Hai să

compunem!

Autor
învăţător Japalela Maria

2008
 ARGUMENT

Lucrarea de faţă îşi propune să prezinte unele aspecte ale

desfăşurării orelor de compunere care fac parte din aria curriculară
limba şi literatura română.
Concepută în conformitate cu obiectivele programei
şcolare, lucrarea oferă un material suplimentar de investigare
complexă a diferitelor feluri de compuneri care îl vor ajuta atât pe
elev cât şi pe învăţător în desfăşurarea orelor de comunicare.
Lucrarea este structurată pe două capitole, fiecare având
doza lui de importanţă, fiind un real sprijin pentru elev în
alcătuirea unei compuneri orale sau scrise.
Capitolul I „Compunerea şcolară” tratează începuturi ale
activităţii de comunicare – compunere, importanţa acestor creaţii
individuale la ora de compunere şi unele aspecte metodice de care
trebuie să ţinem seama în desfăşurarea orei de compunere.
Capitolul II „Modele de compunere” oferă atât învăţătorilor
cât şi elevilor diverse tipuri de compuneri model.
Compunerile propuse în ultimul capitol dezvoltă tematica
din programă, pe baza unui material concret şi variat de lucru,
care poate fi tratat în mod creator la clasă.
Lucrarea se adresează elevilor şi învăţătorilor în vederea
realizării unui învăţământ modern şi formativ.

Autoarea

2
 1. Compunerea şcolară

Limba aromână, ca limbă naţională, de stat, este atât

mijlocul principal de comunicare între toţi cetăţenii ţării, cât şi
suportul gândirii, al instruirii şi educării lor de-a lungul întregii
vieţi.
Datorită funcţiei deosebite pe care o are în formarea şi
dezvoltarea intelectuală a omului, limba, ca disciplină şcolară,
deţine în continuare o pondere importantă din numărul de ore
prevăzute în planurile de învăţământ. Pe bună dreptate, ea este
considerată sufletul învăţământului, deoarece pe cunoaşterea ei se
bazează însuşirea celorlalte ştiinţe.
În cadrul obiectului „Limba şi literatura română”, planurile
de învăţământ prevăd unele discipline cu obiective instructiv-
educative specifice, care asigură pregătirea elevilor în domeniul
însuşirii, cunoaşterii şi folosirii corespunzătoare a limbii. Dintre
acestea, compunerea (comunicarea orală şi scrisă) ocupă un loc
însemnat, în special la ciclul primar.
În condiţiile în care şcoala contemporană deplasează
accentul de pe memorarea unei cantităţi de cunoştinţe pe
dezvoltarea gândirii creatoare, pe însuşirea metodelor şi tehnicilor
muncii intelectuale, pe dobândirea deprinderilor de muncă
independentă, elevul devine participant activ la propria formare,
iar învăţătorul se situează pe o nouă poziţie, aceea de îndrumător
al elevului; el îi transmite noţiunile fundamentale, îl înarmează cu
metode şi tehnici de studiu, îl învaţă cum să înveţe.
Din această perspectivă, compunerea, ca obiect de
învăţământ, capătă sarcini sporite. Pe lângă însuşirea exprimării
corecte orale şi scrise a elevilor, activităţile specifice disciplinei
vizează dezvoltarea imaginaţiei şi a gândirii acestora, formarea
deprinderii de a-şi ordona logic ideile, de a le dezvolta, de a crea,
după posibilităţile fiecăruia, contribuind astfel, alături de celelalte
obiecte, la formarea personalităţii copiilor.
Aceste priceperi şi deprinderi care se formează la orele de
compunere, nu vin numai în ajutorul însuşirii temeinice a limbii şi
literaturii române, ci constituie un sprijin valoros în înţelegerea şi
aplicarea cunoştinţelor dobândite la alte discipline.

3
 2. Rolul, locul şi semnificaţia compunerii (comunicării ca
disciplină şcolară)

Exprimarea corectă orală şi scrisă – ca obiectiv important al

procesului de învăţământ în ciclul primar – constituie unul din
instrumentele de bază ale muncii intelectuale, fără de care nu
poate fi concepută dezvoltarea intelectuală viitoare a elevilor.
Elevii care reuşesc să se exprime cu uşurinţă încă din
clasele mici, prezintă garanţii aproape sigure de reuşită deplină în
activitatea de învăţare. Ei pot fi consideraţi în afara pericolului de
a rămâne în urmă la învăţătură. Dimpotrivă, o bună parte din
elevii predispuşi rămânerii în urmă la învăţătură, în special în
clasele I-a şi a II-a, sunt proveniţi din rândul celor cu exprimare
greoaie, al celor care nu îndrăznesc sau nu reuşesc să-şi
verbalizeze observaţiile, gândurile, sentimentele în mod liber.
Iată de ce una din cele mai însemnate sarcini care stau în
faţa învăţământului primar o constituie formarea şi dezvoltarea
capacităţilor de exprimare corectă orală şi scrisă.
Activitatea legată de dezvoltarea exprimării corecte a
elevilor este una foarte complexă. Ea se desfăşoară în sfera
întregului proces de învăţământ, la toate disciplinele şcolare,
precum şi în cadrul activităţilor extradidactice.
Ca şi în cazul învăţării celorlalte instrumente ale muncii
intelectuale, a cititului, a scrisului, a calculului matematic,
capacitatea de exprimare se formează şi se perfecţionează prin
solicitarea efortului intelectual al elevilor, prin punerea sistematică
a lor în situaţia de a exersa, într-o formă sau alta, verbalizarea, pe
cât posibil în mod liber.
Elevii pot exersa actul vorbirii liber la toate disciplinele
şcolare, cu prioritate însă la limba şi literatura română, disciplină
care ocupă mai bine de o treime din numărul total de ore cuprinse
în planul de învăţământ al ciclului primar. În rândul
componentelor limbii române, ca disciplină şcolară, compunerea
constituie cadrul cel mai prielnic pentru cultivarea capacităţilor de
exprimare corectă a elevilor.
Valoarea lecţiilor de compunere (comunicare) constă în
primul rând în faptul că oferă condiţii optime pentru punerea
elevilor în situaţia de a exersa în mod sistematic actul exprimării:

4
activitatea elevilor la aceste lecţii angajează în mod evident
capacităţile lor intelectuale, de creaţie.
Compunerile (comunicările) realizează, pe de o parte, o
sinteză a tot ceea ce învaţă elevii la gramatică, la citire, precum şi
la celelalte obiecte de învăţământ, mai ales sub raportul
corectitudinii exprimării. Pe de altă parte, ele constituie cel mai
nimerit prilej de valorificare a experienţei de viaţă a elevilor, de
manifestare a imaginaţiei creatoare. După cum arată însăşi
denumirea acestei discipline – compunere (comunicare) –
elementele de creaţie originale, de compoziţie, trebuie să
reprezinte criteriul principal de evaluare a tuturor lucrărilor pe
care elevii le realizează, fie în clasă, fie în afara orelor de curs, atât
oral cât şi în scris.
Înţelegând în acest fel sensul compunerii, ca disciplină
şcolară, sunt evidente valenţele ei formative în ceea ce priveşte
dezvoltarea capacităţilor intelectuale ale elevilor, în special a
imaginaţiei şi a gândirii creatoare.
Gradul de originalitate a unei compuneri realizate de elevi,
fie oral, fie în scris, este determinat în bună măsură de felul
compunerii respective. Activitatea de elaborare a unor compuneri
angajează în moduri diferite imaginaţia creatoare a copiilor. De
aceea, este necesar să fie cunoscute unele criterii care explică
felurile compunerilor în clasele I – IV.
Problema felurilor compunerilor trebuie privită sub două
aspecte. Pe de o parte, orice compunere are un anumit subiect luat
din realitatea înconjurătoare, cunoscută direct, fie indirect, de
către elevi. Nivelul de originalităţii unei compuneri depinde în
mare măsură de subiectul tratat. În legătură cu acestea trebuie avut
în vedere volumul de cunoştinţe şi experienţa de care dispun
elevii, acumulările realizate cu privire la tema respectivă.
Subiectul abordat într-o compunere nu poate constitui totuşi
criteriul de bază în stabilirea felurilor compunerilor.
Cu privire la subiectul compunerilor, se pot lua în
considerare mai degrabă sursele de inspiraţie de la care se
porneşte, materialul faptic utilizat. Dar nici acest lucru nu poate fi
suficient pentru a realiza o clasificare cât mai corectă a felurilor
compunerilor, el ne introduce, însă, spre un alt indicator care
poate indica tipologia compunerilor, gradul de independenţă a
elevilor în elaborarea unei compuneri. Sursa, materialul utilizat,

5
oferă posibilităţi diferite de participare independentă a elevilor în
realizarea compunerilor.
Astfel, o compunere după un text dat, pe care-l citesc elevii,
solicită într-o măsură mai mică efortul lor independent, decât, de
exemplu, o compunere pe baza observaţiilor şi impresiilor
personale ale elevilor.
Din cele arătate până acum, se poate desprinde faptul că
principalul criteriu în stabilirea felurilor compunerilor îl constituie
măsura în care ele oferă posibilitatea unei activităţi independente
din partea elevilor.
Se poate aprecia că în clasificarea compunerilor (a
comunicărilor) se are în vedere, pe de o parte, materialul pe baza
căruia se realizează compunerea – şi acesta poate fi textul citit, un
şir de ilustraţii, un tablou, etc. – iar pe de altă parte gradul de
participare independentă, creatoare a elevilor în elaborarea
compunerilor.
Din acest punct de vedere, pot fi compuneri:
- cu cuvinte de sprijin;
- cu început dat;
- cu sfârşit dat;
- pe baza unui text încurcat;
- pe baza observaţiilor şi impresiilor elevilor;
- compuneri libere.
O categorie aparte de compuneri o constituie cele cu
valoare instrumentală. Prin acestea, elevii sunt familiarizaţi cu
unele instrumente de muncă intelectuală, precum şi cu tehnica
elaborării unei compuneri. Prin lecţii separate de compunere,
elevii învaţă cum se alcătuieşte o compunere, care sunt etapele
parcurse pentru această activitate, află care sunt părţile unei
compuneri, cum se foloseşte caietul vocabular sau dicţionarul,
cum se aşează o pagină în compunere.
Elementele de tehnică propriu-zisă a compunerilor nu pot fi
confundate cu felurile compunerilor.

6
 3. Exprimarea orală – suport al activităţii de compunere

În şcoală, la toate disciplinele de învăţământ, elevul

dobândeşte cunoştinţe, îşi formează priceperi şi deprinderi care să-
l facă apt pentru a trăi în societate. Însuşirea temeinică a acestor
cunoştinţe depinde în mare măsură de cunoaşterea şi folosirea
corectă a limbii române, precum şi a instrumentelor esenţiale ale
activităţii intelectuale, cititul şi scrisul.
Pentru a-şi exprima ideile şi ale face înţelese elevul trebuie
să dispună de un vocabular corespunzător. Cel cu un vocabular
sărac întâmpină serioase dificultăţi în exprimare negăsind cu
uşurinţă cuvintele cele mai potrivite. Acest aspect are influenţă şi
asupra personalităţii copilului. Astfel, cel care se exprimă cu
greutate evită adeseori comunicarea cu colegii, devine retras,
timid fără curaj. Reiese deci că una dintre principalele sarcini ale
învăţământului este aceea de a îmbogăţi, preciza, activiza şi
înfrumuseţa continuu vocabularul elevilor.
Folosirea corectă a vocabularului de către elevi depinde în
mare măsură de nivelul exprimării cadrului didactic. Încă de la
primele exerciţii de exprimare este necesar să se pretindă elevilor
formularea corectă şi clară a propoziţiilor. Se urmăreşte
înlăturarea din vorbirea copiilor a unor construcţii improprii, a
unor cuvinte de prisos şi a unor expresii vulgare. E necesar ca
elevi să înţeleagă expresiile plastice din operele literare şi să le
folosească în mod curent, conştient în lucrările personale.
Înfrumuseţarea limbajului elevilor cu cuvinte nou învăţate
şi cu expresii plastice are deosebită importanţă pentru formarea şi
dezvoltarea exprimării corecte.
Odată cu îmbogăţirea vocabularului, învăţătorul urmăreşte
îmbinarea cuvintelor în propoziţii şi fraze în aşa fel încât ceea ce
doreşte elevul să exprime să fie prezentat într-o formă tot mai
clară.
Este cunoscut faptul că elevii învaţă cuvinte noi la toate
obiectele dar nu sunt preocupaţi întotdeauna ca aceste cuvinte să
fie folosite în structuri diferite pentru a intra în vocabularul lor
activ. Folosirea limbajului literar stă permanent în atenţia
învăţătorului.

7
 Înfrumuseţarea limbajului elevilor cu cuvinte nou învăţate
şi expresii plastice are deosebită importanţă pentru formarea şi
dezvoltarea exprimării lor corecte clare, nuanţate.
Odată cu îmbogăţirea vocabularului, învăţătorul urmăreşte
îmbinarea cuvintelor în propoziţii, a propoziţiilor în fraze, în aşa
fel încât ceea ce doreşte elevul să exprime să fie prezentat într-o
formă cât mai clară.
Convorbirile după ilustraţii, tablouri, diafilme, discurile,
povestirile, repovestirile, toate constituie prilejuri de a oferi
elevilor modele de vorbire, clară, precisă, expresivă, colorată,
contribuind în acelaşi timp la dezvoltarea vocabularului acestora.
Textele literare sunt modele de exprimare artistică. Ele
oferă comparaţii, epitete, metafore sau alte figuri de stil ce sunt
transmise elevilor sub forma ”expresiilor frumoase” care alături de
cuvintele nou învăţate, contribuie la dezvoltarea vocabularului
elevilor. În însuşirea unei exprimări literare corespunzătoare
particularităţilor de vârstă. Pentru a forma la elevi deprinderea de
a le folosi în vorbirea curentă se folosesc următoarele procedee:
• alcătuirea de propoziţii în care sunt incluse cuvintele
şi expresiile date;
• completarea unor propoziţii exprimate lacunar care
cer aceste cuvinte;
• includerea cuvintelor noi printre cuvintele date ca
puncte de sprijin pentru compuneri;
• recomandarea acestor cuvinte şi expresii pentru a fi
incluse în compuneri.
Cel mai bun cadru de verificare, de îmbogăţire şi activizare
a vocabularului sunt lecţiile de compunere.
Pentru a veni în sprijinul elevilor care elaborează o
compunere considerăm că este foarte bine ca lecţia să înceapă cu
câteva exerciţii de dezvoltarea vorbirii legate de conţinutul
compunerii ce se va efectua (găsirea unor expresii legate de tema
dată, jocul sinonimelor, omonimelor, antonimelor, formularea
unor însuşiri potrivite obiectelor date, a unor acţiuni potrivite,
dezvoltarea unor propoziţii simple).
Formarea unei exprimări corecte orale reprezintă suportul
necesar pentru elaborarea compunerii scrise.

8
 4. Scrisul - instrument de bază al activităţii intelectuale

Scrisul, ca instrument al activităţii intelectuale, este o

reprezentare în timp a limbajului, un mijloc eficient, cu o vechime
apreciabilă de stocare şi transmitere a informaţiei.
Prin scris, omul are posibilitatea să-şi exprime gândurile şi
să le organizeze, să le păstreze perioade mai lungi, să le transmită
altor generaţii.
În ultimii ani, datorită exploziei informaţionale, s-a ajuns la
scrisul rapid, cu ajutorul căruia să se reţină mai multă informaţie.
Acest lucru a impus o nouă formă scrisului şi noi instrumente.
Însuşirea corectă a scrisului în ciclul primar are o
importanţă deosebită pentru desfăşurarea activităţii intelectuale.
În perioada de însuşire a scrierii este necesar să se acorde
(asigure) aceeaşi atenţie atât formei cât şi fondului.
În faza caligrafică, elevul reuşeşte să depăşească unele
greutăţi legate de ţinerea instrumentelor de scris, să înlăture
nereuşitele în privinţa formei literelor şi să-şi însuşească scrisul
frumos caligrafic.
Faza următoare este cea postcaligrafică, unde se urmăreşte
realizarea unei anumite viteze în scriere.
Aceste etape îşi au importanţa lor în procesul de însuşire a
scrisului şi trebuie să ţină seama de ele. Nu se poate insista asupra
vitezei de scriere dacă elevul nu reuşeşte să folosească în mod
corect stiloul sau dacă nu reuşeşte să redea corect forma
corespunzătoare a literelor.
De asemenea, viteza de scriere de la o clasă la alta se
deosebeşte având în vedere dezvoltarea fizică şi intelectuală a
copilului, precum şi nivelul deprinderilor de scriere.
Drumul de la scrierea primelor litere, cuvinte şi propoziţii
simple, până la alcătuirea de compuneri închegate, este o perioadă
de intense acumulări, în care elevii învaţă efectuând diverse tipuri
de exerciţii, îmbinarea cuvintelor în propoziţii şi a propoziţiilor în
texte, sensul cuvintelor folosite, tehnica dezvoltării ideilor şi
modalităţi de nuanţare a limbajului.

