5.

Procesul de învăţământ / profesori

5.1. Învățarea
a) Învăţarea: concept, conditii interne şi externe, particularităţi ale învăţării la diferite vârste şcolare, stiluri de învăţare,
teorii ale învățării. Aplicaţii

3. Învățarea școlară. Orientări contemporane în teoria si practica învăţării la școlarul mic- învăţători
a) Conceptul de învăţare și de învățare școlară . Mecanisme și procesualitate. Forme, tipuri și niveluri de învăţare. Teorii ale învăţării
(B. F. Skinner, J. Piaget, L.S.Vâgotski, P. I. Galperin, J. Bruner, D. P. Ausubel). A. Bandura, A. Maslow. Particularităţi ale învăţării la
vârsta şcolară mică. Implicații pedagogice.
b) Forme / tipuri ale învățării. Condiții / factori condiționali ai învățării: condiţii interne ale învăţării școlare (procesele cognitive,
afective, volitive; atenția; motivaţia; memoria; inteligenţa; creativitatea); condiții externe ale învăţării școlare (pregătirea
psihopegagogică și de specialitate a profesorului, ambianţa naturală şi fizică a învăţării, mediul școlii și al clasei de elevi, mediul
socio-familial, factori ergonomici și de igienă ai învăţării). Interdependenţa dintre condițiile interne și externe ale învăţării. Valorificare
și optimizare.

Conceptul de învăţare şi de învăţare şcolară.

Învăţarea este un concept complex cu un bogat conţinut şi cu o largă sferă de cuprindere.

A învăţa are o multitudine de semnificaţii: a crea obişnuinţe, a acţiona, a te adapta, a conştientiza, a dobândi
cunoştinţe, a achiziţiona procedee cognitive, a însuşi noţiuni şi concepte, scheme cognitive, cunoştinţe procedurale etc.

Literatura de specialitate defineşte, în mod variat, învăţare:

- Activitate de achiziţie de noi noţiuni, concepte, informaţii;
- Activitate de producere de noi schimbări la nivelul comportamentului uman, menite să permită adaptarea
individului la schimbările din mediul natural sau social în care trăieşte;
- Activitate de însuşire a unor răspunsuri la solicitări/ situaţii pentru a căror rezolvare individul nu dispune de
capacităţi dobândite genetic;
- Activitate de asimilare de date, informaţii, cunoştinţe, de formare de priceperi şi deprinderi, de însuşire a unor
procedee acţionale şi de noi comportamente;
- Activitate de asimilare de către individ a experienţei sociale, de formare a personalităţii umane;
- Activitate complexă prin care se dobândesc noi cunoştinţe şi se elaborează structurile psihice corespunzătoare
fiecărui stadiu de dezvoltare psihoindividuală;
- Activitate de achiziţionare şi de practicare de noi metodologii, noi priceperi, noi atitudini şi noi valori necesare
pentru a trăi într-o lume în continuă schimbare;
- Dobândirea de noi comportamente, prin antrenament, prin exersare/ exerciţiu;
- Activitate complexă de însuşire activă a cunoştinţelor, de formare a deprinderilor şi capacităţilor de a acţiona,
de asimilare a experienţei sociale care conduce la modificarea adaptativă, progresivă a comportamentului la
solicitările vieţii, la dezvoltarea personalităţii;
- Proces ce presupune un set de schimbări adaptative a comportamentului individului, schimbări care apar ca
rezultat al experienţei acestuia;
- Activitate de dobândire a experienţei sociale, a valorilor culturale.

Învăţarea şcolară este acel tip de învăţare care are următoarele caracteristici:
 Se realizează în cadru instituţional, fiind reglementată de principii, norme, legi, şi care presupune anumite
forme şi structuri de organizare;
 Este o activitate dirijată şi controlată din exterior, care tinde, spre finalul şcolarităţii, să devină un proces
autodirijat şi autocontrolat;
 Are un caracter secvenţial şi gradual;
 Presupune angajarea şi implicarea elevului, mobilizare voluntară şi efort;
1
  Are pronunţat caracter formativ-informativ.
Teorii ale învăţării (B. F. Skinner, J. Piaget, L.S.Vâgotski, P. I. Galperin, J. Bruner, D. P. Ausubel, A. Bandura, A. Maslow.)

Teoriile învăţării au apărut din nevoia explicării şi interpretării procesului de învăţare, a cunoaşterii factorilor care
influenţează învăţare şi care facilitează obţinerea performanţei în învăţare.
De-a lungul timpului, s-au dezvoltat numeroase teorii, cele mai relevante pentru învăţarea şcolară, urmând a fi
descrise sumar în următoarele paragrafe:

