CUPRINS

Noţiunea de audit în general..........................................................................................1

Origini şi evoluţie – audit intern....................................................................................2

Reglementare standard – IIA, IFACI – norme profesionale de bune practici...............5

Obiectivele auditului intern...........................................................................................7

Audit intern vs audit financiar.....................................................................................10

Auditul intern vs auditul extern...................................................................................12

BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................13
Proiect audit şi control intern – Delimitări privind conceptul de audit intern
Proiect audit şi control intern – Delimitări privind conceptul de audit intern

DELIMITĂRI PRIVIND CONCEPTUL DE AUDIT INTERN

Noţiunea de audit în general

Audit vine de la cuvantul latinesc „audire” = a asculta; cuvânt de origine latină, transformat în
timp de practica anglo-saxonă, semnifică azi, în sens strict, revizia conturilor realizată de experţi
independenţi în vederea exprimării unei opinii asupra regularităţii şi sincerităţii acestora.
Prin audit, în general, se înţelege examinarea profesională a unei informaţii în vederea
exprimării unei opinii responsabile şi independenteprin raportarea la un criteriu (standard, normă) de
calitate.
Obiectivul oricărui tip de audit îl constituie îmbunătăţirea utilizării informaţiei.
Se reţin elementele fundamentale care definesc auditul, în general, a căror absenţă poate pune
în discuţie dacă o activitate este sau nu audit, şi anume:
 examinarea trebuie să fie exclusiv o examinare profesională;
 obiectul examinării îl poate constitui orice informaţie (din orice domeniu – informaţii
analitice şi sintetice, informaţii istorice şi previzionale, informaţii interne şi externe, informaţii
cantitativ-valorice şi calitative, informaţii standardizate şi informaţii informale sau
nestandardizate);
 scopul examinării unei informaţii este acela de a exprima o opinie (responsabilă şi
independentă) asupra acesteia;
 calitatea opiniei exprimate trebuie să fie motivată şi responsabilă, ceea ce presupune că
persoana care face această examinare are anumite responsabilităţi pentru activitatea sa şi trebuie
să fie o persoană independentă; examinarea trebuie să se facă nu oricum, ci după anumite reguli
dinainte stabilite, cuprinse într-un standard sau într-o normă legală sau profesională care
constituie criteriu de calitate (regularitate, fidelitate, eficacitate).

1
Proiect audit şi control intern – Delimitări privind conceptul de audit intern

Origini şi evoluţie – audit intern

Accepţiunea de audit intern folosită în prezent este relativ recentă şi s-a folosit pentru prima dată
în Statele Unite ale Americii, când întreprinderile erau afectate de recesiunea economică şi trebuia să
plătească sume importante pentru auditorii externi care efectuau certificarea conturilor întreprinderilor
cotate la Bursă.
Întreprinderile au început să-şi organizeze compartimente de audit intern proprii, în special
pentru reducerea cheltuielilor, prin preluarea efectuării lucrărilor pregătitoare din interiorul entităţii, iar
pentru realizarea activităţii de certificare au apelat în continuare la cabinete de audit extern, care aveau
dreptul la o supervizare a activităţii întreprinderilor.
Pentru a se distinge cele două categorii de auditori, angajaţii cabinetelor au fost numiţi auditori
externi iar angajaţii întreprinderilor au fost numiţi auditori interni.
În evoluţia auditului intern putem marca următoarele etape importante:
 Auditul conturilor a fost atestat pentru prima dată ca practică curentă pe continental european în
Grecia Antică şi apoi în Imperiul Roman. Sistemul atenian de finanţe publice prevedea şi auditori
guvernamentali care examinau evidenţele tuturor celor care erau responsabili cu administrarea
banilor publici, în special la expirarea mandatului lor.
 După căderea imperiului roman, perioada de invazii barbare a determinat un regres al vieţii
economice şi sociale în Europa. Oraşele italiene au fost primele care şi-au revenit din punct de
vedere economic, preluând auditul ca o practică curentă. Obiectivul auditului rămâne însă
neschimbat, urmărindu-se prevenirea fraudelor.
 Până în secolul XVI, practicile de audit aveau ca scop principal verificarea integrităţii
administratorilor, nu calitatea înregistrărilor. Auditul nu se baza pe controlul intern şi nici nu avea ca
scop, fie şi secundar, verificarea contabilităţii în sine (ca mod de înregistrare a tranzacţiilor). Tehnica
de audit consta în principal în verificarea tuturor tranzacţiilor care au avut loc.
 După declanşarea Revoluţiei Industriale, datorită dezvoltării afacerilor, inclusiv a celor cu caracter
industrial, precum şi a cerinţelor de capital suplimentar, s-a schimbat radical atitudinea vizavi de
sistemul contabil. Contabilitatea începe să fie standardizată într-o oarecare măsură, iar rezultatele
controlului intern încep să fie utilizate în cadrul procedurilor de audit, însă auditul continua să se
bazeze pe o verificare exhaustivă a tranzacţiilor în scopul detectării fraudelor.

