VALORIFICAREA TRADIŢIILOR POPULARE ŞI A

FOLCLORULUI ROMÂNESC ÎN RÂNDUL PREŞCOLARILOR

Cea mai mare bogăţie a omenirii sunt copiii. Ar trebui să ne gândim la

valorificarea tradiţiilor populare şi a folclorului romanesc în rândul copiilor mici,
imaginându-ni-i într-o horă a prieteniei, fericiţi să-şi facă cunoscut unii altora istoria şi
geografia locurilor natale, cântecele, dansurile şi obiceiurile străbunilor noştri.
Arta noastră populară manifestată sub toate aspectele ei prezintă o bogăţie
nepreţuită de comori pentru toţi aceia care-şi iubesc patria şi neamul. Începând cu
obiceiurile prilejuite de fiecare eveniment important din viaţa poporului, continuând cu
frumoasele costume populare îmbrăcate în aceste împrejurări şi terminând cu cântecele
discursurile şi strigăturile, nelipsite la aceste datini, izvorul lor e nesecat pentru cel ce
vrea să le cunoască şi să le adune în mănunchi pentru a le dărui din nou cum spune
Anton Pann:
“De la lume adunate
Şi-napoi la lume date “
Cunoscând valenţele formative ale folclorului şi artei populare tradiţionale noi,
educatoarele avem misiunea de a iniţia copiii în comorile inestimabile ale creaţiei
populare seculare.
Folclorul este totalitatea creaţilor şi manifestărilor artistice aparţinând culturii
spirituale: literatura şi muzica populară, dansul popular, obiceiuri şi tradiţii populare
româneşti, toate acestea încercând să la promovăm în rândul preşcolarilor din grădiniţa
noastră prin toate activităţile desfăşurate în procesul instructiv educativ.
Cuvântul folclor înseamnă laolaltă frumuseţe,vechime şi tradiţie, bucuria de a
cânta, striga şi dansa, împreună băieţi şi fete, tineri şi vârstnici.
Pregătirea copiilor pentru viaţă înseamnă educarea lor în armonie cu principiile,
normele şi idealurile poporului român.
Pentru a face cunoscut preşcolarilor costumul popular autentic gorjenesc am
achiziţionat de la „Arta Casnică Tismana”, vestită în toată ţara pentru valoarea artistică
a costumelor populare, ţesăturilor, cusăturilor şi covoarelor olteneşti care s-au lucrat aici
încă din primele decenii ale secolului al XX-lea, mai întâi în ateliere particulare.
Ţesăturile sunt realizate la războiul manual, tehnicile de ţesut şi materiile prime
utilizate fiind specifice locului. Ornamentele predominant geometrice sunt realizate în
culori cu frecvenţă în roşu şi negru pe fond alb.
Covorul oltenesc, cel mai solicitat, este considerat unul dintre cele mai valoroase
tipuri de scoarţă românească. Întâlnim şi aici motivele geometrice, dar sunt completate
de elemente decorative florale, zoomorfe şi antropomorfe. Nu lipsesc chenarele ce au
rol de a sublinia, de a completa şi a scoate în evidenţă compoziţia câmpului central.
Coloritul este dat de albastrul ultramarin, verdele pastelat, roşu, vişiniu care reprezintă
fondul şi determină cromatica ornamentelor.
O sursa inepuizabilă de valorificare a elementelor tradiţionale o reprezintă
costumul popular care prin calităţile decorative şi ca structura este unitar şi diferit de
celelalte costume gorjenesti. Întâlnim la Tismana costumul „schileresc'', a cărui
denumire vine de la cel care a iniţiat acest costum, Schileru. Este realizat din dimie cu
ornamentaţie foarte încărcată, alcătuit din pantaloni, vesta şi jacheta. Ornamentele sunt
executate din şnur negru de mătase şi completate cu broderii discrete de mană, de
culoare albă, roşu sau albastru închis.
De-a lungul timpului costumul bărbătesc a evoluat începând sa se poarte cămaşa
cu platca (cu guler înalt), caracteristica costumului schileresc, cusuta pe piept cu şabace
(broderie fină de bumbac sau mătase albă, în tonuri de alb pe alb) cu aspect discret dar
elegant.
Întâlnim doua tipuri de costum femeiesc:
- costumul cu catrinţe pereche;
- costumul cu zavelca sau vâlnic.
Costumul cu catrinţe se compune din cârpă albă de in sau bumbac, cămaşă lungă
pană la glezne, catrinţoi în spate şi fâstâc în fata, brâu lat şi brăciri înguste, vesta şi
haină lungă cu brânaş negru ori albastru, pieptar, opinci sau iminei.