1. Teoria învăţării prin condiţionare operantă - B. F. Skinner

Skinner arată că, dacă la început, un comportament nou este recompensat, repetarea comportamentului poate fi
determinat de obţinerea recompensei/ întărirea comportamentului.
Un elev care învaţă, primeşte o recompensă- notă mare. Elevul va repeta comportamentul, va învăţa şi în
următoarele zile, dacă ştie că va fi recompensat cu note/ aprecieri pozitive din partea profesorului/ familiei, colegilor.
Skinner evidenţiază că există două tipuri de întării ale comportamentului operant:
 Întărirea pozitivă – recompensa în cazul în care comportamentul copilului este cel aşteptat de adult
 Întărirea negativă - sancţiunea în cazul în care comportamentul copilului nu este cel aşteptat de adult
Este necesar ca un comportament aşteptat să fie întărit imediat, dacă adultul doreşte repetarea acestuia de către
elev. Dacă adultul nu mai doreşte repetarea comportamentului, trebuie să îl sancţioneze sau să nu mai ofere/ întârzie
recompensa. Adultul trebuie să fie atent în gestionarea sancţiunii: sancţiunea repetată poate să conducă la repetarea
comportamentului nedorit de adult. (Un copil care este sancţionat cu o notă mică, va învăţa în zilele următoare ştiind că e
posibil să mai fie sancţionat. Dacă sancţionare se va repeta o perioadă lungă de timp va conduce la refuzul ferm al
copilului, indiferent de consecinţe).

2. Teoria învăţării – J. Piaget

Piaget arată că orice individ pentru a supravieţui trebuie să se adapteze la modificările şi cerinţele mediului. Pentru
a se putea adapta, el trebuie să asimileze ( să înţeleagă anumite concepte, fenomene etc.) şi să se acomodeze (să fie
capabil să modifice/ organizeze/ reorganizeze cele asimilate pentru a corespunde noilor situaţii din mediu.
Învăţarea presupune atât asimilare de informaţii, cât şi capacităţi de organizare şi reorganizare a acestora în
vederea adaptării la cerinţele mediului. Ea presupune un anumit nivel de dezvoltare intelectuală. Piaget identifică patru
stadii ale dezvoltării intelectuale:
 Stadiul gândirii senzorio - motorii (0 - 2 ani)
 Stadiul gândirii preoperatorii (2 - 7 ani)
 Stadiul operaţiilor concrete (7-11/12 ani)
 Stadiul operaţiilor formale (peste 11/12 ani)

3. Teoria învăţării- L.S.Vâgotski

Un concept important al teoriei învăţării a lui Vîgotski este conceptul „ zona proximei dezvoltări”. Această zonă
reprezintă diferenţa dintre nivelul actual de dezvoltare a individului şi nivelul potenţial de dezvoltare. Învăţarea se produce
în această zonă, în mai mare sau mai mică măsură, în funcţie de diverşi factori. Adulţii trebuie să creeze situaţii de
învăţare care să permită copilului parcurgerea unor experienţe de învăţare ce se încadrează în ZPD, astfel încât ei să
poată achiziţiona cunoştinţe, abilităţi, priceperi şi deprinderi pe care nu le-ar putea însuşi singur.

4. Teoria operaţională a învăţării - P. I. Galperin

2
 Teoria lui Galperin privind învăţarea este cunoscută sub denumirea „ teoria formării pe etape a acţiunilor mentale şi
a noţiunilor”.
Pornind de la postulatul „învăţarea presupune interiorizarea acţiunilor interne şi transformarea lor în operaţii
mintale”, Galperin descrie etapele procesului de învăţare:
 Constituirea bazei de orientare a acţiunii - elevul îţi formează o imagine despre sarcina de învăţare, despre
conţinutul ei şi modul de lucru;
 Desfăşurarea acţiunii propriu-zise şi interiorizarea ei:
o Acţiunea cu obiectele - formarea unor deprinderi şi procedee acţionale noi
o Acţiune obiectivată – acţiune cu substitutele obiectelor;
o Transferul acţiunii la nivelul reprezentării, devenind conţinut al gândirii şi limbajului;
o Comunicarea pentru sine - desfăşurarea acţiunii în planul limbajului extern.
o Vorbirea în gând - desfăşurarea acţiunii în planul limbajului intern.
 Controlul – se realizează prin raportarea acţiunii reale la schema mintală a acţiunii

5. Teoria genetic- cognitivă şi structurală a învăţării- J. Bruner

Jerome Brunner arată că învăţare presupune o anumită stare de pregătire a copilului, respectiv necesită o
capacitate de a-şi reprezenta realitatea:
După opinia sa, există 3 modalităţi prin care copilul descoperă lumea:
 Modalitatea activă – bazată pe acţiune fizică, obiectuală; mişcarea implicată în manipularea obiectelor
devine treptat reprezentarea internă a acestuia;
 Modalitatea iconică – se referă la capacitatea copilului de a-şi reprezenta mediul prin imagini mintale
(vizuale, auditive, olfactive, tactile);
 Modalitatea simbolică – reprezentarea mediului extern se realizează prin simboluri, cuvinte sau alt
sistem de semne.
Învăţarea depinde de modalitatea de receptare a lumii, de capacitatea de a-şi reprezenta realitatea. Astfel, apar
următoarele tipuri de învăţare: învăţare iconică, învăţare simbolică, învăţare prin acţiune. Fiecare om are predilecţie pentru
o anumită modalitate de învăţare, fapt care trebuie cunoscut de cadrul didactic, pentru a identifica resursele metodologice
optime învăţării.
„Nu există motive să credem că nu poate fi predată orice temă, într-o formă adecvată fiecărui copil, indiferent de
vârstă.”

