JUDEŢUL BIHOR

Suprafaţa: 7535 km2 (3,2% din terit. ţării).

Populaţia: 641908 loc. (2,9% din populaţia ţării, 1 iulie 1979), din care 264242 loc. în mediul
urban; dens. 85,2 loc/km2.
Reşedinţa: municipiul Oradea, 178407 loc. (1979)
Aşezări: opt oraşe (din care un municipiu), 87 comune (din care trei suburbane), 435 sate.
Căi de comunicaţie: 467 km c.f.; 2 549 km drumuri publice (din care 546 km modernizate).

AŞEZAREA GEOGRAFICĂ. Situat în partea de NV a ţării, jud. Bihor se extinde din Carpaţii
Apuseni, peste Dealurile Vestice şi Câmpia de Vest, suprapunându-se bazinelor hidrografice
Crişul Negru, Crişul Repede şi Barcău. Coordonate: este străbătut de paralela de 47° lat. N
(Sânmartin, Borod) şi intersectat de meridianul de 22 0 long. E (Diosig, Olcea). Jud. vecine: Sălaj,
Cluj, Alba, Arad, Satu Mare. În V, frontieră de stat cu R. Ungară. Alt. maxime se găsesc în M.
Bihor (vf. Cucurbăta 1 849 m) şi M. Vlădeasa (vf. Buteasa1 792 m), iar cele minime în Câmpia
joasă a Crişurilor,cca 90 m.

GEOLOGIA. Jud. se extinde peste trei mari unit. structurale: munte (zona cristalino-
mezozoică), depresiuni intramontane (bazine neogene) şi câmpie (Dep. Panonică). Zona
cristatino-mezozoică montană se compune din şisturi cristaline ce apar la zi în M. Plopiş, la E de
valea lada şi în M.Bihor. Sedimentarul este compus din permian, întâlnit în M. Pădurea Craiului
(conglomerate şi brecii), şi mezozoic, în Pădurea Craiului şi Padiş, dominat de calcare;
majoritatea stratelor sunt monoclinale, uneori faliate. În M. Codru-Moma se detaşează pânzele
de Codru, compuse dintr-un fundament de granitoide, formaţiuni permiene (conglomerate) şi
mezozoice (conglomerate, gresii, calcare, dolomite); M. Vlădeasa sunt dominaţi de eruptiv
cretacic (andezite, dacite). Bazinele neogene (Beiuş, Vad-Oradea, Sălaj),cu aspect de grabene,

1
se compun din sedimente tortoniene (conglomerate, calcare, marne), sarmaţiene (conglo-
merate, gresii, marne), ponţiene (argile, marne, nisipuri) şi cuaternare (nisipuri, pietrişuri, argile).
Câmpia are în fundament cristalin, care suportă, pe alocuri, sedimentar mezozoic, dar mai ales
tortonian-sarmaţian, pliocen (argile,nisipuri, marne) şi cuaternar (nisipuri, pietrişuri şi loessuri).

RESURSE ALE SUBSOLULUI. Complexitatea structurii geologice determină o mare

varietate de bogăţii minerale. Zăcăminte de ţiţei sunt puse în evidenţă în zona Suplacu de
Barcău şi Abrămuţ, de cărbune brun, legate de formaţiunile neogene şi cuaternare, în bazinul
Borodului (Borod—Corniţel), iar de lignit în sedimentarul bazinelor Beiuş, Borod (Bratca, Valea
Neagră) şi Barcău (Tătăruş, Derna-Voivozi, Suplacu de Barcău, Borumlaca, Vărzari ş.a.);
resurse importante de nisipuri bituminoase apar la Derna şi Budoi. Zăcăminte metalifere: bauxita
se găseşte în lentile pe carstul fosilizat din M. Pădurea Craiului (Zece Hotare, Lunca Sprie,
Roşia, Remeţi, Bratca) şi M, Bihor (Piatra Galbenii); în unele zone ale eruptivului banatitic
cretacic, unde au avut loc acţiuni hidrotermale, se află galenă, blendă, pirită, molibden (Băiţa)
uneori exploatabile; minereuri polimetalice au fost sesizate şi pe marginea nordică a M.Plopiş,
iar în unele doline din relieful carstic al Vaşcăului, reziduuri de fier şi mangan. Rocile utile şi
materialele de construcţie au o largă răspândire pe terit. jud.: argile refractare şi comune în
perimetrul com. Şuncuiuş, Aştileu, Borodu-Mare, Beiuş, Ceica; calcare compacte la Borz
(Şoimi), Bratca,Cărpinet, Remeţi, Vaşcău-Călugări (cu o varietate foarte largă de culori şi
nuanţe) ş.a.; gresie cuarţoasă în zona defileului Borz—Şoimi; marmure la Băiţa—Bihor,
Chişcău,Vaşcău; depozitele aluvionare ale râurilor Crişul Repede şi Crişul Negru constituie
surse de bază pentru expl. nisipurilor şi pietrişurilor. Ape termale şi minerale apar în zona
urbană şi suburbană a oraşului Oradea (Băile Felix şi Băile1 Mai); au mai fost identificate la
Răbăgani, Tămăşeu, Chişlaz, Săcueni, Balc, Tinca (ape minerale).

