Aromânii

Aromânii (numiți în România și machidoni), sunt o ramură a latinității răsăritene, alături

de dacoromâni, meglenoromâni și istroromâni. În Grecia, chiar dacă li se spune vlahi, oficial sunt
prezentați pe nedrept "greci antici" sau "greci antici latinizați". Numărul lor este greu de estimat,
fiindcă există numeroase căsătorii mixte și fiindcă mulți armâni nu mai vorbesc limba aromână,
astfel că estimările variază de la 100.000 până la 250.000. Limba lor este cea mai asemănătoare
limbii române, fiind derivată din latină, și variază ca dialecte în 4 dialecte: dialectul fărșerotesc,
cel moscopolean, cel grămustean (sau cipănesc) și cel pindean. Tot la fel ca română, limba
aromână este o limba romanica de est. Originea aromânilor, în acordul între toți istoricii,
etnologii, lingviștii și filologii este că ei descind, ca
și dacoromânii, meglenoromânii și istroromânii, din protoromâni.

Muzica aromânească (în aromână Muzica armanească) este muzica caracteristică

aromânilor. Aromânii sunt un grup etnic răspândit în Balcani, care trăiesc în Albania, Bulgaria,
Grecia, Macedonia de Nord, România și Serbia. Muzica aromânească a fost influențată de
muzica altor grupuri etnice din Balcani, cum ar fi cea a albanezilor, bulgarilor, grecilor,
macedonenilor, românilor și nu numai. Cu toate acestea, ea și-a dezvoltat de-a lungul istoriei
propriile trăsături distinctive și particularități care o deosebesc de alte genuri muzicale balcanice
și a influențat și muzica popoarelor menționate anterior.

Muzica
Conştiinţa originii pindene a supravieţuit până în zilele noastre. Muzica, manifestare vie a
sensibilității, gândirii și vieții lor spirituale, neîntreruptă și milenară a acestui neam de oameni
dârji, mândri, austeri, vrednici și liberi. Lirica populară armânească în genere, iar cea
fârşerotească în mod exclusiv, este dominată pe planul exprimării structurii cântecului. Lipsa
instrumentelor muzicale, ritualul foarte bogat la oficierea nunților au impus cu necesitate cântece
și melodii diverse pentru joc și hore.
Armânii din diaspora balcanică, încă neasimilați continuă să vorbească și să cânte în
limba lor, își mențin propria identitate de grămușteani, fârșeroți. Multe melodii ale cântecelor
armâne au fost salvate de Pind, caracteristicile de bază s-au păstrat chiar dacă apar. schimbări de
ritm şi influenţe din folclorul ţărilor unde trăiesc. În Elada armânii trăiesc de secole cu grecii,
cântecele armâneşti se cântă în limba greacă, mari cântăreţi de origine armânească au promovat
cântece armâneşti astfel ele au trecut în patrimoniul cultural al acestei ţări. Acum cântecele
armâneşti în Elada sunt cântate şi în armânească şi este recunoscută originea lor. Cântecele,
dansurile și portul tradițional armânesc sunt prezentate de greci ca folclor tradițional macedonean
după denumirea regiunii din nordul Eladei, Macedonia, locul de origine al armânilor.
Armânii nu foloseau instrumentele muzicale, cei care au avut un rol important în muzica
instrumentală balcanică au fost țiganii. Au fost motivul pricipal în răspândirea muzicii în balcani.
Folclorul muzical străvechi, singular, interesant a fost păstrat cu o îndârjire demnă de toată
admirația. Armânii răspândiți în toată Peninsula Balcanică, păstrează limba, muzica, obiceiurile,
trăsăturile fizice și morale. Civilizația, contactul cu popoarele în mijlocul cărei trăiesc, cu viața și
cu problemele dezvoltării sociale i-au supus și îi supun unor intense transformări. Poezia
populară armânească trăiește o existență comună cu muzica. Versul se cere cântat, treptat rostirea
se transformă în cântec, silabele se diferențiază ca durată și înălțime, linia melodică prinde viață.

