Sunteți pe pagina 1din 62

Valerica Rodica Popiţiu

Culegere de limba și literatura română

Clasa a IV-a Partea I

2011

U

n

i

t

a

t

e

a

1

U n i t a t e a 1

Nenea directorul

dupa George Sovu

Sună clopoţelul

Băieţelul plângea lângă una dintre ferestrele culoarului. Cu bărbia sprijinită de pervaz, privea în curtea şcolii. Un bărbat înalt, puţin adus de spate, cu părul bogat, s-a apropiat de el şi l-a întrebat blând:

- Ce e cu tine? Ce s-a întâmplat? De ce plângi?

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Din ochii negri şi strălucitori ai copilului au ieşit la iveală douǎ perle fierbinţi.

- Cum te cheamă? În ce clasă eşti?

- Ionuţ!

- Ionuţ si mai cum?

- Ionuţ Popa.

- Îmi pare bine, Ionuţ Popa! Numele meu este Alexandru Mocanu. Acum, fiindcă am facut cunoştinţă, te rog să-mi spui în ce clasă eşti şi ce s-a întâmplat.

- Nene, dar matale cine sunteţi?

- Eu sunt directorul şcolii, Ionuţ. Eu sunt nenea directorul.

- Nene directore, vreau acasă! Nu-mi place la şcoală!

- Bine, am înţeles! spuse directorul, pornind cu băiatul de mâna de-a lungul coridorului.

Ajungând în dreptul unei uşi, pe care scria Laboratorul de Ştiinţele Naturii, au intrat. Copilul a dat cu ochii de un vultur, de un porc mistreţ, de un acvariu…

- Iată o căprioară! strigă Ionuţ. Vai, ce de păsărele!

- Mă bucur cǎ-ţi plac! Acum hai să vedem şi alte locuri!

Au mers în sala de sport, apoi au vizitat câteva săli de clasă, iar Ionuţ a vǎzut mulţi copii din blocul lui care învăţau la această şcoală. Se simţea mândru că era de mânǎ cu nenea directorul. Toţi copiii se ridicau din bănci şi spuneau în cor: „Bună ziua!“ Cel mai mult i-a plăcut în sala în care un loc gol, într-o bancǎ, îl aştepta. Şi doamna lui era cea mai frumoasă dintre toate cele pe care le văzuse în şcoală.

- Acum vrei să rămâi la şcoală, Ionuţ? întrebă directorul.

- Da! răspunse copilul cu faţa toată numai zâmbet, aşezându-se la locul lui în bancă.

toată numai zâmbet, aşezându-se la locul lui în bancă. Să înţelegem textul! 1. Cine plângea? 2.

Să înţelegem textul!

1. Cine plângea?

2. Unde plângea Ionuţ?

3. Cine s-a apropiat de el?

3

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Sună clopoţelul

4. Ce l-a întrebat directorul?

5. De ce voia copilul să plece de la şcoală?

6. Ce a văzut el în Laboratorul de Ştiinţele Naturii?

7. De ce era mândru baiatul?

8. Ce i-a plăcut cel mai mult?

9. Cum era învăţătoarea din sala de clasă?

10.Care a fost decizia finală a lui Ionuţ?

de clasă? 10.Care a fost decizia finală a lui Ionuţ? Reţineţi • Lectura „Nenea directorul” este

Reţineţi

Lectura „Nenea directorul” este o naraţiune care prezintă întâmplările (acţiunea) într-o anumită ordine.

Un băiat plânge pe coridorul şcolii. El face cunoştinţă cu directorul şcolii. Aflând că băiatului nu-i place la şcoală şi că vrea să plece acasă, „nenea directorul” îl ia de mână şi îi arată laboratoare, săli de clasă, elevii care stăteau zâmbitori în bănci şi pe care îi cunoştea deja de la bloc. Băiatul era mândru că directorul îl însoţea. Blândeţea şi răbdarea directorului, zâmbetul învăţătoarei au risipit temerile copilului. A constatat că învăţătoarea sa era cea mai frumoasă şi a acceptat bucuros să-şi ocupe locul rămas gol în bancă.

acceptat bucuros să-şi ocupe locul rămas gol în bancă. Naraţiunea cuprinde următoarele elemente: naratorul
Naraţiunea cuprinde următoarele elemente: naratorul (povestitorul), acţiunea şi personajele.
Naraţiunea cuprinde următoarele elemente: naratorul (povestitorul),
acţiunea şi personajele.

Naraţiunea are un titlu sugestiv, „Nenea directorul”. Directorul şcolii a intrat în jocul băiatului când l-a văzut trist şi înlăcrimat. De aceea el i s-a prezentat cu o formulă familiară „nenea”.

4

Exprimaţi-vă părerea!

Consideră cǎ tu erai în locul lui Ionuţ Popa. Cum ai fi procedat?

Joc de rol

• Realizează dialoguri pentru urmǎtoarele situaţii: împrumuţi o carte de la colegul de bancă; ai întârziat astăzi la prima oră de curs.

Folosiţi-vă cunoştinţele!

• Descrierea unei persoane.

Colegul meu de banca

Introducere

• Numele colegului

• Locul şi timpul primei întâlniri.

Cuprins

Sună clopoţelul

U

n

i

t

a

t

e

a

1

• Însuşiri fizice (înfăţişarea): statura, chipul (păr, ochi, faţa) mersul, vorba, îmbrăcămintea.

• Însuşiri sufleteşti (firea): bun la suflet/rǎu; modest/lăudăros; harnic/leneş, delăsător; respectuos/ obraznic; cinstit/ necinstit; săritor la nevoie, binevoitor/indiferent; violent/tolerant etc.

• Preocupări (lecturǎ, sport, dansuri, muzicǎ, jocuri, ajutorul din familie, aptitudini deosebite). •Scurte întâmplări din care să reiasă unele din aceste însuşiri.

Încheiere

Într-o bancă sunt doi colegi, nu unul!

Observaţie : Redând însuşirile fizice şi sufleteşti ale unei persoane, îi facem caracterizarea.

• Ca statură o persoană poate fi: înaltă, foarte înaltă, scundă, potrivită.

Părul poate fi : negru ca noaptea (ca abanosul, ca pana corbului), galben – auriu ca spicele verii, castaniu precum mătasea sau catifeaua ?, roşcat ca frunzele toamnei. Ochii pot fi : negri ca murele, albaştri ca foarea de nu-mă-uita/ ca cerul de vară, verzi ca marea/smaraldul, căprui ca înserarea ?.

Pentru încheiere, gândeşte-te!

• Ce înseamnă oare un bun coleg?

• Ce înseamnă colegialitate in doi?

• Ce faci tu pentru a fi un bun coleg?

• Ce aştepţi tu de la un bun coleg?

5

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Sună clopoţelul

Verificaţi-vă cunoştinţele!

a) Identifică : - zece substantive comune din text, la numǎrul singular;

- substantive proprii;

- zece verbe;

- două adjective;

- pronumele personale.

b) Găseşte cuvintele cu sens asemănător pentru :

ferestrele – culoarului – te cheamǎ –

c) Gǎseşte cuvinte cu sens opus pentru:

plângea –

s-a apropiat – negri –

fierbinţi-

a văzut –

gol-

frumoasă –

sǎ rămâi-

a) Demonstraţi prin două enunţuri că următoarele cuvinte se scriu la fel, se rostesc diferit şi au inţelesuri

diferite: copii, vesela, mobile, acele.

Să scriem corect!

• Alcătuieşte enunţuri cu ajutorul cuvintelor:

l-a întrebat/ la iveală să-mi spui/să îmi spui nu-mi place/nu îmi place/ că-ţi plac/ că îţi plac/ i-a plăcut 6 într-o bancă/aşezându-se

Scoala

- fragment –

de Tudor Arghezi

Ei plecaseră-ntr-o seară, Mai bondoci şi mai lungani, Şi porniseră din gară, Când mai smezi, când mai bălani.

S-au întors băieţii-acasă, Ca să intre-ntr-altă clasă. Din talaze răscolite, Cer în ele, ele-n cer, Ei aduc pe-nsufleţite, Muşchi de bronz şi tălpi de fier.

Se-mbulzesc la şcoli grămadă. Mândri, sprinteni şi vioi, Rând pe rând ca la paradă, Câte patru, câte doi, Vrând să intre toţi mai iute. Sunt la poartă vreo cinci sute.

De-a broscoiul şi de-a racul, Capra, leapşa s-au trecut, Cu căderi de-a berbeleacul Şi nădragul descusut. Vine ceasul să le placă Altă trântă şi-altă joacă.

Lupta-i numai întreruptă. Mai frumoasă pentru ei,

Sună clopoţelul

U

n

i

t

a

t

e

a

1

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Sună clopoţelul

Se încinge altă luptă, Între carte şi condei; Între minte mai ales Şi-nţelesul de-nţeles.

Căci la trupul sănătos Va răspunde, mulţumită, Că-i de bine şi folos, Minte nouă şi-ascuţită. Ziua şcoalei: sărbătoare. O-nsemnăm în călindare.

Să înţelegem textul!

O-nsemnăm în călindare. Să înţelegem textul! • Cine a plecat din gară? • Unde au plecat

Cine a plecat din gară?

• Unde au plecat ei?

• Cum se întorc copiii?

• De ce se îmbulzesc la poarta şcolii?

• Care sunt jocurile lor preferate?

• De ce se încinge o luptă între carte şi condei?

• Cum este considerată prima zi de şcoală?

Folosiţi-vă cunoştinţele!

• Identifică substantivele, verbele şi pronumele personale din primele două strofe.

• Compunere pe baza impresiilor proprii, a unui plan şi cu expresii de sprijin.

Prima zi de scoala

1.

Plan de idei

Introducere

• Ce anotimp a sosit ?

• Care sunt semnele toamnei?

• Cum este cerul?

• Cum se zăreşte soarele?

Cuprins

• Ce se întâmplă în natură?

• Cum sunt pomii, florile, grădina?

• Ce se întâmplă cu şcolile?

• Ce poţi spune despre drumul spre şcoală?

• Dar despre întâlnirea cu colegii?

• Care sunt sentimentele de care sunt însufleţiţi şcolarii?

• Cum s-a desfăşurat festivitatea de deschidere a noului an şcolar?

• Cum ţi s-a părut şcoala?

• Dar clasa ta?

• Ce îşi povestesc şcolarii?

• Ce le spune elevilor doamna învăţătoare în prima zi a noului an şcolar?

Încheiere

• De ce sunt bucuroşi şcolarii?

• Cu ce gânduri şi cu ce impresii ai încheiat prima zi de şcoală din acest an şcolar?

2.

Propoziţii şi expresii de sprijin:

„ E prima zi de şcoală. Vezi Ce mândru-s cu ghiozdanu-n spate? Şi toamna râde prin livezi,

Sună clopoţelul

U

n

i

t

a

t

e

a

1

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Sună clopoţelul

Tufişurile-s vulpi roşcate.

Elevii mari sunt zgomotoşi,

Cei mici trec pragul cu sfială, Bine-aţi venit, copii frumoşi,

Aici, la draga voastră şcoală ( E. Dragoş – La şcoală)

• „ Cartea este prietena adevărată a omului. ”

• toamna deschide porţile şcolarilor;

• neuitatele clipe ale reîntâlnirii colegilor;

• clasa s-a însufleţit.

Joc de rol

” (adult, profesor,

medic, inginer, dinozaur, extraterestru, sportiv, muzician, etc.) Fii atent la exprimare! Ea trebuie să fie clară, corectă, nuanţată.

Lasă-ţi imaginaţia să zburde şi „inventează” situaţii cât mai năstruşnice pentru tema „ Dacă aş fi

Să scriem corect!

• Alege forma corectă şi transcrie enunţurile:

El/Iel i-a/ia spus că va/v-a merge cu n-oi/noi. Ia/Ea ia/i-a de la v-oi/voi ce va/v-a cerut. Iei/Ei v-or/vor cărţile pe care le-aţi adus cu v-oi/voi.

