Sunteți pe pagina 1din 9

Componentele antrenamentului sportiv ȋn jocurile

sportive. Fotbal

Student: Valentin Liscǎnoiu

Prin pregătire fizică se înţelege „întregul sistem (ansamblu) de mijloace care asigură
mărirea capacităţii funcţionale a organismului prin nivelul înalt de dezvoltare a calităţilor
motrice şi specifice, ridicarea indicilor morfo-funcţionali pe fondul unei perfecte stări de
sănătate". 1
Pregătirea fizică în jocul de fotbal prezintă două componente - pregătirea fizică generală şi
pregătirea fizică specifică, care asigură creşterea randamentului fotbaliştilor atât în procesul de
antrenament cât şi în cadrul jocurilor oficiale. Pregătirea tehnică şi tactică se bazează în primul
rând pe o pregătire fizică generală optimă contribuind la obţinerea performanţelor superioare în
fotbal.
Principalele obiective ale pregătirii fizice generale sunt următoarele:
 adaptarea la efort a funcţiunilor vitale ale organismului;
 dezvoltarea multilaterală şi proporţională a tuturor părţilor şi segmentelor corporale;
 dezvoltarea motricităţii generale a jucătorilor;
 completarea bagajului de priceperi şi deprinderi motrice de bază
Evoluţia fotbalului scoate în evidenţă necesitatea formării unor jucători echilibraţi din punct de
vedere fizic, tehnic şi tactic în scopul obţinerii rezultatelor aşteptate. Pregătirea fizică specifică
este implicată direct în desfăşurarea eficientă a acţiunilor tehnico-tactice bazate pe dezvoltarea
optimă a capacităţilor coordinative şi condiţionale, adaptate în permanenţă la situaţiile extrem de

1
complexe apărute în timpul jocului. Trebuie să se ţină cont în antrenamente de următoarele reguli
metodice:
1) exerciţiile vor avea durată variabilă, similară cu durata eforturilor de joc (1-30
sec. efort maxim, 1-200 sec. efort mediu, 1-4 min. sau chiar 5 min. efort redus);
2) pauzele de refacere vor avea durate inegale şi ordinea aleatorie (1-30-40 sec.);
3) exerciţiile nu trebuie să solicite viteza, forţa, rezistenţa într-o succesiune
întâmplătoare;
4) efortul din timpul exerciţiilor trebuie realizat prin mijloace nespecifice sau
specifice cu o pondere sporită a acestora din urmă.

A. Capacitatea condiţională - viteza, în înţelesul cel mai larg, reprezintă capacitatea


omului de a efectua mişcările într-un timp cât mai scurt. Viteza este capacitatea motrică care
depinde şi este condiţionată, de foarte mulţi factori, fiind, din acest punct de vedere, capacitatea
cea mai complexă. Este unanim acceptat faptul că, viteza este o capacitate motrică mai mult
înnăscută, decât dobândită, constituind o zestre ereditară, fiind programată genetic. În fotbalul
actual, se pune mare accent pe viteză, antrenorii căutând să introducă în echipă cât mai mulţi
jucători, înzestraţi cu o astfel de capacitate motrică (în toate formele ei de manifestare, specifice
jocului) pentru a obţine performanţele dorite. Jocul de fotbal modern, obligă antrenorii să se
orienteze încă de la selecţie, pe jucători de viteză. Dezvoltarea vitezei specifice fotbalului se
realizează şi prin metoda repetării acţiunilor de joc, conform căreia, efortul de viteză trebuie să
se desfăşoare:
* pe distanţe specifice;
* prin executarea acţiunilor tehnico-tactice;
* în combinaţii cu exerciţii pentru forţă şi rezistenţă;
* pe durate variabile, alternând cu pauze;

B. Capacitatea condiţională - rezistenţa, reprezintă „capacitatea organismului de a efectua un


lucru mecanic de o anumită intensitate, un timp mai îndelungat, fără scăderea eficienţei activităţii
depuse, în condiţiil reprimării stării de oboseală

