colorare uzuale:

 Coloratia albastru de metilen ← solutie de albastru de metilen Loffer

(albastru de metilen, alcool de 96 grade si apa distilata);

Principiu: frotiul fixat si racit se acopera cu solutia coloranta 2-5 min, apoi se
spala cu apa si se usuca;

Rezultat: formele vegetative ale bacteriilor apar colorate cu albastru;

  Coloraţia Gram (automata/manuala) ← solutie violet de gentiana, soluţie
Lugol (rol de mordansant), alcool-acetona, fuxina (diluata 1/10)

 Mordansantul este o substanta chimica ce nu actioneaza direct asupra

bacteriilor, dar faciliteaza sau permite colorarea mai pronuntata a
preparatelor in care acestea sunt incluse.

Aceste substante, prin afinitatea lor puternica pentru colorant, cat si pentru
substratul supus colorarii au capacitatea de a sensibiliza substratul supus
colorarii, marindu-i selectivitatea pentru colorant si producand impreuna cu
substanta coloranta un precipitat intens colorat.

Principiu: colorantul bazic (violet de gentiana) patrunde in celula bacteriana

fixata in prealabil si reactioneaza cu componentii acizi din citoplasma care, dupa
tratarea cu solutia Lugol (iodura de potasiu), formeaza un complex stabil
intracelular;

 Acest complex insolubil este specific bacteriilor Gram pozitive ce nu se

decoloreaza cu alcool-acetona;
 Bacteriile Gram negative, in care nu se formeaza acest complex stabil, se
decoloreaza si trebuie recolorate cu alt colorant de contrast (fuxina).

Tehnica de lucru: se acoperă frotiul cu solutie violet de gentiana ( 1 minut); se

indepărtează colorantul, se spala cu apa si se aduga solutia Lugol ( 1 minut); se
indeparteaza soluţia Lugol făra a spala si se decoloreaza cu alcool-acetona prin
miscari ale lamei pana când solutia devine incolora (depinde de grosimea
preparatului; in general, sunt suficiente 20 secunde); se spala cu apa si se adauga
fuxina (1 minut); ultima etapa consta in spalarea lamei si uscarea pe hartie
filtru;
Rezultat:

 bacterii colorate in albastru-violet  bacterii Gram pozitive;

 bacterii colorate in rosu  bacterii Gram negative;
 exista si bacterii Gram labile – se obtin din cauza decolorarii prea usoare
sau prea grele;

A. Bacili Gram negativi (stanga) B. Coci Gram pozitivi (dreapta)

 Coci Gram pozitivi – genul Streptococcus (Streptococcus pneumoniae),

genul Staphylococcuss;
 Coci Gram negativi – familia Neisseriaceae;
 Bacilli Gram negativi – genul Haemophilus, familia Enterobacteriaceae,
Pseudomonas spp., Acinetobacter spp.;
 Bacilli Gram pozitivi – Bacillus spp., Clostridium spp., Corynebacterium
spp.
 Levurile (genul Candida spp.) – Gram pozitive/ Gram negative.

 Metoda Zhiel-Neelsen ← solutie de fuxina Zhiel, solutie de acid

sulfuric/alcool-acetona, solutie de albastru de metilen;

Este utilizata pentru mycobacterii.

Tehnica de lucru: frotiul fixat se acopera cu solutie de fuxina si se incalzeste 10

minute, bagand lama in becul de gaz de 2-3 ori pana la aparitia de vapori,
evitand fierberea; se inlatura colorantul si se adauga acid sulfuric/alcool pentru
decolorare cateva secunde; se spala apoi cu apa si se acopera cu albastru de
metilen (1 minut);

Rezultat:
  bacteriile acido/alcoolo-rezistente (Mycobacterium) – apar colorate in
rosu;
 bacteriile non-acido/alcoolorezistente – apar colorate in albastru;

Bacili acido/alcoolo-rezistenti

5. Uscarea 6. Stocarea

Info utile din LP 6 – Cultivarea bacteriilor

 mediile de cultura = complexe de substanţe care permit creşterea şi

multiplicarea bacteriilor;

