JUDEŢUL ARAD

Suprafaţa: 7654 km2 (3,2% din terit. ţării).

Populaţia: 510686 loc (2,3% din populaţia ţării, 1 iulie 1979), din care 263344 în mediul
urban; dens. 66,7 loc./km2.
Reşedinţa: municipiul Arad, 172669 loc. (1979).
Aşezări: opt oraşe (din care un municipiu), 67 comune (din care patru suburbane), 273
sate.
Căi de comunicaţie: 520 km c.f. (din care 103 km electrificată); 2138 km drumuri publice (din
care 444 km modernizate).

AŞEZAREA GEOGRAFICĂ. Situat în vestul ţării jud. ocupă o parte din bazinele
hidrografice ale Mureşului şi Crişului Alb. Coordonate: este intersectat de paralela de 46° lat N
(S de Vinga, Şiştarovăţ, Vărădia de Mureş, Savârşin) şi de meridianul de 22° long. E (E de
Craiva, Beliu, Bârzava). Jud. vecine: Timiş, Hunedoara, Alba şi Bihor. Limita de V corespunde
graniţei de stat cu R. Ungară. Se desfăşoară altimetric de la E la V între 1 486 m (vf. Găina)şi
cca 90 m.

GEOLOGIA. Terit. jud. Arad se suprapune pe două mari unit. tectono-structurale: orogenul
carpatic şi Dep. Panonică. Orogenul Carpatic, situat în E jud., este alcătuit din: şisturi cristaline
variate, roci magmatice (granite,gabbrouri, bazalte, riolite, andezite, piroclastite) şi formaţiuni
sedimentare mezozoice (calcare, conglomerate, gresii). Fragmentarea tectonică este evidenţiată
prin numeroase falii şi depresiuni tectonice interne (Hălmagiu) şi periferice (Zarand — Gurahonţ)
în care s-au acumulat depozite tortoniene (pietrişuri, calcare, tufuri), sarmaţiene (marne, argile,
tufuri, diatomite, calcare, conglomerate), sarmato-pliocene în facies panonic (nisipuri, argile,

1
tufuri) şi cuaternare (pietrişuri, nisipuri, argile). Depresiunea Panonică are un fundament
constituit din şisturi cristaline ce nu au fost regenerate de orogeneza alpină, fragmentat şi
scufundat în blocuri la diferite adâncimi. Cuvertura sedimentară este alcătuită mai ales din
formaţiuni tortoniene, sarmaţiene, sarmato-pliocene în facies panonic şi cuaternare,
asemănătoare din punct de vedere litologic cu cele din bazinul Zarandului.

RESURSE ALE SUBSOLULUI. În zona Turnu se extrag ţiţei şi gaze naturale. Majori-
tatea resurselor de minereuri sunt legate de magmatitele ofiolitice şi banatitice din zona M.
Metaliferi, în filoanele hidrotermale de cuarţ din intruziunile banatitice au fost puse în evidenţă la
Săvârşin, mineralizaţii de molibden, iar în ofiolitele mezozoice, în perimetrul Pârneşti şi
Buceava-Şoimuş, minereuri de mangan însoţite de hidroxizi de fier. Sulfuri cuprifere au fost
semnalate pe flancul sudic al M. Codru-Moma, în zona Rănuşa, iar minereuri complexe la
Hălmagiu. La acestea se adaugă piritele de la Roşia Nouă şi diatomitele de la Minişu de Sus.
Rocile utile şi materialele de construcii, abundente şi variate, au o valoare economică
însemnată, remarcându-se îndeosebi marmura (Moneasa, Căprioara, Vârfurile), calcarele,
granitele, dacitele, gresiile, andezitele, dioritele şi balastul, în limitele jud. se mai găsesc izvoare
mezotermale bicarbonatate, calcice, magneziene şi sodice la Moneasa şi Lipova.