Rezistenţa specifică fotbaliştilor este de o importanţă determinantă pentru obţinerea unor


performanţe superioare, cât şi pentru a putea susţine în mod corespunzător eforturile din
antrenament. Rezistenţa se combină în mod eficient în jocul de fotbal cu forţa şi viteza. Aceasta
este una dintre cele mai perfectibile calităţi motrice, deoarece este determinată de dezvoltarea
marilor funcţiuni (de tip constituţional) şi de cunoştinţele destul de avansate ale specialiştilor în
metodica elaborării ei. Dezvoltarea rezistenţei de joc se bazează pe mijloacele de dezvoltare ale
rezistenţei generale ca substrat morfo-funcţional pentru rezistenţa specifică. Această rezistenţă
specifică se manifestă în următoarele situaţii:
 pe toată durata jocului;
 în alergarea din timpul jocului, care cuprinde distanţe între 5-12 km;
 în timpul solicitărilor fizice, tehnice şi tactice ale unei acţiuni;
 la solicitările mai multor acţiuni corelate;
 la eforturi prelungite (sau repetate) de viteză;
 la eforturi repetate de forţă;
 la eforturi continue de exerciţii tehnice;

Această metodă permite dezvoltarea rezistenţei, dar şi a vitezei, într-un efort cu intensităţi
variabile, stabilite pe anumite durate şi distanţe, cu pauze corespunzătoare pentru odihnă-
refacere.

C. Capacitatea condiţională - forţa, reprezintă „ capacitatea omului (bilogică şi psihică)


de a învinge o rezistenţă exterioară măsurată în kilograme cu ajutorul halterelor şi
dinamometriei."2 În fotbal, deosebim o forţă generală, prin care înţelegem forţa la nivelul tuturor
grupelor musculare, care realizează o hipertrofie şi are, ca efect, o dezvoltare fizică armonioasă,
şi o forţă specifică, tipică fotbalistului, care realizează o dezvoltare la nivelul grupelor musculare
interesate în execuţiile tehnico-tactice cu şi fără minge (în special musculatura trenului inferior şi
musculatura abdominală. Capacitatea de performanţă în fotbal este influenţată şi determinată de
următorii factori motrici subiectivi: coordonarea (îndemânarea), mobilitatea, priceperile motrice,
deprinderile motrice etc.

2
D. Capacitatea coordinativă coordonare (îndemânare) reprezintă „capacitatea de a
selecţiona şi efectua rapid şi corect acţiuni motrice, adecvate unor situaţii neprevăzute, cu o
3
eficienţă crescută" Pe fondul dezvoltării ei se perfecţionează mecanismele coordonării unor
mişcări complicate, condiţie a însuşirii corecte şi rapide a deprinderilor tehnico-tactice şi folosirii
lor în situaţii variate.
În mod deosebit, în jocul de fotbal sunt solicitate aspectele de diferenţiere kinestezică,
capacitatea de orientare spaţială, capacitatea de echilibru şi capacitatea de adaptare şi readaptare
motrică (adaptare optimă la modificările de situaţii). În mod frecvent, se spune despre un jucător
de fotbal, care execută coordonat mişcări de picioare cu mingea, că este îndemânatic.

E. Capacitatea coordinativă mobilitate reprezintă „capacitatea omului de a utiliza la


maximum potenţialul natomic de locomoţie într-o anumită articulaţie sau în ansamblul
articulaţiilor corpului, concretizată prin efectuarea unor mişcări cu amplitudine mare".
Şi în fotbal, în intenţia obţinerii unei tehnici de execuţie a unui element sau a unui procedeu
cât mai eficient, practica antrenamentului a demonstrat că dezvoltarea capacităţii musculare
diferenţiate (pe viteză, cursiv, forţă, rezistenţă) sau combinate nu asigură integral efectuarea
mişcării cu precizie, cursiv şi economic. Putem defini priceperea, ca fiind „posibilitatea
dobândită prin învăţare de a executa o acţiune, atât pe plan real, cât şi mental, în condiţii foarte
variate, realizând o adaptare promptă la eventualele schimbări".
Când caracterizăm pe cineva drept „priceput" subînţelegem modul de rezolvare a situaţiilor
pe baza a ceea ce se cunoaşte şi un nivel superior de înzestrare aptitudinală.
Deprinderile motrice pot fi definite drept calităţi ale actelor învăţate, care prin exersare
dobândesc indici superiori de execuţie: coordonare, precizie, viteză, uşurinţă, plasticitate,
automatizare.
Deprinderile perceptiv-motrice constituie acea clasă de deprinderi în care sintezele
operaţionale, se realizează pe baza particularităţilor perceptive ale situaţiei externe şi a reacţiilor
motrice asociate acestora. Astfel de deprinderi sunt specifice şi fotbalului unde adversarul,
obiectul de joc sau structurile tactice sunt variabile.

