Sunteți pe pagina 1din 13

UNITATEA MILITARĂ NR.

02555 Tîrgu Mureș, din Ministerul Apărării Naționale,


organizează, conform prevederilor Instrucțiunilor privind chemarea/rechemarea în activitate, în
corpul ofițerilor, al maiștrilor militari sau al subofițerilor, în vederea încadrării unor funcții de
execuție din structurile Ministerului Apărării Naționale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării
naționale nr. M.124/2017, cu modificările și completările ulterioare, concurs pentru ocuparea
funcțiilor militare din structuri subordonate, după cum urmează*:
*denumirea funcției, unitatea și garnizoana unde se regăsește, gradul corespunzător funcției, baza
de selecție a candidaților, nivelul studiilor, tematica și bibliografia generală și specifică.
TEMATICA ȘI BIBLIOGRAFIA GENERALĂ (legislație în domeniul apărării) 1 pentru
concurs:
Tematica:
 Statutul cadrelor militare. Dispoziţii generale;
 Îndatoririle şi drepturile cadrelor militare; Interzicerea sau restrângerea exercitării unor drepturi
şi libertăţi;
 Recompense şi sancţiuni ale cadrelor militare;
 Provenienţa cadrelor militare; Acordarea gradelor şi înaintarea cadrelor militare în gradele
următoare; Aprecierea, încadrarea şi promovarea în funcţie a cadrelor militare; Trecerea în
rezervă sau direct în retragere a cadrelor militare.
 Atribuţiile şi responsabilităţile M.Ap.N.; Structura de forţe a armatei; Conducerea M.Ap.N.
 relaţiile dintre militari; relaţiile dintre militari şi personalul civil; comportarea militarilor în
diferite situaţii;
 activitatea zilnică în unitate;
 reguli referitoare la portul uniformei militare şi hainelor civile;
 scutirile şi concediile medicale; învoiri, permisii, concedii;
 rapoarte personale;
 disciplina militară; autoritatea militară;
 categorii şi tipuri de servicii;
 Protecţia documentelor clasificate: reguli generale privind protecția informaţiilor clasificate;
Bibliografia:
 Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, publicată în M. Of. nr. 155/20.07.1995, cu
modificările şi completările ulterioare – capitolul 1, secţiunile 1, 2, 3, 4/capitolul 2, capitolul 3,
capitolul 4, capitolul 6, capitolul 7;
 Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea M.Ap.N., publicată în M. Of. partea I, nr.
654/28.07.2006, cu modificările şi completările ulterioare – capitolul 2, capitolul 5, capitolul 6;
 Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 38 din 15.03.2016 pentru aprobarea R.G.-1 –
„Regulamentul de ordine interioară în unitate”, Bucureşti, 2016;
 Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 97 din 02.09.2014 pentru aprobarea R.G.-2 –
„Regulamentul serviciului interior”, Bucureşti, 2014;
 Ordinul ministrului apărării nr. M. 64 din 10.06.2013 pentru aprobarea R.G. – 3 „Regulamentul
disciplinei militare”, Bucureşti, 2013;
 Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 9 din 2013, Norme privind protecţia informaţiilor
clasificate în Ministerul Apărării Naţionale.

1
este identică pentru toate armele și specialitățile militare.

1 din 13
A. OFIȚERI:

A.1. Specialitatea militară ”psihologie”:


1. Ofițer specialist în Compartimentul cunoaștere și asistență psihologică la Unitatea
Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș, specialitatea militară psihologie – căpitan, gradul maxim care poate
fi acordat este de căpitan;
2. Ofițer specialist în Compartimentul cunoaștere și asistență psihologică la Unitatea
Militară nr. 01016 Tîrgu Mureș, specialitatea militară psihologie – căpitan, gradul maxim care poate
fi acordat este de căpitan;
Sursa de proveniență a candidaților:
 Ofițeri în rezervă;
 Persoane care nu îndeplinesc serviciul militar activ.
Nivelul minim al studiilor, domeniul, specializarea, alte condiții necesare încadrării
posturilor:
 studii universitare de licență, în domeniul psihologie;
 să dețină ”Atestat de liberă practică obținut în specialitatea Psihologie aplicată în
domeniul securității naționale – treapta de specializare – minim ‹‹psiholog practicant autonom››”;
TEMATICA ȘI BIBLIOGRAFIA SPECIFICĂ:
Tematica:
 Bazele/ Fundamentele psihologiei;
 Psihodiagnostic;
 Psihologie organizaţională;
 Psihopatologie;
 Repere legislative ale profesiei de psiholog;
Bibliografia:
 ZLATE M., Fundamentele psihologiei, Ed. Pro Umanitate, Bucureşti, 2000, partea a III-a:
Captarea şi prelucrarea informaţiilor, partea a IV-a Stimularea şi energizarea comportamentului,
partea a V-a Reglarea psihică a comportamentului, partea a VI-a Personalitatea ca structură
integratoare a mecanismelor psihice;
 MINULESCU M., Chestionarele de personalitate în evaluarea psihologică, Ed. Garell Publishing
House, Bucureşti 1996: cap. III Inventarul de personalitate California – H. Gough; cap. V
Chestionare de personalitate construite de R.B. Cattell; cap. VI Chestionare construite de H.J.
Eysenck;
 ZLATE M., Tratat de psihologie organizaţional-managerială, vol. I, Ed. Polirom, Bucureşti,
2004, cap. II – Organizaţiile: definire şi clasificare; cap. V – Omul organizaţional, cap. IX –
Dinamica şi dezvoltarea grupurilor de muncă, Cap. X – Comunicarea organizaţională;
 CONSTANTIN T., Evaluarea psihologică a personalului, Ed. Polirom, Bucureşti, 2004: partea a
IV-a – Dimensiuni psihologice relevante pentru performanţă; partea a V-a – Evaluarea
psihologică la nivelul colectivelor de muncă;
 DSM IV R – Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale, ediţia a IV-a, text revizuit
(Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders Fourth Edition Text Revised);
 IONESCU G., Tulburările personalităţii, Ed. Asklepios, Bucureşti, 1997;
 Legea 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, publicată în Monitorul Oficial
nr. 492 din 01.06.2004, cu modificările şi completările ulterioare (modificat prin Legea nr.
187/2012, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 757 din 12.11.2012);

2 din 13
 Hotărârea de Guvern nr. 788 din 14.07.2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică,
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, publicată în
Monitorul Oficial nr. 721 din 09.08.2005 cu modificările şi completările ulterioare (modificat
prin H.G. nr. 215/30.04.2013, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 271 din
14.05.2013);
 Hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2006 privind
constituirea, declararea, înregistrarea şi funcţionarea cabinetelor individuale, cabinetelor
asociate, societăţilor civile profesionale de psihologie, precum şi exercitarea profesiei de
psiholog cu drept de liberă practică în sectorul public sau privat, în regim salarial;
 Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.105 din 20.09.2014 pentru aprobarea Instrucţiunilor
privind asistenţa psihologică în Armata României, publicat în Monitorul Oficial nr. 716 din
01.10.2014, modificat şi completat cu Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.-7 din
29.01.2015, publicat în Monitorul Oficial nr. 92 din 04.02.2015;
 Codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică.

B. SUBOFIȚERI:

B.1. Specialitatea militară ”sanitar”:


3. Sanitar la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș, specialitatea militară sanitar –
plutonier major, gradul maxim care poate fi acordat este de plutonier;
Sursa de proveniență a candidaților:
 Subofițeri în rezervă, atestați ”parașutist militar”;
 Soldați și gradați profesioniști în activitate atestați, ”parașutist militar”;
 Persoane care nu îndeplinesc serviciul militar activ, care dețin brevet de parașutist;
Nivelul minim al studiilor, domeniul și specializarea necesare încadrării posturilor:
 studii postliceale, în domeniul sanitar, finalizate cu certificat de calificare corespunzător
calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin școala postliceală – nivelul 3 avansat
de calificare, domeniul Sănătate și asistență pedagogică, calificarea Asistent medical generalist.
TEMATICA ȘI BIBLIOGRAFIA SPECIFICĂ:
Tematica:
 Procesul de nursing (investigații, plan si tehnici de îngrijire);
 Administrarea medicamentelor;
 Conduita în urgențe medico-chirurgicale;
 Medicină primară și nursing specific.
Bibliografia:
 Lucreția Titircă, Urgențele medico-chirurgicale, Editura Medicală, 2013;
 Lucreția Titircă, Ghid de nursing cu tehnici de evaluare și instrucțiuni corespunzătore nevoilor
fundamentale, Editura Viața Medicală Românească, 2008;
 Ordinul ministrului sănătății, nr. 1454/02.12.2014 – Norme metodologice privind exercitarea
profesiei de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical, în regim independent, cu
modificările si completările ulterioare;
 Ordinul ministrului sănătății nr. 1226/03.12.2012 – Norme tehnice privind gestionarea deșeurilor
rezultate din activități medicale, cu modificările si completările ulterioare;
 Ordinul ministrului sănătății nr. 961/2016 – Norme tehnice privind curățarea, dezinfecția și
sterilizarea în unitățile sanitare publice și private, cu modificările și completările ulterioare;

3 din 13
 Ordinul ministrului sănătății nr 1101/2016 – Norme de supraveghere, prevenire si limitare a
infecțiilor asociate asistenței medicale în unitățile sanitare, cu modificările si completările
ulterioare;
 Ordonanța de urgență nr. 144/2008 – privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist,
a profesiei de asistent medical, precum si organizarea si funcționarea OAMMR, cu modificările
si completările ulterioare.

