JUDEŢUL ALBA

Suprafaţa: 6.231 km2 (2,6% din terit. ţării).

Populaţia: 413.715 locuitori (1,9% din populaţia ţării. - 1 iulie 1979), din care 190.220
locuitori în mediul urban; dens. 66,4 loc/km 2.

Reşedinţa: municipiul Alba lulia. 46.020 locuitori (1979).

Aşezări: nouă oraşe (din care un municipiu), 67 comune (din care una suburbană), 658
sate.

Căi de comunicaţie: 305 km c.f.; 1 952 km drumuri publice (din care 331 km
modernizate).

AŞEZAREA GEOGRAFICĂ

Situat în partea central-vestică a ţării, pe cursul mijlociu al Mureşului, jud. AIba se extinde
spre N şi S până spre culmile cele mai înalte ale Carpaţilor Apuseni şi M. Şureanu. Coordonate:
este străbătut, aproape central, de paralela 46° lat. N (Vinţu de Jos, Daia Română) şi intersectat
de meridianele de 23° long. E (E de Albac, Sohodol) şi 24° long. E (Fărău-V, Şona, Cenade).
jud. vecine: Vâlcea, Sibiu, Mureş, Cluj, Bihor, Arad şi Hunedoara. Alt. maximă este înregistrată
în Vârfu lui Pătru (2 130 m) din M. Şureanu, iar cea minimă în albia Mureşului, în aval de Şibot
(cca 200 m).

GEOLOGIA

Complexitatea geologică reflectă tectogeneza activă prin care s-au format unităţile
structurale ale jud.: zona cristalino-mezozoică aparţinând Carpaţilor Meridionali şi părţii nordice
a Apusenilor, zona sedimentaro-eruptivă a Carpaţilor Apuseni (S) şi Bazinul Transilvaniei. Zona
cristalino-mezozoică a Carpaţilor Meridionali este întâlnită în partea de S a jud., fiind suprapusă
M. Şureanu. Este alcătuită din şisturi mezo- şi katametamorfice (gnaise, paragnaise, amfibolite,
micaşisturi, cuarţite) la care se adaugă, în N masivului, un mic petic de cretacic între Sebeş şi

1
Pianu de Sus. Zona cristalino-mezozoică a Carpaţilor Apuseni, situată la N de Arieş, este
formată din şisturi epi- şi mezometamorfice (amfibolite, paragnaise, şisturi cuarţito-muscovitice,
calcare cristaline, şisturi filitoase, sericitoase şi cloritoase etc.) străpunse de intruziuni granitoide,
dintre care batolitul din Muntele Mare este cel mai important. Învelişul sedimentar al cristalinului
este alcătuit din formaţiuni permo-carbonifere (conglomerate violacee, brecii) şi mezozoice
(gresii, şisturi argiloase, calcare). Zona sedimentaro-eruptivă a Carpaţilor Apuseni, cuprinsă
între Mureş şi Arieş, cunoscută şi sub numele de geosinclinalul Mureşului, în afara celor cîteva
insule cristaline dîn M. Trascău, este alcătuită, în întregime, din formaţiuni sedimentare
mezozoice (calcare, marne, şisturi argiloase, gresii, conglomerate) şi migmatite ofiolitice
(gabbrouri, bazalte) şi neogene (bazalte, andezite, piroclastite), cărora li se adaugă depozitele
miocene din Dep. Zlatna (conglomerate, pietrişuri. calcare, tufuri). Bazinul Transilvaniei este
alcătuit dintr-un fundament cristalin peste care se dispune umplutura sedimentară de vârstă
paleogen-pliocen, Din aceasta apar la zi numai depozitele tortoniene, sarmaţiene şi pliocene
formate din conglomerate, gresii, tufuri, marne, nisipuri, sare. Acestora li se adaugă depozitele
fluviale din lunci şi terase.

RESURSE ALE SUBSOLULUI

Formaţiuniie cristaline şi ale vulcanismului neogen conţin numeroase substanţe minerale

utile, unele dintre acestea formând obiectul unor exploatări foarte vechi. Zăcămintele de gaze
naturale din E jud., legate de formaţiunile mio-pliocene din Pod. Târnavelor, sunt cunoscute la
Cetatea de Baltă şi Tăuni. Zăcămintele auro-argentifere, asociate vulcanitelor neogene,
reprezintă cele mai importante resurse de acest fel din ţară. Între Mureş şi Arieş se extinde o
parte din aşa-numitul „patrulater aurifer" în cadrul căruia sunt incluse zăcămintele de la Baia de
Arieş, Zlatna, Abrud, Almaşu Mare, Roşia Montană. Mineralizările de sulfuri polimetalice ce
cuprind, în principal, asociaţii de galenă şi blendă, se întâlnesc la Bucium, Almaşu Mare, Baia
de Arieş etc. La Izvoru Ampoiului se găseşte un important zăcământ de mercur (min. de
cinabru). Minereurile de fier sunt semnalate la Sălciua-Runc, iar cele de pirită la Almaşu Mare.
Zăcămintele de sare apar în formaţiunile tortoniene de la Ocna Mureşului, iar rocile utilee şi
materialele de construcţie sunt reprezentate prin: argile comune la Blaj, Cetatea de Baltă, lclod,
Războieni, Sântimbru; argile bentonice la Ciugud-Oarda şi Ocna Mureşului; calcare la Poiana
Aiudului, Poiana Galdei, Rimetea, Poiana Ampoiului, Prisaca-Meteş; gresii la Jibold (V de
Zlatna), Pianu de Sus, Sebeşel, Şard; marmure, de diferite nuanţe, la Sohodol (V de Câmpeni);