• Scrie enunţuri folosind cuvintele :

printr-o/ printr-un i-au/ ia l-a/ la/ l-au

La Medeleni

- fragment -

de Ionel Teodoreanu

Sună clopoţelul

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Dănuţ coborî treptele pridvorului cu mâinile în buzunar şi umerii plecaţi, (…) Porni încet spre livadă. (…) Cu cozile fluturând pe spate, Monica alerga dupa el. (…)

- Dǎnuţ… îmi pare-aşa de rău că pleci! Se spovedi ea gata de

plâns, luându-l de mână şi privindu-l cu ochii măriţi. (…)

- Lasă-mă ! (…)

Toamna împrǎştia arome dulci şi amărui, miresme stinse. Soarele

era palid. Vântul adia pe mirişte şi în grădini… Monica se tupilase după trunchiul unui măr domnesc. Deasupra ei, merele pline încovoiau crenguţele ca cerceii cu grele nestemate. Dǎnuţ şedea pe banca de sub nuc. Soarele îl bătea din plin, iar părul îi era de aramă. Pe masa de stejar cădeau frunze, lumini de soare și nuci întunecate în cojile verzi… Cădeau frunzele galbene din pomi, foşnind uscat. “ Când vine toamna, păsările pleacă şi frunzele cad… Ce repede a trecut vacanţa! ” Dănuţ îşi întrerupse firul gândului. Monica răsări îndărătul băncii. Fără să spuie o vorbă, aşeză pelerina pe umerii băiatului.

- De ce mi-ai adus pelerina?

- Ca să nu rǎceşti, Dǎnuţ, îngână Monica.

pelerina? - Ca să nu rǎceşti, Dǎnuţ, îngână Monica. Să înţelegem textul! 1. Cum cobora Dǎnuţ

Să înţelegem textul!

1.Cum cobora Dǎnuţ treptele? 2.De ce era el mâhnit? 3.Unde a pornit? 4.Cine alerga după el? De ce? 5.Cum îl privea ea? 6.De ce erau încovoiate crenguţele mărului? 7.Unde şedea Dănuţ în livadă? 8.Ce i-a adus Monica lui Dănuţ? De ce?

• Puneţi în ordine ideile din text

• Gândurile lui Dănuţ.

11

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Sună clopoţelul

U n i t a t e a 1 Sună clopoţelul • Venirea toamnei. • Dănuţ

• Venirea toamnei.

• Dănuţ singur în livadă.

• Gestul Monicăi.

Reţineţi !

Scriitorul Ionel Teodoreanu îl prezintă pe Dănuţ într-un cadru natural învăluit în melancolia toamnei. Acesta se pregăteşte să plece la internat, departe, la Bucureşti. Tristeţea băiatului este împărtăşită şi de Monica. Ea îl urmăreşte grijulie, gata să izbucnească în plâns.

Folosiţi-vă cunoştinţele!

• Transformă dialogul dintre copii în povestire.

• Povesteşte fragmentul care ţi-a plăcut cel mai mult.

• Încearcă să-ţi imaginezi un dialog cu o frunză. Compunerea poate cuprinde atât fapte reale cât şi imaginare.

Planul compunerii

• Este vară.

• Eu citesc în grădină.

• O frunză coboară lin pe pagina cărţii.

• O privesc cu atenţie.

• Frunza îmi spune povestea ei.

• Rǎmasă între paginile cărţii…

• Formează perechi de cuvinte cu înţeles opus:

leneş, voios, geros, frumos, călduros, trist, urât, harnic.

• Găseşte cuvinte cu sens asemănător pentru :

treptele –

pridvorului-

12 alerga –

Unitatea 2

se spovedi – tupilase – încovoiau – vorba –

• Identificǎ în textul “ La Medeleni ”:

- substantive comune la numărul singular;

- substantive comune la numărul plural;

- verbe;

- adjective;

- substantive proprii;

- pronume personale.

Să scriem corect!

• Alcătuiţi enunţuri în care sǎ folosiţi cuvintele:

sa/s-a

sau/ s-au

nea/ ne-a

ia/i-a

iau/i-au

luându-l

privindu-l

lasă-mă

mă lasă

mi-au adus

• Transcrie alegând varianta corectă.

Sa/S-a hotǎrât s-o împrumute pe colega sa/s-a. Pe cer sau/s-au adunat norii. Gazda ia/i-a poftit să ia /i-a loc. Vântul şi gerul iau/i-au gonit pe copiii/copii în casă.

A ruginit frunza din vii

U

n

i

t

a

t

e

a

1

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Sună clopoţelul

Sfârsit de toamna

- fragment -

de Vasile Alecsandri

Oaspeţii caselor noastre, cocostârci şi rândunele, Părăsit-au a lor cuiburi ş-au fugit de zile rele; Cârdurile de cucoare, înşirându-se-n lung zbor, Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.

Vesela verde câmpie acu-i tristă veștejită ?, Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită; Frunzele-i cad, zbor în aer, şi de crengi se deslipesc, Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc. (…)

Ziua scade ; iarna vine, vine pe crivăţ călare! Vântul şuieră prin hornuri, răspândind înfiorare. Boii rag, caii rânchează, câinii latră la un loc, Omul, trist, cade pe gânduri şi s-apropie de foc.

un loc, Omul, trist, cade pe gânduri şi s-apropie de foc. Să înţelegem textul! 1. Care

Să înţelegem textul!

1. Care sunt oaspeţii caselor noastre ?

2. De ce şi-au părăsit cuiburile ?

3. Cum au plecat spre ţările calde ?

4. Cum este câmpia ? De ce ?

5. Dar lunca ?

6. Ce se întîmplă cu frunzele ?

7. Cu cine sunt comparate frunzele ce cad ?

8. Ce se întâmplă cu zilele?

9. Dar cu nopţile ?

10. Ce fac animalele ?

11. De ce se întristează oamenii ?

Folosiţi-vă cunoştinţele!

• Găseşte cuvinte cu sens asemănător pentru :

oaspeţii

au părăsit

cârduri

tristă

ruginită

se deslipesc

răspândind

• Găseşte cuvinte cu sens opus pentru :

au părăsit

au fugit

lung

jalnic

vesela

frumoasele

vine

s-apropie

trist

Sună clopoţelul

U

n

i

t

a

t

e

a

1

• Ordonaţi versurile următoare pentru a obţine o strofă din poezia „Toamna ” de Octavian Goga.

Tufelor de lămâiţă

Mi-a împodobit grădina, Văl de brumă argintie

Li se uscă rădăcina.

• Selectaţi, din prima strofă, cuvintele care conţin două vocale alăturate în aceeaşi silabă.

• Alcătuiţi enunţuri în care cuvântul vesela să aibă înţelesuri diferite.

• Recunoaşteţi din prima strofă a poeziei substantivele, adjectivele, pronumele şi verbele.

U

Sună clopoţelul

n

i

 

t

a

t

• Compunere după un plan de idei, enunţuri şi expresii de sprijin.

e

a

 

Plecarea pasarilor

1

a)

• Ce anotimp a sosit?

 

• Ce se întâmplă cu natura?

• Cum este vremea ?

• De ce pleacă păsările călătoare din ţara noastră?

• De ce se adună ele înaintea plecării?

• Care este starea lor la părăsirea cuiburilor?

• Cum pornesc la drumul cel lung?

• Cât timp şi până unde vor călători?

• Ce primejdii se ivesc?

• Ce simţi tu atunci când vezi păsările plecând de la cuiburile lor?

• Ce sentimente exprimă scriitorii în operele lor?

 

b)

Expresii şi propoziţii de sprijin:

 

• pomii şi-au dezbrăcat haina verde ca smaraldul;

• lungul drum către meleagurile însorite;

• păsările duc pe aripile lor cântecele pădurii;

• pădurile sunt triste, pustiite;

• şiruri negre;

• strigăte jalnice;

• vor veni cu soarele pe aripi

 

c)

De frunze şi de cântec goi,

Plâng codrii cei lipsiţi de voi.” (George Coşbuc)

Primul stol de rândunele ”

a pornit spre Dardanele

(Victor Eftimiu)

„ Peste vârf de rămurele

Trec în stoluri rândunele, Ducând gândurile mele Şi norocul meu cu ele. Şi se duc pe rând, pe rând, Zarea lumii-ntunecând, Şi se duc ca clipele, Scuturând aripele. Şi mă lasă pustiit. Veştejit şi amorţit Şi cu doru-mi singurel, De mă-ngân numai cu el.” (Mihai Eminescu)

„ Peste dealuri zgribulite, Peste ţarini zdrenţuite, A venit aşa, deodată, Toamna cea întunecată. ” (George Topîrceanu)

„ Stol de raţe sperioase,

Ostenite, fără glas Vin, frângându-şi la popas Liniile unduioase. Şi cum trec ţipând cocoare, Şiruri negre de hurmuz, Unghiul şi-l înscriu în zare, ”

Ascuţit, apoi obtuz

Joc de rol

(Otilia Cazimir)

Imaginează-ţi un dialog :

• între o frunză şi toamnă;

• între o rândunică pregătindu-se de plecare şi codrul trist.

Sună clopoţelul

17

U

n

i

t

a

t

e

a

1

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Sună clopoţelul

Cumatra vulpe

de Otilia Cazimir

Ţipă gâştele şi zboară, Zboară penele-n poiană

- Ce-o fi asta, surioară?

- Ia o vulpe năzdrăvană:

Cum stătea-n tufiş la pândă, Costelivă şi flămândă, S-a gândit că pentru masă N-ar strica o gâscă grasă

Unde-s mulţi, puterea creşte

- Să poftească-aici, urâta!

Şi-au sărit mai mare dragul – Catincuţa mea cu bâta, Ilenuţa cu ciomagul.

Căţeluşii sar şi ei Vulpea s-a grăbit, neroada, De era să-şi lase coada Între colţii lui Grivei!

În poiană pasc la soare Şapte gâşte, trei mioare, Şi e linişte-n dumbravă, Asta zic şi eu ispravă!

Să înţelegem textul! • Unde sunt gâştele? • De ce ţipă ele? • Cine era

Să înţelegem textul!

• Unde sunt gâştele?

• De ce ţipă ele?

• Cine era la pândă? De ce?

• Cum era vulpea?

• Cine păzea gâştele ?

• De ce aveau fetele bâta şi ciomagul ?

• Cine o alungă pe vulpe ?

• Ce a păţit vulpea ?

• Cine pasc acum la soare ?

• Cum este dumbrava după plecarea vulpii ?

• Ce aţi învăţăt din acest text ?

Învăţătura poeziei este că:

• vulpea dorea să verifice atenţia fetiţelor;

• fetiţele împreună cu căţeluşii au reuşit să alunge vulpea cea vicleană;

• cei slabi pot izbândi dacă sunt uniţi.

Răspundeţi şi argumentaţi prin versuri din poezie:

a) Cine a dat semnalul că duşmanul pândea în apropiere?

b) Ce au folosit fetiţele ca să alunge vulpea?

c) Cine a sărit în ajutor?

Alegeţi expresiile potrivite

„Asta zic şi eu ispravă!” sugerază :

• concluzia glumeaţă a poeziei;

• admiraţia autoarei faţă de fetiţele curajoase;

• mulţumirea poetei că vulpea a fost alungată.

Sună clopoţelul

U

n

i

t

a

t

e

a

1

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Sună clopoţelul Reţineţi! Poezia „ Cumătra vulpe ” de O. Cazimir prezintă o întâmplare cu
Sună clopoţelul
Reţineţi!
Poezia „ Cumătra vulpe ” de O. Cazimir prezintă o întâmplare cu roşcata cea vicleană. Ea şedea la pândă, flămândă,
visând să mănânce o gâscă grasă. Gâştele au simţit-o şi şi-au luat zborul.
Ilenuţa şi Catincuţa, două fetiţe, au sărit cu bâta şi ciomagul să-şi apere gâştele. Căţeluşii s-au grăbit şi au fugărit-o.
Peste dumbrăvioară s-a lăsat din nou liniştea.
Mesajul poeziei este „Unde-s doi, puterea creşte”.