RELIEFUL. Terit. jud. Arad este constituit din trei mari trepte de relief, Carpaţii Apuseni
(35%), Dealurile Vestice (15%) şi Câmpia de Vest (50%), care se succed de la E către V, dar se
întrepătrund între ele prin intermediul golfului depresionar Zarand — Gurahonţ — Hălmagiu şi
Cul.Mureşului. Carpaţii Apuseni îşi trimit pe terit. jud. Arad două din ramificaţiile lor vestice — M.
Zarand şi M. Codru-Moma — între care se insinuează golful depresionar Zarand —Gurahonţ —
Hălmagiu. În partea de E sunt incluse parţial culmi din M. Găina şi M. Metaliferi. M. Zarand sunt
constituiţi dintr-o culme principală orientată V-E, ce se termină brusc spre V, deasupra câmpiei,
printr-o denivelare de 300—400 m; spre E vin în contact cu M. Metaliferi pe o linie de dislocaţie
tectonică dintre cristalin şi flişul cretacic, marcată morfologic de o înşeuare transversală şi de
văile Dumbrăviţa (afluent al Mureşului) şi Mădrijeşti (afluent al Crişului Alb). Sunt alcătuiţi din
şisturi cristaline cu intruziuni de granite şi sienite. Culmile netede, la altitudini de 400—600 m, ce
reprezintă urmele unei vechi suprafeţe de nivelare, sunt dominate de vârfurile Highiş (799 m) şi
Drocea (836 m). Acestea din urmă sunt separate de o înşeuare joasă (sub 400 m altitudine) şi
de văile Cigher şi Bîrzava. M. Codru-Moma aparţin jud. Arad numai prin culmile ce coboară
către golful depresionar al Zarandului. Sunt alcatuiţi dintr-un complex de roci permo-carbonifere
şi mezozoice (calcare jurasice şi triasice). Înălţimile lor depăşesc 900 m: 1 112 m vf. Pleşu, 930

2
m vf. Momuţa. Varietatea petrografică a impus şi unele diferenţieri în aspectele reliefului,
individualizându-se cu precădere relieful carstic dezvoltat pe calcare triasice şi jurasice: doline,
polii, chei, platouri, măguri. Spre E sunt delimitaţi de M. Găina printr-o înşeuare joasă (sub 500
m altitudine) — Criştioru de Jos (jud. Bihor) — Vârfurile — de fapt o denivelare tectonică prin
care se făcea legătura între bazinele Beiuş (jud.Bihor) şi Brad (jud. Hunedoara) în timpul
sarmaţianului şi pliocenului inferior. Valea Moneasa fragmentează culmea în două masive:
Codru, mai înalt, la NV şi Moma, mai coborât, la SV. M. Găina, doar parţial pe terit. jud., are
aspectul unui promontoriu format din roci cristaline şi sedimentare ce culminează în vf. Găina la
1 486 m (intruziune granitică). Din culmea principală se desfac o serie de culmi rotunjite ce
coboară spre SV şi domină prin înălţimile lor (M. Rotund 1 406 m, D. Pietrelor 1 253 m, D.
Tomnatec 1 045 m). Dep. intramontană a Hălmagiului. M. Metaliferi prelungesc spre E M.
Zarand, înscriindu-se în relieful jud. Arad printr-o culme principală orientată SV-NE, cu înălţimi
de 400—700 m, alcătuită aproape exclusiv din ofiolite mezozoice (gabbrouri, metagabbrouri).
Dep. Zarand, larg deschisă către câmpiile joase din V, este cuprinsă între culmile Zarand în S şi
Codru-Moma în N. Prin intermediul şesului aluvial (2—15 km lăţime) şi teraselor Crişului Alb se
realizează interferenţa dintre Câmpia joasă a Crişurilor şi golful depresionar al Zarandului,
îngustarea de la Joia Mare împarte Dep. Zarand în două compartimente: Dep. Zarand propriu-
zisă, de fapt un golf al Câmpiei şi Dealurilor Vestice în interiorul munţilor, şi Dep. Gurahonţ, mult
mai bine conturată. În amonte de îngustarea de la Gurahonţ, valea Crişului Alb se lărgeşte din
nou formând depresiunea intramontană a Hălmagiului. Dealurile Vestice se dezvoltă în interiorul
golfurilor depresionare, făcând trecerea către şesul aluvial şi de terase al acestora. Formate din
depozite mio-pliocene, ele urmăresc laturile interioare ale M. Zarand şi M. Codru-Moma. Astfel
se individualizează: DealurileCodrului şi Momei, pe dreapta Crişului Alb, fragmentatede afluenţii
acestuia într-o serie de culmi secundare (200——400 m) între care se dezvoltă mici bazinete şi
culoare depresionare; Dealurile Cigherului, în NV M. Zarand, în interiorul cărora s-a format
depresiunea de eroziune a Cigherului; Pod. Lipovei, pe stânga Mureşului, format din interfluvii
lăţite, cu aspect de platouri, ce înclină uşor spre V (300 m — 200 m). Cul. Mureşului, format la
contactul dintre M. Zarand şi Pod. Lipovei, se extinde la nivelul luncii şi teraselor inferioare.
Secţionarea epigenetică a rocilor mai dure (granite gnaisice la Buceava-Şoimuş, gabbrouri şi
bazalte la Căpruţa, banatite la Căpălnaş) a determinat formarea unor mici defilee şi secţionarea
acestui culoar în mai multe bazinete depresionare. Câmpia de Vest formează treapta de relief
cea mai coborâtă. Este drenată deTeuz, Crişul Alb, Cigher şi Mureş. Altimetric se desfăşoară

