Osteologie și artrologie

Țesutul osos

Este un tip de țesut conjunctiv - țesut conjunctiv dur. Celulele osoase tinere se numesc osteoblaste și
secretă substanța fundamentală numită oseină. Oseina este impregnată cu săruri de calciu și fosfor. Celulele
osoase mature, osteocitele, stau în cavități numite osteoplaste. Osteoclastele sunt celule mari, multinucleate
cu rol de macrofage, intervin în modelarea osului prin demineralizare. Substanța fundamentală formează
lamele osoase.
În ţesutul osos compact (haversian) lamelele osoase au dispunere concentrică, fiind situate în jurul
unor canale (Havers) care conţin nervi şi vase de sânge. Un canal Havers înconjurat de lamele osoase
formează un osteon (sistem haversian) - unitatea de structură și funcție a țesutului osos compact. Țesutul
osos compact se găsește în diafizele oaselor lungi și la suprafața oaselor scurte și late.
În ţesutul spongios (trabecular) lamelele se întretaie, lăsând între ele spaţii libere (areole) pline cu
măduvă osoasă roșie (hematogenă). Formează epifizele oaselor lungi și se găsește în interiorul oaselor scurte
și late.

Compoziţia chimică a ţesutului osos este reprezentată schematic astfel:

- apă 20-25% şi reziduu uscat 75-80%.

- din reziduul uscat numai 40% este substanţă organică (oseina), 60% fiind substanţe anorganice (săruri
minerale - fosfat de calciu).

Rolul oaselor în organism:

a. Asigura susținerea musculaturii scheletice;
b. Reprezintă partea pasivă în mișcare formând pârghii osoase asupra cărora acționează mușchii;
c. Protejează organele vitale;
d. Reprezintă depozite de Ca și P ale organismului;
e. Intervin în producerea elementelor figurate ale sângelui prin măduva hematogenă;
f. Au rol antitoxic, depozitează substanțe toxice pe care le eliberează treptat în circulație, astfel încât
concentrația toxicului să nu crească brusc.
Alcătuirea scheletului

Oasele, în număr de 223, legate între ele prin articulaţii, alcătuiesc scheletul împărțit, după regiunile
corpului, în scheletul capului, scheletul trunchiului şi scheletul membrelor.

1. Scheletul capului
Este alcătuit din 22 oase dintre care 8 formează neurocraniul ce conţine encefalul, iar 14 formează
viscerocraniul.
Neurocraniul, cu capacitate medie de 1400-1500 cm3, are forma unui ovoid cu partea posterioară
mai voluminoasă şi prezintă o bază şi o boltă. Dintre oasele care-1 alcătuiesc, 4 sunt mediane si
neperechi: frontal, etmoid, sfenoid, şi occipital, iar 4 sunt perechi: oasele temporale şi parietale.
Viscerocraniul cuprinde 6 oase perechi: lacrimale, nazale, zigomatice, maxilare, palatine și cornetele
nazale inferioare și 2 oase nepereche: vomer și mandibulă.