B.2. Specialitatea militară ”Comunicații”:

B.2.1. Prevăzute și cu specialitatea ”parașutist”


4. Șef autostație radio la Unitatea Militară nr. 01847 Buzău, specialitatea militară
comunicații – plutonier major, gradul acordat la chemarea în activitate minim sergent major, maxim
plutonier major;
5. Șef autostație radio (poziția 1) la Unitatea Militară nr. 01983 Bacău, specialitatea
militară comunicații – plutonier major, gradul maxim care poate fi acordat este de plutonier major;
6. Șef autostație radio (poziția 2) la Unitatea Militară nr. 01983 Bacău, specialitatea
militară comunicații – plutonier major, gradul maxim care poate fi acordat este de plutonier major;
7. Comandant grupă comunicații la Unitatea Militară nr. 01983 Bacău, specialitatea
militară comunicații – plutonier major, gradul maxim care poate fi acordat este de plutonier major;
Sursa de proveniență a candidaților:
 Subofițeri în rezervă, atestați ”parașutist militar”;
 Soldați și gradați profesioniști în activitate atestați, ”parașutist militar”;
 Persoane care nu îndeplinesc serviciul militar activ, care dețin brevet de parașutist;
Nivelul minim al studiilor, domeniul, specializarea, alte condiții necesare încadrării
posturilor:
 studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat;
 permis de conducere categoria B.

B.2.2. Fără specialitatea ”parașutist”


8. Operator la autostația radio (poziția 1) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară comunicații – plutonier major, gradul maxim care poate fi acordat este de
plutonier major;
9. Operator la autostația radio (poziția 2) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară comunicații – plutonier major, gradul maxim care poate fi acordat este de
plutonier major;
10. Șef autostație radio la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș, specialitatea militară
comunicații – plutonier major, gradul maxim care poate fi acordat este de plutonier major;
Sursa de proveniență a candidaților:
 Subofițeri în rezervă;
 Soldați și gradați profesioniști în activitate;
 Persoane care nu îndeplinesc serviciul militar activ;
Nivelul minim al studiilor, domeniul, specializarea, alte condiții necesare încadrării
posturilor:
 studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat;
 permis de conducere categoria B (doar pentru postul de șef autostație radio).
TEMATICA ȘI BIBLIOGRAFIA SPECIFICĂ:
Tematica:
 Bazele comunicaţiilor şi informaticii.

4 din 13
 Principii generale în comunicaţiile militare.
 Reguli de operare în radiotelefonie.
 Proceduri de transmitere, recepţionare şi confirmare a mesajelor.
Bibliografia:
 F.T./T.-5.1, Manualul instrucţiei soldatului/gradatului voluntar din arma comunicaţii şi
informatică, Sibiu, 2007, capitolul II (secţiunea 1), capitolul III, capitolul IV;
 C.I.-7.1, Manualul de operare în comunicaţiile radiotelefonice militare, Bucureşti, 2014,
capitolul I, capitolul IV, capitolul V.

B.3. Specialitatea militară ”Parașutiști”:


11. Ajutor comandant grupă parașutiști (poziția 1) la Unitatea Militară nr. 01983 Bacău,
specialitatea militară parașutiști – plutonier, gradul maxim care poate fi acordat este de sergent
major;
12. Ajutor comandant grupă parașutiști (poziția 2) la Unitatea Militară nr. 01983 Bacău,
specialitatea militară parașutiști – plutonier, gradul maxim care poate fi acordat este de plutonier;
13. Ajutor comandant grupă parașutiști (poziția 3) la Unitatea Militară nr. 01983 Bacău,
specialitatea militară parașutiști – plutonier, gradul maxim care poate fi acordat este de plutonier;
14. Ajutor comandant grupă parașutiști (poziția 4) la Unitatea Militară nr. 01983 Bacău,
specialitatea militară parașutiști – plutonier, gradul maxim care poate fi acordat este de plutonier;
Sursa de proveniență a candidaților:
 Subofițeri în rezervă, atestați ”parașutist militar”;
 Soldați și gradați profesioniști în activitate atestați, ”parașutist militar”;
 Persoane care nu îndeplinesc serviciul militar activ, care dețin brevet de parașutist;
Nivelul minim al studiilor, domeniul, specializarea, alte condiții necesare încadrării
posturilor:
 studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat;
 permis de conducere categoria B.
TEMATICA ȘI BIBLIOGRAFIA SPECIFICĂ:
Tematica:
 Îndatoririle militarilor paraşutişti şi etapele formării acestora;
 Cunoaşterea paraşutei standard pentru personal;
 Cunoaşterea paraşutei standard de rezervă/PSR;
 Executarea paraşutărilor;
 Cunoaşterea aerodromurilor şi circulaţia pe acestea;
 Noţiuni generale de aerodinamică  şi meteorologie;
 Misiunea, organizarea, înzestrarea şi sprijinul grupei de paraşutişti;
 Locul,rolul şi destinaţia grupei de paraşutişti;
 Reglementări aeronautice;
 Noţiuni de meteorologie aeronautica.
Bibliografia:
 F.T./Pşt.-5 Manualul pentru luptă al grupei de paraşutişti.
 F.T./Pşt.-6, Manualul instrucţiei paraşutistului militar.

