Muzica de joc

Muzica de joc a atras în primul rând atenţia elitelor româneşti, ea fiind mai uşor inteligibilă:
măsurată – reductibilă chiar, în multe cazuri, la sistemul ritmic „divizionar”, cel folosit în muzica
academică–, relativ lesne de notat, cu formă arhitectonică în general (dar nu întotdeauna) clară şi
deseori simplă. Muzica de joc este de altfel şi cea mai exploatată, sub o formă sau alta, de
compozitorii şcolii naţionale româneşti, de predecesorii şi urmaşii lor, de alţi creatori ne-români
de mai târziu (Béla Bartók, György Ligeti, Eric Satie). Muzica de joc este totodată - cel puţin
prin unele din compartimentele sale -, aparent cea mai apropiată de muzicile populare şi savante
europene (adică bogată în simetrii și regularităţi „europene, și mai săracă în proporţii asimetrice
„orientale”).
Jocul - fie el rural şi urban, popular sau „academic” - este un fenomen sincretic care implică:
muzică, dans propriu zis, (eventual) versuri strigate sau strigături, dar și relaţii şi comportamente
sociale specifice. Una din funcţiile principale ale sale este cea de divertisment. Jocul are însă şi
funcţii sociale semnificative. Solidarizarea unor comunităţi rurale şi/sau urbane – spre exemplu
regruparea întregului sat (bărbaţi şi femei, copii, tineri, maturi şi bătrâni) în sau în jurul spațiului
de joc, sau reunirea orăşenilor care provin din aceeaşi regiune a ţării – este una din cele mai
însemnate.

Instituția “jocul satului” (sau hora)

În mediul rural, jocul/hora a fost o instituție : cu un spațiu propriu, cu responsabili, participanți
din toate categoriile sociale, structură, reguli de funcționare și obiective clare:
- crearea unui context favorabil întâlnirii fetelor şi băieţilor care se pregătesc pentru
alegerea unui partener de viaţă (funcţia premaritală);
- ierarhizarea în funcție de prestigiu a tinerilor din comunitate (ierarhizarea fiind însă în
continuă refacere);
- solidarizarea satului și reconfirmarea normelor sale de comportament.
În principiu, jocul satului/hora este locul de reuniune a celor necăsătoriti - feciorii înainte de
efectuarea serviciului militar. Aici este locul în care se leagă și/sau se afirmă public relațiile de
rudenie, prieteniile, tot aici se anunță public logodnele și căsătoriile.
Spaţiul de joc
Acesta este situat într-un loc cunoscut tuturor. Exemple de „locaţii”: şoprul maramureşean;
”ciuperca” oşenească; „schela” de lemn în Bucovina; şura din alte părţi ale Transilvaniei; spaţiul
deschis din proximitatea bisericii, a şcolii și a primăriei; un tăpşan întins la marginea satului
(Muntenia, Oltenia); (mai nou) căminul cultural din sate şi casa de cultură de la oraş; un spaţiu
(sau ring) de dans special amenajat de la masa mare a nunţii, de la botez sau de la cumetrie; iar
acolo unde este cazul, un spaţiu din exteriorul satului, unde se desfăşoară de obicei târgurile /
bâlciurile/ nedeile/ sâmbrele oilor etc.
Desfășurarea jocului
(În descrierea de mai jos, vom folosi prezentul istoric.)
Jocul începe duminică după slujba de la biserică și se sfârșește spre seară, atunci când tinerii se
grăbesc spre casă ca să hrănească orătăniile și să mulgă vacile.
Mai întâi se adună satul, apoi sosesc și muzicienii din sat sau dintr-un sat apropiat, tocmiți ți
plătiți de băieți.
Muzicienii sunt aşeazaţi de obicei în mijlocul spaţiului de joc: în mijlocul unui cerc de dansatori
(în picioare) sau cățărați pe stâlpul ciupercii, şoprului sau schelei, de preferinţă la înălţime
(șezând). În ultimele decenii muzicienii (lăutari sau ceterași, dependent de regiune) sunt așezați
pe o estradă la căminul cultural sau de la masa mare a nunţii.
Tinerii
Tinerii necasatoriți --feciorii sau flăcăii --, în vremurile mai vechi grupați într-o ceată, sunt cei
care organizează jocul. Ei strâng banii pentru muzicanți de la cei de seama lor, băieți și fete, ei
au grijă să reprime comportările nepotrivite și să stingă orice posibil conflict.
A juca a făcut şi face încă parte din educaţia obligatorie a unui tânăr sătean, băiat sau fată.
Abilitatea de a dansa contează – alături de hărnicie, avere și onorabilitatea familiei din care
provine –în stabilirea ierarhiei „neoficiale” a feciorilor/flăcăilor unui sat. Se socoteşte că cine nu
ştie să joace are carenţe sociale grave, deci nu e vrednic să fie considerat un tânăr de seamă al
comunităţii.
În Transilvania şi Bucovina, dansatorii feciori/flăcăi care aspiră la titlul de cel mai bun dansator
se străduiesc să se aşeze, împreună cu partenera de dans, „sub grumazul ceterei” şi să emită cât
mai multe strigături posibile. În Muntenia şi Oltenia, flăcăii aspiranţi la onoarea de bun dansator
sau pur și simplu la atenția publică plătesc lăutarilor pentru dreptul de a conduce temporar jocul,
aşezându-se în capul unui lanţ-cerc deschis şi comandându-le celorlalţi dansatori figurile
coregrafice de executat. În timpul jocului, bărbaţii (niciodată fetele) produc eventual strigături
octosilabice trohaice. Octosilabii trohaici din strigăturile vocale delimitează și explicitează
frazele melodice ale muzicii de joc.
Fetele, la rândul lor, trebuie să știe să joace și să se priceapă să gestioneze orice situații prin
gesturi și comportament adecvat. Ele sunt datoare să accepte orice invitaţie la dans, indiferent
din partea cui ar veni. Dacă nu, ele riscă să fie eliminate din grupul tinerilor cu un „marş” anume,
executat de muzicanţi la solicitarea expresă a băiatului ofensat.
Opțional:

