Un transformator este un dispozitiv electric static care transferă energie electrică dintr-un

circuit (primarul transformatorului) în altul (secundarul transformatorului), funcționând pe

baza legii inducției electromagnetice. Un curent electric alternativ care străbate înfășurarea
primară produce un câmp magnetic în miezul magnetic al transformatorului, acesta la rândul
lui producând o tensiune electrică alternativă în înfășurarea secundară.

Funcția transformatorului[modificare | modificare sursă]

În circuitele și rețelele electrice, transformatorul realizează transfer de energie (electrică)
dintr-un circuit (rețea) de anumiți parametri - tensiune U, curent I, rezistență R - , în energie
electrică cu alți parametri (valori) de circuit, în condițiile unei separări (izolări) galvanice între
cele două circuite (rețele) electrice. Practic se acceptă, că energia electrică obținută la ieșire,
în circuitul (circuitele, dacă sunt mai multe) secundar este aproximativ egală cu cea de la
intrare, din circuitul primar. Totuși în calcule de proiectare pierderile de energie (din
transformator) sunt luate în considerație.

Principiul de funcționare[modificare | modificare sursă]

Schema de principiu a unui transformator

Reprezentarea unui transformator monofazat

Presupunem că ambele circuite ale transformatorului au spirele înfășurate în același sens și că
au N1 respectiv N2 spire [1]. Transformatorul se consideră că funcționează în gol (i2=0, adică
circuitul secundar este deschis). Dacă se aplică transformatorului tensiunea alternativă u1 de
valoare efectivă U1 în primar apare curentul de intensitate i1 și valoare efectivă I1. Acesta,
conform legii Biot-Savart, dă naștere unui flux magnetic alternativ având valoarea instantanee
Φ = Φmcos ωt. Acest flux variabil care străbate spirele ambelor înfășurări face să apară în cele
N1 spire ale primarului o tensiune electromotoare (t.e.m) de autoinducție:
 iar în secundar, t.e.m. este:
Facem raportul celor două relații:
Conform legii lui Ohm, în circuitul primar suma dintre tensiunea de alimentare
u1 și t.e.m. de autoinducție e1 trebuie să fie egală cu căderea de tensiune din
primar:
u1 + e1 = R1 i1
unde R1 este rezistența primarului. De obicei, valoarea lui R1 este mică și
produsul R1i1 se poate neglija, astfel încât:
e1 ≈ -u1
Semnul „−” arată că t.e.m. de autoinducție e1 este în opoziție de fază cu
tensiunea rețelei de alimentare a transformatorului, u1. La funcționarea în
gol a transformatorului, t.e.m. e2 este egală cu tensiunea u2 de la bornele
secundarului:
e2 = -u2
Rezultă deci, că:
T.e.m. e1 și e2 sunt în fază, iar tensiunile u1 și u2 sunt în opoziție de fază (semnul - din fața
raportului u1 / u2 indică această defazare, de π radiani). În valoare absolută, rezultă o relație și
între valorile efective ale mărimilor alternative:
Raportul tensiunilor la bornele înfășurărilor, la mersul în gol al transformatorului, notat cu k,
se numește raportul de transformare al transformatorului. Dacă k < 1, u2 > u1, transformatorul
poartă denumirea de transformator ridicător de tensiune, iar dacă k > 1, u2 < u1, se
numește transformator coborâtor de tensiune. Când k = 1, u2 = u1, transformatorul servește la
separarea electrică a circuitelor (sunt folosite în unele montaje din electronică).
Dacă la bornele transformatorului se conectează un consumator rezistiv de rezistență RS, prin
circuitul secundar va apărea curentul de intensitate i2. În acest caz, u2 ≈ e2 deoarece apare
căderea de tensiune pe sarcină RS i2. În condiții normale (nominale) de funcționare, diferența
e2 - u2 este mică, deoarece și pierderile Joule în secundarul transformatorului sunt mici. Se
poate deci considera că practic, puterea P1 din primar și cea din secundar P2 sunt egale: P1 =
P2 sau U1I1 = U2I2, de unde:
Deoarece transformatoarele au un randament foarte mare (la cele de puteri mari fiind peste
99,5%), această relație constituie o foarte bună aproximare.
Pentru cazul transformatorului care funcționează în sarcină, în sensul că la bornele primarului
se aplică tensiunea alternativă u1, iar la bornele înfășurării secundare este conectat un receptor
(consumator), procesele fizice sunt, în principal, următoarele: circuitul secundar fiind închis
printr-un consumator oarecare, rezistiv sau rezistiv-reactiv, t.e.m. e2 produce în el un curent de
intensitate i2. Acest curent produce la rândul său un flux Φ 2 care, conform legii lui Lenz, este
de sens contrar fluxului creat de curentul primar, denumit flux de regim Φ1. Având în vedere
faptul că transferul de putere din primar în secundar (realizat prin cuplaj magnetic) face să
apară o serie de pierderi de natură electrică și magnetică (prin efect Joule în înfășurări și
pierderi prin curenți turbionari și histerezis în miezul de fier) valoarea maximă a fluxului
Φ2 este mai mică decât valoarea maximă a lui Φ1. Diferența celor două fluxuri constituie
fluxul principal prin transformator și este practic egal cu fluxul Φ = Φm cos ωt produs de
curentul primar la mersul în gol al transformatorului: Φ = Φ1 - Φ2 = Φm cos ωt. La o creștere a
sarcinii, valoarea maximă a lui Φ2 crește și are ca efect tendința de scădere a fluxului principal
Φ. Ca efect, din relația:
rezultă că valoarea efectivă I1 crește. Creșterea lui I1 implică creșterea valorii maxime a
fluxului Φ1. Ca urmare, Φm rămâne practic constant în raport cu variația sarcinii.

