Sunteți pe pagina 1din 4

Dansuri populare romanesti

FOLCLORUL COREGRAFIC ROMANESC

Pe toată suprafaţa pământului se găseşte o varietate imensă de dansuri folclorice care prezintă
foarte pregnante diferente de la o ţară la alta, de la un popor la altul.
Toate aceste creaţii artistice ale omenirii s-au dezvoltat in acelaşi timp cu dezvoltarea
popoarelor care le-au proodus, reflectându-le talentul si caracteristicile spirituale si păstrându-
se pana in zilele noastre cristalizate in forme artistice de o indiscutabila valoare.

Fără îndoială dansul folcloric românesc este una dintre cele mai preţioase bogăţii artistice ale
lumii.
Dansul folcloric dezvăluie într-o manieră sinceră şi directă aspiraţiile şi sentimentele
oamenilor, el este strâns legat de viata şi istoria popoarelor, fiind însoţitor fidel al omului atât
în momentele sale de bucurie cât şi în cele de mâhnire, el exprimă în acelaşi timp caracterul,
temperamentul, forţa, agerimea, înţelepciunea şi umorul poporului.
România poseda un foarte bogat şi complex tezaur folcloric. Dansurile populare româneşti
cunoscute prin frumuseţea şi marea lor varietate, constituie acest tezaur alături de cântece,
fabule, legende şi poezia populară.
Deşi dansul popular românesc se manifesta într-o mare varietate de aspecte regionale, el
prezintă totuşi caractere comune esenţiale care unesc toate formele de expresie coregrafica ale
poporului român într-un stil naţional specific.
Fiind o manifestare artistică a colectivităţii bazată pe tradiţie, dansul folcloric s-a dezvoltat
fără încetare, s-a îmbogăţit prin contribuţia dansatorilor pasionaţi, care au transpus pe plan
coregrafic, într-o maniera foarte expresivă, sentimentele şi aspiraţiile acestei colectivităţi.
Fiecare dansator are o tendinţă continua de îmbogăţire, o dorinţă permanentă de a-şi exprima
sentimente în forme şi motive coregrafice noi. Acesta este secretul puterii inepuizabile a
creaţiei coregrafice populare.
Dansul popular românesc s-a întrepătruns întotdeauna cu viaţa colectivităţii şi individului
deoarece la fiecare ocazie care implica manifestarea unei stări afective, cântecul şi dansul au
ocupat un rol de prim ordin. Asemenea ocazii sunt zilele de sărbătoare, distracţiile, târgurile,
nedeile, sărbătorile legate de muncile agricole sau de păstorit, ceremoniile legate de munca şi
de fertilitatea pământului si bineînţeles evenimentele importante ale vieţii: naşterea, logodna,
căsătoria şi chiar moartea.
În toate cazurile dansul nu este separat de muzică. Înainte de a fi acompaniat de instrumente s-
a dansat în acompaniamentul cântecelor şi în ritmul bătăilor de palme sau cel obţinut prin
instrumente de percuţie: sucitoare, dube, etc.
Acest fel de a se dansa se mai întâlneşte astăzi în câteva dansuri de femei sau de bărbaţi, la
origine vechi ritualuri.

Caracterizându-se ca dans de colectivitate, cu execuţie unitara a mişcărilor ca şi prin


