Orientalizarea Principatelor Române a început oficial din perioada fanariotă, acum 300 de ani.

Românii
au adoptat imediat moda orientală şi moravurile turceşti.

În vocabularul românesc contemporan dar mai ales în gastronomia românească este o abundenţă de
termeni, cuvinte şi preparate culinare de origine orientală. Totodată persistă şi obiceiuri cultivate în
Imperiul Otoman. Cel mai bun exemplu este peşcheşul sau în termeni contemporani şpaga. Toate
acestea indică o puternică influenţă orientală care a persistat în societatea românească timp de secole. 

Gastronomia s-a orientalizat şi ea aproape imediat. De la turci, românii au învăţat multe dintre
preparatele lor ”tradiţionale„ de astăzi. Cel mai bun exemplu sunt ”româneştii„ mititei. Deasemenea pe
filieră orientală au pătruns şi sarmalele sau ghiceviul, saraili şi baclavale dar şi alte preparate orientale
precum musacaua, şerbetul şi halvaua. Toate acestea au rămas o constantă în bucătăria românească,
fiind chiar adoptate şi prezentate străinilor drept pur româneşti.

Aflate la confluenta culturii orientale cu cea occidental, tarile romane se individualizeaza printr o
mostenire arhitecturala diversa, rezultand atat din adaptarea influentelor straine la mediul autohton, cat
si din originalitatea si spiritul innovator al poporului roman.
In Evul Mediu, in Tara Romaneasca este predominanta influenta bizantina, exercitata direct prin mesteri
adusi de la constantinopol, turcia si Armenia.

Stilul bizantino-constantinopolita este resprezentat de biserica sf nicolae domnesc din curtea de

arges(1352), cel mai valoros monument al artei bizantine din tara noasta.

De asemenea, romanii au imprumutat si alte forme de arta precum dansul oriental, care
complimenteaza stilul muzical din aceleasi radacini

Cultura română este rezultatul unor contacte cu civilizaţia şi cultura popoarelor orientrale şi occidentale
în urma dieritelor evenimente petrecute de-a lungul istoriei. Astfel, literatura noastră ilustrează
confluenţa a două mari zone de civilizaţie; în esenţă, până în secolul al XIX-lea preponderente sunt
influenţele orientale, vizibile în primul rând la nivel lingvistic (avem cuvinte de origine turcă – cafea,
chiftea, pilaf, slavă – a iubi, crâng, dumbravă, gleznă, picior), dar şi la nivelul mentalităţilor şi al
vestimentaţiei (de exemplu, vestimentaţia lui Lăpuşneanul cuprinde anteriul turcesc) 

Exotismul, care preia o parte din funcţiile orientalismului, devine responsabil pentru procesul de
constituire a originalităţii moderne. Literatura cu tematică exotică este doar un pretext pentru
explorarea unui spaţiu îndepărtat, amplificată fiind atât de tendinţele expansioniste ale marilor puteri
europene, dar şi de artă, care se inspiră din ce în ce mai mult din teritoriile exotice(maitreyi). În acelaşi
timp putem defini exotismul literar ca o explorare a unor sentimente, emoţii, amintiri care au avut un
puternic impact asupra spectatorului.