BIOCHIMIE

ASISTENT MEDICAL GENERALIST, ANUL I, G

Analiza urinei şi a materiilor fecale

Elev: Manole Stefan Marian

Profesor: Mihai Florenta

Scoala Sanitara Postliceala “Fundeni”

1
 Analiza urinei şi a materiilor fecale

1. Biochimia urinei

Recoltarea urinei

Analiza urinei se face nu numai în bolile aparatului urinar ci şi în bolile altor organe. Recoltarea
urinei se poate face atât la nivelul laboratorului cât şi la domiciliu. În raport cu analiza solicitată se
recoltează fie urina de dimineaţă, fie urina din 24 de ore.
Persoanele indiferent de sex, care recoltează urina la domiciliu, în vederea analizelor curente, trebuie
să respecte următoarele indicaţii:
- Recipientul (borcanul sau sticla) în care se recoltază urina să fie perfect curat, spălat cu apă şi sodă şi apoi
clătit cu apă multă. Sticlele nespălate în care au fost băuturi alcoolice, oţet, ulei, sucuri de fructe, ape
minerale, siropuri, medicamente, detergenţi pot să falsifice rezultatele analizelor. Se înţelege că şi dopul
sticlei trebuie să fie curat, fără urme de substanţe chimice.
- Se va recolta urina proaspătă de dimineaţă, imediat după deşteptare, direct in recipient. Cantitatea minimă
necesară de urină este de 100 ml. Nu are importanţă faptul dacă o persoană a mai urinat în timpul nopţii.
- Pe sticlă se va lipi o etichetă cu numele bolnavului şi vârsta.
- Dacă medicul suspectează o infecţie urinară, recomandă bolnavului să facă o urocultură. În această
situtaţie, urina se va recolta tot dimineaţa în condiţii de sterilitate, într-un vas steril procurat de la laborator,
iar în lipsa acestuia, într-o sticlă de 100 ml care a fost dezinfectată împreună cu dopul său prin fierbere timp
de 30 minute. Înainte de urinare se va face o toaletă a organelor genitale cu apă şi săpun pentru îndepărtarea
eventualilor microbi. Tot în acest scop se recomandă ca urina să se recolteze numai dupa ce prima parte a
urinei, care a spălat canalul urinar, a fost aruncată la closet.
În cazul în care este necesară recoltarea urinei din 24 ore se va proceda astfel: se goleşte vezica
urinară, dimineaţa la ora 6. Începând de la această oră, se recoltează toată urina până a doua zi la ora 6.
Pentru a nu se pierde din cantitatea de urină se recomandă să se urineze separat, înainte de scaun. Se
măsoară apoi volumul urinei din 24 de ore şi se notează. Apoi se amestecă urina (în cazul în care a fost
recoltată în mai multe sticle) se agită şi pentru laborator se opreşte numai o cantitate de 100-200 ml, iar
restul se aruncă.
- Când persoana care colectează urina lucrează, este elev sau student, urina din 24 de ore se poate recolta
într-o zi de repaus.
- Copii mici care nu pot urina direct în sticlă, vor urina numai în oliţa de noapte sau într-un borcan care a
fost sterilizat mai întâi prin fierbere. Apoi urina va fi pusă într-o sticlă sterilă care va fi adusă la laborator.
2
- Pe timpul recoltării urina se va ţine la rece iar vara se va păstra la frigider, pentru a nu se altera. Când
cantitatea de urină este mai mare de un litru, se va recolta în mai multe sticle sau într-un borcan mai mare.
- Femeile vor specifica dacă urina a fost recoltată în perioada menstruală sau dacă au utilizat ovule cu
medicamente cu 24 de ore înainte de analiză.
- Se va comunica laboratorului dacă bolnavul este sub tratament şi ce medicamente a folosit.
- Înainte de analize cu circa 24 ore nu se vor consuma cantităţi mari de lapte sau derivate din lapte care
tulbură urina şi produc o creştere a calciului din urină. De asemenea, persoanele care urmează un regim fără
sare trebuie să comunice laboratorului pentru a se cunoaşte de ce cantitatea de sare din urină este scăzută.