Pregătirea tehnică
3
În fotbalul contemporan, tehnica jocului a atins un nivel ridicat de execuţie şi
spectaculozitate din punct de vedere al exprimării specifice a jucătorilor.
De cele mai multe ori, perfecţiunea execuţiilor fotbaliştilor poate fi raportată la un nivel
aproape artistic datorită varietăţii procedeelor, preciziei acţiunilor, automatizării şi subtilităţii lor.
„ Tehnica jocului de fotbal reprezintă totalitatea deprinderilor motrice specifice fotbalului
(procedee tehnice) desfăşurate după legile activităţii nervoase superioare şi ale biomecanicii,
având la bază capacităţile fizice ale jucătorilor, în vederea rezolvării eficiente şi oportune a
situaţiilor tactice în
atac şi apărare".
Pentru a înţelege performanţa în cadrul jocurilor sportive trebuie să se pornească de la
structura actului motric raportată la trei puncte fundamentale:
1. finalitatea mişcării;
2. programarea mişcării;
3. execuţia motrică.
Pregătirea tehnică presupune alcătuirea unui program motric bazat pe repetarea elementelor
care în jocurile sportive (sporturi de situaţie), permit finalizarea unor acţiuni de atac şi apărare pe
baza unei anumite intenţii de joc: şut, dribling, conducere, aruncare e.t.c. (K. Schock, citat de R.
Manno, 1996)
Obţinerea performanţelor superioare în fotbal şi nu numai, se poate datora şi stilurilor
proprii de executare a unor acte motrice, acţiuni, procedee tehnice. Datorită eficacităţii şi felului
în care sunt utilizate în scop tactic, acţiunile de executare a unor procedee tehnice, sunt preluate
de alţi jucători sau pot constitui variante noi ale unor procedee tehnice clasice. Pentru pregătirea
tehnică se folosesc metodele generale ale pedagogiei – exersarea , repetarea, corectarea şi cele ale
învăţării şi perfecţionării fiecărui element sau acţiune în parte.

Pregătirea tactică
Pornind de la definiţia tacticii şi anume „un sistem de principii, idei şi reguli de abordare a
competiţiilor de către sportiv prin care acesta îşi valorifică toate capacităţile tehnice, fizice,
psihice în vederea rezolvării situaţiior problematice (de concurs) create de adversari, coechipiei
şi ambianţă pentru obţinerea succesului" , subliniem în continuare importanţa şi complexitatea
acestei componente a antrenamentului în ideea creşterii capacităţii de performanţă în fotbal.
Tactica este un element esenţial în materializarea concepţiei de joc a echipei, ţinând cont de
eforturile şi acţiunile jucătorilor care colaborează într-un mod unitar în vederea atingerii
obiectivului stabilit.
În antrenamentele echipelor de fotbal trebuie să ţinem cont de faptul că pregătirea tactică
subordonează celelalte componente, se face în paralel cu pregătirea tehnică şi în strânsă legătură
cu pregătirea teoretică şi psihologică, se face progresiv prin creşterea gradului de dificultate , iar
educarea gândirii tactice, a componentelor de manifestare a acesteia joacă un rol important în
pregătirea tactică. Pregătirea tactică se bazează pe o activitate mentală intenţionată de rezolvare a
situaţiilor problematice specifice jocului de fotbal. Această activitate conţine informaţiile stocate,
informaţiile din joc şi rezolvarea corectă a situaţiilor apărute în timpul jocului. În fotbal, decizia
este tot mai dificil de luat din cauza incertitudinii, imprevizibilului oferit de jocul în sine,
desfăşurat în viteză tot mai mare şi în criză de spaţiu şi de timp. Deoarece fotbalul modern este
din ce în ce mai tacticizat, se impune o abordare specifică a metodicii pregătirii tactice. Aceasta
presupune folosirea unor metode moderne pentru îmbunătăţirea pregătirii tactice a fotbaliştilor,
care ar fi următoarele:
1) metode de perfecţionare a capacităţii de repartizare a forţelor. Aceasta se realizează prin
repartizarea planificată a forţelor, a execuţiei precise a combinaţiilor tehnico-tactice şi
depăşirea condiţiilor problematice din concurs (joc oficial), prin creşterea dinamismului
şi intensităţii acţiunilor, prin creşterea volumului de efort, prin mărirea distanţelor,
prelungirea duratei de joc şi lupta pentru un anumit rezultat, prin introdcucerea
succesivă în cadrul diferitelor exerciţii a sportivilor odihniţi şi prin dezvoltarea
capacităţii organismului de a se integra foarte repede în activitate;
2) metode de utilizare oportună a tehnicii în timpul întrecerii (joc oficial), care se referă la
executarea exerciţiilor în condiţii ce necesită o alegere corectă a mijloacelor tehnice,
introducerea adversarului care acţionează cu o intensitate crescândă, la competiţiile cu
parteneri ale căror acţiuni seamănă prin stilul lor cu lupta viitorului adversar (echipă), la
sarcinile tactice care trebuie să dezvolte gândirea tactică, să stimuleze creativitatea
sportivului şi spiritul de iniţiativă;
3) metode de perfecţionare a capacităţi de colaborare cu coechipierii care se realizează
prin introducerea periodică în echipă a unor jucători de rezervă şi stăpânirea noilor
combinaţii şi automatisme simultan cu perfecţionarea sistemului tactic principal;