RELIEFUL. Terit. jud. Bihor se compune din unităţi montane (24%), dealuri combinate cu
depresiuni (31,6%) şi câmpie (44,0%), dispuse sub forma unui amfiteatru deschis spre NV. Din
grupa montană centrală (Bihor-Vlădeasa) se desprind trei culmi (Codru-Moma, Pădurea Craiului
şi Plopiş), orientate spre V, formând horsturi despărţite de depresiuni de tip graben (Beiuş, Vad-
Borod). M. Bihorului formează treapta montană cea mai înaltă (vf. Cucurbăta-Bihor 1 849 m,
Piatra Grăitoare 1 658 m). Se remarcă extinsele suprafeţe de nivelare ce contrastează cu
relieful carstic din Pod. Padiş (vf. Biserica Moţului 1 466 m),de la izvoarele Crişului Pietros
(Cetăţile Ponorului, Cheile Galbenei etc.). M. Vlădeasa se extind în jud. numai prin Cl. Buteasa
— Cornu Muntelui (vf. Buteasa1 792 m, vf. Cârligatele 1 694 m) şi o parte din M. ladei (între
2
lada şi Drăgan). M. Plopişului (Şes), o culme prelungă, situată între Crişul Repede şi Barcău, au
înălţimi mici, de 800 m în E, şi scad lent spre V, până la 500 m. M. Pădurea Craiului cuprind o
zonă joasă carstificată (600—900 m), ce poate fi numită Pod. Zece Hotare, şi, o culme
îngustă,mai înaltă, la V de valea superioară a ladei, Cl. Beiuşele. M.Codru-Moma sunt compuşi
dintr-o creastă ascuţită, prelungă şi cu ramificaţii spre N (vf. Pleşu 1 112m) şi o unitate cu aspect
de platou, denumită Moma (vf. Momuţa 930 m), unde se află şi platoul carstic Vaşcău.
Depresiunile intramontane din V Apusenilor au aspectul unor golfuri în care pătrunde, pe sub
rama montană, şirul D. Vestice, iar în lungul râurilor, la nivelul luncii şi teraselor joase, Câmpia
Vestică. Sub aspect morfostructural au caracter de graben. Dep. Oradea—Vad—Borod,
cuprinsă între M. Popliş şi M.Pădurea Craiului, este o asociere de dealuri (D. Lugaşului), terase
şi lunci ce scad altimetric spre axul hidrografic formatde Crişul Repede şi Borod. Dep. Beiuş,
încadrată de M. Pădurea Craiului şi M. Codru-Moma, se compune dintr-un şir de dealuri
submontane (Meziad, Beiuşele, Buduresei, Nucet, Tărcăiţei), piemonturi, terase şi lunci dispuse
în lungul Crişului Negru şi afluenţilor săi.

Dealurile Vestice, treaptă intermediară de relief, prelungesc spre V cele trei ramificaţii
montane (Codru-Moma, Pădurea Craiului şi Plopiş), continuându-se şi în interiorul depresiunilor
golf. Ele au alt. de 250—450 m. D. Plopişului, situate în NV jud., între Crişul Repede şi Barcău,
subdivizate în D. Oradei (Fertişagului), D. Barcăului, continuate spre N cu D. Viişoarei (ce
aparţin grupei D. Silvaniei), sunt formate dintr-un relief de culmi prelungi separate de văi largi, cu
lunci şi terase joase care, uneori, au aspect de depresiuni: Viişoara pe Inot; Suplacu de Barcău
pe Barcău; Bistra (Popeşti) pe Bistra; Ghepiş (Brusturi) pe Ghepiş. D. Pădurii Craiului, ce
prelungesc munţii cu acelaşi nume, se compun din dealurile Vârciorog, Ţăşadului, Hidişelului (la
V de valea Hidişel), Dobreştilor şi Vălanilor (Răbăganilor) separate de văi largi sau depresiuni
joase intracolinare (Vârciorog — dep. submontană de contact pe valea Topa; Holod pe valea
Holodului). Câmpia de Vest (Banoto-Crişană) se compune din unităţi înalte, subcolinare şi unităţi
joase, de divagare. De la Barcău spre S se întinde C. Crişanei ce reuneşte Câmpia joasă a
Crişurilor şi câmpiile înalte: Barcău, Miersig (între Crişul Repede şi Crişul Negru) şi Cermei (la S
deCrişul Negru). În N se găsesc: C. lerului şi câmpiile înalte Carei (Nir) şi Tăşnad; acestea fac
parte din C. Someşană.

PROCESE GEOMORFOLOGICE ACTUALE Şl DEGRADAREA TERENURILOR.

Jud. Bihor, având o mare diversitate în ce priveşte relieful, tipurile de rocă, climă şi modul
de utilizare a teren., se caracterizează şi printr-o gamă largă de procese geomorfologice. Ele au

3
ritmuri variate de intensitate, mai ales, în funcţie de anotimpuri şi se grupează, aproximativ, pe
cele trei etaje principale de relief.