2
nisipuri cuarţoase în perimetrul Mirăslău-Ormeniş, iar balast (nisipuri şi pietrişuri) în raza Jocalit.
Coşlariu, Crâciunelu de Jos, Gura Arieşului, Sântimbru, Teiuş.

RELIEFUL

Jud Alba este format, predominant, din unităţi montane (61%) la care se adaugă,
subordonat, cele de dealuri (39%). Carpaţii Meridionali sunt reprezentaţi prin M. Şureanu.
Aceştia intră în alcătuirea jud. doar prin culmile ce se desprind din plaiul înalt de peste 2.000 m
(Vîrfu lui Pătru 2 130 m, vf. Şureanu 2059m) şi coboară domol spre N pînă la 600—800 m. În
bazinul superior al Sebeşului se găseşte o parte din Dep. Oaşa. În N, sunt delimitaţi de Carpaţii
Apuseni prin Cul. depresionar al Mureşului (respectiv Cul. Orăştiei) în cadrul căruia se remarcă:
lunca largă şi terasele Mureşului continuate spre sud de un relief colinar, uneori cu caractere
piemontane (D. Orăştiei). Carpaţii Apuseni, cu înălţimi mai moderate (1 000—1 800 m), ocupă
jumătatea de NV a jud. M. Bihor, drenaţi de bazinul superior al Arieşului, se remarcă prin
culmile lor domoale (1 000—1 500 m) ce coboară uşor spre E, din care se evidenţiază vârfurile
Cucurbăta (Bihor) 1849 m (cea mai mare înălţime a Apusenilor) şi Găina 1 486 m. La N de
Arieşul Mare, ca specific, se impune relieful carstic: peştera şi platoul Scărişoara, chei, doline,
măguri. La N de Arieş se înalţă culmile sudice ale Muntelui Mare — extinse suprafeţe de
nivelare — dominate de vârfurile Balomireasa 1632 m şi Muntele Mare 1826 m. Între Arieş şi
Ampoi se găsesc M. Trascău. Complexitatea structuralo-petrografică a condiţionat formarea
unui relief mai variat, impunându-se, în acest sens, cel carstic dezvoltat pe calcarele jurasice.
Deşi înălţimile sunt modeste, ele depăşind rar 1 200 m, crestele (Bedeleului, Ciumerna, Colţii
Trascăului), măgurele calcaroase izolate (Piatra Craivei, Piatra Cetii, Corabia etc.), cheile
(Aiudului, Vălişoarei, Geoagiului, Cetii, Galdei) şi abrupturile calcaroase domină, prin semeţia
lor, peisajul M. Trascău. De o parte şi de alta a văii Abrudului sînt localizaţi M. Detunatelor.
Relieful domol, cu înălţimi medii de 1 000—1 200 m, este presărat cu numeroase măguri
vulcanice, dintre care se remarca cele două vârfuri ale Detunatelor. Între Mureş şi Ampoi se află
o parte din M. Metaliferi ale căror înălţimi medii de 800—900 m sunt depăşite numai de câteva
măguri vulcanice. Podişul Transilvaniei, ce formează partea de E a terit. jud., se remarcă printr-
un relief colinar, cu înălţimi de 400—550 m, fragmentat de văi largi cu lunci şi terase, dominate,
uneori, de versanţi cuestici (Târnava Mică, Secaşele) afectaţi de alunecări de teren şi ravenări.
Cea mai mare parte a reliefului revine Pod. Târnavelor cu subunităţile: Pod. Secaşelor, Pod.
Blajului, Pod. Lopadei, iar la V de Mureş, D. Aiudului. Câmpiei colinare o Transilvaniei îi aparţine

3
doar un areal restrâns, respectiv Câmpia colinară a Turzii ce formează interfluviul dintre Mureş
şi Arieş.