2
Proiect audit şi control intern – Delimitări privind conceptul de audit intern

 După mijlocul secolului XIX, proprietarii încearcă să verifice ei însişi corectitudinea managerilor,
dar îşi dau seama că verificarea conturilor necesită un personal calificat, care, în acelaşi timp, să fie
independent faţă de conducerea companiei verificate. Din acest moment profesia de auditor începe
să capete un avânt considerabil, datorită cererii tot mai mari de profesionişti cu statut independent.
Obiectivele auditului încep să capete noi valenţe. Dacă până atunci se punea accent pe verificarea
situaţiilor financiare, urmărindu-se dacă s-au înregistrat toate tranzacţiile întreprinderii, reflectarea
corectă a acestora în registre şi în bilanţ, din 1904 s-a decis ca auditorul să verifice şi existenţa fizică
a activelor întreprinderii.
 Dezvoltarea auditului din Marea Britanie de-a lungul secolului XIX, ca rezultat al revoluţiei
industriale şi al creşterii capitalului, a influenţat profund evoluţia profesiei de auditor în Statele
Unite.
 Chiar dacă, până în anul 1932, practica americană de audit a cunoscut o puternică influenţă britanică,
în prima decadă a secolului XX, profesia de auditor a luat un avânt considerabil în America,
dezvoltându-se ca profesie de sine stătătoare. Auditul american a evoluat foarte rapid către utilizarea
„testelor de audit” ca procedure adaptate ritmului de expansiune a afacerilor de pe piata americană.
În paralel cu verificarea prin sondaj, se utilizează şi tehnica verificării tranzacţiilor prin confirmări
de la terţi. Americanii au fost primii care au început uniformizarea şi standardizarea practicilor de
audit încă din anul 1917.
 După anul 1950 auditul a cunoscut o perioadă de progrese importante, primul şi cel mai important
obiectiv al auditului rămânând determinarea gradului de fidelitate al situaţiilor financiare.
 Funcţia de audit intern s-a instituit în Anglia şi Franţa, la începutul anilor ’60, fiind puternic marcată
de originile sale de control financiar-contabil.
 Abia după anii ’80-’90 funcţia de audit intern începe să se contureze în activitatea entităţilor, iar
evoluţia ei, continuă şi în prezent.
 În prezent, auditul intern este o profesie bine organizată, regăsită în peste 80 de institute naţionale,
care fac parte din Institute of Internal Auditors (IIA) al cărui sediu se află la Orlando, în SUA. De
asemenea, IFACI (Institutul Francez al Auditului si Controlului Intern) este unul dintre organismele
naţionale cele mai importante şi mai dinamice.
 În luna iunie 1999, Consiliul de Administraţie al IIA a dat definiţia auditului intern, „auditul intern
este o activitate independentă, obiectivă de asigurare şi consultanţă menită să crească valoarea şi să
îmbunătăţească operaţiunile unei organizaţii. Auditul intern ajută o organizaţie să îşi atingă
obiectivele, evaluând, printr-o abordare sistemică şi metodică, procesele acesteia de management al
3
Proiect audit şi control intern – Delimitări privind conceptul de audit intern

riscurilor, de control şi de conducere/guvernanţă a organizaţiei şi făcând propuneri pentru a le