9
 5. Activitatea independentă a elevilor în realizarea diferitelor
feluri de compuneri

Compunerile sunt de o mare diversitate. În funcţie de

caracterul lor diferă şi modul de rezolvare, originalitatea cu care
elevul le elaborează. Indiferent însă de felul compunerilor, există
posibilitatea de a pune elevii în situaţia să realizeze o activitate
creatoare, de a face ca fiecare lucrare a lor să fie rodul unei
activităţi independente, al unui efort intelectual şi nu doar o
simplă reluare a unor lucruri dinainte cunoscute. Aceasta este
premiza principală de la care trebuie pornit în îndrumarea elevilor
pentru activitatea de elaborare a unei compuneri.
Pentru realizarea acestui obiectiv este necesară stabilirea cu
mult discernământ, încă de la întocmirea planificării, atât a
conţinutului fiecărei compuneri, cât şi felurile acestora.
Cele mai simple compuneri sunt cele care obligă pe elevi să
facă reproduceri mai simple sau mai ample ale unor texte citite
sau ale unor relatări făcute pe cale verbală.
Posibilităţile de a desfăşura o activitate creatoare în
compunerile după texte citite sau după cele povestite sunt
multiple, iar valoarea lor constă în aceea că pregătesc elevii pentru
realizarea unor compuneri în care ponderea activităţii de creaţie
este din ce în ce mai mare. De aceea, la fiecare lecţie de citire se
poate şi trebuie să se facă şi activitate de compunere, deoarece
însuşi obiectul principal al citirii îl reprezintă înţelegerea sensului
celor citite şi reproducerea conţinutului textului respectiv.
Atât la lecţiile de citire, cât şi la cele de compunere, există
posibilităţi de solicitare a unei activităţi de creaţie din partea
elevilor, chiar dacă unele din ele sunt în aparenţă neînsemnate.
O primă formă o constituie însăşi redarea într-o exprimare
originală a conţinutului textului citit sau auzit. Contribuţia
personală a elevilor poate consta în folosirea unor imagini artistice
noi faţă de cele din text, cunoscute cu alte prilejuri.
Activitatea pe text trebuie folosită pentru solicitarea
eforului de gândire al elevilor. Ideile principale dintr-un fragment
şi apoi ideea de bază a întregului text pot fi formulate diferit.
Fiecare elev poate fi solicitat să caute, să găsească ideea cea mai
adecvată. Contribuţia personală a elevilor la compunerile pe bază
de text citit este desigur mai mică.

10
 Succesul în alcătuirea compunerilor pe bază de texte
literare, depinde în bună măsură de selectarea cestor, precum şi de
redarea diferenţiată a conţinutului lor.
Primele compuneri pe bază de texte citite e bine să se facă
după lucrări în proză în care este folosită naraţiunea. În aceste
compuneri, elementele de creaţie trebuie căutate cu mai multă
insistenţă, să nu se ajungă la o simplă reproducere.
Printre textele utilizate, destul de des sunt compunerile după
un text în care apare dialogul; acestea se află în textele de citire a
claselor mai mari, a III-a şi a IV-a.
Alcătuirea compunerilor pe baza unor texte presupune
alcătuirea unui plan care să sugereze momentele esenţiale ale
acţiunii, fie tablourile principale într-o anumită succesiune, în
cadrul unei lucrări cu caracter descriptiv.
În acelaşi fel se procedează la compunerile care au ca sursă
de inspiraţie poveşti sau povestiri făcute oral de învăţător, fie
redate prin intermediul discurilor sau benzilor magnetice.
Primele compuneri e bine să se realizeze oral, pe baza unor
ilustraţii care să înfăţişeze scenele principale din povestiri
cunoscute:
- Ursul păcălit de vulpe;
- Capra cu trei iezi;
- Ridichea uriaşă.
Acestea realizează trecerea treptată la compunerile pe bază
de texte citite, la compunerile după un şir de ilustraţii.
Compunerile pe baza unui şir de ilustraţii pregătesc elevii
pentru alcătuirea unor compuneri după un tablou.
Pentru a face o compunere după un tablou, acesta trebuie să
fie însoţit de un text literar adecvat, care să orienteze elevii asupra
felului în care trebuie să observe un tablou pentru a reda nu numai
conţinutul acestuia, ci şi modul în care pictorul a dat viaţă
gândurilor şi sentimentelor sale.
Compunerile care obligă elevii la activitate creatoare sunt
compunerile cu început dat, cu sfârşit dat şi cele de sprijin.

11
 6. Creativitatea în cadrul orelor de compunere

Însuşi conceptul de compunere implică elementul de

creaţie, imaginaţie, originalitate. Tocmai de aceea compunerea
trebuie privită cu maximă responsabilitate în cadrul obiectului
limba şi literatura română, scopul ei fiind acela de a deveni un
eficient instrument de cunoaştere a valenţelor creative ale elevilor
din ciclul primar, un instrument de autocontrol. Totodată acest
demers reprezintă un eficient mijloc de dezvoltare a capacităţilor
intelectuale, a imaginaţiei, a creativităţii, inventivităţii,
originalităţii fiind un bun exerciţiu ce antrenează memoria, atenţia,
gândirea elevului. Pe lângă manifestarea fanteziei creatoare,
compunerile dezvoltă elevilor iniţiativa, independenţa, spiritul de
observaţie şi gândirea logică scoţând în evidenţă atitudini şi
sentimente.
“Tehnica exprimării scrise”, ştim că se însuşeşte în timp
după ce elevii şi-au exersat într-o măsură acceptabilă tehnica
exprimării orale.
Elevii trebuie încurajaţi, stimulaţi pentru a înfăţişa verbal,
într-o manieră liberă, impresiile, observaţiile, părerile,
simţămintele chiar dacă uneori această relatare este lipsită de o
logică riguroasă în înlănţuirea ideilor.
Nu logica ar trebui să primeze ci verbalizarea în sine,
exersarea liberă a actului exprimării, intervenţia învăţătorului fiind
orientată asupra corectitudinii exprimării.
Corectăm repetiţiile de cuvinte, îi determină pe elevi să
scurteze propoziţiile prea lungi şi prin întrebări ajutătoare dirijăm
mica lor povestire spre ceea ce dorim să auzim.
Nu trebuie uitat un obiect de bază al compunerii :
dezvoltarea şi cultivarea gustului pentru lectură, pentru
cunoaşterea şi aprecierea celor mai de seamă creaţii literare
româneşti.
De la stângacele de pe băncile şcolii până la părţile
afirmării nu este un pas aşa de mare şi de ce să nu sperăm că într-
o zi cel căruia îi prezentăm etapele alcătuirii unei compuneri va
ajunge să-şi îmbrace cuvintele în haine de sărbătoare aşa cum
marii scriitori au făcut-o.

12
 7. Felurile compunerilor

1. Având în vedere materialul de sprijin folosit în practica

şcolară, la clasele I- IV, compunerile se împart în:
• compuneri pe baza unor ilustraţii, tablouri şi
diapozitive;
• compuneri pe baza unui text cunoscut;
• compuneri pe baza unor proverbe, zicători, ghicitori;
• compuneri după desene proprii;
• compuneri pe baza observaţiilor efectuate de elevi în
natură, cu sprijinul învăţătorului, a impresiilor sau a
imaginaţiei acestora;
• compuneri prin analogie;

2. După tehnica folosită de învăţător în alcătuirea

compunerilor, acestea mai pot fi:
• cu început dat;
• cu sfârşit dat;
• cu cuvinte de sprijin;
• cu propoziţii de sprijin;

3. De la compunerile cu un plan dat se trece treptat la

compunerile cu tema dată, elevul dezvoltă planul şi ajunge la
compunerea liberă propriu – zisă. Elevul îşi stabileşte planul de
idei şi elaborează lucrarea cu forţe proprii.

4. În clasele I - IV în special la lecţiile de sfârşit de ciclu se

întocmesc compunerile corespondenţă şi cu destinaţie specială.

5. La lecţiile de gramatică întâlnim compunerile

gramaticale care aduc o contribuţie esenţială la dezvoltarea
exprimării elevilor.

13
 Realizând aceste tipuri de compuneri ce se elaborează cu
elevii de la ciclul primar putem spune că, compunerile sunt de
patru feluri:

I - compuneri pe baza unor materiale de sprijin;

II - compuneri libere;
III - compuneri corespondenţă şi cu destinaţie specială;
IV - compuneri gramaticale.

14
 8. Etapele elaborării unei compuneri

In elaborarea compunerii colective se parcurg anumite

etape. Să luăm spre exemplificare compunerea - În recreaţie –
care poate fi alcătuită cu sprijinul elevilor.

1. Anunţarea temei – Astăzi vom alcătui împreună o

compunere în care să arătăm ce se poate întâmpla într-o
recreaţie.
2. Dezvoltarea temei – Elevii propun conţinutul povestirii cu
ajutorul câtorva întrebări ale învăţătorului.
• Despre care recreaţie să vorbim?
• Unde se petrece acţiunea?
• Ce întâmplări au loc?
• Cum se încheie recreaţia?

3. Alcătuirea planului – (împreună cu elevii)

Ordonarea ideilor:
a. Clopoţelul sună de recreaţie;
b. Elevii se îndreaptă spre curtea şcolii;
c. El organizează diferite jocuri;
d. Unii părăsesc jocul;
e. Recreaţia s-a sfârşit.
4. Stabilirea titlului compunerii
5. Elaborarea oral a compunerilor
Dezvoltarea fiecărei idei din plan, apoi se alcătuieşte
compunerea orală.
6. Scrierea compunerii – se poate face în două feluri:
I. se scrie compunerea la tablă şi
elevii o transcriu pe caiete, sau
fiecare elev scrie compunerea cu
titlul „În recreaţie” individual.
II. Elevii îşi aduc aportul individual la
elaborarea compunerii, folosind şi
alte cuvinte sau dezvoltând
aceleaşi idei.

15
 9. Începuturi ale activităţii de compunere

Programa şcolară prevede elaborarea compunerii scrise în

clasa a III-a.
Trecerea la compunerile propriu-zise se face treptat.
Exerciţiile de redactare reprezintă primele trepte în
însuşirea tehnicii compoziţiei.
În cadrul acestor activităţi învăţătorul solicită elevilor să
alcătuiască enunţuri cu cuvinte date.
Dacă enunţurile formulate de elevi cuprind cuvinte care se
scriu cu o anumită greutate, ele se analizează înainte. Şi această
sarcină trebuie să fie gradată. Astfel se alcătuiesc, la început
propoziţii simple, apoi dezvoltate care cuprind cât mai multe
cuvinte.
Alte forme de activitate constă în prezentarea de către
învăţător a începutului unor enunţuri, iar elevii să le completeze
sau să alcătuiască oral propoziţii simple şi dezvoltarea acestora în
scris, în mod independent.
În fazele următoare elevii primesc mai multe propoziţii pe
care urmează să le scrie într-o succesiune logică.
În vederea dezvoltării exprimării copiilor şi a formării
deprinderilor de alcătuire a propoziţiilor şi de ordonare logică a lor
într-un text se folosesc şi ilustraţiile ca suport de observare.
Pentru atingerea aceluiaşi obiectiv se poate porni de la o
povestire cunoscută de elevi, în legătură cu povestirea ei
formulează propoziţii pe care ulterior le scriu pe tablă or le trec
pe caiete.
Toate aceste exerciţii vor avea sarcini precise pentru fiecare
lecţie, astfel încât să se urmărească atât însuşirea scrierii lizibile,
corecte, cât şi formarea deprinderilor de exprimare prin scris.
Încurajarea şi stimularea elevilor timizi, de la primele
încercări de compoziţie asigură formarea şi pregătirea lor
psihologică pentru pregătirea şi întocmirea diferitelor tipuri de
compuneri.

16
 10. Părţile unei compuneri

În elaborarea unei compuneri trebuie să ţinem seama de

părţile ei. Acestea sunt:
-introducerea – parte de început a compunerii unde se
precizează data şi locul acţiunii personajelor;
-cuprinsul – partea cea mai mare a compunerii, care prezintă
faptele în ordinea în care s-au petrecut;
-încheierea – reprezintă felul în care se sfârşeşte întâmplarea.

Exemplificare:
Compunere cu titlul „Omul de zăpadă”

Suntem în anotimpul de iarnă. Fulgii mari şi

zglobii au căzut din înaltul cerului. Zăpadă este din
Introducere
belşug. E mare gălăgie la marginea satului. Alexandru
şi Cristian, elevi în clasa a III-a sunt pe derdeluş.
Ei au venit pregătiţi să construiască un om de
zăpadă. Omătul este moale şi pufos.
Alexandru rostogoleşte un bulgăre de zăpadă.
Acesta se face din ce în ce mai mare, ca un cocoloş
uriaş. Copiii fac vreo cinci-şase bulgări mari. Apoi îi
ridică, punându-i unul peste altul.
- Cel mai mare bulgăre va fi capul, spune
Cristian!
Pe cap îi aşează o cratiţă roşie. Drept nas, omul
de zăpadă are un morcov. Din nişte tăciuni negri îi
Cuprins
pun ochii. Apoi, îi aşează nasturii. Un măturoi îi
înlocuieşte mâna.
Se adună mulţi copii. Ei încing o horă în jurul
omului de zăpadă.
“Haideţi, hai veniţi, copii
şi mai mari şi prichindei,
şi cu toţii împreună
să-nvârtim o horă mare
omul nostru de zăpadă
veseli vrea ca să ne vadă”.
Timpul a zburat ca gândul. Înserarea s-a lăsat
Încheiere peste sat. Copiii se despart cu greu de prietenul lor.
- Vom veni şi mâine, spune Cristian.

17
 11. Sarcinile unei compuneri corecte

Pentru ca o compunere să fie corectă, trebuie să respecte

nişte sarcini. Acestea sunt:
- să respecte tema dată;
- să respecte cele trei părţi: introducerea, cuprinsul şi
încheierea;
- propoziţiile să fie aşezate într-o înlănţuire logică;
- alineatele să fie respectate la fiecare parte de compunere;
- să se folosească cuvinte şi expresii frumoase;
- scrisul să fie caligrafic;
- să fie folosite semnele ortografice şi ortoepice corect;
- să fie aşezată în pagină;
- scrisul să fie frumos şi lizibil.

18
 COMPUNERI DUPĂ UN ŞIR DE ILUSTRAŢII

PRIMĂVARA

A sosit primăvara!
După o iarnă blândă, fără prea multe precipitaţii, iată că a
sosit şi noul anotimp.
Câtă bucurie e în sufletele noastre.
Zilele s-au mărit, nopţile se micşorează. Soarele îşi trimite
razele blânde şi strălucitoare spre pământul amorţi. A răsărit iarba.
Pământul e un covor verde. Au sosit păsările călătoare, din
îndepărtatele ţări ale soarelui.
Au înflorit ghioceii, viorelele, toporaşii, brebeneii.
Câtă mireasmă şi frumuseţe.
Livezile au înverzit.
Primăvara a risipit ceaţa şi norii şi a trezit la viaţă întreaga
natură.
Pe câmpuri se ară şi se seamănă.
În grădini se fac straturi şi se pun legumele.
În livezi se taie crengile uscate şi se ard.
În parcuri se plantează copaci şi se vopsesc băncile.
Şi copiii ajută la muncile de primăvară.
Îmi place acest anotimp, pentru că vine o mare
sărbătoare:”Paştele”.
Vom merge cu toţii la înviere.

19
 CĂTĂLIN ŞI RÂNDUNICA

E toamnă. Zilele s-au micşorat, iar nopţile s-au mărit.

Vremea s-a răcit. In livadă merele rumene s-au copt şi aşteaptă să
fie culese.
Cătălin îşi ia trusa de pictură şi merge să facă o planşă
pentru ora de pictură. Îşi aşează suportul, face primele schiţe, şi
deodată, de sub frunzele de sub măr aude un foşnet. Se aplecă. Dă
frunzele la o parte şi ce să vadă “o rândunică cu o aripă ruptă”.
Rândunica nu putea să zboare. Cătălin o ia, o duce acasă, scoate
din dulăpior nişte alifie, o unge, leagă aripa cu bandaj şi o
hrăneşte. Îngrijeşte rândunica vreo două – trei zile. Rândunica îşi
revine.
Într-o zi, la fereastră ciocănesc mai multe rândunele.
Cătălin le înţelege semnul.
- Hai surato, mergi cu noi?
Cătălin prinde rândunica, ăi desface bandajul, vede că s-a
vindecat, deschide fereastra şi îi dă drumul. Rândunica zboară
spre suratele ei, mulţumindu-i lui Cătălin. În sufletul lui, băiatul
simte o tristeţe pentru că se învăţase cu ea şi şopteşte singuratic:
- Va putea să ajungă în ţările calde?

20
 FRUNZA BUCLUCAŞĂ

E toamnă. Frunzele îngălbenite cad la pământ formând un

covor multicolor.
- Ionuţ, când vii de la şcoală, să mături frunzele din curte!
spune tata.
Ionuţ ia mătura şi făraşul şi mătură frunzele din colţul
ogrăzii. Vântul adie uşor. Din copac cad alte frunze.
- Altă frunză a căzut. Nu voi termina niciodată de măturat,
spune Ionuţ
Repede, cu mătura, dă frunza pe făraş, dar vântul o ia şi o
duce mai departe.
Stai frunzo! vino încoace să te duc la suratele tale.
Ionuţ prinde frunza şi deodată exclamă : La tomberon cu
tine!
Ionuţ aşează frunza în tomberon şi o îndeasă peste celelalte
frunze galbene, cu mătura. Nu ştiu cum se împiedică şi cade,
tomberonul se răstoarnă peste el, cu toate frunzele.
- Ajutor!!! strigă băiatul.
Nişte broscuţe din băltoaca mică din apropiere încep a râde.
- Ha! Ha! Ha! Ce întâmplare caraghioasă! Le-aş spune
broscuţelor toate, dar nu ştiu să povestesc.