PROCESE GEOMORFOLOGICE ACTUALE Şl DEGRADAREA TERENURILOR

Varietatea litologico-structurală şi a reliefului, etajarea faţă de valea Mureşului a

principalelor componente ale mediului natural, diversitatea modului de folosire a terenurilor au
determinat prezenţa unor numeroase categorii de precese geomorfologice, prin care se
realizează modelarea actuală a reliefului. Succesiunea agenţilor şi a modului de manifestare a
acestora, în raport cu diferenţierile ce apar în structura mediului natural, de la culmile înalte ale
Şureanului şi Muntelui Mare până la albia Mureşului, relevă existenţa a două etaje morfo-
climatice şi concordanţa dintre acestea şi activitatea proceselor de modelare. Etajul montan, cu
energie accentuată a reliefului, cu pante ce depăşesc frecvent 15—20°, cu o mare diversitate
litologică, cu precipitaţii bogate etc., este pus în evidenţă prin predominarea proceselor fluvio-
torenţiale şi crionivale. Modificarea altitudinală a vegetaţiei şi climei face posibilă existenţa a
două subetaje: crionival şi fluvio-torenţial. Subetajul crionival este restrâns la culmile înalte de
peste1750—1800 m, lipsite de păduri, din M. Şureanu şi munţii Bihor—Muntele Mare. Aici
predomină procesele de solifluxiune şi tasare nivală, iar pe versanţii circurilor
glaciare,dezagregările şi curgerile de pietre. Ele sunt determinate de durata mare a
temperaturilor scăzute şi a oscilaţiilor termice şi de cantităţile abundente de zăpadă. Subetajul
fluvio-torenţial ocupă restul culmilor montane acoperite de păduri sau pajişti. Ca procese
caracteristice se impun cele fluvio-torenţiale sub toate formele de manifestare —de la şiroirile şi
ravenările de versanţi până la eroziunea puternică de albie şi de obârşie. Varietatea litologică,
mai ales în Carpaţii Apuseni, introduce, în cadrul acestui subetaj, şi alte procese caracteristice,
cum sunt dezagregarea şi dizolvarea pe rocile calcaroase, dar conduce şi la diversificarea
formei de manifestare şi a intensităţii proceselor în general. Extinderea mai mare a păşunilor în
masivele din Carpaţii Apuseni, faţă de M. Şureanu, a permis apariţia proceselor de eroziune în
suprafaţă, a şiroirii şi chiar a ravenărilor pe o mare întindere a versanţilor din bazinele Arieşului
(Arieşul Mare, Abrud, Poşaga, Ocoliş), Geoagiului etc. Ele se accentuează în bazinele
depresionare din lungul Arieşului (Câmpeni, Baia de Arieş, Sălciua) şi în depresiunile Abrud,
Mogoş şi Zlatna. Torenţialitatea, susţinută şi de frecvenţa mare a averselor de ploaie, este pusă
în evidenţă atât prin eroziunea în lungul canalelor de scurgere şi a obârşiilor, cât şi prin
cantitatea mare de material transportat şi depus sub forma conurilor de dejecţie. Se remarcă în
mod deosebit, cele din bazinele Ocoliş, Ocolişel, SăIciuţa, Râmeţ, Bucerdea, Galda, Ampoiţa

4
etc. Eroziunea fluvială este prezentă în lungul tuturor văilor ce drenează masivele montane,
având însă o intensitate mai accentuată în bazinele Sebeşului, Cugirului, Abrudului şi Arieşului.
Alunecările de teren, de mică amploare şi puţin răspândite, îşi fac totuşi apariţia în zonele de
predominare a argilelor şi marnelor cretacice sau paleogene, ele remarcându-se, cu precădere
pe valea Arieşului (bazinul Sălciuţa) şi în depresiunile Zlatna şi Ampoiul inferior. Zonele
calcaroase, cu numerose creste şi abrupturi, cum sunt cele din Cl. Bedeleului, Colţii Trascăului,
Pleaşa Râmeţului, Piatra Cetii, Piatra Craivei, Dosul Grohotişului etc. (M. Trascăului), se
caracterizează prin predominarea proceselor de dezagregare şi de formare a grohotişurilor.
Acestea din urmă, datorită stabilităţii reduse şi a creării unor puncte locale de dezechilibru, sunt
puse, uneori, în mişcare sub forma scurgerilor şi torenţilor de pietre, aşa cum se pot observa pe
versanţii din Colţii Trascăului, Pleaşa Râmeţului etc. sau în cheile Galdei, Ampoiţei, Intregalde,
Ocolişului etc. Etajul colinar cuprinde o parte din Cul. depresionar al Mureşului şi o parte din
Pod. Târnavelor. Predominarea rocilor sedimentare nisipo-argiloase, puţin rezistente,şi
extinderea mare a versanţilor neprotejaţi de vegetaţie permit o dinamică sporiă a proceselor
actuale şi o mobilitate accentuată a reliefului. Pe lângă eroziunea şi acumularea fluviatilă din
albiile râurilor Mureş, Arieş, Târnava Mare, Târnava Mică, Sebeş, Cugir etc, foarte active în
timpul viiturilor, un rol însemnat îl are şi eroziunea în suprafaţă, care, pe versanţii văilor
torenţiale, ia forme excesive şi caractere de degradare a solurilor (ex. Pod.Lopadei şi D.
Orăştiei). Eroziunea nisipurilor şi pietrişurilor miocene, produsă de şiroire şi ravenare, a creat, în
versantul drept al Sebeşului, un relief cu forme dintre cele mai bizare —Râpa Roşie. Specificul
modelării este impus de frecvenţa mare a ravenărilor, a eroziunii torenţiale şi a alunecărilor de
teren, al căror areal comun de desfăşurare imprimă modelării actuale un ritm deosebit de activ,
determinând totodată numeroase nuclee de instabilitate. Dinamica versanţilor este impusă, în
special, de alunecări, de la cele superficiale pînă la cele profunde, sub formă de valuri sau
glimee, cum sînt cele de pe văile Secaşelor, Cugirului, Pianului sau din D. Aiudului şi Pod.
Lopadei.

