Piața forței de muncă constituie , în permanență un subiect de mare actualitate deoarece pe

această piață se tranzacționează una dintre cele mai importante resurse : forța de muncă.
Încă din cele mai vechi timpuri, indiferent de tipul de societate
Piața muncii este una dintre cele mai instabile piețe, cuprinzând atât distorsiunile
sistemului economic, cât și toate impedimentele întâlnite în sistemul social. Elementul central al
pieței muncii îl reprezintă factorul uman, adaptarea acestuia la cererea sectorului productiv sau
neproductiv fiind dependentă de o serie de factori ce țin atât de calitatea sistemului educațional,
cât și de cel de recrutare-orientare și selecție profesională.
1.La baza echilibrului pieței muncii stă echilibrul ocupării forței de muncă, acoperirea,
acceptarea și valorificarea ofertei de către posibilitățile de ocupare ale sistemului economic și
chiar creșterea cererii, reprezentând în mod generic o condiție a echilibrului social-politic.
2.În orice societate, ocuparea forței de muncă constituie o condiție esențială în vederea
asigurării echilibrelor macroeconomice și stabilității social-politice. Cu numeroase implicații în
sfera economică, psihosocială, educațional-culturală și politică, ocuparea forței de muncă este un
proces complex, dinamic și de interes major pentru toți agenții economici și partenerii sociali,
pentru prezentul și viitorul oricărei societate1.
1.Cele mai importante obiective ale politicii economice ale fiecărei țări, în special și la
nivel european, în general sunt axate pe creșterea gradului de ocupare al forței de muncă și
totodată, pe diminuarea fenomenului șomajului, fenomen care a cunoscut, în ultimul deceniu,
cote maxime la nivel internațional. Atingerea obiectivelor propuse de politicile economice poate
fi posibilă prin stabilirea unui echilibru între cererea și oferta de locuri de muncă atât pe piețele
de muncă naționale cât și pe cele internaționale.
2.Stabilirea unui echilibru al pieței muncii, nu poate fi posibil decât prin creșterea gradului
de ocupare al forței de muncă și prin diminuarea șomajului. Acest lucru a devenit o adevărată
provocare atât în plan internațional, cât și pentru economiile naționale. Din acest motiv au fost
elaborate o serie de politici economice și sociale al căror obiectiv principal este acela de a se
stabili și menține un echilibru între cererea și oferta de locuri de muncă. Studierea și evaluarea
1
Maria Cojocaru, Lavinia Popp, Piața Muncii – Spațiul social de confruntare a cererii de muncă cu oferta de muncă,
în Dumitru Otovescu, Tratat de sociologie generală, Craiova, Editura Beladi, 2010, pp. 652-673.
proceselor de pe piața muncii ca dimensiuni, structuri și tendințe au o importanță majoră pentru
definirea politicilor de ocupare și protecție socială sub cele mai diferite laturi ale acestora.
Piața muncii, de-a lungul timpului a cunoscut un o gamă diversificată și nuanțată de
definiții. În lucrările de specialitate, piața muncii este definită ca fiind „locul de întâlnire, în
spațiu și timp, pe total și pe structură, a cererii de muncă cu oferta de muncă”2.
În lucrarea „Piața Muncii – Spațiul social de confruntare a cererii de muncă cu oferta de
muncă”, Maria Cojocaru și Lavinia Popp afirmă că „Piața muncii este cadrul de confruntare
dintre cererea și oferta de forță de muncă într-un anumit interval de timp și într-un anumit
spațiu, care se finalizează prin vânzarea - cumpărarea de forță de muncă în schimbul unui
preț numit salariu, funcționând în fiecare țară, pe diferite grupuri de țări și la scară
mondială”3.