Costumul cu zavelca cuprinde cârpă albă de bumbac, cămaşa lungă compusă din
ciupag şi poale cusute împreuna cu zavelca încreţită sau vâlnic încreţit.
De o execuţie artistică remarcabilă sunt piesele de costum care îmbracă corpul de
la talie în jos, ţesute din urzeală de cânepă sau bumbac şi băteală de lână, urzeala de
borangic şi băteală de lână sau urzeală şi băteală din lână.
Tehnicile prin care sunt alese motivele ornamentale sunt variate:
- alese în vergi (între ţesătură şi alesătură);
- alese în speteaza (se alege cu mâna);
- alese în degete, în aţa sau în sec;
- alese cu suveica (alternarea rândurilor de culoare cu suveica şi cu mana);
- alese pe rost sau în rost (folosite la compunerea motivelor);
- nevedite în patru iţe cu modele;
- alesătură în drot şi neveditul cu cocleţi cu modele în mai multe iţe.
Căutând să pătrundem semnificaţia modelelor se constată că ele nu se aleg la
întâmplare. Cele mai simple motive decorative geometrice sunt verguleţele, vergătura
(adică linia dreapta dispusa orizontal), zimţişorii (linia punctată), îngrădea, păşituri,
ochiuri (linii curbe). Printre motivele geometrice având la origine elemente din natura
înconjurătoare ori din cosmos apar mai frecvent brăduţul, râul, steaua, steluţa,
întâlnim şi motive zoomorfe: şarpe, cocos, păianjen, etc.
Costumul ungurenesc, întâlnit şi el în zona noastră, în ansamblul sau apare de o
sobrietate şi eleganta deosebita, fapt datorat în egala măsură croiului, pieselor
componente şi cromaticii care întruneşte doar doua culori: alb şi negru.
A devenit o tradiţie în grădiniţă noastră ca preşcolarii să poarte costumul popular
la toate serbările desfăşurate cu ocazia sărbătorilor de 1 Decembrie, 6 Decembrie, Moş
Crăciun şi chiar în desfăşurarea unor activităţi metodice cu copiii.
Un alt mod de a trezi interesul pentru portul şi obiceiul străbun, l-au constituit
vizitele la Muzeul Curtişoara, Muzeul judeţean Gorj,Casa memorială Constantin
Brâncuşi”, desfăşurarea unui simpozion pe această temă „Tradiţii şi obiceiuri de iarnă la
gorjeni”, ocazie cu care s-a amenajat un colţ folcloric cu obiecte tradiţionale, păpuşi
îmbrăcate în costume populare, pentru a crea atmosfera cu iz ţărănesc.
Obiceiurile prilejuite de fiecare eveniment important din viaţa poporului,
costumele populare îmbrăcate cu aceste prilejuri, dansurile populare nelipsite din viaţa
poporului român, arată că arta noastră populară este o bogăţie nepreţuită de comori
pentru cei care îşi iubesc patria şi neamul.
Astfel copiii au înţeles că strâns legate de dansurile populare sunt cântecele de joc
sau instrumentele care constituie fondul muzical al acestora şi care au fost culese din
diferite colţuri ale ţării cu mult înaintea dansurilor.
Audiind casete, ei au putut să-şi dea seama de varietatea şi frumuseţea lor care
diferă de la o regiune la alta. Copiii şi-au dat seama că în zona Olteniei sunt dansuri
populare săltăreţe şi pline de viaţă, iar în unele zone sunt mai potolite în mişcări.
Copiii au avut ocazia să cunoască o gamă largă de dansuri populare româneşti nu
numai cu prilejul activităţilor desfăşurate în grădiniţă, ci şi cu prilejul diferitelor ocazii
alături de părinţi la nunţi, petreceri.
Activităţile de învăţare a dansurilor populare au fost agreate de copii, deşi sunt
mai greoaie.
În timpul învăţării dansurilor s-a pornit cu figuri simple, paşi obişnuiţi pentru o
acomodare a mişcării executate în ritmul dansului popular, sincronizat cu muzica vocală
sau instrumentală.
Copiii şi-au însuşit cu uşurinţă paşii de dans popular oltenesc, formându-şi
deprinderea de a executa diferiţi paşi de dans ori de câte ori ascultă o melodie populară,
de a se mişca în ritmul muzicii, precum şi a auzului muzical.