B.4. Specialitatea militară ”Geniu”:

B.4.1. Prevăzute și cu specialitatea ”parașutist”

5 din 13
15. Comandant grupă cercetare geniu la Unitatea Militară nr. 01983 Bacău, specialitatea
militară geniu – plutonier major, gradul maxim care poate fi acordat este de plutonier major;
16. Comandant grupă pioneri la Unitatea Militară nr. 01983 Bacău, specialitatea militară
geniu – plutonier major, gradul maxim care poate fi acordat este de plutonier major;
17. Ajutor comandant grupă iluminare la Unitatea Militară nr. 01983 Bacău, specialitatea
militară geniu – plutonier, gradul maxim care poate fi acordat este de plutonier;
Sursa de proveniență a candidaților:
 Subofițeri în rezervă, atestați ”parașutist militar”;
 Soldați și gradați profesioniști în activitate atestați, ”parașutist militar”;
 Persoane care nu îndeplinesc serviciul militar activ, care dețin brevet de parașutist;
Nivelul minim al studiilor, domeniul, specializarea, alte condiții necesare încadrării
posturilor:
 studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat;
 permis de conducere categoria B.

B.4.2. Fără specialitatea ”parașutist”


18. Comandant grupă iluminare la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș, specialitatea
militară geniu – plutonier major, gradul maxim care poate fi acordat este de plutonier major;
Sursa de proveniență a candidaților:
 Subofițeri în rezervă;
 Soldați și gradați profesioniști în activitate;
 Persoane care nu îndeplinesc serviciul militar activ;
Nivelul minim al studiilor, domeniul, specializarea, alte condiții necesare încadrării
posturilor:
 studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat;
 permis de conducere categoria B.
TEMATICA ȘI BIBLIOGRAFIA SPECIFICĂ:
Tematica:
 Principii generale privind executarea lucrărilor de fortificaţii, mascare, asigurare cu apă,
aprovizionare cu energie electrică, exploatare şi prelucrare a materialului lemnos;
 Principii generale, elemente şi procedee de cercetare de geniu;
 Cercetarea de geniu a inamicului, terenului, obiectivelor şi lucrărilor;
 Cunoaşterea mijloacelor şi echipamentelor pentru observarea, determinarea distanţelor şi
declivităţilor;
 Cunoaşterea mijloacelor şi echipamentelor pentru cercetarea obstacolelor explozive, a
drumurilor şi a cursurilor de apă;
 Cunoaşterea şi utilizarea mijloacelor şi materialelor folosite de pionieri;
Bibliografia:
 F.T./G.-7.4 – Manualul instrucţiei genistului - militarul din subunităţile tehnice de geniu,
Râmnicu Vâlcea, 2009, pag. 18 – 22, 25 - 29, 45 – 47, 51 – 58, anexele nr. 3, 5, 8, 9, 18.
 F.T./G.-7.1 – Manualul instrucţiei genistului – Cercetaşul de geniu, Râmnicu Vâlcea, 2007, pag.
9 – 47, Anexele nr. 7,9,10,11;
 F.T./G.-7.2 – Manualul instrucţiei genistului – Pionierul, Râmnicu Vâlcea, 2008, pag. 11 – 92,
Anexele nr. 3-6, 8-10,13-15,17,19,21;

B.5. Specialitatea militară ”apărare chimică, bacteriologică, radiologică și nucleară (CBRN)”:

6 din 13
19. Comandant grupă cercetare C.B.R.N. la Unitatea Militară nr. 01983 Bacău, specialitatea
militară apărare chimică, bacteriologică, radiologică și nucleară (CBRN) – plutonier major, gradul
maxim care poate fi acordat este de plutonier major;
Sursa de proveniență a candidaților:
 Subofițeri în rezervă, atestați ”parașutist militar”;
 Soldați și gradați profesioniști în activitate atestați, ”parașutist militar”;
 Persoane care nu îndeplinesc serviciul militar activ, care dețin brevet de parașutist;
Nivelul minim al studiilor, domeniul, specializarea, alte condiții necesare încadrării
posturilor:
 studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat;
 permis de conducere categoria B.
TEMATICA ȘI BIBLIOGRAFIA SPECIFICĂ:
Tematica:
 Arma chimică: noţiuni generale; agenţi chimici de luptă, clasificare şi fiziopatologie;
 Arma biologică: noţiuni generale; clasificarea agenţilor patogeni; întrebuinţarea agenţilor
patogeni;
 Arma radiologică: noţiuni generale; întrebuinţarea armei radiologice şi riscuri;
 Arma nucleară: noţiuni generale; protecţia personalului şi echipamentelor;
 Emisii altele decât atacul: noţiuni generale; emisiile de radiaţii cu nivel scăzut; substanţe chimice
toxice industriale; toxinele biologice industriale;
 Supravieţuirea şi acţiunile de bază ale militarilor în condiţii / medii CBRN: Semnale de alarmare
şi avertizare în caz de pericol / urgenţă despre contaminare sau atac CBRN; Semne de avertizare
pentru marcarea zonelor de teren contaminate/periculoase, completelor de echipamente de
aprovizionare şi de depozitare; Decontaminarea imediată şi operaţională.
 Protecţia CBRN: Protecţia CBRN a forţei: generalităţi; principiile protecţiei CBRN; Protecţia
individuală CBRN: considerente generale; niveluri de protecţie individuală CBRN; COLPRO în
medii CBRN: considerente generale; principiile întrebuinţării sistemelor COLPRO CBRN.
Bibliografia:
 F.T./CBRN – 7/1, Manualul instrucţiei pentru apărare CBRN, Câmpulung, 2007;
 F.T./CBRN – 7/1, Manualul instrucţiei pentru apărare CBRN, Câmpulung, 2007;
 F.T./CBRN – 7/1, Manualul instrucţiei pentru apărare CBRN, Câmpulung, 2007;
 F.T. – 21, Manualul protecţiei CBRN, Bucureşti, 2015;
 F.T. – 8, Manualul apărării CBRN în operaţii, Bucureşti, 2011.

B.6. Specialitatea militară ”auto și mecanic conductor T.A.B.”:


20. Comandant grupă autospeciale la Unitatea Militară nr. 01983 Bacău, specialitatea
militară auto și mecanic conductor T.A.B. – plutonier major, gradul maxim care poate fi acordat
este de plutonier major;
Sursa de proveniență a candidaților:
 Subofițeri în rezervă;
 Soldați și gradați profesioniști în activitate;
 Persoane care nu îndeplinesc serviciul militar activ;
Nivelul minim al studiilor, domeniul, specializarea, alte condiții necesare încadrării
posturilor:
 studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat;
 permis de conducere categoria B.

7 din 13
TEMATICA ȘI BIBLIOGRAFIA SPECIFICĂ:
Tematica:
 Compunerea generală a autovehiculelor; compunerea generală şi funcţionarea motoarelor
autovehiculelor; compunerea generală şi funcţionarea transmisiei autovehiculelor; sistemul de
suspensie al autovehiculelor; compunerea generală şi funcţionarea sistemului de direcţie al
autovehiculelor; compunerea generală şi funcţionarea sistemului de frânare al autovehiculelor;
 propulsia autovehiculelor; sistemele speciale ale autocamioanelor militare.
 Autocamioanele DAC 665 T şi DAC 665 G: compunerea şi caracteristicile constructive, motorul
MAN-D 2156 HMN8, transmisia, mecanism de direcţie, instalaţia de frânare, suspensia, roţile şi
pneurile, echipamentul electric, instalaţia de umflare a pneurilor din mers, troliul.
 Legislația în vigoare privind circulația pe drumurile publice în România;
 Clasificarea și utilizarea autovehiculelor. Mentenanța autovehiculelor.
Bibliografia:
 F.T./Au.-5, Manualul instrucţiei conducătorilor auto, Piteşti, 2008;
 Manualul autocamioanelor DAC 665T/G. Cunoaştere şi exploatare, Bucureşti, 1983;
 Ordonanța de urgență NR. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată și
actualizată prin ordonanța 14/2017, ordonanța 90/2017, ordonanța 14/2017;
 Ordinul ministrului apărării naționale nr. M. 4/ 2014 pentru aprobarea „Instrucțiunilor privind
operațiunile de mișcare și transport ale marilor unități și unităților militare”;

B.7. Specialitatea militară ”forțe pentru operații speciale”:


21. Subofițer specialist (poziția 21) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi
acordat este de plutonier major;
22. Subofițer specialist (poziția 22) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi
acordat este de plutonier major;
23. Subofițer specialist (poziția 23) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi
acordat este de plutonier major;
24. Subofițer specialist (poziția 24) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi
acordat este de plutonier major;
25. Subofițer specialist (poziția 25) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi
acordat este de plutonier major;
26. Subofițer specialist (poziția 26) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi
acordat este de plutonier major;
27. Subofițer specialist (poziția 27) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi
acordat este de plutonier major;
28. Subofițer specialist (poziția 28) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi
acordat este de plutonier major;