Literatura economică este cea care prezintă cele mai diversificate și nuanțate definiții ale
pieței muncii. O primă definiție dată pieței muncii susține că aceasta este ,,un spațiu economic
unde se încheie tranzacții în mod liber între deținătorii de capital în calitate de cumpărători
(cererea) și posesorii de forță de muncă în calitate de vânzători ( oferta), iar cererea și oferta
de muncă se ajustează prin mecanismele prețului forței de muncă, al salariului real și al
concurenței libere dintre agenții economici.4”
Profesorul Dobrotă Niță în lucrarea ,,Dicționar de economie”, definea piața muncii ca
fiind „un mecanism complex care permite reglarea cererii și ofertei de forță de muncă atât
prin intermediul deciziilor libere ale subiecților economici, cât și prin intermediul salariului
real”5.
Pentru economistul francez, Michel Didier, piața apare ca ,,un ansamblu de mijloace de
comunicare prin care vânzătorii și cumpărătorii se informează reciproc despre ceea ce au,
despre ceea ce au nevoie și despre prețurile cerute și propuse pentru încheierea tranzacțiilor”6.
Piața forței de muncă, ca subsistem al sistemului general al economiei naționale,
reprezintă cadrul în care, prin intermediul forței de muncă, este valorificat cel mai important
factor de producție – munca.
2
Andreea Niță, Note de curs. Piața muncii, concept, caracteristici, funcții, mecanisme, Craiova, Universitatea din
Craiova, 2013, p. 1.
3
Maria Cojocaru, Lavinia Popp, op. cit., pp. 652-673.
4
Gheorghe Răboacă, Piaţa muncii. Teorie şi practică. Muncă şi progres social, Editura Economică, Bucureşti, 1990,
p.18.
5
Niţă Dobrotă (coord.), Dicţionar de Economie, Editura Economică, Bucureşti, 1999,p.242.
6
Michel Didier, Economia. Regulile jocului, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998, p.68.
 La rândul său, piaţa muncii este un sistem definit prin ansamblul relaţiilor economice cu
privire la angajarea şi utilizarea forţei de muncă precum şi cu privire la asigurarea protecţiei
şi asistenţei sociale a deţinătorilor acestei mărfi speciale7.
De asemenea, piaţa forţei de muncă, sau piaţa muncii, poate fi definită ca „spaţiul
economic în care se întâlnesc, se confruntă şi se negociază în mod liber cererea de forţă de
muncă (deţinătorii de capital în calitate de cumpărători) şi oferta (posesorii de forţă de
muncă)”8.
1.Piața muncii, ca parte a sistemului economic și implicit a sistemului social global,
primește influențele celorlalte piețe, producând la rândul său efecte ce se resimt în toate
sectoarele economico-sociale.
2.Ca parte a sistemului economic, și totodată a sistemului social global, piața muncii se
află într-o permanentă relație de dependență cu celelalte piețe ale factorilor de producție și ale
bunurilor și serviciilor. Piața muncii are ca obiect al tranzacțiilor factorul muncă, factor care,
alături de structurarea și funcționarea sa, îi conferă trăsături specifice și o face să se detașeze de
toate celelalte piețe.

Estonia, a fost anexată cu forța de URSS. Și-a recăpătat mult râvnita libertate odată cu
căderea blocului comunist din 1991. Ultimele plecări de contingente ruse de pe teritoriul estonian
7
N.G. Niculescu, Conţinutul, trăsăturile şi corelaţiile pieţei forţei de muncă, în Piaţa forţei de muncă, Editura
Tehnică, Chişinău, 1995, p. 23, apud Maria Cojocaru şi Lavinia Popp, op. cit., p. 652.
8
Gheorghe Creţoiu, V. Cornescu, Economie politică, Editura Tempus, Bucureşti, 1992, p. 319, apud Maria Cojocaru
şi Lavinia Popp, în op. cit., p. 652.
din 1994 au permis țării să promoveze apropieri economice și politice față de Vest. Ca urmare a
acestui fapt, Estonia a aderat la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și Uniunea
Europeană în 2004.