6. Teoria învăţării- D. P. Ausubel

Ausubel porneşte de la ideea că cea mai importantă formă a învăţării umane este învăţarea de tip şcolar (învăţarea
formală). Învăţarea şcolară produce modificări de comportament produse în condiţiile parcurgerii unor experienţe de
învăţare/ educaţionale, proiectate, organizate şi conduse de profesori, care folosesc metode şi tehnici specifice, care
urmăresc obiective bine definite.
Învăţarea şcolară este influenţată de diferite variabile:
 Variabile ce ţin de mediul educaţional (ambientul clasei, caracteristicile profesorului etc.)
 Variabile ce ţin de elev:
o Variabile cognitive: structura cognitivă ( ce şi cât ştie elevul), nivelul dezvoltării psihice a elevului;
capacitatea sa intelectuală (inteligenţă, capacitate de transfer, capacitate de exprimare verbală)
capacitate de exersare /efort
o Variabile afective şi sociale: factori motivaţionali şi atitudinali (dorinţa de cunoaştere, nevoia de
implicare, de realizare, de autoafirmare), factori de personalitate (tip de motivaţie, grad de adaptare
3
 la cerinţe, aptitudini, trăsături de caracter, tip de temperament), factori de grup şi sociali ( climatul
clasei, cooperarea, competiţia, diferenţe culturale/ sociale etc.)

Teoria evidenţiază 4 tipuri fundamentale de învăţare:

 Învăţarea conştientă prin receptare
 Învăţarea mecanică prin receptare
 Învăţarea conştientă prin descoperire
 Învăţarea mecanică prin descoperire.
Ausubel manifestă predilecţie pentru învăţarea conştientă prin descoperire, considerată principală formă de
învăţare eficientă şi durabilă, realizată în şcoală.

7. Teoria învăţării sociale - Albert Bandura

Bandura precizează că oamenii dobândesc informaţii şi învaţă noi comportamente prin observarea şi imitarea
modelelor, prin implicarea proceselor de cunoaştere: percepţia, reprezentarea, gândirea, memorie etc.
Copiii învaţă comportamentele de la adulţi, doar prin observaţie. Copilul învaţă urmărind fiecare etapă de realizare a
unei acţiuni, memorează întocmai, apoi, când se simte pregătit, fără, încercări prea multe, efectuează operaţia/ acţiunea,
în mod corect.
Învăţare, din perspectiva lui Bandura, are 4 etape:
 Faza de orientare a atenţiei
 Faza mnezică (memorarea)
 Faza de reproducere a comportamentului (în această fază este necesar ca elevul să deţină anumite achiziţii
necesare realizării comportamentului)
 Faza de fixare a achiziţiilor şi a proceselor motivaţionale ( copilul poate reţine modul în care să realizeze un
anumit comportament/ o anumită acţiune, dar acest comportament să nu se producă. Comportamentul se va
produce în situaţia apariţiei întării/ recompensei.

Adultul trebuie să fie atent la ce tipuri de modele oferă copilului sau ce tipuri de modele agreează. De asemenea,
trebuie să nu uite să recompenseze comportamentele pozitive însuşite de copil, să nu sancţioneze copilul care încă nu e
capabil să reproducă un anumit comportament oferit şi aşteptat, să sancţioneze/ să nu recompenseze un comportament
neagreat.

8. Teoria învăţării- A. Maslow

Psihologia umanistă promovează cea mai adecvată şi mai

realistă teorie asupra motivaţiei învăţării , aşa numita teorie al lui
A. Maslow.
Maslow întemeiază teoria învăţării pe baza a două
principii:
 Dispunerea ierarhică a trebuinţelor
 Gratificarea trebuinţelor.

4
 Potrivit primului principiu, la baza oricărui comportamentului uman, implicit a comportamenului de învăţare, se află
anumite nevoi ce stau la baza piramidei, acceptate ca fiind trebuinţe inferioare (de deficit):
 Nevoi fiziologice (hrană, apă, odihnă, aer, igienă etc.)
 Nevoi de siguranţă şi protecţie (integritate fizică, adăpost, securitatea casei/ a familiei, siguranţa
resurselor materiale etc.)
 Nevoi de apartenenţă (nevoia de a primi / a oferi dragoste, de a aprţi unui grup- familie, prieteni, clasa,
localitate, ţară etc.)
 Nevoia de stimă (respect de sine, încredere, respect faţă de alţii, respect din partea altora etc.)
A doua categorie de trebuinţe sunt trebuinţele de creştere sau dezvoltare. Ele ocupă partea superioară a
piramidei. Acestea sunt:
 nevoile cognitive, de cunoaştere/ autocunoaştere;
 nevoile estetice ( frumuseţe, simetrie etc.)
 Nevoi de autorealizare ( dezvoltarea proprie, nevoia de a-şi manifesta capacităţile, talentul etc.)
 Nevoi de sens suprem

Potrivit principiului gratificării trebuinţelor, orice trebuinţă satisfăcută, determină individul să îşi propună un alt
obiectiv; respectiv, satisfacerea unei trebuinţe inferioare, duce la apariţia unei trebuinţe superioare.
Cunoaşterea acestei taxonomii este necesară în activitatea educaţională, deoarece:
 Permite cunoaşterea factorilor care determină sau împiedică învăţarea;
 Permite cadrului didactic să identifice strategii adecvate pentru implicarea elevilor în învăţare;
 Permite cadrului didactic să acţioneze, singur sau împreună cu alţi factori, în vederea diminuării sau eliminării
factorilor care împiedică învăţarea.

b) Forme / tipuri ale învățării.

