Academia de Muzică Teatru şi Arte Plastice (AMTAP)

Chişinău

Facultate: Artă Teatrală, Coregrafică şi Multimedia

Specializare: Dans, frecvenţă redusă

BAZELE DRAMATURGIEI
ANUL III, SEM VI

HORA SATULUI ÎN SUCEAVA

Profesor: Conf. Univ. Eugen Gîrneț

Studentː Diaconescu Iuliana- Cristina

 Situat în nord- estul ţării, judeţul Suceava, izvor viu şi nesecat de istorie și cultură
românească, se remarcă prin varietatea de cântece, jocuri, strigături şi costume populare,
precum şi prin datinile şi obiceiurile străvechi ce au dăinuit de-a lungul timpului datorită
valorii lor artistice.

Elementele definitorii în stabilirea acestei valori au fost date atât de locuitorii

Ţării de Sus, caracterizaţi prin modestie, optimism, ospitalitate, energie si perseverenţă,
cât şi de relieful care a creat prin măreţia sa un spaţiu specific şi prielnic dezvoltării unui
real tezaur folcloric, ce s-a transmis cu sfinţenie din generaţie în generaţie. Indiferent de
modalităţile prin care s-a concretizat „vocea poporului”- prin grai sau port, cântece şi
dansuri, versuri, arhitectură sau artă plastică- acest „colţişor de Rai” şi-a câştigat un loc
binemeritat în istoria culturii neamului românesc.
În funcție de configurația geografică a zonei, dar și de caracterul, stilul și
specificul creației folclorice se diferențiază mai multe subzone: bazinul Dornelor,
subzona Câmpulung Moldovenesc, subzona Humorului, subzona Fălticenilor, subzona
Rădăuți, subzona Sucevei, subzona Siret.
 Sucevenii împletesc frumos tradițiile cu voia bună și folclorul tradițional. La joc
și cântat sunt neîntrecuți, iar dansurile loc sunt unice, voioase și foarte ritmice. Sucevenii
se petrec la sărbători, la nedeile tradiționale și la șezători, în serile de iarnă, când
femeile țes și cântă versuri nescrise, culese de la bunicile lor. De asemenea, sucevenii se
petrec și la clăci, organizate la diferite activități gospodărești- la fân, la lucrul câmpului,
când întreaga comunitate ajută o familie să termine munca unui ogor sau să ”doboare” tot
fânul. Când munca este gata oamenii petrec cu bucate alese și cu muzică tradițională.

Sucevenii sunt în strânsă legătură cu doina și cântecul popular și își exprimă cele
mai profunde sentimentele: de dragoste, de înstrăinare, de cătănie sau de jale. Unele
cântece sunt domoale,  transmit o stare profundă de dor și de nostalgie.  Cântecele ritmice
te îmbie la joc și voie bună.

Hora satului, ca manifestare colectivă, depășea prin amploare și semnificații

toate celelalte ocazii în care oamenii se întâlneau, se cunoșteau și petreceau împreună.
Aceasta se organiza atât la date calendaristice importante din timpul anului (Crăciun,
Paște, Rusalii, Lăsatul Secului), la hramuri, în zilele de duminică, dar și cu prilejul altor
sărbători, fiind considerată o petrecere a tuturor.
 În Bucovina, locul de întâlnire la horă, la gioc (joc) sau la strânsură era
reprezentat de o toloacă sau un imaș din centrul satului.  Horele sunt organizate, de
regulă, de feciorii din sat, care mai înainte cer aprobare de la preotul satului pentru
desfășurarea petrecerii. 
Hora satului este un spectacol de culoare, veselie și pași de dans. Întreaga
comunitate îmbracă costume viu colorate, cu ornamentații specifice, iar lăutari, numiți
”scripcari” sunt nelipsiți. Scripcarul este un lăutar care cântă la vioară, numit așa în
zona Moldovei și în cântecele populare ale moldovenilor.
La hora satului, sucevenii joacă diferite dansuri, cu ritmică diferită și pași
specifici. Succesiunea dansurilor ținea cont de o așa-zisă tradiție locală și cuprindea cele
mai îndrăgite jocuri din repertoriul satului. În zona de șes organizarea horei se aseamănă
îndeosebi cu cea din restul Moldovei (județele Iași, Bacău), responsabil de muzică și de
pregătirea locului de joc fiind un grup de flăcăi, recunoscuți cu denumirea de „calfe”,
„vornicei” sau „vătăjei”. Petrecerea începea cu Hora de mână și continua cu jocurile
Coasa (acest joc simbolizeaza munca pe ogoare- cositul- aspect ce reiese îndeosebi din
prima parte a jocului. Jucătorii- băieți și fete- stau în formație de cerc sau semicerc,
ținându-se de mână sau cu mâinile pe umăr.), Rața, Ciobănașul, Batista, Cărășelul,
Floricica, Trii călini, Bătuta, Sârba, Țărăneasca (sau Rusasca) și altele.
Fiecare dans este o combinație de pași și mișcări ale corpului care creează un
tablou unic al dansatorilor și exprimă voioșia și dragostea pentru cântec și joc.
Satele din zona de munte (Mănăstirea Humorului, Vama, Stupca, Fundu
Moldovei, Ciocănești, Pârteștii de Jos, Cajvana, Arbore ș.a.) se diferențiază prin prezența
unui stăpân de joc, al cărui rol era de a deschide hora. Acesta purta ca semn distinctiv un
brăduț înstruțat. Comanda ordinei jocurilor a revenit o perioadă purtătorului de brăduț,
după o vreme fiind lăsată pe seama lăutarilor, cei mai indicați să decidă alternanța
ritmurilor și să dozeze timpul afectat fiecărui dans în parte.