Cerintele mediului de cultura

 trebuie sa asigure necesităţile nutritive şi energetice bacteriilor;

 trebuie sa detina umiditate corespunzătoare, pH optimal (7,2-7,4) şi
constant (caracter de tampon);
 trebuie sa asigure un potenţial de oxido-reducere optimal (anaerobioza 
rH2 < 5, aerobioza  rH2 > 10);
 izotonicitate (0,5% NaCl);
 sterilitate şi transparenţa.
Clasificare mediilor de cultura

a) Dupa consistenta
 lichide;
 semisolide;
 solide;
b) Dupa compozitie
 medii de bază (pentru germeni nepretenţioşi/non-fastidiosi)
 bulion simplu (macerat de carne, peptonă, NaCl 0,5%);
 apa peptonată (peptonă şi NaCl 0,5%);
 geloza simplă (bulion + agar);
 medii imbogatite (elective) ← mediu de bază + substanţe organice:
sânge, ser, glucoză (pentru germeni pretenţioşi/fastidiosi)
 geloza−sânge, geloza−ser;
 bulion−sânge, bulion−ser, bulion glucozat;
 medii de imbogatire ← grad de electivitate mai mare
 mediul Pike (streptococi) – bulion glucozat cu cristal violet, azid de
Na +/- sânge;
 mediul hiperclorurat (stafilococi) – bulion + NaCl 7,5%;
 mediul OCST (bacil difteric) – ou, cistină, ser, telurit de potasiu;
 bulion selenit (salmonella) – selenit de Na, peptona, manitol,
tampon fosfat;
c) Dupa gradul de selectivitate
 medii slab selective
 Mac Conkey – saruri biliare, cristal violet, lactoza, rosu neutru;
 EMB – albastru de metilen, lactoza, eozina;
 medii moderat selective
 agar Hektoen – saruri biliare, lactoza, zaharoza, salicina, albastru de
brom-timol, fuxina;
 geloza SS (pentru Salmonella si Schigella) – saruri biliare, verde
brilliant, lactoza, rosu neutru;
 medii inalt selective
 geloza Wilson-Blair – extract de carne, dextroza, bismut-sulfit;
 agar verde-brillant – verde-brillant, lactoza, rosu fenol;
 medii selectiv-diferentiale
 manithol-salt-agar;
  medii diferentiale
 mediu lactozat  bacterii lactozo-pozitive/bacterii lactozo-
negative;
 medii speciale
 mediul Löwenstein-Jensen (micobacterii) – ou, cartof, verde-
malachit, asparagină, glicerină;
 mediul Sabouraud (levuri) – geloză, maltoză/glucoză, antibiotic;
 mediul Schaedler (anaerobi) – geloză−sânge, glucoză;
 mediul chocolat (neisserii, hemofili) – gelozăsânge topită şi răcită
la 60-70°C.

 însămânţare = punerea în contact a unei culturi bacteriene sau a unui produs

patologic cu mediile de cultură;

Metode de însămânţare

 pe medii solide
 prin epuizare – dispersie in pentagon regulat deschis (obtinere de
colonii izolate) sau in sector (obtinere de colonii confluente);
 prin înţepare;
 în medii lichide  prin omogenizare

 colonie bacteriană = aglomerare de bacterii vizibilă cu ochiul liber, formată

din multiplicarea unei singure bacterii de pe mediul de cultură;

 izolare = repicarea unei singure colonii pe alte medii de cultură cu scopul de

a obţine cultură pură;

Caractere de cultura în medii lichide

 tulburarea uniformă a mediului (Staphylococcus spp., Salmonella spp.);

 depozit grunjos sau nisipos la fundul tubului; mediul rămâne clar
(Streptococcus spp.);
 depozit floconos; mediul rămâne clar (B. anthracis);
 mediul prezintă văl subţire la suprafaţă (Corynebacterium diphtheriae);
 membrană groasă, rugoasă, plisată la suprafaţă; restul lichidului este
limpede (Mycobacterium tuberculosis);
 inel aderent pe pereţii tubului (Escherichia coli);
  peliculă la suprafaţă, sub aceasta mediul este colorat verde-albastru
(Pseudomonas spp.).