Așadar, când crește sarcina transformatorului, adică crește I2, crește și intensitatea curentului
I1 prin circuitul primar, deoarece puterea furnizată în secundar crește și deci trebuie să crească
și puterea absorbită de primar de la rețeaua de alimentare. Invers, la scăderea puterii în
secundar, scade și puterea absorbită de primar.
Pierderi în transformator[modificare | modificare sursă]

Pierderi în circuitul magnetic – nu tot fluxul magnetic trece prin miezul magnetic al
transformatorului. În plus, circuitul magnetic nu se comportă perfect liniar, ci are histerezis.
Când se află în forța de magnetizare a materialului magneticeste aplicată, moleculele
materialului magnetic sunt aliniate într-o anumită direcție și când această forță magnetică
este inversată în direcția opusă, frecarea internă a magneților moleculari se opune inversării
magnetismului rezultând în histereză magnetică.

Pentru a șterge sau pentru a depăși această frecare internă saucu alte cuvinte, cunoscut sub
numele de magnetism rezidual, se folosește o parte din forța de magnetizare. Această
lucrare, realizată de forța de magnetizare, produce căldură; această pierdere de energie sub
formă de căldură este denumită pierderea histerezisului.

Pierderi în înfășurări – prin efect Joule.

Curenții turbionari – induși în miezul magnetic, care este un material conductor.

Magnetostricție.- prop materialelor de a-si schimba forma si dimensiunile dupa procesul de

magnetizare

Aplicații[modificare | modificare sursă]
Principala utilizare este la transportul energiei electrice pe distanțe mari, prin implementarea
liniilor de înaltă tensiune (zeci sau sute de kilovolți). Aceasta este necesar din rațiuni
economice. La capătul de aplicare (intrare) a energiei se folosesc transformatoare ridicătoare
de tensiune, iar la destinație energia se transmite linilor de joasă tensiune prin intermediul
unor transformatoare coborâtoare de tensiune electrică. Prin folosirea unor tensiuni înalte și
foarte înalte se scade curentul prin linie la valori care reduc pierderile prin efect Joule la un
nivel rezonabil, astfel nefiind necesară utilizarea unor conductoare cu secțiuni sensibil mai
mari, care ar ridica costul construcției și conservării linilor electrice de transport de energie

3.2. Mărimi caracteristice transformatoarelor Transformatorul este caracterizat de o serie de

mărimi cu ajutorul cărora pot fi determinate schemele echivalente, regimurile de funcţionare etc.

Tensiunile nominale ale înfăşurărilor: U1n U2n U3n , , etc. Prezentate sub forma U1n U2n / sau U1n
U2n U3n / / aceste tensiuni reprezintă raportul de transformare.

Curenţii nominali ai fiecărei înfăşurări: n n n I I I 1 2 3 , , etc.

Puterea nominală a transformatorului (când toate înfăşurările au aceeaşi putere) sau puterea
nominală a fiecărei înfăşurări (când nu toate înfăşurările au aceeaşi putere): n S sau S1n S2n S3n / / .

Tensiunea de scurtcircuit (când transformatorul are două înfăşurări) sau tensiunile de scurtcircuit
când transformatorul are trei sau mai multe înfăşurări: SC u exprimată în procente. Curentul absorbit
la mersul în gol: o i , exprimat în procente.

Puterile active absorbite la proba de mers în gol, respectiv la proba de mers în scurtcircuit: Po ,
respectiv Psc ; atunci când transformatorul are trei sau mai multe înfăşurări se precizează trei sau mai
multe valori ale lui Psc . În practica energetică, aceste mărimi mai pot fi exprimate sub forma Po
respectiv Psc , PFe respectiv PB etc.

Grupa de conexiuni a transformatorului, care indică modul de conectare al fiecărei înfăşurări

precum şi defazajul dintre tensiuni.

3.3. Conexiunile înfăşurărilor transformatoarelor

3.3.1. Marcarea bornelor

Convenţie de marcare a bornelor pentru transformatoarele trifazate:

 pentru înfăşurările cu tensiunea cea mai mare se notează cu A, B, C bornele de început ale
înfăşurărilor şi cu X, Y, Z bornele de sfârşit;

 pentru înfăşurările cu tensiunea cea mai mică se notează cu a,b,c, bornele de început ale
înfăşurărilor şi cu x, y, z bornele de sfârşit;

 dacă există şi înfăşurări cu tensiune intermediară, mijlocie, notaţiile vor fi Am Bm Cm , , respectiv X

m m m , Y , Z . Punctul neutru se va nota asemănător cu N, n sau N m .