În literatura de specialitate,nu există o unanimitate de păreri cu privire la tipurile şi formele de învăţare. Prin
urmare, există diferite clasificări, în funcţie de criteriile luate în considerare:

Criterii Tipuri/forme de învăţare

Rezultatul învăţării - Învăţarea ca schimbare comportamentală
- Învăţarea ca schimbare cognitivă
Numărul participanţilor - Învăţare individuală
- Învăţare în grup
- Învăţare societală
Intenţia celui care învaţă - Învăţare latentă
- Învăţare manifestă
Gradul de înţelegere - Învăţare mecanică
- Învăţare logică
Modul de asimilare a informaţiei - Învăţare prin receptare
- Învăţare prin descoperire
Strategia cognitivă/de gândire - Învăţare algoritmică
- Învăţare euristică
Durata necesară învăţării - Învăţare printr-o singură încercare
5
 - Învăţare prin mai multe încercări /încercare- eroare
Procese psihice implicate - Învăţare prin intuiţie
- Învăţare prin raţionament
Contribuţia celui ce învaţă - Învăţare prin imitaţie
- Învăţare creativă
Demersul gândirii - Învăţare inductivă
- Învăţare deductivă
- Învăţare prin analogie

Alte abordări
După categorii de procese/stări psihice Învăţare psihomotrică, perceptivă,verbală, imaginativă, afectivă,
morală, socială, atitudinală
După modul de organizare şi prezentare a Învăţare algoritmică, euristică, prin analogie
conţinuturilor
După scop: învăţare informativă, formativă, de menţinere, de dezvoltare
După modul de dirijare Învăţare dirijată, semidirijată, independentă
După nivelul de conştientizare Învăţare spontană, mecanică, prin înţelegere, inteligentă
După natura obiectivelor Învăţare cognitivă, afectivă, psihomotrică

Condiții / factori condiționali ai învă țării: condiţii interne ale învăţării școlare (procesele cognitive, afective, volitive; aten ția;
motivaţia; memoria; inteligenţa; creativitatea); condi ții externe ale învăţării școlare (pregătirea psihopegagogică și de
specialitate a profesorului, ambianţa naturală şi fizică a învăţării, mediul școlii și al clasei de elevi, mediul socio-familial,
factori ergonomici și de igienă ai învăţării). Interdependenţa dintre condi țiile interne și externe ale învăţării. Valorificare și
optimizare.

Învăţarea se produce totdeauna într-un anumit context care o determina şi o influenţează. Între persoana care
învaţă şi condiţiile de înfăţare există permanent o interacţiune de care depinde rezultatul învăţării. Din acest considerent,
este necesară cunoaşterea condiţiilor/ factorilor care influenţează învăţarea.
Literatura de specialitate prezintă diferite variante de clasificare a factorilor care influenţează învăţarea.
Prezentăm, în continuare câteva dintre cele mai cunoscute clasificări:

Clasificarea după Potolea, Neacşu, Iucu, Pânişoară, 2008)

ELEV-: structura cognitivă şi metacognitivă, inteligenţa, limbajul, voinţa, motivaţia, experienţa de învăţare reuşită
sau nereuşită, timpul pe care îl alocă învăţării, stilul de învăţare, capacitatea de control al rezultatelor

PROFESOR: competenţa profesională, vocaţia pedagogică, capacitate empatică, capacitatea de comunicare şi

interrelaţionare, autoritate morală recunoscută, stil de predare, sănătate mentală, creativitate, entuziasm, conduită
stimulativ/ punitivă, calitatea proceselor evaluative;

FAMILIA: calitatea climatului familial, interes pentru monitorizarea rezultatelor învăţării, aşteptările familiei, regimul
igienic şi alimentar al copilului, regimul de lucru al copilului, facilităşi pentru studiul sistematic, autoritate socio- morală,
conduită stimulativ/ punitivă;

ŞCOALA: climatul şcolar stimulativ, condiţii tehnice, ergonomice, psihoigienice, calitatea organizării timpului
şcolar, calitatea managementului şcolii, gestiunea încrederii şi respectului, valorizarea potenţialului creativ al actorilor
educaţionali, modele oferite, practici stimulative pentru elevi;

6
 GRUPUL DE ELEVI: coeziune, stil de muncă, ethos, relaţia competiţie- colaborare, acceptarea diferenţelor,
reacţie pozitivă la succes/insucces, comunicare pe orizontală şi pe verticală, asumare de responsabilităţi;

ECHIPA DE PROFESORI: coeziune, forţă persuasivă, valori promovate, raţionalitate în decizii privind elevii, spirit
de echipă, conduită raţională, nonmanipulativă, nonpartizană, motivarea adecvată a elevilor, echilibru competiţie-
cooperare, relaţii interpersonale bazate pe respect;

COMUNITATEA: atitudine proeducaţională, iniţiativă, voluntariat, responsabilitate faţă de şcoală, valori

promovate, aşteptări;

RELAŢII EDUCAŢIONALE: calitatea relaţiilor elev-elev, elev- profesor, profesor- familie, şcoală- comunitate.

