Valorificarea folclorului la activităţile de

educaţie muzicală
(clasele I-II)

"Născută din suferinţa poporului nostru, prigonit de năvălitori, muzica sa

este dureroasă şi nobilă, chiar în ritmurile săltăreţe ale dansurilor. Aşa cum e,
această muzică este una din comorile cu care se poate mândri România"- G.
Enescu.
Din cele mai vechi timpuri, românii au avut darul de a-şi tălmăci experienţa,
bucuria, durerea, năzuinţele şi dorul prin cântec zămislit din cunoaştere, din
gândire intensă, din evocări, alean, sete de linişte, nobilă aspiraţie spre mai frumos,
spre fericire.
Încă de la cea mai fragedă vârstă, chiar din leagăn, copii sunt impresionaţi de
muzică şi la auzul ei sunt tentaţi să îngâne şi să execute mişcări. Odată cu creşterea
lor, posibilitatea de a însoţi jocurile cu diferite mişcări este dată de perceperea
elementelor de bază ale muzici: ritmul şi melodia.
Aceasta va permite copiilor să inventeze şi să execute mici piese muzicale.
Distracţiile copiilor se bazează relaţii ritmice coordonate de organul auditiv. Orice
om ascultă muzica şi o interpretează. Nu se opreşte aici şi chiar compune melodii
naive, pe versuri simple (folclorul copiilor). Şcoala este însă factorul care acordând
atenţia cuvenită educaţiei estetice, contribuie mult la conturarea personalităţii
umane, la formarea şi cultivarea gustului faţă de frumos, oferind copilului
posibilitatea stimulării câmpului emoţional tonic şi îndepărtării inhibiţiilor.
Muzica este mai productivă decât alte ştiinţe şi arte în declanşarea stărilor
afective a sentimentelor care îl fac pe copil să vibreze în faţa problemelor vieţii şi
a unor manifestări morale. Are valenţe cognitive, raţionale, educative, voliţionale,
afective şi estetice măsurabile dar şi harul ineditului, al nerepetabilului. De aceea,
conţine esenţe virtuale nelimitate în modelarea şi tonificarea fiinţei umane. Se ştie
că interpreţii vocali au o mai mare capacitate de mobilizare psihică pentru
activităţile intelectuale. Deci, muzica este ştiinţă şi artă şi introduce frumosul în
viaţa de toate zilele; dezvoltă sentimente primare: bucuria, tristeţea, durerea,
dându-le coloratură raţională şi amplifică emoţii complexe cum ar fi: regretul,
dorul, mila, nostalgia. Poate stimula sau relaxa, poate uni oameni de vârsta,
educaţie, inteligenţă, mediu social complet diferit.
Ca artă a sunetelor cântate, muzica exercită o puternică înrâurire spirituală şi
declanşează trăiri puternice şi de durată, emoţii intense şi înălţătoare mai mult sau
mai puţin conştientizate-educă sensibilitatea.
 Frumuseţea folclorului trebuie simţită şi preţuită de copii de la o cât mai
fragedă vârstă. Folclorul românesc va menţine treaz interesul şcolarului mic pentru
cântecul popular, de care, în mod regretabil, se îndepărtează tot mai mult tineretul.
Deşi mici ca vârstă copii posedă un bagaj consistent de elemente ce aparţin
folclorului copiilor: cântece - numărătoare, cântece -formulă, jocuri propriu-zise
cântate sau ritmate. De la valorificarea folclorului copiilor (provin) pornind îi
putem orienta pe aceştia spre cunoaşterea unor elemente de folclor românesc.
Principalul mijloc pentru învăţarea muzicii îl constituie înseşi operele -
aceste arte reprezentate prin cântece, coruri, fragmente din lucrări mai dezvoltate la
care se pot adăuga unele solfegii artistice, studii sau exerciţii muzicale.
Cântecul în sensul general reprezintă deci arta muzicii în lecţii. Fără cântec -
audiat şi intonat de şcolar lecţia de muzică şi-ar pierde specificul în şcoală.
Accesibilitatea cântecelor trebuie apreciată în funcţie de pregătirea muzicală
a elevilor, adică de capacitatea lor de a înţelege problemele muzicale din cântecul
respectiv şi de a le realiza în mod practic prin cântare.
Mijloacele prin care se realizează educaţia muzicală a copiilor (cântecul,