Rodul muncii s-a materializat prin participarea la spectacole organizate cu ocazia
diferitelor evenimente la nivel de unitate şi judeţ: 1 Decembrie, 6 Decembrie(cu ocazia
zilei grădiniţei), diverse manifestări organizate de I.S.J. Gorj şi Primăria Municipiului
Tg-Jiu, unde au susţinut o frumoasă suită de dansuri populare „Hora veseliei”, „Periniţa
copiilor”, prilej cu care am cultivat la copii dragostea pentru portul nostru tradiţional.
Nu doar prin dans şi cântec valorificăm tradiţiile populare româneşti, ci şi prin
alte activităţi precum: colinde, şezători, poveşti şi povestiri, proverbe, zicători, ghicitori,
rime năstruşnice, numărători, poeme incantaţii, cântece formulă.
Sărbătorile de iarnă cu datinile şi obiceiurile străbune, au fost şi vor rămâne
prilejuri ca micii interpreţi populari să aducă în faţa noastră, a acelor ancoraţi în cursul
tumultuos al vieţii, uităm să trăim, frumuseţea portului şi cântecului popular,
autenticitatea colindelor şi obiceiurilor de odinioară.
Colindele populare româneşti au multiple valenţe instructiv educative, sunt un
izvor de reînoire morală de plenitudine, curăţenie, sfinţenie, speranţă „La nici un popor
cântecele acestea nu mărturisesc atâta putere de transfigurare, de spiritualizare a
existenţei ca la noi” – Ovidiu Papadima
Colinde precum : "Colind de Moş Ajun", "Moş Crăciun cu plete dalbe ", "Cântec
de stea ", "Buna dimineaţa la Moş Ajun", "Sculaţi gazde nu dormiţi", „Pluguşorul”,
„Capra”, „Steaua” etc. interpretate într-un cadru adecvat şi cu podoaba costumelor
specifice de către cei ce,încă puri,trăiesc cu intensitate momentul, ne fac să ne simţim
măcar atunci, mândrii că suntem români . Cultivarea dragostei şi a respectului pentru
valorile spirituale româneşti, în speţă - muzica folclorică - familiarizarea copiilor cu
diferite obiceiuri şi datini, afirmarea talentelor şi evaluarea rezultatelor prin spectacole
şi concursuri muzicale, sunt obiective ce trebuie să stea în faţa noastră ca şi educatori.
Şezătorile constituie un mijloc complex de educaţie deoarece îi familiarizează pe
copii cu unele elemente de folclor contribuind astfel la dezvoltarea dragostei pentru
tradiţiile populare, le dezvoltă gustul pentru frumos, pentru armonie, le cultivă răbdarea,
stăpânirea de sine, spiritul de echipă. Datinile şi obiceiurile populare ne reprezintă şi
constituie o adevărată, „valută” a ţarii noastre, apreciată şi recunoscută în întreaga lume,
fapt ce determină dorinţa de a cunoaşte frumuseţea şi naturaleţea obiceiurilor, a
folclorului autentic, a portului popular şi a graiului local. De asemenea au rolul de
cunoaştere de către copii a specificului zonei şi a frumosului din jur (culoare, forma,
sunet, nu numai prin cuvinte ci şi prin fapte).
Organizarea unor acţiuni colective cat mai antrenante, constituie un mijloc
eficace pentru închegarea colectivului de copii. Astfel, participarea în comun la o
şezătoare organizată de grupa lor şi o altă grupă din grădiniţă, îi uneşte pe copii.
Şezătorile, fără un efort deosebit, uneori şi fără o pregătire prealabilă, constituie
serbări în miniatură, organizate într-un cadru mai restrâns, dar cu o eficientă educativă
deosebit de mare.
Şezătorile, după cum le arată şi denumirea în tradiţia poporului nostru, sunt
reuniuni cu caracter cultural-educativ, la care copiii sunt antrenaţi şi fiecare participant
îşi dă contribuţia cu ceea ce cunoaşte mai bine (o poezie, un cântec, ghicitori,
interpretarea unor dansuri, dramatizarea unor povesti). Şezătoarea este cu atât mai
reuşită cu cât fiecare copil contribuie activ la desfăşurarea programului ei. Şezătorile se
pot organiza cu ocazia unui eveniment din viata poporului.
Satisfacţiile obţinute de copii în realizarea diferitelor numere din programul
şezătorii, ca şi bucuria şi celelalte emoţii comune au un efect puternic asupra vieţii de
colectiv, îmbunătăţind relaţiile, întărind sentimente de prietenie şi ajutorul reciproc intre
copii.
