Domnul Celofan

De multe ori, ceilalți trec pe lângă mine și nu mă văd. Sunt Domnul Celofan. Străveziu și lipsit de
importanță. Cum aș putea să însemn ceva pentru cineva, vreodată, dacă sunt transparent din cap
până-n picioare. Prin mine vezi totul. Vezi câinii cum se ușurează la colțul blocului, vezi băbuțele
grăbite cu gențile lor burdușite, vezi aproape totul, încețoșat ce-i drept.
Nu m-am născut așa. Am învățat la cel mai bun liceu din oraș, Liceul Teoretic. Am fost un puști
slab, cu ochii trași, fără mare însemnătate. Timid, din fire, excesiv de timid, de fapt, asta a pricinuit
întreaga mea corvoadă, pe care a trebuit să o sufăr toată viața. Timiditatea m-a adus aici unde sunt
acum. Fac parte din categoria celor ce nu-și pot modifica natura. Nu pot să fur în adevăratul sens al
cuvântului, pentru mine, să ne înțelegem, am furat o singură dată o carte pentru un bun prieten de-al
meu, din biblioteca orașului. Am ascuns-o în pantalon, sub tricou. Cred că voiam mai mult să-l
impresionez. Nu pot să împușc pe cineva. Am avut ocazia să-l împușc pe iubitul fostei mele soții și
m-am lăsat păgubaș. Nu pot și cu asta basta. Sunt slab și subțire ca o foaie de celofan. Dar să ne
întoarcem la ale noastre. Să vă spun cum a început totul.