8 din 13
29. Subofițer specialist (poziția 29) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi
acordat este de plutonier major;
30. Subofițer specialist (poziția 30) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi
acordat este de plutonier major;
31. Subofițer specialist (poziția 31) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi
acordat este de plutonier major;
32. Subofițer specialist (poziția 32) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi
acordat este de plutonier major;
33. Subofițer specialist (poziția 33) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi
acordat este de plutonier major;
34. Subofițer specialist (poziția 34) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi
acordat este de plutonier major;
35. Subofițer specialist (poziția 35) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi
acordat este de plutonier major;
36. Subofițer specialist (poziția 36) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi
acordat este de plutonier major;
37. Subofițer specialist (poziția 37) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi
acordat este de plutonier major;
38. Subofițer specialist (poziția 38) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi
acordat este de plutonier major;
39. Subofițer specialist (poziția 39) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi
acordat este de plutonier major;
40. Subofițer specialist (poziția 40) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi
acordat este de plutonier major;
41. Subofițer specialist (poziția 41) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi
acordat este de plutonier major;
42. Subofițer specialist (poziția 42) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi
acordat este de plutonier major;
43. Subofițer specialist (poziția 43) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi
acordat este de plutonier major;

9 din 13
44. Subofițer specialist (poziția 44) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi
acordat este de plutonier major;
45. Subofițer specialist (poziția 45) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi
acordat este de plutonier major;
46. Subofițer specialist (poziția 46) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi
acordat este de plutonier major;
47. Subofițer specialist (poziția 47) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi
acordat este de plutonier major;
48. Subofițer specialist (poziția 48) la Unitatea Militară nr. 01010 Tîrgu Mureș,
specialitatea militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi
acordat este de plutonier major;
49. Subofițer specialist (poziția 1) la Unitatea Militară nr. 01847 Buzău, specialitatea
militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi acordat este de
plutonier major;
50. Subofițer specialist (poziția 2) la Unitatea Militară nr. 01847 Buzău, specialitatea
militară forțe pentru operații speciale – plutonier major, gradul maxim care poate fi acordat este de
plutonier major.
Sursa de proveniență a candidaților:
 Subofițeri în rezervă, atestați în domeniul ”forțe pentru operații speciale”;
 Soldați și gradați profesioniști în activitate, atestați în domeniul ”forțe pentru operații
speciale”.
Nivelul minim al studiilor, domeniul, specializarea, alte condiții necesare încadrării
posturilor:
 studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat;
 permis de conducere categoria B.
TEMATICA ȘI BIBLIOGRAFIA SPECIFICĂ:
Tematica:
 Locul şi rolul luptătorului FOS;
 Caracteristicile luptătorului FOS;
 Misiunile pe care le poate îndeplini luptătorul FOS;
 Pregătirea misiunilor FOS;
 Traiul în condiţii de izolare;
 Procedee expeditive de măsurare în teren;
 Orientarea în teren;
 Instruirea SERE;
 Codul de conduită în captivitate;
 Planul de acţiune pentru evitarea capturării;
 Principii generale privind inserţia/extracţia detaşamentelor de forţe pentru operaţii speciale cu
ajutorul echipamentelor specifice folosind platformele aeriene;
Bibliografia:
 F.T./F.O.S.-6, Manualul instrucţiei luptătorului din forţele pentru operaţii speciale;

10 din 13
 F.T./F.O.S.-7, Manualul instrucţiei de supravieţuire, evitarea capturării, rezistenţa în captivitate
şi evadare;
 F.T./F.O.S.-5, Manualul privind inserţia/extracţia detaşamentelor de forţe pentru operaţii speciale
cu ajutorul echipamentelor specifice folosind platformele aeriene.

Candidații trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, condițiile prevăzute la art. 6 din


