Oltenia este o regiune istorică din sud-vestul României delimitată la est de râul Olt, delimitat de Dunăre

la sud și vest, de Carpații Meridionali la nord.

Regiunea Oltenia este situata în partea de sud-vest a României si cuprinde cinci judete: Dolj, Olt, Vâlcea,
Mehedinti si Gorj.

Regiunea istorică Oltenia este regiunea „primului uscat continental, geologic al regiunilor carpatice, în
care neamul românesc şi-a păstrat şi etnicitatea şi graiul cel mai curat. În fine, Oltenia este şi regiunea în
care specificul românesc, în port, credinţă şi cultură, apare în cea mai curată şi caracteristică formă”
(Popescu Voiteşti, 1943, p. 189), caracteristica sa dominantă fiind „întâlnirea aci, a Muntelui cu Dunărea,
cele două axe care au condiţionat, din vremi depărtate, istoria elementului autohton din Carpaţi” (Donat,
1943, p.299).

“La bază, regiunea istorică Oltenia a cuprins doar judeţele din stânga râului Olt: Dolj, Vâlcea, Mehedinţi
şi Gorj. Judeţul Olt a fost alăturat numelui regiunii mult mai târziu, lucru puţin ştiut, din păcate, în ziua
de astăzi. Râul Olt era graniţa, de fapt, dintre regiunile Oltenia şi Muntenia.....” a declarat Aurelia Grosu,
cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Judeţean Olt.
chipul lui Decebal sculptat în munte, „cea mai mare statuie în piatră din Europa, cu doar şase metri mai
mică decât Statuia Libertăţii din New York, dar cu opt metri mai mult decât monumentul lui Christos din
Rio de Janeiro”

PERSONALITATILE OLTENIEI

Printre personalităţile ce provin din Oltenia pot fi menţionaţi: Constantin Brâncoveanu, Mihai
Viteazul, Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu - istoric, scriitor şi luptător în Revoluţia de la 1848,
diplomatul Nicolae Titulescu, dramaturgul Eugen Ionescu, muzicianul Dinu Lipatti, poetul Ion Minulescu,
juristul Constantin Dissescu (1854-1932, “părintele” Dreptului Penal românesc), Nicolae Ceauşescu,
sculptorul Constantin Brâncuşi, Theodor Aman - fondator al şcolii române de artă, pictorul Ion Ţuculescu,
George Constantinescu - inginer constructor si inventator, matematicianul Gheorghe Titeica, Petrache
Poenaru - inginer, matematician şi promotor al învăţământului românesc, Ecaterina Teodoroiu - eroina a
primului Război Mondial, scriitorul Marin Sorescu, actorii Amza Pelea - Dem Radulescu - Şerban Ionescu
ş.a.

TRADITII SI OBICEIURI OLTENESTI

Traditii de iarna. Craciunul si Anul Nou in Oltenia

Pentru olteni, traditiile inseamna o legatura cu trecutul, valorificat prin respectarea si transmiterea
obiceiurilor pline de semnificatii. Pe ulitele satelor, sarbatorile de peste an sunt adevarate spectacole
vesele si colorate, amintind de o lume idilica, pe care ne dorim cu totii sa o regasim.

In Oltenia, sfarsitul de an abunda in traditii specifice sarbatorilor de iarna; localnicii respecta ritualuri
vechi menite sa atraga belsugul si voia buna in gospodarie. De pilda, in ajunul Craciunului, se obisnuieste
ca toti membrii familiei sa scormoneasca focul cu o nuia si sa rosteasca: “Buna dimineata lui Ajun/ Ca-i
mai buna a lui Craciun,/ Intr-un ceas bun./ Oile lanoase, vacile laptoase,/ Cai incuratori, oameni
sanatosi./ Sa se faca bucatele, porumbul, graul”. Daca vin musafiri in casa, ei trebuie sa respecte acelasi
obicei. De asemenea, in seara dinaintea Craciunului, coarnele vitelor si adaposturile animalelor se ung cu
usturoi pentru a alunga duhurile rele.

In satul Izbiceni, oltenii au pastrat un obicei unic in Romania. La cumpana dintre ani, barbatii
impodobesc un cap de porc cu margele, cercei si fire de grau incoltit de Sfantul Andrei. Insotiti de lautari
cu instrumente traditionale, canta un colind special in care povestesc legenda Vasilcai. Povestea spune
ca, in vremuri demult uitate, o zeitate a sosit pe aceste meleaguri, atrasa de bogatiile naturii si de
pamantul fertil. Si-a gasit adapost intr-o scorbura si se hranea cu grau de pe campuri; pe unde trecea ea,
lanurile se faceau mai roditoare, astfel ca Vasilca a devenit protectoarea satului si a recoltelor. Insa
taranii credeau ca zeita, care era de fapt o purcea, le distrugea holdele, asa ca au ucis-o si i-au purtat
capul prin tot satul. Cand si-au dat seama de greseala facuta, i-au cantat drama si au considerat-o un
simbol al prosperitatii.

In zona Doljului, in primele zile ale anului, flacaii pazesc fantanile aflate la rascrucea unor drumuri intens
circulate. Pe vremuri, calatorii le foloseau foarte des pentru a-si potoli setea, iar satenii se temeau ca
apele vor fi spurcate de straini. Pentru purificarea fantanilor, acestea sunt acoperite cu paie si tesaturi
colorate, iar baietii care stau de paza nu au voie sa doarma intreaga noapte. Daca a doua zi fantana se
gaseste descoperita, cei vinovati de trandavie sunt manjiti cu funingine, astfel ca toata lumea sa ii
recunoasca. In caz contrar, apa curata este purtata prin tot satul in galeti de arama, iar localnicii sunt
stropiti pentru a fi si ei purificati.
In Oltenia, se considera ca traditiile de iarna ii fac pe oameni sa uite de necazuri si sa se apropie de cele
sfinte. Fiecare obicei are importanta lui in lumea satului, fiindu-i atribuite puteri magice.

