Glossă

de Mihai Eminescu

Proiect realizat de Maria Gherghiceanu

Clasa a XI-a B
 Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate;
Ce e rău și ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ține toate minte
Și ar sta să le asculte?...
Tu așează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deșarte
Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naște
Și o clipă ține poate;
Pentru cine o cunoaște
Toate-s vechi și nouă toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul și pe patru,
Totuși tu ghici-vei chipu-i,
Și de plânge, de se ceartă,
Tu în colț petreci în tine
Și-nțelegi din a lor artă
Ce e rău și ce e bine.
Viitorul și trecutul
Sunt a filei două fețe,
Vede-n capăt începutul
Cine știe să le-nvețe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă și socoate.
Căci acelorași mijloace Nu spera când vezi mișeii Cu un cântec de sirenă, De te-ating, să feri în laturi,
Se supun câte există, La izbândă făcând punte, Lumea-ntinde lucii mreje; De hulesc, să taci din gură;
Și de mii de ani încoace Te-or întrece nătărăii, Ca să schimbe-actorii-n scenă, Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Lumea-i veselă și tristă; De ai fi cu stea în frunte; Te momește în vârteje; Dacă știi a lor măsură;
Alte măști, aceeași piesă, Teamă n-ai, căta-vor iarăși Tu pe-alături te strecoară, Zică toți ce vor să zică,
Alte guri, aceeași gamă, Între dânșii să se plece, Nu băga nici chiar de seamă, Treacă-n lume cine-o trece;
Amăgit atât de-adese Nu te prinde lor tovarăș: Din cărarea ta afară Ca să nu-ndrăgești nimică,
Nu spera și nu ai teamă. Ce e val, ca valul trece. De te-ndeamnă, de te cheamă. Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,

De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera și nu ai teamă;
Te întreabă și socoate
Ce e rău și ce e bine;
Toate-s vechi și nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.
’’Glossă’’, de Mihai Eminescu,
a apărut în 1883, în volumul Poezii.
Semnificația titlului:
• Conform DEX, termenul ’’glosă’’ semnifică explicarea unui cuvânt sau
a unei îmbinări de cuvinte și provine din francezul gloser și din
latinescul glossa.

• Titlul este sugestiv concentrând toate semnificațiile filosofice și

simbolice ale textului.

• Glossa lui Mihai Eminescu este o poezie gnomică, întrucât conţine

maxime, sentinţe, sfaturi morale.
Tema poeziei:
• Tema poeziei este un cod etic al omului superior, care oferă învăţăminte
oamenilor obişnuiţi, pe baza autocunoaşterii şi experienţei sale filozofice.

• Poezia este, de asemenea, o cugetare filozofică pe un ton sentenţios,

conţinând adevăruri universal-valabile, deci incontestabile.

• Poezia este de factură clasică prin obiectivitatea superioară, prin detaşarea

faţă de frământările existenţei umane pline de orgolii, ambiţii, prefăcătorii
etc.

• Tema filozofică a Glossei este condiţia omului în raport cu timpul.

 Vreme trece, vreme vine,
Strofa I: Toate-s vechi și nouă toate;
Ce e rău și ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

• Strofa-nucleu, prima strofă a poeziei, este alcătuită din opt versuri şi

conţine adevăruri universal-valabile exprimate concis.

• Versurile acestei strofe sunt grupate câte două ca sens, dar chiar și
luate individual au suficientă substanță filozofică.
1. Primul vers semnifică trecerea ireversibilă a timpului.
2. Al doilea reprezintă repetabilitatea evenimentelor în viață.
3. Al treilea recomandă discernământul în cântărirea valorilor morale ale
vieţii.
4. Al patrulea îndeamnă la meditaţie asupra vieţii
5. Deoarece, în versul 5, poetul subliniază că sufletul omului este alcătuit
din speranţă şi temeri.
6. Timpul este efemer pentru om, totul în viaţă este trecător.
7. De aceea, chiar dacă tentaţiile vieţii sunt multiple, ele sunt amăgitoare.
8. Omul trebuie să le domine cu detaşare superioară şi raţiune.