Folosiţi-vă cunoştinţele!

• Găsiţi cuvinte cu înţeles asemănător pentru:

zboară

stătea

costelivă

flămândă

neroada

dumbravă

ispravă

a pândi

• Găsiţi cuvinte cu înţeles opus pentru :

năzdrăvană flămândă mulţi creşte urâtă au sărit linişte să-şi lase

• Alcătuieşte enunţuri în care cuvântul sare să aibă mai multe înţelesuri.

• Desparte în silabe cuvintele din ultima strofă a poeziei.

• Subliniază cu o linie vocalele şi cu două linii consoanele din versurile următoare:

S-a gândit că pentru masă N-ar strica o gâscă grasă

• Încearcă să creezi o ghicitoare despre vulpe, completând versurile :

Coada e s Blana e f Stă în v Vrea desigur o g O prinde îndată Pentru că e ş

Sună clopoţelul

U

n

i

t

a

t

e

a

1

• Descrie vulpea, folosindu-ţi cunoştinţele dobândite din lecturile citite anterior. Poţi folosi orientativ următoarul plan de idei:

• Ce fel de animal este vulpea ?

• Unde trăieşte ea?

• Care este înfăţişarea ei? (corpul, blana, trunchiul, piciorele, coada).

• Cum îşi procură ea hrana?

• Cu ce se hrăneşte ea?

• De ce este carnivoră?

• De ce este considerată şireată?

• Ai întâlnit-o în realitate?

• Îţi place/nu îţi place acest animal?

• De ce?

• Alcătuieşte propoziţii cu cuvintele : vulpi, vulpii, despre vulpe, cu vulpea, pe vulpe.

• Recunoaşte substantivele, adjectivele, verbele şi pronumele din ghicitorile următoare:

a) Blana roşcată, frumoasă, Coada-i lungă şi stufoasă, Vine noaptea prin grădini, Fură raţe şi găini.

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Sună clopoţelul

b) Am blana ca o toamnă ce se lasă

Prin tufele cu foşnet de mătasă.

Şi-aşa cum seara se adună lin, Pe la poiată, pe furiş, eu vin.

Că sunt şireată asta ştiţi şi voi, L-am păcălit pe ursul cel greoi

Şi-mi poartă pică, vrea ca să mă roadă De vină cică-s eu, că n-are coadă. În pas de dans, pe înserat pornesc

Cred c-aţi ghicit că

mă numesc.

Să scriem corect !

• Taie forma care nu e potrivită :

a) Sau/s-au oprit toate păsările, cu capul întors spre cer. (E.Gîrleanu – Pagini alese)

b) De eşti din ţara mea S-au /sau depărtat de eşti

Îţi /Î-ţi spun de ziua ta:

Copile, să trăieşti!

(Gândul unei mame)

c) De iar/i-ar împinge păcatul sǎmi/să-mi deschidă uşa. (I.Creangă – Capra cu trei iezi)

d) Eu stăteam pe scaun i-ar/iar el mă răbuia. (I.Creangă – Amintiri din copilărie)

e) Şi când la/ l-a ajuns arsura la/l-a os a sărit din somn, răcnind ca un taur. (I.Creangă – Amintiri din copilărie)

f) Aduse pe fată tocmai la/l-a poarta palatului, şi trecând pe lângă dânsa, îi sparse şi ulcioarele cu pietrele de l-a/la

picioarele lui.

22

(din folclorul nostru – Ţugulea)

peun

pe

un

a scuturat

la

l

g)

Un ghem de spini, ostil şi speriat.

măceş pitit

de

a

dea

(G.Topîrceanu – Balade)

h) Unora le vine placul

Să se

de a

dea

dea

de

a

berbeleacul.

(T.Arghezi – Versuri)

d

int

rînsul

mai rămas d

int

r însul

i)

În zarea

ce a de veci albastră

cea

va Nu v a

prins dragostea sihastră

cea þi

ce

a þi

va

De

De ţara voastră?

lăsat? Nu v

a

fost dor

(G.Coşbuc – Vestitorii primăverii)

doar atât :

Sună clopoţelul

U

n

i

t

a

t

e

a

1

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Sună clopoţelul

Printul Fericit

de Oscar Wilde

Sus, pe o columnă înaltă, stătea, privind peste cetate, statuia Prinţului Fericit. Era acoperită de foiţe de aur, ochii erau două safire luminoase, iar în mânerul spadei avea un rubin. Un Rândunel, ce zbura spre calda Ţară a Egiptului, îşi făcuse culcuş de odihnă la picioarele statuii. Într-o seară, pe când se pregătea de culcare, Rândunelul a simţit două picături de apă stropindu-i trupuşorul. Ochii Prinţului înotau în lacrimi.

- De ce plângi? - Pe vremea când eram în viaţă şi aveam inimă de om nu plângeam. Stăteam închis în palat şi nu ştiam ce este

dincolo de ziduri. Acum văd toată hidoşenia şi amărăciunea din cetate. Într-o căsuţă văd o femeie cu un copil bolnav. Rândunelule, du-i femeii rubinul meu! Şi Rândunelul a dus rubinul.

- Ai făcut o faptă bună, Rândunelule! Acum te rog să duci unul

din ochii mei de safir studentului pe care-l văd în mansarda lui, chinuit de foame şi de frig! Şi Rândunelul a dus safirul.

- În piaţǎ vǎd o fetiţǎ care vinde chibrituri. Le-a scǎpat în noroi şi

acum plânge. Taicǎ-său o va bate dacă nu duce bani acasă. Mergi şi dă-i celǎlalt ochi al meu.

- Eşti orb acum, Prinţule! O sǎ rǎmân cu tine mereu. Nu mai plec!

Prinţul i-a mai cerut apoi sǎ ducǎ foiţele de aur care-l înveleau oamenilor sǎraci. Iar prietenul lui, Rândunelul, aşa a fǎcut. Apoi a venit zǎpada şi dupǎ zǎpadǎ îngheţul. Bietul Rândunel abia mai avu putere sǎ zboare încǎ o datǎ sus, pe umǎrul Prinţului. L-a sǎrutat pe obrajii lipsiţi acum de strǎlucirea safirelor din ochi şi s-a prǎbuşit mort la picioarele lui. Cât despre Prinţ, când primarul şi consilierii au vǎzut cǎ statuia nu mai era frumoasǎ, au hotǎrât sǎ o dǎrâme.

statuia nu mai era frumoasǎ, au hotǎrât sǎ o dǎrâme. Să înţelegem textul! • Unde era

Să înţelegem textul!

• Unde era statuia Prinţului Fericit?

• Cu ce era acoperitǎ ea?

• Cum îi erau ochii?

• Ce avea în mânerul spadei?

• Unde zbura Rândunelul?

• Ce vedea Prinţul fericit într-o cǎsuţǎ?

• Cum l-a ajutat el pe copilul bolnav?

• Dar pe studentul din mansardǎ?

• Ce a vǎzut Prinţul în piaţǎ?

• De ce plângea fetiţa?

• Cum i-au ajutat pe oamenii sǎraci?

• Ce a pǎţit Rândunelul?

• De ce a fost dǎrâmatǎ statuia?

• Ce te-a impresionat mai mult din aceastǎ lecturǎ?

Învăţătura textului este :

• nu trebuie să te conduci după aparenţe;

• fericirea înseamnă să fii bogat;

• o adevărată fericire constă în a-i ajuta pe semenii tăi.

Sună clopoţelul

U

n

i

t

a

t

e

a

1

• Care crezi că erau adevăratele motive pentru comportamentul Prinţului şi al Rândunelului :

a) Prinţul fusese fericit cât trăise pentru că :

• nu ştia ce se întâmplă în cetate;

• stătea departe de oameni, închis în palat;

• îşi imagina că toată lumea este fericită.

b) Prinţul plângea pentru că :

• descoperise că nu cunoaştea viaţa adevărată a cetăţii;

• începuse să vadă urâţenia şi amărăciunea vieţii oamenilor;

• nu putea să se mişte pentru a-i ajuta pe ceilalţi.

c) Prinţul a dăruit ceea ce avea mai valoros pentru :

• a alina suferinţele celor necăjiţi;

• a se lăuda cu faptele sale;

• a primi recunoştinţa oamenilor simpli.

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Sună clopoţelul

U n i t a t e a 1 Sună clopoţelul d) Rândunelul nu şi-a mai

d) Rândunelul nu şi-a mai continuat călătoria cu scopul de :

• a-l ajuta pe Prinţ, care nu mai vedea;

• a realiza faptele bune ale Prinţului;

• a se lăuda cu faptele sale.

Reţineţi!

Povestirea lui Oscar Wilde arată că adevărata fericire constă în ajutorul oferit celorlalţi. Nici bogăţia, nici izolarea într-o lume a fericirii amăgitoare nu l-au făcut fericit pe prinţ. Ajutorul dat celor sărmani, suferinzi, i-a dat adevărata mulţumire. Rândunelul avea un suflet mare şi s-a dovedit a fi un adevărat prieten. I-a îndeplinit toate rugăminţile Prinţului. Când l-a văzut că şi-a sacrificat şi vederea pentru fericirea oamenilor, a hotărât să nu mai plece. Frigul iernii l-a doborât, l-a făcut să rămână pentru totdeauna alături de prietenul său. Dărâmarea statuii rămasă fără strălucirea ei de odinioară, ne îndeamnă să nu judecăm oamenii după înfăţişarea lor, ci să le respectăm faptele.

Folosiţi-vă cunoştinţele !

• Alegeţi din text o propoziţie afirmativǎ şi una negativǎ.

• Selectaţi din text o propoziţie simplǎ şi o propoziţie dezvoltatǎ.

• Alcǎtuiţi propoziţii în care cuvântul inimǎ sǎ aibǎ înţelesuri diferite.

• Gǎsiţi cuvinte cu înţeles asemǎnǎtor pentru:

luminoase

hidoşenie

prietenul

au hotǎrât

• Gǎsiţi cuvinte cu înţeles opus pentru :

înaltǎ

luminoase

plângeam

închis

frumoasǎ

26 sǎ dǎrâme

• Transformaţi dialogul urmǎtor în povestire.

Sună clopoţelul

Dupǎ ce se privirǎ o clipǎ, greierele întrebǎ:

- Încotro, dragǎ furnicǎ, aşa grǎbitǎ?

- Cum sǎ nu fiu grǎbitǎ, când o mulţime de treburi sunt pe capul meu. Iarna vine repede şi va trebui sǎ adun provizii.

- Ai dreptate. Şi eu m-am gândit la acest lucru.

- Hai sǎ muncim împreunǎ! Ne vom putea ajuta la greu şi nu ne vom plictisi.

- Gata! – sǎri greierele bucuros.

U

n

i

t

a

t

e

a

1

• Alcǎtuieşte enunţuri în care verbul „a cǎuta” sǎ aibǎ mai multe înţelesuri:

- cautǎ pe sora lui

- a cǎuta ceartǎ sau pricinǎ (a dori sǎ se certe)

- a cǎuta cu ochii (a cerceta, a urmǎri)

- a cǎuta cu gândul (încearcǎ sǎ-şi aducǎ aminte)

- îi cautǎ în coarne (îl rǎsfaţǎ)

- n-ai ce cǎuta aici (nu ai voie)

- cautǎ-ţi de treabǎ (nu te amesteca)

- cautǎ-ţi de drum (continuă-ţi drumul, vezi-ţi de treabǎ)

• Alcǎtuieşte o compunere, folosind urmǎtorul plan:

O întâmplare fantastica

(imaginarǎ, irealǎ)

Planul compunerii (orientativ)

• Un vehicul neobişnuit, oameni şi plante neobişnuite;

• O cǎlǎtorie extraordinarǎ;

• Popas pe planeta…./tǎrâmul fermecat;

• Curiozitǎţi (spaţii de joacǎ, locuinţele oamenilor, grǎdinile oraşului, roboţii, muzica oraşului etc);

• Întâlniri/ personaje fantastice;

• Revenirea pe Terra (trezirea la sunetul ceasornicului)

• Idei pentru viitor.

