Culturism

REF
ERAT
CULTUR
ISM -
FITNESS
Studenta :
Dodan Elena
Anul III
Specializare
Kinetoterapie
 TÎRÎȘI MIHAI

I Noţiuni generale despre culturism

1. Scurt istoric
Culturismul, ca activitate fizică de modelare a corpului, cât mai
apropiată de ceea
ce reprezintă astăzi în sistemul sporiv, este rezultatul evoluţiei
societăţii omeneşti şi în
special un rezultat apărut din structura profesiilor, care sunt din
ce în ce mai statice.
Încă înaintea erei noastre, Aristotel afirma în scrierile sale că
„educaţia trebuie să
includă : gimnastica, gramatica, muzica şi desenul”. Conceptul
de „gimnastică” din
acea perioadă nu avea înţelesul de astăzi, de disciplină
sportivă, ci desemna un
complex de mişcări practicat în vederea dezvoltării armonioase
a corpului.
În Grecia Antică, pentru dezvoltarea armonioasă a corpului, se
practica ridicarea
greutăţilor , dar nu trebuie să ne imaginăm discurile, barele şi
aparatele din zilele
noastre, ci diferite materiale (pietre, butuci de lemn). Unul dintre
cei mai renumiţi ai
vremurilor a fost Milon din Crotona, care a cucerit de 6 ori
cununa de lauri a Jocurilor
Olimpice şi a rămas în istorie datorită forţei sale deosebite(se
spune că şi-a ridicat
singur pe soclu propria statuie). În acea vreme,
gimnastica îndeplinea rolul
culturismului de astăzi. În perioada JO antice nu erau întreceri
de culturism sau
haltere, ridicarea greutăţilor fiind doar o forma de antrenare
complementară.
Antichitatea şi Evul Mediu, prin sistemul educaţional promovat,
nu încurajau
practicarea exerciţiilor fizice , acestea rămânând doar în sfera
militară, ca mijloc de
pregătire fizică. În perioada Renaşterii, prin revigorarea
economiei, politicii şi culturii
asistăm la o relansare a practicării în mod organizat
a exerciţiilor fizice şi a
întrecerilor.
La sfârşitul secolului XIX se menţionează desfăşurarea unor
întreceri de ridicarea
greutăţilor, atât în Europa, cât şi în America. Greutăţile erau
pietre prevăzute cu
cârlige pentru apucarea cu mâna. Aceste demonstraţii
de forţă atrageau mulţi
simpatizanţi, constituind un mod de publicitate a acestui tip de
activităţi, contribuind
în mod evident la creşterea numărului de practicanţi.
Din acest moment, ridicarea greutăţilor se îndreaptă în două
direcţii:
- concursul de ridicare a greutăţilor constituind istoricul activităţii
de haltere;
- ridicarea greutăţilor în vederea formării unui corp armonios,
sănătos şi viguros.
2. Culturismul ca disciplină sportivă
În 1867 se naşte, în localitatea Königsberg, Eugen Sandow, pe
numele său
adevărat Frederick Müller. A studiat medicina la Universitatea
din Göttingen şi apoi
şi-a desăvârşit cunoştinţele de anatomie umană la
Universitatea din Bruxelles.
Cunoscând structura corpului omenesc, şi-a dat seama că
practicarea exerciţiilor cu
greutăţi dezvoltă şi întăreşte corpul î ntr-un mod rapid,
experimentând aceste noutăţi
pe propriul corp. Acesta publică lucrarea „Viaţa este o mişcare”,
în care expune în
amănunt sistemul său de antrenament. De asemenea, militează
pentru introducerea
acestui sistem în programele de învăţământ normal,
militar şi î n cel adresat
2
persoanelor cu handicap. A fost primul om de ştiinţă care a
recomandat practicarea
exerciţiilor fizice pentru reeducarea fizică a bărbaţilor şi
femeilor după anumite
accidente şi iniţiatorul unor centre de sănătate recreative, unde
oamenii să-şi petreacă
timpul liber, practicând exerciţii fizice.
Spre sfârşitul secolului XIX, ridicarea greutăţilor capătă aspecte
de competiţie
la care apar pentru prima dată premii cu bani.