APELE DE SUPRAFAŢĂ

Râul principal care brăzdează terit. jud. şi care constituie şi colectorul celorlalte cursuri de
apă este Mureşul. Dintre afl. mai importanţi se evidenţiază: pe partea dreaptă, Arieşul (cu
excepţia bazinului inferior care face parte din jud. Cluj), Aiudul de Sus (S=176 km2). Geoagiu
(S=229 km2), Galda (S=253 km2) şi Ampoi (S=579 km2), iar pe partea stângă Târnavele (numai
bazinul inferior), Sebeşul (cu aproximativ 80% din bazinul său de recepţie; S=1280km 2). Pianul

5
(S=133km2) şi Cugirul (S=354 km2). Densitatea reţelei hidrografice este de 0.5-0,7 km/km2.
Râul Mureş pe cei 125 km pe care îi străbate pe terit. jud. prezintă numeroase meandre, o albie
minoră bine conturată, albie majoră relativ îngustă şi o pantă generală redusă de 0,5‰. Debitul
mediu multianual pe perioada ultimilor 30 de ani de observaţie, creşte de la 68,0 m3/s, la
intrareaîn jud., la 120 m 3/s în aval de confl.cu r. Cugir, respectiv ieşirea din jud. Debitele medii
anuale variază de la an la an atingând valori de două ori mai mari, în anii ploioşi (1970)şi mai
mici de jumătate, în anii secetoşi (1950), comparativ cu debitele medii multianuale. Volumul
maxim scurs pe anotimpuri se înregistrează primăvara (mart.—mai), iar cel minim toamna (sept.
—nov.), cînd se scurge, în medie, 40% şi respectiv 12% din vol. anual. În mod obişnuit, vol.
lunar maxim scurs se înregistrează în apr., iar cel minim în sept. (în medie cca 17% şi respectiv
3,5% din vol. anual). Debitele maxime cele mai importante provin din ploi de lungă durată sau
din acţiunea combinată a topirii zăpezii şi căderii ploilor. Cele mai mari debite din ultimul secol
au fost înregistrate în luna mai 1970, de 1 800 m 3/s, la s.h. Ocna Mureş şi 2 450 m 3/s, la s.h.
Alba lulia, valori apropiate de debitele maxime cu probabilitate de depăşire de 1% (o dată la 100
ani) evaluate la 2 600 m3/s la s.h. Alba lulia şi 1 850m3/s la s.h. Ocna Mureş. Vol. de apă scurs
în timpul viiturilor din mai 1970, în decurs de 10 zile, au atins valori deosebit de mari: 470 mil.
m3, la s.h. Ocna Mureş şi 800 mil. m3, la s.h. Alba lulia. În schimb, în perioadele secetoase de
vară şi în timpul iernii, debitele Mureşului scad foarte mult. Cele mai mici debite medii zilnice în
ultimii 30 de ani au fost semnalate în iarna 1953—1954, când valorile acestora au scăzut la Alba
lulia până la 5 m 3/s. Debitele minime ale râului Mureş variază relativ puţin în cuprinsul jud.
Astfel, debitele medii zilnice minime (anuale) cu probabilitatea de 80% (o dată la 5 ani) variază,
dinspre amonte spre aval, între 6—14m 3/s, iar în perioada de vegetaţie (iun.—aug.) între 15—25
m3/s. Debitul mediu multianual de aluviuni în suspensie pe râul Mureş variază între 20—65 kg/s,
el crescând foarte mult în timpul apelor extraordinare, cînd, pe perioade foarte scurte de timp,
valorile acestuia depăşesc cu 100—200 ori media multianuală. Valori reduse ale debitelor de
aluviuni, se înregistrează în timpul apelor scăzute din perioadele secetoase de vară sau cu
temperaturi scăzute, iarna. Valorile debitelor de aluviuni târâte sunt nesensibile comparativ cu
cele în suspensie. Fenomene de îngheţ (gheaţă la mal, scurgeri de sloiuri, pod de gheaţă) se
înregistrează, în medie, în 80—90% din ierni şi au o durată medie de cca 50 zile. Podul de
gheaţă apare mai rar (o dată la cca 2 ani) şi durează. în medie, 30—35 zile.