Caractere de cultura pe medii solide

In cazul coloniilor pe medii solide se apreciaza:

 mărimea;
 forma (rotunde, stelate, sizoide, filamentoase, circulare, punctiforme,
etc.);
 aspectul marginilor (regulate, neregulate, cu prelungiri în cap de meduză,
etc.);
 suprafaţa coloniei (bombată, granulată, plată, cu depresiune centrală, cu
ridicătură centrală sau marginală, etc.);
 aspectul suprafeţei (lucios, mat, mucoid, aspect curgător uleios, vitros,
etc.);
 consistenţa (vâscoasă, filantă);
 dacă se emulsionează uşor sau nu în ser fiziologic;
 transparenţa sau opacitatea coloniei;
 pigmentarea coloniei;
 apariţia unei zone incolore în jurul coloniei – indica hemoliza;
 eventual lichefierea mediului.

Tipuri de colonii pe medii solide

 colonii tip „S” (smooth)  colonii rotunde, cu margini regulate, bombate,

suprafaţa netedă si translucidă;
 colonii tip „M” (mucuous)  colonii mari, bombate, lucioase, cu aspect
mucos, cu tendinţă de curgere şi de confluare;
 colonii tip „R” (rough)  colonii neregulate, plate, uscate, cu suprafaţa
zbârcita; sunt specifice urmatoarelor specii patogene: Bacillus anthracis,
Mycobacterium tuberculosis, Corynebacterium diphtheriae;
 colonii cremoase – colonii mari, rotunde, cu suprafaţă mată si aspect
untos;
 colonii pufoase.

Info utile din LP 7 – Medii politrope (teste biochimice standard + medii

cromogene)

Teste biochimice standard

  Triple sugar iron agar

 mediu solid  coloana si panta in tuburi sterile; coloana contine glucoza

0,1%; panta contine lactoza si sucroza 1%; indicatorul de pH este rosu fenol;
contine, de asemenea, tiosulfat de Na si citrat feros de amoniu;

Principiu:

Daca bacteriile fermenteaza glucoza, virajul de culoare (spre galben) se produce

la nivelul coloanei (de exemplu, bacilii Gram pozitivi din clasa
Enterobacteriaceae); +/ producere de hidrogen sulfurat  o mascare a
galbenului (formatiune circular neagra cu margini galbene).

Daca bacteriile fermenteaza lactoza sau sucroza, virajul de culoare se produce la

nivelul pantei.

 Motility medium

 mediu solid  tuburi sterile;

Principiu:

Tulburarea intregului mediu de cultura dupa inoculare si incubare indica crestere

bacteriana in toate directiile; este specifica bacteriilor neincapsulate, cu flagel 
bacterii mobile.
Tulburarea stricta doar a striului de inoculare la nivelul mediului de cultura
indica o crestere bacteriana limitata la traseul de inoculare; este specifica
bacteriilor incapsulate, fara flagel  bacterii imobile.

 Indol test
Principiu:

Substratul este reprezentat de triptofan, la nivelul caruia actioneaza triptofanaza

secretata de anumite bacterii, avand drept rezultat formarea de indol care
produce virajul de culoare al reactivului Kovacs.

Rezultat:

Lipsa culorii  bacterii indol-negative, iar virajul spre violet  bacterii indol-
pozitive.

 Urease test
Principiu:
Substratul este reprezentat de uree, asupra careia actioneaza ureaza produsa de
unele bacterii cu formare de dioxid de carbon si amoniu;

Rezultat:

Acesta din urma induce un caracter bazic mediului de cultura care produce
virajul de culoare dinspre galben-portocaliu spre roz-rosu.

 MIU = motility test + indol test + urease test

 Simmons citrate agar

 mediu solid  panta; contine citratul de Na = sursa de carbon pentru bacterii;

Rezultat:

Bacteriile citrat-negative determina aparitia culorii verzi la nivelul tubului cu

continut turnat in panta, iar bacteriile citrat-pozitive determina aparitia culorii
albastre.

Alte teste biochimice standard

 Testul Vosges-Proskauer;
 Methyl red;
 Lysin test;
 Phenylalanine test;
 Nitrate test.

Medii cromogene

← substrate legate de un cromogen (reacţie de culoare), fluorogen (reacţie

de lumina) sau o combinaţie a ambelor; populaţia-ţintă este
caracterizata prin sisteme enzimatice care metabolizează substratul cu eliberare
de cromogen/fluorogen; astfel, apare o schimbare de culoare (viraj).

