CAPITOLUL 1

1. Componentele materiei vii si legaturile dintre ele.

1.1. Componentele materiei vii – elementele fundamentale (C,H,O,N,P,S),

substante organice (proteine, glucide, lipide) si anorganice (apa, cationi si
anioni).

Elementele chimice care sa găsesc în organismul uman se numesc bioelemente si se clasifică

în:

a) macroelemente ( polielemente ) care se găsesc în organism în cantitate de câteva

grame: C, H,O- în toate substanțele din organism; N- se găsește în proteine, acizi nucleici,
vitamine,hormoni; S- în proteine, hormoni, vitamine; Cl- ( ion negativ- anion )- în lichidul
intra- și extracelular. Participă la reglarea presiunii osmotice, secreției gastrice și a
echilibrului acido- bazic; Ca- influențează excitabilitatea neuromusculară, participă la
structura scheletului osos al organismului; P- intră în structura ATP, asigurând energia
necesară proceselor anabolice, participă la structura scheletului osos al organismului; Na+
( ion pozitiv- cation)- în lichidul extracelular, participă la reglarea presiunii osmotice și a
echilibrului acido- bazic; K – influențează excitabilitatea neuromusculară, participă la
transmiterea impulsului nervos; Mg – intră în componența oaselor, este activator al unor
sisteme enzimatice; Fe – are rol principal în structura hemoglobinei și a fermenților heminici;
I- în componența glandei tiroide; F – în componența dinților, este anticoagulant, blochează
sistemele enzimatice.

b) microelemente ( oligoelemente ) care se găsesc în organism în cantitate mai mică

de 1g: Sr – favorizează depunerile de Ca în oase și dinți; Ba – are rol în retină; Cu – se
găsește în ficat, participă la sinteza hemoglobinei; Mn – este activator al sistemelor
enzimatice; Zn – se găsește în pancreas, ficat, organele sexuale; Co – intră în componența
vitaminei B12; Mo – se găsește în pancreas, tiroidă, glandele suprarenale; Ti- se găsește în
ficat, sânge, glandele suprarenale; Li – se găsește în plămâni, fiind medicament în tratarea
bolilor psihice; Cd – se găsește în rinichi; Rb – se găsește în sânge.

Clasificarea substanțelor chimice din organismul uman:

a) substanțe anorganice: apa ( 60-65%)- este mediu de reacție și reactant în anumite

reacții chimice; sărurile minerale – sunt elemente de structură, activatori enzimatici, au rol în
menținerea presiunii osmotice.

b) substanțe organice: glucide – au rol energetic; lipide – au rol de depozit energetic,

intră în structura membranelor și pereților celulari, intervin în realizarea funcțiilor diferitelor
organe; proteine – participă la formarea hormonilor, intră în componența enzimelor, sunt
baza vieții; vitaminele – intră în structura unor enzime; hormonii sunt produși secretori ai
glandei endocrine – participă la controlul întregului metabolism; acizii nucleici – au rol în
sinteza proteinelor și transmiterea codului genetic.
1.2. Structura si proprietățile materiei vii; legaturile dintre acestea.

1.2.1. Structura celulei. Componentele moleculare ale celulei

Celula este o unitate biologic constituită, o etapă de organizare a materiei vii

capabilă de reînnoire
Celula stă la baza constituirii țesuturilor, organelor, organismelor. Este structura de
bază a unui organism, care nu se distinge cu ochiul liber, ci numai cu microscopul.
Structura celulei: a) membrană;
b) citoplasmă;
c) nucleu.
a) Membrana celulară are un conținut ridicat de lipide ( fosfolipide și complexe
lipoproteice). Are structură de tip sandwich formată dintr-un strat bimolecular de lipide și
două straturi de proteine. Are rol mecanic de separare și rol funcțional. Trecerea substanțelor
prin membrană are loc prin două mecanisme: - difuziune simplă
- transport activ: -cu transportatori
-prin pinocitoză

Transportul cu ajutorul transportatorilor are loc prin intermediul unor substanțe

care reacționează cu molecula de transportat, ajungând în partea cealaltă a membranei
celulare, reeliberând molecula transportatoare care difuzează înapoi transportând o nouă
moleculă.
Transportul prin pinocitoză are loc prin replierea membranei celulare cu formarea
unor vezicule care transportă în interior substantele captate de ele. Fenomenul poate avea loc
și invers transport activ – exterior.