La începutul secolului XX putem vorbi despre întreceri de
culturism, atât ca
urmare a popularităţii făcute de Eugen Sandow, care nu s.a
impus neapărat prin
demonstraţii de forţă, dar şi datorită intervenţiei mediului
american de afaceri. Astfel,
în 1903, la New York, a fost organizat primul concurs de
„etalare a musculaturii”, iar
titlul de „cel mai frumos dezvoltat bărbat din America” a fost
câştigat de Al Treveloar.
Un alt moment decisiv în istoria culturismului îl constituie
apariţia Federaţiei
Internaţionale a Culturiştilor (I.F.B.B.) fondat în 1946 în Canada
de fraţii Ben şi Joe
Weider.
La nivel naţional, când vorbim despre culturism, nu putem să nu
amintim rolul
jucat de cărţile de specialitate elaborate de Székely László.
3. Direcţii actuale ale disciplinei
Astăzi, activitatea de ridicare a greutăţilor are mai multe
aspecte:
- dezvoltarea unei musculaturi armonioase şi a unui corp
proporţionat;
- mijloc de bază şi componentă integrantă a laturii de pregătire
fizică în toate
disciplinele sportive;
- mijloc de întreţinere a sănătăţii, de formare a unui tonus
muscular adecvat
pentru toate vârstele, indiferent de sex;
- mijloc de recuperare posttraumatică.
4. Avantajele practicării culturismului
În descrierea avantajelor practicării exerciţiilor cu greutăţi, cel
mai important
aspect consemnat este că permite prelucrarea analitică a
fiecărei grupe musculare.
Acest lucru are importanţă în mai multe direcţii:
- permite izolarea şi separarea cât mai precisă a grupei
musculare implicate în
mişcare, datorită aparatelor utilizate;
- permite efectuarea unor mişcari de recuperare,
refacere şi uniformizare a
potenţialului unei grupe musculare care a fost traumatizată;
- permite realizarea unor programe de exerciţii în care să
predomine planificarea
unor grupe musculare deficitare;
3
- permite relaxarea unor grupe musculare solicitate anterior, în
timp ce altele sunt
supuse la efort.
Un alt aspect îl reprezintă posibilitatea de a dezvolta calităţi
motrice de bază şi
combinate. Acest lucru este posibil prin dozarea greutăţii cu
care se lucrează şi prin
luarea în considerare a specificului aparatelor, a duratei
pauzelor dintre repetări, serii,
exerciţii, a vitezei cu care se efectuează mişcările. O altă
particularitate, la fel de
importantă este individualizarea, care la rândul ei cuprinde mai
multe aspecte:
- fiecare participant la şedinţele de lucru cu greutăţi poate
evolua independent
dacă are un program prestabilit;
- practicantul trebui să nu imite pe nimeni, programul fiind
personalizat pentru
fiecare;
- nu depinde de un orar prestabilit la care trebuie să înceapă
şedinţa de lucru, cum
se practică de obicei în gimnastica aerobică;
- nu depinde de prezenţa sau starea instructorului, de prezenţa
unor colegi sau
alte aspecte legate de colectivitate.
Aceste avantaje descrise anterior dau posibilitatea formării unui
corp
armonios.
5. Funcţiile culturismului
Funcţiile reprezintă destinaţiile constante ale unui
domeniu şi se subordonează
acestuia derivând din idealurile lui. Toate funcţiile
culturismului sunt foarte
importante şi îşi dovedesc eficienţa numai dacă sunt
îndeplinite în totalitate,
influenţându-se si completându-se reciproce.
Funcţiile culturismului sunt de două tipuri: funcţii
competiţionale şi funcţii
complementare (asociate).
Funcţiile competiţionale sunt următoarele:
- funcţia de dezvoltare a musculaturii;
- funcţia estetică;
- funcţia de emulaţie.
Funcţiile complementare sunt următoarele:
- funcţia educativă;
- funcţia sanogenică;
- funcţia operaţională.