Caracteristici
Armânii își cântau în grup, împreună, legi, tragedia. Cântecul armânesc naște acel
sentiment de vag de neîmplinire, de suspensie, o permanentă undă de melancolie înăbușită,
duritatea de cremene a disonanțelor fără rezolvări, sumară organizare modală, neprevăzutul
accentelor ritmice și cadențelor sunt reflexe ale conținutului poetic al versurilor și construcției
lor. Muzica armânească în forma ei originală nu e o muzică instrumentală, iar ceea ce este mai
caracteristic este modul de a se cânta în grup fie omofonie (tehnica în care o voce predomină, iar
celelalte o acompaniază), heterofonie (devierea vocilor mai multor cântareți). aceiaşi melodie)
sau polifonie (arta suprapunerii armonice a mai multor voci, păstrându-şi-şi în ansamblu
individualitatea melodică).
Izolați între munții și văile lor, împrăștiați între diferite popoare , această formă vocală de
cântare în grupul unui simbol al solidarității , al autoapărării ființei etnice și vieții lor spirituale.
ison pe diferite trepte, şocuri de disonanţă , accente şi ritmuri complementare. This simplitate
emoționează mai puternic. Ei cântă de obicei stând jos, „cântiți di-n padi”. Grupul fiind împărțit
în două, unul executat prima strofă, începe cântecul (ahurheaști) apoi, celălalt grup continuă apoi
strofă și cântecul continuă în felul acesta, alternativ până la sfârșit. Folosirea antifoniei (antifonie
= nume dat în muzica antică modului de a cânta pe mai multe voci alternative) poate fi explicată
prin aceea că, în felul acesta , cei care cântă nu obosesc, iar acest sistem constituie un stimulent
pentru cele două grupuri, care se îngrijesc. iau la întrecere într-o cânta mai bine. În cadrul
grupului, majoritatea cântă melodia propriu-zisă, iar cei cu voci grave cântă o pedală pe
fundamentală cu deplasări pe treptele vecine, mai sus sau mai jos. Se întamplă ca același cântec,
executat pe trei voci, să fie cântat și pe două voci, aceasta depinde de componentele grupului și
de simțul artistic cu care sunt înzestrați.
La fârşeroţi, cântatul în grup este generalizat şi tradiţional, iar interpretarea individuală
este aproape inexistentă. Melodia cântecului este susținută tot timpul de doi cântăreți principali,
restul grupului acompaniindu-i. În timpul cântatului versurile sunt însoțite de interjecții: „aide”,
„lele”, „more”, „lăi”, „oi”. Cele mai multe interjecții și cuvinte cântate pe jumătate și reluate le
întâlnim la cântecele polifonice. Primul cântăreț – solistul, intonează cuvintele pe un ton mai
înalt, sugerând laitmotivul melodiei, acompaniat de al doilea solist care intervine pe un ton mai
jos, după două, trei măsuri, repetarea versurilor enunțate de primul.Uneori melodia începe cu
isonul uniform al întregului. grup vocal, soliştii intervin apoi potenţând-o prin nararea cântecului.
Grupul coral continuă isonul fără a pronunța cuvintele ci numai prin sunetul vocal „e” prelungit,
simulând un eco repercutat în munți, armonizând conținutul. Impresia de monotonie dispare la o
pătrundere în specificul acestei creații lirice autentice.
Cântecele de joc au o mare răspândire, se cântă numai în grup, participanții la joc cântă
alternativ în timp ce dansează. Primul din ora începe să cânte, dă tonul. Aceeaşi strofă sau
următoarea este reluată de grupul al doilea din a doua jumătate a corlui (horei). Tradiția de a se
cânta și dansa totodată este foarte veche la armâni, până târziu, când au apărut instrumentele
muzicale. Cântecele armâneşti se pot împărţi, după regiuni geografice: macedoneşti, epiroteşti,
grămusteneşti, fârşeroteşti, pindene. Un cântec poate avea trei, patru variante. După conținut sunt
cantece: haiducești, de dragoste, nuntă, jale, patriotice.

Muzica din zilele noastre

Majoritatea aromânilor trăiesc acum în orașe, unde ocaziile pentru petreceri cu muzică și
dansuri sunt tot mai rare. La aromânii din Grecia , cântecul a rămas la nivel rural, în parte s-a
transformat în cântece populare cântate în limba greacă. Mulţi cântăreţi consacraţi moderni din
Grecia , fiind aromâni , au dat expresie spiritului artistic modern ce-şi trage seva din trunchiul
spiritual aromânului. În celelalte state balcanice (România și Republica Macedonia) s-au produs
noi cântece pe versus poeților clasici și moderni precum și versuri populare ce sunt interpretate
de aromâni acompaniați de instrumenti aromâni grupați în formații de muzică aromână. În
actuala Republică a Macedoniei, unde aromânii sunt recunoscuți ca popor minoritar și au toate
drepturile constituționale, un grup de muzicieni profesioniști aromâni au inițiat Festivalul
„Fântâna di malmâ”. La ultimele două ediții 2004 și 2006, s-au organizat secțiunile folc și pop.
Acest festival a îmbogăţit foarte mult muzica armânească.
În România muzica aromână contemporană are o evoluție și o caracteristică aparte.
Aromânii au venit în grupuri mari în timpul colonizării Cadrilaterului și au rămas destul de
compacţi, la început la sate apoi la oraşe. Folclorul cu care au venit a fost păstrat, îmbogățit și
adaptat evoluției tehnogice din domeniul muzicii.
Evenimentele de familie se sărbătoresc cu formații de muzică aromână încă din anii '60,
ce s-au înmulțit și s-au perfecţionat. În cântecele actuale se păstrează caracteristicile muzicii
aromâne. Cei mai cunoscuţi autori ai creaţiilor muzicale contemporane sunt Hrista Lupci, Gică
Godi, Mihai Prefti, Sirma Guci, Stere Constantin (Nini). Cântecele s-au imprimat inițial pe bandă
magnetică, apoi pe casete audio și acum CD, astfel încât ele sunt foarte accesibile și supuse
criticii.

Organologia muzicii aromânilor

Instrumentele folosite în muzica aromânilor preponderent sunt următoarele:
 Armonica;
 Cimpoi (gaida);
 Fluier;;
 Clarinet
 Chitara;
 Davul
Bibliografie:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Muzic%C4%83_arom%C3%A2neasc%C4%83
https://aromanii.ro/arte/muzica.html
https://www.academia.edu/34296221