Din categoria jocurilor de grup, hora este cea mai răspândită și cea mai frecventă
în spaţiul românesc. Este jucată deseori la ocazii rituale și ceremoniale, cuprinzând un
număr nelimitat de dansatori. În Bucovina, hora mai era denumită și jocul cel mare
bătrânesc, fapt ce întărește ideea unei constatări vehiculate de veacuri. Floria Capsali
consemnează în anul 1928, în timpul cercetării realizate cu Școala Sociologică a lui
Dimitrie Gusti la Fundu Moldovei, că Jocul cel mare bătrânesc este de fapt hora jucată pe
tot întinsul țării, aici într-o variantă mai simplă: „Se joacă în cerc mare, în pași laterali
spre dreapta și spre stânga.”
Alături de specia horelor, sunt frecvente aici și diferitele variante de sârbă
(măsură de 2/4, sunt executate într-o mișcare rapidă de bărbați și femei în cerc, care se țin
cu mâinele de umeri).
Referitor la jocurile bărbătești, acestea ocupă un loc deosebit în cadrul folclorului
coregrafic din zona Bucovinei, fiind o dovadă incontenstabilă a prezenței jocurilor la
comandă în spațiul românesc. Mai numeroase decât cele femeiești, jocurile bărbătești de
grup îmbină stilul colectiv cu individualitatea fiecărui bărbat. Cea mai des întâlnită este
ținuta cu brațele îndoite și cu „degetul mare vârât în răscroiala cojocului (fără mâneci),
sau a bundiței.’’ Se mai practică ținute de tipul: cu brațele pe șolduri, libere pe lângă corp
sau cu brațele pe umeri, în special la jocurile din categoria sârbelor. Dintre jocurile
bărbătești, amintesc de: Arcanul (e socotit a fi unul din cele mai vechi jocuri. Astăzi însă
nu se mai joacă decât în forma lui nouă, cea veche fiind complet uitată, formă care
desigur era o sârbă, deoarece paşii pe care se bazează coregrafia sa actuală sunt paşi de
sârbă. Caracteristica jocului este că întreaga coloană de dansatori porneşte şerpuind,
pentru a formă apoi roata), Pădurețul, Șchioapa, Corăbeasca (Corobasca)- răspândit pe
tot cuprinsul Moldovei și echivalent al brâului muntenesc, denumire legată de activitatea
de transportare a lemnului pădurilor pe apele repezi de munte de către plutași
(„corăghieri”), Trilișești, Bătuta (măsură de 2/4, sunt executate într-o mișcare rapidă,
bătutele sunt executate, de obicei, de bărbați și includ mișcări virtuoase. Bătuta este un
dans viguros, foarte rapid, executat mai ales de bărbații, care, după ritmul muzicii, fac
mișcări virtuoase și bat, la propriu, pământul ”de sub picioare”, iar femeile își arătă
măiestria și ușurința corpului, fiind purtate de ritmica bărbaților.), Ciofu, Rața,
Ursăreasca, Moroșanca, Chipărușa, Leșeasca.

Timpul de joc din cursul zilei era rezervat tineretului, iar către asfințitul soarelui
se prindeau la joc gospodarii, tinerii căsătoriți, bătrânii satului. La apusul soarelui hora se
desface.
 Importanța fenomenului horal este dată și de funcțiile pe care acesta le îndeplinea
în cadrul comunității. În afară de astâmpărarea patimei pentru joc, de care săteanul se
satură cu greu, hora satului reprezenta și un prilej de cunoaștere pentru cei tineri, de
legare a unor prietenii, de stabilire a viitoarelor căsătorii, de dezbatere a tot felul de
probleme arzătoare pentru comunitatea respectivă la acel moment. Este legată totodată şi
de trecerea la starea de flăcău de însurat sau fată de măritat.

Hora satului în Suceava este un tablou pur românesc, încărcat de culoare,

muzică, pași de dans, sentimente profunde, săruturi furate și tradiții împletite cu  simțirea
sufletului.
 Bibliografie

CIORNEI, Aurelian, RĂDĂȘANU, Mureș, Gh, Jocuri populare bucovinene,

Suceava, 1981.

BRĂTEANU, Călin, „Grupul folcloric, factor activ în perpetuarea tradiţiilor

folclorice” în Ghidul iubitorilor de folclor al Centrului Cultural Bucovina, nr.3, Editura
Lidana, Suceava, 2013.

Virgil Brădăţeanu, Istoria literaturii dramatice româneşti şi artei spectacolului,

Bucuresti, 1966, Ed. didactică si pedagogică.