Instrucțiunile privind chemarea/rechemarea în activitate, în corpul ofițerilor, al maiștrilor militari
sau al subofițerilor, în vederea încadrării unor funcții de execuție din structurile Ministerului
Apărării Naționale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.124/2017, cu
modificările și completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
810/13.10.2017, respectiv:
a) au cetățenie română;
b) au domiciliul în România de cel puțin 6 luni;
c) nu au fost condamnați penal, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
d) nu se află în curs de urmărire penală și nu sunt trimiși în judecată sau judecați pentru săvârșirea
unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură
cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals, ori a unei infracțiuni săvârșite cu
intenție, care i-ar face incompatibili cu exercitarea profesiei de cadru militar în activitate;
e) nu fac parte din partide, formațiuni sau organizații politice, iar dacă sunt membri se angajează că,
la data chemării/rechemării în activitate, vor renunța la această calitate;
f) nu fac parte din organizații interzise de legislația română și nu sunt membri ai unor organizații
incompatibile cu regulile, activitățile și atribuțiile specifice profesiei militare;
g) nu aparțin unor culte sau asociații/grupări religioase care contravin normelor de păstrare a ordinii
publice, care încalcă bunele moravuri sau afectează exercitarea profesiei militare;
h) nu sunt asociați unici și nu participă direct la administrarea sau conducerea unor organizații sau
asociații comerciale, iar, dacă se află în una dintre aceste situații, se angajează că, la data
chemării/rechemării în activitate, vor renunța la această calitate;
i) își exprimă acordul privind verificarea în vederea autorizării accesului la informații clasificate,
potrivit legii, în vederea chemării/rechemării în activitate;
j) își exprimă acordul privind înregistrarea audiovideo a probelor de concurs, în cazul în care
aceasta se impune;
k) candidații – femei își asumă toate riscurile, în situația în care pe parcursul susținerii probelor de
concurs se află în stare de graviditate/maternitate;
l) au vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani împliniți în anul desfășurării concursului;
m)au absolvit, în cadrul instituțiilor/unităților de învățământ acreditate, studii de nivelul și în
specializările corespunzătoare armei/serviciului și specialității militare prevăzute pentru funcția
vacantă pentru încadrarea căreia se organizează concursul;
n) îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația specifică domeniilor de activitate pentru exercitarea
profesiei, după caz;
o) îndeplinesc alte condiții prevăzute în fișele posturilor vacante, necesare desfășurării activității,
după caz;
p) dețin grad cel mult egal cu cel al funcției vacante;
q) se respectă principiul potrivit căruia militarii nu pot fi subordonați altora cu grade inferioare;
r) sunt declarați "apt" în urma examinării medicale;
s) sunt declarați "admis" în urma evaluării psihologice și a evaluării nivelului de pregătire fizică.
Îndeplinirea condițiilor prevăzute la lit. c) – k) se declară în scris, pe propria răspundere, în
cuprinsul cererii de înscriere la concurs.

11 din 13
Corespondenţa studiilor/specializărilor prevăzute la lit. m) cu armele/serviciile şi
specialităţile militare este cea stabilită prin dispoziţia şefului Direcţiei generale management resurse
umane, nr. D.M.R.U. 21/30.06.2017, cu modificările și completările ulterioare.

Înscrierea la concurs se realizează, prin depunerea dosarului de înscriere, la sediul Unității


Militare 02555, bulevardul Cetății, nr. 43, Tîrgu Mureș, până la data de 14.06.2018, ora 16.00.
Dosarul de înscriere va cuprinde:
a) cerere de înscriere la concurs, în care se menționează funcția pentru ocuparea căreia dorește să
participe la concurs – document tipizat, asigurat candidaților de către structura organizatoare, și
care poate fi completat în momentul înscrierii;
b) formular de bază – date personale – document tipizat, al cărui model este prevăzut în anexa nr.
15 la Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, cu modificările și completările ulterioare; formularul se
asigură candidaților de către structura organizatoare, și va fi completat de solicitant, în prezența
și sub îndrumarea unui reprezentant al structurii de securitate din cadrul structurii organizatoare;
c) certificatul de cazier judiciar, în original;
d) copia certificatului de naștere;
e) copia cărții de identitate;
f) copii ale actelor de studii sau dovada absolvirii acestora;
NOTĂ: Adeverinţele de absolvire a studiilor vor fi acceptate numai dacă sunt în termenul de
valabilitate, respectiv 12 luni de la finalizarea studiilor. Termenul de valabilitate al adeverinţei
de studii se calculează de la data finalizării studiilor, nu de la data eliberării adeverinţei de
către instituţia de învăţământ.
NOTĂ: Cetăţenii români care au absolvit studii superioare/studii medii în alte state, vor
prezenta documentele echivalate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a
Diplomelor din cadrul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
g) livretul militar sau adeverința eliberată de centrul militar zonal/județean/de sector care atestă
calitatea de rezervist și, după caz, efectuarea pregătirii militare;
h) copii ale documentelor care atestă îndeplinirea celorlalte condiții stabilite de către structurile în
care se regăsesc posturile vacante, după caz.
Documentele menționate, la lit. d), e), f) și h), vor fi prezentate, de către candidați, și în
original, în vederea certificării pentru conformitate.