Aşadar, prima strofă porneşte de la ideea curgerii implacabile şi ireversibile

a timpului pentru om şi ajunge la ideea că raţiunea trebuie să-l conducă pe
om în viaţă.
 Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Strofa a II-a Cine ține toate minte
Și ar sta să le asculte?...
Tu așează-te deoparte,
• Comentează primul vers al strofei-temă, „Vreme Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deșarte
trece, vreme vine”. Vreme trece, vreme vine.
• Este o maximă în care argumentele vin în sprijinul
sensului filozofic al ideii de timp.
• Ideea filozofică a timpului este explicată prin faptul că
timpul se scurge ireversibil pentru om.
• Iar întâmplările nesemnificative sunt şi ele trecătoare.
•Timpul este valoros pentru om numai în privinţa
autocunoaşterii şi nu trebuie risipit pe lucruri
neimportante.
 Nici încline a ei limbă
Strofa a III-a Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
• Explică versul „Toate-s vechi şi nouă toate”, care implică Ce din moartea ei se naște
şi ideea timpului trecător. Și o clipă ține poate;
Pentru cine o cunoaște
• De aceea omul nu trebuie să-şi irosească viaţa Toate-s vechi și nouă toate.
gândindu-se la lucruri, efemere, pentru că acest fapt nu
duce decât la o iluzie a fericirii şi nu la o fericire
deplină.
• Raţiunea trebuie să domine omul întreaga viaţă - „Recea
cumpăn-a gândirii”
• Pentru ca experienţa căpătată de om să-l ajute să
înţeleagă faptul că totul este efemer şi schimbător.
• Omul poate percepe doar „masca fericirii”, ce „o clipă
ţine poate”.
• Numai prin raţiune omul poate evita dezamăgirea în
 Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Strofa a IV-a Joace unul și pe patru,
Totuși tu ghici-vei chipu-i,
Și de plânge, de se ceartă,
• Introduce o idee antică hindusă, aceea că lumea e un Tu în colț petreci în tine
teatru iar oamenii sunt actori, care interpretează roluri Și-nțelegi din a lor artă
Ce e rău și ce e bine.
gata scrise.

• Îndrumarea autorului ‘’Tu în lume să te-nchipui”/Privitor ca

la teatru’’ îndeamnă la detaşare, la neimplicare în viața
obişnuită, dar amăgitoare, care nu poate produce decât
suferinţă.

• Viaţa este privită ca o scenă, pe care oamenii interpretează

roluri diferite, iar cei perfizi pot juca chiar mai multe roluri
(„Joace unul şi pe patru”).

• Dar detaşarea, impusă de rațiune, te fereşte să te laşi păcălit.

 Viitorul și trecutul
Sunt a filei două fețe,
Strofa a V-a Vede-n capăt începutul
Cine știe să le-nvețe;
Tot ce-a fost ori o să fie
• Valorifică ideea că prezentul etern, are două În prezent le-avem pe toate,
valenţe: trecutul şi viitorul: Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă și socoate.
„Viitorul şi trecutul / Sunt a filei două feţe / [...] /
Tot ce-a fost ori o să fie / În prezent le-avem pe toate”.

• Omul trebuie să mediteze asupra efemerităţii sale în

lume, asupra faptului că pentru el timpul este
trecător şi ireversibil.

• Trecutul şi viitorul devin zadarnice dacă nu ai

discernământ şi-ţi iroseşti viaţa cu nimicuri.
 Căci acelorași mijloace
Strofa a VI-a Se supun câte există,
Și de mii de ani încoace
• Reia ideea din strofa a IV-a că viaţa e o scenă, lumea Lumea-i veselă și tristă;
Alte măști, aceeași piesă,
e un teatru, iar oamenii sunt actori, adevăr valabil de mii Alte guri, aceeași gamă,
de ani, schimbându-se numai interpreţii: Amăgit atât de-adese
Nu spera și nu ai teamă.
„Alte măşti, aceeaşi piesă / Alte guri, aceeaşi gamă”.

• Tot un adevăr etern este şi faptul că oamenii au bucurii

şi necazuri, sunt veseli şi trişti:
„Şi de mii de ani încoace / Lumea-i veselă şi tristă”.

• Nu trebuie să-ţi faci iluzii că poţi înfăptui idealuri, dar nici

nu trebuie să te temi pentru a aspira la ele, pentru că:
„Amăgit atât de-adese / Nu spera şi nu ai teamă”.
 Strofa a Nu spera când vezi mișeii
La izbândă făcând punte,
VII-a Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăși
• Stă sub imperiul timpului trecător şi ireversibil, de Între dânșii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăș:
aceea omul nu trebuie să spere că va putea schimba ceva în Ce e val, ca valul trece.
curgerea firească a existenţei umane.