jocul, audiţia ) uşurează munca învăţătorului. Numărul cântecelor, jocurilor şi
audiţiilor sunt alese de învăţător după nivelul şi capacitatea copiilor din clasă, după
necesităţile pe care le impune activităţile afective organizate.
Pentru optimizarea educaţiei muzicale în ciclul primar se propun ca
mijloace de învăţământ indispensabile: culegerea de cântece şi jocuri, casete audio
pentru audiţii, jocuri muzicale.
Valorificarea folclorului dezvăluie copilului în mod treptat frumuseţile artei
populare în al cărui conţinut sunt înmănuncheate sentimentele poporului român.
Muzica populară a evoluat de-a lungul istoriei şi şi-a conturat în timp
principalele caracteristici: anonim, colectiv, oral. Acestea au permis perfecţionarea
în timp a creaţiei populare transmisă din generaţie în generaţie. De aceea la
melodiile populare, după titlu nu sunt menţionaţi autorul melodiei şi al textului, ei
nefiind cunoscuţi.
Fenomen viu ca şi viaţa pe care o redă, muzica populară este grupată după
destinaţie în genuri legate la un anumit prilej sau ocazionale:
- folclorul copiilor;
- cântece de leagăn;
- cântece legate de sărbătorile de iarnă, primăvară, vară;
- cântece de nuntă;
- cântece de nuntă;
- cântecul funebru - bocetul;
- cântecul propriu-zis;
şi cântece nelegate de prilejuri sau ne ocazionale
- doina
- balada
- cântecul propriu-zis;
Jocurile copiilor sunt însoţite de cântece. Unele din acestea sunt create chiar
de ei, tematica acestor cântece exprimă orizontul de cunoaştere al copiilor. Uneori
cântecul este însoţit de mişcări. Cântecul "Auraş- păcuraş" face parte din categoria
aşa - ziselor "descântece" . O altă categorie sunt numărătorile.
Unele obiceiuri şi tradiţii populare : "Sorcova", "Pluguşorul", capra, ursul,
steaua, florile dalbe, piţărăii sunt obiceiuri pe copii le cunosc şi le practică.
Plăcerea şi interesul deosebit se stârneşte la elevii când jocurile însoţite de
texte ritmate cântate de către ei sau de grupul de colindători. Pentru faptul că le
plac colindele copii cântă împreună. Colinda este un gen muzical străvechi cu
funcţie de evocare, urare şi felicitare. Cântecul de stea este colindatul cu steaua în
seara de ajun.
Prin activităţile de învăţare ca:
- interpretarea vocală de cântece populare accesibile, în grup şi individual, cu
sau fără acompaniament;
- exerciţii de intonaţie şi memorizare;
- jocuri şi improvizaţii muzicale pe suport folcloric
- audiţii de cântece populare;
- colinde şi urări interpretate la sărbătorile de iarnă
- cântece şi jocuri din folclorul copiilor, monoloage şi dialoguri pe aceste teme
ce dezvoltă la elevi capacităţile interpretative.
La vârsta copiilor de clasele I-II, interpretarea presupune respectarea unor
nuanţe şi tempouri elementare. Elanul, bucuria, voiciunea şi plăcerea copiilor la
contactul cu muzica duc în mod firesc la dorinţa şi nevoia spontană de mişcare .
Pentru ca aproprierea copiilor de muzică să aibă loc în condiţii fireşti vârstei lor
programa a propus abordarea fiecărui cântec, în viziunea de joc, prin executarea
unor mişcări sugerate de text ritmice sau melodice, interpretarea în angajamente
armonice polifonice elementare,utilizarea instrumentelor şi a jucăriilor muzicale
pentru acompaniament.
Muzica este pentru copil un izvor curat din munte care, pe unde trece face să
rodească pământul, şi cu timpul modelează şi piatra. Ea îi va fi prieten
credincios, nedespărţit la bine şi la rău, va fi substanţa care îi va purifica sufletul.
După cum se ştie ştiinţa şi arta reprezintă cele două elemente de bază ale
culturii umane. Sufletul copilului nu trebuie tratat ca un sac gol, care trebuie să fie
umplut.
Cunoaşterea tezaurului folcloric, păstrarea şi transmiterea lui este o datorie a
noastră pentru a păstra vie cultura neamului nostru.
"Muzica trebuie să fie scânteia ce aprinde focul în spiritul omenesc "-
Ludwig van Beethoven