Râul Arieş, cel mai important afl. pe dreapta Mureşului, confl. cu acesta pe terit. jud. Cluj, având
în jud. Alba o supr.de cca 1 600 km 2 (cca 55% din supr. totală a bazinului de 2910 km 2) şi o
lung. de 110 km. Izv. din M. Bihor, de pe versanţii estici ai masivului Cucurbăta. Bazinul său
6
superior este format din Arieşul Mare şi Arieşul Mic, primul adunându-şi o parte din afl. din
platoul calcaros al Scărişoarei, unde aporturile subterane de apă sunt predominante. În
continuare, Arieşul primeşte numeroşi afl. care îşi au izv. în Muntele Mare, cei de pe stânga, şi
în munţii Metaliferi, Detunatelor şi Trascăului, cei de pe dreapta. Dintre afl. de pe stânga se
remarcă: Volea Mare (S=70 km2), Poşaga (S=112 km2), Ocoliş (S=67 km2), Ocolişel (S=67 km2),
ultimele râuri cunoscute şi prin frumoasele chei pe care le străbat, iar de pe partea dreaptă:
Abrudul (S=229 km2) cu afl. în masivul eruptiv al Detunatelor şi pârâul Huzii cu izvoarele în
masivul calcaros al Bedeleului şi care străbate, pe o lungime de cca 2 km, peştera Huda lui
Papară. Panta medie a Arieşului (pînă la ieşirea din jud.) este de peste7‰. Râul Arieş, al doilea
ca mărime din punct de vedere al debitului după râul Mureş, are la ieşirea din jud. un debit
mediu multianual de cca 20 m3/s, un debit maxim cu probabilitatea de depăşire de 1%(o dată la
100 de ani), de cca 850 m 3/s şi un debit mediu zilnic minim (anual) cu probabilitate de 80%, de
cca 2,0 m3/s. Debitul mediu multianual de aluviuni în suspensie este de cca 3,5 kg/s, valoarea
celui târât fiind mai puţin importantă. Fenomene de îngheţ se înregistrează în fiecare an şi au o
durată medie de 55—60 zile, iar podul de gheaţă apare în cca 70% din ierni şi durează, în
medie, cca 30—40 zile.
Râul Târnava are pe terit. jud. Alba o supr. de bazin de cca1 000 km 2 şi un aport relativ
redus de apă; aduce în rîul Mureş, în dreptul localit. Mihalţ, un debit mediu multianual de apă de
cca 23,0 m3/s drenat de pe întregul său bazin de recepţie de 6 200 km 2. Pe terit. Jud, la Blaj,
confl. Târnava Mare cu Târnava Mică. Pantele râurilor, pe acest sector, sunt reduse, iar albia
majoră, foarte dezvoltată, atinge la inundaţii deosebite, cum a fost cea din 1970, câţiva km.
Debitul maxim cu probabilitatea de depâşire de 1% este, după unirea celor două Târnave, de
cca 1 200 m3/s (la s.h. Mihalţ, în mai 1970, s-a înregistrat un debit maxim de1 110 m 3/s). Debitul
mediu zilnic minim (anual) cu probabilitatea de 80% este de cca 2,0 m3/s. Debitul mediu multi-
anual de aluviuni în suspensie este de cca 20 kg/s, marea majoritate provenind însă din bazinul
superior. Fenomenele de îngheţ apar pe râul Târnava în fiecare an şi durează, în medie, cca 75
—80 zile, iar podul de gheaţă, în aproape 90% din ierni şi durează, în medie, cca 40 zile. Pentru
întreg terit. al jud., debitele medii multianuale specifice de apă variaza între 2 şi 25 l/s. km2,
valoarea minimă fiind proprie regiunilor joase colinare, iar cea maximă zonelor montane. Dintre
afl. Mureşului cu aporturi mai importante de apă se remarcă: Ampoiul (4,0 m 3/s), Geoagiul
(cca1,4m3/s), Sebeşul (12,0m3/s) şi Cugirul (cca 5,0 m3/s). Relaţiile de generalizare stabilite pe
terit. indică valori ale debitului mediu multianual specific de aluviuni în suspensie de ordinul 0,5
—2,5 t/ha. an, valorile minime fiind proprii regiunilor montane, iar cele maxime zonelor de deal.
7
 CLIMA