Estonia, este o țară cu o suprafață relativ mică – aproximativ 42.000 km dispune de o
modernă economie de piaţă şi înregistrează una din cele mai mari procente în ceea ce priveşte
venitul pe cap de locuitor raportat la zona regiunii Baltice şi Europa centrală.  Guvernele ce s-au
succedat la cârma ţării au căutat o liberalizare a pieţei, promovând în aceeaşi măsură o agendă
economică cu viziuni pro-afaceri, ezitând în a se lansa în reforme drastic pe piaţă; au urmărit
politici fiscale sănătoase ce au avut pe cale de consecinţă un buget echilibrat şi o datorie publică
foarte mică. Totodată, economia beneficiază de un puternic sector electronic şi de
telecomunicaţii, dar şi de legături puternice cu ţări precum: Finlanda, Suedia şi Germania.
Prioritatea Tallin-ului a fost fără îndoiala o susţinere a ratei de creştere cu o medie de 8
procente pe an, între 2003 şi 2007. Întocmai precum majoritatea ţărilor din ultimii ani, economia
Estoniei s-a văzut pusă în situaţia de a scădea din cauza crizei economice globale intrând în
recesiune la mijlocul lui 2008, în principal din cauza unei cereri mai mici la nivel de investiţii şi
consum. PIB-ul a scăzut cu 15 procente în 2009 – fiind printre cele mari scăderi. Exporturile
crescânde spre Suedia şi Finlanda au readus însă economia pe un trend ascendent în 2010, dar cu
toate acestea, şomajul se menţine peste 17%.
 La nivelul Uniunii Europene, piața forței de muncă se poate referi la țări, și în cadrul
acestora la regiuni, dar și la sectoare de activitate, ori la întreaga economie.
Incepand cu prima zi a anului 2014, romanii au acces liber la piata muncii din Europa.
Austria, Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Franta, Malta si Marea Britanie au ridicat
restrictiile impuse noilor state membre ale comunitatii europene. Obiectivul acestor masuri este
de a echilibra mai bine la nivel European cererea si oferta de locuri de munca prin incurajarea
mobilitatii angajatilor, in conditiile in care rata somajului se mentine in Europa la peste 12%, in
timp ce 2 milioane de locuri de munca raman neocupate.
Libera circulatie – cetatenii UE
Libera circulatie a lucratorilor este un principiu fundamental, inscris in articolul 45 din Tratatul
privind functionarea Uniunii Europeana. In baza acestuia si a legislatiei secundare a UE, cetatenii
UE au dreptul:
 sa-si caute un loc de munca intr-o alta tara din UE;
 sa lucreze in tara respectiva, fara a avea nevoie de un permis de munca;
 sa locuiasca in tara respectiva in acest scop;
 sa ramana in tara respectiva dupa expirarea perioadei de angajare;
 sa beneficieze de acelasi tratament ca si cetatenii tarii respective in ceea ce priveste
accesul la piata muncii, conditiile de munca si toate celelalte avantaje sociale si fiscale.
Romanii care isi doresc sa se angajeze in strainatate isi pot cauta un loc de munca atat prin
intermediul Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), reprezentata in tara
prin filialele judetene AJOFM, prin portalulEURES sau portalul HiPo.ro, cat si prin intermediul
acordurilor bilaterale privind circulatia fortei de munca semnate de Romania cu Germania, Franta
sau Elvetia. Pe portalul EURES doritorii pot cauta job-uri sau se pot inscrie in baza de date a
portalului, prin completarea CV-ului in format Europass. Alte site-uri ce ofera oportunitati de
angajati in Europa sunt: Eu-Recruit, Europa.eu si Euro Jobs. O alta modalitate prin care poti sa
aplici la un job in strainatate este prin participarea directa la un eveniment de recrutare
international, precum cele organizate de Careers International, ce faciliteaza intalnirile intre
companii de top si candidati din intreaga Europa.