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Sună clopoţelul

Sa scriem corect !

• Alcǎtuieşte enunţuri în care sǎ folosiţi cuvintele :

într-o

dǎ-i

i-a cerut

n-ai vrut

v-a

care-l

le-a scăpat

du-i

nai

va

• Completeazǎ textul.

Andrei se întâlneşte cu Vlad.

-

Unde te duci, Vlad? întreabǎ Andrei.

-

La joacǎ, rǎspunde Vlad.

-

Nu vrei sǎ ne jucǎm împreunǎ?

-

-

-

-

Nu uita! „Suferiţi de pe urma unui om rǎu? Iertaţi-l, ca sǎ nu fie astfel
Nu uita!
„Suferiţi de pe urma unui
om rǎu?
Iertaţi-l, ca sǎ nu fie astfel
doi oameni rǎi!”
Fericitul Augustin

• Continuǎ textul, astfel încât sǎ aibǎ douǎ alineate. În paragraful al doilea vorbeşte despre un alt personaj.

Mingea

Andrei a primit de la unchiul sǎu o minge nouǎ. Mingea este roşie. Bǎiatul se joacǎ în faţa casei.

• Realizeazǎ un dialog cu bunica ta, despre bunǎtate.

Printul fericit

Oscar Wilde

Sună clopoţelul

Sus, pe o columnă înaltă, stătea privind peste cetate, statuia Prinţului Fericit. Strălucea Prinţul din

creştet până-n tălpi în poleială de aur curat, ochii lui erau două safire luminoase, iar la mânerul spadei un mare rubin îşi juca apele sângerii. Şi toată lumea rămânea uimită la vederea lui.

- E frumos ca un cocoşel-de-vânt îşi dădu odată cu părerea unul din Consilierii oraşului, doritor să

se ducă vestea despre priceperea sa artistică. Nu însă şi la fel de folositor, adăugă el, de teamă să nu-l creadă oamenii cu capul în nori, aşa cum nici nu era din fire.

- De ce nu poţi să fii şi tu ca prinţul Fericit? întreabă o mamă grijulie pe băieţelul ei care plângea după luna din cer. Prinţului Fericit nu-i trece niciodată prin minte să plângă pentru fitece.

- Bine că mai e şi-un fericit pe lumea asta! mormăi un biet dezamăgit, cu ochii pironiţi pe minunata

statuie.

- Parcă-ar fi un înger, spuneau Copiii Orfelinatului, ieşind din Catedrală în falnicele lor anterie

stacojii şi curatele lor şorţuri albe.

U

n

i

t

a

t

e

a

1

- Dar de unde ştiţi? se amestecă Dascălul de matematici. Văzut-aţi vreunul cu ochii?

- Da, cum să nu, în vis, răspunseră ei, iar Dascălul de matematici se încruntă şi-i săgetă cu privirea,

căci el nu îngăduia copiilor să viseze. Într-o noapte, a zburat peste acea cetate un flecuşteţ de Rândunel. Prietenele lui porniseră, cu şase săptămâni înainte, către Ţara Egiptului, dar el rămăsese în urmă, îndrăgostit fiind de o Trestie, frumoasă ca nici una pe lume. O întâlnise la început de primăvară, pe când zbura în josul râului după o gogeamite gâză

gălbuie, şi atât de tare îl vrăjise mijlocelul subţire al trestiei, încât se oprise locului, ca să-i vorbească.

- Mă laşi să te iubesc? o întrebă deschis, căci îi plăcea să meargă drept la ţintă, iar trestia îi făcu o plecăciune adâncă. Se pornise atunci Rândunelul să zboare de jur împrejur, mângâind apa cu aripile şi stârnind mărunte unduiri argintii. Era felul său de a-i face curte; şi aşa a ţinut toată vara, cât a fost vara de lungă.

- Ce alegere caraghioasă, ciripeau celelalte rândunele.

- N-are pic de avere, iar rubedenii, cu nemiluita!

Şi, de bună seamă, râul gemea de trestii. Pe urmă, când s-a ivit toamna, tot stolul şi-a luat zborul, peste mări şi peste ţări. După plecarea prietenelor, Rândunelul se simţi însingurat, iar Sânziana dorului său începu să-l obosească. „Îi lipseşte farmecul vorbirii, îşi zise, apoi mi-e teamă că e şi uşuratică, fiindcă prea-şi face ochi dulci

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Sună clopoţelul

cu Vântul.”

Şi negreşit la orice adiere a vântului, Trestia se mlădia în neasemuit de graţioase reverenţe.

„Îi înţeleg fi rea casnică, mai gândi Rândunelul, dar mie-mi place grozav să călătoresc şi fi resc ar fi

să-i placă şi soţiei mele.”

- Vrei s-o luăm razna amândoi? o întrebă în cele din urmă, dar Trestia îşi scutură capul. Era tare legată de căminul ei.

- Ţi-ai bătut joc de mine! izbucni Rândunelul. Eu plec spre piramide. Rămâi cu bine!

Şi îşi luă zborul.

A zburat aşa, o zi întreagă. Şi la vreme de seară a ajuns în cetate.

„Unde să tragă oare” se întrebă el. Sper că oraşul a făcut ceva pregătiri”. Ochii îi căzură pe statuia de pe columna înaltă.

- Am găsit! strigă el bucuros. E un loc minunat, în plin aer proaspăt!

Şi se lăsă dus, chiar la picioarele Prinţului Fericit.

- Ce mai iatac de aur! îşi zise încetişor, pe când privea în jur şi se pregătea de culcare; dar, când să-

şi vâre capul sub aripă, un strop mare de apă a picat pe el. Ia te uită ce poznă! strigă mirat. Pe cer nu-i nici urmă de nor, stelele strălucesc de-ţi iau ochii şi cu toate astea plouă! Clima din nordul Europei e grozav de afurisită! Trestioara nu se mai sătura de ploaie, dar asta doar din egoism!

A mai picat apoi un strop.

„La ce foloseşte o statuie, dacă nu te apără măcar de ploaie? se întrebă plictisit. Ia să-mi caut eu un loc ca lumea!” Şi se hotărî să zboare aiurea. Dar când să-şi deschidă aripile, pică al treilea strop

Rândunelul privi atunci în sus şi văzu

Vai,

ce-i fu dat să vadă?!

Ochii Prinţului Fericit înotau în lacrimi şi lacrimile lunecau atât de frumos, încât Rândunelul se simţi înduioşat.

- Cine eşti tu? îl întrebă el.

- Sunt Prinţul Fericit.

- Atunci de ce plângi? adăugă nedumerit. M-ai udat leoarcă.

- Pe vremea când eram în viaţă şi aveam o inimă de om, răspunse statuia, nu ştiam ce-i lacrimile,

cǎci trǎiam în Palatul „Sans Souci” unde durerii nu-i era îngǎduit sǎ intre. Cât era ziua de lungǎ mǎ veseleam în grǎdinǎ cu prietenii mei, iar când cobora seara eram în fruntea danţului în Sala cea Mare. Jur împrejurul grǎdinii se ridica un zid foarte înalt, dar niciodatǎ nu mi-a trecut prin minte sǎ întreb ce era dincolo de el; în preajmǎ totul mi se pǎrea atât de frumos! Curtenii mǎ numeau Prinţul Fericit” şi fericit eram, cu adevǎrat, dacǎ plǎcerea poate fi fericire. Aşa am trǎit şi aşa am murit, iar acum, cǎ nu mai am viaţǎ, m-au ridicat aici sus, atât de sus, încât pot vedea toatǎ hidoşenia, toatǎ amǎrǎciunea cetǎţii mele, şi cu toate cǎ inima mea e de plumb, alta nu pot decât sǎ plâng. „Cum adicǎ, nu e cu totul şi cu totul de aur” gândi Rândunelul în sinea lui,

Sună clopoţelul

cǎci era prea cuviincios pentru a-şi mǎrturisi gândul. „Departe, tare departe, urmǎ statuia cu glas coborât şi cântǎtor, într-o ulicioarǎ, se aflǎ o cǎsuţǎ sǎrmanǎ. Prin fereastra-i deschisǎ vǎd o femeie stând la masǎ. Are faţa suptǎ şi ofilitǎ, iar mâinile-i aspre şi roşii sunt

totuna de împunsǎturile acului, cǎci e cusǎtoreasǎ. Acum brodeazǎ floarea-patimei pe rochia de atlas ce-o va purta în viitorul bal al curţii cea mai drǎgǎlaşǎ dintre însoţitoarele Reginei. Într-un ungher al odǎii, bǎieţelul

U

n

i

t

a

t

e

a

1

ei

zace bolnav pe un pat. Are friguri şi tânjeşte dupǎ portocale. Maicǎ-sa nu poate sǎ-i dea decât apǎ goalǎ

şi

el plânge… Rândunel, Rândunel, micuţ Rândunel, nu vrei sǎ-i duci rubinul de pe mânerul spadei mele? Eu am

picioarele înţepenite în soclul acesta şi nu mǎ pot mişca”.

- Pe mine mǎ aşteaptǎ în Egipt, rǎspunse Rândunelul. Prietenele

mele zboarǎ în sus şi-n jos, deasupra Nilului, şi stau de vorbǎ cu florile uriaşe de lotus. În curând or sǎ se ducǎ la culcare în cripta Regelui -cel-Mare. Regele se aflǎ chiar el acolo, în racla lui zugrǎvitǎ, îmbǎlsǎmat cu mirodenii. Are în jurul gâtului un şirag strǎveziu de jad verde, iar mâinile sunt ca douǎ frunze veştede.

- Rândunel, Rândunel, micuţ Rândunel, stǎrui Prinţul, nu vrei sǎ

rǎmâi cu mine o noapte şi sǎ fii solul meu ? Pe copil îl chinuie setea şi pe maicǎ-sa jalea.

- Vezi cǎ mie nu prea îmi plac bǎieţii, rǎspunse Rândunelul. Vara

trecutǎ, când locuiam pe lângǎ râu, erau doi bǎdǎrani de bǎieţi, copiii morarului, care zvârleau mereu cu pietre în mine. Fireşte cǎ nu m-au nimerit niciodatǎ : noi, rândunelele, suntem grozav de meştere în ale zborului, apoi eu mǎ trag şi dintr-un neam vestit în sprintenealǎ; oricum, însǎ, era o lipsǎ de cuviinţǎ… Dar Prinţul Fericit pǎrea atât de îndurerat, încât Rândunelul se întristǎ.

- E foarte frig aici, îi spuse, dar am sǎ rǎmân cu tine o noapte şi am sǎ-ţi împlinesc solia. Mulţumesc, micuţule Rândunel, rǎspunse Prinţul.

Şi aşa, dupǎ ce a scos rubinul de pe spada Prinţului, Rândunelul zburǎ cu el în cioc, peste acoperişurile

oraşului.

A trecut pe lângǎ turnul Catedralei cu îngerii ciopliţi în marmurǎ albǎ. A trecut pe lângǎ palat şi a

auzit zvon de dans. O încântǎtoare fatǎ ieşise în balcon cu iubitul ei.

- Cât de minunate sunt stelele cerului, îi şoptea el, şi cât de

minunatǎ puterea dragostei!

- Nǎdǎjduiesc sǎ-mi fie gata rochia pentru serbarea cea mare, îi

rǎspunse ea. Am poruncit sǎ mi-o brodeze toatǎ cu floarea-patimei, dar cusǎtoresele astea-s atât de trândave!

A trecut apoi Rândunelul peste apele râului şi a vǎzut felinarele atârnând peste catargele corǎbiilor.