Unităţi climatice. Terit. jud. Alba se încadrează în două sect. climatice. Estul şi centrul
(aprox. 50% din supr.) aparţin sect. cu climă continental-moderată (ţinutul cu climă de dealuri),
iar vestul şi sudul (aprox. 50%) sect. cu climă de munte (ţinutul dimatic al munţilor mijlocii şi, pe
o porţiune foarte restrânsă din extremitatea sudică, ţinutul climatic al munţilor înalţi). Regimul cli-
matic general. Ţinutul de dealuri se caracterizează prin veri calde, cu precipitaţii nu prea bogate
şi ierni reci, cu strat de zăpadă instabil. Sect. montan este caracterizat prin veri răcoroase,
cu precipitaţii în general bogate şi ierni friguroase cu strat de zăpadă gros şi stabil. Atât în ţinutul
de dealuri, cât mai ales în sect. de munte apar diferenţieri ale regimului climatic legate de
expoziţia versanţilor. Astfel, versanţii estici ai Carpaţilor Apuseni sunt adăpostiţi faţă de circulaţia
vestică predominantă, ceea ce atrage după sine formarea vânturilor de tip föhn, care determină
încălzirea aerului şi scăderea apreciabilă a cantităţilor de precipitaţii. În schimb, versanţii nordici
ai M. Şureanu sunt expuşi vânturilor din sect. vestic, astfel că ascensiunea maselor de aer
determină răciri adiabaticeşi creşteri substanţiale ale nebulozităţii şi precipitaţiilor. Consecinţele
adăpostirii şi expunerii faţă de vânturile deV se resimt şi în ţinutul de dealuri. Efectele föhnale
sunt chiar mai bine exprimate în Cul. Mureşului decât pe pantele Carpaţilor Apuseni. Radiaţia
solară globală. Înregistrează valori cuprinse între 120 kcal/cm 2.an în Cul. Mureşuluişi mai puţin
de 110 kcal/cm2·an pe culmile înalte ale munţilor. Circulaţia generală a atmosferei. Se
caracterizează prin frecvenţa foarte mare a advecţiilor de aer temperat-oceanic din V şi NV (mai
ales în semestrul cald), prin frecvente pătrunderi ale aerului temperat-continental din sect. estic
(mai ales în semestrul rece), care ajunge însă puternic transformat, prin invazii relativ frecvente
ale aerului tropical-maritim din SV şi S, prin advecţii rare de aer arctic din N şi prin pătrunderi
foarte rare ale aerului tropical-continental din SE şi S. Temperatura aerului. Prezintă diferenţieri
teritoriale mari ca urmare a deosebirilor altitudinale şi de expunere faţă de vânturile vestice şi
radiaţia solară. Mediile anuale variază între 8,5°C la Alba lulia, în Cul. Mureşului şi —2,0°C pe
culmile cele mai înalte ale M. Şureanu. Mediile lunii celei mai calde, iul. sunt cuprinse între
20,5°C la Alba lulia şi 8,0—9.0°C pe munţii înalţi. Mediile lunii celei mal reci, ian. scad de la cca
—3,0°C în ţinutul de dealuri (—3,3°C la Alba lulia), pînă la cca — 0°C în sect. montan. Maximele
absolute au atins 42,5°C la Alba lulia (16 aug. 1952), 39.5°C la Blaj (16 iul. 1931), 37.5°C la
Aiud (4 şi 6 iul. 1950; 15 iul. 1952) şi cca 25,0°C pe munţii înalţi din S. Minimele absolute au
coborât până sub — 30,0°C atât în părţile joase ale jud.: -32,0°C la Blaj (25 ian. 1942),—31,0°C
la Alba lulia (25 ian. 1942), cât şi în cele înalte:—30,5°C la Câmpeni (28 ian. 1954) şi cca
-33.0°C pe culmile cele mai înalte ale munţilor din S. Numărul mediu anual al zilelor de îngheţ
8
variază între 110, pe Cul. Mureşului (109 la Alba lulia) şi cca 210 pe munţii cei mai înalţi.
Precipitaţiile atmosferice. Cantităţile medii anuale sunt mai reduse în regiunile joase (515,2 mm
la Blaj, 537,0 mm la Alba lulia) şi din ce în ce mai mari în regiuniie înalte: 717,0 mm la Abrud,
900,0 mm la Scărişoara şi peste 1200,0 mm pe culmile M. Şureanu). Cantităţile medii lunare
cele mai mari cad în iun. totalizând 99,2 mm la Aiud, 89.5 mm la Sebeş, 85,2 mm la Alba lulia,
117,0 mm la Scărişoara şi peste150,0 mm pe culmile montane înalte. Cantităţile medii lunare
cele mai mici cad în febr. totalizând 17,0 mm la Aiud, 21,8 mm la Alba lulia, 58,4 mm la
Scărişoara şi peste 80,0 mm pe culmile cele mai înalte ale munţilor. Cantităţile maxime căzute
în 24 de ore au însumat 111,5 mm la Cugir (16 iul.1941), 102,0 mm la Zlatna (26 iun. 1947),
82,0 mm la Blaj (12 iul. 1941), 55.3 mm la Alba lulia (16 aug. 1949) şi în jur de 100,0 mm în
sect. montan (95.0 mm la Abrud —21 dec. 1905). Stratul de zăpadă. Prezintă diferenţieri ample
de la o treaptă de relief la alta. Durata medie anuală este cuprinsă între 44,6 zile la Alba lulia şi
peste 160,0 zile pe culmile montane cele mai înalte. Grosimile medii decadale ating valori
maxime de 6,2 cm la Alba lulia (în febr.) şi de 80,0—90,0 cm pe culmile montane înalte (în
mart.). Vânturile. Sunt puternic influenţate de relief atât în ceea ce priveşte direcţia, cât şi viteza.
Frecvenţele medii anuale înregistrate la Alba lulia indică predominarea vânturilor din SV (25,2%)
şi NE(12,6%), datorită canalizării curenţilor de aer pe Cul.Mureşului. Acestora li se adaugă
vânturile din N (11,8%). În munţii din V, predominante sunt vânturile din V (11,5%) şi SV (10.9%)
urmate de cele din S (10,5%) şi NV (9.7%). Pe munţii înalţi predominarea vânturilor din sect.
vestic este netă. Frecvenţa medie anuală a calmului are valori ridicate la Alba lulia (37,2%) şi
neînsemnate pe culmile montane înalte (sub 8,0%). Vitezele medii anuale variază între 2,3 şi
4.3 m/s la Alba lulia şi între 4,0 şi 6,0 m/s pe munţii înalţi. Cele mai mari viteze medii corespund
direcţilor cu frecvenţe maxime.