Exista in mai multe forme:

 disponibile sub forma de pulbere deshidratata sau în format granulat;

 gata de utilizare (turnate in placi).

Indicatii – utilizate in screening-ul preliminar al infectiilor tractului urinar (E.

coli, Klebsiella spp., Enterobacter spp.), al infectiilor nozocomiale (Methicillin-
resistant Staphylococcus aureus, Clostridium difficile) si al altor infectii, precum
cele cauzate de Candida spp., Streptococcus de grup B, enterococi rezistenţi la
vancomicină (VRE), enterobacterii producătoare de ESBL.

 Methicillin-resistant Staphylococcus aureus (MRSA) – colonii verzi;

 Enterococi rezistenţi la vancomicină (VRE) precum E. faecalis – colonii
violet si E. faecium – colonii albastre;
 S. agalactiae – colonii roz  rosu;
 Salmonella (direct din produsul patologic) – colonii roz  violet;
 Clostridium difficile (izolare rapida in maximum 24h) – colonii brun-
negre;
 Candida albicans + candida tropicalis – albastru deschis.

Pe medii de cultura care contin substraturi pentru -glucuronidaza si -

galactozidaza:

 Escherichia coli – colonii roz  burgundy;

 Klebsiella, Enterobacter, Serratia, Citrobacter – albastru-verde  verde-
maroniu;
 Proteus, Providencia, Morganella – maro deschis  brun inchis.

Info utile din LP 8 – Antibiograma

Scopul antibiogramei urmareste urmatoarele 3 directii:

 initierea terapiei antimicrobiene;

 tintirea terapiei antimicrobiene;
 monitorizarea terapiei antimicrobiene.

Terapia antimicrobiana posibila

 necesita diferentierea infectiei bacteriene de infectia virala;

 microorganismul infectant a fost stabilit prin rationament clinico-
epidemiologic;
 depistarea microorganismului infectant  prin metode rapide;
 necesita izolarea in cultura pura, identificarea microorganismului
infectant si testarea sensibilitatii la antibiotic.

 antibiograma = testarea sensibilităţii microorganismelor “in vitro” faţă de

antibiotic;
Parametru foarte important  spectrul real de sensibilitate a tulpinii cu
semnificatie clinica!

Relatia microb-medicament este definita de:

 in vitro
 concentratia minina inhibitorie (CMI) = cea mai mica concentratie
de antibiotic care inhiba cresterea bacteriana; este o valoare static;
 concentratia minima bactericida (CMB) = cea mai mica
concentratie de antibiotic cu efect bactericid (care omoara 99.9% din
populatia bacteriana);
 in vivo
 concentratia terapeutica = concentratia de medicament antimicrobian
activ in focarul de infectie.

Clasificarea microorganismelor in categorii de sensibilitate

 sensibil
CMI = de 2-4 ori mai < decat nivelul antibioticului in ser (umori) in
conditiile unor doze unice sau repetate normale;
CMI
< 1  efect terapeutic posibil
CT

 rezistent
CMI > nivelul antibioticului in ser (umori);
CMI
> 1  efect terapeutic neverosimil
CT

 intermediar
CMI  apropiat de nivelul antibioticului in ser (umori);

CMI
= 1 efect terapeutic imprevizibil
CT

Exceptii – in cazul dozelor foarte mari, a concentrarii in focar sau a

administrarii locale;

Punctele de ruptura ale CMI sunt influentate de:

a) factori farmacologici
  concentratia maxima a medicamentului in focar si timpul de
injumatatire;
 fractiunea activa antimicrobiana;
 metaboliti cu activitate antimicrobiana restanta;
 variatia continua a concentratiei de medicament activ in organismul
pacientului;

b) factori microbieni
 zone geografice;
 colectivitati;
 specii.

Teste de eficienta terapeutica

 cinetica proteinei C reactive (CRP);

 testarea activitatii antibacteriene a serului  prin nivelul de eficienta
bactericida (NEB) = cea mai mare dilutie a serului care omoara cel
putin 99.9% din organismele inoculate.