În cele din urmǎ a ajuns la cǎsuţa cea sǎrmanǎ şi a privit înǎuntru: bǎieţaşul se zvârcolea pe pat, scuturat de friguri, iar pe mumǎ-sa o doborâse somnul, de istovitǎ ce era. S-a repezit Rândunelul şi a pus bobul mare de rubin pe masǎ, lângǎ degetarul femeii.

A zburat apoi uşor împrejurul patului, fluturându-şi aripile peste fruntea copilului.

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Sună clopoţelul

- Ce rǎcoare simt, se vede cǎ-mi merge mai bine, şopti copilul şi se cufundǎ într-o pirotealǎ dulce.

Pe urmǎ Rândunelul îşi luǎ zborul îndǎrǎt, la Prinţul Fericit, şi-i povesti tot ce fǎcuse.

- Foarte ciudat, se minunǎ el, acum îmi este cald, deşi vremea e atât de rece!

- Fiindcǎ ai fǎcut o faptǎ bunǎ, îi rǎspunse Prinţul.

Iar el, mititelul, rǎmase pe gânduri şi adormi. Cǎci de câte ori încerca sǎ se gândeascǎ, îl şi cuprindea

somnul. Când se crǎpǎ de ziuǎ, Rândunelul zburǎ devale la râu, ca sǎ facǎ o baie.

- Iatǎ un fenomen uimitor! se minunǎ Profesorul de ornitologie pe când trecea podul. O rândunicǎ, iarna!

Şi se aplecǎ sǎ scrie un articol lung, privitor la aceasta, în ziarul local. Toatǎ lumea vorbi despre articol, cǎci era împǎnat cu atâţia termeni ştiinţifici, încât nimeni n-a priceput o iotǎ.

- La noapte plec în Egipt! se hotǎrî Rândunelul şi, la gândul acesta, inima-i creştea de bucurie.

Dǎdu o raitǎ pe la toate monumentele cetǎţii şi rǎmase multǎ vreme sus, în vârful clopotniţei. Ori pe

unde trecea, vrǎbiile se porneau a ciripi :

- Grozav de distins strǎinul de acolo!

Iar el se bucura nespus în sinea lui. Cum vǎzu rǎsǎrind luna, se întoarse la Prinţul Fericit.

- Ai ceva veşti de trimis în Egipt? Sunt gata de plecare! îi strigǎ el.

- Rândunel, Rândunel, micuţ Rândunel, îl rugǎ Prinţul, n-ai vrea sǎ mai rǎmâi încǎ o noapte cu

mine?

- Dar sunt aşteptat în Egipt, îi rǎspunse Rândunelul. Mâine, prietenele mele or sǎ-şi ia zborul cǎtre

a doua Catedralǎ. Acolo hipopotamul îşi face culcuş în pǎpurişuri şi pe un tron mǎreţ de granit

stǎ însuşi Memnon-zeul. Vegheazǎ toatǎ noaptea puzderia de stele şi când luceafǎrul dimineţii se iveşte, el trage doar un chiot de bucurie şi pe urmǎ rǎmâne mut. La amiazǎ leii galbeni coboarǎ pânǎ la mal, sǎ se adape. Au ochii la fel ca bariliul verde, iar urletul lor e mai tunǎtor decât urletul Cataractei.

- Rândunel, Rândunel, micuţ Rândunel, stǎrui Prinţul, departe, tare departe, peste cetate, zǎresc un tânǎr Student , într-o mansardǎ. Stǎ aplecat asupra unei mese înţesate cu hârtii şi lângǎ el

veştejeşte într-un pahar un bucheţel de micşunele. Pǎrul îi e inelat şi castaniu, buzele roşii ca miezul rodiilor, iar ochii, mari şi visǎtori. Ȋncearcǎ sǎ sfârşeascǎ o piesǎ pentru Directorul Teatrului, dar prea dârdâie de frig ca sǎ mai scrie. Ȋn sobǎ nu mai e nici un tǎciune, iar foamea

îl doboarǎ.

- O sǎ mai rǎmân cu tine încǎ o noapte, îi rǎspunse Rândunelul; avea într-adevǎr , inimǎ bunǎ. Vrei sǎ-i duc altǎ boabǎ de rubin ?

- Vai mie! Nu mai am nici un rubin, îi rǎspunse Prinţul. Doar ochii, atât mi-au mai rǎmas. Sunt fǎcuţi din nepreţuite safire, aduse tocmai din India, acum o mie de ani. Smulge-mi unul şi du-l

Sună clopoţelul

tânǎrului. Ȋl va vinde giuvaergiului, apoi va cumpǎra de mâncare şi lemne de foc, şi-şi va sfârşi piesa.

- Drǎguţul meu Prinţ, suspinǎ Rândunelul, nu pot face una ca asta. Şi se porni pe plâns.

- Rândunel, Rândunel, micuţ Rândunel, stǎrui Prinţul, fǎ aşa cum îţi cer eu.

Rândunelul smulse atunci ochiul Prinţului şi zburǎ departe, cǎtre mansarda Studentului. Ȋi fu destul de uşor sǎ pǎtrundǎ înǎuntru, cǎci în acoperiş era o spǎrturǎ pe unde se şi strecurǎ. Tânǎrul îşi ţinea capul

îngropat în mâini şi nu auzi fâlfâitul aripilor, dar când ridicǎ ochii, vǎzu deodatǎ safirul strǎlucitor printre micşunelele veştede.

- Ȋncep sǎ fiu preţuit, se înviorǎ el. Trebuie sǎ fie de la vreun admirator de seamǎ. Acum pot sǎ-mi sfârşesc piesa!

Şi chipu-i strǎlucea de bucurie. A doua zi, Rândunelul zburǎ pânǎ jos în port. Se aşezǎ pe catargul unei corǎbii mari, cu ochii dupǎ matrozii care trǎgeau afarǎ cu funiile nişte namile de lǎzi.

U

n

i

t

a

t

e

a

1

- Eeii-rup! strigau ei cu fiecare ladǎ ieşitǎ la ivealǎ.

- Mǎ duc în Egipt, strigǎ Rândunelul.

Dar nimeni nu-l luǎ în seamǎ, şi, o datǎ cu rǎsǎritul lunii, îşi luǎ zborul îndǎrǎt, la Prinţul Fericit. Am venit sǎ-mi iau rǎmas bun, îi spuse el.

- Rândunel, Rândunel, micuţ Rândunel, nu vrei sǎ mai rǎmâi cu mine încǎ o noapte?

- E iarnǎ, rǎspunse el, ca mâine nǎvǎlesc aici fulgii reci de zǎpadǎ.

Ȋn Egipt soarele dogoreşte deasupra palmierilor verzi, iar crocodilii lâncezesc în mâl şi privesc alene împrejur.Tovarǎşele mele îşi dureazǎ cuibul în templul lui Baalbec, sub veghea porumbeilor albi şi roz care-

şi

gânguresc unul altuia. Prinţule drag, te pǎrǎsesc, n-am încotro, dar n-o sǎ te uit niciodatǎ şi la primǎvarǎ

o

sǎ-ţi aduc douǎ nestemate frumoase în locul celor pe care le-am dǎruit. Rubinul va fi mai roşu decât

trandafirul roşu, iar safirul, tot atât de albastru ca şi largul mǎrilor.

- Jos în piaţǎ, începu Prinţul, se aflǎ o fetiţǎ care vinde chibrituri, dar i-au scǎpat chibriturile în noroi şi s-au stricat toate. Acum stǎ şi plânge, fiindcǎ taicǎ-sǎu o bate dacǎ nu duce acasǎ ceva bani. N-are ghete, n-are ciorapi şi pe cǎpşor n-are nimic. Smulge-mi celǎlalt ochi, dǎ-i-l ei şi tatǎ-sǎu n-o s-o mai batǎ.

- De stat am sǎ mai stau cu tine încǎ o noapte, îi rǎspunse Rândunelul, dar ochiul nu pot sǎ ţi-l smulg, cǎci ai rǎmâne orb de tot!

- Rândunel, Rândunel, micuţul meu Rândunel, îl rugǎ Prinţul, fǎ aşa cum îţi cer eu.

Atunci Rândunelul smulse celǎlalt ochi al Prinţului şi, avântându-se cu el în jos, trecu sǎgeatǎ pe lângǎ fetiţǎ şi-i strecurǎ nestemata în palmǎ.

- Ce ciob frumos de sticlǎ, se bucurǎ ea şi dǎdu fuga, râzând, acasǎ. Iar Rândunelul se întoarse îndǎrǎt la Prinţ.

- Eşti orb acum, îi spuse, şi o sǎ rǎmân cu tine mereu-mereu…

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Sună clopoţelul

- Nu, micul meu Rândunel, şopti sǎrmanul Prinţ, tu trebuie sǎ pleci departe, în Egipt.

………………………………………………………………………

Sǎrmanul flecuşteţ de Rândunel! Îi era frig, tot mai fig, dar pe Prinţ nu l-a pǎrǎsit nicicând, cǎci

mult îi era drag inimii sale. Ciugulea firimituri la uşa brutǎriei, când nu-l vedea brutarul, şi încerca sǎ se

încǎlzeascǎ bǎtând din aripioare.

În cele din urmǎ, el şi-a dat seama cǎ va muri totuşi curând. Abia de mai avu putere sǎ zboare încǎ o

dată sus, pe umǎrul Prinţului.

- Rǎmâi cu bine, Prinţule drag, îi spuse el în şoaptǎ. Mǎ laşi sǎ-ţi sǎrut mâna?

- Ce bucuros sunt cǎ pleci în Egipt, Rândunelul meu, îi rǎspunse Prinţul. Ai întârziat prea mult aici; tu sǎ mǎ sǎruţi, pentru cǎ te iubesc.

- Dar nu în Egipt plec eu acum, mǎrturisi Rândunelul. Eu plec în Casa Morţii. Moartea e sorǎ bunǎ cu somnul, nu-i aşa?

A sǎrutat apoi gura Prinţului Fericit şi s-a prǎbuşit mort la picioarele lui.

În clipa aceea o trosniturǎ se auzi înlǎuntrul statuii ca şi cum ceva s-ar fi rupt. Şi, într-adevǎr, inima cea de plumb se despicase drept în douǎ. Era şi un ger cumplit în noaptea aceea.

A doua zi, dis de dimineaţǎ, Primarul, însoţit de Consilierii Oraşului, trecea în plimbare prin partea

locului. Ajuns lângǎ columnǎ, îşi ridicǎ privirea în sus, spre statuie.

-

Vai de mine şi de mine! izbucni el deodatǎ. În ce hal a ajuns Prinţul Fericit!

-

Chiar aşa, în ce hal! încuviinţarǎ însoţitorii care erau totdeauna de pǎrerea Primarului.

Şi

se apropiarǎ cu toţii ca sǎ-l priveascǎ.

-

Rubinul i-a cǎzut de pe spadǎ, i-au pierit şi ochii, iar pe el, nici pic de aur! spuse Primarul. Aproape un cerşetor, nu alta!

-

Aproape un cerşetor, nu alta! rostirǎ şi Consilierii Oraşului.

-

Şi aici, în faţǎ, o pasǎre moartǎ la picioarele lui, urmǎ Primarul.

Trebuie sǎ dǎm numaidecât cetǎţii înştiinţare cum cǎ pǎsǎrile sunt oprite sǎ moarǎ aici. Iar conţopistul îşi însemnǎ grabnic înţeleapta propunere.

Aşadar, au coborât de pe columnǎ statuia Prinţului Fericit.

- O datǎ ce nu e frumos, nu mai e de nici un folos, rosti Profesorul de istoria artelor, la Universitate. Au topit apoi statuia într-un cuptor, iar Primarul a convocat pe datǎ Adunarea Breslelor, pentru a hotǎrî ce trebuia fǎcut cu metalul.

- Se cuvine, fireşte, sǎ avem altǎ statuie, lǎmuri el. Şi statuia aceea va fi statuia mea!

- Statuia mea, rǎsunǎ ecoul celorlalţi Consilieri.