Creativitatea preşcolarilor este rodnică, improvizaţiile de moment sunt deosebit
de reuşite. Aceste şezători plac atât de mult copiilor, încât am observat ca ei au început
să iniţieze jocul, "De-a şezătoarea",la centrul joc de rol.
In timp ce pictează, modelează, ţes, cos, copiii cântă cântece de muncă şi acest
prilej este pentru ei o sărbătoare dar şi un prilej de destindere.
Din zestrea creaţiei literare populare, la vârsta preşcolară sunt selectate
proverbele şi ghicitorile, zicătorile şi creaţiile copiilor, aşa numitele poezii rimate,
cântece-formulă ce îmbogăţesc vocabularul preşcolarilor şi dezvoltă gândirea şi
imaginaţia creatoare.
Proverbele şi zicătorile sunt un punct de referinţă în întreaga activitate şi în
stabilirea unor linii de comportament corect. Aceste creaţii, realizate mai mult pe baza
stilului figurat , folosind comparaţia, metafora, alegoria,elemente de versificaţie,sunt
mai greu de înţeles de către preşcolarii mai mici, dar daca sunt folosite în cadrul
lecturilor, convorbirilor după imagini, basmelor, poveştilor, sunt foarte bine reţinute,
pentru ca sunt înţelese de către copii. Totodată acestea cultivă frumuseţea morală prin
transmiterea unor norme, reguli şi valori morale. Prin ironii mascate, prin buna
dispoziţie pe care o răspândesc, acestea asigura un climat educativ adecvat, pozitiv,
eficient. Sunt totodată puse în relaţie cu inteligenta, simulează însuşirile, creează buna
dispoziţie –trăsături de personalitate.
Astfel, la povestea “Scufiţa Roşie” se poate spune şi proverbul:
“Până nu păţeşti ,nu te cuminţeşti”, povestirea “Banul muncit” poate fi însoţită de
proverbe ca: “Munca e brăţară de aur”
De fapt, întreaga activitate desfăşurată în grădiniţă pe parcursul unei zile ,da
prilejul folosirii proverbelor si zicătorilor:
“Vorba lungă ,sărăcia omului”
“Vorba dulce mult aduce”
“Din omul bun ,bun lucru iese!”
“Ulciorul nu merge de multe ori la apa”
“După furtuna iese şi vreme bună”
“Leneşul mai mult aleargă, scumpul mai mult păgubeşte”
„Graba strică treaba”
„Lupu-şi schimbă părul dar năravul ba”
„Unde nu-i cap vai de picioare”
„Fudulia e soră bună cu prostia”
„Gura prostului adevăr grăieşte”
„Cine aleargă după doi iepuri nu prinde niciunul”
„Porcul nu se îngraşă în ajun”
„Capul face, capul trage”
“Cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge”(pentru a corecta comportamentul copiilor
care întârzie la grădiniţa),etc
Ghicitorile circulă în mediile populare. Ele reprezintă un fel de joc colectiv
numit să pună la încercare isteţimea şi abilitatea minţii. Implicit, ghicitorile devin o
probă în riturile de iniţiere sau de încercare, un examen nu numai al iscusinţei, ci şi al
cunoştinţelor. Deşi ca intenţie directă sunt un joc pur, ghicitorile nu rămân străine de
stările afective ale omului, de atitudinea lui faţă de viaţă, faţă de lume. Folosite în
activităţile cu preşcolarii, acestea dezvoltă imaginaţia şi gândirea copiilor, dar ajută şi la
dezvoltarea şi îmbogăţirea limbajului acestora. Puşi în faţa unei situaţii, problema creată
de textul ghicitorii „Mergi cu ea, dar roate n-are, /Nu e tren, dar şine are. /Iarna bucurii
aduce, /Sus o duci, şi-n jos te duce/” „Cine cântă toată vara/ Prin fâneţe cu chitara?”;
„Stă în apă pân' la brâu/ Şi ne trece peste râu/ Ghici ce e?”; „Nu e furcă, nu e fus/ Şi
totuşi pe tors e pus”; „Am un copac cu patru crengi/ Una înverzeşte/ Una rodeşte,/ Una
vestejeşte/ Şi una se usucă/ Ghici ce e?”, copiii vor scotoci în mintea lor, vor valorifica
acele cunoştinţe dobândite în activităţile de cunoaştere a mediului înconjurător şi vor
descoperi răspunsul.