Metode de testare a sensibilitatii la antibiotice

 metoda difuzimetrică (metoda calitativa);

 determinarea concentraţiei minime inhibitorii (metoda cantitativa).

Standardizarea testelor de sensibilitate

Mediul de cultura

 pentru organisme aerobe (non-fastidioase) – mediul Mueller-Hinton ← 30%

infuzie de vita, 1,75% caseina hidrolizata, 0,15% amidon, 1,7% agar; pH
ajustat la neutru, la o temperatura de 25C;
 pentru organisme anaerobe (fastidioase) – mediul Wilkins-Chalgren ← 5%
sange de cal defibrinat, 20 mg/L NAD, suplimentat cu acizi isosaccharinici.

Cerinte:

 continutul in baze purinice, pirimidinice, nucleozide (din peptone)

antagonizeaza sulfamidele si trimetoprimul;
 mineralele (de exemplu, cationii de Mg si Ca) interfera cu activitatea
tetraciclinelelor (stafilococ) si a aminoglicozidelor (pseudomonas);
 pH-ul mediului trebuie sa se incadreze in limitele neutrului (7,2-7,4) – pH-ul
acid scade activitatea macrolidelor si aminoglicozidelor, creste activitatea
tetraciclinelor, nitrofuranului; pH-ul alcalin – invers;
 suplimente nutritive influenteaza antibiograma – glucoza creste zonele de
inhibitie la penicilina, ampicilina, dar nu modifica CMI; sangele reduce
zonele de inhibitie la aminoglicozide, sulfamide, trimetoprim, rifampicina;
 grosimea si uniformitatea trebuie sa caracterizeze mediul de cultura.

Inoculul bacterian necesita atestarea semnificatiei clinice.

Densitate acestuia se stabileste prin:

 metoda difuzimetrica = 108 UFC/ml (standardizare turbidimetrica 0,5

McFarland);
 metoda dilutiilor = 105UFC/ml.

Varsta culturii faza logaritmica.

Prepararea inoculului presupune suspensionarea a 2-3 colonii izolate, în solutie

salina sterila.

Etalonarea inoculului  turbiditatea suspensiei se controlează nefelometric sau

comparând cu tuburi-etalon (conţin suspensii de particule latex/sulfat de Ba cu
turbiditate determinată); se ajustează la 0,5 McFarland timp de maximum 15
minute.

Inocularea urmeaza urmatoarele etape:

 temperarea placilor cu mediu Mueller-Hinton;

 insamantarea cu inoculul etalonat anterior;
 adsorbtia inoculului (3-5 minute);
 aplicarea discurilor/benzilor Etest.

 adsorbție = fenomen fizic care consta in fixarea și acumularea moleculelor

unui gaz sau ale unui lichid pe suprafața unui corp solid;

 absorbtie = fenomen fizic prin care un corp lichid sau solid încorporează, prin
difuzie, o substanță oarecare din afară;

Incubatia  timp de 16-18h, la o temperatura de 35-37C (in functie de specie),

intr-o atmosfera ai carei parametri difera, de asemenea, in functie de specie.
Selectarea substantelor antimicrobiene se face in functie de standarde de
interpretare internationale:

 CLSI (Clinical Laboratory Standards Institute) – american; clasifica

microorganismele, in functie de gradul de sensibilitate la antibiotic, in
sensibile, intermediar-sensibile/intermediar-rezistente si rezistente;
 EUCAST (European Committee on Antibiotic Susceptibility) –
european; admite doar statusurile de sensibil si rezistent.

Grupele de antibiotice testate/raportate

 Grupul A ← antibiotice testate şi raportate de rutină (de primă intenţie);

 Grupul B ← antibiotice importante clinic, care se testează de rutină, dar
rezultatele se raportează selectiv; sunt introduse in strategia terapeutica
dacă:
 o tulpina este rezistentă faţă de aceeaşi clasă de antibiotic din grupul
A;
 izolatul provine din produs patologic special (de exemplu,
sensibilitatea faţă de cefalosporine de generaţia a III-a a izolatelor din
LCR);
 infecţia este polimicrobiană;
 infecţia se extinde la mai multe situsuri;
 exista o alergie la antibiotic;
 exista un eşec terapeutic la tratament cu antibiotic din grupul A;
 se face o raportare către SPCIN in scop epidemiologic;
 Grupul C ← antibiotice suplimentare sau alternative, utilizate pentru:
 tulpini nozocomiale;
 alergii;
 in scop epidemiologic.
 Grupul U ← antibiotice testate în infecţii urinare;
 Grupul O (“other”) ← antibiotice utilizabile în terapie, dar care nu se
testează de rutină.