3
între 90 şi cca 150—180 m, cele mai întinse suprafeţe menţinându-se la 100—130 m. În
cuprinsul jud. Arad sunt incluse parţial sau total mai multe subunităţi ale Câmpiei de Vest:
Câmpia joasă a Crişurilor, C. Cernei, C. Aradului şi C. Vingăi. Câmpia joasă a Crişurilor, cu
înălţimi de 90—100 m, constituită din mâluri, luturi, argile şi nisipuri, este formată din câmpuri
întinse, netede, care depăşesc cu 2—10 m albiile meandrate sau canalizate ale Teuzului şi
Crişului Alb. Tot pe aceste văi ea pătrunde adânc, sub formă de lunci extinse, şi în golful
depresionar al Zarandului. C. Cernei, situată la N de Crişul Alb, face parte din fâşia înaltă
subcolinară ale cărei altitudini urcă, pe podurile netede şi înguste, dintre Crişul Alb, Beliu şi
Cernei, de la 110—115 m până la 150——160 m sub Dealurile Codrului. La nivelul teraselor de
pe dreapta Crişului Alb pătrunde în golful depresionar al Zarandului. C. Aradului, formată din
câmpuri întinse fără prea multe denivelări, cu altitudini de 100—115 m, acoperită cu depozite
loessoide, este fragmentată doar de vechile cursuri sau meandre părăsite ale Mureşului. Repre-
zintă un vechi con aluvial al Mureşului înecat în depozite mai recente. C. Vingăi, situată pe
stânga Mureşului, are caracterul unei câmpii piemontane formate din conurile aluviale ale
Mureşului. Urcă în pantă domoală spre E, de la100—110 m până la 170—180 m la contactul cu
Pod. Lipovei. Pătrunde la nivelul teraselor în culoarul depresionar al Mureşului.

PROCESE GEOMORFOLOGICE ACTUALE Şl DEGRADAREA TERENURILOR.