Etajul montan este dominat de procese fluvio-torenţiale şi crionivale, care au localizare şi

ritm diferenţiat în funcţie de interfluvii sau versanţi, pantă, expunere şi natura rocii. Pe culmile
înalte şi netede, (M. Bihor, Padiş, vf. Poienii etc.), care au pajişti alpine sau subalpine, naturale
sau realizate prin defrişare, acţionează pluvio-denudorea, mai puternică fiind primăvara când
covorul vegetal e redus. În anotimpul rece un rol important îl au şi îngheţ-dezgheţul, eolizaţia
(iarna pe terenurile descoperite), solifluxiunea şi chiar dezagregarea; sub vf. Bohodei (SE Stâna
de Vale), sub Piatra Grăitoare (M. Bihor) ş.a. se văd grohotişuri realizate prin dezagregări
recente; pe culmile din vf. Poienii, Cornu Muntelui (Vlădeasa), Cucurbăta (Bihor) ş.a. apar urme
de solifluxiuni şi chiar urme de pavaj nival. Versanţii despăduriţi sunt mult mai erodaţi de torenţi,
avalanşe; solifluxiunile sunt mai intense. Zona împădurită, foarte extinsă, este dominată de
eroziunea biochimică, specifică pentru pătura de alterări, activă mai ales la baza acesteia;
urmează eroziunea lineară, pe toate văile torenţiale, iar pe văile mari montane (lada, Crişul
Repede şi câţiva afl. ai Crişului Negru) dominant este şi transportul de bolovani şi pietriş.
Alunecările de teren se dezvoltă destul de rar, în rocile moi şi, mai ales, pe deluviile groase: pe
calcare domină acţiunea de dizolvare.

În ce priveşte degradarea terenurilor, prin unele procese amintite, o eroziune accentuată se

întâlneşte în bazinul superior al Văii Roşia şi în N Pădurii Craiului, către valea Crişului Repede.
Terenuri cu eroziune slabă, dar cu potenţial ce se poate declanşa dacă supr. respective sunt
folosite neştiinţific, sunt mult mai extinse; de ex.: unele cumpene şi porţiuni de versanţi din
bazinele ladei şi Drăganului, parcele extinse în M. Pădurea Craiului, bazinul inferior al ladei,
cumpene şi parte din versanţii despăduriţi din munţii Bihor, Plopiş şi Codru-Moma.

Etajul dealurilor şi depresiunilor, fiind format din roci moi şi, în general, despădurit, păşunat
intens sau chiar arat, favorizează declanşarea şi accelerarea ritmului unor procese
geomorfologice actuale. Culmile deluroase sunt supuse pluvio-denudării, uneori se resimt şi
efectele vântului, iar versanţii sunt dominaţi de şiroire, torenţialitate, solifluxiuneşi alunecări; apar
ravene, ogaşe, torenţi, râpe şi ondulări de alunecare.

În depresiunile propriu-zise, procesele se orânduiesc pe trei fâşii, care se dispun diferenţiat

şi în ce priveşte altitudinea lor relativă: albiile râurilor, care sunt uneori extrem de largi (Barcău şi
afl. săi principali, Crişul Repede, Borodul,Crişul Negru şi afl. de dreapta ş.a.), sunt dominate de
aluvionări cu material grosier, iar asupra malurilor acţionează eroziunea laterală: treapta
4
următoare o reprezintă luncile, supuse unei aluvionări cu materiale fine aduse la inundaţii, iar din
loc în loc pâraiele laterale au clădit, prin acumulare, conuri de dejecţie; urmează terasele,
dezvoltate cu precădere pe stânga Crişului Repede, pe dreapta Crişului Negru şi pe stânga
Barcăului, unde procesele dominante sunt şiroirea, torenţialitatea, iar pe unele frunţi apar şi
alunecări de terenuri, în general superficiale; pe marginile depresiunilor, unde în mod obişnuit se
extind glacisuri, se întâlnesc acumulări coluvio-proluviale, dar uneori apar şi ogaşe, torenţi,
forme de şiroire.

Atât pe supr. de terasă, cât şi pe cele de glacis, în cazul când sunt arate sau intens
păşunate, procesele amintite sunt mai intense, iar degradările terenurilor sunt mai avansate
dacă nu s-au luat măsuri de protecţie. Astfel, Dealurile Plopişului, începând de la Barcău până la
Oradea, continuate apoi, pe dreapta Crişului Repede, cu D. Lugaşului şi Dep. Borod, respectiv
Pod. Besnea, sunt afectate de eroziune incipientă până la puternică şi excesivă. Formele de
eroziune excesivă sunt, totuşi, reduse cu precădere la areale mici, situate la N de Borod, în
câteva locuri pe dreapta Crişului şi în unele bazinete ce se drenează către Barcău. Pe toate
aceste porţiuni, dar, mai ales, în D. Oradei apar torenţi şi alunecări de teren — incipiente,
dezvoltate,dar mai ales potenţiale. Dealurile ce înconjoară M. Pădurea Craiului, în special cele
ale Hidişelului, sunt de asemenea supuse eroziunii incipiente până la excesivă. În aceste părţi,
supr. relativ extinse din bazinele văilor Holod, Valea Nouă, Hidişel sunt cele mai afectate, iar în
bazinele Topa, Cârpeştii Mici, Hidişei, parte din Valea Roşie ş.a. sunt degradate sporadic şi de
alunecări de teren.