SOLURILE

În strânsă legătură cu distribuţia formelor de relief, constituţia geologică, influenţa

condiţiilor bioclimatice şi hidrologice se dezvoltă o gamă variată de soluri, (cca 557,0 mii ha fond
funciar).
În Cul. depresionar al Mureşului apar soluri aluviale, pe luncă şi cernoziomuri cambice (levigate)
şi argiloiluviale podzolite, inclusiv podzolice, pe terase, de regulă cu textură fină. Relieful colinar
de podiş se caracterizează printr-un mozaic de soluri: de la cernoziomuri cambice (cu levigare
slabă), soluri brune închise şi brune (inclusiv eu-mezobazice), pseudorendzine până la soluri
argiloiluviale brune podzolite (dominante la contactul cu muntele), la care se adaugă diferitele

9
faze de erodare ale acestora, inclusiv regosolurile. În regiunea montană din sud (M. Şureanu),
unde domină şisturile cristaline, se poate urmări o clară etajare, pe verticală, începând cu
solurile brune acide, la altitudini joase şi continuând cu soluri brune podzolice şi podzoluri
humico-feriiluviale la altitudini mari. În regiunea montană din nord-vest (M. Trascău şi M. Bihor)
datorită constituţiei mai variate de roci, învelişul de sol este mai eterogen: pe lângă solurile
brune acide şi brune podzolice apar şi soluri argiloiluviale brune şi brune podzolite (pe unele roci
sedimentare), apoi rendzine şi terra rossa (pe calcare) şi, pe alocuri, andosoluri (pe roci
vulcanice). Supr. ocupată de solurile aluviale este de cca 67 000 ha, iar de celelalte soluri de
cca 490 000 ha, în această supr. incluzându-se şi cca 106 000 ha soluri erodate (din care 29
000 ha şi cu alunecări) şi cca 351 000 ha cu pericol de eroziune (din care 147 000 ha cu
folosinţă agricolă). Folosirea intensivă a resurselor de sol necesită, în continuare, aplicarea
măsurilor şi lucrărilor necesare pentru prevenirea şi combaterea eroziunii solurilor pe terenurile
în pantă, dominante în jud., precum şi a celor de stabilizare a terenurilor afectate de alunecâri;
ameliorarea pajiştilor naturale din munţii Trascău şi Şureanu; regularizarea afluenţilor Mureşului
şi desecarea unor porţiuni din lunca acestora ş.a.

VEGETAŢIA

Prezenţa pe terit. jud. a unor unităţi fizico-geografice diverse şi îndeosebi marea

complexitate litologică, geomorfologică şi topoclimatică a Carpaţilor Apuseni se reflectă în
diversitatea lumii vegetale şi animale. Zona pădurilor de foioase cuprinde Pod. Secaşelor, unde
fragmente de păduri de stejar (Quercus robur) cu carpen sau de stejar în amestec cu gorun,
mojdrean ori arţar tătărăsc alternează cu pajişti secundare şi terenuri agricole. În compoziţia
floristică a acestor pajişti secundare intră păiuşul (Testuco sulcata), Carex humilis şi, dispersat,
sadina (Chrysopogon gryflus) etc. Pe versantul estic al Cl. Bedeleului din M. Trascăului apar
păduri pure de gorun (Quercuspetraea) sau de gorun în amestec cu elemente termofile, cum ar
fi mojdreanul (Fraxinus ornus) ori stejarul pufos ( Quercus pubescens). Etajul pădurilor de
foioase acoperă cea mai mare parte a jud. şi este reprezentat prin păduri de gorun cu carpen şi
pe alocuri cu corn, păduri de fag şi, la altitudini de 800—1 300 m, prin păduri de fag în amestec
cu molid. Pe valea Ampoiului şi a Arieşului se întâlnesc păduri pure de fag sau de fag în
amestec cu carpen, cum ar fi cele din bazinetul de la Sălciua. Pe Arieş, în aval de Câmpeni,
apar inversiuni între pădurea de fag şi pădurea de molid. Pădurile amestecate de fag şi molid
apar sporadic pe versanţii cu expunere nordică şi văile adăpostite. Fragmentarea mare a
învelişului forestier din acest etaj lasă loc pajiştilor secundare, în a căror compoziţie floristică

