Folclorul reprezintă spiritualitatea poporului român, de-a lungul istoriei sale.

Cu ajutorul folclorului
se poate reconstitui viaţa poporului cu universul obiceiurilor, într-o anumită etapă a dezvoltării lui.

Folclorul din zona Bucovinei este unitar ca

structură şi cuprinde un tezaur de valori artistice, concretizate în mai multe genuri: muzică,
joc popular, obiceiuri şi tradiţii, etnografie. Încorporând în ele o bogată experienţă de viaţă, un
univers sufletesc propriu, creaţiile folclorice au un rol major în conservarea şi transmiterea lor
generaţiilor viitoare, înlesnind comunicarea între ele şi stimulându-le totodată.

În creaţia bucovineană se întâlnesc cântece străvechi, cântece satirice, epice, rituale, cântece
de joc şi jocuri populare, obiceiuri şi tradiţii. Majoritatea melodiilor ce însoţesc aceste creaţii
sunt desprinse din stilul „bătrâneasca.” Repertoriul dansurilor populare din această zonă este
deosebit de variat, reprezentând trăsături specifice particularizate şi păstrate până în zile
noastre.

Acestea conţin o gamă variată de elemente deosebite, unele diferă de la un sat la altul, ceea ce
le conferă un specific aparte. Diferenţele constau în strigături, ritmuri şi tempouri, specifice
tradiţiilor locale, particularităţii şi inventivităţii dansatorilor. Chiar dacă hora satului s-a cam
pierdut, mai exisă formaţii de dansuri populare care păstrează tradiţia valorificând-o în
spectacole, festivaluri şi concursuri. Se joacă frecvent Ruseasca, Bătrâneasca, Coasa, Ilenuţa,
Hora mare, Arcanul, Trilişeşti, Raţa, Huțulca. Acestea sunt însoţite de strigături cu un conţinut
variat, ţintind satira şi având un dublu scop: întreţinerea atmosferei de veselie şi de a menţine
sincronizarea mişcărilor. Asta-i hora horelor,/ Dragostea feciorilor,/ Bucuria fetelor,/ Cine
cântă şi nu joacă,/Facă-i-s-ar gura toacă/ Cine joacă şi nu cântă/ Facă-i-s-ar gura strâmbă.

Muzica ce însoţeşte manifestările populare de la dansuri la obiceiuri este instrumentală

executată de formaţii instrumentale alcătuite din instrumente populare specifice zonei. În zona
etnografică a Bucovinei se cântă cu o largă gamă de fluiere şi instrumente cu corzi. Melodica
este variată, în funcţie de repertoriul creaţiei artistice. Melodiile vocale au o tematică variată
de la un sat la altul, în funcţie de personalitatea interpretului, vârsta şi pregătirea muzicală.

Din punct de vedere stilistic, atât muzica cât şi jocurile populare impresionează prin eleganţa
şi sobrietatea interpretării, chiar dacă unele producţii sunt de virtuozitate. Autenticitate se
păstrează şi în cazul obiceiurilor şi tradiţiilor populare, chiar dacă acestea fac obiectul unor
manifestări ale ansamblurilor şi formaţiilor căminelor şi caselor de cultură.
În ceea ce priveşte etnografia, pe cuprinsul Bucovinei se găsesc colecţii muzeale care
păstrează obiecte, produse ale meşteşugurilor, toate într-o stare perfectă de conservare, care
scot în evidenţă geniul creator al meşterilor populari, puterea de sinteză precum şi maniera
specifică de transmite către generaţiile viitoare, a operei de artă.

Această zonă etnografică, dă posibilitatea de reflecţie asupra culturii şi civilizaţiei pe aceste

meleaguri încărcate de istorie şi prin cultura populară autentică, poate răspunde întrebărilor
referitoare la geneza şi continuitatea poporului român. Păstrarea în diferite domenii ale artei
populare din Bucovina – portul, ceramica meşteşugurile, cântecul şi jocul popular, folclorul
obiceiurilor – ne dă posibilitatea să urmărim arta populară de-a lungul timpului, conferindu-i
statutul de „document istoric.”

Artizanii făuritori şi păstrători ai acestor valori naţionale sunt locuitorii acestor meleaguri,
oameni vrednici şi talentaţi, care au făcut din „Ţara fagilor” un ţinut de basm, cu legănarea
melodioasă a baladelor, cu nostalgia colindelor şi obiceiurilor de iarnă, cu privirea aţintită
către ceramica neagră de Marginea şi strălucirea smalţului de Rădăuţi, cu străvechile motive
solare crestate în lemnul Bucovinei sau culorile presărate pe portul popular.