Modul de desfășurare a concursului, termene de înscriere, datele la care se desfășoară


testările și termenele de afișare a rezultatelor pentru fiecare probă de concurs:
1. Înscrierea la concurs, prin depunerea dosarului de înscriere, la sediul Unității Militare 02555,
bulevardul Cetății, nr. 43, Tîrgu Mureș, până la data de 14.06.2018, ora 16.00; dosarele care,
la data prezentării, au fost incomplete, pot fi completate până la data expirării termenului de
înscriere;
2. Verificarea îndeplinirii condițiilor de participare la concurs/examen, și afișarea procesului-
verbal cu rezultatele verificării, la sediul unității organizatoare, nu mai târziu de data de
19.06.2018;
3. Contestațiile privind rezultatele verificării îndeplinirii condițiilor de participare pot fi depuse în
cel mult 24 de ore de la afișarea rezultatelor selecției, și vor fi soluționate în termen de 2 zile
lucrătoare de la data depunerii contestațiilor;
4. Candidații declarați ”admis” ca urmare a îndeplinirii condițiilor de participare, vor participa la
testele eliminatorii de aptitudini, conform următorului program:

12 din 13
5. Examinarea medicală, se va desfășura în cadrul unităților sanitare din rețeaua Ministerului
Apărării Naționale, care vor fi indicate de structura organizatoare, la data specificată pentru
fiecare candidat în parte;
NOTĂ: Costurile examinării medicale se suportă de către fiecare candidat, cu excepția
personalului militar în activitate.
NOTĂ: Nu participă candidații proveniți din soldați/gradați profesioniști în activitate,
declarați ”apt”, cu vizita medicală în termenul de valabilitate.
6. Examinarea psihologică;
7. Evaluarea nivelului de pregătire fizică;
NOTĂ: Examinarea psihologică și evaluarea nivelului de pregătire fizică se desfășoară în
cadrul Centrelor Zonale de Selecție și Orientare, potrivit arondării teritoriale a județelor în
care este dispusă unitatea militară în a cărei stat de organizare se regăsește postul scos la
concurs, conform precizărilor structurii organizatoare.
NOTĂ: Rezultatele testelor eliminatorii de aptitudini pot fi contestate, conform prevederilor
actelor normative în baza cărora s-au desfășurat, urmând a fi soluționate în conformitate cu
aceleași prevederi.
8. După finalizarea testelor eliminatorii, dar nu mai târziu de 05.07.2018, candidații vor
prezenta fișa de examinare medicală, completată cu rezultatul examinării medicale, respectiv
adeverințele care atestă participarea la probele de evaluare psihologică și a nivelului de
pregătire fizică, și rezultatul obținut, în original, în vederea anexării la dosarul de înscriere la
concurs;
9. Rezultatele finale ale testelor eliminatorii de aptitudini se afișează la sediul UM 02555
Tîrgu Mureș, nu mai târziu de 06.07.2018.
10. Testarea scrisă se va desfășura la:
 sediul Unității Militare nr. 01983 Bacău, strada General Ștefan Gușe, nr. 9, în data de
09.07.2018, începând cu orele 10.00, pentru funcțiile militare prevăzute cu specialitățile
militare ”geniu”, ”parașutiști”, ”CBRN”, ”auto și mecanic conductor T.A.B.”;
 sediul Unității Militare nr. 02555 Tîrgu Mureș, bulevardul Cetății, nr. 43, în data de
09.07.2018, începând cu orele 10.00, pentru funcțiile militare prevăzute cu specialitățile
militare ”psihologie”, ”comunicații”, ”sanitar”, ”forțe pentru operații speciale”.
11. Rezultatele obținute la testul scris se afișează la sediul instituției organizatoare, în data de
10.07.2018.
12. Contestarea rezultatelor la testul scris se poate face în termen de 24 de ore de la afișarea
rezultatelor, prin cerere adresată în scris președintelui comisiei de rezolvare a contestațiilor.
13. Contestațiile vor fi soluționate în termen de două zile lucrătoare de la afișarea rezultatelor.
14. Rezultatele finale vor fi afișate în data de 12.07.2018.

Detaliile privind documentele solicitate, condițiile generale și specifice, calendarul


desfășurării probelor concursului, precum și tematica și bibliografia, sunt afișate la sunt afișate la
sediile Unității Militare nr. 02555 (Tîrgu Mureș, bulevardul Cetății, nr. 43), Unității Militare nr.
01010 (Tîrgu Mureș, str. Nicolae Bălcescu, nr. 23), Unității Militare nr. 01847 (Buzău, str. General
Nicolae Baștan, nr. 1), Unității Militare nr. 01983 (Bacău, strada General Ștefan Gușe, nr. 9).

Informații suplimentare pot fi obținute la secretariatul comisiei de concurs, telefon


0265.218.571, sau 0265.250.272, interior 111, în zilele lucrătoare, între orele 08.00–16.00.

13 din 13

S-ar putea să vă placă și