Poveştile şi povestirile marelui povestitor Ion Creanga sunt un mijloc prin care
copiii cunosc satul romanesc moldovenesc, portul şi interiorul caselor moldoveneşti.
Astfel, sunt folosite în activitatea didactică povesti de referinţă :”Capra cu trei
iezi”,”Punguţa cu doi bani”,”Fata babei şi fata moşneagului”
Prin povestirea cu talc “Păcală şi Tândală”,copiii şi-au dat seama ca orice lucru ce
trebuie să-l desfăşoare le impune o anumita responsabilitate ,multă atenţie şi seriozitate
în acţiuni.
Vocabularul folcloric ce apare în aceste poveşti şi trebuie lămurit şi explicat
copiilor. Multe din cuvinte sunt arhaisme, altele sunt regionalisme ,pe care copiii este
bine să le cunoască şi să le reţină îmbogăţindu-si sfera de cunoaştere.
Folclorul copiilor are o mare forţă plastica şi are predilecţie pentru formele
“magice”, fantastice, ritmuri şi rime năstruşnice , numărători folosite in diverse
jocuri, care devin uneori poezii naive:
“Una, doua ,hai ca ploua/Trei ,patru ,hai la teatru/ Cinci,sase,spala vase/ Şapte ,opt,
suflă în foc/ Noua, zece,un pahar cu apa rece….”
Zilele săptămânii se învaţă mai uşor cu cei mici daca se folosesc poezii din folclorul
copiilor:
Luni, lunei; Marţi,morcovei; Miercuri am plecat la târg; Joi am târguit; Vineri am venit
acasă; Sâmbătă m-am odihnit; Duminica ce-o face tata ,oi face si eu.
Se observa ,în aceste creaţii populare ,folosirea viitorului popular”oi face”.
Poeme-incantatii pentru Soare si Luna ,fenomene ale naturii fluturi, animale si
plante ca si cântecul Soarelui, pot fi folosite în activitatea cu copiii, mai ales la grupele
mici şi mijlocii,in momente propice(in perioada verii, atunci când ploua se invoca
soarele):
“Treci ploaie trecătoare /ca te-ajunge soarele/si-ti taie picioarele/cu un mai/cu un
pai/din căciula lui Mihai/plina cu coji de mălai/ arunca la cai”
In activitatea din curtea grădiniţei, în plimbările în natură vara, copii pot ademeni
fluturii să se aşeze pe o floare: ”Fluture,fluture/Fluture,buture/Fluture pe floare/ Fluture
sub soare”
Sau cântecul melcului, pentru ca acesta să iasă din cochilie. De obicei , copiii ,când
întâlnesc vietăţi mărunte se aduna în jurul lor şi pot recita versuri prin care le
ademenesc: “Melc,melc,codobelc…”
Tot în folclorul copiilor vom descoperi acele cântece –formulă, creaţii
populare, majoritatea „produse” ale copiilor ce contribuie la dezvoltarea gândirii şi
imaginaţiei preşcolarului. Copiilor le plac rimele. Ei se bucură să le asculte şi, de buna
seamă, se vor bucura să le creeze. In acest fel, copii devin tot mai conştienţi de limbaj,
reuşesc să-i stăpâneasca din ce în ce mai bine semnificaţiile şi ajung să se elibereze de
constrângerile practicilor verbale şi formale sunt şi un exerciţiu de memorie, de
imaginaţie. Preşcolarilor le place cântecul melcului, „Melc, melc codobelc/ Scoate
coarne boureşti/ Şi le du la Dunăre/ Şi bea apă tulbure/ „ sau „Cântecul curcanului” ,
„Mai curcane/ N-ai mărgele/ Roşii ca ale mele” sau cântecul lunii „Lună, lună nouă/
taie pâinea în două/ Şi ne dă şi nouă/ Ţie jumate/ Mie jumate/ Nouă sănătate”
Putem spune că folosirea folclorului şi a artei populare în activitatea preşcolarilor
contribuie la îmbogăţirea şi extinderea orizontului cultural artistic al copiilor, în
educarea sentimentelor de dragoste, admiraţie, mândrie, respect faţă de comorile creaţiei
populare, la cultivarea trăsăturilor de personalitate caracteristice omului nou, de care are
nevoie societatea noastră de astăzi.
Prin folclor copii de la grădiniţă pot să cunoască mai bine şi să preţuiască mai
mult lupta poporului nostru pentru libertatea socială şi naţională, frumuseţea limbii şi a
ţării sale, gândurile, sentimentele şi năzuinţele generaţiilor de ieri şi de azi