Dezvoltarea, nuantarea si activizarea vocabularului elevilor

Intreaga perioada a scolarizarii tinerilor de la gradinita pana la absolvirea liceului este marcata, preponderent, de realizarea obiectivelor ce vizeaza educarea limbajului. Limbajul ramane o marca de reprezentativitate intelectuala pentru oameni, iar calitatea vorbirii si a scrierii afisata in relatiile comunicative marturiseste despre inzestrarile cognitive, afective, intelectuale, estetice ale interlocutorilor. De alta parte, limbajul este un instrument de achizitionare orala sau in scris a majoritatii informatiilor din oricare domeniu de specialitate, inclusiv din sectoarele profesionalizate in limbaje simbolice (matematica, informatica, cibernetica s.a.). Limbajul isi defineste teritoriul sub cateva coordonate: in educarea spontana a vorbitorilor (imbogatirea vocabularului, comunicarea verbala orala), in cultivarea riguroasa a normelor lingvistice, sub forma achizitiilor de competente normative, precum si in asezarea limbajului intr-un discurs paracomunicativ, de ascundere, nuantare, flexibilizare si figurare a atitudinii in relatiile de tip dialog (scris sau oral). In consecinta, limbajul are un rol esential in conturarea personalitatii umane. De aceea, educatia limbajului (corelata cu cea a gandirii) are nevoie de o foarte atenta strategie didactica, pentru a evita riscurile si esecurile in (con)vorbirea curenta. Insusirea si folosirea limbii, ca mijloc de comunicare, presupune o viziune paradigmatica asupra tuturor componentelor limbii: - aspecte fonetice (pronuntare, auz fonematic); - aspecte lexicale (utilizarea cuvintelor, activizarea si dezactivarea acestora, nuantarea, imbogatirea, calchierea, imprumutarea, abrevierea); - aspecte morfosintactice (peceperea mesajelor, sesizarea si motivarea greselilor, corectarea erorilor, exprimarea clara, logica, discursiva, precisa si coerenta); - aspecte stilistice (receptarea subtilitatilor, decodarea simbolurilor, ascunderea gandului, evitarea sabloanelor, diferentierea comunicarii). Uneori, diferentierea indivizilor prin calitatea exprimarii orale (in scris) tine de o anumita inzestrare, de o anumita conduita psihologica (inhibitii, stresuri, depersonalizare), iar acest fapt poate fi absolut reprezentativ pentru cei angajati in procesualitatea comunicarii. Chiar daca dificultatile de verbalizare sunt reale, ele confirma faptul ca intotdeauna competenta lingvistica este mai dezvoltata decat performanta verbala. Paradigma didactica pentru formarea, dezvoltarea, nuantarea si educarea limbajului cuprinde: - formarea sistemica a limbajului oral (gradinita); - invatarea limbajului scris si dezvoltarea limbajului oral (clasa I); - nuantarea si cultivarea limbajului textual si formal (clasele II-IV); - educarea sistematica a capacitatilor comunicative (clasele V-IX); - educarea diferentiala si diferentiabila a limbajului, ca semn referential asupra personalitatii umane (clasele liceale). Limbajul este forma de comunicare a unor mesaje intre emitatori si receptori constituind esenta intregului proces scolar preuniversitar de educare a limbajului, ca proces de educare a comunicarii. Educarea limbajului oral si scris pregateste tipul de comunicare reflexiva, pe care individul o face cu sine, ca forma aleasa de dialog, sub forma de meditatie, de asceza meditativa, un mic spectacol sufletesc, determinat de un dialog launtric, de criza hermeneutica, oferind unice gratuitati existentiale. Din punct de vedere intelectual, la varsta scolara mica, asistam la un real salt in procesul gandirii, concretizat in aparitia operatiilor logice. In stadiul senzorio-motor modaliatatea principala de adaptare este actiunea obiectuala, copilul dobandeste informatii

prin simturi si actiuni sau miscari motorii ale corpului. Aceasta modalitate imbraca forma actional-obiectuala. In stadiul urmator, reprezentarea sau imaginea devine modalitate principala de receptionare si prelucrare a informatiei ea luand forma gandirii in imagini (gandire reprezentativa, gandire intuitiva). Incepand cu acest stadiu procesarea informatiei se realizeaza cu ajutorul operatiilor logice, de unde forma gandirii verbal-logica. Saltul consta deci in atributul pe care-l capata gandirea, aceea de a fi operationala. De la gandirea intuitiva se trece la gandirea operativa. Sensul operativ al gandirii se exprima prin aceea ca presupune utilizarea operatiilor in procesarea informatiei. Este vorba se operatii mintale, care, in viziunea lui J. Piaget sunt actiuni interiorizate sau interiorizabile, reversibile si coordonate in structuri totale. Trasatura principala a unei operatii logice este reversibilitatea. Ea confera respectivei operatii posibilitatea folosirii concomitente a sensului direct si, invers, a anticiparii mintale