A înflorit curcubeul

A înflorit curcubeul,

printre lacrimile trestiei încovoiate...

Un nufăr alb,

cu gulerul ridicat,

îşi spune rugăciunea cu reverenţă...

Mă priveşte orizontul,

dintre hotarul lumilor încrucişate,

cu-n zâmbet cald,

purtat de o undă,

în lumea mea fără nici o frecvenţa...

Mă pierd în lumină,

scăldat în culorile mângâiate de soare,

să-mi curăţesc,

cu sufletul descălţat,

fiinţa, de lumea mea şi de eu,

printre nuferii albi,

pătrunzând dincolo de hotare,

cu orizontul de mâna,

mut de mirare,

pe poteca făcută de curcubeu...