Clasificare (Gagne, 1975; Neacşu, 1990)

a. Condiţii interne ( structura cognitivă a elevului, motivaţia, stilul de învăţare, inteligenţa, voinţa, creativitatea,
atenţia, memoria)
b. Condiţii externe ( personalitatea profesorului, gestiunea timpului, atmosfera şi climatul şcolar şi familial)
c. Condiţii individuale
d. Condiţii sociogrupale, interpersonale
e. Condiţii biosomatice, psihologice, pedagogice, igienico-ergonomice, socioculturale

Condiţii interne şi externe

Pentru ca procesul de învăţare să se desfăşoare în condiţii optime, iar individul să înveţe eficient, este necesară
respectarea anumitor condiţii. Aceste condiţii ale învăţării eficiente se pot clasifica astfel:

 condiţii interne
 condiţiile externe

Învăţarea şcolară se desfăşoară pe baza unor condiţii interne, în cadrul cărora acţionează o multitudine de factori,
biologici şi psihologici, determinându-i eficienţa sau ineficienţa.

 Factorii biologici, cu influenţe mai importante asupra procesului învăţării sunt: vârsta, dezvoltarea mecanismelor
neurodinamice ale învăţării, funcţiile analitico-sintetice ale creierului, irigarea cu sânge a scoarţei cerebrale,
particularităţile anatomo-fiziologice ale analizatorilor, starea sănătăţii organismului, potenţialul genetic, somnul şi
bioritmul intelectual.
 Factorii psihici sunt: stadiul dezvoltării structurilor cognitive, operatorii, psihomotorii, afective şi socio-morale,
nivelul de inteligenţă, aptitudinea şcolară, aptitudinile speciale, spiritul de observare etc.

Condiţii interne- factori psihici

În procesul învăţării sunt implicate majoritatea proceselor cognitive, volitive, afective, atenţia şi limbajul, motivaţiile,
aptitudinile, interesele de cunoaştere şi profesionale, fiecare având un rol bine definit.
7
  Percepţiile au un rol important în învăţare, deoarece oferă materialul necesar reprezentărilor, memoriei şi gândirii,
diferenţiază un obiect de altul prin reflectarea structurii şi a semnificaţiei.

Este necesar ca în procesul învăţării profesorul să aibă în vedere dezvoltarea la elevi a diferitelor tipuri de percepţie
şi mai ales a celei vizuale, întrucât aproximativ 90% din informaţii ne vin pe aceasta cale. De asemenea, pe baza
percepţiei se dezvoltă şi spiritul de observare, ca formă de organizare a acesteia. Perceperea activă a obiectelor şi
fenomenelor în procesul de învăţământ va fi însoţită de explicaţiile verbale ale profesorului, pentru a completa prin
informaţii suplimentare imaginile elevilor asupra obiectelor şi fenomenelor. Este foarte important ca în timpul observării,
profesorul să le ceară elevilor să verbalizeze ceea ce văd şi să mânuiască obiectele respective.

 Reprezentările sunt importante în procesul învăţării, intrucât oferă materialul necesar gândirii pentru generalizări
sub formă de noţiuni, legi, reguli, principii, precum şi memoriei, pentru a fi folosit mai târziu, prin actualizare.

 Memoria, ca proces psihic de întipărire şi stocare a informaţiei, de reactualizare prin recunoaştere sau
reproducere a acesteia într-o formă selectivă, constituie baza activităţii de învăţare. Reproducerea prin
mecanismul asociaţiilor, repetările concentrate când materialul de învăţat este redus ca volum şi uşor de înţeles,
fragmentarea lui, eşalonarea repetărilor când este voluminos, cresc eficienţa procesului de învăţare. Folosind
exerciţiile de repetare logică şi creativă, profesorul va avea în vedere dezvoltarea la elevi a memoriei voluntare, a
rapidităţii, a volumului, promptitudinii şi a fidelităţii acesteia. În acelaşi timp, va căuta să evite oboseala elevilor pe
parcursul lecţiilor, prin crearea de motivaţii, caracterul inteligibil al conţinutului transmis şi înţelegerea semnificaţiei
acestuia, prin realizarea corelaţiei senzorial-raţional, folosind materialul didactic şi metodele participative.

Deci, condiţiile unei memorări eficiente sunt:

- cunoaşterea de către elevi a scopului memorării (motivaţia);
- înţelegerea cunoştinţelor;
- repetarea perseverentă a materialului pentru fixarea temeinică;
- cunoaşterea rezultatelor şi autoreglarea.

 Gândirea, ca proces de formare a conceptelor şi structurilor operaţionale, de înţelegere a realităţii şi adaptare prin
rezolvare de probleme, are un rol esenţial în procesul învăţării şcolare.

Scopul învăţării şcolare trebuie să-l constituie:

- înţelegerea cunoştinţelor şi a relaţiilor dintre acestea;
- dezvoltarea operaţiilor gândirii logice şi mai ales a gândirii abstracte;
- dezvoltarea gândirii critice, interpretative şi creative;
- formarea capacităţii de a reflecta şi de a rezolva probleme.