Testele calitative de determinare a sensibilitatii la antibiotice

 Antibiograma difuzimetrica pe subcultura standardizata (metoda Kirby-

Bauer)

Principiu:
O cantitate de substanta antimicrobiana este depusa pe suprafata mediului
agarizat preinsamantat cu bacteria testata; se produc difuzia antibioticului si
cresterea bacteriei.

In locul unde antibioticul realizeaza concentratii > CMI, bacteria nu creste;

circumferinta zonei de inhibitie = locul geometric al punctelor in care
antibioticul a atins CMI in momentul critic al culturii (faza de lag + primele 2-4
generatii).

Diametrul zonei de inhibitie variaza invers proportional cu CMI. Pot aparea

zone de sinergism sau de inhibitie inductibila.

Nu permite cuantificarea nivelului de rezistenţă, rezultatele fiind exprimate în

sensibil, intermediar sau rezistent.

 Antibiograma difuzimetrica si pe cultura primara

Teste cantitative de determinare a sensibilitatii la antibiotic

 determina concentraţia minima inhibitorie (CMI) a unui antibiotic =

cantitatea cea mai mică de antibiotic care inhibă complet multiplicarea unei
bacterii;

Se recomandată în următoarele situaţii:

 cazuri clinice grave (septicemii, endocardite, meningite);

 rezultate incerte la metoda difuzimetrică/sensibilitate nedeterminată;
 situaţii speciale (de exemplu, testarea sensibilităţii pneumococului la
penicilină când diametrul zonei de inhibiţie la oxacilină este < 20
mm).

CMI obţinut se raportează la punctul de ruptura.

Tehnici de determinare

 Metoda dilutiilor in agar

Principiu:

Se efectueaza diluţii succesive din antibioticul testat în geloză Mueller-Hinton;

se însămânţează cultura bacteriană în spoturi, apoi este supusa incubarii; se
citeste CMI.
  Metoda dilutiilor in bullion
 macrodilutii in tuburi de sticla;
 microdilutii in godeuri.

Principiu:

Se efectueaza diluţii succesive din antibioticul de testat în mediu de cultură

lichid; se adaugă cantităţi fixe din cultura bacteriană cercetată; urmeaza
incubarea timp de 18h la 35°C; se urmăreşte apariţia culturii în mediul lichid; se
citeste CMI.

 Testul E

 bandelete din plastic impregnate cu antibiotic în gradient exponential  la un

capăt concentraţia minimă, la celălalt concentraţia maximă;

Principiu:

Inoculul standardizat este insamantat intr-un gradient discontinuu de concentratii

ale antibioticului obtinut in urma aplicarii benzilor Etest; dupa incubare, se
citeste CMI (zone de inhibiţie au formă elipsoidală; punctul de ruptura  în
dreptul intersectării cu bandeleta de plastic).

Info utile din LP 9 – Exudatul faringian + infectiile urinare

Exudatul faringian

Un exudat faringian este un examen care identifica prezenta unei infectii

bacteriene, fungice sau virale la nivelul regiunii faringiene (gatului). O mostra
de secretii este prelevata de la nivelul cavitatii faringiene si este plasata intr-un
recipient care stimuleaza cresterea microorganismului care a determinat boala
(in cazul in care acesta exista).

Tipul de organism va fi identificat ulterior prin examinare la microscop, prin

efectuarea unor teste chimice sau prin ambele metode. In cazul in care pe mediul
de cultura nu creste nici un organism, testul este negativ.

Majoritatea infectiilor faringelui (gatului) sunt cauzate de virusuri

(enterovirusul, virusul Epstein-Barr, herpesvirusuricu). Cu toate acestea, unele
infectii pot fi cauzate de o bacterie, numita Streptococ de grup A, care poate
determina alaturi de infectia streptococica a faringelui, scarlatina sau febra
reumatica. Ceea ce diferentiaza faringita virala de cea bacteriana este prezenta
pustulelor (colectii purulente la suprafata mucoasei faringiene si a amigdalelor)
in cazul infectiei faringiene bacteriene eritematopultacee.