Dispunerea in trepte a reliefului de la E către V — munţi, dealuri, câmpii — şi a principalelor
componente ale mediului natural au condiţionat şi o anumită diferenţiere altitudinală a
proceselor actuale de modelare. Prin intermediul depresiunilor Zarand—Gurahonţ—Hălmagiu şi
a Cul. Mureşului, intercalate spaţiului montan, se realizează şi o interferenţă a diferitelor
categorii de procese, fapt pentru care etajarea nu mai apare atât de evidentă. În acest caz,
litologia, înclinarea şi lungimea versanţilor şi gradul de acoperire cu vegetaţie sunt principalii
factori prin care se realizează unele deosebiri regionale şi altitudinale în modelarea reliefului.
Etajul montan, alcătuit în cea mai mare parte din M. Zarand şi Codru-Moma, cu înălţimi sub 1
000 m, fragmentaţi puternic de afluenţii Crişului Alb şi ai Mureşului, cu versanţi viguroşi, bine
protejaţi de vegetaţie forestieră, se caracterizează printr-o activitate moderată a proceselor
actuale. Acestea se impun îndeosebi prin eroziunea fluvio-torenţială axată în lungul canalelor de
scurgere şi la obârşia bazinelor torenţiale. Ravenările şi eroziunea accelerată a versanţilor devin
foarte puternice pe formaţiunile sedimentare cretacice şi ponţiene slab protejate de
vegetaţie,aşa cum se remarcă pe versantul sudic al M. Zarand, pe aliniamentul Dumbrăviţa—
Groşii Noi—Baia—Lupeşti—Temeşeşti—Petriş—Roşia Nouă şi în bazinul superior al Tăuţului.
Pe versanţii acoperiţi cu pădure procesele predominante sunt cele de alterare şi eroziune
4
biochimică. Reduse ca pondere şi intensitate, în partea de E a jud., pe culmile şi la obârşia
văilor din jurul M. Găina sunt prezente procesele crionivale-solifluxiuni, tasări nivale şi chiar
unele areale cu dezagregări. Etajul Dealurilor Vestice şi al depresiunilor intramontane se înscrie
printr-o diversificare şi accentuare a proceselor de modelare şi printr-o dinamică mai accentuată
a reliefului condiţionate de eficacitatea sporită a agenţilor atmosferici ca urmare a predominării
rocilor sedimentare, mai puţin rezistente, a fragmentării accentuate a reliefului şi a degradării
sau lipsei covorului vegetal. Ploile torenţiale din timpul verii impun ca specifice procesele de
pluviodenudaţie şi ravenare a versanţilor, precum şi procesele de eroziune a malurilor ce
mărginesc albiile râurilor. Supraumectarea rocilor argilo-nisipoase şi a deluviilor de versant, mai
ales în timpul primăverii, creează premisele apariţiei fenomenelor de alunecare. Eroziunea în
suprafaţă şi ravenarea cu intensitate moderată, până la puternică, afectează în primul rând
terenurile agricole (fâneţe, livezi) din depresiunile intramontane Gurahonţ, Pleşcuţa şi Hălmagiu,
situate pe versanţii văilor Hălmăgel, Valea de la Lazuri, Tăcăşele, Sighişoara, loşei etc., precum
şi pe cele din dealurile submontane ale Codrului şi Momei (văile Sebiş, Teuz, Groşilor, Hăşmaş)
ce mărginesc spre NE golful depresionar al Zarandului. Situaţii similare sunt întâlnite în Dealurile
Cigherului (bazinele Tăuţ, Valea Mare), în glacisul submontan al Zarandului precum şi în toate
bazinele torenţiale (Şiştarovăţ, Dragoş etc.) ce fragmentează, dinspre Mureş, Pod. Lipovei.
Frecvente eroziuni în lungul malurilor, ce dau naştere la nuclee locale de instabilitate şi
degradare, se întâlnesc pe râurile Crişul Alb,Sebeş, Cigher şi Mureş. Aceste procese se
înregistrează cu precădere primăvara, uneori şi vara în timpul viiturilor. Alunecările de teren,
majoritatea superficiale şi semiprofunde, dezvoltate pe bazine hidrografice sau izolate pe
versanţi, au cam aselaşi areal de răspândire cu cel al proceselor de pluviodenudare şi ravenare,
fiind ceva mai frecvente în dealurile submontane ale Codrului şi Momei, pe versanţii văilor
Sebiş, Teuz, Groşilor etc. Etajul de câmpie, ce coboară în pantă uşoară (0,2-0,8‰) de la E către
V, cu o energie redusă a reliefului (sub 20 m) se caracterizează printr-o intensitate mai scăzută
a proceselor actuale de modelare. Aici apar ca dominante procesele de pluviodenudare, de
eroziune a malurilor şi cele de transport şi acumulare. Pluviodenudarea, începând cu
distrugerea agregatelor de sol de către picăturile de ploaie ce defineşte procesul predominant
din Câmpia joasă a Crişurilor şi până la eroziunea în suprafaţă, mai activă în câmpia pie-
montană şi de glacisuri a Cermeiului, are cel mai întins areal de desfăşurare. Acesteia i se
adaugă procesele de colmatare şi de slabă ravenare a câmpurilor din timpul inundaţiilor de
primăvară şi de vară. Numeroasele canale de desecare şi de preluare a debitelor de viitură,
regularizarea albiilor etc. au diminuat însă cu mult efectele negative ale acestor fenomene. Tot
5
ca urmare a viiturilor, albiile râurilor Mureş, Crişul Alb, Teuz, Cigher etc. prezintă un grad ridicat
de mobilitate exprimat prin fenomenele de despletire, meandrare şi divagare a cursurilor de apă.
Numeroasele nuclee de instabilitate a malurilor şi albiilor sunt urmarea convergenţei, pe anumite
aliniamente, a proceselor de eroziune a malurilor (în sect. neamenajate) şi decolmatare a
albiilor.