Câmpia este dominată de procese geomorfologice diferite, după cele trei trepte ale sale
(Câmpia joasă, Câmpia înaltă de glacis şi Câmpia intermediară). În Câmpia joasă sunt specifice
aluvionările şi procesele biogene impuse de inundaţii, divagări şi de excesul periodic de
umiditate provenit din ridicarea apei freatice sau stagnarea celei din precipitaţii; apar supr.
mlăştinoase şi chiar lacustre, în toată Câmpia joasă a Crişurilor, dar mai ales la V de Canalul
Colector, între acesta şi Crişul Negru, în C. lerului şi Câmpia joasă a Barcăului. Toate râurile
principale sunt îndiguite pe întinsul acestei câmpii, motiv pentru care şi-au ridicat uneori fundul
albiilor prin aluvionari. Datorită divagărilor se întâlnesc des belciuge şi cursuri părăsite în care
apa stagnează perioade îndelungate şi în jurul cărora se observă adesea popine. Pe solurile
sărăturate, de la NE şi V de Salonta, pe timp secetos, acţionează şi fenomenul de contractare-
crăpare a mâlurilor argiloase şi o deflaţie incipientă. Câmpia înaltă de glacisuri, fiind uşor
înclinată, este fragmentată de râuri, pâraie, văiugi, văi mici torenţiale,ogaşe şi ravene. Aici,

5
procesele principale rămân: pluvio-denudarea pe interfluviile netede, eroziunea laterală în cadrul
albiilor, şiroirea pe malurile văilor; din loc în loc apar însă şi indicii de tasare şi, mai rar, de
sufoziune, ca de ex. în câmpiile Miersigului şi Cermeiului. Câmpia intermediară, formată din
glacisul inferior, se remarcă printr-o puternică meandrare, ceea ce indică eroziune laterală,dar şi
aluvionări periodice etalate în pânze extinse. Un loc aparte îl ocupă C. Valea lui Mihai (din C.
Carei), compusă din nisipuri, unde se resimte uneori şi procesul de deflaţie. Degradarea
terenurilor în Câmpia joasă a Crişurilor este dată, cu precădere, de procesul de divagare, care
duce la aluvionări şi băltiri, la ridicarea albiilor îndiguite şi prelungirea procesului de
supraumectare pentru câmpurile rămase sub nivelul râurilor. Câmpia medie prezintă degradări
reduse, eroziunea laterală fiind ceva mai activă, foarte rar apărând şi unele tasări incipiente.
Câmpia înaltă este afectată însă de pluvio-denudare, şiroire şi torenţi, iar în cadrul văilor
domină aluvionarea, despletirile, eroziunea de mal şi inundaţiile în luncă. Câmpia Valea lui Mihai
prezintă degradări prin deflaţie peste dunele de nisip; unele dintre acestea au fost nivelate.

APELE DE SUPRAFAŢĂ. Jud. Bihor este drenat de trei colectoare principale: Barcăul,
Crişul Repede şi Crişul Negru, având direcţiile generale de curgere de la E la V. La acestea se
mai adaugă şi partea inferioară a bazinului râului ler, afl.de ordinul I al râului Barcău cu care
confl. în R.U. şi a cărui reţea este orientată dinspre NV spre SE. În afara acestei reţele naturale,
mai trebuie adăugate unele canale mari executate cu scopul combaterii inundaţiilor şi o mulţime
de canale mici pentru desecări. În prima categorie intră Canalul Colector (sau Can. Crişurilor),
cu direcţia N—S, lung de 61 km, care leagă Crişul Repede de Crişul Negru şi interceptează
pâraiele care vin din C. Miersigului; Canalul Culişer care porneşte din Crişul Negru spre V,
străbătând C. Salontei pe 41 km, şi, pe o distanţă mică, Canalul Criş (de la localit. Tăuţ, com.
Batăr, la Cermei, în jud. Arad). Sistemele de desecare se află de o parte şi de alta a Can.
Colector (593km2), în bazinul Crişului Repede (sistemul Sacal, 30,2 km 2),pe stânga Barcăului şi
în valea lerului.

Râul Barcău are 88% din supr. totală a bazinului (S=3455 km2) pe terit. jud. Bihor. El intră
în jud. prin Dep. Suplacu de Barcău — după ce străbate cheile de la Marca — şi se desfăşoară
pe o lung. de 62 km (sectorul inferior, de 37,5 km, fiind îndiguit). Panta medie a râului, pe
tronsonul Suplacu de Barcău — frontieră, est de 1‰. Afl. principali pe dreapta: lerul (S=1 437
km2; numai 44% aparţine jud. Bihor);pe stânga: Bistra (S=174km 2) şi Valea Fâneţelor
(S=186km2). Debitele medii multianuale, calculate pe ultimii 30 de ani, în secţiunile de intrare şi
ieşire din jud., sunt de 2,40 m 3/s şi respectiv 7,0 m 3/s. Debitele medii multianuale specifice