Analiza urinei
Primul produs biologic care s-a analizat în vederea punerii unui diagnostic a fost urina. Încă de acum
3000 de ani, medicii din antichtate ştiau să examineze urina şi pe baza caracterelor sale fizice (cantitate,
culoare, limpezime, sânge, cheaguri, spumă, sediment) stabileau diagnosticul şi chiar prognosticul bolilor.
În evul mediu au apărut uroscopiştii sau prorocitorii de urină care puneau diagnosticul tuturor bolilor
numai pe baza examenului vizual al urinii. Uroscopiştii aveau şi ajutoare, “curieri de urină” care transportau
urina de la bolnavi în “laboratorul” uroscopiştilor. Urina este produsă de rinichi atât prin filtrarea sângelui
(urina primară) cât şi prin reţinerea (reabsorbţia) din urina primară numai a acelor substanţe care mai pot fi
necesare corpului (apă, zahăr, minerale, etc.). Ceea ce mai rămâne nereţinut din urina primară (o parte din
apa minerală, reziduuri toxice rezultate din arderea alimentelor în organism) constituie urina finală care se
elimină prin căile urinare. În urină se elimină astfel peste 150 de substanţe chimice, minerale şi organice, dar
în mod curent pentru diagnosticul bolilor se analizează numai câteva componete principale.

 Culoarea urinei normale este gălbuie sau roşiatică. Ea este mai închisă la culoare când este foarte
concentrată sau după consumul unor medicamente (piramidon, antinevralgice, tetraciclină, albastru de
metilen, etc.). În bolile însoţite de eliminarea sângelui în urină, urina are o culoare roşie murdară. Iar în
bolile de ficat cu icter, bila trecând în sânge se elimină prin urină producând o culoare brună-negricioasă (ca
berea neagră). Şi o serie de alimente ca: sfecla, varza roşie, bomboanele colorate, etc. pot să modifice
culoarea normală a urinei.
 Mirosul urinei este specific. În infecţiile urinare care duc la fermentarea urinei, mirosul este
caracteristic de amoniac sau de gunoi de grajd. Unele alimente sau medicamente aromate care se elimină
prin urină pot să-i imprime acesteia mirosuri aromate. Urina bolnavilor de diabet poate mirosi a acetonă,
iar a alcoolicilor a alcool.
 Transparenţa este caracteristica urinei proaspete; după câteva ore de la urinare se poate tulbura, mai
ales dacă este ţinută la rece. Acest lucru se datorează precipitării (solidificării) sărurilor minerale care se
găsesc în mod normal dizolvate în urină şi nu constituie simptomul vreunei boli aşa cum cred unele