S-au luat apoi la ceartǎ; s-au certat aşa, multǎ vreme, şi s-or mai fi certând şi astǎzi.

- Ce lucru ciudat, se minunǎ meşterul supraveghetor al

muncitorilor din topitorie. Inima asta frântǎ, din plumb, nu vrea deloc sǎ se topeascǎ! Aşa cǎ, afarǎ cu ea!

Şi au aruncat-o pe un maldǎr de gunoi, acolo unde zǎcea şi Rândunelul mort.

Sună clopoţelul

- Adu-mi cele douǎ lucruri mai de preţ din oraş, porunci Dumnezeu unui înger.

Şi îngerul îi aduse inima de plumb şi pasǎrea moartǎ.

- Bine ai ales, zise Dumnezeu. Ȋn grǎdina Raiului, pasǎrea aceasta va cânta de-a pururi, iar în cetatea mea de aur Prinţul Fericit mǎ va proslǎvi veşnic.

U

n

i

t

a

t

e

a

1

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Sună clopoţelul

Să înţelegem textul!

Iarna

de Vasile Alecsandri

Din vǎzduh cumplita iarnǎ cerne norii de zǎpadǎ, Lungi troiene cǎlǎtoare adunate-n cer grǎmadǎ; Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi, Rǎspândind fiori de gheaţǎ pe ai ţǎrii umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iarǎ! Cu o zale argintie se îmbracǎ mândra ţarǎ; Soarele rotund şi palid se prevede printre nori Ca un vis de tinereţe printre anii trecǎtori.

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depǎrtare, Ca fantasme albe plopii înşiraţi se pierd în zare, Şi pe-ntinderea pustie, fǎrǎ urme, fǎrǎ drum, Se vǎd satele perdute sub clǎbuci albii de fum.

Dar ninsoarea înceteazǎ, norii fug, doritul soare Strǎluceşte şi dizmiardǎ oceanul de ninsoare. Iat-o sanie uşoarǎ care trece peste vǎi, În vǎzduh voios rǎsunǎ clinchete de zurgălǎi.

• Cum este iarna?

• De ce este ea cumplitǎ?

• De unde cernea zǎpada?

• Cum sunt troienele?

• Cu ce sunt asemǎnaţi fulgii de zǎpadǎ?

• Când ninge?

• Cu ce este asemǎnatǎ ţara?

• Cum este soarele? De ce?

• Cu ce este asemǎnatǎ trecerea soarelui printre nori?

• Cum este câmpul?

• Cu cine sunt asemǎnaţi plopii înşiraţi? De ce?

• Cum este întinderea?

• Cum sunt înfǎţişate satele? De ce?

• Cine însufleţeşte natura?

• Alegeţi explicaţiile potrivite:

a) „cerne norii” sugereazǎ :

Sună clopoţelul

U

n

i

t

a

t

e

a

1

• un personaj înspǎimântǎtor care cerne ninsoarea ca printr-o sitǎ uriaşǎ;

• zǎpada cade cu fulgi mici şi deşi;

• bate vântul viscolind omǎtul.

b) „troiene cǎlǎtoare adunate-n cer grǎmadǎ” dobândesc înfǎţişarea :

• unor cǎlǎtori pornind pe un drum lung;

• valurilor de zǎpadǎ care se împrǎştie duse de vânt;

• unor nǎmeţi viscoliţi.

c) „Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi” exprimǎ :

• gingǎşia şi albul strǎlucitor al fulgilor de nea asemenea aripilor unor fluturi;

• mulţimea fulgilor de omǎt asemǎnǎtoare unui roi de fluturi albi;

• viscolul orbitor.

d) „Soarele rotund şi palid se prevede printre nori Ca un vis de tinereţe printre anii trecǎtori” sugereazǎ :

• tristeţea poetului odatǎ cu trecerea timpului;

• amintirea unui tablou admirat în tinereţe;

• imaginea fugarǎ şi palidǎ a soarelui semǎnând cu amintirea depǎrtatǎ a tinereţii.

e) „Ca fantasme albe plopii înşiraţi se pierd în zare” apar ca :

• nǎluciri ale spaimei poetului;

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Sună clopoţelul

• umbre ale vieţii dispǎrute;

• lumânǎri albe înşirate pe marginea drumului.

f) „satele pierdute sub clǎbuci albii de fum” exprimǎ:

• sugestia supremaţiei albului zǎpezii;

• cǎldura din vetre;

• singurul semn de viaţǎ din pustiul de zǎpadǎ.

g) „Oceanul de ninsoare” sugereazǎ :

• ninsoarea viscolitǎ precum valurile oceanului;

• ninsoarea a cǎzut neîncetat ca apele din ocean;

• întinderea albǎ nemǎrginitǎ asemenea oceanului.

Reţineţi!

Pastelul „Iarna” contureazǎ un tablou în alb de o mare frumuseţe. Dimensiunile tabloului sunt ample, din vǎzduh pânǎ la satele îngropate sub omǎt. Totul se pierde sub albul rece al zǎpezii care a cuprins totul şi care stârneşte poetului nelinişte şi teamǎ. Doar fumul alb ne poartǎ cu gândul la cǎldura din vetre, singurul semn de viaţǎ care se pǎstreazǎ în pustiul de

zǎpadǎ.

Ultima strofǎ aduce o schimbare în peisajul de iarnǎ. Ninsoarea înceteazǎ, norii se risipesc, iar soarele alungǎ neliniştea. Tabloul de iarnǎ se însufleţeşte la apariţia unei sǎnii care trece peste vǎi, în sunetul vesel de zurgǎlǎi. Sentimentul de bucurie dominǎ finalul poeziei.

Verificaţi-vă cunoştinţele!

• Selectaţi substantivele, adjectivele şi verbele din prima strofǎ şi analizaţi-le.

• Transformǎ propoziţia dezvoltatǎ afirmativǎ în propoziţie simplǎ negativǎ.

Din vǎzduh cumplita iarnǎ cerne norii de zǎpadǎ.

• Gǎsiţi cuvinte cu sens asemǎnǎtor pentru:

cumplita

zǎpadǎ

rǎspândind

dalbi

înceteazǎ

iatǎ

zurgǎlǎi

dezmiardǎ

fantasmǎ

doritul

• Gǎseşte cuvinte cu sens opus pentru:

cumplita

adunate

albi

tinereţe

depǎrtare

pierdute

înceteazǎ

strǎluceşte

uşoarǎ

rǎsunǎ

Sună clopoţelul

U

n

i

t

a

t

e

a

1

• Alcǎtuieşte enunţuri în care cuvântul cer sǎ aibǎ mai multe înţelesuri.

• Desparte în silabe ultima strofǎ a poeziei.

Folosiţi-vă cunoştinţele!

• Alcǎtuiţi o compunere dupǎ impresiile proprii, un plan de idei şi versuri de sprijin cu titlul „Iarna”.

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Sună clopoţelul

Plan de idei

• Care sunt primele semne ale acestui anotimp?

• Cum este vremea?

• Ce poți spune despre soare?

• Cu ce putem asemǎna fulgii de zǎpadǎ?

• Cu ce se îmbracǎ mândra ţarǎ?

• Ce fac animalele sǎlbatice iarna?

• Cine se bucurǎ de sosirea iernii?

• Care sunt jocurile preferate de copii în acest anotimp?

• Îţi place/nu îţi place iarna? De ce?

2. Reţine şi foloseşte expresii frumoase din urmǎtoarele versuri:

a) „Sub mustaţa-i albǎ, cerul a-nceput sǎ sufle gerul” (N.Stǎnescu – Ninsoare)

Miezul iernei

de Vasile Alecsandri

În pǎduri trosnesc stejarii! E un ger amar, cumplit! Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit, Iar zǎpada cristalinǎ pe câmpii strǎlucitoare Pare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare.

Fumuri albe se ridicǎ în vǎzduhul scânteios Ca înaltele coloane unui templu maiestos, Şi pe ele se aşeazǎ bolta cerului seninǎ, Unde luna îşi aprinde farul tainic de luminǎ.

Să scriem corect!

Tǎiaţi forma care nu e potrivitǎ.

a) Mǎ apropii din ce în ce mai mult. Încǎ o sforţare şi

în una din bǎrci.

v oi voi

(C.Petrescu – Fram, ursul polar)

b)

c)

d)

S ar

Sar

şi bat din palme. (C.Petrescu – Fram, ursul polar)

V a să zică este un urs alb. Îl cheamă Fram.

Va

i pierdut!

Ai

A

(C.Petrescu – Fram, ursul polar)

S ar

Sar

putea întâmpla să

dea a peste un vânător, care s ã

de

s

ã l

ia

ochi

El

l

i a la ochii . Iel

s ar

sar

ridica în două labe

(C.Petrescu – Fram, ursul polar)

Sună clopoţelul

în loc să se apere şi să fugă

U

n

i

t

a

t

e

a

1

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Sună clopoţelul

Darurile

de E.T.A. Hoffmann

Se întunecase de-a binelea. Lipiţi unul de altul, Fritz şi Maria nu îndrǎzneau sǎ mai rosteascǎ nici un cuvânt. În

clipa aceea rǎsunǎ limpede un sunet cristalin : cling – cling, cling – cling! Uşile se deschiserǎ larg şi din odaia cea mare năvǎli o luminǎ puternicǎ. Copiii rǎmaserǎ încremeniţi în prag, exclamând uimiţi :”A!” Pǎrinţii se îndreptarǎ spre uşǎ şi, luându-i de mânǎ, le spuserǎ:

- Veniţi, haideţi veniţi, dragi copii!

Amândoi copilaşii priveau însǎ muţi de uimire, cu ochi strǎlucitori. Abia dupǎ un rǎstimp Maria a izbutit sǎ exclame, oftând adânc:

- Vai ce frumos, vai ce frumos!

Bradul înalt gemea de mere aurite şi argintate, iar pe toate ramurile crescuserǎ, asemenea mugurilor şi bobocilor, migdale zaharisite, bomboane poleite şi tot soiul de alte dulciuri îmbietoare. Sutele de lumânǎrele sclipeau ca stelele în ramurile bradului. Nu le-a trebuit mult copiilor sǎ-şi vâre nǎsucurile iscoditoare în mulţimea jucǎriilor din jurul pomului. Maria zǎrise, desigur, pǎpuşile graţioase, dar era tare preocupatǎ cu o rochiţǎ de mǎtase, frumos împodobitǎ cu panglici de toate culorile:

- O, frumoasa, draga mea rochiţǎ!

Fritz cel nǎzdrǎvan deja încercase, în galop şi în trap, noul roib, pe care îl gǎsise gata înşeuat lângǎ pom. Ceva

mai potolit, s-a apucat sǎ treacǎ în revistǎ, mândru tare, escadronul de husari îmbrǎcaţi ca de paradǎ, în alb şi în roşu, atât de strǎlucitori încât gândeai cǎ sunt din argint curat. Între timp, sora lui descoperise la piciorul bradului un omuleţ grozav. Acum o rodea curiozitatea :

- O, tǎticule, al cui o fi omuleţul acesta drǎgǎlaş?

- Acela, fetiţa mea, acela o sǎ spargǎ pentru voi nucile tari, şi vǎ

aparţine deopotrivǎ ţie şi lui Fritz. Şi frumosul omuleţ, îmbrǎcat în mândrǎ uniformǎ de husari, fu pe loc adoptat de copii şi botezat : Spǎrgǎtorul-de-

Nuci.

Să înţelegem textul!

• Care este evenimentul descris în text?

• De ce au rǎmas copiii încremeniţi?

• Unde s-au îndreptat pǎrinţii? De ce?

• Cum priveau copilaşii?

• Cum era bradul?

• Unde şi-au vârât copiii „nǎsucurile”?

• Ce a zǎrit Maria?

• Ce a încercat Fritz cel nǎzdrǎvan?

• Ce a descoperit sora lui la piciorul bradului?

• Ce cadouri ai dori sǎ gǎseşti sub brǎduleţul tǎu?