21
 A SOSIT TOAMNA

Suntem în luna septembrie. În această lună, toamna coboară

pe pământ ca o zână cu mantie ruginie. Frunzele copacilor
îngălbenesc şi cad. Nopţile se măresc şi zilele se micşorează. Nu
mai este atât de cald ca vara. În grădina de legume se strâng
ceapa, gogonelele, cartofii, pătrunjelul.
În livezi, merele, perele parfumate aşteaptă să fie culese.
Gospodinele fac gemuri din aceste fructe.
Pe câmpuri, munca e în toi. Se culege porumbul, apoi se
seamănă pentru a se însămânţa grâul de toamnă.
Păsările călătoare au plecat spre ţările Soarelui alungate de
vântul tomnatic.
Îmi place de acest anotimp fiindcă este foarte bogat.
Toamnă, toamnă harnică
Şi de bunuri darnică
Ai venit iar pe câmpii,
Cu frunzele ruginii
Şi cu zâmbet de copii.

22
 CU COLINDUL

Este iarnă. A nins cu fulgi mari şi deşi. Zăpada a acoperit

pământul ca o plapumă groasă şi pufoasă. Casele parcă au căciuli
albe uriaşe. Fumul gros alene iese din coşurile caselor. Arar se
mai vede pui de om pe uliţele satului.
Elena, Cristian, Marian şi Viorel, elevi în clasa a treia, se
pregătesc să meargă cu colindul.
- La ce oră ne întâlnim? întreabă Elena.
- Ne întâlnim pe la patru seara.
Merge cu ei şi tatăl lui Marian. Încep să colinde la oamenii
gospodari din capătul satului, apoi merg şi o colindă şi pe doamna
învăţătoare.
“Astăzi s-a născut Hristos…..” glasurile lor cristaline se aud
până departe.
Se întâlnesc cu alte grupuri de colindători pe uliţele satului.
Aceştia li se alătură. Gospodarii le mulţumesc colindătorilor şi îi
poftesc în case pentru a-i servi cu prăjituri.
- Mai avem puţin şi am colindat tot satul! spune Elena.
- Ai dreptate, dar mâine mergem cu steaua!
Grupurile de colindători obosiţi, dar mulţumiţi că şi-au
îndeplinit misiunea de a vesti Naşterea lui Isus se îndreaptă fiecare
pe la casele lor.

23
 VARA

E vară. De cum începe să se urce soarele pe cer, razele sale

sunt tot mai strălucitoare şi mai fierbinţi. E foarte cald.
Florile răcorite de roua dimineţii îmbălsămează aerul cu
mireasma lor plăcută şi împodobesc câmpurile şi grădinile.
În livezi se culeg fructele. Se coc cireşele, vişinele, caisele.
Se coc merele sântileşti.
Pe ogoare, holdele aurii de grâu se leagănă în adierea
vântului. Cât vezi cu ochii, spicele bogate parcă se sprijină unele
pe altele, ca să nu cadă sub greutate rodului.
Grânele s-au copt. O mare de aur se întinde cât vezi cu
ochiul. Sunt lanuri de grâu, orz, ovăz şi secară. La cea mai mică
adiere a vântului spicele se leagănă ca valurile mării.
- Vom avea bună recoltă de cereale anul acesta! spune tata.
- Da. Trebuie să punem în funcţiune combina, spune fratele
meu.
Elevii sunt în vacanţă. Ei îşi petrec vacanţa pe plajele
însorite ale Mării Negre sau în staţiunile de la munte.
Se cald e în acest anotimp!

24
 COMPUNERI CU ÎNCEPUT DAT

TOAMNA

A sosit toamna, toamna - zână cu rochie din frunze ruginii cu

ea bogăţia, belşugul, veselia şi voia bună a oamenilor.
Grădinile nu mai au acelaşi parfum al florilor. Florile s-au
schimbat. Au apărut crizantemele, tufănelele care ne înveselesc
privirea.
Ogoarele nu mai sunt pline de aurul holdelor de astă vară.
Pădurile nu mai sunt pline de frunzele verzi, frunzele s-au
colorat în ruginiu şi cad legănându-se în aer ca nişte bărcuţe mânate
de vântul sălbatic.
Dealurile par aurii, iarba a îngălbenit şi se usucă. Munca
oamenilor este mai intensă. Ei culeg roadele pe care zâna le-a lăsat
în urmă: mere aurii, roşii parfumate, struguri cu boabe mari, dulci şi
zemoase şi alte fructe.
In acest anotimp pleacă păsările călătoare, vâslind cu aripile
lor mătăsoase în văzduh.
Vieţuitoarele se pregătesc pentru iarnă. Urşii îşi pregătesc
bârlogurile pentru a hiberna iar veveriţele adună grăbite alune şi
ghindă.
Toamna e cel mai darnic anotimp, e o zână bună, a
belşugului, a bucuriei şi fericirii.
Toamnă, toamnă harnică
Cât eşti tu, de darnică!

25
 SFÂRŞIT DE TOAMNĂ

Suntem la sfârşitul toamnei.

Curând va sosi anotimpul iarna. Zăpada va acoperi câmpurile,
dealurile, munţii aruncând peste ei o mantie albă.
Oare ce vor face prietenii noştri animalele, plantele acum când
hrana lipseşte şi totul pare pustiu?
Ierburile s-au ofilit, dar urmaşii lor, seminţele se află la adăpost în
pământ aşteptând primele raze ale primăverii. Arbuştii şi copacii cu
frunze căzătoare au rămas goi.
Ei şi-au lepădat ce e drept podoaba, ca nu cumva seva împinsă cu
putere să înghită şi să vatăme vasele delicate ale plantelor.
Arborilor cu frunze persistente nu le pasă de frigul iernii. Bradul,
molidul, pinul nu-şi leapădă frunzele care sunt groase, acoperite cu ceară
şi reziste la frig.
Cele mai multe gâze au murit iar altele îşi văd de treabă sub
frunzarul veşted.
Unele animale fug după hrană. Aşa fac lupii, cerbii, căprioarele.
Melcul îşi trage oblonul la căsuţa lui şi dormitează.
Hârciogii şi popândăii se plimbă zilnic ca să-şi ia porţia de hrană
din hambarul lor subpământean.
De acum plantele, animalele, gâzele vor aştepta căderea primilor
fulgi cristalini care vor acoperi cu o pătură de diamant întreaga suprafaţă
a pământului.
Nu mai sunt pe luncă flori,
Văile-s deşarte,
Tipă cârduri de cocori
Pribegind departe.

26
 MERELE DE AUR

Ieri terminasem lecţiile şi-i cerui permisiunea mamei să merg

până la bunici.
Când merg la bunici, locul care mă fascinează e livada.
Intru vesel în livada bogată în fructe. Privesc în jur. Crengile
aplecate de rod atârnă ca nişte braţe neputincioase. Merele aurii,
dulci şi gustoase strălucesc printre frunze. Parcă am fi în grădina lui
Prâslea cel Voinic cu merele de aur.
Simt mireasma lor proaspătă şi îmbietoare.
- Adă o scară bunico!rugasem eu, ca să culeg nişte mere.
- E lângă grajd scara! răspunde bunica
După ce mi-am adus scara, m-am urcat în copac şi am cules o
traistă cu mere.
Ce se vor mai bucura părinţii!
Răcoarea blândă a serii se împleteşte cu cântecul melodios al
greierilor.
Bucuria mă face să mă gândesc cât de mulţumiţi sunt bunicii
când îşi văd livada încărcată de rod.
Luai traista în spinare şi plecasem spre casă.
Când mama mă văzu spuse:
- Vom face gem de mere!

27
 COMPUNERI CU SFÂRŞIT DAT

BĂTRÂNUL ŞI POMIŞORUL

A fost odată, într-un sat, un bătrân tare înţelept.

Oamenii din sat veneau la el să îi ceară des sfatul.
Dar iată, într-o zi de primăvară, bătrânul se hotărî să sădească un
pomişor. Era un măr.
Doi copii de clasa a III-a au trecut pe lângă gard şi l-au văzut pe
bătrân sădind pomii. Unul dintre ei a zis:
- Degeaba îl sădeşti! Mai apuci dumneata să mănânci din roadele
lui?
- Da, nepoate, ştiu eu? M-am gândit că poate o să mănânci tu un
măr într-o bună zi, aplecându-i crengile peste gard.
Copilul continuă:
- Dar când o rodi mărul acesta, mata vei fi oale şi ulcele.
- Ehehe!, cine ştie! Nu se ştiu zilele omului. Chiar dacă nu o să
apuc să mănânc mere, o să mă bucur să îl văd crescând în grădina mea.
Să ştii că e lucru mare să vezi un pom cum se ridică, înfrunzeşte şi apoi
rodeşte. O să mă aşez la umbra lui şi să mă gândesc.
La ce să te gândeşti?
- Că puţine lucruri durabile lasă omul în urma lui. Ţine minte asta!
Merită să încerci.
Nepotul a plecat capul, a coborât de pe gardul pe care era cocoţat
şi s-a îndreptat spre bătrân.
- Nu vrei să te ajut şi eu?
Bătrânul a zâmbit în colţul gurii.
- Cum să nu, nepoate! Haide!

28
 PRIMĂVARA

„A! Bună dimineaţa Primăvară!”

Iar proaspătă te întorci în ţară.
Soarele a dezgheţat râurile, izvorul şi a topit covoarele de nea.
Pe ramuri, mugurii au plesnit. Au înflorit caişii, merii, perii
îmbrăcând haina primăverii. Firele de iarbă, copacii, gândacii,
furnicile pitice, albinele gospodine şi toate făpturile pământului au
fost trezite la viaţă.
E cald, lumină, e primăvară!
În zori, din depărtări, au început să sosească stoluri de păsări
călătoare.
Într-o dimineaţă de martie, semănătorii au ieşit pe ogor. Ei ară
şi seamănă în pământ zvântat boabe curate, să fie casele
îmbelşugate, să fie bogăţie.
E primăvară, soare, veselie.
Ciocârlia îşi caută şi ea bucuria. Se ridică în înaltul cerului şi
priveşte peste câmpie toate muncile de primăvară.
Dragostea de muncă creşte. Fiecare munceşte mai bine, mai
mult pentru ca toamna să fie îmbelşugată.
Toată natura parcă e în sărbătoare!

29
 COMPUNERI CU CUVINTE DE SPRIJIN

TOAMNA ÎN LIVADĂ

A sosit în caleaşca aurită, toamna cea mai darnică fiică a

bătrânului an.
“Regină mândră în culoare
Aduce toamna în frunzare
Rotunde, înroşite mere
Şi galben – parfumate pere
Brumate prune;
Şi cât puii
Sunt rotunjimile gutuii”
În livadă merele roşii ca focul aşteaptă să fie culese. Şi
galbenele pere te îmbie să le guşti şi să le aduni ca să-ţi fie de folos
la iarnă.
Prunele brumate răspândesc parfumul lor până departe.
- Să le culegem cu mâna să nu se lovească! spune tata.
Ne urcăm pe scară şi culegem cu mâna merele, perele,
gutuile, apoi le punem în lădiţe. Pe feţele oamenilor care culeg
fructele se citeşte bucuria şi mulţumirea.
Pe culegători îi ajută elevii şcolii. Ei au venit să dea o mână
de ajutor.
Pomul e ca omul.
Cât de bogat este acest anotimp!

30
 PLECAREA PĂSĂRILOR

E toamnă.
Vremea rea s-a instalat demult. Pomii şi-au dezbrăcat straiul
verde. Păsările călătoare se pregătesc pentru lungul drum către sudul
însorit.
De departe, de departe
Vin plutind, coboară lin
Şiruri negre de cocoare,
Parcă ninge din senin.
Înainte de pleca ele se adună ca să se sfătuiască. Ascultă de
sfaturile păsărilor cele mai bătrâne care au făcut de zeci de ori
drumul acesta.
Ele părăsesc îngândurate cuiburile lor. Duc pe aripile lor
cântecel pădurii.
Unghiul şi-l înscriu în zare
Ascuţit, apoi ….obtuz …
Iată-i vin de prin podgorii
De prin ţarini de prin stepe
Toamna mohorâtă începe.
În văzduh se aud strigăte jalnice pentru tot ce lasă ele în urmă.
Şi se duc …pe rând, … pe rând,
Zarea lumii – ntunecând
Şi se duc ca clipele
Scuturând aripile
Şi mă lasă pustiit
Vestejit şi amorţit.
Plecarea păsărilor călătoare care străbat 7-8 mii de km până în
Africa trezeşte în sufletul meu nostalgie şi nelinişte.
Şi tot eu mă înveselesc gândindu-mă că în primăvară vor veni
cu soarele pe aripi.

31
 TOAMNA ÎN LIVADĂ

A sosit în caleaşca aurită, toamna cea mai darnică fiică a

bătrânului an.
„Regină mândră în culoare
Aduce toamna în frunzare
Rotunde, înroşite mere
Şi galben - parfumate pere
Brumate prune
Şi cât puii
Sunt rotunjimile gutuii.”

În livadă merele roşii ca focul aşteaptă să fie culese. Şi

galbenele pere te-mbie să le guşti şi să le aduni ca să-ţi fie de folos
la iarnă.
Prunele brumate răspândesc parfumul lor până departe.
- Să le culegem cu mâna să nu se lovească! spune tata
- Ne urcăm pe scară şi culegem cu mâna merele, perele şi
gutuile, apoi le punem în lădiţe. Pe feţele oamenilor care culeg
fructele se citeşte bucuria şi mulţumirea.
Pe culegători îi ajută elevii şcolii. Ei au venit să dea o mână
de ajutor.
Pomul e ca omul.
Cât de bogat e acest anotimp!

32
 COMPUNERI DUPĂ PROVERBE

“VORBA DULCE, MULT ADUCE!”

Eram în clasa a II a.
Mai era puţin şi se termina anul şcolar. era anotimpul de vară.
Dar soarele cum începe să se urce pe bolta cerească razele sale sunt
tot mai strălucitoare. Ca în fiecare zi după terminarea orelor ne
adunăm pe terenul de joacă, mai multe fete.
Jucam handbal. Mingea era la prietena mea Cătălina. Eu am
ţipat la ea să-mi paseze mingea. Ea nu a fost atentă şi un jucător din
cealaltă echipă i-a luat mingea atunci m-am supărat şi am răcnit cât
mă ţineau puterile la Cătălina.
Jocul s-a terminat în favoarea echipei adverse.
Jocul a încetat. După meci am vrut să discut cu prietena mea
despre cum s-a jucat în timpul întrecerii. Ea a plecat supărată şi nu
mi-a răspuns.
Acasă am povestit mamei cele întâmplate. Mama m-a
domolit.
- Ai să-ţi ceri scuze faţă de prietena ta, pentru ieşirile tale din
timpul meciului! a spus mama.
Aşa am şi făcut. A doua zi la şcoală mi-am cerut scuze faţă
de prietena mea pentru comportamentul neadecvat.
Cătălina a primit scuzele şi m-a iertat.
Atunci mi-am dat seama că „Vorba dulce, mult aduce! ”

33
 “CINE ALEARGĂ DUPĂ DOI IEPURI ...NU PRINDE NICI
UNUL!”

E iarnă.
Zăpadă e din belşug. Casele, drumurile, pomii par de zăpadă.
Pomii par cercelaţi cu argint.
Azor a zbughit-o la joacă. a ajuns la marginea unei păduri.
Deodată ele zăreşte un iepure. Iepurele a ieşit tiptil – tiptil din
întunecimea pădurii. A rămas împietrit de groază. Fuge. Azor fuge
după el. Azor se duce pe luciul zăpezii ca un bulgăre, de-a dura.
- Dar, iată încă un iepure! Pe care dintre cei doi să-l prind?
- Dar deodată i-aş prinde pe amândoi.
O bucată de timp aleargă după amândoi, dar un iepure intră în
desişul pădurii şi-şi pierde urma iar celălalt fuge atât de tare încât
Azor nu poate fugi după el.
Azor rămâne supărat.
Mâine am să alerg să-l prind doar pe unul!
Aşa se termină întâmplarea.

“Cine aleargă după doi iepuri nu prinde nici unul! ”

34
 MINCIUNA ARE PICIOARE SCURTE

Ana, prietena mea, povesteşte ce i s-a întâmplat când era mică.

Eram în clasa a II a. Haina primăverii îmbrăcase livada. Înfloriseră
merii, prii, caişii, prunii. Toată natura era trezită la viaţă.
În fiecare zi, tata se întorcea de la serviciu pe înserat. Era frânt de
oboseală. Citea asta pe chipul lui. Şi totuşi nu uita să mă întrebe:
- Ţi-ai scris temele pentru mâine? Ai învăţat lecţiile?
Eu îi răspundea de fiecare dată la fel.
- Astăzi nu avem nimic de scris iar de învăţat nu avea nici o grijă.
Aşa mă jucam toată ziua iar seara îl asiguram pe tata că lucrurile
merg strună. O săptămână m-a crezut dar a doua săptămână tata a rugat-o
pe mama să treacă pe la doamna învăţătoare la şcoală.
N-am avut linişte toată noaptea. Îmi părea rău de fapta mea urâtă.
Mă gândeam.
- Ce-o să spună mama despre calificativul „Insuficient” la
matematică?
Chipul tatei îmi apărea în minte grijuliu, obosit, îngândurat.
Dimineaţa am alergat la el şi i-am spus adevărul.
Mi-am recunoscut greşeala şi i-am promis că n-am să mai mint.
De atunci Ana s-a pus cu burta pe carte, n-a mai minţit şi şi-a dat
seama că:
“Minciuna are picioare scurte”.