2. Scheletul trunchiului
Scheletul trunchiului este format din coloana vertebrală, sternul și coastele.
 Coloana vertebrală
Este scheletul axial situat în planul median posterior al corpului. în alcătuirea ei intră 33-34 vertebre: 7
cervicale, 12 toracale, 5 lombare, 5 vertebre sacrale care sunt unite si formează osul sacrum și 4-5 vertebre
coccigiene, unite și reduse, ce formează osul coccis.
Vertebra tip are două componente:
- una anterioară, corpul, având forma aproape cilindrică
- una posterioară - arcul vertebral, delimitându-se între acestea orificiul vertebral. Prin suprapunerea
orificiilor vertebrale se formează canalul vertebral ce adăposteşte măduva spinării.
Arcul este legat de corpul vertebrei prin doi pediculi vertebrali, iar între corpurile vertebrale se găsesc
discurile intervertebrale, formaţiuni fibro-cartilaginoase, care articulează corpurile vertebrale şi permit îndoirea
coloanei vertebrale.
Arcul vertebral şi pediculii prezintă proeminenţe numite apofize; există două tipuri de apofize:
- unele servesc pentru inserţia muşchilor: apofiza spinoasă situată dorsal şi două apofize transverse situate
lateral ;
- altele servesc la articulaţia corpurilor vertebrelor între ele - apofize articulare şi sunt situate pe părţile
laterale ale arcului, două superioare şi două inferioare.
 Marginea superioară şi cea inferioară a fiecărui pedicul prezintă cîte o adâncitură. Prin
suprapunerea celor două adâncituri de la arcurile a două vertebre succesive se formează de fiecare
parte câte un orificiu intervertebral, prin care ies nervii spinali.
Între vertebrele ce alcătuiesc regiunile coloanei vertebrale există unele deosebiri.
Astfel, primele două vertebre ale regiunii cervicale prezintă modificări determinate de articulaţia
craniului la coloana vertebrală.
Prima vertebră numită atlas nu are corp; este de formă inelară. Pe ea se fixează, în două
cavităţi articulare, cei doi condili occipitali.
A doua vertebră numită axis prezintă pe faţa superioară a corpului său o proeminenţă numită
dinte, care pătrunde în partea anterioară a inelului atlasului. In mişcarea de rotire a capului, craniul
împreună cu atlasul se rotesc în jurul dintelui axisului.
Coloana vertebrală prezintă, în plan sagital, 4 curburi: - curburile fiziologice: cervicală, toracală,
lombară, sacrală, iar în plan frontal o uşoară curbură laterală la nivelul membrului superior care, pentru
dreptaci este orientată cu convexitatea spre dreapta, iar pentru stîngaci cu convexitatea spre
stânga.
 Sternul este un os lat, median şi impar, situat în partea anteri oară a toracelui. De partea
superioară mai lăţită(manubriu sternal) se articulează claviculele, iar pe marginile laterale
prezintă 7 feţe articulare în care se prind primele 7 perechi de coaste; segmentul său inferior,
numit apendice xifoid, rămâne multă vreme cartilaginos (pâna la 40 de ani).
 Coastele - primele 7 perechi sunt coaste adevărate, următoarele 3 perechi sunt coaste false, iar
ultimele 2 perechi nu ajung la stern, neavând cartilaje costale, ele se numesc flotante (libere).

3. Scheletul membrelor
1. Scheletul membrelor superioare este format din:
a) Centura scapulară care leagă membrul superior de torace şi este formată din câte două oase de
fiecare parte: clavicula, situată anterior şi scapula (omoplatul), situată posterior.
b) Partea liberă sau membrul superior propriu-zis are 3 segmente:
 braţul- humerus
 antebraţul – radius și ulna/ cubitus
 mâna- 8 carpiene, 5 metacarpiene și 14 falange
2. Scheletul membrelor inferioare este format din:
a) Centura pelviană formată dintr-un singur os coxal de fiecare parte, care provine din sudarea a
trei oase primitive: ilion, ischion şi pubis. Cele două oase coxale se articulează posterior
cu osul sacrum şi anterior, între ele, la nivelul simfizei pubiene. Împreună formează pelvisul
(bazinul), care la femeie este mai larg şi mai scund.
b) Scheletul membrului inferior liber este format din 3 segmente:
 Scheletul coapsei - femur, cel mai lung os din corp. In partea anterioară a genunchiului se
găseşte rotula.
 Scheletul gambei -fibula (peroneul) şi tibia
 Scheletul piciorului -tarsiene, în număr de 7 (dintre acestea astragalul formează glezna şi
calcaneul - călcâiul), 5 oase metatarsiene şi 14 falange.

Articulaţiile
Oasele sînt legate între ele prin articulaţii. După gradul de mobilitate posibilă între oasele care
alcătuiesc o articulaţie, acestea se împart în:
 Sinartrozele sunt articulaţii fixe; între oasele ce se articulează se interpune un strat de
ţesut conjunctiv (sindesmoze - suturile craniene), cartilaginos (sincondroze - simfiza
pubiană) sau osos (sinostoze - la bătrâni),
 Diartrozele sunt articulaţii mobile, iar articulaţiile cu cea mai mare mobilitate se numesc
artrodii. Cele cu mobilitate redusă se numesc amfiartroze. La nivelul lor, între oasele ce se
articulează se interpune o formaţiune fibrocartilaginoasă (exemplu: articulaţiile dintre corpurile
vertebrale, între care se intercalează discurile intervertebrale).