• Ai oferi şi tu un cadou unui alt copil?

• Pune-ţi în ordine ideile din planul urmǎtor:

Sună clopoţelul

U

n

i

t

a

t

e

a

1

• Copiii descoperǎ cu uimire bradul frumos împodobit.

• Ei adoptǎ omuleţul şi-l boteazǎ Spǎrgǎtorul-de-Nuci.

• Copiii aşteaptǎ sǎ intre în odaia cea mare.

• Fritz şi Maria descoperǎ jucǎriile.

• De ce credeţi cǎ totdeauna copiii adoptǎ uşor un cǎţeluş sau un pisoi fǎrǎ stǎpân?

Reţineţi!

Textul „Darurile” înfǎţişeazǎ bucuria copiilor cu ocazia zilei de Crǎciun. Atmosfera caldǎ şi plinǎ de strǎlucire, dragostea pǎrinţilor, dar mai ales darurile primite stârnesc uimirea şi curiozitatea lui Fritz şi a Mariei. Este lumea minunatǎ a copilǎriei.

Verificaţi-vă cunoştinţele !

• Compunerea de mici dimensiuni prin care se transmite un mesaj cu un conţinut simplu se numeşte bilet.

• Alcǎtuieşte un bilet în care îi transmiţi o rugǎminte lui Moş Crǎciun.

• Povesteşte în scris primul fragment al textului.

• Analizaţi substantivele, adjectivele şi verbele din primul alineat.

• Desparte în silabe cuvintele enunţului urmǎtor:

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Sună clopoţelul

Şi frumosul omuleţ, îmbrǎcat în mândrǎ uniformǎ de husari, fu pe loc adoptat de copii.

• Gǎseşte cuvinte cu sens asemǎnǎtor pentru:

nu îndrǎzneau

odaia

nǎvǎli

spuserǎ

uimire

a izbuti

oftând

gemea

soiul

ramurile

• Gǎseşte cuvinte cu înţeles opus pentru :

se întunecase

rǎsunǎ

limpede

se deschiserǎ

mare

puternicǎ

veniţi

frumos

înalt

nǎzdrǎvan

Folosiţi-vă cunoştinţele!

• Încearcǎ sǎ-ţi imaginezi o poveste despre Moş Crǎciun. Citeşte textele urmǎtoare înainte de a scrie povestirea! Îţi vor ajuta imaginaţia sǎ porneascǎ mai repede „la drum”!

a) Într-o noapte, în ajun, Moş Crǎciun a fost surprins de un

copilaş, chiar atunci când îi aşeza darurile sub brǎduţul împodobit.

- Ce bine-mi pare cǎ te-am prins, Moş Crǎciune!

- Ia te uitǎ! fǎcu moşul întorcându-se spre puştiul în pijamale.

- De unde vii, Moşule?

- De departe, vin din ţinuturile zǎpezilor, unde stǎpâneşte Crǎiasa Zǎpezii.

- Cu ce ai ajuns aici?

- Cu sania trasǎ de reni, bunii mei prieteni. Tu ai fost cuminte

în acest an?

-

Pǎi

eu…ştii,

Întreab-o pe bunica!

moşule, mai bine întreab-o pe mama! Ba nu!

- He, he, he! râse moşul în barbǎ. Mare nǎzdrǎvan mai eşti!

b) Oaspete la drum de searǎ de Otilia Cazimir

Focul tremurǎ-n oglindǎ Şi, de cine ştie unde, Pân ’ la patul tǎu pǎtrunde Cântec dulce de colindǎ.

Peste deal cu sǎniuş, Moş Crǎciun vine acuş; Trupu-i vechi şi puţinel Tremurǎ în cojocel, Iar sub cuşmǎ-i râd, ghiduş, Barba-n cetini pieptǎnatǎ Şi mustǎţile de vatǎ.

Drumu-i lung şi fǎrǎ spor. Uite-l, bate la portiţǎ Şi întreabǎ-ncetişor:

- N-adormişi cumva fetiţǎ?

Sună clopoţelul

U

n

i

t

a

t

e

a

1

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Sună clopoţelul

Sus de streaşinǎ aninǎ

Scara-naltǎ de luminǎ

Prinsǎ-n ţurţuri albi de gheaţǎ.

Şi cu traista în toiag, Legǎnat de-un fir de aţǎ, Se coboarǎ pe hogeag…

c) Moş Crǎciun

de O.Goga

Dragi copii din ţara asta, Vǎ miraţi voi cum se poate, Moş Crǎcun, din cer de-acolo, De le ştie toate-toate…

Uite cum vǎ spune badea:

Iarna-n noaptea de zǎpadǎ, El trimite câte-un înger La fereastrǎ sǎ vǎ vadǎ.

Îngerii se uitǎ-n casǎ Vǎd şi spun – iar Moşul are, Colo-n cer, la el în tindǎ, Pe genunchi o carte mare.

Cu condei de-argint el scrie Ce copil şi ce purtare:

Şi de-acolo ştie Moşul, Cǎ-i şiret el lucru mare!

(hogeag = coş, horn)

Să scriem corect!

• Alege şi transcrie varianta corectǎ:

a)

Pânǎ

l a şcoalǎ

la

i au

iau

autobuzul.

b)

l mai mult îmi place

Ce

Cel

s ã i cumpăr cărţi.

s

ãi

c)

Nai

vrea să auzi

N

ai

ce a zis.

cea

S a supărat chiar şi mama

d) Sa

s a . sa

e)

Ne am

Neam

iei ieri .

eri

întâlnit cu ei

f)

Mi

a plăcut

Mia

m ai

mai

la

ales pentru că am putut merge şi l

a

g) Adina

l

a chemat şi pe Vlad

la

şi l − a g) Adina l − a chemat şi pe Vlad la l −

l a

la

ziua

s a . sa

El

i a zis că vine singur

ia

s au sau

cu sora

s a . sa

cinema.

Sună clopoţelul

U

n

i

t

a

t

e

a

1

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Sună clopoţelul

h) Colegii

s ãi

s ãi

i t a t e a 1 Sună clopoţelul h) Colegii s − ãi s ãi

i

au

, iau

cumpărat o carte.

i)

j)

Florin s a bucurat tare mult.

sa

Doamna

ne

a vorbit despre concurs. Cu toţii

nea

ne am

neam

hotărât

Ce ai

Ceai

auzit despre excursie?

Ce

a mai bună perioadă ar fi prin

cea

s ã participăm.

s

ã

m ai

nu i aşa?

mai , nui

Muma lui Stefan cel Mare

de Dimitrie Bolintineanu

I

Pe o stâncǎ neagrǎ, într-un vechi castel, Unde curge-n vale un râu mititel, Plânge şi suspinǎ tânǎra domniţǎ, Dulce şi suavǎ ca o garofiţǎ; Cǎci în bǎtǎlie soţul ei dorit A plecat cu oastea şi n-a mai venit. Ochii sǎi albaştri ard în lacrimele Cum lucesc în rouǎ douǎ viorele; Buclele-i de aur cad pe albu-i sân, Rozele şi crinii pe faţa-i se-ngân. Însǎ doamna soacrǎ lângǎ ea vegheazǎ Şi cu dulci cuvinte o îmbǎrbǎteazǎ.

II

Un orologiu sună noaptea jumătate. La castel în poartă oare cine bate?

„- Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit; Eu şi de la oaste mă întorc rănit. Soarta noastră fuse crudă astă dată:

Mica mea oştire fuge sfărâmată.

Dar deschide-ţi poarta

Vântul suflă rece

Tânǎra domniţǎ la fereastrǎ sare. -„Ce faci tu, copilǎ?” zice doamna mare. Apoi ea la poartǎ atunci a ieşit Şi-n tǎcerea nopţii astfel i-a vorbit:

„- Ce spui tu, strǎine? Ştefan e departe, Braţul său prin taberi mii de morţi împarte, Eu sunt a sa mumă: el e fiul meu; De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu! Însă dacă Cerul, vrând să-ngreuieze Anii vieţii mele şi să mă-ntristeze, Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat; Dacă tu eşti Ştefan cu adevărat, Apoi tu aicea fără biruinţă Nu poţi ca să intri cu a mea voinţă. Du-te la oştire! Pentru ţară mori! Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori!”

Turcii mă-nconjor

mă dor!”

ranele

III

Ştefan se întoarce şi din cornu-i sună; Oastea lui zdrobită de prin văi adună.

Lupta iar începe

Cad ca nişte spice, de securi loviţi.

duşmanii

zdrobiţi

Sună clopoţelul

U

n

i

t

a

t

e

a

1

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Sună clopoţelul

Să înţelegem textul !

• Care sunt personajele care apar în textul poeziei?

• Cine bătea în poarta castelului noaptea?

• De ce a venit Ştefan la castel?

• Cum era el?

• Cum i-a răspuns mama lui?

• De ce nu l-a primit ea?

• Cum l-a îndrumat ea să lupte?

• Ce a făcut Ştefan?

• Ce s-a întâmplat cu duşmanii turci?

• Identificǎ rǎspunsurile corecte.

a) Personajele sunt :

- Ştefan cel Mare

- sfetnicul domnitorului

- mama lui

b) Voievodul :

- refuzǎ îndemnul mamei;

- se retrage la nişte prieteni apropiaţi;

- ascultǎ sfatul mamei sale, se întoarce şi câştigǎ bǎtǎlia.

c) Tema poeziei este :

- natura ţǎrii

- istoria patriei

- copilǎria

• Puneţi în ordine ideile din planul simplu :

- Refuzul mamei.

- Hotǎrârea voievodului.

- Biruinţa domnitorului.

- Rugǎmintea fiului.

• Pro sau contra?

Mama îşi iubea sau nu fiul? Ce dovedeşte sacrificiul ei ? Argumentaţi.

Sună clopoţelul

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Reţineţi!

Muma lui Ştefan cel Mare” este un model al dragostei de ţarǎ. Ea acceptǎ sǎ-şi sacrifice fiul învins în bǎtǎlia cu turcii. Îl trimite sǎ salveze ţara. Fermitatea acesteia l-a determinat pe Ştefan sǎ îşi strângǎ oastea risipitǎ. A învins duşmanii şi a dovedit prin fapte cǎ şi-a iubit ţara mai presus de propria viaţǎ.

Folosiţi-vă cunoştinţele!

• Povesteşte în scris ultima strofă a poeziei.

• Desparte în silabe următoarele versuri:

„Ştefan se întoarce şi din cornu-i sună, Oastea lui zdobită de prin văi adună.”

• Recunoaşte vocalele şi consoanele din următorul vers:

„Cad ca nişte spice de securi loviţi.”

• Analizaţi substantivele, adjectivele, pronumele şi verbele din prima strofă.

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Sună clopoţelul

• Găsiţi cuvintele care au acelaşi înţeles cu:

dorit

mă întorc

soarta

oştire

mumă

fiul

mă-ntristeze

crudă

biruinţă

duşmanii

zdrobiţi

orologiu

• Găsiţi cuvinte care au înţeles opus pentru:

noaptea

bună

dorit

deschideţi

rece

adevărat

biruinţă

să intri

zdrobită

adună

• Explicaţi înţelesul propozţiei:

Ţara nu se serveşte cu declaraţii de dragoste, ci cu muncă cinstită şi, la nevoie, cu jertfă.

Sună clopoţelul

• Scrieţi o compunere de zece – cincisprezece rânduri despre eroismul strǎmoşilor noştri, folosind urmǎtorul citat:

„Nu trǎiţi ca pasǎrea aceea ce se cheamǎ cuc şi care-şi dǎ ouǎle de le clocesc alte pǎsǎri şi-i scot puii. Fiţi ca şoimii şi vǎ pǎziţi cuibul vostru.” (Neagoe Basarab)

• Precizaţi ce este adevǎrat.

Ştefan cel Mare se numea astfel deoarece :

- era înalt;

- a fost cel mai important domnitor al Moldovei;

- avea un suflet mare.