Prin operaţiile gândirii logice - analiză, comparaţie, sinteză, generalizare, concretizare logică şi euristico-
algoritmică- profesorul îi va ajuta pe elevi să-şi însuşească noţiuni, concepte, legi, reguli, principii alte generalizări,
stabilind legături logice, de dependenţă cauzală funcţională între obiectele şi fenomenele studiate, pătrunzând în esenţa
lor.

 Imaginaţia este un proces de construcţie a unor imagini sau idei noi, prin combinarea experienţei anterioare. Ea
are un rol deosebit în elaborarea de produse noi, originale, sub diferite forme, materiale sau ideale.
Crearea de imagini noi are loc cu ajutorul unor procedee cum sunt: reorganizarea cunoştinţelor, combinarea şi
recombinarea lor, disocierea şi fuzionarea în forme noi, metaforizarea, schematizarea, tipizarea, amplificarea, diminuarea,
miniaturizarea, substituirea.

8
  Atenţia – proces prinn care se realizează orientarea selectivă, tonificarea scoarţei cerebrale şi concentrarea
proceselor psihice în scopul cunoaşterii materialului de învăţat, care este selectat şi filtrat în funcţie de interese şi
motivaţii. Eficienţa învăţării depinde în mare măsură de concentrarea şi stabilitatea atenţiei, de distributivitatea şi
flexibilitatea ei.
La om, capacitatea de prelucrare şi stocare a informaţiilor este mult mai mică decât aceea de receptare şi, ca
urmare, apar dificultăţi în procesul de învăţare în cazul supraîncărcării cu material de învăţat. Acest fenomen se manifestă
în timpul lecţiilor atunci când tabla este prea încărcată cu date şi idei ce cu greu pot fi înţelese şi sintetizate de elevi.
Aceştia nu pot avea o atenţie concentrată mai mult de 15-20 minute. De aceea, la unele lecţii mai grele, sunt necesare
sarcini concrete de lucru, metode variate, materiale didactice şi forme distractive.

 Motivaţia reprezintă suportul energetic/factorul stimulativ al învăţării. Cunoaşterea motivelor, nevoilor,

intereselor şi pasiunilor copilului, profesorul poate identifica stimulentele corespunzătoare care să determine elevul
să depună efort în învăţare. De asemenea, prin convorbiri/ discuţii cu elevii, profesori pot acţiona în sensul activării
motivaţiei interne pentru învăţare.

 Inteligenţa este capacitatea individului de a înţelege uşor, fără efort deosebit, fenomenele, acţiunile şi
conexiunile dintre acestea şi de a rezolva problemele. Cunoscând nivelul de inteligenţă al copilului şi
potenţialul acestuia de învăţare, profesorul poate acţiona pentru a-l ajuta pe copil să se dezvolte optim, să
atingă maxim zona proximei dezvoltări. Cunoscând tipurile de inteligenţă proprii fiecărui copil (Gardner-
inteligenţă logico-matematică, vizual-spaţială, lingvistică, muzicală şi ritmică, kinestezică, intrapersonală,
interpersonală, naturalistă, existenţială), profesorul poate trata diferenţiat elevii, sprijinindu-i să performeze
în zonele de interes.

Eficienţa învăţării depinde nu numai de condiţiile interne ale învăţării, ci şi de anumite condiţii externe, aproape tot atât de
importante.

Statusul profesorului
Pregătirea profesorului pentru activităţile didactice condiţionează în cea mai mare măsură succesul şcolar al
elevilor. Această pregătire începe cu alcătuirea planificării materiei de predat, unde va preciza la fiecare capitol numărul
de lecţii, scopul obiectivele operaţionale ce urmează a fi realizate, strategiile didactice, materialul didactic si instrumentele
de evaluare a cunoştinţelor sau deprinderilor. Pe baza planificării semestriale îi va elabora proiectele didactice ţinând
seama de prevederile programei şcolare, de manual de nivelul de cunoştinţe al elevilor. După fiecare lecţie, este bine ca
profesorul să se autoanalizeze întrebându-se cât a reuşit să transmită elevilor, dacă aceştia au înţeles cunoştinţele
predate şi cum ar trebui să procedeze la lecţiile următoare. După fiecare capitol, este bine să se testeze elevii pentru a se
convinge dacă şi-au însuşit cunoştinţele necesare pentru a trece la capitolul următor. De asemenea, va fi preocupat să
folosească cu precădere metodele active, angajând elevii in procesul de elaborare a cunoştinţelor şi formarea
deprinderilor.
Organizarea activităţii de învăţare este o condiţie externă pentru succesul şcolar, care trebuie să înceapă o dată cu
fiecare lecţie pentru a realiza o învăţare deplină a acesteia. În acest scop, în funcţie de conţinutul lecţiei, după ce a realizat
predarea unui obiectiv operaţional, profesorul va face fixarea cunoştinţelor prin chestionare orală, aplicaţii practice,
rezolvări de exerciţii sau probleme, apoi va trece la obiectivul următor, iar în final va face o fixare generală, după care va
urma tema pentru acasă. La anumite lecţii, va elabora fişe de lucru pentru elevi, va organiza învăţarea în grup, stabilind
relaţii de elevilor, aceştia primind sarcini concrete de lucru pe parcursul lecţiei, iar pentru elevii cu aptitudini va folosi
exerciţii creative.

