Gramatica-disciplina școlară în ciclul primar

Prof.înv.primar Oprea Andreea Elena

Liceul Sanitar Antim Ivireanu, Rm. Vâlcea, jud. Vâlcea

Limba română constituie principalul obiect de studiu în învățământul nostru obligatoriu. Studiul
limbii române are o importanță cu totul deosebită în formarea multilaterală a tineretului școlar.
Fără însușirea corespunzătoare a limbii române nu poate fi concepută evoluția intelectuală
viitoare a școlarilor, pregătirea lor corespunzătoare la celelalte obiecte de învățământ. De aceea,
limba română este situată la loc de frunte în rândul obiectelor incluse în planul de învățământ al
școlii. Ciclul primar nu are rolul doar de „alfabetizare” a copiilor. Chiar acest proces al
alfabetizării are la bază unele cunoştinţe care asigură conştientizarea învăţării cititului şi a
scrisului. Pe lângă aceste cunoştinţe, elevii pătrund în mod sistematic, încă din clasa I, la toate
activităţile de limba română, în una din tainele cunoaşterii realităţii înconjurătoare. De aceea, o
altă funcţie a limbii române, în ciclul primar, o constituie funcţia informaţională.Atât funcţia
instrumentală, cât şi cea informaţională se realizează cu rezultate optime numai în condiţiile unei
susţinute solicitări şi exersări a capacităţilor intelectuale ale elevilor.De aceea, o altă funcţie a
limbii române este funcţia formativ-educativă.Toate activităţile legate de învăţarea citirii şi
scrierii, cele cu privire la dezvoltarea vorbirii angajează procesele de cunoaştere. Limba română
solicită prin excelenţă un evident efort intelectual, o puternică angajare a proceselor de
cunoaştere ale elevilor. Gramatica este mai întâi de toate un auxiliar pentru folosirea corectă a
limbii. Studiul gramaticii în ciclul primar contribuie la conştientizarea unor deprinderi empirice
precum şi la dezvoltarea gândirii logice prin însuşirea cunoştinţelor teoretice, (concretizate în
diferite reguli de lucru) spre a fi transferate imediat în practica exprimării. Studierea structurilor
gramaticale are, indubitabil, consecinţe pozitive asupra capacităţii de analiză a mesajelor repetate
şi de construire a propriilor mesaje. Este cunoscut uneori faptul că limba nu-şi poate îndeplini
funcţia de comunicare decât dacă elementele vocabularului sunt îmbinate între ele cu ajutorul
gramaticii, definită ca ,,ansamblul de reguli privitoare la modificarea cuvintelor şi îmbinarea lor
în propoziţii şi fraze”.Cu alte cuvinte, orice cuvânt nou trebuie să fie însuşit corect atât sub toate
aspectele formale de conţinut cât şi sub aspectele gramaticale ale flexiunii şi ale construcţiilor în
care se foloseşte.În ciclul primar, importanța limbii române ca obiect de învățământ capătă
dimensiuni noi, determinate de faptul că acest obiect urmărește atât cultivarea limbajului oral și
scris al elevilor, cunoașterea și folosirea corectș a limbii române, limba maternă, cât și învățarea
unora din tehnicile de bază ale activității intelectuale cum sunt cititul, scrisul și exprimarea
corectă.O particularitate esențială a însușirii noțiunilor de limbă o constituie reluarea pe un plan
superior a celor învățate anterior , fie că acest lucru s-a făcut pe cale oral-practică , sau prin
reguli și definiții de gramatică. Acest sistem de repartizare a volumului de cunoștințe și de
învățare a gramaticii se numește concentric .Potrivit acestui sistem, elevii își însușesc noțiunile
gramaticale și își dezvoltă capacitatea de a se exprima corect oral și scris , în mod gradat ,
adăugând mereu , la ceea ce cunosc, noi elemente de limbă .Noțiunea de substantiv , de pildă se
predă în clasa a III-a în felul următor cuvintele cu care numim ființe , lucruri , fenomene ale
naturii , stări sufletești, sunt substantive. Până în această clasă , conform predării concentrice ,
elevii își însușesc treptat o serie de cunoștințe preliminare despre substantiv . Ei învață și
folosesc în vorbire cuvinte care denumesc ființe, lucruri, fenomene ale naturii încă din clasa I și
costruiesc propoziții cu aceste cuvinte pentru ca abia în clasa a III-a să învețe că aceste cuvinte se
 numesc substantive.Elevii învată încă din clasele I și a II-a că aceste cuvinte pot denumi o