consolida eficacitatea.”
Auditul intern este o profesie care se bazează pe un cadru de referinţă recunoscut în lumea
întreagă, chiar dacă, datorită varietăţii mediilor în care este practicat, acesta trebuie să se adapteze pentru
a lua în calcul particularităţile legislative şi de reglementare ale fiecărei ţări, regulile specific care
guvernează anumite sectoare de activitate (sectorul bancar, de exemplu) sau pur şi simplu mărimea şi
cultura organizaţiilor.
Acest cadru de referinţă serveşte drept bază pentru pregătirea unei diplome profesionale
recunoscute pe plan mondial, eliberată pe baza unui examen de specialitate, CIA (Certified Internal
Auditor) care reprezintă, pentru exercitarea auditului intern, echivalentul diplomei de expertiză contabilă
în cazul revizuirii conturilor.
Cadrul de referinţă cuprinde:
 definiţia auditului intern adoptată în luna iunie a anului 1999 de Consiliul de Administraţie al
IIA, care precizează că auditul intern efectuează misiuni de asigurare şi de consiliere, că
domeniile sale de responsabilitate sunt riscul, controlul intern şi guvernarea întreprinderii şi că
finalitatea sa este aceea de a aduce un plus de valoare organizaţiilor;
 codul deontologic care furnizează auditorilor interni principiile şi valorile ce le permit să-şi
orienteze practica profesională în funcţie de contextul lor specific;
 normele profesionale pentru practica auditului intern care îi ghidează pe auditorii interni în
vederea îndeplinirii misiunii şi în gestionarea activităţii lor;
 modalităţile practice de aplicare (MPA) care comentează şi explică normele şi recomandă cele
mai bune practici;
 sprijinul pentru dezvoltarea profesională, constituit în principal din lucrări şi articole de
doctrină, din documente ale colocviilor şi conferinţelor, precum şi ale seminariilor.
Cunoaşterea şi aplicarea acestui cadru de referinţă oferă organizaţiilor şi organismelor de
reglementare o asigurare privind nivelul de professionalism al auditorilor interni.
Principiile şi regulile prevăzute de codul deontologic şi de norme au un caracter obligatoriu.
Nerespectarea acestora înseamnă nu numai să te situezi în afara profesiei, ci mai ales să te privezi de un
mijloc de a fi mai eficace şi, deci mai credibil. Amatorismul nu mai are ce căuta în auditul intern, doar o
abordare sistematică şi metodică poate aduce un plus de valoare organizaţiilor.

4
Proiect audit şi control intern – Delimitări privind conceptul de audit intern

Modalităţile practice de aplicare nu au aceeaşi putere executorie. Acestea reprezintă referinţa în

domeniu şi se recomandă cu tărie punerea lor în aplicare, admiţând totuşi posibilitatea unor adaptări în
funcţie de legile şi reglementările naţionale.

Reglementare standard – IIA, IFACI – norme profesionale de bune practici

Standardele internaţionale în domeniul auditului intern reprezintă rezultatul a zeci de ani de

activitate în domeniu, parcurgând un proces amplu de armonizare cu cerinţele vieţii economico-sociale,
păstrând, în permanenţă, un caracter dinamic şi puternic proactiv.
Ele indică buna practică acceptată pe plan internaţional pentru auditul intern în întreaga lume,
reprezentând cadrul general şi un instrument de lucru pentru audit şi conducerea auditului. Am subliniat
expresia bună practică deoarece este folosită din ce în ce mai des, şi nu în sensul celor expuse mai sus.
De multe ori se confundă cu bunul plac sau cu afirmaţia că dacă şi alţii au procedat la fel, şi nu
s-a întâmplat nimic rău, putem aplica şi noi acea metodă. Aceasta din urmă nu este departe de adevăr,
dar trebuie făcută menţiunea că bunele practici, despre care se menţionează în domeniul auditului intern,
sunt rezultatul multor ani de experienţă şi au trecut testul timpului, dovedindu-şi universalitatea. Simplul
fapt că, undeva, cineva a mai procedat aşa cum avem intenţia să o facem şi noi, fără efecte negative
vizibile, nu ne dă dreptul să afirmăm că avem de-a face cu o bună practică în domeniul respectiv.
Tocmai datorită celor prezentate mai sus, respectarea standardelor sporeşte încrederea în auditul
efectuat, precum şi măsura în care conducerea se poate baza pe constatările, asigurările şi recomandările
auditului. Vom prezenta în continuare atât definiţia auditului intern cât şi unele delimitări terminologice
menite să faciliteze înţelegerea adecvată a unor termeni care apar în această definiţie, şi nu numai.
„Auditul intern este o activitate independentă, obiectivă, de asigurare şi consultanţă,
menită să adauge valoare şi să îmbunătăţească operaţiunile unei organizaţii. Ajută o organizaţie
să-şi îndeplinească obiectivele printr-o abordare sistematică, disciplinată în vederea evaluării şi
îmbunătăţirii eficienţei proceselor de management al riscurilor, control şi guvernanţă”. (Institutul
Auditorilor Interni, iunie 1999 – Sursă: IIA Standards 2004) „Serviciile de asigurare reprezintă o
examinare obiectivă a documentelor justificative (dovezilor de audit) în scopul obţinerii unei evaluări
independente cu privire la procesele de management al riscurilor, control sau guvernanţă pentru
organizaţie. Ele pot avea în vedere aspecte financiare, de performanţă, de respectare a normelor
(conformitatea), sistemul de securitate şi principiul atenţiei cuvenite în audit.” Serviciile de asigurare