Complicatiile infectiei streptococice sunt rare, dar pot aparea in cazul in care
infectia nu este tratata adecvat cu antibiotic si includ febra reumatica,
glomerulonefrita, sinuzita sau otita.

Alte exemple de microorganisme ale caror infectii pot asocia afectiuni ale
faringelui sunt:

 Candida albicans – acest fung (ciuperca) determina aparitia de afte

bucale, o infectie a cavitatii bucale si a limbii;
 Neisseria meningitides – aceasta bacterie poate determina odata cu
infectia faringiana, si meningita;
 Corynebacterium diphteriae aceasta bacterie poate determina odata cu
infectia faringiana, si difteria;
 Bordetela pertussis – produce tuse convulsiva.

In cazul in care se suspecteaza o infectie streptococica la nivelul faringelui, se

recomanda efectuarea unui test rapid (test rapid streptococic), inainte de
efectuarea culturii de la nivelul faringelui. Rezultatele testului rapid sunt gata in
10 minute (comparativ cu una sau doua zile cat dureaza cultura faringiana). In
cazul in care rezultatele testului rapid sunt pozitive, se poate incepe imediat
tratamentul cu antibiotice. Cultura de la nivelul faringelui este mult mai
sensibila decat testul rapid. Testul rapid poate da rezultate fals negative, chiar
daca exista infectie streptococica.

 Daca rezultatele testului rapid sunt negative, specialistii recomanda

efectuarea unei culturi faringiene, pentru excluderea unei infectii
streptococice.
 In cazul in care cultura este pozitiva, se poate efectua un test de
sensibilitate a microorganismului la antibiotice (antibiograma).

O cultura negativa exclude de obicei, dar nu intotdeauna, existenta unei infectii

faringiene, factori ce pot influenta rezultatul includ cantitatea de secretii
recoltate, modalitatea de efectuare a culturii, tipul de cultura efectuata si
tratamente anterioare cu antibiotice

Sensibilitatea bacteriei la antibiotice (antibiograma) se poate efectua pentru a

alege tratamentul cel mai adecvat impotriva bacteriei sau virusului identificat
prin cultura faringiana.

Unele persoane pot fi purtatoare de bacterii la diferite niveluri, dar nu dezvolta

semne sau simptome de infectie; deoarece 30% dintre copii mici si adolescenti
pot fi purtatori, o cultura faringiana este recomandata in acest caz numai daca
istoricul pacientului si examenul fizic sugereaza prezenta unei infectii.

Modul de prelevare a exudatului faringian

Pacientul va trebui sa incline capul pe spate si sa deschida gura cat de mult

posibil. Medicul specialist va efectua presiune pe limba cu ajutorul unei spatule
plate numite abeslang (apasator de limba), apoi va examina gura si gatul. Cu
ajutorul unui tampon steril se va preleva o mostra de secretii de la nivelul partii
posterioare a faringelui, din jurul amigdalelor si de la nivelul oricarei zone
inflamate a cavitatii bucale.

Mostra de secretii faringiene poate fi obtinuta si prin spalatura faringiana.

Aceasta procedura presupune efectuarea unor gargare cu mici cantitati de apa
sarata, apoi eliminarea lichidului intr-un recipient steril. Aceasta metoda ofera o
cantitate mai mare de secretii, crescand acuratetea rezultatului culturii
faringiene.

In cazul copiilor recoltarea se poate efectua prin punerea pacientului sa tuseasca

la nivelul unui recipient steril, se mai numeste metoda “metoda placilor tusite”.
Acest lucru evita traumatizarea inutila a copilului.
In timpul recoltarii secretiilor poate aparea senzatie de voma in momentul
atingerii partii posterioare a faringelui cu tamponul. Manevra poate fi dureroasa
daca faringele este inflamat (rosu).

Infectiile urinare

Sunt cauzate de proliferarea anormala a agentilor patogeni in aparatul urinar.