6
variază pe bazin între sub 2,0 şi 5,0 l/s.km 2, valoarea mare fiind caracteristică zonelor înalte de
la izv. Bistrei şi Fâneţelor. Volumul maxim scurs pe anotimpuri se înregistrează,în medie, în feb.
—apr., iar cel minim in aug.—oct. Când se scurge, în medie, 40—45% şi respectiv 7—9% din
vol. anual. Pe luni, vol. maxim se scurge, obişnuit, în feb.,iar cel minim în sept. şi reprezintă 15
—16% şi, respectiv, 2,0—2,5% din cel anual. Debitul maxim cu probabilitate de depăşire de 1%
(o dată la 100 de ani) este la s.h. Sălard de 350 m 3/s, iar cel mediu zilnic minim (anual) cu
probabilitate de 80% (o dată la 5 ani) de 0,22 m 3/s. În perioada iun.-aug., când cerinţele pentru
irigaţii sunt maxime, debitul mediu zilnic minim cu probabilitatea de 80% este de 0,30 m 3/s.
Debitul mediu multianual de aluviuni în suspensie, pe perioada ultimilor 30 ani, este la s.h.
Sălard de 3,7 kg/s, debitul mediu multianual specific variind pe terit. jud. între mai puţin de 0,5şi
1,0 t/ha.an. Fenomene de îngheţ (curgeri de sloiuri, gheaţă la mal, pod de gheaţă) se înre-
gistrează în fiecare iarnă şi au o durată medie de 50—55 zile. Podul de gheaţă are o frecvenţă
de producere de 60—80% din totalul iernilor şi durează 25—30 zile. Crişul Repede are, pe terit.
jud., 63% din supr. totală a bazinului său (S=2 545 km 2). El intră în jud. în amonte de confl. cu
lada şi are de la această secţiune şi până la frontieră o lung. de 97 km. După cheile de la Vadu
Crişului străbate Dep. Vad-Oradea şi apoi câmpia (ultimul sector este îndiguit, 23,0 km, pe
malul drept şi 11,8 km, pe malul stâng). Panta medie a albiei, pe sectorul lada-frontieră este de
2,7‰. Afl. mai importanţi: lada sau ladul (S=226 km2), Peţa (S=115 km2) pe partea stângă şi
Borod (S=116 km2) pe partea dreaptă. Debitul mediu multianual este de 13,0 m3/s, la intrarea în
jud. şi 24,0 m3/s, la frontieră. Pe bazin, debitul mediu multianual specific variază între sub 2 şi
30,0 l/s.km2, valoarea maximă fiind caracteristică zonei de izvoare a ladei, iar cea minimă
zonelor din Câmpia joasă din V. Volumul maxim scurs într-un an se întâlneşte,obişnuit,
primăvara (mart.-mai), iar cel minim la sfârşitul verii, începutul toamnei (aug.-oct.) când se
scurg, în medie, 40—45% şi, respectiv, 10-12% din vol. anual. Pe luni,vol. maxim scurs se
întâlneşte, de obicei, în apr. (16—17% din vol. anual), iar cel minim în sept. (2,5—3% din
vol.anual). Debitul maxim cu probabilitatea de depăsire de 1% pe Crişul Repede, este de 715
m3/s, amonte de confl. cu lada, şi 1 080 m 3/s la frontieră. Debitul mediu zilnic minim (anual) cu
probabilitate 80%, în regim natural de scurgere este, în secţiunea Oradea, de 2,20 m 3/s, în
perioada iun.-aug. acest debit crescând la 3,20 m 3/s. Debitul mediu multianual de aluviuni în
suspensie în secţiunea Oradea este de 8,1 kg/s, debitul mediu multianual specific variind pe
terit. între sub 0,5—2,5 t/ha.an. Valorile cele mai mici ale debitelor specifice sunt caracteristice
reg. foarte înalte şi foarte joase, iar cele mari, dealurilor medii. Fenomene de îngheţ (curgeri de

7
sloiuri, gheaţă la mal, pod de gheaţă) apar în 90—100% din ierni şi au o durată medie de 30—
40 zile. Podul de gheaţă apare mai rar (o dată la 2—3 ani) şi se menţine, în medie, 25-35 zile.