Condiţiile externe includ şi o serie de factori socio-organizaţionali, temporali şi psihoergonomici.

9
 Factorii socio-organizaţionali din mediul şcolar se referă la modalităţile de organizare a procesului învăţării de către
şcoală, profesor. Funcţionalitatea spaţiilor şcolare şi diversificarea lor în funcţie de situaţiile de învăţare, schimbarea
locurilor de învăţare (cabinete, săli de clasă, laborator), atmosfera de muncă din şcoală şi din clasa de elevi, orarul şcolii
(plasând obiectele mai grele miercuri şi joi iar în timpul zilei între orele 9-12 sau 16-19), materialul didactic, tehnicile
audiovizuale şi dotarea laboratoarelor şi mobilierul influenţează predarea şi învăţarea şcolară.
O legitate bine cunoscută este că, cu cât gradul de organizare a materialului de învăţat este mai mare, cu atât
eficienţa învăţării creşte. Profesorul trebuie să fie preocupat de modul cum trebuie organizată învăţarea, astfel încât să-i
creeze fiecărui elev condiţii să înveţe, în raport cu posibilităţile lui, cu ritmul său de muncă intelectuală.
În predare, profesorul va avea în vedere ca materialul să fie accesibil, adecvat nivelului de gândire şi de cunoştinţe
al elevului, să fie structurat logic şi prezentat în mod gradat: de la simplu la complex, de la uşor la greu, de la cunoscut la
necunoscut. De asemenea, precizarea obiectivelor învăţării la fiecare lecţie şi cunoaşterea lor de către elevi, caracterul
sistematizat al predării, relevarea ideilor de bază, integrarea noilor cunoştinţe în cele anterioare, crearea unei motivaţii
optime a învăţării, receptarea materialului prin mai mulţi analizatori pentru a se realiza asociaţii mentale complexe,
folosirea metodelor activ-participative, a unor întrebări-problemă, a dezbaterilor, a confruntărilor de idei, aplicarea şi
transferul cunoştinţelor şi mai ales informarea elevilor asupra rezultatelor învăţării sunt legităţi cu efecte pozitive asupra
randamentului şcolar.

Elevul învaţă activ atunci când:

 materialul predat este inteligibil, corespunde intereselor, atitudinilor, aspiraţiilor, posibilităţilor lui intelectuale;
 îşi propune scopuri mai îndepărtate pentru utilizarea cunoştinţelor;
 foloseşte metode şi tehnici de învăţare logică.
Factorii temporali influenţează şi ei randamentul şcolar:
 învăţarea eşalonată în timp este mai eficientă decât învăţarea comasată;
 pauzele lungi sunt favorabile învăţării unui material dificil şi deci se recomandă la început pauze mai scurte şi apoi
din ce în ce mai lungi.
La începutul învăţării randamentul creşte şi după aceea scade treptat.

După o învăţare intensă este recomandată o stare de inactivitate, odihnă activă sau somn, iar dacă după o asemenea
învăţare urmează o altă activitate, ce prezintă pentru elev un interes puternic, atunci eficienţa învăţării materialului anterior
scade.

Pe lângă aceşti factori, mai exista o serie de factori dintre care amintim:
 factori stresanţi
 factori fizici(zgomote puternice, aer poluat)
 factori fiziologici(starea sănătăţii, subnutriţia)
 factori psihosociali(supraîncărcarea, relaţiile tensionale) care scad randamentul şcolar.

Temă: Descrieţi, pe scurt, alţi factori externi ce pot influenţa învăţarea ( familia, conumitatea, grupul de prieteni,
mass-media etc.)

Mecanisme și procesualitate

Ca orice activitate, şi învăţarea are o anumită structură, anumite componente între care există anumite relaţii.

Componentele care definesc activitatea de învăţare sunt:

10
 1. Cine învaţă? ( copil, adolescent, adult; caracteristicile dezvoltării psihofizice ale acestora)
2. Ce se află la baza învăţării ? ( concepţie despre lume şi viaţă, concepţii pedagogice, valori, legi, norme,
regulamente)
3. În ce scop se învaţă? ( ideal, scopuri şi obiective educaţionale)
4. Ce se învaţă? ( cunoştinţe, priceperi, deprinderi, abilităţi, competenţe)
5. De ce învaţă? ( motive, dorinţe, interese, aşteptări, aspiraţii)
6. Cum se învaţă? ( metode, mijloace, forme de organizare)
7. Cu ce resurse ? ( resurse umane, resurse materiale, resurse informaţionale)
8. În cât timp/ pentru cât tip se învaţă? ( timp necesar, timp planificat, timp consumat)
9. În ce condiţii de mediu? (loc, medii favorizante, defavorizante, oportunităţi şi constrângeri)
10. În ce context social şi de organizare? ( individual, de grup, real, virtual)
11. Ce standarde sunt utilizate?
12. Ce rezultate sunt aşteptate? (cunoştinţe, priceperi, deprinderi, capacităţi, competenţe)
13. Ce criterii sunt utilizate în evaluare? (criteriul normativ, criteriul obiectivelor educaţionale etc.)
14. Ce ameliorări sau dezvoltări se pot face?
15. Ce atitudini au elevul şi profesorul faţă de performanţele obţinute în învăţare?

