Sistemul Economic: caracteristica generală și mecanismul de coordonare a activității economice

I. Economia naturală și economia de schimb;

II. Esența și evoluția banilor;
III. Sistemul economic;
IV. Economiile moderne contemporane.

I. Economia naturală reprezintă o formă de organizare și de desfășurare a activității economice, în

care nevoile de consum sunt satisfăcute din rezultatul propriei activități, fără a se apela la schimb. În
condițiile acestei activități sau forme de producție sociale, fiecare gospodărie individuală, exercită toate
activitățile în ansamblu, de la obținearea diferitor forme de materie primă pînă la producerea lor în
forma finită.
Această formă de organizare și desfășurare reprezintă și o formă a proprietății sociale și a
predominat: feudalism, sclavagism, societatea primitivă, deci cînd fiecare gospodărie producea doar
pentru satisfacerea necesităților. Îi este caracteristică o slabă dezvoltare și un număr limitat de necesități.
Economia naturală determină și următoarele trăsături de bază:
 în economia naturală, producătorul are toate mijloacele necesare pentru producerea bunurilor;
 produsul creat în economia naturală trebuie să satisfacă cerințele producătorului (reprezintă consumul
interior al gospodăriei date);
 economia naturală este întemeita pe tehnica de rutină, ceea ce determină predominanța muncii fizice;
 munca în economia naturală are un caracter social (este cuprins în limitele înguste ale unităților de
producție, ceea ce determină că forța de muncă este lipsită de mobilitate);
 pentru economia naturală este caracteristic doar ramura agricultura, deci pamîntul reprezintă
principalul factor de producție. Predomină și meșteritul casnic (necesar pentru dezvoltarea economiei
naturale).Persistă diziviunea socială a muncii;
 eficiența economică.
Deci economia naturală este caracteristică doar statelor slab-dezvoltate (persistă și în RM), și
astăzi în măsură foarte mare, poartă un caracter preponderent în dezvoltarea societății date.
Odată cu diviziunea socială a muncii, cu modificarea nevoilor și mijloacele de producție, cu
apariția libertății economice, cu apariția monedei, s-a trecut treptat la o altă formă de organizare –
economia de schimb. Economia de schimb, determină o formă de organizare și desfășurare a activității
economici, în care agenții economici, produc bunuri, obținînd în schimbul lor alte bunuri necesare
pentru satisfacerea necesităților sale.
Trasăturile de bază ale economiei de schimb sunt:
1. Specializarea agenților economici – la baza specializării agenților economici este determinată
diviziunea socială a muncii. Specializarea agenților – tradiție sau obișnuință, dar totuși ca determinant
principal în specializarea agentului economic stă interesul, care poate fi definit ca un avantaj obținut
dintr-o activitate în raport cu altă activitate, și este numit interesul economic. Orice decizie a agentului
economic, determină o multitudine de alternative, care determină specificul individual de a alege.
2. Autonomia și independența agentului – demonstrează că agenții economici sunt abilitați cu drepturi
de decizie, deci înstrăinarea de bunuri poate fi doar în baza criteriilor economici. Autonomia agentului
economic este fundamentată pe interesul lui și este determinat din forma de proprietate și de realizarea
scopurilor;
3. Economia de schimb se realizează doar prin intermediul pieții: elementul de bază în economia de
schimb este piața care la rîndul său determină un mijloc de intermediere între producător și consumator.
 4. Monetarizarea economiei – care determină și demonstrează că banii, alături de capital și specializare
sunt factorii determinanți în activitatea economică.
5. În economia de schimb, tranzacțiile este caracterul de bază între agenții economici, astfel cunoaștem:
tranzacții unilaterale și tranzacții bilaterale (tranzacții de transfer) – reprezintă mișcari univoce între
diferite bunuri.
6. Bunurile în calitate de marfă – marfa reprezintă un bun economic care servește producției sau
satisfacerii necesităților și este destinat procecului vînzare – cumpărare, prin intermediul tranzacțiilor
bilaterale pe piață. Mărfurile por fi sistematizate în următoarele categorii:
 mărfurile corporale de consum personal curent;
 mărfurile corporale de consum personal îndelungat ( frigider, televizor);
 mărfurile incorporale de consum personal (telefonie, servicii poștale);
 mărfurile incorporale de consum social (instituție de stat);
 mărfurile capital (toate utilajile);
 mărfurile resurse naturale (pamîintul);
 mărfuri resurse de muncă (forța fizică, ect.).
 mărfurile corporale și incorporale rezultate din diferite realizare ștințifice (cărți, programe);
 mărfurile sercivii (servicii de management, marketing, juridice);
 mărfurile hîrtii de valoare (drepturi, obligațiuni).
Marfa în economia de schimb are două aspecte:
 Valoare de uz (utilitatea mărfei);
 Valoare de schimb.

