Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Studiu Privind Rezolvarea Conflictelor L
Studiu Privind Rezolvarea Conflictelor L
Interacţiunea adolescenţilor cu membrii grupului clasă le marchează atât performanţele de
ordin şcolar, care ţin în special de învăţare, cât şi performanţele şi abilităţile intelectuale. Grupul
creează oportunitatea însuşirii unor norme, valori, modele de conduită, atitudini de cooperare,
comunicare, asumarea de responsabilităţi, intercunoaşterea membrilor grupului, formarea unei
imagini de sine cât mai realistă.
Clasa de elevi se constituie într-un mediu semnificativ de socializare a copiilor, respectiv a
adolescenţilor, iar din interacţiunea membrilor grupului pot apărea conflicte.
Pentru prevenirea si rezolvarea conflictelor se impune ca fiecare cadru didactic să
cunoască foarte bine acest termen, respectiv cauzele si modalitățile concrete de rezolvare a
acestora.
Termenul de „conflict” provine de la verbul latinescconfligo - „a se lupta”, „a se bate între
ei”, având sensurile de ciocnire, şoc, dar şi de ceartă, luptă împotriva cuiva. Multe dicţionare
definesc conflictul prin termeni similari violenţei, cadisensiune, fricţiune, dispută, ceartă,
scandal, luptă, război.
Din perspectivă psihologică, înţelegerea conflictului este mai ponderată şi analitică,
identificând şi alte conflicte specifice în afară de cele clasice (extern/social şi intern/psihic).
Stoica-Constantin defineşte conflictul social drept „orice formă
modificată/afectată/negativată a relaţiilor social-umane aşa cum sunt ele accepate sau aşteptate în
unitatea socială (grup sau comunitate) şi în cultura din care fac parte actorii sociali” (Stoica-
Constantin, 2004, p.23).
Cauzele conflictelor sunt diverse. În literatura de specialitate se întâlnesc
numeroase categorii de surse ale conflictelor.
Ana Stoica- Constantin (2004) propune abordarea surselor conflictelor, din următoarele
perspective:
a) Diferenţele şi incompatibilităţile dintre persoane
Diferenţele dintre indivizi generează conflicte din momentul în care aceştia
interrelaţionează şi depind de anumite circumstanţe.
Cele mai importante deosebiri generatoare de conflict sunt unele trăsături de
personalitate (ex: mobil/ inert, extravertit/ introvertit, adaptativ/ inovativ), opinii (ex: cine deţine
rolul principal în educaţia copilului), atitudini (ex: toleranţă-intoleranţă, acceptare-neacceptare),
valori (ex: credinţa religioasă, realizarea pe plan material), nevoi (ex: durata timpului de somn),
gusturi şi preferinţe (ex: alimentaţie, vestimentaţie, relaxare).
b) Nevoile/ interesele umane
Oamenii intră în conflicte fie că au nevoi care urmează să fie satisfăcute, fie că au
nevoi neconcordante cu ale altora.
În psihologie, nevoia este definită ca o „condiţie a cărei satisfacere este necesară
pentru menţinerea homeostaziei” (Stoica-Constantin, 2004, p.26, apud. Dwortzky, 1998),
homeostazia fiind tendinţa orgnismului de a-şi menţine stabilitatea, la nivelul optimal de
funcţionare, orice deviaţie de la acest nivel va crea o nevoie.
1. Cele mai multe conflicte au la baza motive mixte, în care părţile implicate au atât
interese de cooperare cât şi de competitivitate.
2. Conflictele pot fi atât constructive cât şi distructive.
3. Problema care se pune nu este atât prevenirea şi/sau eliminarea conflictelor cât
rezolvarea paşnică a acestora. În ce condiţii putem da naştere unei controverse aprinse în locul
unei dispute pe viaţă şi moarte?
4. Interesele de cooperare şi de concurenţă dau naştere la două procese distincte în
soluţionarea conflictelor – cooperare şi competiţie.
5. Ponderea relativă a intereselor de cooperare şi competiţie la părţile aflate în conflict şi
modul în care acestea variază, pe parcursul conflictului sunt principalii factori determinanţi ai
acestuia; în funcţie de aceştia se va decide în mare măsură dacă rezultatele conflictului vor fi
constructive sau distructive pentru părţi.
Avantaje funcţionale ale conflictelor:
stabilirea unei relaţii eficiente de lucru între terţa parte şi fiecare dintre părţile
aflate în conflict – baza de încredere şi comunicare necesară;
stabilirea unei atitudini cooperante de ambele părţi ;
crearea procesului creativ de grup şi a sistemului de adoptare în grup a
deciziilor;
unoaşterea de către terţi a motivelor conflictului;
situarea mediatorului într-o postură neutră, exterioară părţilor aflate în conflict.
Câteva sugestii incluse în programele de instruire pentru conflicte ar putea fi esenţiale
pentru managementul conflictelor:
Necesitatea de a se cunoaşte tipul de conflict; tipuri diferite de conflict necesită strategii şi
tactici diferite :
de exemplu la tipul suma-zero o strategie posibilă este schimbarea tipului de conflict (de
la confruntare fizică la una juridică, legală)
BIBLIOGRAFIE
Andronic, R. , Elemente de dinamica grupurilor, Editura Psihomedia, Bucureşti, 2007
Cornelius, Helena, Faire, Shoshana, Ştiinţa rezolvării conflictelor, Editura Ştiinţă şi Tehnică,
Bucureşti, 1996
Cosmovici, A., Psihologie generală Editura Polirom, Bucureşti, 1996
Cosmovici, A., Iacob, L. , Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 2005
Hayes, N., Orrell, S. , Introducere în psihologie, Editura Bic All, Timişoara, 2007
Matthews, G., Deary, I., Whiteman, Martha , Psihologia personalităţii, Editura Polirom, 2005
Constantin, Ana, Conflictul interpersonal, Editura Polirom, Iaşi, 2004
Sălăvăstru, Dorina, Psihologia educației, Editura Polirom, Bucuresti, 2004
Verza, E., Verza, F.E., Psihologia vârstelor, Editura Pro Humanitate, Bucuresti, 1994
Vincent, R., Cunoaşterea copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972
1) Kreidler, W. J., 1984, Creative Conflict Resolution: More than 200 activities for keeping
peace in the classroom, Glenview, IL: Scott Foresman. 2) Stoica-Constantin, Ana, 2004,
Conflictul interpersonal, Ed. Polirom, Iaşi 3) Ulrich, Cătălina , 2000, Managementul
clasei de elevi – învăţarea prin cooperare, Ed. Corint, Bucureşti.