b) Citoplasma este o masă geloasă care conține proteine fibrilare și globulare, lipide
( fosfolipide ), enzime. Citoplasma cuprinde următoarele organite celulare:
 mitocondrii- au membrana cu mai multe septuri, conțin 200 enzime;
 ribozomi – la nivelul cărora are loc sinteza de proteine. Aceștia conțin ARN, proteine
specifice (enzime) pentru legarea aminoacizilor în lanțuri polipeptidice;
 microzomi – au rol în sinteza proteinelor;
 lizozomi – bogați în enzime litice;
 aparatul Golgi;
 centriolii.

c) Nucleul este format din:

 membrană nucleară;
 cromatină nucleară formată din cromozomi care conțin: ADN, proteine bazice ( histone),
ARN, lipide;
 nucleol - are formă sferică și conține ARNm.

1.2.2. Apa. Proprietațile și structura apei.

Apa din organism este repartizată astfel:
 o treime extracelular: - circulația intravasculară ( sânge, limfă);
- apa interstițială de rezervă ( pleură, pericard, peritoneu).
 două treimi intracelular: - apa de constituție legată în celule;
- apa de hidratare legată în sistemele coloidale;
- apa de îmbibiție.
Mișcarea apei în organism este controlată de: debitul cardiac, fenomenele osmotice, viteza de
difuziune, permeabilitatea pereților celulari, fenomenul de îmbibiție.
Eliminarea apei din organism are loc pe următoarele căi:
 rinichi (urină): 800-1000ml/zi;
 intestin ( materii fecale): 100-300 ml/zi;
 plămâni ( expirație): 200-300 ml/zi;
 piele ( transpirație): 250-500 ml/zi;
 piele ( perspirație), lacrimi, sângerări.

Rolul apei: structural (intră în compoziția celulelor), de dizolvant, mediu pentru sistemele
coloidale, mediu de transport, reactant, mediu de reacție, intervine în procesul de
termoreglare.

Structura apei
Molecula de apă este formată din doi atomi de hidrogen legați covalent prin legături covalente
polare de un atom de oxigen.

În molecula de apă atomul de oxigen puternic electronegativ atrage electronii de la doi atomi
de hidrogen. Aceasta conduce la legături H-O polare în care atomii de hidrogen au sarcină
pozitivă și atomul de oxigen are sarcină negativă. Molecula dipolară cu o distribuție inegală a
electronilor între atomii de hidrogen și atomul de oxigen formează legături de hidrogen cu alte
molecule polare, funcționând ca solvent.
Moleculele vecine ale apei lichide interacționează între ele. Aceasta se datorează formării
unor legături de natură electrostatică numite legături de hidrogen.
O moleculă de apă stabilește legături de hidrogen cu alte patru molecule numai la temperaturi
scăzute (-1830C); La temperaturi ridicate o parte din legăturile de hidrogen se rup din cauza
agitației termice.
Există numeroase modele pentru structura apei lichide; dar nici unul nu a putut fi verificat
experimental în totalitate. Totuși cele mai simple modele sugerează că apa lichidă constă din
molecule de apă asociate ca în gheață, în echilibru labil cu moleculele de apă libere.
Prezența legăturilor de hidrogen între moleculele apei explică de ce căldura de vaporizare este
foarte mare.

Proprietățile fizice ale apei

Legăturile de hidrogen îi conferă apei stare lichidă pe un interval de temperatură (0-1000C),

totodată și un rol unic în desfășurarea proceselor biochimice din celulele vii: căldură
specifică, punct de topire și fierbere ridicate,căldură de vaporizare și conductibilitate termică
mare,tensiune superficială și constantă dielectrică foarte mari.
Căldura specifică a apei este pentru a varia temperatura unității de masă cu un grad și este
mai mare decât a oricărui lichid. Datorită acestui fapt apa evită schimbările bruște ale
temperaturii corpului.
Căldura de vaporizare – cantitatea de căldură, în calorii, necesară pentru vaporizarea unității
de masă, este mai mare este mai mare pentru oricare din lichidele obișnuite.
Conductibilitatea termică este foarte mare. Aceasta contribuie la răspândirea căldurii din
regiunile situate în profunzimea corpului spre exterior.
Constanta dielectrică face ca apa să fie un solvent ideal și universal.
Presiunea osmotică este o tendință a moleculelor de apă să migreze dintr-o soluție diluată
intr-o soluție concentrată prin intermediul unei membrane semipermeabile. Această migrare a
moleculelor de apă se numește osmoză. În plasma sanguină concentrația totală normală a
substanțelor dizolvate este constantă ( 275-295 osmol ).
Osmomolaritatea se schimbă in anumite condiții patologice, cum ar fi deshidratarea,
insuficiența renală, diabetul insipid, hiperglicemia.