II. Apariția banilor a fost generată de economia de schimb. Economia de schimb în proceul de
devoltare a trecut prin mai multe etape:
1. Prima etapă – a durat mai multe secole și a fost numit trocul – cînd schimbul se făcea doar marfă pe
marfă sau servciu.
2. A doua etapă – etapa economiei monetare, care este caracterizată de următoarele faze:
a) timpul care ;
b) faza economiei banilor de metal – deci metalele în calitate de bani, reprezentau o determinare: puteau
fi păstrate și transformate foarte ușor(unui volum mic de metal îi corespundeau o valoare mre)
c) puteau fi divizate perfect (erau utilizate metale: aur, argint, cupru).
3. Faza economiei bănesți cu monedă bătută – a fost scos metalul deoarece circulația lor complica
tranzacțiile economice. Era un schimb foarte incomod, astfel divizarea și măsurarea acestora pentru
fiecare operațiune comercială era foarte dificilă. Monedele de aur și argint au funcționat până la Primul
Război Mondial.
4. Faza circulației mixte – circulația monedelor și a banilor de hîrtie care erau emiși de bănci.
III. Bancnotele au apărut abia în secolul XVII și circulau paralel cu moneda de aur și argint, reprezentau în
circulație valoarea aurului și argintului. Cu timpul aceste bancnote au început să prevaleze cantitatea de
aur și argint din sistemele economice date. Astfel în 1976 la conferința Bretton Woods, banii de hîrtie nu
puteau fi convertiți în aur și argint. Odată cu dezvoltarea sistemului bancar, băncile au creat bani de
credit în care au fost efectuate vînzările, cumpărările de bunuri. Instrumentele de credit pot fi: biletele la
ordin, cambia, trata.
Banii în societatea contemporană îndeplinesc și următoarele funcții:
 Funcția de schimb – principala funcție a banilor deoarece banii reprezintă un mijloc intermediar în
 relația de schimb;
 Mijloc de plată – în acest caz vînzătorul devine creditor iar cumpărătorul – debitor. Această funcție
poate fi îndeplinită în următoarele împrejurări – la restituirea imprumuturilor banești, plata salariiilor;
 Mijloc de măsură (calcul) – moneda națioanlă reprezintă un etalon regional de măsurare pentru
întreaga activitate economică, instrumentul principal de măsurare monetară este – prețul;
 Mijloc de acumulare (dezaurizare) – reprezintă toate rezervele bănești;
 Banii universali – dacă spațiul de circulație depășește limitele unui stat, atunci avem de afacere cu
moneda internațională sau valută.
În prezent sunt cunoscute și monedele de cont ca de exemplu – DST (drepturi speciale de
tragere). Emisă de fondul monetar internațional, se utilizează ca activitate de rezervă.

IV. Pe parcursul istoriei, au fost dterminate o multitudine de forme de desfășurare a activității

economice care au fost într-o permanentă evoluție. Ca elemente de bază ramîneaua aceleași, fiind într-o
interdependență, in unele state mai mult sau mai putin stabil.
Sistem – reprezintă un ansamblu de elemente, care sunt aflate într-o permanentă interacțiune și
formează o entitate.
Sistemul economic – reprezintă o anumită modalitate de organizare a activității economice și
sociale a unui stat care la rândul său determină modul de utilizare a resurselor economice, de organizare
și de funcționare a procesului de producție și de trecere, ceea ce demonstrează că sistemul economic
reprezintă și un ansamblu de relații economice. Din pucntul de vedere istoric, multitudinea de elemente
ale suprastructuri (politice, juridice, ideologice cu rolul economic) prin intermediul căruia se desfășoară
orice activitate economică.
Elementele fundamentale ale sistemului economic sunt:
 Forma proprietății asupra resurselor (asupra rezultatelor activității economice) care delimitează forma
de proprietate (privată, publică sau mixtă);
 Scopul urmărit de către agenții economici în afacerile sale;
 Sistemul de stimualre, motivare ale agenților economici.
Sistemul economic include urmatoarele substiseme:
 Tehnico-economic;
 Economic;
 Economico-social;
 Social.
Odată cu dezvoltarea societății, sistemele economice au fost clasificate in urmatoarele moduri
după Paul Samuelson:
 sistemul intreprinderilor private;
 sistemul socialist;
 sistemul comunist;
 sistemul fascist.
John Galbraith a divizat: preindustriale și industriale.
Alți economiști: decentralizat – centralizat; de piață liberă – dirijate.
Deci în știința economică contemporană, cel mai răspândit criteriu de clasificare a sistemului
economic este determinat în baza formei de gospodarie: sisteme economice natuarle; economia de piață
(schimb); economie de comandă (sistemul URSS).
 Unii economiști mai determină și al 4-lea tip: economia de tranziție. Dar totuși tipurile principale
ale sistemului economic sunt: a) sistemul de piață; b) sistemul economic centralizat planificat; c)
economie mixtă.

V. Economia mixtă contemporană reprezintă o formă de organizare și desfășurare a activității

economice în care ar funcționa atît economie naturală cît economie de producere cu elemente atât care
determină mecanismul de piață cât și mecanismul de comandă.
Trebuie să menționăm că în prezent în economia mondială nu există sisteme economice pure.
Deci economia contemporană reprezintă o economie mixtă. Economia mixtă determină o îmbinare
rațională a elementelor mecanismului economiei de piață cu unele elemente ale economiei planificate și
dirijate. Elementul determinat in economia mixtă este piața.
Constituția Republicii Moldova susține că economia țării este o economie de piață de orientare
socială, bazată pe propritate privată și proprietate publică, antrenată intr-o concurență liberă.
Paul Samuelson a demonstrat că în economia contemporană, în economia liberă de piață,
oamenii inconștiet deservesc societatea mai bine decît ar face-o conștient.
Trăsăturile principale ale economiei mixte sunt:
 Prezența proprietății private și publice;
 O multiduine de forme de proprietate în domeniul de antreprenoriat;
 Dezvoltarea infrastructurii de piață;
 Stabilirea de către stat a priorităților în dezvoltarea economică;
 Asigurarea de către stat a stabilității sociale.
Se cunosc și o multitudine de modele:
 modelul anglo-saxon;
 modelul vest-european;
 modelul economiei sociale de piață;
 modelul paternalist.