3
persoane. Dar dacă urina proaspătă, caldă este tulbure atunci poate fi vorba de o infecţie (puroi şi mucus) de
o hemoragie sau de un consum foarte mare de produse bogate în calciu (lapte, brânză) ori de carne.
În cazul unei urine cu sânge, se pot vedea plutind cheaguri cu sânge. Pentru a putea aprecia dacă urina
este clară sau tulbure trebuie să fie examinată într-o sticlă sau eprubetă necolorată.
 Cantitatea de urină în 24 de ore la un adult variază de la 1-1,5 litri. În sezonul cald, după febră, după
vărsături, diaree, după transpiraţii intense (deshidratare), după fumat sau consum redus de lichide, cantitatea
de urină este mai mică. În şocul produs de hemoragii mari, arsuri sau traumatisme, în bolile care reţin apa în
organism (insuficienţă cardiacă, ciroză hepatică) cantitatea de urină scade foarte mult. Sunt unele boli de
rinichi (insuficienţă renală, infecţii renale) sau intoxicaţii cu substanţe chimice în care cantitatea de urină
scade sub 500 ml (oligurie). În aceste situaţii organismul suferă deoarece nu se mai pot elimina prin urină
deşeurile nesănătoase din sânge. În bolile care blochează căile urinare (calculi urinari, hipertrofie de
prostată, etc.) din cauza dificultăţii de a urina, cantitatea de urină este mai mică. După frig, emoţii,
tratamente cu diuretice, consum mare de lichide, de alimente sărate, de alcool, creşte şi cantitatea de urină
peste 2 litri (poliurie). Bolile cronice de rinichi (glomerulonefrita, scleroza renală) care nu mai permit
reabsorbţia apei filtrate prin rinichi, produc eliminarea unei cantităţi foarte mari de urină. Datorită
consumului exagerat de lichide, în diabetul zaharat netratat, bolnavii elimină cantităţi mari de urină, până la
câţiva litri pe zi. Există şi un ritm biologic de eliminare a urinei, eliminarea fiind mai mare în timpul zilei şi
mai mică în timpul nopţii. Inversarea acestui ritm indică o tulburare în funcţia rinichiului. De asemenea,
bărbaţii elimină mai multă urină decât femeile.
 Densitatea (greutatea specifica) urinei este mai mare dacât a apei (care este de 1000) şi se
determină cu urodensimetrul. Valori normale în cazul densităţii: 1015-1030.
Când se consumă mai multe lichide, deci în cazurile în care creşte cantitatea de urină, se produce în
general o scădere a densităţii urinare şi invers, când urina din 24 de ore este în cantitate mai mică şi mai
concentrată, atunci densitatea urinară este mai crescută. Numai în diabetul zaharat, în ciuda unei cantităţi
mari de urină, densitatea urinei nu scade, ci creşte datorită zahărului dizolvat în urină. O densitate urinară se
consideră anormală atunci când examenele repetate arată cifră sub 1012. Această situaţie arată că rinichii
bolnavi nu mai au capacitatea de a produce o urină mai concentrată.
Creşterea densităţii urinare peste cifra 1030 indică fie o deshidratare a organismului, fie un diabet
zaharat.
 PH-ul urinar sau reacţia urinei arată dacă urina este acidă sau alcalină. Determinarea pH-ului se face
cu o hârtie impregnată cu tinctură de turnesol (sau cu altă substanţă indicatoare). Se introduce hârtia în urină
şi se observă modificarea culorii benzii de hârtie. Sub pH-ul 7,0 urina este considerată acidă şi hârtia se
înroşeşte, iar peste pH-ul 7,0 urina este considerată alcalină şi hârtia se albăstreşte. În mod normal urina este
acidă având pH-ul cuprins între 5,5 şi 6,5. După o alimentaţie bogată în carne şi medicamente acide (sare de
lămâie, vitamina C), se elimină o urină mai acidă, iar după un regim alimentar vegetarian, după
medicamente alcaline (bicarbonat, ape minerale) sau după infecţii ale aparatului urinar, devine alcalină.
4
Urina care este permanent prea acidă sau prea alcalină, predispune la formarea de calcului urinari de acid
uric, respectiv de fosfat şi carbonat de calciu.

2. Biochimia materiilor fecale

Recoltarea materiilor fecale

Analiza materiilor fecale este indicată pentru descoperirea bolilor digestive de natură microbiană
(febra tifoidă, dizenterie, intoxicaţie alimentară etc.) sau de natură parazitară (ouă de paraziţi intestinali),
precum şi pentru stabilirea gradului de digestie a alimentelor. Recoltarea materiilor fecale pentru analiza
ouălor de paraziţi se face în recipiente speciale, primite de la laborator. În lipsa acestora, se pot recolta în
recipiente sau vase din material plastic, sticlă sau material, bine spălate şi bine închise cu capace sau dopuri.
Sunt bune cutiile din material plastic sau sticlele rămase de la medicamente. Nu se vor recolta materii fecale
în cutii de carton, cutii de chibrituri, etc. întrucât există riscul infectării persoanelor care transportă şi
prelucrează aceste materiale.