a rezultatului, a efectuarii unor corectii si aproximari, toate desfasurandu-se pe plan mintal. Reversibilitatea, proprie operatiei mintale, marcheaza un progres important in dezvoltarea intelectuala sau cognitiva. Datorita acestor operatii gandirea copilului poate patrunde dincolo de ceea ce ofera cunoasterea intuitiva. Dezvoltarea capacitatii de exprimare corecta, oral si in scris, implica in mod necesar cunoasterea fundamentelor teoretice, de ordin lingvistic, pe care se bazeaza constructia comunicarii, insesi competentele de comunicare. Noile programe de invatamant stabilesc pentru fiecare clasa, aceste fundamente teoretice, cuprinse in sintagma elemente de constructie a comunicarii, care au chemarea de a asigura rigoarea stiintifica necesara unei exprimari corecte, orale si scrise, cu privire la pronuntia corecta, formarea cuvintelor si a structurilor de limba, precum si la nuantarea si expresivitatea comunicarii, specifice limbii romane. Elementele teoretice sunt prezentate pe cele trei domenii ale lingvisticii: fonetica, vocabular, gramatica, in functie de necesitatile specifice fiecarui segment al invatarii, extinderea cea mai mare avand-o domeniul gramaticii. Una din cele mai importante sarcini ale ciclului primar o constituie cultivarea capacitatilor de exprimare a elevilor. Realizarea acestei sarcini in conditii dintre cele mai bune are implicatii favorabile pentru intreaga evalutie intelectuala a scolarilor. In activitatea de invatare la toate disciplinele nu poate fi conceput un succes real fara ca elevii sa dispuna de posibilitatea de a se exprima. Aceasta capacitate se rasfrange pozitiv asupra intregii lor formatii, influentand nemijlocit atat procesele de cunoastere, prin continutul informativ pe care-l vehiculeaza, cat si intregul comportament al elevilor. Capacitatea de exprimare a scolarilor mici se cultiva in toate imprejurarile, atat in activitati didactice, cat si extradidactice in care elevii sunt pusi in situatia sa exerseze actul vorbirii. Sarcinile dezvoltarii vocabularului au in vedere asigurarea continuitatii intre ceea ce se realizeaza in gradinita, pe linia cultivarii capacitatii de exprimare a copiilor, si ceea ce trebuie sa se faca in scoala. De asemenea, aceste sarcini tin seama de influenta pozitiva a exprimarii corecte pentru invatarea citirii si scrierii. Sarcinile dezvoltarii vocabularului au in vedere, printre altele, exersarea organului fonator al vorbirii, in vederea asigurarii unei pronuntii clare pentru prevenirea unor greseli sau corectarea unor defecte de pronuntare a sunetelor sau a cuvintelor. O alta sarcina este imbogatirea vocabularului, insusirea corecta a sensului cuvintelor, activizarea vocabularului prin folosirea cat mai frecventa a cuvintelor noi invatate, precum si prin introducerea acestora in structuri corecte de limba. Obtinerea unor rezultate bune in activitatea de invatamant in clasa I este conditionata de adaptarea cat mai rapida a copiilor la specificul muncii scolare. Aceasta adaptare este influentata in foarte mare masura de posibilitatile de exprimare de care dispun elevii, iar acestea sunt determinate, prin alti factori, de masura in care ei au exersat actul vorbirii atat in perioada prescolara, cat si dupa intrarea in scoala.

Ca orice activitate de invatare, si in deprinderea exprimarii corecte succesul depinde mai ales de masura in care elevii participa activ si efectiv la procesul respectiv al invatarii, in cazul de fata la exersarea exprimarii. Nu se poate concepe invatarea exprimarii fara ca elevii insisi sa exerseze aceasta activitate. Faptul ca elevii asculta si inteleg ceea ce li se relateaza de catre o alta persoana nu poate fi suficient pentru a invata sa exprime ei insisi, in mod liber, ceea ce cunosc, observatiile, impresiile sau gandurile proprii. Exersarea verbalizarii libere, inca din clasa I, in special de catre elevii cu greutati in exprimare, creeaza premisele depasiri dificultatilor de adaptare la specificul muncii scolare, le stimuleaza increderea in posibilitatile de a relata aspecte din experienta personala, impresiile si observatiile pe care le-au facut asupra realitatilor in mijlocul carora traiesc si isi desfasoara activitatea. Pana la intrarea in scoala, atat in gradinita, cat si in familie, precum si in activitatile libere de joc, imprejurarile in care copiii exerseaza verbalizarea in mod liber sunt foarte frecvente, in unele situatii nelimitate. O data cu intrarea lor in scoala, rigorile procesului de invatamant, mai ales in cazul unor clase cu efective mari, reduc simtitor ocaziile in care scolarii pot sa se exprime liber, sa exerseze liber actul vorbirii. In conditiile lectiilor in care nu se folosesc metode active de invatre, se pot intalni elevi care pe parcursul unor ore sau chiar