5
Proiect audit şi control intern – Delimitări privind conceptul de audit intern

presupun evaluarea obiectivă de către auditorul intern a documentelor justificative (dovezilor de audit),
în scopul obţinerii unei opinii sau a unor concluzii independente cu privire la un proces, sistem sau alt
subiect.
Natura şi aria misiunii de asigurare sunt stabilite de auditorul intern.
În general, în serviciile de asigurare sunt implicate 3 părţi:
1. persoana sau grupul direct implicate în procesul, sistemul sau subiectul respectiv (proprietarul
procesului);
2. persoana sau grupul care face evaluarea (auditorul intern);
3. persoana sau grupul care foloseşte evaluarea (utilizatorul).
Consultanţa, potrivit glosarului IIA, reprezintă activităţile de îndrumare şi, înrudite cu aceasta, de
deservire a clientului, a căror natură şi arie sunt convenite cu clientul şi care au ca scop adăugarea de
valoare şi îmbunătăţirea proceselor de guvernanţă, management al riscurilor şi control din organizaţie,
fără ca auditorul intern să-şi asume responsabilităţi de conducere.
 Exemplele includ consiliere, consultanţă, facilitare, proiectare procese şi training.
Serviciile de consultanţă (potrivit standardelor IIA) au natură consultativă şi sunt prestate în
general la cererea unui client care angajează misiunea. Natura şi aria misiunii de consultanţă sunt
convenite cu clientul.
Serviciile de consultanţă implică în general 2 părţi:
1. persoana care oferă consultanţa (auditorul intern);
2. persoana sau grupul care cere şi primeşte consultanţa (clientul care angajează misiunea).
În prestarea serviciilor de consultanţă auditorul intern trebuie să păstreze obiectivitatea şi nu îşi
va asuma responsabilităţi de conducere.
 „Activităţi participative de audit intern prestate pentru conducerea de nivel mediu sau superior
care depăşesc serviciile convenţionale de asigurare şi consultanţă, dar sunt limitate de
parametrii stabiliţi şi sunt prestate doar cu posibilităţile, cunoştinţele, experienţa şi autoritatea
necesare pentru sarcină.
 Activităţile de consultanţă pot fi:
a. proactive: oferite ca parte din gama de servicii de audit;
b. reactive: prestate la cerere, fără însă a compromite independenţa şi obiectivitatea auditului.”

6
 Proiect audit şi control intern – Delimitări privind conceptul de audit intern

Obiectivele auditului intern

Obiectivele auditului intern sunt următoarele:

a) verificarea conformităţii activităţilor din entitatea auditată cu politicile, programele şi managementul
acesteia;
b) evaluarea gradului de adecvare şi aplicare a controalelor financiare şi nefinanciare dispuse şi
efectuate de către conducerea unităţii în scopul creşterii eficienţei activităţii entităţii;
c) evaluarea gradului de adecvare a datelor/informaţiilor financiare şi nefinaciare destinate conducerii
pentru cunoaşterea realităţii din entitate;
d) protejarea elementelor patrimoniale bilanţiere şi extrabilanţiere şi identificarea metodelor de
prevenire a fraudelor şi pierderilor de orice fel.
Regulile aplicabile în auditul intern sunt grupate în:
 reguli de organizare;
 reguli de exercitare;
 reguli de implementare.
Regulile de organizare se referă la caracteristicile entităţilor şi persoanelor care exercită activităţi de
audit intern.
Regulile de exercitare descriu natura activităţilor de audit intern şi furnizează criterii de calitate pe
baza cărora exercitarea acestor servicii poate fi evaluată.
Regulile de implementare se elaborează în funcţie de tipurile specifice de angajamente (de exemplu:
un audit de conformitate, investigarea unei fraude sau un proiect de control pentru propria evaluare).
La fel ca în cazul auditului financiar, în general, organizarea şi desfăşurarea auditului intern are la
bază prevederile Codului de etică. Acesta cuprinde:
- principiile care sunt relevante pentru profesia şi practica de audit intern;
- regulile de conducere care descriu normele de comportament pentru auditorii interni.
Principiile şi regulile aplicabile auditorilor interni sunt similare celor aplicatbile experţilor contabili:
- integritatea;
- independenţa şi obiectivitatea;
- confidenţialitatea;
- competenţa profesională;
- neutralitatea politică.

7
Proiect audit şi control intern – Delimitări privind conceptul de audit intern

Pentru a respecta principiul integrităţii, auditorii interni trebuie să se ghideze, în activitatea lor, după
următoarele reguli:
 să exercite profesia cu onestitate, bună-credinţă şi responsabilitate;
 să respecte legea şi să acţioneze în conformitate cu prevederile legale şi cu cerinţele profesiei;
 să nu ia parte, cu bună ştiinţă, la nici o activitate ilegală şi să nu se angajeze în acte care să
discrediteze profesia de auditor intern sau entitatea.
Independenţa şi obiectivitatea auditorilor interni presupun respectarea următoarelor reguli:
 neimplicarea în nici o activitate sau relaţie care să afecteze o evaluare obiectivă, aceasta fiind în
conflict cu interesele entităţii;
 neacceptarea nici unui fel de avantaje care ar putea afecta raţionamentul lor profesional;
 dezvăluirea oricarei informaţii, care, dacă nu este furnizată, poate denatura raporturile activităţii
verificate.
Regulile de care trebuie să ţină seama auditorii interni, în respectarea confidenţialităţii, sunt:
 prudenţă în folosirea şi protejarea informaţiilor acumilate în cursul activităţii lor;
 nefolosirea informaţiilor pentru nici un scop personal sau într-o manieră care poate fi contrară legii
sau în detrimentul obiectivelor legitime şi etice ale entităţii.
Principiul competenţei profesionale impune ca auditorii interni să respecte regulile care urmează:
 să se comporte într-o maniera profesională în toate activităţile pe care le desfăşoară, să aplice
standarde şi norme profesionale şi să manifeste imparţialitate în indeplinirea atribuţiilor de serviciu;
 să se angajeze numai în acele misiuni pentru care au cunoştinţele, aptitudinile şi experienţa necesare;
 să utilizeze metode şi practici de cea mai bună calitate în activităţile pe care le realizează; în
desfăşurarea auditului şi în elaborarea rapoartelor auditorii interni au datoria de a adera la postulatele
de bază şi la standardele de audit general acceptate;
 să îşi îmbunătaţească în mod continuu cunoştinţele, eficienţa şi calitatea activităţii lor;
 să aibă un nivel corespunzător de studii de specialitate, pregătire şi experienţă profesionale
elocvente;
 să cunoască legislaţia de specialitate şi să se preocupe în mod continuu de creşterea nivelului de
pregătire, conform standardelor internaţionale;
 sa nu îşi depăşească atribuţiile de serviciu.
Principiul neutralităţii politice presupune ca auditorii interni:

8
Proiect audit şi control intern – Delimitări privind conceptul de audit intern

 să fie neutri din punct de vedere din punct de vedere politic, în scopul indeplinirii in mod imparţial a
activităţilor; în acest sens ei trebuie să îşi menţină independenţa faţă de orice influienţe politice;
 să se abţină de la exprimarea sau manifestarea convingerilor politice.
Regulile de organizare a auditului intern, conţinute în normele minimale de audit intern, se referă la:
 independenţă şi obiectivitate în exercitarea activităţii auditorilor interni;
 competenţă şi răspundere profesională;
 asigurarea calităţii şi indeplinirea conformităţii.
Regulile de exercitare a activităţii de audit intern sunt structurate pe etape, astfel:
 stabilirea conducerii activităţii de audit intern;
 precizarea naturii activităţii;
 planificarea angajamentelor;
 executarea angajamentelor;
 comunicarea rezultatelor;
 monitorizarea implementării rezultatelor.
Conducerea activităţii de audit intern se efectuează de căre şeful executiv al auditului intern, care va
stabili politicile şi procedurile pentru exercitarea activităţii de audit intern. Acesta trebuie:
- să stabilească planurile de angajament, după evaluarea riscurilor, pentru realizarea obiectivelor
de audit intern, în conformitate cu obiectivele entităţilor;
- să comunice planurile activităţii de audit intern şi resursele necesare, inclusiv schimbările
interimare semnificative, consiliului de administraţie sau angajatorului (clientului), pentru
revizuire şi aprobare;
- să-şi coordoneze activitatea cu auditorul financiar, pentru a asigura îndeplinirea corespunzătoare
a obiectivelor de audit şi pentru a minimiza suprapunerea.
În funcţie de natura activităţii, în sfera de acţiune a auditului intern cuprindem:
- managementul riscurilor, caz în care auditorii interni vor asista entitatea în gestiunea riscurilor;
- controalele efectuate, care vor fi asistate de către auditorul intern în scopul eficientizării acestora;
- procesele de conducere, supuse şi ele unei supervizări.
Auditorii interni vor elabora un plan pentru fiecare angajament, care va conţine:
- obiectivele angajamentului;
- resursele alocate;
- program de activitate detaliat.

9
 Proiect audit şi control intern – Delimitări privind conceptul de audit intern

Audit intern vs audit financiar

Potrivit legislaţiei româneşti actuale, auditul intern reprezintă acea componentă a auditului
financiar care constă în examinarea profesionala efectuată de un profesionist contabil competent şi
independent în vederea exprimării unei opinii motivate în legătură cu validarea şi corecta aplicare a
procedurilor interne stabilite de conducerea intreprinderii (entităţii).
Auditul intern are interferenţe, legături şi condiţionări majore cu toate laturile activităţii unei
entităţi economico-sociale, ceea ce conferă auditului intern ascendentul de activitate
atotcuprinzătoare, de “acoperire” a tuturor momentelor activităţii desfăşurate de oricare din
entitate economico-socială.
Cea de-a doua trăsătură semnificativă a auditului intern este de parte componentă a
controlului activităţii economice şi sociale, a tuturor laturilor şi momentelor acesteia.
În altă ordine de idei, deosebit de important este şi contextul legal, juridic care constuie baza
reglementărilor auditului intern.
Există o legătură indisolubilă de conţinut şi importanţă între auditul financiar şi auditul intern.
Auditul financiar este “botezat”, definit, concretizat prin sfera sa de cuprindere şi aplicare a
domeniului financiar, iar
Auditul intern îşi defineşte, în principiu, conţinutul său nu prin sfera de cuprindere şi aplicare,
ci prin ceea ce în principiu numim din cadrul, din interiorul sau din afara entităţii economice sau
sociale, ceea ce este cu totul altceva decât denumirea dată “audit financiar”. Audit financiar este sinonim
cu audit extern.

Activitatea de audit financiar are la bază relaţii contractuale, bilaterale pe acelaşi plan de
egalitate juridică între entitatea economică ale cărei situaţii financiare sunt auditate şi auditorii financiari
persoane fizice sau juridice, membri ai Camerei Auditorilor Financiari din Romania, persoane active,
care, în exercitarea independentă a profesiei, îşi exprimă opinia calificată asupra situaţiilor financiare
auditate.
Activitatea de audit intern, din cadrul entităţilor economico-sociale, este organizată şi se
desfăşoară în compartimente specializate, înfiinţate prin decizia conducerii acestora şi funcţionarea în
subordinea directă a conducatorului entităţii economice respective, care-l numeşte pe şeful de
compartiment şi deci este vorba despre relaţii de subordonare şi control al conducerii asupra activităţii
compartimentului de audit intern.
10
 Proiect audit şi control intern – Delimitări privind conceptul de audit intern