caracterul, structura acestora, folclorul coregrafic românesc face parte din marea familie a
dansurilor balcano-carpatice. În el se întâlneşte o mare bogăţie de ritmuri şi tempo-uri, de
atitudini ale braţelor, îmbinându-se eleganta mişcărilor lirice ale dansurilor de femei cu
vitalitatea si virtuozitatea dansurilor bărbăteşti. O serie de elemente tehnice bine conturate
determină un specific naţional foarte pronunţat.
Paşi cu deplasări largi sau paşi mărunţi pe loc, paşi schimbaţi sau grupe de 7-15 paşi succesivi,
paşi in contratimp sau sincopaţi se combina în deplasări mici sau deplasări mari in toate
direcţiile, intr-o imensa varietate de combinaţii. La acesta se adaugă intensitatea aşezării
paşilor pe podea, care creste in acest fel varietatea nuanţelor ritmice. Se întâlnesc de asemenea
paşi încrucişaţi, pinteni pe podea sau in aer, o întreaga gama de sărituri, salturi cu mare elan,
paşi pe vârful sau pe tocul piciorului, alternând cu paşi pe perniţa sau pe talpa piciorului,
ridicarea picioarelor in aer cu diferite amplitudini, rotarea picioarelor in aer sau la nivelul
solului, bătăi pe cizma si pe diferite segmente ale picioarelor, piruete pe călcâie executate de
fete, pocnituri din degete etc.
Preponderenta unora sau altora din aceste elemente mai sus enumerate a dat naştere unei mari
varietăţi de stiluri zonale cu un specific pronunţat, conferind personalitate zonelor folclorice
distincte ce se întâlnesc in tot cuprinsul tarii. La aceasta contribuie si variata gama a ţinutei
braţelor in timpul dansului. La dansurile de grup se întâlnesc ţinuta de „horă", dansatorii
prinzându-se de mâini cu braţele îndoite din cot si ridicate la înălţimea umerilor, ţinuta de
„sârbă" cu braţele sprijinite pe umerii partenerilor din dreapta şi stânga, ţinuta de „brâu", cu
braţele prinse în cingătoarele partenerilor din dreapta şi stânga, ţinuta cu braţele încrucişate în
fata sau în spate, cu braţele formând un lanţ ridicat deasupra umerilor sau un lanţ de braţe
coborâte.
La dansurile de perechi varietatea apare şi mai pronunţată prin posibilităţile diferite in care
partenerii se prind.
Fără a fi posibil de a delimita strict zonele folclorice care se disting prin specificul manierei de
dans si de interpretare, deoarece manifestările coregrafice ale acestor zone se interferează ca şi
de altfel toate manifestările folclorice, totuşi numeroasele zone cu caracter strict local pot fi
grupate geografic in zone mai întinse corespunzând vechilor provincii istorice. Putem vorbi
astfel de zonele folclorice ale Moldovei, Munteniei, Olteniei, Banatului, Crişanei,
Transilvaniei de Nord, Centru şi Sud şi Dobrogei.
Voi exemplifica în cele ce urmează specificul folclorului coregrafic din Transilvania
Vestul Transilvaniei cuprinde interesanta zona a celor trei Crişuri. Dansurile din aceste locuri
se caracterizează printr-un ritm sincopat care se desfăşoară pe parcursul evoluţiei coregrafice
in numeroase variante, create prin schimbările de accent. Sunt in general dansuri de perechi în
care partenerii pornesc cu paşi comuni pentru ca apoi pe parcurs fata să păstreze ritmul de baza
iar băiatul să evolueze în combinaţii interesante de pinteni si bătăi sincopate, bătăi din palme si
bătăi cu palma pe cizma.

Transilvania de Nord cuprinde pitoreştile zone folclorice ale Oaşului şi Maramureşului,