35
 COMPUNERI REALIZATE DUPĂ UN TABLOU

COSAŞI ODIHNINDU-SE
după CAMIL RESSU

Tabloul „ Cosaşi odihnindu-se” a fost pictat în anul 1923 de către

pictorul Camil Ressu.
Pictorul român - Camil Ressu - a trăit o perioadă în care au avut
loc mai multe transformări în viaţa economică precum şi ample mişcări
muncitoreşti şi ţărăneşti.
Ţăranul - a constituit şi pentru acest pictor un însemnat izvor de
inspiraţie.
În prim plan tabloului se află un grup de cosaşi aşezaţi pe nişte
snopi de fân, se odihnesc.
Ei sunt aşezaţi sub un copac, la umbră, pentru a se feri de căldura
dogoritoare a razelor soarelui.
Toţi patru cosaşi sunt îmbrăcaţi în costume populare. Doi dintre ei
sunt îmbrăcaţi numai cu cămăşi ceea ce denotă faptul că au muncit cu
tragere de inimă.
Unul dintre ei încă mai ţine coasa în mână ; ceea ce înseamnă că
odihna va fi scurtă, că vor pleca din nou la muncă.
Din felul lor de a sta se observă faptul că ei sunt obosiţi. Unul
dintre ei, asemenea ciobănaşului lui Grigorescu are mâna adusă sub cap şi
sprijinită pe genunchi, parcă stă în aşteptare.
În adevăr, toţi patru stau în aşteptare, fiindcă le este sete.
Cosaşii stau apropiaţi unul de altul, ca şi cum ar forma o singură
familie.

36
 Ei sunt tăcuţi şi parcă au aceleaşi sentimente.
În al doilea plan, apare o femeie îmbrăcată ţărăneşte care aduce
cosaşilor apa.
Ea nu ar fi putut lipsi din acest peisaj. Prezenţa ei se datorează
unui singur fapt – aşa cum bărbatul are datoria să muncească, femeia are
datoria de a avea grijă de el.
In planul al treilea, puţin mai depărtat se află un alt cosaş, cu coasa
pe umăr semn că e în drum spre locul de muncă.
În fundal se observă câmpul şi el tăcut luminat de razele soarelui.
Întreaga natură e tăcută şi liniştită. Numele tabloului se referă
direct la subiectul tabloului. În concordanţă cu titlul tabloului accentul
cade pe surprinderea trăsăturilor specifice momentului odihnei.
Acest tablou face ca în inima privitorului să se contureze
sentimentul de admiraţie pentru munca ţăranului.

37
 COMPUNERE DUPĂ ÎNTREBĂRI :

1. Unde aţi petrecut vacanţa?

2. Prin ce locuri aţi trecut?
3. Ce cărţi interesante aţi citit?
4. La ce jocuri aţi luat parte?
5. Ce întâmplări deosebite v-au impresionat?
6. Cum v-aţi pregătit pentru începerea noului an şcolar?

Cum am petrecut vacanţa

Este septembrie. Am început cursurile şcolare ca elev în clasa

a III-a. La ora de limba şi literatura română doamna învăţătoare ne-
a cerut să facem o compunere cu titlul „cum am petrecut vacanţa?”
Acum încerc să o redactez.
Vacanţa de vară a durat trei luni. În acest timp am avut de
îndeplinit unele visuri ale mele. Mai întâi pot să scriu că am fost în
tabără la mare împreună cu un grup de elevi din clasă şi împreună
cu doamna învăţătoare. La mare la Năvodari am stat 2 săptămâni.
Acolo am făcut plajă pe nisipul însorit al Mării Negre. Am făcut
baie în apa caldă a mării. Mi-am făcut noi prieteni cu care am vizitat
staţiunile învecinate oraşului Năvodari. În tabără am organizat cu
elevii mai multe concursuri: de viteză, de înot, de fotbal, mi-e
plăcându-mi să alerg am câştigat concursul de viteză şi am luat
premiul II.

38
 Tot în perioada vacanţei de vară am fost la bunicii mei care
locuiesc în satul Scânteia din judeţul Iaşi. În drum spre bunici am
trecut prin oraşul Roman, Târgu Frumos, Fălticeni. La Fălticeni,
tatăl meu a spus să ne oprim să vizităm Muzeul Apelor.
Acolo a fost foarte interesant pentru că am văzut multe specii
de peşti din apele ţării noastre, din mări şi oceane de pe glob.
Când am ajuns la bunici era mare bucurie deoarece bunicul
împlinea frumoasa vârstă de 70 de ani.
S-a bucurat tare mult când şi-a văzut nepotul.
Timpul petrecut la bunici a fost frumos fiindcă bunici mă luau
la toate treburile gospodăreşti. Deşi trăiesc la oraş, bunicii mei mă
învăţau cum să mulg vaca şi să o duc la păscut. La bunici am stat
doar 10 zile pentru că a venit tata şi mi-a zis.
- Hai acasă, trebuie să te pregăteşti pentru şcoală.
Spre sfârşitul vacanţei am citit multe cărţi din lectura
suplimentară pentru clasa a IV- a
Aşa a fost în vacanţa de vară.
Interesant!

39
 COMPUNERE DUPĂ UN PLAN

PRIMA ZI DE ŞCOALĂ

1. Pregătirea pentru începerea cursurilor;

2. Drumul spre şcoală;
3. Întâlnirea cu colegii şi cu doamna învăţătoare ;
4. Desfăşurarea serbării de deschidere a noului an şcolar;
5. Înfăţişarea clasei;
6. Impresii din prima zi de şcoală;

Este 15 septembrie. Se începe un nou an şcolar. Uliţele

satului sunt pline de glasurile cristaline ale copiilor. Se îndreaptă
spre şcoală.
Cu mic, cu mare au ajuns în curtea şcolii. Aici ei deapănă
amintiri din vacanţă. Încă se mai gândesc cu nostalgie la zilele
minunate ale vacanţei de vară.
Deodată se aude glasul clopoţelului. Se formează careul.
Începe festivitatea de deschidere a noului an şcolar. Vorbeşte
prima dată domnul director. El urează un „bun venit”tuturor
elevilor. La festivitate sunt prezenţi mai mulţi oaspeţi printre care
primarul, un domn parlamentar şi domnul poliţist. După ce fiecare ia
cuvântul arătând despre realizările în domeniul învăţământului
suntem poftiţi la clase.
Intrăm la clase pe rând, ordonaţi şi disciplinaţi.
În clasa curată şi primitoare ne întâmpină doamna învăţătoare.

40
 - Copii, vă doresc un an plin de succese! Apoi dânsa strigă
fiecare elev după catalog.
Pe bănci ne aşteaptă manualele noi. Le răsfoim cu emoţie.
- Copii, anul acesta vom avea patru manuale! spune doamna
învăţătoare. Apoi le enumără pe rând.
În fiecare manual vom găsi lucruri interesante şi plăcute.
Şi în timp ce vorbesc cu colegul de bancă despre noile
manuale se aude sunetul clopoţelului.
- Avem pauzăăă! spun toţi copiii în cor.

41
 COMPUNERI LIBERE

ÎN EXCURSIE

Cu două săptămâni în urmă doamna învăţătoare ne-a anunţat:

- Vom face o excursie!
- Unde? am întrebat noi
- La Iaşi! a răspuns doamna noastră.
După ce ne-a explicat obiectivele ce le vom vizita ne-a spus şi
despre costul excursiei. Excursia o fost organizată împreună cu altă
clasă. Aşteptam cu nerăbdare ziua când vom pleca.
A sosit şi ziua mult aşteptată. Ne-am adunat în faţa şcolii :
elevi, părinţi, bunici. Pe feţele elevilor se citea bucuria.
- Vine autocarul! a strigat Ionuţ.
- Uraaa, am strigat cu toţii.
Ne-am urcat pe rând în autocar fiecare pe locul lui. Drumul
până la Iaşi a fost lung dar nu plictisitor. Am cântat cântece şi nu ne-
am plictisit.
Prima oprire a fost în oraşul Fălticeni. Aici am vizitat
„Muzeul Apelor „. Câte lucruri interesante am aflat despre mări,
oceane, peşti de diferite feluri, broaşte ţestoase.
La Iaşi când am ajuns prima dată am oprit la „Palatul
Culturii”. Aici am vizitat doar două secţii deoarece celelalte erau în
renovare.
Ne-au impresionat aparatele vechi de cântat şi muzeul
etnografic.

42
 Am vizitat pe rând “Grădina Botanică ” unde ne-a atras
atenţia: portocalul, lămâiul şi bananierul. Plantele şi florile din sere
erau interesante. Plantele şi florile din “grădină” ne trezeau
interesul. Apoi am fost la biserica unde se află trupul Cuvioasei
Paraschiva. Acolo ne-am rugat să avem noroc la învăţătură şi să
luăm calificative bune.
Am mai vizitat şi Mitropolia, Bojdeuca din Ţicău şi cel mai
mare magazin din Iaşi.
- E foarte frumos aici! spune un tătic
- Da. Oraşul e vechi şi e centru universitar, spune doamna.
După toate acestea am luat masa la un restaurant din
apropiere.
Pentru că drumul era lung la întoarcere, ne-am îmbarcat
repede în autocar şi am pornit spre casă.
- La anul vom merge la mănăstirile din Neamţ! spune
doamna.
- Da am răspuns noi cu toţii.
A doua zi, la şcoală am scris o compunere cu titlul “În
excursie”.

43
 SĂ AJUTĂM PĂSĂRELELE !

E iarnă.
Vremea este foarte friguroasă. Pământul e acoperit cu o
mantie albă, pufoasă de zăpadă.
Păsărelele zgribulite se adăpostesc la streşinile caselor sau în
locuri mai ferite de vânt. Iarna, ele găsesc cu greu de mâncare.
- Mâine, la ora de abilităţi practice vom construi căsuţe
pentru păsărele! Aduceţi scândurele, cuie, ferăstrău, ciocan şi le
vom face.
- Ne ţinem de cuvânt – spunem noi elevii clasei.
A doua zi la oră începem să meşterim căsuţele. Unim
scândurile cu cuie mici. Punem acoperişul la căsuţe, apoi facem o
gaură rotundă cât să intre păsărica pentru a se hrăni.
Elevii clasei pun înăuntru în căsuţe grăunţe firimituri de
pâine, făină, boabe de grâu. Apoi iau fiecare căsuţă şi le agaţă în
pomi.
- Copiii trebuie să ajute păsărele! spune doamna învăţătoare.
Păsărelele mănâncă omizile copacilor şi stârpesc dăunătorii din
scoarţa copacilor.

44
 O FAPTĂ BUNĂ

Sorin şi Ana şi-au terminat lecţiile. Se gândesc ce să facă.

- Ce ar fi să mergem la bunica? întreabă Sorin
- Şi eu mă gândeam la acelaşi lucru, răspunde bucuroasă Ana.
Împreună, ei scriu un bilet părinţilor prin care îi anunţă că ei
sunt plecaţi la bunica.
Au plecat spre casa bunicii.
- Ce o fi făcând bunica? se întreabă Ana.
- Se va bucura tare când ne va vedea, adaugă Sorin.
Din vorbă în vorbă iată - i ajunşi în faţa porţii. Privesc în
grădină. Bunica munceşte de zor. Scoate morcovul. Copiii aleargă
spre ea. Îi iau hârleţul din mână. Apoi adună în coş tot morcovul de
pe strat.
- Acum vom munci noi! Trebuie să te odihneşti. Iau împreună
coşul cu morcov, hârleţul şi merg spre casă. Bunica zâmbeşte
mulţumită.
Pe înserat se întorc la casele lor. Povestesc părinţilor cum ei
doi fraţi Sorin şi Ana au făcut o faptă bună.
Părinţii rămân uimiţi.

45
 IMPRESII DE VACANŢĂ

Această vacanţă de iarnă a fost ca întotdeauna pentru noi,

copiii o bucurie binemeritată. Deşi a fost scurtă – ea a fost plină de
bucurii pentru unii şi cu puţine bucurii pentru alţii.
Dintre toate întâmplările care au avut loc, nici una nu m-a
impresionat prea tare, însă un fapt important care m-a atras şi m-a
uluit prin frumuseţea lui a fost oficierea unei datini a sărbătorilor de
iarnă – jocul caprei.
Aceasta a avut loc în dimineaţa zilei de 31 decembrie, înainte
de întretăierea anilor.
De pe uliţe, grupuri de oameni, care mai mari care mai mici,
purtând discuţii aprinse, se apropiau încet de primărie.
Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut vreo trei – patru
copilaşi de şapte ani îmbrăcaşi în haine vechi cu măşti pe faţă, după
obiceiul mascaţilor se îndreptau grăbiţi spre primărie.
Zgomotul tălăncilor şi al bicelor se impunea peste vacarmul
îngrozitor produs de oameni.
Deodată, oamenii au început a se agita în curtea primăriei.
Între ei s-s făcut un loc gol unde au intrat membrii „caprei”.
Muzicanţii, care până atunci cinstiseră câteva sticle cu bere s-
au sculat de la locul lor s-au ridicat de la locul lor şi-au venit lângă
„capră”.

46
 S-a făcut linişte. glasul clar al dragomanului s-a auzit peste
mulţime aducând cu el, urările strămoşeşti de viaţă lungă şi de bine.
Muzica a pornit, capra în ritmul ei săltat şi-a făcut apariţia în
mijlocul horei, clămpănind repede şi tactic. Ofiţerii, turcii şi fetele
dansau şi în acelaşi timp cântau acompaniaţi de muzicanţi.
Mascaţii au început să sune din tălăngi. Zgomotul venise
asurzitor.
Nu după mult timp, jocul „caprei” a încetat.
Rândurile de oameni au început să se rărească ; “capra ” s-a
destrămat şi o pornit pe un drum ca să ajungă în capătul satului de
unde să-şi reia jocul de data acesta „cu bani”.
Încet, încet, larma făcută de capră s-a stins.
Clipe ca acestea nu pot fi uitate uşor, cu timpul ele devin a
amintire plăcută.

47
 IMPORTANŢA OCROTIRII NATURII

Săptămâna trecută am fost vizitaţi de u prieten al tatei care se

numea Matei şi aera cercetător ştiinţific.
În cele câteva zile cât a stat la noi, ne-a povestit multe
întâmplări dintre care am să vă povestesc şi vouă câteva.
Odată, într-o vară, el a făcut o excursie sub apă în Marea
Neagră, aceea fiind prima lui coborâre sub apa mării.
Însoţit de un coleg cu aparatul de filmat el a putut cunoaşte
mai îndeaproape felul vieţii la adâncimea de treizeci de metri. A
putut lua în mână plante „vii”ale mării şi a observat frumuseţea
mirifică a peştilor.
Totul părea de domeniul fantasticului însă după mai multe
căutări în drumul lor pe sub apă au găsit peşti morţi. În curând a
fost descoperit un mic banc de peşti care înotau alene.
La apropierea celor doi oameni, peştii au început să se agite şi
făceau sforţări uriaşe ca să înoate însă se deplasau prea încet.
Câţiva dintre peştii rămaşi în urmă au fost prinşi şi introduşi
într-o pungă de plastic.
La laborator s-a constat existenţa unor substanţe otrăvitoare
deversate de marile întreprinderi în apa mării.
După ce a fost transferat de la cercetările submarine la cele
terestre, a ajuns cercetător la un domeniu forestier. Acolo s-a
confruntat cu multe necazuri, a găsit copaci tăiaţi cu toporul la un
metru de pământ, rumeguş vărsat pe albia râurilor, braconieri care
au vânat păsări şi animale ocrotite de lege.

48
 În cartea sa care a scris-o a cuprins toate concluziile trase de
pe urma acestor întâmplări de neiertat de pe urma cărora a avut de
suferit natura. la urmă a putut trage cea mai importantă concluzie:
NATURA TREBUIE OCROTITĂ.

49
 “EROI AU FOST, EROI SUNT ÎNCĂ”
Încă din cele mai vechi timpuri, ochii lacomi au privit la
meleagurile de acum, şi din dorinţa de a avea, fără muncă bogăţii ca
ale acestei ţări au pornit numeroase lupte şi jafuri asupra ţării.
Românii au opus totdeauna rezistenţă acestor lupte nedrepte.
Şi nu odată în cursul acestor veacuri au murit vitejeşte pe câmpurile
de luptă cu arma în mână, dând celorlalţi steagul, ca să-l poarte mai
departe spre victorie.
Lupta românilor a fost întotdeauna dreaptă, ei au luptat pentru
apărarea independenţei şi pentru eliberarea de sub cotropitori care
au reuşit să subjuge ţara.
Războaiele pa care le-a dus ţara noastră împotriva
cotropitorilor abia se mai pot număra, începând din timpul lui
Burebista şi până în 1944 în cel de-al II-lea război mondial.
Eroismul la români e ceva familiar. Toţi ne putem mândri că
suntem un neam de eroi. O pildă măreaţă au dat-o cu mult timp în
urmă, dacii care nemaiputându-se apăra s-au jertfit sub zidurile
Sarmisegetuzei, cum spunea cel mai mare scriitor Alexandru
Vlahuţă, într-una din operele sale.
Ţăranul român a fost mereu prezent în bătălii, mereu în
primele rânduri.
Dacă ar fi să caracterizăm un erou, ce-am putea spune? Ce-
am putea spune despre un simplu om de la ţară murind eroic, cu
arma în mână în războiul de independenţă?

50
 Puţine şi multe în acelaşi timp. Totul însă, izvorăşte din
dragostea de patrie şi din credinţa în Dumnezeu.
Eroi au fost în războiul daco-roman, eroi în războaiele cu
Imperiul Otoman, eroi au fost cei care au făcut posibilă unirea celor
trei ţări: Moldova, Transilvania şi Muntenia, eroi în cele două
războaie mondiale, eroi sunt şi în zilele noastre ; unii pentru că au
supravieţuit celui de-al doilea război mondial, alţii care trăiesc ca
urmare a zilelor fierbinţi din 18 - 22 decembrie 1989.
Totul s-a născut atunci di încrederea într-o viaţă mai bună,
pentru că poporul a avut de suferit în timp de aproape un sfert de
veac cât a cârmuit ţara un singur om care nu s-a gândit decât la sine.
Libertatea am căpătat-o, iar, cu atâtea vieţi pierdute, lacrimi şi
inimi sfâşiate.
În toate colţurile ţării sunt monumente cu eroi care şi-au
jertfit viaţa pentru libertatea ţării.
Ce altceva am putea face pentru ei, decât să depunem flori pe
mormintele lor şi să le cântăm în amintire „Imnul eroilor” să-i
păstrăm în amintire veşnic.