STILURI DE ÎNVĂŢARE

Elevii preferă să înveţe în diferite moduri: unora le place să studieze singuri, să acţioneze în grup, altora să stea
liniştiţi deoparte şi să-i observe pe alţii. Alţii preferă să facă câte puţin din fiecare. Mulţi oameni învaţă în moduri diferite
faţă de ceilalţi în funcţie de clasă socială, educaţie, vârstă, naţionalitate, rasă, cultură, religie.
Stilul de învăţare se referă la „ preferinţa pentru metoda prin care învăţăm şi ne aducem aminte ceea ce am
învăţat”.
Fiecare dintre noi are o capacitate de a învăţa în diferite moduri. Pentru a determina ce stil de învăţare avem,
trebuie observam modul în care învăţăm ceva nou.
Specialiştii subliniază rolul deosebit pe care îl joacă cadrele didactice, contribuţia acestora „ în meseria de a-i
învăţa pe elevi cum să înveţe” adaptată nevoilor, intereselor, calităţilor personale, aspiraţiilor, stilului de învăţare identificat.
Wyman P., considera ca pentru a pentru facilita învăţarea este necesar să se înţeleagă preferinţele specifice
stilului personal de învăţare şi să se conştientizeze care stil de învăţare creează cea mai eficientă cale de a înţelege şi de
a ţine minte ceea ce alegem şi decidem să învăţăm.
Elevii trebuie ajutaţi să conştientizeze stilurile lor de învăţare şi încurajaţi să înveţe prin propriile lor mijloace, si nu,
în ultimul rând, să se ofere fiecărui elev tipul de sprijin cel mai potrivit stilului său de învăţare.

Tipologia stilurilor de învăţare

In urma studiilor efectuate de Kolb, se pot distinge următoarele stiluri cognitive, convertibile în stiluri de învăţare:
 auditiv/vizual (sau mixt)/ kinestezic;
 dependent (de câmpul perceptiv, dependent în gândire de surse, dogmatic, convergent, adaptativ, cumulativ)
/independent (de câmpul perceptiv, independent în gândire, divergent, explorator, analitic, comparativ, critic);
 înclinat spre imagine generală/ imagine focalizată;
 înclinat spre nivelare (a percepţiilor proprii)/ accentuare, chiar exagerare, a diferenţelor, a contradicţiilor;
 de categorizare (conceptualizare) largă/ categorizare îngustă;
 interpretare simplificată/ multidimensională;
 gânditor/implicat in real;

11
  orientat reproductiv (reactiv, conformist, preluator, imitativ, consumator)/ orientat productiv (proactiv, creativ);
 holist (tinde să creeze generalizări şi să stabilească legături între domenii)/ serialist, analitic;
 global (utilizează strategii generale de abordare)/analitic (caută detalii, amănunte);
 teoretic/ practic (orientat spre acţiune, concepe, proiectează, produce, construieşte);
 deschis/închis la nou, la inovaţie;
 rigid (dogmatic, nedispus să facă investigaţii atunci când consideră că a obţinut deja răspunsul corect)/ flexibil;
 tolerant/ intolerant (pentru experienţe neconcludente, nerealiste);
 reflexiv/ impulsiv;
 înclinat spre complexitate/ simplicitate cognitivă;
 temerar (curajos, îşi asuma riscul)/precaut;
 intensiv/extensiv.
După cum se observă, există mai multe stiluri de învăţare. Deşi există variate clasificări ale stilurilor de învăţare, o vom
prezenta pe cea mai frecvent întâlnită în literatura de specialitate.

După modalitatea senzorială implicată sunt 3 stiluri de învăţare de bază:

 vizual;
 auditiv;
 tactil-kinestezic.

Stilul de învăţare vizual are următoarele puncte tari:

 - Îşi amintesc ceea ce scriu şi citesc
 - Le plac prezentările şi proiectele vizuale
 - Îşi pot aminti foarte bine diagrame, titluri de capitole şi hărţi
 - Înţeleg cel mai bine informaţiile atunci când le văd

Stilul de învăţare auditiv prezintă următoarele puncte tari:

 - Îşi amintesc ceea ce aud şi ceea ce se spune
 - Le plac discuţiile din clasă şi cele în grupuri mici
 - Îşi pot aminti foarte bine instrucţiunile, sarcinile verbale/orale
 - Înţeleg cel mai bine informaţiile când le aud

Stilul de învăţare tactil-kinestezic se remarcă prin punctele tari:

 - Îşi amintesc ceea ce fac şi experienţele personale la care au participat cu mâinile şi întreg corpul (mişcări şi
atingeri)
 - Le place folosirea instrumentelor sau preferă lecţiile în care sunt implicaţi activi/participarea la activităţi practice
 - Îşi pot aminti foarte bine lucrurile pe care le-au făcut o dată, le-au exersat şi le-au aplicat în practică (memorie
motrică)
 - Au o bună coordonare motorie.

12