unde maniera de dans cu totul aparte, cu paşi mărunţi şi tropotiţi a căror trepidaţie se transmite
întregului corp, dă o personalitate distincta stilului respectiv. Jocuri caracteristice sunt: Roata
oşeneasca, Tropotita, Bărbătescu maramureşean.
Transilvania Centrala cuprinde zonele văilor Someşului şi Mureşului în care evoluţiile
coregrafice ating nivelul de virtuozitate. Repertoriul specific acestor zone nu cuprinde un
număr mare de dansuri, ca in zonele din sud, dar în componenţa acestora intra numeroase
figuri de o tehnicitate deosebita şi a căror varietate este nesfârşită. Ciclul de dans începe cu
„De-a lungul" dans lent, si elegant asemănat uneori cu mersul mândru al păunilor, din ale căror
pene flăcăii îsi fac bogate podoabe la pălărie (zona Năsăudului). Acesta este urmat în general
de doua dansuri bărbăteşti, unul într-un tempou moderat „Rarul", celălalt într-un tempou rapid
„Jocul fecioresc", dansuri în care săriturile în aer, bătăile cu palmele pe diferite segmente ale
picioarelor, pinteni şi răsuciri se combina într-o varietate nemaîntâlnită de forme. Dansul care
încheie de obicei hora satului este „ Învârtita", în care cele doua sau chiar trei piruite pe călcâie
ale fetelor, executate fără pic de şovăire si alternările rapide de ţinute ale partenerilor
concurează chiar virtuozitatea din dansul băieţilor.
Sudul Transilvaniei oferă imaginea unor ritmuri interesante de 7/16 si 10/16 în „Purtate" şi
dansurile „Fecioreşti" în care elementele caracteristice arătate mai sus pentru zona centrala vin
să se diversifice într-o mai mare varietate de ritmuri. În aceasta zonă, pe lângă „Purtată", şi
„Haţegană" care amintesc ciclul de joc al zonei de centru, se întâlnesc şi dansuri comune
versantului sudic al Carpaţilor ca „Brâul", „Jiana", „Mocăneasca", etc.
Un aspect deosebit îl oferă lanţul Carpatic prin unitatea sa. Se întâlnesc coincidente izbitoare
nu numai pe versanţii opuşi ai aceluiaşi lanţ muntos cum ar fi sudul Transilvaniei cu nordul
Munteniei, dar şi la distante mari cum sunt Oaşul cu Mărginimea Sibiului şi altele.
Acompaniamentul melodic este susţinut in primul rând de viori secondate de braci (contraşi),
contrabas (gorduna); uneori apare ţambalul şi clarinetul.
Nu puteam încheia succinta imagine a folclorului coregrafic românesc fără a arata o
particularitate deosebita care îl însoţeşte pe tot timpul desfăşurării sale, angrenându-l într-o
manifestare sincretică de creaţie populară. Este vorba de însoţirea dansului cu creaţia poetica.

În timpul dansului flăcăii şi fetele zic „strigături" a căror manieră interpretativă diferă de la o
zonă la alta. În Moldova se strigă sacadat pe ritmul paşilor. În Oaş şi Maramureş, „ţipuriturile"
se cântă în intonaţii interesante, specifice. În Transilvania de centru şi sud ca şi în ţara
Crişurilor se desfăşoară adevărate dialoguri între fete şi băieţi, iar în Oltenia, Muntenia şi
Dobrogea aceste strigături au rolul de conducere a dansului prin anunţarea figurilor.
Strigăturile conţin texte uneori lirice, de dragoste, alteori satirice sau umoristice, dar oricum
ele nu lipsesc de la nici o manifestare coregrafica.
În peisajul general al dansului romanesc dansurile de femei completează bogata paleta a
folclorului coregrafic prin manifestările ce se ridica la trepte nebănuite de rafinament artistic.
Este suficient să arătam aici evoluţia fetelor de la Căpâlna (centrul Transilvaniei) sau
„fecioreasca" fetelor de la Crihalma care-şi desfăşoară dansul cu nobleţe şi inegalabilă graţie,
cântându-şi şi singure melodiile.
Tradiţionale sau noi, spontane sau organizate, dansurile populare româneşti ne spun ceva, au în
esenţă rosturi care nu dezmint pe cele cu care au servit ele de veacuri pe om şi societatea în
păstrarea bunei rânduieli, cu care s-au înscris în istoria noastră culturală.
Pentru ca să spună astăzi ceea ce trebuie să spună în condiţiile integrării lor în cultura
contemporană, trebuie să ştim bine şi ceea ce au spus în trecut. Este condiţia valorificării lor
critice, a unei valorificări cu sens cultural adevărat .