Aplicații ale inventarului stilurilor de învățare

Înțelegerea stilului de învățare preferat are două avantaje. Ea ne ajută să înțelegem zonele noastre de
slăbiciune, oferindu-ne posibilitatea de a lucra pentru a deveni mai competenți în celelalte moduri sau
ne ajută să ne realizăm punctele forte care ar putea fi utile în anumite situații sociale, cum ar fi decizia
privind o carieră.

În cadrul unei instituții ESL, utilizarea inventarului are două beneficii pentru cursanți. Îi ajută să înțeleagă
stilurile de învățare și, astfel, "să facă tranziții la niveluri mai înalte ale funcționării personale și
cognitive". (Knox, 1986, p. 25) El permite profesorilor să acopere materialele într-un mod care să se
potrivească cel mai bine diversității clasei. Trebuie adăugat, totuși, că Inventarul stilului de învățare nu a
fost niciodată destinat să fie folosit ca un instrument pentru a segrega studenții cu diferite stiluri de
învățare. (Rogers, 1996, Kolb, 1993)

În opinia mea, beneficiul major al utilizării inventarului constă nu în efectul său asupra cursanților, ci mai
degrabă în efectul său asupra educatorilor. Indiferent de rezultatele pe care inventarul le-ar putea
produce, simpla lor prezență reamestește experiența ca o parte critică a învățării. Chiar și astăzi,
majoritatea educației este încă esențialistă, o abordare care ignoră experiența cursantului. De
asemenea, după cum subliniază Brookfield, cadrele didactice tind să fie atât de preocupați de
prezentarea informațiilor, încât ei trec cu vederea nevoile elevilor de a reflecta asupra lor. În schimb, el
încurajează "praxis", prin urmare:

"... asigurarea faptului că posibilitățile pentru interacțiunea dintre acțiune și reflecție sunt disponibile în
mod echilibrat pentru studenți. Praxis înseamnă că programele nu sunt studiate într-un fel de izolare
artificială, ci că ideile, abilitățile și viziunile învățate într-o sală de clasă sunt testat și experimentat în
viața reală.Este esențial pentru a practica este posibilitatea de a reflecta asupra experienței, astfel încât
studiul formal să fie informat de o anumită apreciere a realității ". (Brookfield, 1990, p. 50)