APELE DE SUPRAFAŢĂ. Terit. jud. Arad cuprinde cea mai mare parte din bazinul
Crişului Alb, bazinul inferior al râului Mureş şi bazinului râului Teuz, afl. al Crişului Negru. Crişul
Alb al cărui bazin de recepţie este de 4 155 km 2 are în cadrul jud. o supr. de 3 160 km 2, o
lungime de 145 km (din totalul de 212 km) şi o pantă medie a albiei de1‰.El străbate axial
depresiunile tectonice Gurahonţ şi Zarandului, iar la intersectarea formaţiunilor vulcanice îşi taie
chei adânci, cum sunt cele de la Tălagiu şi Cociuba. Primeşte o serie de afl., dintre care mai
importanţi sunt: Sighişoara(S=152 km2, L=16km), Chişindia (S=102 km2, L=20km)şi Cigher
(S=817 km2, L=53 km) pe partea stângă şi Băneşti(S=113 km 2, L=19km), Valea de la Lazuri
(S=95 km2, L=22km) şi Dezna (S=220 km2, L=27 km) pe partea dreaptă. Sistemului hidrografic
natural al Crişului Alb, i se adaugă canalul Morilor, lung de 83,5 km, care porneşte din râul
Crişul Alb, la Buteni şi se reîntoarce în aceasta în apropiere de graniţă, canalul Matca, alimentat
de Mureş la Păuliş, debuşind în Crişul Alb şi canalul Cermei-Tăuţ, care are rolul de a intercepta
şi transporta în Crişul Negru apele provenind de pe o serie de văi din sistemul de desecare
Teuz. Debitul mediu multianual specific variază între 20 l/s.km2 în zona înaltă şi 1 l/s.km2 în
zona joasă de câmpie. Debitul mediu multianual al Crişului Alb la s.h. Chişineu-Criş, care repre-
zintă practic frontiera, este de 24 m3ls, afluenţii menţionaţi mai sus aducând fiecare un aport
mediu de cca 1—2m3/s, cu excepţia râului Dezna al cărui debit mediu multianual este de cca
2,5m3/s. Debitele medii anuale variază de la an la an, atingând valori de 2,0—2,5 ori mai mari în
anii ploioşi (1970) şi de cca 3 ori mai mici în anii secetoşi (1961)comparativ cu debitele medii
multianuale. Vol. maxim scurs pe anotimpuri se înregistrează în perioada febr.—apr, iar cel
minim în perioada aug.—oct., când se scurg în medie cca 45% şi respectiv 7% din vol.
anual.Vol. lunar maxim scurs se înregistrează în mod obişnuit în luna febr. iar cel minim în luna
sept. (în medie cca 17% şi respectiv 1,5% din vol. anual). Debitul maxim cu probabilitatea de
depăşire de 1%(o dată la 100 ani) este la Chişineu-Criş de 700 m 3/s, iar vol. maxim scurs într-o
perioadă de 10 zile pentru probabilitatea de depăşire de 1% este de 260 mil.m 3. În perioadele
secetoase debitele Crişului Alb scad foarte mult, valoarea debitului mediu zilnic minim anual cu
probabilitatea de 80% (o dată la 5 ani) fiind pentru regimul natural de scurgere de 0,80 m 3s. În
perioada iun.—aug. când cerinţele pentru satisfacerea cu apă a diverselor folosinţe sunt
6
maxime valoarea debitului mediu zilnic minim cu probabilitatea de 80% este de cca 0,9 m3/s.
Mureşul are pe terit. jud. Arad un bazin de recepţie de cca 2500 km 2, valoare redusă comparativ
cu supr. totală a bazinului râului Mureş de 27 830 km 2. Lungimea sect. aferent jud. Arad este de
220 km iar panta râului pe acest sect. este redusă fiind numai de 0,3‰. Comparativ cu mărimea
supr. bazinului Mureşului sau a debitului acestuia, afl. pe care-i primeşte pe acest sect.: Petriş,
Troiaş, Bârzava, Cladova sunt neimportanţi. Debitul mediu multianual al Mureşului pe perioada
ultimilor 30 de ani este de 165 m 3/s la intrarea în jud. şi de 177 m 3/s la frontieră, diferenţa
nesensibilă demonstrând aportul foarte redus al afl. din cuprinsul jud. Vol. maxim scurs pe
anotimpuri se înregistrează primăvara (apr.—iun.), iar cel minim toamna (sept.—nov.), când se
scurge în medie 40%, respectiv 13% din vol. mediu anual. Vol. lunar maxim scurs se
înregistrează în mod obişnuit în apr. (15% din vol. mediu anual). Cel mai mare debit înregistrat
la s.h. Arad în ultimul secol s-a produs în anul 1970, el fiindde cca 2 320 m 3/s, valoare apropiată
de debitul maxim cu probabilitatea de depăşire de 1% evaluată la 2 440 m3/s. În timpul apelor
mari şi viiturilor, vol. maxime de apă transportate sunt importante. Aşa de ex. la viitura din anul
1970, vol. maxim scurs pe un interval de 10 zile a fost de 1 260 mil.m 3. Debitul mediu zilnic
minim (anual) cu probabilitatea de 80% este la s.h. Arad de 21 m 3/s iar cele corespunzătoare
perioadei de vegetaţie (iun.—aug.)de 41 m 3/s. Rapoartele relativ reduse între debitele maxime
şi debitele minime, comparativ cu alte râuri din ţară, atestă regimul compensat al Mureşului în
zona jud. Arad, compensare datorită mărimii supr. bazinului de recepţie în această zonă.
Debitul mediu multianual de aluviuni în suspensie este de 95 kg/s, valoare reprezentativă pentru
întreg sect. Debitul de aluviuni târât este nesensibil comparativ cu cel în suspensie. Fenomene
de înghet se înregistrează în 90% din ierni şi au o durată medie de 40 zile. Podul de gheaţă
apare mai rar (o dată la 2 ani) şi durează în medie 30 de zile. Teuzul are o supr. de bazin de
1 124 km2, o lungime de125 km şi o pantă medie de 2,5‰. Este component al bazinului Crişului
Negru; izvorăşte de pe versanţii sud-vestici ai M. Codru-Moma şi drenează întreaga câmpie
situată la N de Crişul Alb. Are ca afl. mai importanţi Valea Nouă, Gropoiu, Groşilor, Beliu, Sartiş
şi Frunzişu. Se mai poate menţiona ca reţea artificială canalul colector Cermei-Tăuţ care
captează pe o lungime de cca 20,9 km, la poalele dealurilor, o parte din afl. Teuzului, ferind C.
Cermeiului de inundaţiile acestuia. Debitul mediu multianual al Teuzului este relativ redus, de
cca 2 m3/s, debitul maxim cu probabilitatea de depăşire de 1 % a fost evaluat la cca 230 m 3/s iar
debitul mediu zilnic minim (anual) cu probabilitatea de depăşire de 80% este nul.