singură ființă , lucru sau un singur fenomen al naturii , pentru ca în clasa a III-a să învețe despre
numărul substantivelor și despre felul lor comune și proprii , iar ăn clasa a IV-a despre genul
substantivelor și despre funcția sintactică a substantivelor . Gramatica se învață în procesul
exprimării, iar odată învățate, noțiunile de limbă devin un instument valoros în dezvoltarea
vorbirii corecte a elevilor. Cunoștințele teoretice de limbă sunt înțelese și asimilate temeinic
numai atunci când devin operante, adică sunt folosite în practica exprimării.
Metode folosite în activiățile de predare-învățare-evaluare a noțiunilor de limbă română
Conversația este mai cunoscută, mai accesibilă dintre metodele de comunicare orală,
interogativă, datorită modului apropiat de vehiculare a informației prin dialog, de valorificare a
experientței elevilor prin întrebări de diferite tipuri .Problema optimizării acestei metode implică
acțiunea învățătorului care trebuie să dovedească mobilitate în formularea și mânuirea
întrebărilor , care să vizeze mai multe cauze , asociații variate, fiind deci prioritare obiectivele de
înțelegere, analiză, aplicare evaluare, date fiind particularitățile de vârstă a elevilor .Metoda
conversației utilizează în toate formele de activitate privind învățarea limbii și literaturii în
școală, se combină cu majoritatea celorlalte metode înnobilandu-se prin brainstorming , prin
jocul didactic.
În raport cu obiectivele educaționale, conversația își asumă o multitudine de funcții:
a)     funcția euristică , de descoperire a unor noi adevăruri funcție formativă
b)     funcția de clarificare , de sintetizare și aprofundare a cunoștințelor ;
c)     funcția de consolidare și sistematizare a cunoștințelor ;
d)     funcția de verificare sau control .
Demonstrația didactică – aceasta constă în prezentarea unor obiecte , fenomene , substitute
ale acestora sau în executarea unor acțiuni de incorporat de căre elevi , în scopul asigurării unui
suport concret – senzorial , care va facilita cunoașterea unor aspecte ale realizării sau
reproducerea unor acțiuni ce stau la baza unor componente de ordin practic .A demonstra
înseamnă a arăta , a prezenta obiecte , procese , acțiuni , scheme , structuri logice , reale sau
artificiale , în vederea inducerii teoretice la elevi a unor proprietăți , constante ,definiții care
constituie elemente fundamentale ale cunoașterii .Demonstrația didactică nu se identifică în
niciun caz cu demonstrația deductivă , teoretică, utilizată de pildă, la matematică . La baza
demonstrației se află un suport material (natural, figurativ sau simbolic), de la care se pleacă și se
construiesc reprezentări, constatări , interpretări. Demonstrația sprijină procesul cunoașterii atât
în procesul deductiv, prin materializarea și concretizarea unor idei în construcții ideatice de ordin
inferior (sub aspectul abstractizării), dar și pe traiectul inductiv, prin conceptualizarea
și desprinderea de realitate. În funcție de materialul intuitiv avut la dispoziție,se pot defini mai
multe tipuri de demonstrații demonstratia pe viu a unor obiecte și fenomene sau acțiuni , în starea
lor naturală de existență și manifestare,experimentul de laborator, demonstrația figurativă (cu
ajutorul reprezentărilor grafice ),demonstrația cu ajutorul desenului pe tablă, demonstrația cu
ajutorul modelelor ( figuri grafice ),demonstrația cu ajutorul imaginilor audio – vizuale ,
demonstrația prin exemple etc . 3).Spre deosebire de descoperire, care are un rol inventiv,
demonstrația are un caracter ilustrativ conducând la reproducerea, oarecum pasivâ a unor acțiuni
sau la asimilarea unor cunoștințe pe baza unor surse intuitive. Evaluarea și autoevaluarea fac
parte integrantă din didactică, deci trebuie gândite și aplicate în cadrul acesteia ca etape în
activitatea de învățare, având drept scop măsurarea progreselor elevului și a eficientei acțiunii
pedagogice în ansamblul ei .
Bibliografie
 1.Avram Mioara, ,,Gramatica pentru toți", București, Ed. Academiei, 1986
2.Berechet Daniela, ,,Limba română", Pitești, Editura Paralela 45, 2002
3. Bogdan Mădălina,,,Gramatica practică pentru ciclul primar", Buc.,Ed.,,Coresi" S.R.L., 1994.