• Cu accente satirice, dar şi cu scepticism, geniul accentuează

câteva reguli de conduită, prin care omul poate depăşi
suferinţa cauzată de mediocritatea societăţii:
„Nu spera când vezi mişeii / La izbândă făcând punte, / Te-or
întrece nătărăii, / De ai fi cu stea în frunte”.

• Sfatul poetului este acela de a „nu te prinde lor tovarăş”,

pentru că ei vor dispărea definitiv odată cu trecerea timpului,
deoarece totul este efemer:
„Ce e val, ca valul trece”.
 Cu un cântec de sirenă,

Strofa a VIII-a Lumea-ntinde lucii mreje;

Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momește în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
• Cuprinde sfaturile eului liric privind atitudinea faţă de Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
meschinăria lumii, de ipocrizia oamenilor, prin care De te-ndeamnă, de te cheamă.
eşti îndemnat să nu te laşi atras de ispitele vieţii,
de aspectele ei trecătoare, amăgitoare,
chiar dacă „Te momeşte în vârteje”.

• Îndemnul lui Eminescu este să te strecori pe alături,

să eviţi cu inteligenţă tentațiile societăţii bazat pe
raţiune.
 De te-ating, să feri în laturi,
Strofa a IX-a De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă știi a lor măsură;
• Îl învaţă pe om regulile de conduită ale poetului pe care Zică toți ce vor să zică,
trebuie să le respecte oricine pentru a fi ferit de deziluzii. Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgești nimică,
Tu rămâi la toate rece.
• Aceste norme stau sub semnul raţiunii pure, a judecăţii reci, care te
pot proteja dacă nu te amesteci în înşelătorul tumult al vieţii :
„De te-ating, să feri în lături, / De hulesc, să taci din gură”.

• După părerea poetului, prin raţiune se pot cântări obiectiv oamenii şi

atunci nu merită să li se dea sfaturi şi nu trebuie îndrăgit nimic în
această lume superficială şi limitată, deoarece totul este zadarnic:
„Ca să nu-ndrăgeşti nimică, / Tu rămâi la toate rece”.
 Strofa a X-a Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
• Este defapt strofa-temă scrisă în ordinea inversă a versurilor, căpătând astfel
profunzimi filozofice Ce e val, ca valul trece,
Nu spera și nu ai teamă;
Te întreabă și socoate
• În enumerarea maximelor, se porneşte de la un concept esenţial pentru existenţa Ce e rău și ce e bine;
umană şi anume că:
Toate-s vechi și nouă toate:
raţiunea trebuie să guverneze omul în întreaga sa viaţă. Vreme trece, vreme vine.

• Aşadar, dacă eşti raţional („Tu rămâi la toate rece”), chiar dacă eşti atras de tentaţiile
sau de nimicurile vieţii („De te-ndeamnă, de te cheamă), să ştii că totul este trecător
în lumea asta („Ce e val, ca valul trece”).

• Aşa că să nu speri că poţi împlini idealuri, totuşi să nu te temi că ai fi neputincios:

(„Nu spera şi nu ai teamă”)

• Dar să fii mereu atent şi să discerni valorile morale ale existenţei

(„Te întreabă şi socoate / Ce e rău şi ce e bine”)

• Deoarece numai astfel vei învăţa din experienţa vieţii, chiar dacă omul este efemer
prin curgerea ireversibilă, implacabilă şi ciclică a timpului
(„Toate-s vechi şi nouă toate: / Vreme trece, vreme vine)”
 Limbajul artistic
• Stilul este clasic, armonios şi clar, de
o simplitate uimitoare.
• Figurile de stil sunt puţine, existând
doar câteva epitete („recea
cumpănă”, „lumea-i veselă şi tristă”,
„zgomote deşarte”) şi ceva mai
multe metafore („cumpăna
gândirii”, „cântec de sirenă”, „masca
fericirii”).
• Aforismele sunt construite cu
expresii populare - „de ai fi cu stea
în frunte”, „nu te prinde lor
Prozodia
• Poezia are zece strofe, fiecare a
câte opt versuri scurte, de câte opt
silabe
• Rima este încrucişată.
• Ritmul trohaic (la fel ca în poezia
populară) produce o muzicalitate
uşor melancolică, atât de sugestivă
pentru scepticismul eminescian.
Bibliografie:
• Poezie.ro
• Crispedia.ro
• Wikipedia
• Dexonline
• lyric.ro