7
 Lacurile. Sunt puţin numeroase. Cel mai important este lacul de acumulare Tăuţ, pe valea
Cigherului, cu un vol.util de 14,3 mil.m 3 şi o supr. de 240 ha, având şi un vol. rezervat pentru
atenuarea viiturilor de încă 11,8 mil.m 3.

CLIMA. Unităţi climatice. Terit. jud. Arad aparţine în proporţie de 95% sect. cu climă
continental-moderată (65% ţinutului cu climă de câmpie şi 30% ţinutului cu climă de dealuri) şi în
proporţie de 5% sect. cu climă de munte (ţinutului climatic al munţilor mijlocii). Regimul climatic
general. Este diferenţiat în funcţie de altitudinea reliefului. În ţinutul de câmpie, verile sunt calde
cu precipitaţii moderate, iar iernile reci, marcate foarte rar de viscole şi foarte des de perioade
de încălzire care întrerup continuitatea stratului de zăpad. În ţinutul cu climă de dealuri valorile
temperaturii scad, iar cantitatea precipitaţiilor şi stabilitatea stratului de zăpadă cresc treptat pe
măsura creşterii altitudinii. În sect. de munte, expus vânturilor de V, verile sunt răcoroase cu
precipitaţii abundente, iar iernile friguroase cu strat de zăpadă stabil pe o perioadă îndelungată.
Radiaţia solară globală. Prezintă valori care descresc treptat dinspre extremitatea vestică, unde
se întegistrează peste112,5 kal/cm2.an, către dealurile din partea central-estică, unde
totalizează 120,0 kal/cm2.an şi către culmile montane din E, unde scad sub 112,5
kal/cm2.an.Circulaţia generală a atmosferei. Se caracterizează prin frecvenţa foarte mare a
advecţiilor de aer temperat-oceanic din V în tot timpul anului, dar mai ales în semestrul cald, prin
frecvente advecţii de aer tropical-maritim din SV şi S, prin advecţii relativ frecvente, în semestrul
rece, de aer temperat-continental din NE şi E, precum şi prin pătrunderi relativ rare ale aerului
arctic din N şi invazii foarte rare ale aerului tropical-continental din SE şi S. Temperatura
aerului înregistrează o scădere treptată de la V la E determinată de creşterea altitudinii reliefului.
Mediile anuale sunt de 10,8°C la Arad, de 9,6°C la Hălmagiu şi de 5,0—6,0°C pe culmile
munţilor din E. Mediile lunii celei mai calde, iul., ating 21,4°C la Arad, 19,5°C la Hălmagiu şi 15,0
—16,0°C pe culmile montane cele mai înalte. Mediile lunii celei mai reci, ian., înregistrează
aceleaşi scăderi de la V către E, fiind de -1,1°C la Arad, de -2,0°C la Hălmagiu şi de cca—5,0°C
pe culmile cele mai înalte ale munţilor. Maximele obsolute au atins 41,5°C la Miniş (19
aug.1946), 41,0°C la Lipova (15 aug. 1952), 40.4°C la Arad (16 aug.1952), 40,2°C la Moneasa
(15 aug. 1952), 40,1°C la Chişineu-Criş (15 aug. 1952), 39,6°C la Gurahonţ (16 aug. 1952),
38.9°C la Hălmagiu (16 aug. 1952) şi cca 30,0°C pe culmile munţilor din E. Minimele absolute
au coborât până la —30,1°C la Arad (6 febr. 1954), -29,9°C la Miniş(11 febr. 1929),-29,1°C la
Hălmagiu (6 febr. 1954), -26,8°C la Ineu (6 febr.1954), -26,0°C la Gurahonţ (1 febr. 1947) şi
până la -32.0°C pe culmile munţilor din E. Numărul mediu anual al zilelor cu îngheţ creşte de la
90 în câmpie (89,8 zile la Arad), la peste100 în ţinutul deluros şi la peste 150 pe culmile cele mai
8
înalte ale munţilor. Precipitaţiile atmosferice. Cresc, ca şi nebulozitatea, de la V către E, din
cauza creşterii altitudinii. Cantitaţile medii anuale totalizează 577,0 mm la Arad, 581,1 mm la
Chişineu-Criş, 623.0 mm la Lipova, 628,7 mm la Ineu, 722,7 mm la Gurahonţ, 767,5 mm la
Hălmagiu şi peste 900,0 mm pe munţii din E. Cantităţile medii lunare cele mai mari cad în iun. şi
totalizează 67,6 mm laArad,75,8 mm la Ineu, 79,1 mm la Chişineu-Criş, 82,8 mm la Lipova, 89,8
mm la Gurahonţ, 99.4 mm la Hălmagiu şi peste 140,0 mm pe culmile montane cele mai înalte.
Cantităţile medii lunare cele mai mici cad în febr. şi însumează 30,9 mm la Chişineu-Criş, 33,1
mm la Lipova, 34,3 mm la Arad, 36,9 mm la Ineu, 41,1 mm la Gurahonţ, 45,9 mm la Hălmagiu.
Pe munţii din E, în luna cea mai secetoasă, oct., cad cca 40,0 mm. Cantităţile maxime căzute în
24 ore au totalizat 66,0 mm la Arad (18 iul. 1896), 78.2 mm la Chişineu-Criş (10 iul. 1946), 104,0
mm la Ineu (30 iun.1926) şi cca 100,0 mm pe munţii din E. Stratul de zăpadă. Creşte atât ca
durată cât şi ca grosime de la V către E. Durata medie anuală este de 34,1 zile la Arad şi peste
120,0 zile în sect. montan. Grosimile medii decadale ating valori maxime de 5,2 cm la Arad (în
ian.) şi de 50,0—60.0 cm pe culmile montane cele mai înalte (în febr. şi mart.). Vânturile. Sunt
influenţate de liniile mari ale reliefului. Frecvenţele medii anuale înregistrate la Arad pun în
evidenţă predominarea vânturilor din SE (13,7%) şi S (13,0%), urmate de cele din N (12.4%),
NV (10,7%) şi SV (10,0%). Pe culmile montane din E frecvenţele cele mai mari revin vânturilor
din sect. vestic. Frecvenţa medie anuală a calmului are valori ridicate la Arad (21,3%) şi mai
coborâte pe munţii din E (sub 10,0%). Vitezele medii anuale pe cele opt direcţii cardinale şi
intercardinale variază între 2,6 şi 4,3 m/s la Arad şi între 3,0 şi 6,0 m/s, pe culmile montane cele
mai înalte. Vitezele medii cele mai mari corespund direcţiilor cu frecvenţe maxime.