Gramatica-disciplina școlară în ciclul primar

Prof.înv.primar Oprea Andreea Elena

Liceul Sanitar Antim Ivireanu, Rm. Vâlcea, jud. Vâlcea

Limba română constituie o disciplina de studiu centrală în procesul de învăţământ.

Studiul limbii române are o însemnătate cu totul deosebită în formarea multilaterală a tineretului
şcolar.
Fără însuşirea corespunzătoare a limbii române nu poate fi concepută evoluţia intelectuală a
elevilor, pregătirea lor corespunzătoare la celelalte discipline de învăţământ, însăşi viaţa şi
activitatea socială viitoare. Lucian Blaga spunea: “Limba este întâiul mare poem al unui popor“.
Obiectivul central al studiului limbii și literaturii române în învățământul primar și gimnazial,
este dezvoltarea competențelor elementare de comunicare, orală și scrisă ale copiilor, precum și
familiarizarea acestora cu texte literare și nonliterare semnificative, corespunzatoare și
particularităților de vârstă ale elevilor.
Se urmărește, totodată, structurarea la elevi a unui ansamblu de atitudini și de motivații care vor
încuraja și sprijini ulterior studiul limbii și literaturii române.
Scopul studierii limbii române în perioada școlarității obligatorii este acela de a forma progresiv
un tânăr cu o cultură comunicațională și literară de bază, capabil să înțeleagă lumea din jurul său,
să comunice și să interacționeze cu semenii, exprimându-și gânduri, stări, sentimente opinii, să
fie sensibil la frumosul din natură și la cel creat de om, să se integreze efectiv în contextul
viitorului parcurs școlar, respectiv profesional, să-și utilizeze în mod eficient și creativ
capacitățile proprii pentru rezolvarea unor probleme concrete în viața de zi cu zi, să poată
continua în orice fază a existenței sale procesul de învățare .
Noile manuale de limba română integrează ca subdiscipline componente:citirea, lectura ,
caligrafia și comnunicarea .
Noutatea o reprezintă comunicarea care înlocuiește sau cuprinde cunoștințe din vechile
componente : dezvoltarea vorbirii, compunere și gramatică.
Noua organizare a studiului limbii române recurge la modelul comunicativ-functional, conform
căruia comunicarea este un domeniu complex care înglobează procesele de receptare a mesajului
oral și a celui scris, precum și cele de exprimare orală respectiv de exprimare scrisă.
Lucrarea de față încearcă să pună în valoare învățarea unei părți de vorbire și anume
substantivul, conectând studiul limbii la realitățile comunicării cotidiene propriu-zise.
Elevii își însușesc cunoștințele pentru a le folosi în comunicare; ei sunt puși să formuleze
mesaje, să povestescă întâmplări, să țină scurte discursuri, să argumenteze pro sau contra o tema
dată.
Notiunile de gramatică se predau pentru conștientizarea exprimării corecte, pentru formarea
deprinderilor ortografice și ortoepice și nu pentru memorarea unor reguli, concepte sau a unei
învățări abstracte lipsita de flexibilitate.
Noiele modificări prevazute în programele școlare și în conținutul manualelor impun folosirea
cunoștințelor în situațiile concrete pe care le ofera viața .
În concluzie, bazele predării noțiunilor gramaticale se pun în clasele I – IV, dar procesul
consolidării și mai ales al perfecționării lor este mult mai îndelungat, el continuând și în ciclul
gimnazial .