Vor fi recoltate materii fecale proaspete, emise dimineaţa. Dacă nu este posibil (mai ales la copii),
produsul se va recolta şi seara şi va fi păstrat la rece pentru a nu fermenta. (Nu se vor păstra materiile fecale
în frigider căci există riscul infectării alimentelor). Din scaunul proaspăt, eliminat la closet pe o hârtie sau pe
un carton curat, cu o lopăţică de lemn sau de material plastic, se recoltează câteva grame (cât un degetar) de
materii fecale şi se depun în recipientul pregătit dinainte. La copii mici, materiile fecale se vor recolta din
oala de noapte care în prealabil a fost bine spălată.
În caz de constipaţie, materiile fecale se vor recolta după luarea unui purgativ uşor (laxativ). Se va
avea grijă ca materialele fecale să nu se amestece cu apă sau urină. După ce pe recipient se va nota numele
bolnavului şi vârsta, se va ambala în hârtie şi va fi transportat cât mai repede la laborator. Este indicat ca
fiecare persoană, mai ales în caz de boală, să observe şi aspectul scaunului: dacă este colorat şi ce culoare
are, sau dacă este necolorat, albicios, dacă are urme de sânge etc.
În cazul în care în scaun se observă viermişori sau fragmente suspecte de viermi intestinali aceştia
vor fi recoltaţi cu o pensă şi introduşi într-un vas de sticlă sau de material plastic prevăzut cu capac care se
închide ermetic. Pentru ca aceşti paraziţi să nu se usuce şi să se altereze, se va turna peste ei spirt sanitar, apă
de colonie sau apă sărată şi după aceea vor fi transportaţi la laborator. Nu se vor transporta paraziţii în hârtie,
în vată, deoarece există pericolul de infestare a persoanelor care execută analizele.
Când bolnavului i se recomandă coprocultura (cercetarea microbilor din scaun) el va solicita un
recipient special, sterilizat, de la laborator. Recoltarea materiilor fecale se va face ca şi pentru ouăle de
paraziţi. Nu se va utiliza însă nici un medicament (antibiotice, sulfamide, Mexaform, etc.) înainte de analiză
care ar putea distruge microbii din scaun.

5
 La recoltarea materiilor fecale pentru cercetarea sângelui (hemoragii oculte) sau pentru cercetarea
digestiei alimentelor bolnavul va urma un regim alimentar special, recomandat de medic şi nu se va lua nici
un medicament cu 24 de ore înainte de analiză.
Analiza materiilor fecale este obligatorie pentru următoarele categorii de persoane: cele care lucrează
în sectorul alimentaţiei publice, copii care merg la grădiniţe, creşe, bolnavii care au suferit de boli
infecţioase digestive (febra tifoidă, dizenterie, holeră etc.), călătorii care au sosit din ţările în care există boli
infecţioase digestive.
Coprocultura este o metodă de lucru utilizată în laboratoarele de microbiologie clinică în scopul
cultivării şi identificării agenţilor patogeni existenţi în intestinul omului.
Limitându-ne doar la infecţiile bacteriene putem întâlni următoarele situaţii în care coprocultura este
indicată:
o infecţii cu localizare primară enterală şi invazie ulterioară (aspect septicemic)
o infecţii cu localizare exclusiv enterală sub formă clinica de enterocolite, boală diareică, toxiinfecţii
alimentare, evoluând sub formă acută, subacută, cronică, clinic inaparentă sau simplu portaj.
o infecţii bacteriene ale altor sisteme în care localizarea enterală este accidentală (tuberculoza, antrax)
Schimbarea structurii florei bacteriene specifice intestinului care poate apărea în unele situaţii
patologice (colită pseudomembranoasă) sau ca o consecinţă a selecţiei unui grup de germeni, consecutiv
antibioterapiei.
În etiologia acestora, trebuie avute în vedere, în primul rând enterobacteriile patogene pentru care
diagnosticul etiologic este obligatoriu şi anume:
 infecţii cu germeni din grupul Shigella
 infecţii cu germeni din grupul Salmonella
 infecţii cu germeni din grupul Escherichia, serotipuri enteropatogene
În toxiinfecţiile alimentare pot fi avute în vedere şi alte grupe de enteropatogeni: Staphylococus,
Yersinia, Vibrio, Aeromonas, Pseudomonas, Bacillus, Clostridium etc.
Datorită faptului că o mare varietate de microorganisme folosesc calea enterală pentru pătrunderea în
organism cu consecinţe patogenice şi clinice, coprocultura este unul din cele mai solicitate examene de
laborator. În mod normal în materiile fecale ale omului nu se găseşte sânge. Numai în unele boli ale tubului
digestiv care produc sângerări (hemoragii) cum sunt ulcerul gastric, ulcerul duodenal, enterita, colita,
sângele apare în materiile fecale. Când hemoragia este mare şi provine din partea superioară a tubului
digestiv (stomac, intestin) scaunul are un aspect negricios din cauza digerării sângelui respectiv. Dacăa
hemoragia provine din partea inferioară a intestinului (hemoroizi) atunci sângele nu este digerat şi scaunul
apare colorat în roşu. În cazurile în care hemoragia este mică (hemoragie ocultă), chiar dacă este
permanentă, scaunul nu pare colorat şi în această situaţie numai laboratorul poate preciza dacă este sânge în
scaun. În vederea acestei analize persoana suspectă de hemoragie trebuie să urmeze întocmai, timp de 3 zile