SOLURILE. Paralel cu succesiunea treptelor de relief de la V la E şi implicit cu repartiţia

alt. a celorlalţi factori pedogenetici intervin schimbări şi în învelişul de sol. (fond funciar 710,0
mii ha). Astfel, în vestul C. Aradului apar cernoziomuri şi cernoziomuri carbonatice freatic
umede, asociate cu soluri cernoziomice gleizate, dezvoltate pe depozite de loess. În restul C.
Aradului, ca şi în cea a Crişurilor, se evidenţiază o gamă de soluri mult mai variată, ca urmare
atât a diversităţii rocilor de solificare, cât şi a variaţiei adâncimii nivelului hidrostatic al apei
freatice: cernoziomuri freatic umede, soluri cernoziomice gleizate, cernoziomuri cambice
(inclusiv freatic umede), soluri halomorfe (soloneţuri şi solodii), soluri hidromorfe(lăcovişti şi
lăcovişti vertice), aluviuni şi soluri aluviale. În cuprinsul câmpiilor piemontane (Cermei, Vingăi)
apar soluri argiloase sau cu orizont B argilos şi compact, în profilul cărora apa din precipitaţii
stagnează o perioadă de timp, relativ îndelungată, determinând apariţia proceselor de
pseudogleizare (solurile pseudogleice, solurile argiloiluviale pseudogleice podzolice şi solurile
9
brune moderat podzolite cu sau fără caracter planic). Dealurile piemontane ale Zarandului şi
Codru Moma cuprind soluri brune podzolite şi soluri argiloiluviale podzolice, pseudogleizate
(inclusiv oligo-bazice). În cadrul ultimei trepte de relief, cea montană, apar soluri brune eu-
mezobazice: soluri brune podzolite, soluri brune acide şi rendzine pe formaţiuni sedimentar-
calcaroase şi soluri brune acide andice şi andosoluri pe depozite vulcanogene. Soluri mai puţin
evoluate (aluviuni şi soluri aluviale) sunt răspîndite în Câmpia de divagare a Crişurilor, pe luncile
acestora, precum şi a Mureşului (cca 72000ha). Supr. apreciabile, cca 74 000 ha, sunt ocupate
de soluri erodate, din care 5 000 ha afectate şi de alunecări, iar 241 000 ha prezintă pericol de
eroziune (din care 49 000 ha au o folosinţă agricolă). Folosirea intensivă a resurselor de sol
implică, în continuare, efectuarea numeroaselor lucrări ameliorative care privesc printre altele:
amenajarea antierozională a bazinelor hidrografice şi regularizarea cursurilor de apă; eli-
minarea excesului de apă atât în zonele joase de câmpie şi luncă, cu ape freatice la mică
adâncime (reţea de desecare-drenaj), cât şi pe terasele sau piemonturile cu soluri pseudo-
gleizate (reţea de evacuare, modelare, afânare etc.); ameliorarea radicală a sărăturilor (cca
55000 ha), îndeosebi în câmpia joasă a Crişurilor, prin amendare cu gips şi îndepărtarea
sărăturilor prin spălare în condiţii de irigaţie pe fondul unei reţele de desecare-drenaj;
valorificarea superioară în condiţii de irigaţie a solurilor nisipoase (cca21000 ha) întâlnite
îndeosebi în sectorul Curtici ş.a.