Maturii, bătrânii, copiii

La jocul satului asistă și mulți maturi și bătrâni. Ei sunt așezați la o anumită distanță față de spațiul de joc,
de unde urmăresc și evaluează dansatorii, sunt atenți la relaţiile în care se angajează tinerii (flirturi,
rivalităţi, prietenii, complicităţi), comentează pe marginea celor observate. Misiunea lor este aceea de a
veghea la buna desfășurare a evenimentelor.
Copiii sunt peste tot, în afara spațiului de dans propriu zis, dar având grijă să aibă o bună vizibilitate
asupra acestuia. Ei învaţă să danseze la jocul micuţ al satului (acolo unde există), cu sprijinul unui lăutar
disponibil şi eventual sub supravegherea unui matur care îi îndrumă şi corectează. Jocul micuţ are loc de
regulă înainte de jocul „mare”, al tineretului. Copiii din Transilvania învaţă jocul de învârtit rotindu-se în
jurul copacilor.

Muzica de joc
Muzica de joc este ocazională, adică legată nu doar de jocul satului, ci și de alte evenimente din
viaţa socială a ţăranilor: nunți, botezuri, cumetrii, reuniuni familiale, petreceri comunitare din
zilele de sărbătoare religioasă (de exemplu jocurile care se organizează de Crăciun, de Paşti, de
Sfântă Mărie, de Sfânţii Petru şi Pavel, de Sfântu Ilie...), sărbătorile din finalul unor ritualuri (de
exemplu după ritualul cununei de seceriş etc.).

Opțional
Există însă muzici de joc care nu se cântă și joacă la hora satului, ci exclusiv în anumite ritualuri,
îndeosebi în cursul celui nupţial. Exemple, recoltate din diferite arii culturale: hora miresei, nuneasca,
jocul miresei pe bani, jocul steagului, hora bradului, jocul zestrei etc. Este și cazul jocurilor executate în
ritualul Căluşul. În Muntenia şi Moldova, majoritatea jocurilor rituale de nuntă sunt hore sau geamparale
(7/16).