Incidenta infectiilor de tract urinar:

 este mai mare in cazul femeilor, 50% din acestea suferind cel putin o data in
timpul vietii de o forma de infectie a tractului urinar;

 barbatii tineri sunt rareori afectati de infectii urinare, in schimb, barbatii peste
50 ani au afectiuni ale prostatei;

 la copii, infectiile urinare sunt mai rare, afectand cca. 2% din populatia
pediatrica.   

Clasificarea infectiilor urinare

 cistita;
 sindromul uretral acut;
 bacteriuria asimptomatica;
 pielonefrita.

Aparatul urinar, dar şi urina în sine prezintă o serie de proprietăţi cu rolul de a

preveni înmulţirea şi diseminarea ascendentă a bacteriilor prin orificiul extern al
uretrei. Aceste bacterii provin cel mai frecvent de la nivelul tractului digestiv
inferior şi anusului, cu care se învecinează anatomic deschiderea uretrei.

În 80 % din cazuri (valabil pentru infecţiile urinare comune), bacteria implicată

este Escherichia coli – microb care se află, în mod normal, la nivelul colonului
şi anusului.

Simptomele unei infecţii ale tractului urinar (ITU) variază în funcţie de

localizare.

Cineva poate avea o infecție urinară joasă (ITU inferioară) dacă are unele din
urmatoarele simptome:

 durere sau arsuri când urinează (disurie);

 nevoia de a urina frecvent și eliminarea unei cantități mici de urină
(polakiurie);
 sensibilitate sau greutate în partea de jos a abdomenului;
 urina tulbure sau urât mirositoare;
 durere într-o parte, în spate sub cutia toracica (durere în flanc);
 frison și febră;
 greață și vărsături.

ITU superioare (pielonefrite) prezintă simptome cu apariţie rapidă:

 febră (peste 38Celsius);

 frison, greaţă, vărsături;
 durere în spate sau laterală (de obicei pe o parte, aproximativ la nivelul
taliei).

Dacă suspectaţi apariţia unei infecții urinare, cel mai bun lucru ar fi să vă
prezentaţi prompt la medicul dumneavoastră de familie. Daca medicul susţine
suspiciunea dumneavoastră, vă va cere efectuarea unei analize de urină –
sumarul de urină, urmată uneori de o urocultură (din “jetul mijlociu curat”)
pentru a determina tipul bacteriei implicate şi sensibilitatea acesteia la
antibioticele uzuale (antibiograma).

Examenul microscopic al piuriei se poate face:

 pe urina necentrifugata (≥ 8L/mmc);

 pe urina centrifugata (2-5L/mmc).
Gold standard: 105 UFC/mL;

Tratamentul infecției urinare este unul antibiotic în cele mai multe cazuri, iar
antibioticul este prescris de către medic, ţinând cont, în principal, de rezultatul
antibiogramei şi de starea generală de sănătate a pacientului. În general,
simptomele cedează prompt la tratamentul corect, dar în ciuda acestui fapt
trebuie respectată cu stricteţe durata de tratament indicată de medic, durată care
poate varia de la 3 până la mai multe zile în cazul infecţiilor repetate sau
complicate. Infecțiile urinare severe pot necesita spitalizare şi tratament
antibiotic injectabil.

Putem preveni aparitia unei infectii urinare astfel:

 consumand o cantitate mare de lichide, mai ales apă plată;

 urinand imediat ce apare senzaţia;
 stergandu-va dinspre anterior spre posterior după evacuarea vezicii
urinare, evitând astfel contaminarea regiunii uretrale cu bacterii din
regiunea anală;
 menţinand o igienă intimă exemplară;
 golind vezica urinară cât mai repede posibil după un contact sexual;
 evitand produsele igienice şi cosmetice potenţial iritante (uzul
deodorantelor, a pudrei de talc şi a gelurilor de duş în regiunea genitală
pot irita uretra);
 de asemenea, evitand alimentele picante şi cafeaua (sunt iritante uretrale);

Consumul unui pahar de suc de merişor sau unui supliment ce conţine extract
concentrat de merişor zilnic se pare că scade incidenţa unei infecții urinare,
având ca mecanism scăderea aderenţei bacteriei E. coli la pereţii tractului
urinar – condiţie obligatorie pentru înmulţire şi infecţie.