6
regimul alimentar prescris de medic, compus din lapte, brânză, făinoase şi cartofi. Se vor scoate din
alimentatie carnea de orice fel, ouăle, legumele verzi şi nu se va lua nici un medicament. După acest timp se
va recolta o cantitate de materii fecale cât o nucă, care se va transporta la laborator într-un recipient de
material plastic. Materiile fecale nu trebuie să fie în contact cu vase sau recipiente din fier. Este bine ca
persoanele care au hemoroizi ce sângerează, să informeze de acest lucru pe medic, pentru că în acest caz
rezultatul analizei nu are nici o valoare. De asemenea, persoanele cărora le sângerează gingiile vor evita să
se spele pe dinţi înainte de analiză, căci sângele înghiţit poate modifica rezultatul analizei.

Paraziţi intestinali
De regulă, paraziţii intestinali se prezintă sub formă de viermi intestinali: limbrici (ascaris
lumbricoides), oxiuri (enterobius vermicularis), panglică (taenia), tricocefal şi alţii. Paraziţii adulţi (viermii
intestinali) se elimină prin materiile fecale şi pot fi observaţi chiar de către bolnavi, dacă se inspectează atent
materiile fecale. Se recomandă ca părinţii să observe din când în când scaunul copiilor lor pentru a putea
descoperi din timp prezenţa viermilor intestinali.
Dacă s-au descoperit în materiile fecale paraziţi adulţi şi aceştia sunt recunoscuţi, nu mai este
necesară aducerea de materii fecale la laborator pentru analiză. În cazul în care parazitul nu poate fi
identificat sau recunoscut, atunci acesta se introduce cu o pensă într-o sticlă cu spirt sanitar şi se aduce la
laborator pentru analiză. Nu se vor aduce la analiză paraziti sau fragmente de paraziţi în stare uscată. În
majoritatea cazurilor de parazitism intestinal, nu se pot pune în evidenţă paraziţii adulţi. De aceea, se caută
în materiile fecale ouăle de paraziţi. Aceste ouă sunt foarte mici, de câţiva microni şi nu se văd cu ochiul
liber ci numai la microscop. Dar în materiile fecale nu se găsesc totdeauna ouăle paraziţilor, deoarece aceştia
nu produc ouă în fiecare zi, ci la diferite intervale de timp. Ca urmare a acestui fenomen, analiza pentru
ouăle paraziţilor trebuie repetată de 2-3 ori la intervale de câte o săptămână, pentru a putea surprinde faza
când paraziţii depun ouă.
Depistarea ouălor de paraziţi intestinali, impune un tratament de urgenţă pentru omorârea şi
eliminarea paraziţilor adulţi din intestin, deoarece aceştia hrănindu-se cu sânge şi cu substanţele hrănitoare
destinate organismului omului produc slăbirea şi anemierea acestuia. După două săptămâni de la terminarea
tratamentului se repetă analiza pentru ouă de paraziti. Dacă după trei analize efectuate la interval de două
săptămâni rezultatele sunt negative, bolnavul se poate considera vindecat.