51
 O ÎNTÂMPLARE LA CRĂCIUN

Se apropie vacanţa de iarnă şi gândurile nici unuia dintre

colegii mei de clasă nu se îndreaptă spre cărţi. Pauzele ni le
petreceam jucându-ne în jurul bradului din curtea şcolii s-au
înălţând oameni de zăpadă.
Aşteptam şi visam cu toţii momentul când vom găsi în
dimineaţa de Crăciun câte un cadou sub bradul de acasă. Şi pentru
că oricine trebuie să aibă un pom de iarnă, primul lucru pe care l-
am făcut după anunţarea vacanţei a fost să mergem la cumpărături.
În seara aceea am admirat mult timp globuleţele şi beteala
cu care mă hotărâsem să-l împodobesc pe oaspetele nostru. arată ca
un rege tânăr şi puternic întors victorios din lupte şi încărcat de
bogăţii.
Mai rămânea totuşi de rezolvat o problemă: Moş Crăciun. V-a
veni singur anul acesta? şi dacă nu o să vină voi putea să-l surprind,
măcar acum scotocind prin sacul lui fără fund?
În seara de Ajun, hotărârea era deja luată. Somnul trebuia
alungat ca un inamic şi toată atenţia îndreptată spre uşa de la intrare.
Instalaţia din pom clipocea încet, discret, trimiţând steluţe
aurii prin toată camera. Peste tot era o linişte misterioasă, care parcă
aştepta şi ea dezlegarea tainei. Numai eu vegheam ca un ostaş la
datorie. şi când tocmai pierdusem orice speranţă, am auzit zgomotul
cheii în yala de la intrare. Luată pe nepregătite, m-a ghemuit sub
plapumă, am închis ochii şi am aşteptat.

52
 Am aşteptat…. nu mai ştiu cât, dar când m-am trezit
cadourile pentru mine şi fratele meu se odihneau demult sub bradul
cel împodobit.
Deşi mi-a părut rău că încă odată n-am reuşit să-l surprind pe
moşul cel bun şi plin de daruri, bucuria şi emoţia de a descoperi
pachetele (frumos legate) a fost mai mare.
Aveam atâtea cadouri … şi atât de puţin timp la dispoziţie!
Darurile primite au sporit încântarea noastră în acea seară
minunată.

53
 O FAPTĂ GENEROASĂ

Era vară. Mă plimbam prin parc. Din întâmplare văzui un

câine mare, ciolănos, un dalmaţian de toată frumuseţea. L-am
chemat la mine. Câinele a venit încetişor mirosindu-mi urma. L-am
luat acasă şi l-am închis.
A doua zi când am mers la şcoală am trecut pe la redacţia
ziarului “Ceahlăul” şi am dat următorul anunţ:
“Găsit pui dalmaţian într-un parc. Proprietarul este rugat să se
prezinte la adresa de mai jos sau să dea un telefon la numărul
296004, şi să pregătească actele doveditoare ale câinelui. ”
A doua zi o maşină opri la poarta casei. Din ea coboară un
domn şi o doamnă.
După ce mi-a relatat semnalmentele câinelui precum şi actele
lui, cu o lesă în mână l-am condus la locul unde era închis câinele.
proprietarul ea pus lesa, mi-a mulţumit frumos şi a spus că am făcut
“O faptă generoasă”. Vedeam bucuria şi în ochii câinelui care acum
se învăţase cu mine.

54
 COMPUNERI DIN IMAGINAŢIE

URSULEŢUL NEASCULTĂTOR

A fost un ursuleţ neascultător. El nesocotea tot ce îl învăţau

părinţii săi.
Părinţii ursuleţului îl învăţau: să nu se murdărească; să se
poarte frumos cu fraţii mai mici; să nu se joace cu focul; să nu se
depărteze de casă.
Dar ursuleţul nostru niciodată nu asculta. Într-o zi a plecat
ursuleţul nostru în pădure. A plecat cu gând să guste din mierea
aflată scorbură. Apoi s-a căţărat pe o muchie stâncoasă, atras de
zmeura dulce şi parfumată.
Mama lui printr-un mârâit prelung striga:
- Unde eşti Martinel? Dar Martinel nu răspundea deloc.
Într-un târziu albinele din roiul din scorbură l-au urmărit şi
câteva l-au şi înţepat. Lacom să mănânce cât mai multă zmeură, s-a
împiedicat, s-a rostogolit la vale lovindu-se la un picior.
Aşa lovit la picior, el s-a târât spre casă, dar l-a găsit tatăl său
Moş Martin, care tocmai era plecat în căutarea lui. Ajuns acasă
mama, ursoaica i-a lins faţa şi lăbuţele umflate şi dureroase
alinându-i suferinţa.
Şi de atunci, ursuleţul a ţinut mereu seama de sfaturile
părinţilor.

55
 ZBORUL SPRE SOARE

E dimineaţă de vară.
Cărăbuşul s-a trezit cu chef de plimbare. Unde să apuce?
A urcat pe o floare înaltă de bujor. Legănat de petalele
mătăsoase, a alunecat ca pe un tobogan, apoi s-a odihnit în miezul
dulce şi parfumat al florii.
A urcat mai sus. Ce a văzut atunci? a văzut o ramură de
salcâm înflorită. Printre ciorchinele de flori albe a văzut zborul
neobosit al albinelor care culegeau nectarul din flori.
Ce a auzit?
A auzit ciripit vesel de păsărele.
A urcat mai sus. A văzut o streşină de casă. A văzut un cuib
de rândunică cu doi puişori lacomi.
A urcat mai sus. De acolo a văzut tot satul întinzându-se pe
vâlceaua cea lungă.
Dar deodată soarele l-a orbit cu lumina, i s-a părut foarte
aproape soarele.
Apoi în zbor s-a întors la locul drag de unde nu demult
plecase.
A exclamat vesel:
- Ce minunat a fost! Am ajuns până aproape de soare!

56
 PRIMA DATĂ CU VAPORUL

S-a întâmpla anul trecut. Eram în clasa a IV a la Constanţa.

Mama îmi promisese că vom călători cu vaporul.
Într-o dimineaţă mi-a spus:
- La ora 10 mergem în port. Vom face o plimbare cu vaporul.
Bucuria mea era fără mărgini. Nu-mi găseam locul. Până la
vapor am pus fel de fel de întrebări.
Am urcat pe vapor. Marinarii erau în uniforme albe,
strălucitoare. Căpitanul ne-a salutat cu bucurie. Eu nu ştiam încotro
să privesc. Totul era minunat. Am plecat în larg. Simţeam mişcarea
vaporului şi auzeam clipocitul apei în valuri care se spărgeau
lovindu-se de vas.
După un timp totul, împrejurul nostru era numai apă. Pluteam
uşor şi ascultam muzica motoarelor.
Se simţea o adiere de vânt. Curentul era din ce în ce mai tare.
Valurile creşteau şi se rostogoleau pe punte. Mama m-a cuprins în
braţele ei:
- Nu te teme! Îmi şopti ea la ureche.
Prin difuzor am fost sfătuiţi să rămânem pe loc. M-a cuprins
frica. Noroc că nu a durat mult.
Am întors şi ne-am îndreptat spre mal.
Le-am mulţumit marinarilor şi am plecat fericiţi spre casă.
Aveam ce să povestesc prietenilor mei.

57
 O ÎNTÂMPLARE

Pe la sfârşitul lui februarie începură a se topi zăpezile.

Şuvoaie de lumină spărgeau norii întunecoşi şi potopul de raze se
revărsa pe pământ. Petice negre de pământ se iveau ici acolo, pe
dealuri, cucerind tot mai mult pânza albă a iernii. Apa Iepei se
umflase din mal în mal ducând cu ea stoluri mari de gheaţă iar peste
apa tulbure se roteau stoluri mari de nagâţi.
Dădură mugurii, se zbici pământul – plutea boarea caldă a
primăverii, cu miros de pământ umed.
Cu martie veniră cocostârcii, rotindu-se deasupra casei mele,
rândunele săgetai prin nesfârşitul de lumină aurie.
Aveam 4 ani. Am alergat după o barză strigând:
- Barză, barză adu-mi şi mie un frăţior. Dar barza nu a auzit şi
şi-a luat zborul peste apa învolburată a Iepei. Atunci am alergat
după ea strigând încă odată.
Nu am fost atent că ultimul pas l-am făcut pe un sloi de
gheaţă. Apa m-a dus la fund şi alt sloi m-a aruncat afară.
Atunci vărul meu Cristian, care avea nişte schiuri în mână m-
a văzut şi a venit şi m-a scos din apă.
Eram ud leoarcă. Dar scăpasem de la înec.
M-a luat în braţe şi m-a dus acasă. Speriată mama a întrebat
ce s-a întâmplat. Cristian îi povestea iar mama mă schimba de
hainele ude.
De atunci am fost mereu atent pe unde calc.

58
 CUIBUL ŞI RÂNDUNICA

E toamnă. Vântul tomnatic alungă păsările spre ţările calde.

O rândunică înainte de plecare mai dădu un ocol cuibului
împreună cu puii săi. Atunci cuibul o întrebă:
- Rândunică dragă, de ce eşti aşa neliniştită?
- Cum să nu mă neliniştesc, când mă aşteaptă un drum aşa de
lung!
- Nu pleca! Nu mă lăsa singur!
- E frig! Iarna e aproape.
- Îţi voi şine adăpost, să nu simţi vântul cel rece.
- Dar mâncarea? Pământul va fi îngheţat. Voi muri de foame.
- Nu pleca! Voi ruga copii cei buni să-ţi presare firimituri. Te
rog rămâi!
- Dar vor pleca toate surorile mele. Trebuie să plec cu ele.
Aşteaptă-mă. Voi reveni la primăvară.
Cuibul rămase suspinând. Rândunica zbură şi întregi şirul din
văzduh.

59
 O RÂNDUNICĂ NE POVESTEŞTE

E primăvară.
Soarele ca un glob de aur îşi trimite razele blânde pentru a
mângâia pământul amorţit. Au înflorit pe rând ghioceii, viorelele,
brebeneii şi toporaşii. Iarba a încolţit. Pământul e un covor verde.
Fluturii se scaldă în culorile florilor. Gâzele torc în firele de iarbă.
Soarele călduţ mângâie florile zâmbitoare. În văzduh se văd
cârduri, stoluri de păsări călătoare care se întorc din îndepărtatele
ţări ale poporului.
O rândunică se desprinde din stol şi poposeşte la cuibul de la
streşina casei.
În veselia care mă cuprinde la vederea rândunicii o întrebai:
- Cum ai călătorit rândunico?
- Am călătorit foarte greu că vremea a fost ploioasă mi se
îngreunau aripile şi nu mai putea zbura! răspunse ea
- Ce-ai mâncat în lungul ca să ajungi aici? o întrebai
- Am mâncat viermişori, gâze şi ne dădeau şi oamenii de
mâncare. Am prins la întoarcere o furtun pe mare şi a fost cumplit.
Nu ştiu cum am scăpat. Jumătate dintre noi au căzut răpuse de
vântul şi ploaia care a căzut. Nici nu le mai auzeam când strigau
disperate, apoi erau înghiţite de adâncul mării.
- Unde te odihneai rândunico?
- Mai odihneam pe catargele vapoarelor şi întotdeauna eram
mai multe nu eram singurele.

60
 - Acum ce-o să faci rândunico?
- Am să-mi refac cuibul, apoi o să depun ouăle din care vor
ieşi puişorii.
Şi rândunica spune că a fost o călătorie lungă şi obositoare.
Ea adormi cu căpşorul ei firav sub aripioară.
Doarme fericită.

61
 POVESTEA UNUI BRAD

E iarnă. Maria şi Gabriel se joacă în poiana din spatele casei

lor. Fac bulgări de zăpadă şi se bat cu ei, se dau cu săniuţa pe coasta
de alături. Maria apucă crengile unui brad şi începe să le scuture
tare. Cădea zăpada în valuri şi o acoperea toată.
- Hi, hi, hi, nu mai scutura, că mă gâdili!
- Cine a vorbit?
- Cum cine? Eu, bradul1 Nu mai scutura crengile că mor de
râs!
- Cum, brazii se gâdilă?
- Da, toţi brazii se gâdilă.
- Dar cum se face că vorbeşti? Nu te-am mai auzit până acum
vorbind?
- Noi vorbim numai iarna, până la Crăciun după aceea nu mai
putem vorbi.
- Mai sunt doar două zile … zisei eu.
- Nu fi supărat, că în timpul anului cântăm în bătaia vântului,
ascultăm poveştile păsărilor şi florilor sau vă privim pe voi copiii,
cum vă jucaţi şi nu ne lăsaţi plictisiţi deloc.
- Ei bine numai să nu vină un om rău să te taie şi să te facă
pom de Crăciun.
- Da, da mi-e frică, răspunde brăduţul.
Cei doi copii îşi luaseră rămas bun de la brad şi plecară acasă
la masă.

62
 A doua zi când veniră să stea de vorbă iar cu bradul găsiră
doar rădăcina.
- E semn că la tăiat cineva!
- Bradul nostru trăieşte acum între stele, spuse Gabriel.
- Ce întâmplare?

63
 ÎNTRECEREA

E vară.
La marginea satului era locul cel mai potrivit pentru jocurile
cu mingea.
Monica, Olguţa şi Dănuţ au încins un joc de fotbal.
Monica era arbitru. Dănuţ, poartă mingea, lovind-o din fugă
cu un picior. Olguţa îl aştepta calmă. Ea îl privea cu ochi ageri.
Goana dintr-un capăt al ogrăzii şi până la Olguţa îl istovise pe
Dănuţ. El simţea cum îi zvâcneau tâmplele.
- Haide odată! spuse Olguţa
Acum ei erau faţă în faţă la câţiva paşi. Dănuţ a încercat
printr-un vicleşug să lovească mingea spre dreapta dar a atacat spre
stânga.
Olguţa a prins mingea şi a început să alerge cu ea spre poartă.
Dănuţ gâfâia alergând după ea. S-a împiedicat şi a căzut,
Genunchiul lui era însângerat, Monica alerga cu batista spre el.
- Te doare, Dănuţ? întrebă Monica
- Lasă-mă în pace, spuse Dănuţ.
Monica, Olguţa şi Dănuţ se îndreaptă spre casă. Îi întâmpină
mama.
- Olguţa tu l-ai rănit?
- L-am învins, exclamă Olguţa ducând mingea în braţe
- Cum l-ai învins? întreabă mama
- M-am împiedicat şi am căzut, deci am pierdut partida.

64
 Monica şi Olguţa au intrat în casă, urmate de Dănuţ care
şchiopăta cu batista înfăşurată în jurul genunchiului.
Copiii aşteptau cu nerăbdare să fie chemaţi la masă.

65
 CE VREAU SĂ FIU?

Dimineaţa; Soare
Trecând pe lângă dispensar
Zicea copilul:
- Medic oare ce-ar fi
S-ajung aicea chiar?
Mai sus la linia ferată
Pe pod copilul se gândea :
- Pe aici am să aduc odată
Şi eu locomotiva mea!
Sunt elev în clasa a IV - a. Doamna învăţătoare ne-a prezentat
într-o oră specială despre „Meserii”, apoi ne-a dus într-o excursie în
fabrică să vedem cum muncesc muncitorii.
Acum sunt rugat să fac o compunere cu titlul „Ce vreau să
fiu?”
La vârsta mea de elev de 12 ani, cunoscând mai multe meserii
arătate la şcoală şi de tata care este inginer într-o fabrică de produ-se
electronice şi de mama care este medic pediatru la spitalul judeţean
voi spune şi voi scrie că „Vreau să ajung pilot de avioane!” Acesta e
gândul meu acum, că îl voi realiza sau nu asta va dovedi timpul.
Vreau să ajung pilot de avioane pentru că îmi place să mă
înalţ cu avionul, să zbor în înaltul cerului şi să duc pasagerii pe
distanţe lungi poate a două continente. Dar pentru aceasta trebuie
multă, multă muncă la învăţătură. Şi voi învăţa!
Că am timp!

66
 O ÎNTÂMPLARE HAZLIE

INTRODUCERE. Mi-amintesc cu plăcere o întâmplare care a

stârnit râsul colegilor mei.
Eram în clasa a III a. Pornisem împreună cu doamna
învăţătoare să facem o excursie cu maşina pe Valea Trotuşului.
CUPRINS. Vremea era minunată. Toţi eram veseli. Tot
drumul am cântat şi nici nu ştiu când am ajuns la Târgu Ocna.
Era linişte şi răcoare. Treceam printr-o pădure de fagi.
Deodată ne-au întâmpinat o sumedenie de păsărele, care prin
cântecul lor, parcă ne urau bun venit. Am ajuns în oraş.
După ce am admirat frumuseţea clădirilor şi grădinilor ca şi
locurilor din împrejurimi, am plecat să culegem zmeură, să ne
potolim setea cu fructul dulce şi parfumat. Am urcat un deal. Unii
dintre noi se împiedicau şi se rostogoleau la vale spre hazul nostru al
tuturora. Iată-ne sus pe culme, de unde se vedeau în vale tufele de
zmeură. Porniserăm în fugă. Deodată Gheorghiţă a strigat:
- Ursul, ursul!
Toţi ne-am oprit înspăimântaţi. O tufă se mişca. Cum ştiam că
ursului îi place zmeura, aşteptam înlesniţi să apară Moş Martin.
Când acolo, în locul lui ieşi Moş Nicolae – pădurarul, pe care îl
cunoşteam şi care se prăpădea de râs. A râs şi doamna învăţătoare,
care ne-a spus că ursul nu face nici un rău dacă nu este atacat.
După aceea ne-am apucat să culegem zmeură. Luasem cu noi
coşuleţe cu gândul să le umplem cu zmeură pentru cei de acasă.