Ionizarea apei. Produsul ionic al apei. Noțiuni de pH.

Ionizarea apei

H2O + H2O→H3O+ + HO-

Reacția de mai sus se numește auto-ionizarea apei. Faptul că echilibrul reacției se

deplasează mult spre stânga are o importanță deosebită pentru sistemele vii.

Produsul ionic al apei

Apa este un electrolit slab care disociază in ioni, chiar dacă într-o foarte mică măsură,
conform reacției:

H2O + H2O→H3O+ + HO-

Dovadă a acestui fapt este că si apa foarte pură, care nu conține nici un electrolit dizolvat,
manifestă o conductibilitate electrică măsurabilă, chiar dacă este extrem de scăzută.
Valoarea acestei conductibilități permite calcularea gradului de disociere al apei. Această
valoare este foarte mică. Astfel că la temperatura camerei ( 220C ) doar 10-7 mol g de apă
disociază dintr-un litru. Deoarece fiecare moleculă de apă disociată eliberează un ion HO- și
un ion H+ concentrațiile acestor ioni în apa pură sunt aceleași:

[ H3O+ ] = [ HO- ]= 10-7 mol/l

La fel ca pentru ionii altor electroliți slabi procesul de disociere al moleculelor de apă în ioni
poate fi caracterizat prin constanta de disociere corespunzătoare:

Kc=[ H3O+ ] [ HO- ] / [H2O ] 2

Deoarece apa se găsește sub formă de molecule de apă nedisociate, variația gradului de
disociere nu va avea practic nici o influență asupra concentrației.

Kc [H2O ] 2 = Kw = [ H3O+ ] [ HO- ] = 10-14 mol2/l2

În legătură cu produsul ionic al apei se fac următoarele două precizări:
 produsul ionic al apei depinde numai de temperatură ( se modifică doar la creșterea
temperaturii );
 produsul ionic al apei este acelaşi ( are aceeași valoare ) în soluțiile neutre, bazice și
acide.
 În funcție de concentrațiile ionilor hidroniu dintr- o soluție , acestea se împart în:

 soluții neutre: [ H3O+ ] = [ HO- ]; [ H3O+ ] = 10-7 mol/l;

 soluții acide: [ H3O+ ] ˃ [ HO- ]; [ H3O+ ] ˃ 10-7 mol/l;
 soluții bazice: [ H3O+ ] ˂ [ HO- ]; [ H3O+ ] ˂ 10-7 mol/l.

Noțiunea de pH

pH = -log [ H3O+ ] sau pH = -log [ H+ ]

În soluțiile acide pH ˂ 7; in soluțiile bazice pH ˃ 7; in soluțiile neutre pH = 7.

Valoarea pH –ului are o mare importanță pentru sistemele vii, viata fiind posibilă numai în
anumite limite de pH. pH- ul sângelui are valoare 7,35-7,4. Aceasta se datorează faptului că
enzimele își desfășoară activitatea în anumite limite de pH. Menținerea constantă a pH-ului se
realizează pe mai multe căi, un rol important revenind sistemelor tampon.
Sistemele tampon sunt solutii formate dintr-un acid slab și sarea lui cu o bază puternică, sau
dintr-o bază slabă și sarea ei cu un acid puternic care are rolul de a se opune variațiilor mari
de pH la adaosul de acizi sau baze în cantități limitate.
Sistemele tampon se caracterizează prin doi parametrii:
 pH-ul pe care-l menține constant un sistem tampon;
 capacitatea de tamponare a sistemului tampon.

Sisteme tampon biologice

Sistemele tampon funcționale din organismul uman sunt:

 H2CO3/NaHCO3- extracelular, plasmă;
 Proteină/proteinat de sodiu – extracelular, plasmă;
 NaH2PO4/Na2HPO4-extracelular, plasmă;
 Deoxi-Hb/oxi-Hb- intracelular, eritrocite
 KH2PO4/KH2PO4-intracelular.