Rezultatele activităţii de audit financiar materializate în rapoarte şi alte documente se

intocmesc având la bază:
a) dispoziţiile legale organice privind organizarea şi conducerea entităţilor economice;
b) dispoziţiile legale organice privind activitatea financiar-contabilă, fiscală, etc.
Rapoartele auditorilor financiari sunt prezentate de:
a) conducerile entităţilor economice respective;
b) organele statului, ca obligaţie constituţională cu caracter general pentru aplicarea şi
respectarea ordinii de drept din ţara noastră.
Rezultatele activităţii de audit intern se materializează în rapoarte şi alte documente având la
bază dispoziţii legale privitoare la activitatea internă, ordinele şi deciziile conducerii, rapoarte şi alte
documente care se prezintă numai conducerii entităţii respective, cu măsurile necesare şi cu
obligaţia urmăririi modului de îndeplinire a recomandărilor în cadrul entităţii economice în cauză.
Din punctul de vedere al conţinutului activităţii şi eficienţei acesteia, atât a auditului financiar,
cât şi a auditului intern, reglementarea referitoare la auditul financiar statuează că, la rândul lor, auditorii
financiari efectuează, cu ocazia planificării/exercitării independente a profesiei de auditor financiar
activ, şi evaluarea funcţiei de audit intern atât sub aspectul gradului de adecvare a ariei de cuprindere a
programelor conexe aplicate, cât şi sub cel al performanţelor acestuia, pentru a determina măsura în care
se pot baza rezultatele auditului intern în desfăşurarea activităţii lor de audit financiar.

11
 Proiect audit şi control intern – Delimitări privind conceptul de audit intern

Felul auditului Caracteristici Obiect

I. AUDITUL INTERN
Auditul statutar
II. AUDITUL EXTERN
Auditul contractual
 Face parte din controlul intern al entităţii.  Respectarea procedurilor de control
 Se apelează de regulă prin angajaţi independenţi de celelalte intern stabilite de conducerea entităţii.
structuri executive.  Alte comenzi sau solicitări ale
 Nu are obligaţii extraentitate (de regulă). conducerii.
 Independenţa este limitată la nivelul înţelegerii conducerii executive.
 Se realizează prin persoane fizice sau juridice stabilite de acţionari.  Auditarea situaţiilor financiare.
 Se respectă normele unui organism professional.  Alte sarcini sau obiective stabilite de
 Asigură credibilitatea necesară pentru terţi asupra situaţiilor lege.
financiare ale entităţii.
 Independenţa – principiul de bază pentru credibilitate.
 Se realizează exclusive prin firme de specialitate.  Poate realiza toate obiectivele
 Independenţa şi responsabilitatea (acoperite prin asigurare) conduc auditului intern sau statutar (în anumite
la un înalt grad de credibilitate a situaţiilor financiare auditate. condiţii de deontologie, stabilite de
organismul professional).
 Poate realize orice misiune de audit.

Auditul intern vs auditul extern

12
 Proiect audit şi control intern – Delimitări privind conceptul de audit intern

BIBLIOGRAFIE

1. Mircea Boulescu, Doina Fusaru, Zenovic Gherasim, Auditul sistemelor informatice financiar-
contabile, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2005
2. Ştefan Crăciun, Auditul financiar şi auditul intern: controlul financiar şi expertiza contabilă,
Editura Economică, Bucureşti, 2004
3. Adrian Mitea, Adrian Băncuţă, Ana-Maria Polifrone, Marinel Ciucardel, Auditul de sistem în
instituţiile publice, Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2006
4. Marin Toma, Iniţiere in auditul situaţiilor financiare ale unei entităţi, Editura CECCAR,
Bucureşti, 2009
5. Lect. dr. Ionela-Corina Chersan, Contol şi audit intern, suport de curs, Editura Universităţii
Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 2008
6. Hotărârea nr. 88 din 19 aprilie 2007 privind aprobarea normelor de audit intern
7. OMFP nr. 252 din 3 februarie 2004 privind aprobarea Codului privind conduit etică a auditorului
intern

13