Muzică de joc poate fi cântată şi dansată însă şi cu prilejul unor gesturi rituale care se comit în cinstirea
(stră)moşilor. Exemple: jocul de la mormântul părinţilor defuncţi jucat de miri înainte de a merge la
biserică pentru cununie, în Oaş; sau jocul din jurul mormintelor din ziua de rugă din Banat; sau muzica de
joc cântată (fără dans) la priveghiul unui muzicant (pretutindeni în România) sau la înmormântarea-nuntă
a unui tânăr necăsătorit.

Structura muzicală a jocurilor

O piesă muzicală de joc se alcătuiește prin reiterarea în aceeaşi ordine a două sau mai multe
secţiuni a câte patru sau opt fraze melodice fiecare. În majoritatea cazurilor (dar nu în toate!), o
frază melodică este alcătuită din două măsuri a câte doi timpi-pătrimi, care pot fi notate în
măsura de 2/4. Cele două măsuri în chestiune pot fi circumstanţial acoperite de versurile strigate
ale dansatorilor bărbați.

Tipurile de dansuri româneşti cu cea mai largă răspândire teritorială şi cele

mai frecvent executate:
În Muntenia: Hora, Sârba, Brâul, Geamparaua (măsura 7/16 = 2+2+3), Breaza (cu numele
alternativ: Ungurica).
În Moldova: Hora, Sârba, Polca, Ciobănaşul, Ţărăneasca (sau Rusasca), Bătuta (măsura 2/4)
În Transilvania nordică: În Oaș: Danţul de jucat şi Roata feciorilor; în Maramureș: Bărbăteşte
și de învârtit (sau învârtita) (toate în măsura de 2/4);
În Transilvania de Vest (Bihor-Arad-Timiş): Poarga, Pe picior, Ardeleana, De doi (toate 2/4),
Brâul bănăţean (măsura 7/16 = 3+2+2, unde 3 se divide în două subunități).
În Transilvania centrală: Româneşte (denumite local și Purtata, P-alungu, Împcelecata...)
(măsura cea mai frecventă 11/16 = 2+ 3+3+3, vezi mai jos), Fecioreşte (denumiri locale
Târnoveana, Bărbuncul, măsura obișnuită 2/4), Învârtita rară (denumirile locale Pe doi pași
sau Tîgănește, măsura obișnuită 2/4), Hărţagul (2/4).
În Transilvania sudică: Învârtita (măsura obișnuită 7/16=3+2+2), Bătuta, Hațegana,
Jianul/Jieneasca (2/4)
În Banat (Caraș): De doi, Brâul bănăţean (3+2+2, unde 3 se divide în două subunități), Hora.

Descrierea sumară a melodiilor de joc pe care

studenții trebuie să le poată recunoaște în examen:
Hora – joc mixt de cerc cu priza dansatorilor de mâni, tempo moderat, metru binar (2/4 = cu
subdivizări ale timpului în şaisprezecimi), fraze egale de patru măsuri, fiecare secţiune având 2-4
fraze, dansul în ansamblu două până la patru secţiuni distincte. Poate prezenta şi forme
improvizate la nivelul structurii arhitectonice.
Sârba - Joc mixt de cerc, cu priza braţelor de umerii celor din preajmă, mişcările dansatorilor
„săltate”, metru binar, subdiviziuni ternare (trioleţi de optimi), fraze egale şi simetrice de patru
măsuri, tempo alert. Forma globală închisă (2-3 secţiuni) sau deschisă. Cel mai frecvent şi cel
mai „balcanic” dans.
Brâul – joc bărbătesc de cerc, tempo foarte rapid, binar cu subdiviziuni şaisprezecimi. Există:
Brâul obişnuit, brâul pe şase, brâul pe şapte.
Geamparaua: joc mixt de cerc cu structură metrică asimetrică (2+2+3), unde 3 se poate
subdivide egal, în două. Fraze de două măsuri, două secţiuni egale/simetrice. Joc deseori cu
funcţie rituală, însoţeşte ritualurile de Anul Nou (capra, ursul...) şi ritualul nupţial.
Bărbăteşte: joc masculin de cerc, caracterizat printr-o anumită formulă ritmică subliniată de paşi
bine marcaţi şi de acompaniament (dobă). Alcătuit în genere din două secţiuni egale.
Româneşte (Purtata, P-alungu...): joc de cuplu în metru asimetric (2+2+3+3 sau, variante:
2+2+3+4, 2+2+2+3), dar cu fraze şi secţiuni egale şi simetrice, de câte două măsuri fiecare.
Fecioreşte (Târnoveana, Bărbuncul, Haidăul): dans masculin solistic din Transilvania. În
anumite regiuni are ritm asimetric. Dansatorii bărbaţi execută solistic figuri de virtuozitate
numite ponturi.
Învârtita rară (pe doi paşi, ţîgăneşte), învârtita iute sau deasă (nume alternative: bătuta,
hărţagul, haidăul, de botă): cele două diferă în principal prin tempo. În general măsurile lor
sunt egale şi simetrice, de doi timpi. 2-3 secţiuni egale. Pe alocuri învârtitele rare pot fi în metru
asimetric.
Structura coregrafică a dansurilor
În Muntenia, (parţial) Moldova, Dobrogea se dansează în cerc închis sau deschis, ca în întreaga
arie balcanică). În Transilvania, Banat, Moldova centrală şi de Nord se dansează de obicei în
cuplu, ca în Europa centrală; sau individual (jocul fecioresc). Prizele dansatorilor, paşii şi figurile
de dans sunt diferite de la un tip de joc la altul.