Crişul Negru are din supr. totală de 3 880 km 2 cca 71% pe terit, jud. (restul de 29%
reprezentând supr. rîului Teuz cuprins integral în jud. Arad). Izv. de sub vf. Cucurbăta, de la
1 460 m, străbate Dep. Beiuş (până la defileul dintre Borz şi Şoimi), Dep. Holod şi câmpia (unde
este îndiguit pe 52,5 km malul drept şi 37,5 km pe cel stâng). Râul are o lung. totală de 139 km 2
şi o pantă medie de 9,5‰.Afl. mai importanţi pe partea dreaptă: Crişul Pietros (S=226 km2),
Valea Roşie (S=301 km2), Holod (S=568 km2) şi Ghepeş (S=115 km2). Debitul mediu multianual
calculat pe ultimii 30 ani variază de la 2,31 m3/s la s.h. Suşti, la 13,8 m 3/s la s.h. Beiuş, 24,7m3/s
la s.h.Tinca şi 30,1 m3/s la s.h. Zerind. Debitele medii multianuale specifice variază în cuprinsul
bazinului din jud. Bihor între sub 2,0 l/s.km 2 în zona joasă câmpiei, până la 40,0 l/s.km 2 în zona
înaltă a Bihorului. Pe anotimpuri, volumul maxim se scurge, obişnuit, la sfârşitul iernii şi
începutul primăverii (feb.—apr.), iar cel minim la sfârşitul verii şi începutul toamnei (aug.—oct.)
reprezentând 40—45% şi, respectiv, 7—9% din vol. anual. Vol. maxim lunar se scurge în feb.
(14—17% din vol. anual), iar minim în sept. (1,5—3,0% din vol. anual). Debitul maxim cu pro-
babilitatea de depăşire 1% variază de la 280 m 3/s la s.h. Suşti la 730 m 3/s la s.h. Zerind.
Debitele medii zilnice minime (anuale) cu probabilitate de 80%, pentru regimul natural de
curgere, variază între 0,18 m 3/s la s.h. Suşti şi 1,50 m 3/s la s.h. Zerind, iar cele corespunzătoare
perioadei iun.-aug. între 0,25 m3/s şi respectiv 2,35 m3/s. Debitul mediu multianual de aluviuni în
suspensie creşte de la 0,32 kg/s la s.h. Suşti, la 2,15 kg/s la s.h. Beiuş şi 7,5 kg/s la s.h. Ze-
rind. Debitul mediu multianual specific de aluviuni în suspensie variază, în bazinul Crişul Negru,
între sub 0,5 t/ha.an în partea înaltă a Bihorului şi în Câmpia joasă şi între 1,0—2,5 t/ha.an în
partea mediană a bazinului. Fenomene de îngheţ se înregistrează în 70—90% din ierni şi au o
durată medie de 25—35 zile. Podul de gheaţă apare rar (o dată la 2—3 ani) şi durează 20—30
zile. Lacurile naturale sunt relativ reduse ca număr. Lângă Salonta se află L. Şerpilor (S=10 ha)
şi Lacul cu Stuf (S=12 ha); lângă Oradea, Lacul Peţa cu apă termală, iar în M. Bihor, L. Tăul
Mare. Dintre lacurile artificiale importante se remarcă L. Leşu pe valea ladei cu un volum de
28,3 mil. m3 şio supr. de 1 ,48 mil. m2 la nivelul normal de retenţie. Mai sunt de menţionat
complexul de heleşteie şi bazine de iernat peşte de la Cefa (670 ha) si complexele piscicole de
la Inand (164 ha), Mădăraş (30 ha), Homorog (105 ha) si Tămaşda (206 ha).

CLIMA. Unităţile climatice. Situat la marginea vestică a sect. de climă continental-

moderată, jud. Bihor întruneşte aproape în mod egal caracteristicile climatice specifice