67
 Cum zmeura ere tare bună, puneam una în coş, trei în gură şi
tot aşa până la plecare, încât am rămas aproape cu coşurile goale.
INCHEIERE. La întoarcere, drumul mi-s-a părut mai lung.
Acasă am povestit părinţilor cele întâmplate şi cu toţii am râs
cu poftă.

68
 UN VIS
(din imaginaţie)
“Fata care a călătorit pe Lună”

Părinţii Elenei sunt astronauţi. Când ei lucrează în tura de

noapte, Elena doarme la Observatorul Astronomic în camerele
rezervate astronomilor. O ia şi pe căţeluşa Piki, prietena ei
nedespărţită.
Într-o seară a urmărit până la miezul nopţii eclipsa de lună
prin luneta mere a Observatorului, apoi a mers la culcare.
Înainte de a închide ochii, Elena o priveşte pe căţeluşa Piki
care avea o burtă mare şi o întrebă pe mama ei neliniştită:
- Când naşte Piki, mămico?
- Poate astăzi sau mâine. Acum dormi. Nani, puişor.!
Fata a adormit liniştită. Spre dimineaţă a avut un vis minunat.
Zbura spre Lună într-o navetă spaţială, cu mămica ei, cu tăticu şi cu
căţeluşa Piki îmbrăcaţi toţi în costume argintii de cosmonauţi. Au
aselenizat într-un crater imens, pustiu. Nu era vegetaţie, nici păsări,
nici oameni, nici apă. Numai pulbere şi pietre multicolore. Tata a
deschis trapa navetei, coborând pe scări i-a strigat:
- Elena, eşti primul copil care păşeşte pe Lună!
În timp ce săltau toţi pe solul lunar, Piki nu se ştie de unde i-a
adus Elenei cinci bulgări minusculi de aur.
Ceasul deşteptător zbârnâie. Elena se freacă la ochi
somnoroasă şi sare di pat. În prag Piki apare cu cinci căţeluşi
minusculi. Toţi se ghemuie în blana caldă a căţeluşei Piki.

69
 - Mami, strigă Elena uimită, Piki mi-a adus de pe Lună cinci
bulgări de aur!
Mama nu înţelege, dar se bucură de fericirea Elenei.

70
 SCRISOAREA

18 VII 2007
DRAGI PĂRINŢI,

Vă informez că am ajuns cu bine la Năvodari în tabără.

Doamna comandant ne-a cazat într-un hotel de lux, câte 6
elevi în cameră. Mi-am făcut prieteni din toate colţurile ţării.
Programul pentru fiecare zi este foarte încărcat: plajă, baie în mare,
concursuri, jocuri în nisip, excursii în staţiunile din apropiere iar
seara mergem la spectacole.
Mâncarea este foarte bună şi ni se dă de trei ori pe zi.
Seara, se dă stingerea la ora 10 dar noi ne povestim multe
după această oră.
Am rugămintea, dragi părinţi să nu îmi purtaţi de grijă. Voi
sta aici 2 săptămâni.
Vă voi anunţa când vin acasă prin telefon, să mă aşteptaţi la
gară.
Vă sărută Codrin.

71
 SCRISOARE LUI MOŞ CRĂCIUN,

În curând se apropie sărbătorile de iarnă iar eu acum elev în

clasa a II a îţi scriu câteva rânduri.
Să ştii dragă Moş Crăciun că învăţ bine la toate obiectele, am
luat calificative de Bine şi Foarte bine şi o ascult pe doamna
învăţătoare.
De asemeni mă împac foarte bine cu colegul din bancă pe
care îl ajut la lecţii şi când doamna ne pune să lucrăm în perechi. Mă
simt bine şi cu ceilalţi colegi de clasă cu care nici ni mă cert şi nici
nu mă bat.
Acasă îmi ascult părinţii şi-i ajut şi eu după puterile mele.
Mai am grijă ca în noaptea de Ajun să-mi aduci şi mie un calculator
cum au mulţi copii din clasă şi pe care tata şi mama nu au puterea
să-l cumpere.
Însă nu m-aş supăra
Dacă tot mi-ai da ceva.
Aştept cu nerăbdare sosirea ta.
Nohai.

72
 SCRISOARE DE FELICITARE

30 XI 2007

DRAGĂ COSTEL,

Te felicit pentru premiul I pe care l-ai obţinut la concursul de

literatură „Scrisori de ieri şi de azi” ca şi pentru calificativele bune
care umplu rubricile da le carneţelul de note în ultimul semestru.
Te îmbrăţişează cu drag fratele tău care te iubeşte,

Florin.

73
 SCRISOARE ÎNVĂŢĂTOAREI MELE

DOAMNĂ ÎNVĂŢĂTOARE,

Au trecut mulţi ani de când am făcut primii paşi pe poarta

şcolii şi multă vreme de când am privit primul zâmbet al
dumneavoastră, doamnă învăţătoare.
Cu un suflet cald, cu o voce blândă ne-aţi apropiat de
dumneavoastră. Eu eram mai timid. Aţi stat mai mult de vorbă cu
mine şi m-aţi încurajat. M-aţi îndrumat cu blândeţe, învăţându-mă
regulile vieţii de şcolar, mi-aţi arătat primele litere ale alfabetului.
Zâmbetul şi blândeţea dumneavoastră m-au ajutat să devin
curajos şi să păşesc hotărât pe drumul învăţăturii. Aţi fost corectă în
aprecieri răsplătindu-mă după munca mea. Pentru toate acestea
doamnă învăţătoare vă mulţumesc şi nu vă pot uita firea blândă şi
delicată.
Vă doresc din toată inima multă sănătate, putere de muncă
spre a putea îndruma şi alte serii de şcolari pe drumul vieţii,
dăruindu-le prinosul dragostei şi înţelegerii dumneavoastră.

Cu dragoste şi respect,
al dumneavoastră elev,
Silviu.

74
 SCRISOAREA MONEI CĂTRE BUNICA

10 MAI 2007
DRAGĂ BUNICO,

Îmi este tare dor de matale, şi uite îţi scriu câteva rânduri. Eu
sunt bine, sănătoasă şi merg la şcoală în clasa I. am învăţat să scriu
şi să citesc, am terminat tot alfabetul. Am aşteptat să-ţi scriu prima
scrisoare.
De-abia aştept să iau vacanţă şi să vin la tară. Ce spui, bunico,
Azor o să mă recunoască? Mă întreb dacă îşi mai aduce aminte cum
ne jucam împreună astă vară. Este tot atât de jucăuş? A mai crescut?
Aş vrea să văd şi puişorii de la cloşcă, ca nişte bulgăraşi de
aur. Îmi place să-i chem, să le dau de mâncare şi să-l privesc cum
ciugulesc lacom. Anul acesta sunt mai mare şi aş vrea să te ajut la
treburile gospodăreşti!
Ştii, seara la culcare, îmi aduc aminte cum îmi spuneai
povestea cu Făt - Frumos cu Împăratul Verde…. Mă sărutai pe
frunte şi apoi începeai să povesteşti. De multe ori adormeam înainte
să aud cum se termină povestea.
Şi de bunicul mi-e tare dor. Dar pe el nu-l voi găsi acasă că-i
plecat cu albinele în pastoral.
Te sărut, bunico, aştept să ne vedem cât mai curând.
Cu drag,
Mona.

75
 CARACTERIZĂRI

CARACTERIZAREA UNUI PERSONAJ

CUZA VODĂ

De la lecţiile de istorie am aflat că, Cuza Vodă a fost un mare

domnitor al României. Poporul l-a iubit cape un părinte. El se
îmbrăca în straie strălucitoare de domnitor.
Avea ochii albaştri, foarte vioi şi o barbă scurtă, cam roşcată.
Glasul îi era plăcut, era foarte prietenos, cu un corp înalt, suplu şi o
fiinţă demnă.
Avea un suflet de aur, un bun gospodar, un bun conducător de
ţară.
Îşi iubea tare poporul, îi ajuta pe oamenii săraci şi se supăra
pe cei care-l înşelau amarnic – pe negustori.
De unde ne dăm seama că îi iubea pe ţărani? În timpul
domniei pe la anii 1864 a dat o lege numită „Legea Agrară”. în
această lege se prevedea ca fiecare ţăran să fie împroprietărit cu
pământ. De unde? – din pământurile boierimii şi din averile
mănăstireşti. Boierimea nu era prea încântată şi s-a opus, dar nu a
avut de ales.
De asemeni tot în timpul domniei lui a fost dată „Legea
Învăţământului” care prevedea ca toţii să frecventeze şcoala

76
generală obligatoriu. S-a preocupat ca în fiecare sat să fie construite
şcoli şi a făcut şcoli şi pentru a pregăti cadre didactice, învăţători.
De unde ne dăm seama că a fost bun cu ţăranii? “Din
discuţiile cu Moş Ion Roată” un ţăran ager şi înţelept care fusese
batjocorit de un boier.
Alexandru Ioan Cuza făcea dese vizite la şcolile unde învăţau
copiii şi se interesa de soarta învăţământului.
Boierii s-au întors împotriva lui şi l-au determinat să abdice.
Sunt mândră că pe acest pământ „România”a trăit un
domnitor atât de viteaz.

77
 MIHAI VITEAZUL

Mihai Viteazul a fost domnul Ţării Româneşti. Încă de când a

urcat pe tron a avut de îndeplinit trei dorinţe:
- să elibereze ţara de turci;
- să restabilească vechile hotare a Ţării Româneşti;
- să unească cele trei ţărişoare într-un singur stat mare şi
puternic;
El s-a născut în Oltenia. A fost apoi ban al Craiovei. A
vegheat asupra ţării ca să o scape de duşmani. Luptele de la
Călugăreni ne dovedesc că era un neîntrecut meşter în războaie
împotriva Turcilor. Mihai Viteazul a învins numeroase oşti care au
călcat hotarele ţării. Era un domnitor viteaz, bun comandant de oşti,
iute şi aprig la luptă.
Pentru prima dată în istorie a încercat să unească Moldova,
Transilvania şi Ţara Românească într-un singur stat pe la anii 1600.
A fost trădat şi ucis de generalul Basta. Poporul i-a închinat
un cântec fiindcă-i admira vitejia, fiindcă a fost uimit de calităţile
voievodului.
Auzit-aţi de-un Mihai
Ce sare pe şapte cai
De strigă Stambulul Vai?
… Care - n lume a venit
Pe luptat şi biruit.
Sper ca noi şi generaţiile viitoare să nu uite faptele de vitejie
ale acestui mare domnitor.

78
 DOMNU’ TRANDAFIR

Scriitorul Mihail Sadoveanu a creat în opera literară

„Domnu’ Trandafir” imaginea unui personaj îndrăgit: figura
dominantă a primului său dascăl, de care îşi aminteşte cu nespusă
duioşie.
Reîntors pe meleagurile natale, Sadoveanu îşi aminteşte cu
nostalgie de „întâmplările luminoase ale copilăriei” şi de primii ani
de şcoală. Accentul e pus pe imaginea învăţătorului care a dăruit
şcolarilor dragostea şi bunătatea sa „îi era drag să ne înveţe şi parcă
eram copiii lui”.
Scriitorul prezintă mai întâi trăsăturile fizice ale personajului.
“Era un om bine făcut, puţin chel în vârful capului, cu ochii
foarte blajini”. Apoi sunt prezentate trăsăturile morale : “avea un
prisos de bunătate în el... în acest suflet era ceva din curăţenia unui
apostol.”
Domnu’ Trandafir era un dascăl ataşat sufleteşte de elevii săi,
un om adevărat dăruit cu frumuseţe morală, vocaţie, dăruire şi
siguranţă de sine dedicat prin profesie semenilor săi.
Era meticulos în tot ceea ce întreprindea, ordonat şi harnic.
Ospitalier şi politicos, modest şi legat sufleteşte de locul unde
a trăit şi a muncit.
Aşa-l descrie Sadoveanu pe învăţătorul lui, Domnu’
Trandafir.

79
 ÎNVĂŢĂTOAREA MEA

Mi-amintesc cu plăcere de prima zi de şcoală, când am

cunoscut-o pe buna şi draga noastră doamnă învăţătoare. M-a luat
de mână şi mi-a arătat sala de clasă unde aveam să învăţ cei patru
ani, şi mi-a făcut cunoştinţă cu noii colegi.
Atunci am văzut primul zâmbet al doamnei învăţătoare iar eu
am surâs vesel exclamând:
- Avem o doamnă bună!
Cu vocea caldă ne-a spus „Bun venit!”, ne-a dat cărţile şi ne-a
rugat să ne împăcăm bine că avem de stat 4 ani împreună.
- Vom fi o familie, adăugă ea.
Pe fiecare dintre noi ne-a învăţat regulile de şcolar şi primele
litere ale alfabetului. Când un coleg nu ştia la dictare doamna
noastră îl ajuta dictându-i fiecare cuvânt.
Cu privirile senine, cu blândeţe în glas deopotrivă certa pe cei
obraznici şi încuraja la învăţătură pe cei care mergeau mai greu.
Era înaltă cu părul blond cu bunătate în priviri şi cu un glas
dulce. Venea la şcoală îmbrăcată elegant de îţi era mai mare dragul
să te uiţi când intra în clasă.
Zâmbetul şi blândeţea dânsei m-au ajutat să devin curajos şi
să păşesc pe drumul învăţăturii hotărât. A fost corectă în aprecieri
când ne dădea note răsplătind pe fiecare elev după munca depusă.

80
 Cu un suflet deosebit se dăruia muncii pe care o făcea de a-i
ajuta pe elevi.
Din toată inima îi mulţumesc dânsei şi îi doresc succes
pentru a educa şi învăţa alte generaţii care vor veni după mine.

Cu respect al dumneavoastră elev,

Ciprian.

81
 MAMA, FIINŢA CEA DRAGĂ

Sunt în clasa a IV - a. Şi pentru că mi s-a cerut să descriem

fiinţa care ne-a dat viaţă compun o compunere scrisă cu titlul de mai
sus.
De când am deschis ochii pe acest pământ mi-a apărut prima
dată în faţa lor, mama. Mama m-a crescut, m-a hrănit, m-a ajutat să
fac primii paşi. Mama, fiinţa aceasta de neegalat pe acest pământ şi
dragostea ei m-au ajutat să cresc mare cât un voinic dar şi ascultător.
Nopţi albe a făcut mama mea stând la căpătâiul meu când
eram bolnav, cu o răbdare fără margini. Mi-a dat încredere în tot ce
făceam bine dar mă dojenea blând când greşeam. Înaltă, slăbuţă, cu
părul negru lung ca abanosul, cu haine mereu curate aşa e mama
mea. Toată ziua muncea, ba acasă, ba la serviciu, ba la grădină. M-a
dus de mânuţă la şcoală în clasa I. M-a ajutat la lecţii şi câte nu a
făcut mama mea ca să cresc.
Eu sunt mulţumit că-i semăn pentru că am umorul acela cu
care a fost înzestrată.
E drept că-n părul ei, au apărut fire argintii dar ea nu o să
îmbătrânească niciodată.
O respect şi-i doresc “Ani Mulţi” mamei mele.

82
 REZUMATUL

Redarea pe scurt a unei lecturi se numeşte rezumat.

Pentru alcătuirea lui se procedează astfel:
a) se citeşte în întregime lectura;
b) se împarte pe fragmente;
c) se scoate ideea principală din fiecare
fragment;
d) se dezvoltă aceste idei şi se unesc într-o
singură povestire;
e) la alcătuirea unui rezumat se înlătură
din text amănuntele şi dialogul, pentru că rezumatul trebuie
să redea numai ceea ce este important dintr-o povestire.

Lectura „Fagul ”
de Simion
Mehedinţi
Idei principale :

1. Un fag a crescut departe de pădure, dintr-o sămânţă adusă de

vânt, într-o vale pietroasă.
2. Puiul de fag a fost apărat de un mărăcine, care l-a ferit să nu-l
mănânce caprele ce păşteau în acea vale.
3. În scurt timp fagul devine un copac tânăr şi puternic, în stare
să învingă greutăţile.

83
 4. Supus vitregiilor naturii, în plin câmp, fagul creşte noduros şi
astfel este ocolit de tăietorii de lemne.
5. Fagul ajunge treptat un copac puternic, martor al multor fapte
de arme petrecute în decursul anilor în acea vale.
6. Bătrânul fag adăposteşte sub coroana sa umbroasă pe călătorii
care se opresc sub el să se odihnească.

Rezumat

Departe de pădure, într-o vale pietroasă, dintr-o sămânţă

adusă de vânt a ieşit un pui de fag. Lângă el se afla un mărăcine,
care, spre norocul fagului, l-a apărat de dinţii caprelor, care rodeau
în schimb frunzele păducelului.
În primăvară fagul a început să înfrunzească.
Peste câţiva ani, el a devenit un copac tânăr, cu lemnul tare,
cu ramuri care se înălţau spre soare, spre lumină.
Trunchiul său noduros, făcut să răzbată printre greutăţi, l-a
ferit de securea tăietorilor de lemne.
Înfruntând vijelii un lung şir de ani, fagul care se obişnuise de
mic să învingă nevoile, a devenit acum un copac bătrân, martor al
multor întâmplări petrecute în acea vale în care se dăduseră multe
bătălii.
Acum, ca un bătrân înţelept, el adăpostea la umbra sa pe
drumeţii obosiţi care poposeau acolo să se odihnească şi să-şi lase
vitele la păscut.

