FOLCLORUL ROMANESC

Clasificarea folclorului românesc se poate face din mai multe puncte de vedere: după timpul din care
a fost cules sau vechimea pe care o are, zona (munţi-câmpie-şes)modul în care este prezentat sau
vârsta persoanelor care îl prezintă etc.

1. Așezare geografică:

- Zona de Sud – Dobrogea și Oltenia

- Zona de Vest – Crișana și Banat

- Zona de Nord – Maramureș și Oaș

- Zona de Est – Moldova, Bucovina

- Zona de centru – Transilvania (țara Moților)

Acestea sunt delimitări mari la care se aplică multe alte subzone în funcție de regiuni, văi ale râurilor
mai importante, județe sau subregiuni ale unui județ.

2. Tipuri

- Folclor Muzical

- Folclor Coregrafic

- Folclor Literar

- Tradiții și obiceiuri

- Teatru popular

Tradiţiile şi obiceiurile româneşti sunt deosebite din orice privinţă, iar costumele viu colorate
din toată ţara, prezintă motive geometrice, motive din astronomie, motive florale. Aceste motive se
regăsesc şi în sculptură, olătit şi alte arte populare. Culorile specifice: în primul rând predomină
culorile tricolorului, roşu, galben şi albastru, apoi regăsim o paletă largă de culori vii.

Dacă vorbim de cultura coregrafică, România se încadrează în dialectul Europei Centrale și de

Sud Est, unde se găsesc forme libere și individuale de dans. Cultura coregrafică românească este pe
de o parte purtătoare a formelor coregrafice medievale, iar pe de altă parte a unor forme coregrafice
ce aparțin epocii moderne în care tranziția și schimbările de gen ocupă un loc deosebit de important.
Astfel la noi regăsim dialectul Dunărean, dialectul Apusean, dialectul Carpatic, cel răsăritean,
macedo-român și alte zone intermediare.

Dansurile româneşti se execută în cerc, în perechi, în formaţie, în linie şi în ale tipuri de

distribuţie...în Sud şi Est regăsim comune dansurile de grup, în centrul ţării în Nord, Vest şi pe arcul
carpatic sunt specifice dansurile de perechi dar şi dansuri de grup şi în lanţ. Jocurile fecioreşti s-au
dezvoltat în interiorul arcului carpatic şi sunt dasuri de virtuozitate. Acestea aveau ca scop afirmarea
feciorilor în cadrul comunităţii săteşti, de aceea cei mai buni jucăuşi erau respectaţi în sat. Fetele au
şi ele dansuri individuale unele preluate din repertoriul fecioresc, altele formate în clăci, habă, în
cadrul nunţilor şi obiceiurilor de peste an.

Dansurile de perechi au apărut în cadrul comuniţăţilor săteşti unde tinerii urmăreau să joace
cu persoanele care le erau dragi. Satul era cel care dădea aprobarea pentru următoarele cupluri, care
se formau în cadrul jocului la şură sau la hora satului.

Jocul la şură este specific în toată ţara şi este cel mai bun prilej pentru întâlnire a tinerilor dar
şi a bătrânilor. Aici se forma un fel de gazetă a bătrânilor care urmăreau viitoarele cupluri şi se
discutau problemele comunitare dar şi cele legate de traiul de zi cu zi.

Ritmul în folclorul românesc este foarte variat începând de la ritmul care aparţine folclorului
copiilor, continuând cu ritmul aksak (şchiop), ritmul giusto-silabic care îl regăsim în special în colinde
şi cântece de stea, ritmul parlando-rubato(vocal - instrumental) şi ritmul vocal acomodat paşilor din
mersul ceremonios.

Duminica şi în sărbători lumea satului capătă haine de sărbătoare, cu mic cu mare toţi
creştinii se îmbracă în portul tradiţional specific şi participă la slujba de la biserică. După slujbă se
organizează hora satului şi astfel se efectuează transmiterea din generatie in generatie a elementelor
de tezaur imaterial.

Satul tradiţional românesc şi-a păstrat autenticitatea şi obiceiurile până în ziua de azi şi încă
se mai practică meşteşugurile legate de confecţionare hainelor, fabricarea băuturilor tradiţionale ş.a.
În oraşe unde tehnologia şi epoca modernă încearcă să acapareze tot, folclorul este practicat de
ansamblurile folclorice care funcţionează pe lângă casele de cultură ori cămine culturale, păstrând
autenticitatea de odinioară.