zile intregi nu exerseaza deloc actul vorbirii, sau daca totusi fac aceasta, verbalizarea lor se rezuma la reproducerea unei intrebari si la completarea raspunsului cu lucruri dinainte cunoscute. In asemenea situatii, efortul elevilor este cu totul neinsemnat, verbalizarea reducandu-se daor la aspectul ei exterior. Ca si cazul invatarii celorlalte instrumente intelectuale, a cititului si scrisului, a calculului aritmetic, capacitatea de exprimare se formeaza si se perfectioneaza prin solicitarea efortului intelectual al elevilor, prin punerea sistematica a lor in situatia de a exersa, intr-o forma sau alta, verbalizarea, pe cat posibil in mod liber. In conditiile scolarizarii copiilor la varsta de 6 ani, se impune o noua abordare a problematicii comunicarii si a limbajului elevului mic. Relatiile de comunicare se pot instaura cu usurinta in conditiile in care, in clasa sau microgrup, se creeaza o atmosfera placuta, de respect si simpatie cu efect stimulativ. Relatiile de comunicare sunt cele mai importante in cadrul procesului de predare-invatare si evaluare, datorita functiilor pe care le au: functia formativ-educativa, functia de rezolvare a problemelor elevilor si ale grupului de elevi, de evaluare a randamentului scolar, de favorizare a coeziunii de grup, de afirmare a grupului prin indeplinirea sarcinilor scolare etc. Un efect pozitiv in dezvoltarea vocabularului la ciclul primar il are jocul didactic. Integrat in cadrul orelor de limba romana, acestea au contribuit la rezolvarea unor sarcini formative, la imbogatirea, precizarea si activizarea vocabularului, la dezvoltarea proceselor psihice. In insusirea notiunilor de lexic: cuvant, sinonimie, antonimie, sunet-litera, vocale si consoane, silaba, despartirea cuvintelor in silabe la capat de rand, pentru formarea capacitatii de sesizare a sensului cuvintelor, a rolului unor sunete in intelesul cuvintelor, a integrarii cuvintelor in exprimare orala sau scrisa, se pot folosi cu succes jocurile lexicale. 1. Jocul cuvintelor Sarcina didactica: activizarea vocabularului, dezvoltarea rapiditatii in deprinderea de a scrie corect. Se cere elevilor sa scrie cuvinte cu inteles opus sau cu acelasi inteles. O alta varianta este de a cere elevilor sa descopere singuri perechi de cuvinte cu inteles opus sau perechi de cuvinte cu acelasi inteles. 2. Jocul silabelor Jocul cunoaste mai multe variante si urmareste imbogatirea si precizarea vocabularului elevilor. In prima varianta, se poate pleca de la o silaba aflata pe locul intai intr-un cuvant, iar elevul trebuie sa descopere a doua silaba cu ajutorul careia, prin alaturare, sa formeze noi

cuvinte. Prima silaba pote fi o vocala, o consoana si o vocala, un grup de litere (ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi), un grup de vocale (ia, ie, ea, oa). Intr-o alta varianta, pornindu-se de la prima silaba, se cere elevilor sa alcatuiasca cuvinte din 3, 4 si mai multe silabe. A treia varianta este aceea in care silaba indicata se afla la sfarsit de cuvant, fie pe ul loc precizat (cuvantul are patru silabe, iar silaba indicata sa fie a doua sau a treia). Jocul se poate organiza frontal sau pe grupe de elevi, oral sau pe fise de munca independenta, castigand elevul, grupa, care a gasit cele mai multe cuvinte care respecta cerinta. Jocul se poate extinde cerand elevilor sa integreze cuvintele in propozitii cu numar indicat de cuvinte sau se da frau liber imaginatiei elevilor prin redactarea unor texte scurte. Pentru formarea capacitatii de operare cu structuri notionale se pot organiza alte jocuri prin care sa se ceara elevilor sa integreze cuvintele in propozitii care sa aiba la sfarsit: punct, semnul intrebarii, semnul exclamarii. 3. Vocabular Acest joc se foloseste pentru activizarea vocabularului elevilor. Cu ajutorul altor cuvinte cu sens, se cere elevilor sa se completeze spatiile punctate pentru a forma cuvinte noi: cu--re(lege); ro--da; in---care; fur--lita; fi--cian; de--mire; res---ge; co---da; e----rare etc. Pentru ciclul primar imbogatirea vocabularului elevilor este una dintre cele mai importante functii: Acesta este rolul specific al scolii primare de a asigura o baza solida insusirii diferitelor instrumente culturale, fara de care intreaga evolutie ulterioara ar fi condamnata ( G. Mialaret). Astfel, in cilcul primar se raspunde nevoii specifice copiilor de varsta scolara mica de a se informa, de a cunoaste, de a-si imbogati vocabularul, de a se exprima cat mai bogat. BIBLIOGRAFIE: -Didactica limbii si literaturii romane in invatamantul primar, Ioan Serdean, Editura Corint, Bucuresti, 2003 -Metodica predarii limbii romane la clasele I-IV, M. E. I., E. D. P., Bucuresti, 1988 -Curriculum National. Programa pentru invatamantul primar, M.E.N., E.D.P., Bucuresti, 1998.