2. O alta practica tipica localitatilor din sudul tarii este pregatirea colindelor, bete de alun pe care copiii
le taie inainte de Ignat (20 decembrie), le curata si le lasa la uscat pana in Ajun. Atunci le ornamenteaza
in alb si negru, simbolizand opozitia lumina-intuneric, zi-noapte, viata-moarte. Batranii spun ca
animalele atinse de colinda vor fi sanatoase tot anul urmator. Betele sunt in cele din urma infipte in
morminte pentru a face legatura intre lumea de aici si cea de dincolo.

In dimineata zilei de Craciun, gospodarii se spala pe fata cu apa proaspata in care pun un banut de argint;
se crede ca moneda ii fereste de boli si le ofera putere. Inainte de slujba, femeile impart colacii celorlalti
membri ai familiei si vecinilor, pomenind numele celor decedati. Tot in aceasta zi, satenii aduna
gunoaiele din curte, sperand ca in acest fel clostile vor scoate multi pui.

In noaptea de Anul Nou, copiii merg cu Plugusorul, urand gazdelor belsug si roade bogate. Versurile
formeaza o incantatie care alunga iarna si face loc zilelor fertile de primavara. Pentru bunastare, se uda
cu apa sfintita animalele din curte si gradina. Fetele nemaritate pot afla cum va arata viitorul sot legand
cu ochii inchisi al zecelea par dintr-un gard de nuiele; aspectul parului reprezinta infatisarea si calitatile
barbatului. Pana la Boboteaza, in casele cu fete mari nu se toarce, altfel tinerele nu se vor casatori prea
curand.
Calusarii. Dansul Calusului, unul dintre cele mai vechi ritualuri pastrate in Oltenia, este legat de
sarbatoarea Rusaliilor. La mijlocul perioadei de 7 saptamani dintre Paste si Rusalii (zi numita Strodul
Rusaliilor), calusarii respecta aceasta datina menita sa-i apere pe sateni de spiritele rele, de boli si de
infertilitate. Joile dintre Strod si Rusalii sunt considerate zile oprite, cand taranii nu au voie sa lucreze
campul. Ielele, fiinte supranaturale care fac rau oamenilor, ii pandesc pe cei care nu respecta interdictia
si abat necazuri asupra lor si a gospodariei. In timpul Strodului, flacaii incep sa exerseze dansul, cu toate
ca sunt initiati inca din iarna.

Cu o saptamana inainte de Rusalii, feciorii promit sa dea ascultare vatafului, depunand un juramant
secret; cel care il incalca este pedepsit de iele. Se obisnuieste ca baietii sa il reprezinte simbolic pe zeul
cabalin si sa “faca steagul”. In varful unei prajine de alun pun o naframa, cateva capatani de usturoi,
frunze de pelin si busuioc. Daca steagul cade in timpul dansului, ceata se sparge, iar juramantul se
repeta. Calusarii sunt recunoscuti datorita palariei cu borul ornamentat cu ciucuri si a batului de alun.
Culorile dominante sunt albul (reprezentand puritatea si lumina) si rosul braielor (numite si bete), care ii
apara de pericolul deochiului. Originea costumului este legata de practicile razboinice sau de vesmintele
de lupta purtate de romanii stabiliti in Tara Oltului in perioada imparatului Traian.

La dans participa 5-11 calusari, cei mai importanti fiind vataful, conducatorul grupului, si Mutul,
calusarul in jurul caruia se invart misterele unei alte lumi. Intre cei doi exista o comunicare nonverbala
puternica, prin gesturi simbolice, miscari frenetice si lupta mimata. Ambii poarta semnificatii ce tin de
practicile magice, de legatura cu lumea spiritelor. Vataful, supus Mutului, este inzestrat cu puteri
vrajitoresti si trebuie sa aiba miscari dramatice si un limbaj nonverbal expresiv, spre deosebire de Mut,
care este retinut si enigmatic. La inceput se infrunta, dar, spre sfarsitul dansului, se impaca. Timp de trei
zile, ceata umbla prin sat pentru a aduce belsugul si fertilitatea in casele taranilor. Dansul se incheie cu
hora, in care se prind mai ales femeile care nu pot ramane insarcinate. La final, steagul este ingropat
intr-un loc secret.

Traditiile din Oltenia sunt manifestari folclorice care pastreaza identitatea locuitorilor din sudul tarii.
Incantatoare, fascinante, unele cu caracter mistic, acestea au intelesuri profunde, randuind viata
comunitatii si oferind fast sarbatorilor de peste an.
In Oltenia convietuiesc oameni pentru care traditia a insemnat ceva aproape sacru, cu reguli de
bunacuviinta crestina, cu obiceiuri si randuieli bine conturate si respectate cu sfintenie.

Locuitorii Olteniei, ca de altfel toti românii, gandesc într-o maniera latina si sunt, împreuna cu grecii,
unul dintre cele mai vechi popoare crestine în sud-estul Europei. Oamenii din Oltenia sunt mandri,
iubitori, sociabili, isi iubesc locul si nu ezita sa il arate celor ce doresc sa il vada.