Citeşte şi aflǎ mai mult !

Visul lui Stefan cel Mare

Seara rǎspândeşte umbrele-i uşoare. Şi melancolia trece gânditoare.

Dar Ştefan cel Mare, rǎtǎcit prin vǎi, Dintr-un corn de aur cheamǎ bravii sǎi.

Inima-i zdrobitǎ ca a lui oştire; Ţara-i întristatǎ ca a lui gândire!

Pe un colţ de piatrǎ şeade el în dor; Vântul suflǎ pǎru-i lung, fluturǎtor.

Pentru-întâia oarǎ inima lui plânge! Ochii lui revarsǎ picǎturi de sânge.

de Dimitrie Bolintineanu

53

U

n

i

t

a

t

e

a

1

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Sună clopoţelul

Acolo dǎ capul somnului mijind

Ce-i închide ochii cu –aripa-i de-argint.

Iatǎ cǎ-i apare o fecioarǎ junǎ, Ale cǎrei plete strǎlucesc la lunǎ,

Negre şi bogate sub cununi de flori; Ochii ei asupra-i cad pǎtrunzǎtori;

Cad ca douǎ raze, dulci şi cǎlduroase, Mâna ei atinge coamele-i undoase.

-„Ce? Eroul mare, umbra a grǎit, Ȋnsuşi el suspinǎ şi s-a îndoit?

Înţeleg fricosul ce ascuns loveşte, Robul ce sǎrutǎ jugul ce-l striveşte;

Dar un suflet mare, suflet de bǎrbat, Nu-nţeleg, o, Ştefan, cum s-a întristat!

Mergi pe a ta cale, nu sta niciodatǎ! Urmǎ datoria care ţi-e lǎsatǎ!

Orice-mpiedicare, stavili, vor peri; Cu-orice-mpiedicare ţar-a ta va fi!”

Pe un nor de aur zboarǎ ea cu falǎ; Un parfum de roze pasul ei exalǎ.

Ştefan se deşteaptǎ, şterge faţa sa, Unde-o lǎcrimioarǎ dulce se scura.

Luna argintoasǎ râde printre nori, Dulcea filomelǎ cântǎ între flori;

Iar la focul lunei, când mi se deşteaptǎ, Vede-a lui oştire care îl aşteaptǎ.

Vede cǎpitanii ce îl înconjor

În tǎcerea nopţii le vorbeşte lor:

-„Fraţilor de arme, fala românescǎ! Dacǎ o sǎ piarǎ ţara pǎrinteascǎ,

Dacǎ-n cartea soartei este însemnat

A peri poporul cel mai lǎudat,

Cel puţin atuncea piarǎ vitejeşte

Remuşcând toiagul care îl loveşte,

Ca un ager şarpe ce lovit şi-nvins, Cautǎ sǎ muşte cel ce l-a atins!

Astfel e românul, şi-n a lui cǎdere Cine îl rǎneşte, dupǎ dânsul piere!

Astfel e românul, astfel sǎ pierim, Şi-n cǎderea noastrǎ chiar sǎ ne mǎrim!”

Mii de glasuri strigǎ…Luna bucuroasǎ

Dintr-un nor de aburi pare mai voioasǎ;

Stelele de aur mai cu foc lucesc Şi-n adâncul nopţii vǎile mugesc:

-„Astfel e românul, astfel sǎ pierim, Şi-n cǎderea noastrǎ chiar sǎ ne mǎrim!”

Sună clopoţelul

U

n

i

t

a

t

e

a

1

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Sună clopoţelul

Daniil Sihastrul

de Dimitrie Bolintineanu

Sub o râpǎ stearpǎ, pe un râu în spume, Unde un sihastru a fugit de lume, Cu vǎrsarea serii un strǎin sosi. -„Ştefan al Moldovei vine a-ţi vorbi!” -„Ştefan al Moldovei, Daniil îi spune, Sǎ aştepte-afarǎ ! Sunt în rugǎciune.” -„Bunule pǎrinte! Sunt rǎnit şi-nvins; Însuşi a mea mamǎ astǎzi m-a respins! Viu sǎ-ţi cer povaţǎ dacǎ nu-i mai bine Turcilor Moldova de-astǎzi sǎ se-nchine?” Daniil Sihastrul domnului a zis:

-„Mǎ înşealǎ-auzul ori eu am un vis? Capul ce se pleacǎ paloşul nu-l taie, Dar cu umilinţǎ lanţu-l încovoaie! Ce e oare traiul, dacǎ e robit? Sǎrbǎtoare-n care nimeni n-a zâmbit? Viaţa şi robia nu pot sta-mpreunǎ, Nu e totodatǎ pace şi furtunǎ. Doamne! Tu ai dreptul a schimba-n mormânturi Pentru neatârnare, oameni şi pǎmânturi; Dar nu ai pe-acela ca să-i umileşti! Poţi ca sǎ îi sfarǎmi; dar nu sǎ-i robeşti! Dacǎ mâna-ţi slabǎ sceptrul ţi-o apasǎ, Altuia mai harnic locul tǎu îl lasǎ! Căci mai bine este supus lǎudat, Decât cu ruşine domn şi atârnat! Dupǎ-aceste vorbe, Ştefan strânge-oştire Şi-nvingând pǎgânii nalţ-o mǎnǎstire.

George Enescu

dupa Pavel Campeanu

Sună clopoţelul

De sus de pe coasta dealului, în lumina trandafirie a înserǎrii, Jurjac şi Tǎnǎsicǎ privesc vrǎjiţi spre mulţimea înlǎnţuitǎ în cerc. Se frǎmântǎ cercul de oameni într-o mişcare neostenitǎ, când unduind uşor, când nǎpustindu-se, vijelios, ba într-o parte, ba în cealaltǎ şi recade apoi în alunecarea domoalǎ de la început. Aceasta e hora! Ȋn mijlocul cercului, doi lǎutari, un scripcar şi un ţambalagiu, cântǎ Hora lui Dobricǎ.

Uitând de Tǎnǎsicǎ, Jurjac se lasǎ pe povârnişul dealului, înaintând ca prin vis spre cercul dansatorilor. Acum vede de aproape chipurile lor: femei, bǎieţi, fete visǎtoare. Pe toate chipurile astea se rǎsfrâng tainic liniştea albastrǎ a serii şi rotunjirea blândǎ a dealurilor din jur. Toate din cele pe care le vede şi le aude îl pǎtrund pe copil, îl inundǎ cu un simţǎmânt rǎscolitor şi neînţeles, un fel de bucurie tristǎ, care-i umple ochii de lacrimi. Tǎnǎsicǎ, ajuns lângǎ el, rupe farmecul, trăgându-l de mânecǎ:

- Eu trebuie sǎ fug acasǎ!

- Şi eu! tresare Jurjac.

Dar vraja cântecului şi a horei e mai puternicǎ.

- Sǎ ne mai uitǎm puţin! stǎruie el.

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Între timp, hora s-a oprit, lǎutarii au rǎsuflat câteva clipe şi acum cântǎ Sârba lui Pompieru, pe care Jurjac a mai auzit-o. Smulgându-se din farmecul cântecului, al horei şi al serii de august, micul Jurjac porneşte dupǎ prietenul sǎu, întorcând mereu capul înapoi. Acolo, oamenii cu chipurile aspre s-au împletit din nou în cercul fremǎtǎtor al horei… Peste mai puţin de zece ani, la Paris, o orchestrǎ de seamǎ, condusǎ de un dirijor ilustru, interpreteazǎ pentru prima oarǎ „Poema românǎ”. E compoziţia lui George Enescu, Jurjac de odinioarǎ. O parte a ei se numeşte „Adunarea poporului la petrecere”, cealaltǎ, „Poporul strâns în horǎ”. Nu, Jurjac nu a uitat hora niciodatǎ!

.

Să înţelegem textul !

• Ce admirǎ Jurjac şi Tǎnǎsicǎ?

• Cum este prezentatǎ hora satului?

• Cine participǎ la horǎ?

• Unde cântau lǎutarii?

Ce cântau ei?

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Sună clopoţelul

• Unde a fost interpretatǎ pentru prima oarǎ „Poema românǎ”?

• Care sunt cele douǎ pǎrţi ale acestei compoziţii?

• Alegeţi explicaţiile potrivite.

a) Jurjac înainteazǎ spre horǎ „ca prin vis” deoarece :

º ar fi vrut sǎ danseze şi el;

º era vrǎjit de muzica şi dansul popular;

º dorea sǎ vadǎ de aproape chipurile dansatorilor.

b) „un simţǎmânt rǎscolitor şi de neînţeles, un fel de bucurie

tristǎ” exprimǎ :

º copilul nu înţelegea încǎ ceea ce simţea

º emoţia adâncǎ şi necunoscutǎ a copilului, un amestec de bucurie şi tristeţe;

º bucurie pentru frumuseţea tradiţiilor româneşti şi tristeţe pentru viaţa grea a românilor.

c) „micul Jurjac porneşte cu prietenul sǎu, întorcând mereu

capul înapoi” fiindcǎ :

º voia sǎ vadǎ ce se mai întâmplǎ cu lǎutarii;

º dorea sǎ mai urmǎreascǎ petrecerea sǎtenilor;

º voia sǎ-şi întipǎreascǎ bine în minte ceea ce vǎzuse.

d) „oamenii cu chipurile aspre” deoarece :

º erau oameni simpli, care duceau o viaţǎ grea;

º erau nemiloşi;

º erau concentraţi asupra jocului.

e) „Poema românǎ” sugereazǎ prin titlu :

º o lucrare muzicalǎ cu caracter solemn, admirativ, închinatǎ ţǎrii;

º o operǎ închinatǎ poporului român din care face parte şi compozitorul;

º poem scris în limba românǎ.

Sună clopoţelul

Reţineţi!

Lectura schiţeazǎ portretul lui George Enescu la vârsta copilǎriei. Atras şi fermecat de muzica popularǎ româneascǎ, Jurjac nu a uitat niciodatǎ frumoasele tradiţii ale poporului sǎu, pe care le-a fǎcut cunoscute în toatǎ lumea. „Poema românǎ”, compoziţia sa inspiratǎ din cântecul şi jocul popular românesc, a fost interpretatǎ la Paris de o renumitǎ orchestrǎ, stârnind admiraţia publicului francez. George Enescu, deşi a trǎit mult în Franţa, nu a renunţat niciodatǎ la cetǎţenia românǎ şi s-a mândrit totdeauna cǎ este român. Acest spirit de seamǎ al culturii române reprezintǎ un model de patriotism pentru generaţiile viitoare.

Folosiţi-vă cunoştinţele !

• Identificaţi vocalele şi consoanele din urmǎtoarea propoziţie:

Dar vraja cântecului şi a horei e mai puternicǎ.

• Desparte în silabe cuvintele urmǎtoarei propoziţii:

U

n

i

t

a

t

e

a

1

Pe toate chipurile astea se rǎsfrâng tainic liniştea albastrǎ a serii şi rotunjirea blândǎ a dealurilor din jur.

• Analizeazǎ urmǎtoarele pǎrţi de vorbire:

chipurile; se rǎsfrâng; liniştea; albastrǎ; a serii; blândǎ; a dealurilor,

• Explicaţi de ce George Enescu a spus :

„Mi-am slujit patria cu armele mele: pana, vioara şi bagheta,”

a) Copiaţi şi completaţi tabelul de mai jos cu numele marilor

noştri artişti : Mihail Sadoveanu, Nicolae Grigorescu, George Enescu, Constantin Brâncuşi, Ciprian Porumbescu, Mihai

Eminescu, Tudor Arghezi, Ştefan Luchian.

Muzicieni

Pictori

59

U Sună clopoţelul n i t a t Sculptori e Scriitori a 1 b) Scrie
U
Sună clopoţelul
n
i
t
a
t
Sculptori
e
Scriitori
a
1
b) Scrie douǎ lucrări cunoscute ale fiecărui artist!

Ştiţi că

George Enescu

a trăit între an