10
intră păiuşul roşu (Festuco rubra), ţăpoşica (Nardus strcta) ori iarba vântului (Agrostis tenuis).
Pe calcare se întâlnesc pajişti de stâncărie cu coada iepurelui (Sesleria heufleriana) şi cu Stipa
pulcherrima. Etajul pădurilor de molid are limita inf. la 1 250—1 300 m, fiind reprezentat prin
păduri de molid (Picea abies) ce alternează cu pajişti secundare din păiuş roşu (Festuca rubro),
iarba vîntului (Agrostis tenuis)şi ţăpoşică (Nardus stricta). Etajul subalpin este prezent la alt. de
1800 m, în M. Şureanu şi de 1500 m, în Muntele Mare, fiind format din asociaţii de Pinus mugo,
Rhododendron kotschyi, Juniperus communis, ssp. nana, Vaccinium myrtillus, V. vitis-idaea, ce
alterneazâ cu pajişti de Festuca supina şi Nardus stricta, cu Campanula alpina, Potentilla
ternata, Juncus trifidus etc. Vegetaţia azonală. În lunca Mureşului se dezvoltă asociaţii vegetale
în a căror compoziţie floristică intră Festuca pratensis, Agrostis stolonifera şi în apropierea
albiei, anin negru. În jud. Alba condiţiile microdimatice, corelate cu cele edafice, favorizează
dezvoltarea unor plante termofile ca: micsandra sălbatică (Eryssimum odoratum),edera albă
(Daphne blagayana), liliacul transilvan (Syringa osikaea) dar şi a unor elemente arcto-alpine, ca
gălbenelele (Ligularia sibirica).

FAUNA

Lumea animală ce populează diferitele formaţii vegetale prezente aici este reprezentată
prin: cerbul, căpriorul, capra neagră, ursul brun, râsul, mistreţul, veveriţa, dintre mamiferefe
mari, vipera cu corn (Vipera a. ammodytes), şopârla de munte (Lacerta vivipara) dintre reptile şi
ierunca, cocoşul de munte, acvila de munte, presura de stîncă, fluturaşul de stîncă, dintre
păsări. Pe terit. jud. a fost semnalată şi prezenţa bizamului (Ondatra zibethica). De asemenea,
sunt citate endemismul carpatic Erebia melas şj alunarul (Nucifraga c. caryocatactes), element
boreal. Fazanul (Phasianus sp.) este aclimatizat în Pod. Secaşelor. Potenţialul ecologic de care
dispun apele jud. permite dezvoltarea păstrăvului (Salmo trutto fario), în cursul superior al
Ampoiului şi Arieşului, lipanului (Thymallus thymallus), pe afluenţii din cursul mijlociu al
Ampoiului şi Arieşului, mrenei (Barbus barbus), pe Mureş şi cursul inferior ai Târnavelor.

REZERVAŢII NATURALE

Complexitatea peisajului natural, a vegetaţiei şi a lumii animale, prezenţa plantelor ende-

mice sau a unor rarităţi floristice la altitudini mult mai mici decât în alte locuri din ţară au permis
delimitarea, în cadrul jud., a unor rezervaţii: complexe (Scărişoara, lezerul Ighiu, lezerul
Şureanu), botanice (Ighiu, Tecşeşti, Scăriţa-Belioara, Molhaşurile de la Căpăţâna, turbăriile de
la Oaşa, grădina botanică din Blaj, poienile cu narcise Negrileasa şi Intregalde), forestiere
(Pădurea de larice de la Vidolm). Numeroase plante, între care: papucul doamnei (Cypripedium
11
colceolus), ghinţura galbenă (Gentiana lutea), angelica (Angelica archangelica), floarea de colţ
(Leontopodium alpinum), bulbucii de munte (Trollius europaeus), strugurii ursului
(Arctostaphyllos uva-ursi), bujorul românesc (Paeoniaperegrina var. romanica), stânjenelul (Iris
grarninea) sunt declarate plante ocrotite. Acestora li se adaugă numeroşi arbori ca: stejarul lui
Avram lancu (Blaj), teiul lui Eminescu(Blaj), goruni (Gârbova de Sus, Pianu de Sus, Ciumbrud),
cireşi uriaşi, castani comestibili (Cetea), frasinul lui Horia (Albac), fagul împăratului (Baia de
Arieş), platan (Ciumbrud) etc. Pe teritoriul jud. se află şi numeroase rezervaţii geologice.
paleontologice şi speologice, dintre care sunt bine cunoscute: masivele de bazalte columnare
Detunatele, complexul carstic Scărişoara, piramidele de pământ de la Râpa Roşie, calcarele de
la Ampoiţa, cheile Vălişoarei, Râmeţului şi Întregalde etc.

12