84
 Oameni îl îndrăgeau şi se apropiau întotdeauna, în drumul lor,
sub coroana umbroasă a fagului.

85
 DESCRIERI

ŞCOALA MEA

Şcoala unde învăţ se numeşte : „Şcoala cu clasele I- VIII NR.

1 Piatra Şoimului”. Este o clădire mare, impunătoare, frumoasă şi
spaţioasă.
Este aşezată la mijlocul satului nu departe de celelalte
instituţii: primăria, poliţia, dispensarul. Clădirea are parter şi etaj. La
parter şi etaj sunt holuri lungi şi largi. De pe hol intrăm în fiecare
clasă unde învaţă elevii.
Şcoala mea mai are şi o sală de festivităţi unde ţinem noi
serbările de peste an. Fiecare clasă este frumos amenajată şi pe
pereţi atârnă multe suporturi cu flori.
La şcoala aceasta au învăţat şi părinţii mei, dar în corpul
vechi care are o vechime de peste 50 de ani.
Clădirea şcolii este împrejmuită cu un gard se sârmă iar în
curte avem o livadă de pruni şi meri. De asemeni mai e amenajat un
teren de volei.
La intrare, lângă poarta mare o salcie bătrână şi pletoasă face
plecăciuni în fiecare dimineaţă când vin domnii învăţători şi
profesori.
Elevii şcolii sunt disciplinaţi, învaţă bine şi îi ascultă pe
domnii profesori.
Sunt mândru de şcoala unde învăţ!

86
 CLASA MEA

Clasa în care învăţ eu este mare, curată şi luminoasă.. frumos

văruită te îmbie să stai mai mult în ea.
În clasă sunt 8 bănci în care învaţă 16 elevi. Băncile sunt
aşezate pe 3 rânduri în aşa fel încât să vedem co toţii la tablă. Mai
are clasa noastră trei ferestre termopan prin care vine multă lumină
şi prin care nu pătrunde frigul. În dreptul uneia dintre ferestre avem
crescut un tei. Vara când înfloreşte teiul toată clasa miroase a flori
de tei.
Mă gândesc acum şi la banca mea, a treia de la geam scrijelită
cu pixul de cei care au stat în ea şi –au lăsat câte o amintire.
Clasa mea, este cea mai frumoasă dintre toate clasele din
şcoală. Nu pentru că are băncile cele mai frumoase sau tabla cea mai
curată ci pentru că învăţ eu aici, chiar dacă este iarnă sau vară,
muşcatele îmi zâmbesc din fereastră şi îmi zic:
- Bun, venit!
Mă gândesc la colegii mei, care îmi sunt buni prieteni,
tovarăşi de învăţătură şi de joacă. E foarte bine cu ei, pentru că
suntem toţi de aceeaşi vârstă şi ne înţelegem foarte bine.
Sunt mândru de clasa în care învăţ, de colegii pe care îi am şi
de doamna învăţătoare.
Toţi formăm o familie.

87
 COLEGUL MEU, PRIETENUL MEU

Îl cheamă Alexandru.
Este colegul meu. Îl cunosc din clasa I când m-a prins de
mână şi m-a întrebat:
- Vrei să stai cu mine în bancă?
- Da, am răspuns eu.
Înalt, bine legat cu ochii albaştri şi cu privirile senine, aşa este
Alexandru. Este îmbrăcat frumos şi are o educaţie aleasă. Mă
întreabă întotdeauna dacă vreau să mă joc cu el sau dacă vreau să
ne facem lecţiile împreună. Poartă întotdeauna haine curate, încălţări
tip sport şi este un exemplu de comportament la noi în clasă. E bun
la suflet. Mulţi colegi mă invidiază că am un coleg de bancă aşa de
bun.
Eu câteodată le mai fac în ciudă.
Timpul liber îl petrec tot împreună la o partidă de şah sau
fotbal.
Aşa este colegul meu şi eu mă mândresc cu el.

88
 IARNA

E iarnă.
Zăpada acoperă pământul … şi cade, cade puzderie măruntă
şi deasă ca făina la cernut vânturată de crivăţul orbitor.
Vântul spulberă de ici-colo ridicând troiene unde nici nu
gândeşti.
Înfometatele vrăbii aşteaptă de la copiii buni firimituri ori
boabe de mei, de cânepă.
Te întrebi: unde sunt toate celelalte vietăţi ale pământului din
vară?
- Unde sunt fluturaşii albi şi galbeni, dar gândăceii?
Cei mai mulţi gândăcei s-au ascuns sub scoarţa copacilor.
Furnicile stau amorţite în muşuroaiele lor. Albinele s-au îngrămădit
una lângă alta în stup., se mişcă de la locul lor coboară să mănânce
miere şi iar se întorc.
Şerpiii şi şopârlele s-au ascuns în pământ.
Veveriţa şi-a umplut din toamnă două, trei scorburi cu alune,
nuci, ghinde şi bureţi uscaţi şi-acum dormitează în culcuşul cald de
muşchi.
Iepurele roade lăstarii tineri din pădure şi câteodată coaja
pomilor tineri din livezi.
Căprioarele scurmă zăpada în căutarea hranei. Moş Martin
pune pietre sau buturugi în gura bârlogului şi doarme visând la
belşugul verii.

89
 Ogoarele se odihnesc. Grâul de toamnă se simte bine sub
zăpadă.
Oamenii stau mai mult în case. Îngrijesc mai bine animalele
din adăposturi.
Numai glasurile cristaline ale copiilor se aud pe derdeluş.
Şi plantele şi animalele aşteaptă cu nerăbdare să iasă din
cumplita iarnă.

90
 PRIMĂVARA ÎN PĂDURE

Ramurile falnicilor fagi tresar în mângâierea zefirului. Sub

strălucirea caldă a soarelui, plapuma de omăt începe să se topească.
Alunul îşi scutură praful auriu al florilor, vestind primul
trezirea la viaţă a pădurii.
Eliberate de haine de gheaţă pârâiaşele se rostogolesc grăbite
la vale ducând într-un vesel clipocit vestea:
- E primăvară, e primăvară!
De sub ultimele petice de zăpadă, apare cu clopoţelul său alb,
gingaş, un alt stol al primăverii - ghiocelul.
“ Simt-a–vară, simt-a-vară!” adeveresc gureşii piţigoi.
Mugurii carpenului, paltinului, ulmului se pregătesc să se
deschidă spre lumina binecuvântată a primăverii. Nu după mult
timp, mesteacănul cel cu coaja albă (scoarţa) îşi va legăna pe
rămurele mărţişorii galbeni.
Din covorul de frunze uscate răsar graţioase viorelele; cu
rochiţele albe înfloreşte coada cocoşului iar în roşu purpuriu mierea
ursului.
Ciupercile îşi ridică, pline de cochetărie pălăriuţele.
Mai este încă zăpadă când ariciul îşi părăseşte casa lui.
Ies din adăposturile lor şi şopârla şi broasca de pădure, apoi
salamandra cea neagră cu pete galbene.
Gâzele încep să forfotească.
Ciripitul păsărilor nu mai conteneşte.

91
 - Cât suntem de grăbite! Cu mare pricepere trebuie clădite
cuiburile în care vor fi clocite ouăle şi crescuţi puii – adevărate
ghemotoace de puf.
Din îndepărtatele ţări calde se întorc: cinteza, pitulicea,
muscarul. Vicleana şi şireata gaiţă cunoscătoare a mai multor limbi
ale pădurii, cu glasul certăreţ face mare tărăboi.
Prin ramurile copacilor, unde îşi fac culcuşurile zburdă
sprintenii pârşi, treziţi di somnul iernii, iar neastâmpăratele veveriţe
încep salturile lor acrobatice.
Căprioarele zvelte caută mlădiţe fragede şi frunze tinere.
La începutul primăverii se nasc în culcuşurile de sub pământ
puii de cârtiţă.
Din bârlogul unde a trăit iarna iese Moş Martin. În adăpostul
căptuşit de ursoaică cu muşchi, frunze şi iarbă s-au născut în timpul
iernii, puii...
Zarva din pădure este de nedescris.
Venirea primăverii este întâmpinată cu mare bucurie, într-
adevăr.

92
 IARNA ÎN PĂDURE

Pădurea doarme învelită într-o haină de omăt albă, pufoasă în

sclipiri de steluţe îngheţate. Încremenite de frig delicatele crenguţe
ale alunului şi mesteacănului, par a fi de sticlă. Printre ramurile
falnicilor fagi se zăreşte cerul senin, albastru, strălucitor. De sub
cuvertura de gheaţă abia se aude susurul pârâiaşului.
Învăluită într-o linişte adâncă, împietrită în alb pădurea pare
părăsită.
Dar unde sunt locuitorii ei!
În vizuini săpate adânc în pământ, sau în scorburi, doarme
somnul lung de iarnă ariciul şi pârşul, şopârla, broasca de pădure şi
salamandra şi toate gâzele pădurii.
În bârlogul căptuşit de ursoaică, cu mare grijă, cu muşchi,
frunze şi iarbă s-au născut în timpul iernii, ursuleţii. Ei nu părăsesc
bârlogul toată iarna. Numai ursoaica pleacă din când în când în
căutarea hranei.
Mare, somnoroasă, agera veveriţă a ieşit grăbită din culcuş
pentru a se îndrepta spre una din cămările sale bine ascunsă unde a
adunat alune, jir, ghindă.
Cârtiţa şi bursucul nu îndrăznesc nu îndrăznesc să iasă cu
săptămânile din culcuş.
Dar cine îndrăzneşte să se avânte pe ger în pădure?
În căutarea ghindei, jirului, muşchilor străbate pădurea în
lung şi în lat puternicul mistreţ.

93
 Mândrul cerb şi delicatele căprioare cu priviri de catifea
colindă pădurea în căutarea hranei.
Înfometatul lup devine viclean şi curajos. El se adună în haite
pentru a vâna şi dacă hrana din pădure nu este îndestulătoare
vânează la gospodăriile oamenilor, oi şi viţei.
În mare parte cântăreţii pădurii au plecat în ţările calde. În
poiană răsună cântul de iscusit flautist al măcăleandrului căruia îi
răspunde un ciripit vesel de piţigoiul.
- Dar ce se aude?
Este bătaia de tobă a ciocănitorii “doctorul pădurii” care
adună cu ciocul insecte din scoarţa copacilor.
Câteva gaiţe se ceartă de la nişte ghinde în jurul unei
scorburi.
Liniştea învăluie din nou albul îngheţat al pădurii.

94
 PRIMA ZĂPADĂ

E iarnă.
Afară este din ce în ce mai frig. Soarele nu se mai zăreşte.
Cerul este acoperit cu nori plumburii.
Împreună cu ceilalţi colegi ne îndreptăm spre şcoală.
- Ninge! strigă cu putere Ionuţ.
Privim cu atenţie. Privim în sus în văzduh. Fulgii mari şi albi
ca nişte steluţe sclipitoare se cern pe pământ. Vin din ce în ce mai
mulţi. Privim cu plăcere dansul lor ameţitor. Parcă sunt nişte fluturi
argintii care coboară pe pământ. Îi urmărim. Alergăm după ei îi
prindem în palme.
- Cât de frumos se aştern pe pomi şi pe case!
Pe feţele tuturor se citeşte bucuria.
Abia acum putem să spunem că a venit iarna cu adevărat.
- Vom merge cu săniile pe derdeluş! spune Elena.
- Ne vom trage cu schiurile! exclamă Andrei
- Vom face oameni de zăpadă! spunem în cor
Iarnă, iarnă eşti frumoasă
Dar mai eşti şi friguroasă!

95
 VEVERIŢA

În vara trecută am fost la bunicii mei la Slănic Moldova.

Această localitate fiind staţiune pentru odihnă şi tratament primeşte
foarte mulţi oameni.
Mă plimbam cu bunicul; admiram poienile înverzite şi
pădurea cu frumuseţile ei. Dar cel mai mult îmi plăcea să mergem
acolo unde ne întâlneam cu Riri-veveriţa. Sub un brad înalt se află o
bancă. Ne aşezam şi loveam nucile, nucile strigând-o. Ea apărea
îndată. Era mică şi cu blăniţa roşcată şi moale ce apărea printre
crengile copacilor ca u bulgăre de foc. Se apropia uşor de noi. Avea
un cap mic, cu doi ochi ageri, două urechi ascuţite, având câte un
smoc de blăniţă roşie în vârfurile lor. Trupul era micuţ, îmbrăcat în
blăniţă moale iar coada stufoasă şi-o purta cu mândrie pe spate.
Îi întindeam nucile sau alunele. Ea le prindea cu lăbuţele din
faţă, le ducea la gură şi începea să le ronţăie cu multă uşurinţă.
Dacă se apropia cineva sau auzea un zgomot, ea se speria şi
fugea în bradul cel înalt, sărind cu multă uşurinţă de pe o creangă pe
alta.
Îmi place acest animal, fiindcă este blând şi prietenos cu
copiii.

96
 NINGE

Era într-o zi obişnuită de sfârşit de toamnă. Atunci mă aflam

în luncă şi jucam cu alţi băieţi de vârsta mea fotbal, deoarece
terminasem de scris şi învăţat.
Mingea galbenă şi uşoară sălta din picior în picior şi nu după
mult timp, trecea printr-una din porţile făcuta din două pietre mari.
Încetul cu încetul, înserarea se apropia tiptil şi înconjura
natura. Broboane calde de transpiraţie apăreau pe frunţile dezgolite
ale micilor fotbaliştilor.
Odată cu înserarea soseau dinspre munţi nori plumburii.
Strânşi laolaltă ca nişte stoluri uriaşe şi se apropiau încet de noi.
Vântul, care până atunci fusese călduţ a început să se răcească şi să
învârtă covoare de frunze.
Crengile golaşe ale copacilor se strângeau ca să se
încălzească, dar vântul, în furia lui oarbă le izbea una de alta şi făcea
copacul să se aplece şi să geamă neînţeles. Din stoguri se ridicau în
vârtejuri fire de paie şi de iarbă uscată. O ceată de grauri înainta în
văzduh spre livezi, însă vântul le frângea avântul aripilor.
Sub streşini vrăbiile se certau.
Curând, vântul a devenit molatic.
Unul dintre micii fotbalişti a strigat:
- Ninge!

97
 Am rămas descumpăniţi. În viteza care o aveam fugind după
minge nu observasem nimic dar acum vedeam cum din înălţimi
curgeau rari fulgi mari de zăpadă.
Eram cuprinşi de bucurie. Câte planuri nu aveam să ne facem!
când zăpada o să fie mare: săniuş, schi, hochei pe apa îngheţată a
râului.
Alergam năuci să prindem fulgii. Cu palmele calde întinse
alergam să prindem fulgii cei mai mari şi îi prindeam. Ajunşi în
palme, fulgii te înfiorau cu temperatura lor, apoi încet, încet se
topeau.
Câteva mame şi-au chemat copiii acasă. Ne-am despărţit
bucuroşi şi am plecat spre casă. În prag am mai aruncat încă o
privire norilor care cerneau din ce în ce mai mulţi fulgi.
Intrând în casă, cu televizorul deschis am auzit vocea
crainicului care suna grav:
- În seara acesta va ninge!

98
 POVESTEA UNEI FRUNZE

S-a desfăcut din mugur, într-o dimineaţă caldă a începutului

de primăvară.
Cea dintâi rază de soare s-a împletit pe dânsa ca o sârmă de
aur, făcând-o să tremure de fericirea unei asemenea atingeri. Ziua
întâi i s-a părut scurtă şi apropierea nopţii o mâhni. Lumina se
stinse, răcoarea o făcu să se zgribulească, să se vâre între celelalte
şi să aştepte, aţipind până a doua zi, venirea soarelui.
Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul lumii până
sus la cer!
Raza se coboară din nou, şi toată ziua încălzită, frunza se
scaldă în albastrul văzduhului.
În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca
toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârful copacului. De
deasupra, îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma
crinilor albi, singuratici, cu potirul plin albul aurului mirositor.
Un ciripit străin o miră. Şi cea dintâi rândunică venită de
departe, taie albastrul ca o săgeată, înconjură copacul de câteva ori
cu strigăte de bucurie apoi se aşează pe streşina casei, cântând
mereu…..
Dar într-o dimineaţă, raza de soare nu mai veni. Cerul rămase
acoperit de nori. Cea dintâi picătură de ploaie o izbi rece, greoaie.
Câteva zile a plouat. Nici rândunelele nu se mai vedeau. Dar
mirosul crinilor, seara, se împrăştia puternic, o ameţea.

99
 După zilele acestea, lipsite de scânteiere, soarele răsări într-o
dimineaţă înfocat, vărsând parcă flăcări, încălzind totul în câteva
clipe.
Raza o fripse. În după amiaza zilei acesteia, om păsărică cu
pene verzi şi galbene, un scatiu veni moleşit de căldură de se furişă
sub dânsa, la umbră, la adăpost. Şi frunza se bucură, acoperi cum
putu mai bine păsărica ; iar aceasta ciripi, întâi înăbuşită din guşă,
apoi prelung, mai dulce cum nu auzise frunza – cântec.
Şi în fiecare zi, păsărica venea să se ascundă de căldura
cotropitoare, în fiecare zi, frunza o ferea, iar seara cântecul ei se
împrăştia vesel.
Cât nu ar fi dat acum frunza pe o picătură de ploaie. Dar norii
fugeau acum goniţi de vânturile din înălţimi; cerul de sticlă
înflăcărat uscase totul. Crinii nu mai miroseau; când şi când, rozete
care scutura sămânţa coaptă, împrăştia mireasma ei
în zorii unora din dimineţi. Prea multă căldură, prea multă
lumină.
Nopţile senine, cu crai nou, cerul spuzit de stele o fermecau.
Ar fi vrut să fie veşnic noapte….
Dar într-o zi, frunza văzu că suratele ei din copac s-au
îngălbenit şi cad una câte una formând un covor multicolor.
Mânate de vântul năprasnic, frunzele celelalte zburau într-o
parte şi în alta la înclinarea coroanei copacului. Pasărea veni iar la
adăpost sub ea. Dar când îşi luă zborul, o atinse şi căzu şi a
îngroşând covorul de frunze moarte.

