COSTUMUL POPULAR

Prof . înv.primar: Oprea Andreea

Liceul Sanitar „Antim Ivireanu”, Râmnicu Vâlcea

Costumul popular reprezintă portul tradițional sau îmbrăcămintea specifică unei regiuni sau țări.
În România, acesta reprezintă cămășile și pantalonii (băieți) și rochiile (fete) de in decorate cu
motive tradiționale, broderie cu mai multe culori în modele geometrice.Poezia, cântecul şi dansul
ocupă un loc important în viaţa de toate zilele a poporului românesc. Ele însoţesc ţăranul la muncă,
îl înveselesc şi îi înviorează petrecerile. Folclorul românesc are o tradiţie milenară, iar forţa
creatoare a poporului românesc este viguroasă. Tezaurul tradiţional a exprimat expresia idealurilor
lui. Ca parte integrantă a istoriei şi civilizaţiei poporului român, portul popular constituie un
document viu care, dăinuind peste veacuri, a transmis generaţiilor mesajul unei creaţii artistice
autentice. Costumul popular este un preţios document artistic, social şi istoric. Ţărănimea noastră
este înzestrată din fire cu atâta gust şi atâta pricepere încât provoacă şi admiraţia străinilor. Pe când
bărbatul caută să împodobească cu fel de fel de ornamente încrestate sau cioplite case, mobile,
unelte de lucru- covoarele şi brâiele ţesute pe stative şi îndeosebi cămăşile şi ştergarele, oferă
femeilor familiei prilejul binevenit de a-şi manifesta talentul, de a- şi arăta gustul, brodându-le cu
motive bogate în cele mai vii culori. Se poate spune că femeia de la ţară transformă acul în pensulă,
firul de aţă în acuarelă pentru realizarea unor cusături de înaltă valoare artistică.
Portul românesc ca şi întreaga artă populară (arhitectura, crestăturile în lemn, ceramică, etc.) s-a
născut şi a dăinuit pe teritoriul ţării noastre din cele mai vechi timpuri. Obârşia broderiilor de pe
îmbrăcămintea ţăranilor trebuie căutată în trecutul cel mai îndepărtat. Faptul că aceste broderii au
atins la străbunii noştri culmea dezvoltării, dovedeşte cât de departe trebuie să fie începutul acestei
arte naţionale româneşti.Cusătura, arta cusutului şi a ţesutului, este o îndeletnicire foarte veche.
Împodobirea cămăşii şi a pieselor de la brâu în jos, a sumanelor, se făcea pe teritoriul ţării noastre
încă din timpul triburilor trace.
În Oltenia, portul popular se deosebeşte de la un ţinut la altul. Cămaşa sau iia este elementul cel mai
important al costumului din jurul oraşelor Drobeta Turnu Severin şi Târgu Jiu, iile sunt încreţite pe
lângă gât, iar peste creţi este aplicat un guler îngust şi acoperit cu broderie.Pe piepţi, galonul de
broderie este la fel de îngust. Altiţele, care sunt aşezate la o distanţă oarecare de la guler şi care cad
pe umeri, sunt acoperite complet cu broderie. În partea de jos, altiţa se termină cu un model de
broderie într-o singură culoare deschisă (alb sau crem) şi care se numeşte „încreţ”. Din marginea de
jos a încreţului, pe toată lungimea mânecii, sunt brodate două sau trei şiruri de râuri (galoane
înguste de broderie). Pe linia de lungime, mâneca este încreţită pe o manşetă de lăţimea gulerului şi
decorată cu aceleaşi motive.Această iie este croită din pânză de bumbac din trei foi (trei lăţimi de
material), una în partea din faţă, una în partea din spate şi câte o jumătate de foaie în părţi. Mânecile
se croiesc tot din trei foi, câte o foaie şi jumatate pentru fiecare mânecă.
Poalele iiei, sau partea de jos a cămăşii, sunt croite din patru foi; două foi pentru partea din faţă şi
partea din spate, iar din celelalte două sunt croiţi clinii din părţi. Pe linia de talie această parte se
uneşte cu iia printr-o cusătură.
Partea de jos este conturată pe linia de lungime cu motive de broderie, iar pentru ca să se poată
vedea toată bogăţia ornamentaţiei de pe poale, fotele sunt mai scurte cu 10- 15 cm decât cămaşa.
Broderiile de pe aceste ii se lucrează în punctele lănţişor, cruciuliţă şi tighel. Culorile folosite sunt:
roşu, negru, galben, albastru, precum şi fire metalice aur şi argint, la fel şi paiete, fluturi, etc.Fotele
din Oltenia sunt formate dintr-o singură bucată, în formă dreptunghiulară, care este încreţită, pe un
cordon. Pe deasupra fotele sunt strânse pe linia de talie cu un brâu lat de lână, ţesut în dungi aşezate
în linii verticale şi în mai multe culori. Fotele sunt ţesute cu diferite chenare aşezate în lungime sau
în lăţime, iar în partea de jos câteodată sunt conturate de un galon pe toată lungimea fotei. În
Oltenia, portul popular este completat cu marame fine pe cap, care sunt ţesute din borangic subţire
şi sunt decorate cu motive lucrate cu fire mai groase în aceeaţi culoare.Pe deasupra, costumul are un
cojoc de piele, lung până la genunchi, garnisit cu diferite broderii aplicate. Aceste cojoace sunt fără
mâneci, uneori cu mâneci lungi, sau cu mâneci trei sferturi, încât se poate vedea toată bogăţia de
motive brodate pe mânecile iilor.
Iile din Vâlcea sunt tot atât de bogat ornamentate ca şi cele din Muscel, dar se lucrează în culori
puţine, chiar şi într-o singură culoare, fiind preferată câteodată culoarea albastră.La aceste ii altiţa
ocupă o suprafaţă mult mai mare decât la iile din alte regiuni, coborând până aproape de jumătatea
braţului. O caracteristică a iiei de Vâlcea este şi aceea că mâneca se face foarte lungă şi se poartă
răsfrântă, formând în acest fel, din îndoitură, un volan.
În Vâlcea, peste costumul popular se poartă o haină lungă, fără mâneci, din dimie (postav) albă, cu
ornamente brodate într-o singură culoare, cea mai des întâlnită fiind culoarea roşie.
Bibliografie
1.Avramescu Elena, Bobu Florescu Florea, Broderiile la români, Editura de stat pentru imprimate și
publicații, București, 1959;
2.Oprescu Gheorghe , Arta țărănească la români, Cultura Națională, București,1922.