8
districtului central al piemonturilor vestice şi al districtului central al câmpiei din vestul ţării.
Regimul climatic general. Terit. jud. este deschis în totalitatea lui circulaţiei maselor de aer de la
V, o nuanţă specifică constituind-o topoclimatul golfurilor depresionare, relativ mai adăpostite,
al sect. submontan. O serie de forme de relief şi componente ale acestora contribuie prin modul
lor de orientare, intensitatea fragmentării, gradul de acoperire cu vegetaţie forestieră etc. la
prezenţa a numeroase diferenţieri microclimatice. Radiaţia solară globală. Sumele medii anuale
ale radiaţiei solare globale se cifrează în jurul valorii de 115 kcal/cm 2 în sect. piemontan şi de
câmpie şi de 110 kcal/cm2 în reg. montane. Valoarea medie anuală ajunge la 100 kcallcm 2.
Circulaţia generală a atmosferei. În tot timpul anului este frecventă advecţia maselor de aer
umed însoţită de o activitate frontală pronunţată, inclusiv în intervalul de mijloc al verii. Valorile
parametrilor meteorologici sunt influenţate, in direcţia V—E, de creşterea altimetrică a reliefului
montan. Temperatura aerului. Pe terit. jud. valorile medii şi extreme ale temperaturii prezintă
variaţii importante. Media anuală descreşte prin valorile sale, de la 10,5°C, în partea de V, la
2,0°C pe culmile montane situate în E şi SE. Temperatura de 2,0°C se înregistrează pe areale
cu aspect insular, marcând vârfurile şi culmile montane de maximă altitudine. Pe mai mult de
jumătate din supr. jud. sunt specifice temperaturile medii anuale cuprinse între 9,0°C şi 10,5°C.
Pentru ansamblul reliefului montan, gama temperaturilor medii anuale este destul de largă, ea
fiind cuprinsă între 2,0°C şi 7,5°C. Mediile lunii iul. sunt caracterizate de valori cuprinse între
cca 10,0°C, în perimetrul montan înalt situat in SE şi 21,5°C de-a lungul marginii de V a jud.
Mai mult de jumătate din terit. beneficiază de valori termice mai mari de16—17,0°C
diferenţiindu-se astfel pregnant unitatea fizico-geografică a treptei montane. Subunităţile
geografice ale câmpiilor Crişului Negru, Crişului Repede şi, parţial, a Barcăului au valori medii
termice lunare care se menţin între 20,0°C şi 21,5°C. Mediile lunii ian. se încadrează de la E
spre V, între —8.0°C şi —2.0°C, abaterile de la aceste valori fiind de ordin strict local şi specific
unor condiţii generate de gruparea şi orientarea unor culoare de văi, de versanţii care
delimitează sect. interfluviale, de mici areale depresionare mai mult sau mai puţin izolate etc.
Câmpia joasă a Crişurilor şi D. Viişoarei înregistrează valori medii între —1,5°C şi —2,0°C, iar
pe unele dealuri piemontane, situate frecvent deasupra stratelor de aer mai rece al inver-
siunilor termice, temperatura prezintă valori medii mai ridicate, în jur de —1,0°C. Sect. cel mai
înalt al M. Bihor deţine în cadrul jud. recordul celor mai mici valori medii termice lunare de —
8,0°C. Maximele absolute depăşesc prin valoarea lor caracterul „moderat" al climatului con-
tinental. Astfel, maxima absolută a atins 40,0°C la Diosig, la 15 aug. 1952 şi 40,2°C la Vaşcău în
aceeaşi zi, în timp ce minima absolută a coborât până la —30,5°C la Beiuş, la 24ian. 1942,
9
indicând că amplitudinea absolută poate depăşi 70,0°C. Numărul mediu anual al zilelor cu
îngheţ este de aprox. 130, intervalul specific fiind oct. — apr. Primul îngheţ se semnalează în
ultima decadă a lunii sept., iar ultimul, în prima decadă a lunii mai. Precipitaţiile atmosferice.
Expunerea treptelor de relief şi orientarea acestora faţă de direcţiile principale de advecţie a
maselor de aer, precum şi valorile umezelii aerului influenţează regimul precipitaţiilor
atmosferice. Cantităţile medii anuale descresc pe direcţia E—V de la 1400,0 mm la 600,0
mm.Treptele înalte ale reliefului montan beneficiază de cantităţi medii anuale de aprox. 1000,0
—1400,0 mm, arealul de câmpie primeşte 600,0 şi 700,0 mm, iar sect. piemontane între 700,0 şi
1000,0 mm. Cantităţile medii din luna iul. sunt cuprinse între 60,0 mm în partea de V a jud.şi
140,0 mm în reg. montană cea mai înaltă de la SE. În iul., precipitaţii abundente cuprinse între
100,0 şi 140,0 mm, cad în jumătatea de E a jud. Vara nu prezintă intervale de secetă. Cantităţile
medii din luna ian. sunt cuprinse intre 40,0 şi 100,0 mm. Volumul de precipitaţii este redus în
Gâmpia de Vest şi mai ridicat în perimetrul estic al jud. Cantităţile maxime căzute în 24 de ore
au înregistrat valori importante: 76,1 mm la Inand, la 2 iun. 1953; 75,1 mm la Săcueni, la 14
iun.1940; 106,7 mm la Ceica, la 2 aug. 1926. Stratul de zăpadă. În jumătatea de V a reg., stratul
de zăpadă are grosimi mici şi durată scurtă, păstrându-se cca 110—120 zile în perimetrul
crestelor montane înalte. Numărul mediu de zile cu ninsoare scade de la 80—90, în M. Bihor, la
15—20 zile în Câmpia joasă a Crişurilor. Grosimea stratului de zăpadă poate ajunge la valori
medii de 60—80 cm, grosimea maximă depăşind 110 cm. Vânturile. Faţada vestică a Carpaţilor
Apuseni provoacă modificări ale direcţiei şi vitezei curenţilor de aer. Vânturile de S sunt cele mai
frecvente (28,1%) în dec. şi în aug. (17%). Vânturile de N au o frecvenţă medie cuprinsă între
1,49% şi 8,6%, în sept. Vitezele medii anuale ale vântului au valori cuprinse între 7,5 şi 7,7 m/s.

SOLURILE. Dispunerea reliefului în trepte, litologia şi, în mod deosebit, clima şi vegetaţia
se reflectă atât în marea varietate de tipuri genetice de sol, cât şi în succesiunea lor pe verticală
şi orizontală (fond funciar 681,5 mii ha). În Câmpia joasă a Crişurilor apar cernoziomurile
cambice (levigate), cernoziomuri argiloiluviale, frecvent freatic umede, solurile cernoziomice
gleizate asociate cu lăcovişti şi soloneţuri (29 000 ha) şi chiar cu soluri aluviale, iar in C. Carei
cernoziomuri cambice (levigate) adânc spălate de carbonaţi, parţial freatic umede, şi soluri
nisipoase (cca 11 000 ha). În unităţile înalte subcolinare se întâlnesc solurile argiloiluviale brune
închise, solurile brune podzolite, solurile podzolice argiloiluviale, de regulă pseudogleizate, la
care se adaugă, la S de Crişul Repede, pe terase şi în depresiuni, soluri pseudo-gleice
podzolice şi planosoluri, formate din depozite argiloase. În Dealurile Vestice sunt foarte
răspândite solurile brune podzolite şi solurile podzolice argiloiluviale. În zona montană apar
10
soluri brune acide şi, pe alocuri, rendzine şi terra rossa pe calcare sau andosoluri pe roci
vulcanice. Pe lângă aceste soluri, care ocupă cca 543 000 ha, se mai întâlnesc soluri aluviale
(cca 87 000 ha) în lunci şi zona de divagare din SV jud. Condiţiile de climă şi relief au favo-
rizat utilizarea largă în agr. a resurselor de sol, terenurile arabile fiind, în general, uşor accesibile
la mecanizarea lucrărilor agricole. Dintre măsurile şi lucrările ameliorative menite să ducă la
creşterea producţiei agricole la parametrii ceruţi de economia naţională menţionăm: îndiguirea
luncilor şi amenajarea complexă antierozională a bazinelor hidrografice; valorificarea
superioară a nisipurilor în condiţii de irigare; coborârea nivelului freatic pe terenurile joase de
câmpie; extinderea lucrărilor de afânare adâncă a solurilor pseudogleizate din Câmpia înaltă
(Miersig) şi de ameliorare a solurilor salinizate, extinderea lucrărilor de irigaţii în arealele cu
soluri nisipoase după o prealabilă modelare a acestora ş.a.