Pulsaţia ritmică a jocurilor este de multe ori egală. Așa cum rezultă de mai sus, există însă şi
destule jocuri cu două pulsaţii ritmice inegale, în raportul de 2/3 sau (foarte rar) 3/4, în jocurile
Româneşte, unele învârtite şi jocuri fecioreşti, geamparale, brâul bănăţean.
Opțional

Unele melodii de joc pot fi improvizate. Improvizaţia afectează fie forma arhitectonică globală, fie
structura şi dimensiunile frazelor. Jocurile ce stimulează cu deosebire improvizaţia sunt: Horele, sârbele,
bătutele (unde improvizația determină extensia formei arhitectonice globale) şi învârtitele
maramureşene și sârbele din Gorj (unde improvizația determină extensia frazelor melodice).

Suitele de jocuri
Melodiile de joc sunt inserate de muzicanți în suite.
O suită de jocuri poate dura 15-30 de minute şi este urmată de o pauză pentru mici plimbări în
doi, conversaţii, băutură, glume, fumat.
În Transilvania, ordinea pieselor din suite este mai mult sau mai puţin obligată. Spre exemplu, în
Câmpie (aria centrală a provinciei), suita se compune din: Româneşte, Fecioreşte, Învârtita
rară (Pe doi paşi sau Țîgănește) și Învârtita iute (Hărţagul sau Bătuta). Primul dans,
Româneşte, înseriază de fapt trei piese: de preumblat, de învârtit, de ponturi. Toate cele trei
Româneşte pot avea aproape aceeaşi melodie, dar sensibil modificată prin detalii ritmice și
ornamentale. Următoarele – Fecioreşte, Învârtita rară, Învârtita iute – sunt de fapt categorii
de melodii, legate unele de altele cu ușurință, pentru că au același ritm și același tempo. De
exemplu, o suită din Cîmpie subsumează: un Românește de preumblat, un Românește de
învârtit, un Românește de ponturi, două-trei Fecioreşte, două-trei Învârtite rare, trei-patru
Învârtite iuți.
În Muntenia și Oltenia nu există suite cu alcătuire standard. În fiecare sat oamenii preferă o
rânduială proprie a jocurilor, dar aceasta nu este cu strictețe respectată.
În afară de denumirile de jocuri pe care le-am menționat mai sus, pe teritoriul României mai pot
fi auzite sute de alte denumiri de jocuri cu răspândire regională sau locală. Unele din denumiri se
referă de fapt la dansuri aparținând uneia din categoriile de joc descrise deja. Altele sunt
distincte.
Un amănunt important: În acest început de secol XXI, pe teritoriul țării se crează încă necontenit
melodii de joc noi, deși deseori înrudite cu cele deja existente. Muzica de joc este de departe
categoria cea mai robustă și mai prolifică a muzicii tradiționale românești.