100
 BRADUL

Era toamnă. Păsările călătoare plecaseră. Rămăsese doar una

mică. Acesta avea o aripă ruptă şi nu putea să zboare.
Mica pasăre se duse atunci în pădure ca să ceară ajutor de la
arbori. Ea ăi întrebă pe toţi cu glas duios:
- Vreţi să mă lăsaţi să trăiesc printre ramurile voastre până s-o
face vremea bună?
- Nu pot! îi răspunse fagul. Mi-e destul că port de grijă
ramurilor mele. Du-te de aici!
- Nici eu nu pot, zise stejarul. Mă tem că-mi vei mânca
ghinda. Du-te în altă parte.
- Şi nici eu nu te primesc, drăguţă, fiindcă nu adăpostesc
străini! Spuse salcia cu nepăsare.
Tot c-am în felul acesta o goniră şi ceilalţi arbori ai pădurii.
Iată însă că o zări bradul şi zise:
- Unde te duci păsărică?
- Nici eu nu mai ştiu unde. Arborii nu vor să mă primească;
iar eu no pot să zbor mai departe, pentru că am aripa ruptă.
- Vino la mine! Poţi să stai pe oricare dintre ramurile mele cât
vei voi.
Păsărica se duse şi-şi făcu culcuş între ramurile bradului. Într-
o noapte, vântul rece începu să sufle cu putere. Era semn că se
apropia iarna. Frunzele pomilor se scuturau una câte una, galbene
la faţă.

101
 - Pot să scutur şi frunzele bradului! grăi vântul către Moş
Crivăţ, Împăratul vânturilor.
- Nu, de el să nu te atingi. A fost bun cu mica pasăre, trebuie
să avem şi noi grijă de el.
Şi de atunci, bradul îşi păstrează frunzele verzi şi iarna.
“Cu rădăcini ca de oţel
A sfredelit în stâncă
Şi an de an încetinel
Mai sfredeleşte încă.
La vârf cu viforul turbat
La piept cu norul rece
Sute de ani neîncetat
El tot aşa petrece!”

102
 CĂPRIOARA

Cădea liniştea peste pădure ca o perdea moale. Larma

vânătorilor şi a câinilor se auzea tot mai departe.
Căprioara fugea alungată de spaimă.
Apoi se opri. Scăpă u geamăt uşor privind picăturile de sânge
ce se prelingeau în lungul piciorului stâng ca un lujer.
Îşi linse cu limba ei subţire, blana moale şi parte sângerândă.
Se aşeză cu grijă pe muşchiul gros ca o blană a pământului cu ochii
mari, îndureraţi, să se odihnească.
Stând acolo şi înfruntând durerea se gândi că poate va veni
cineva să o salveze.
Chiar atunci dinspre luminiş, apăru un pădurar cu fiul său
George. O clipă se gândi să fugă, dar piciorul n-o ajuta, şchiopăta.
Pădurarul când văzu aşa o fiinţă gingaşă şi delicată, zveltă,
ageră, cu picioarele ca nişte lujere, ochii mari, blana moale şi
catifelată veni la ea şi văzu ce are. Apoi scoase batista lui şi legă
piciorul căprioarei ca sângele să nu mai curgă din răni.
Căprioara se îmbărbătă, sări în picioare şi porni tancurile de
stâncă privind înapoi parcă spunea:
- Vă mulţumesc!
Acolo în vârf de munte e ferită de duşmănia lupului şi de
puşca vânătorilor.

103
 IEPURELE

Mă plimbam împreună cu tata prin crângul de lângă lac şi

eram impresionaţi de farmecul ce ne înconjoară.
Deodată dintr-un tufiş a sărit un ghemotoc de blăniţă albă şi
pufoasă. Era un iepuraş. Am încremenit de teamă să nu-l speriem.
Avea un cap mic şi gingaş, cu doi ochişori vioi şi speriaţi,
urechile lungi şi ciulite. Se sprijinea pe lăbuţele scurte din faţă, gata
oricând să ţâşnească la cel mai mic foşnet. Labele din spate erau
lungi şi puternice pentru a-l ajuta să sară.
Cu urechile ciulite, atent la orice mişcare, s-a îndreptat spre
un copăcel şi a început să roadă coaja tânără şi mustoasă.
Îmi place iepuraşul pentru că e un animal gingaş şi drăgălaş.

104
 PISICA MEA

Într-o zi obişnuită mă jucam cu Cătălin, prietenul meu din

satul bunicii. Când m-am săturat de joacă am plecat la leagănul
dintr-o grădină di apropiere.
În apropiere de cuşca lui Azorel am văzut pisica mea. Un
ghem de blăniţă albă vărgată cu negru. Picioarele scurte păşea alene
pe perniţele ei să prindă o rândunică.
- Nu-i voie să prinzi rândunele! am răcnit eu din leagăn.
Pisica mea părea că înţelege dar să o ajut şi eu că îi e foame.
Am mers acasă la bunica, i-am dat de mâncare iar după ce am
hrănit-o ea s-a dus în cutiuţa bunicii să doarmă.
Sfârrr,…. Sfârrr… şi-a început ea somnul.
Eu am înţeles că trebuie să fac linişte ca să doarmă.

105
 PĂDUREA - DIMINEAŢA

E primăvară.
Lumina palidă a dimineţii a învăluit pădurea.
Trilurile salbe, cristaline au dat de veste că s-au întors păsările
călătoare din îndepărtatele ţări ale soarelui.
Animalele pădurii şi-au început viaţa obişnuită. Veveriţa a
ieşit din scorbură şi a început să ronţăie ultimele alune ca apoi să
facă salturi acrobatice di creangă în creangă.
Vulpea a pornit la vânat. Lupul cel slab şi flămând îşi face
apariţia, iar vulturul pleşuv se roteşte deasupra covorului de crengi
ale copacilor.
Un iepuraş ca un ghemotoc de puf se dă tumba pe petele albe
ale poienii. Se joacă urecheatul, deşi mâncarea e pe sfârşite!
Colţii verzi şi timizi ai ghiocelului au răzbătut ici şi acolo
printre frunzele uscate. Dornic de viaţă el vesteşte primăvara.
- E primăvară!
Păsările îşi meşteresc cuiburile mici şi primitoare.
Soarele s-a arătat de după un norişor şi a început să se
minuneze.

106
 COLEGUL MEU

Este colegul meu. Îl cheamă George. L-am cunoscut în prima

zi de şcoală în clasa I, era tot nerăbdător ca şi cum să afle cine va fi
învăţătoarea noastră.
În clasa I am stat în bancă cu el. Este un băiat înalt, cu părul
blond, cu o faţă lunguiaţă pe care licăresc doi ochi albaştri ca două
picături de rouă.
Nu este prea înalt dar are înclinaţii spre pictură. El este
jucăuş, hazliu şi curios. Face multe colecţii cu soldăţei, capace,
cărţi. Îi place brânza şi îi iubeşte pe toţi membrii familiei lui. Îi plac
foarte mult jocurile pe calculator iar jocurile pentru şcoală la facem
împreună pentru că stăm aproape unul de altul. Ţin la el foarte mult
dar ne şi certăm. Când greşesc întotdeauna îmi dă sfaturi.
Multe persoane spun că eu cu George suntem fraţi că
semănăm.
De fiecare dată când ne certăm, ne şi împăcăm ca să nu-l
mâniem pe Dumnezeu.
Mama şi tata, doamna învăţătoare sunt fericiţi că am aşa
prieten.

107
 PLOAIA

Suntem în anotimpul de vară. Natura pare liniştită. Deasupra

lanurilor de grâu ciocârlia îşi înalţă în văzduh cântecul ei
fermecător.
Nu adie vântul. Căldura aerului parcă joacă. La orizont s-au
adunat câţiva nori cenuşii. Alt pâlc de nori parcă vin dinspre
miazăzi. Un tunet se aude în depărtări. Norii au acoperit cerul.
Începe să picure. Plouă din ce în ce mai tare. Şiroaiele de apă se
scurg în pârâul din apropiere. Apa pârâului se umflă şi este gata să
dea jos meterezele podului.
Plouă aşa o jumătate de oră. Vieţuitoarele se adună în
adăposturi. Vrăbiile pe la streşini îşi scutură penele ude. Un
curcubeu se vede la orizont. Ploaia a încetat. Natura pare curată şi
liniştită.
- Vom avem recoltă de grâu anul acesta! spune vecinul
- Da, ploaia asta îi va face bobul mai mare răspunde tata.

108
 VISCOLUL

Iarna s-a ivit întâi cu o vijelie înfricoşată. A fost nu demult,

într-un amurg. Pe la asfinţit s-a iscat o sprânceană de nor negru, de
sub care privea un ochi fantastic şi fioros. Dintr-acolo a venit
vântoasa povestitoare, vânturând uriaşe valuri de pulberi albe.
S-a izbit în păduri, dezrădăcinând brazi şi dezbinând stejari.
S-a năpustit în târguri, sate prăvălind împrejmuiri şi descoperind
case. Vitele mugeau în staule frământându-se. Ascuns într-un colţ
de zid, sub cerul de zgură şi Azorel lătra.
După câteva zile, a venit iarna, bogată şi albă aşa cum se
cuvine.
S-au învăluit flori albe de omăt, s-au jucat pe vânt, s-au
troienit uşor şi s-au clădit pretutindeni.
Curgeau fulgii ziua şi noaptea umplând văzduhul de mai
multă lumină.
Apoi a venit şi s-a statornicit frigul aspru… plesnesc lemnele
de ger.
Oameni umblă pe afară în cojoace, cu mustăţile pline de
promoroacă.
Văd sănii lunecând repede pe pârtii şi sună clopoţeii.
E o iarnă frumoasă…

109
 RĂMAS BUN, DOAMNĂ ÎNVĂŢĂTOARE

Astăzi este o zi importantă din viaţa noastră. Este ziua când

trebuie să ne luăm rămas bun de la buna noastră, doamnă
învăţătoare.
Cei patru ani cât au fost sub îndrumarea doamnei învăţătoare
au trecut ca un stol de rândunele care zboară spre îndepărtatele ţări
ale soarelui, lăsând în urmă nostalgia clipelor petrecute împreună.
Stolul de rândunele îşi iau rămas bun doar pentru un an ca la
primăvară să revină aducând cu ele speranţa şi bucuria vieţii. Aşa şi
amintirea doamnei învăţătoare va reveni mereu în inimile noastre.
Dacă dau timpul înapoi cu patru ani, ne amintim şi acum
prima zi de şcoală. Era o zi plină de soare. Poarta şcolii era larg
deschisă. Copiii cu bujori în obraji alergau bucuroşi prin curtea
şcolii.
Învăţătorii s-au apropiat de copii şi le-au urat – Bun venit!
Ei s-au bucurat şi au intrat nerăbdători în sălile de clasă.
Noi, copiii de clasa I împreună cu părinţii aşteptau cu
nerăbdare sosirea doamnei învăţătoare. Deodată a intrat pe uşa
clasei o femeie înaltă, cu părul şaten şi cu cerul senin în privire. Era
doamna învăţătoare de la clasa I. S-a prezentat. Mă numesc….. Ne-a
salutat, ne-a invitat cu blândeţe să luăm loc în bănci elevi şi părinţi.
În acea clipă a început viaţa noastră de elev.

110
 Pe toată durata celor patru ani multe ne-a învăţat doamna
învăţătoare. Ne-a învăţat să scriem literele, apoi să citim. Ne-a
învăţat să adunăm şi să scădem, ne-a explicat cum să ne comportăm,
apoi în clasele mai mari ne-a învăţat înmulţirea şi împărţirea şi
multe ne-a mai învăţat doamna învăţătoare.
Să iubim adevărul şi munca, să ascultăm pe părinţi şi mai
presus de toate să-l iubim pe Dumnezeu.
Să ne iubim patria şi poporul în care ne-am născut, trecutul
glorios de luptă, frumuseţile ţării şi să fim mândri că suntem români.
Întocmai ca o mamă bună şi iubitoare, ne-a învăţat cum să ne
purtăm, cum să vorbim, cum să-i ajutăm pe oameni după puterile
noastre.
De aceea toată viaţa noi ne vom aduce aminte de dânsa, o
vom respecta şi o vom iubi.
Portretul ei ne va rămâne cusut cu aur într-un colţ al sufletului
nostru. De câte ne va fi dor sau vom avea nevoie de ajutor ne vom
refugia în acel colţ tainic al sufletului. Imaginea ei ne va încuraja, ne
va da puteri miraculoase.
Acum la sfârşitul cursurilor clasei a IV a vă mulţumim
doamnă învăţătoare pentru tot ce ne-aţi învăţat, primiţi din partea
noastră un buchet de flori care simbolizează dragostea şi
recunoştinţa noastră.
Şi acum la despărţire

“Rămas bun, doamnă învăţătoare!”

Claudia.

111
 COMPUNERE GRAMATICALĂ

Alcătuiţi o compunere în care să folosiţi cât mai multe

substantive, adjective şi verbe care fac parte din vocabularul
fundamental.

Strămoşii noştri

Ţara noastră a fost populată din cele mai vechi timpuri de

către daci, un popor harnic care făcea parte din neamul tracilor.
Ei locuiau în case de bârne aşezate pe temelii joase de piatră.
Pentru a se apăra construiau cetăţi puternic fortificate înconjurate de
locuri inaccesibile.
Poporul dac a fost un popor de sine stătător, nu a emigrat şi
nu a jefuit pe nimeni.
Ocupaţiile dacilor erau păstoritul şi agricultura, extragerea
metalelor preţioase şi negoţul.
Atrase de numeroasele bogăţii ale dacilor, multe popoare au
încercat să-i jefuiască dar dacii, cu preţul vieţii au apărat ţara şi
libertatea lor.

112
 CE ESTE COMPUNEREA?

Compunerea-i precum o casă,

Este a ta şi e frumoasă;
Tu ai făcut-o cu gândire
Şi-n ea e trudă şi simţire
I-ai pus cum şi alţii au făcut
O temelie de - nceput
Din care a ţâşnit, în salt
Zidirea mândră spre înalt.
Din cărămizi, pe lung şi lat,
Cuprinsul casei s – a - nălţat.
Şi-n încheiere tu, pieziş
I-ai pus şi tu acoperiş.
Dar când mă întreb aşa în mine
Cum de ieşiră toate bine,
Tu planul îmi arăţi îndată,
O schiţă mică desenată,
Un gând trimis spre mai departe
Ce-a fost - naintea celorlalte.
Şi-a fost un gând, şi loc de uşă,
Şi de fereastră jucăuşă,
Şi de - ncăperi cât e nevoie
Să poţi să locuieşti în voie
Ai dat pereţii cu culoare
Să-ţi placă să adune soare;

113
Şi-ai pus şi mobila. Visata.
Dorita casă iat-o gata!
E trainică, frumoasă este
Te muţi în ea ca – ntr - o poveste.

114
 RÂNDURI DE ÎNCEPUT

COMPUNEREA - ca orice creaţie, este o sărbătoare.

Cuvintele caută şi dansează. Ele sunt fluturi şi flori, miei şi
privighetori. Dar mai sunt şi cuvintele, uneori şi ţepi şi pietricele
colţuroase, pentru că este nevoie şi de ele.
Compunerea e o sărbătoare pentru cine a creat-o şi pentru
cine o citeşte.
Dacă vrei să-ţi faci singur bucurii, gândeşte şi scrie
compuneri tot mai reuşite.
Începe munca cu zâmbetul pe buze şi sfârşeşte-o tot la fel.
Răbdarea şi sârguinţa sunt cele două zâne ce - şi au castelele
albe şi nevăzute care te vor însăţi.
Chemă-le şi ele vor veni. Cu ajutorul lor vei scrie cele mai
frumoase compuneri.
Zilele cu soare, numai calificative bune!
Merg orele….. pe roate;
La toate sunt dibace,
Dar mie, dintre toate,
Compunerea îmi place!

115
 BIBLIOGRAFIE:

- Vasile Molan, Marcela Peneş – Metodica desfăşurării orelor de

compunere în ciclul primar – Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1989;
- Învăţământ primar – Revista dedicată cadrelor didactice,
Editura Discipol, 2000;
- Carmen Iordăchescu – Să dezlegăm tainele textelor literare,
Editura Corminis, 2002 (clasa III a);
- Carmen Iordăchescu – Să dezlegăm tainele textelor literare,
Editura Corminis, 1998 (clasa IV a);
- Carmen Iordăchescu – Să dezlegăm tainele textelor literare,
Editura Corminis, 2004 (clasa II a);
- Vasile Molan, Letiţia Pârvulescu, Iulia Teodorescu -„Limba
noastră-i o comoară”, Editura Petrion, 1991;
- Tudora Piţilă, Cleopatra Mihălescu - Limba şi literatura română
(manual pentru clasa a II a ), Editura Aramis, 2004;
- Victoria Pădureanu, Mariana Nure - Limba şi literatura română
(manual pentru clasa a III a ), Editura Aramis, 2004;
- Tudora Piţilă, Cleopatra Mihălescu - Limba şi literatura română
(manual pentru clasa a IV a ), Editura Aramis, 2006;
- Marcela Peneş – Bucuria de a scrie compuneri, Editura Aramis
2005.

116