VEGETAŢIA. Expresie a variaţiei regimului termic şi hidric, vegetaţia înregistrează

dinamica acestora în cadrul jud., ea având o dispunere zonală de la V la E şi o succesiune
altitudinală corespunzând etajului pădurilor de foioase şi al pădurilor de molid. Particularităţile
locale, legate de expunere şi de gradul de înclinare al versanţilor, impun modificări ale
învelişului vegetal şi, implicit, ale faunei care îl populează. Zona silvostepei ocupă partea din
Câmpia de Vest aferentă jud. Bihor, reprezentată fiind prin culturi agricole ce alternează cu rare
pajişti secundare cu Festuca sulcata, F. valesiaca, F. pseudovina. Antropic a fost introdus
salcâmul (Robinia pseudacacia), prin plantaţii. Zona pădurilor de foioase este dispusă între 70
şi 300 m alt. Sunt prezente păduri de cer (Q. cerris) cu carpen şi de cer în amestec cu stejar şi
gorun, în alternanţă cu culturi agricole şi pajişti secundare cu Agrostis tenuis, Festuca sulcata,
Festuca pseudovina, Poa pratensis. Etajul pădurilor de foioase ocupă spaţiul între 300—1000
m, în Munţii Codru-Moma, Pădurea Craiului şi M. Plopiş, fiind reprezentat prin păduri de stejar
(Quercus robur), de cer cu gorun, de gorun (Quercus petraea) în amestec cu carpen (Carpinus
betulus), ulm (Ulmus campestris) şi frasin (Fraxinus excelsior), păduri de fag (Fagus silvatica)
cu carpen, de fag şi păduri amestecate de fag şi molid. Pajiştile secundare din cadrul acestui
etaj sunt compuse, în principal, din păiuş roşu (Festuca rubra) şi Agrostis tenuis. Etajul
pădurilor de molid este repartizat în spaţiul cu alt. între 1 000 şi 1 700 m, fiind reprezentat prin
păduri de molid (Picea abies), uneori cu afin (Vaccinium myrtillus). În compoziţia pajiştilor
secundare predomină ţăpoşica (Nardus Stricta). Vegetaţia inrazonală şi azonală este larg
răspândită îndeosebi în câmpie. În luncile râurilor se întîlnesc zăvoaie de plop şi salcie şi pajişti
cu Agrostis stolonifera. Pe multe terenuri umede se dezvoltă vegetaţia de sărătură, iar pe
dunele din Câmpia Nirului, vegetaţie arenicolă.
11
 FAUNA. Pădurile din jud. sunt populate cu cerb, căprior,mistreţ, râs, urs, veveriţă, jder de
piatră (Martes foina), jder de pădure (Martes martes), fazan colonizat, cocoş de munte (Tetrao
urogallus), ierunca (Tretrostes bonasia),corbul (Corvus corax). În silvostepă se întâlnesc
popândăul,orbetele, hârciogul, bizamul şi, în exemplare rare, dropia (Otis tarda). Apele râurilor
de munte oferă condiţii favorabile dezvoltării păstrăvului indigen (Salmo trutta fario) şi
păstrăvului curcubeu. În Dealurile Vestice apele aparţin zonei lipanului, cleanului şi scobarului,
iar în câmpie, crapului şi bibanului.

REZERVAŢII NATURALE. În apele L. Peţa (Peţea) vegetează în condiţii optime relictul

terţiar Nymphaea lotus var. thermalis, denumit popular dreţe, alături de care întîlnim ele-
mentele endemice Melonopsis pareyessi (melc) şi Scardinius rocovitzii (roşioara de apă caldă),
toate fiind ocrotite în cadrul rezervaţiei botanice L. Peţea (Băile „1 Mai" ). În zona M. Apuseni
există numeroase rezervaţii speologice, paleontologice şi complexe, dintre care sunt renumite
formaţiunile carstice Valea Galbenei, Valea Sighiştelului, Cetăţile Ponorului şi defileul Crişului
Repede, ultimele două, rezervaţii complexe.

12