VEGETAŢIA. Prin poziţia sa geografică, ca şi prin caracteristicile reliefului, jud. Arad

dispune de un potenţial ecologic variat, exprimat şi prin învelişul biotic. În zona de silvostepă
vegetaţia naturală ocupă suprafeţe restrânse datorită activităţii antropice de extindere a culturilor
agricole. Pajiştile secundare existente sunt alcătuite din păiuşuri(Festuca sulcata, F.
pseudovina, F. valesiaca), peliniţă (Artemisia austriaca), bărboasă (Botriochloa ischaemum sau
Andropogon ischaemum), sadină (Chrysopogon gryllus) etc.Zona pădurilor de foioase ocupă D.
Lipovei, Dep. Gurahonţ şi versanţii sudici ai M. Codru-Moma. În cuprinsul ei întâlnim păduri de
cer (Quercus cerris) şi gârniţă (Q. frainetto) ce alternează cu culturi agricole şi pajişti secundare
cu păiuşuri şi Cephalaria transsilvanica. La limita cu etajul pădurilor de foioase, în bazinul
Teuzului, se dezvoltă, pe suprafeţe restrânse, păduri de cer în amestec cu gorun. Etajul
pădurilor de foioase este prezent de la alt. de peste 500 m şi alcătuit din păduri de gorun
(Quercus petraea) în amestec cu cer (Q. cerris), păduri de gorun cu carpen(Carpinus betulus) şi
păduri de fag (Fagus silvatica) în amestec cu carpen, gorun, mesteacăn, ulm, paltin etc.
Fragmentarea acestor păduri lasă loc dezvoltării unor pajişti secundare în a căror compoziţie
floristică intră păiuşuri (Festuca rubra) şi iarba vântului (Agrostis tenuis). Vegetaţia intrazonală şi
10
azonală. În luncile râurilor este prezentă o vegetaţie specifică alcătuită din păduri de stejar în
amestec cu frasin (Fraxinus angustifolia), ulm, pajişti de iarbă moale(Agrostis stolonifera), coada
vulpii (Alopecurus pratensis) şi pir (Agropyron repens) ce alternează cu terenuri agricole.Local
apar asodaţii de sărătură.

FAUNA. Lumea animală este reprezentată prin dropie, graur, eretele alb, potârniche, dintre
păsări, iar dintre rozatoare, popândăul, hârciogul, în silvostepă. În pădurile de foioase, prin cerb,
căprior, râs, mistreţ, veveriţă, dintre mamifere, fazanul, aclimatizat, dintre păsări. Bizamul a
pătruns în jud. pe cale naturală. Râurile jud. oferâ condiţii optime dezvoltării lipanului (Thymallus
thymallus)şi mrenei (Barbus barbus) în sectorul montan şi colinar,crapului (Cyprinus carpio) şi
cleanului (Leuciscus cephalus),în sectorul de câmpie.

REZERVAŢII NATURALE. Pe teritoriul jud. Arad, în pădurea de fag din com. Zimbru, se
găseşte rezervaţia Dosul Laurului, singurul loc din ţară unde vegetează, ocrotit, un element
atlantic — laurul (llex aquifolium).

11