Pregătirea teoretică şi psihologică


Prin pregătire teoretică se înţelege ansamblul cunoştinţelor de specialitate transmise de
către antrenori în vederea aplicării în practică a unor noţiuni, principii, reguli folosite pentru
optimizarea randamentului în competiţii.
Componentele de bază ale pregătirii teoretice sunt următoarele:
 cunoştinţe dobândite în urma pregătirii intelectuale generale;
 cunoştinţe de biomecanică, de fiziologie, de igienă, psihologie e.t.c;
 informaţii generale despre sport;
 noţiuni temeinice despre tehnica şi tactica jocului de fotbal;
 cunoaşterea precisă şi corectă a legilor jocului de fotbal ş.a.
Antrenorii împreună cu jucătorii trebuie să fie preocupaţi de o permanentă optimizare a
pregătirii teoretice, fapt realizat atât în procesul de antrenament cât şi în alte ocazii mai speciale
(cantonament, zile de odihnă, vacanţă ş.a.) Noutăţile apărute în jocul de fotbal actual şi tendinţele
acestuia, modificările recente ale unor legi ale jocului impun o temeinică pregătire teoretică atât
a antrenorilor cât şi a jucătorilor fără de care nu se pot obţine performanţele dorite şi nu se poate
dezvolta capacitatea de performanţă a jucătorilor de fotbal.

Pregătirea psihologică este o componentă a întregului proces de pregătire (pregătire şi


educaţie) a sportivului în şi în afara antrenamentului propriu-zis, având rol în formarea
personalităţii acestuia, a capacităţii sale de autoconducere şi autoreglare.
Conţinutul pregătiii psihologice constă în dezvoltarea laturilor activităţii
psihocomportamentale a sportivului care îi condiţionează acestuia o conduită eficientă în
antrenament, atât în privinţa adaptării depline la solicitări şi stresuri,
Se cunosc trei tipuri de pregătire psihologică şi anume: de bază, specifică ramurii sau
probei sportive şi pentru concurs.
Pregătirea biologică
În sportul contemporan, pregătirea biologică reprezentată de refacerea capacităţii de efort
şi de recuperarea sportivilor, a devenit o componentă extrem de importantă a procesului de
antrenament.
Refacerea organismului după efort este reprezentată de mijloacele naturale şi artificiale
provenite din mediul intern sau extern folosite în scopul accelerării proceselor de reechilibrare a
funcţiilor organismului şi chiar a depăşirii capacităţii funcţionale actuale.
Capacitatea de refacere după efort depinde de o serie de factori cum ar fi: gradul de
antrenament şi forma sportivului, vârsta jucătorului, vechimea în sport, factorii extrasportivi
(alimentaţia şi regimul de viaţă sportivă).
Activitatea fotbalistică presupune o serie de aspecte specifice de care antrenorii trebuie să
ţină seama în procesul de dezvoltare permanentă a capacităţii de performanţă a jucătorilor. Ne
referim aici la refacerea şi recuperarea permanentă, la faptul că efortul şi refacerea trebuie să
corespundă cerinţelor competiţionale şi la condiţiile climatice în care se desfăşoară
antrenamentele şi jocurile de fotbal.
În acest context, se folosesc următoarele tipuri de refacere:
 refacerea prin repaus;
 refacerea prin odihnă;
 refacerea prin somn;
 refacerea dirijată;
 refacerea prin alimentaţie;
 refacerea medicamentoasă;
 refacerea în care se folosesc factori balneohidroterapeutici sau naturali;
 refacerea bazată pe regimul de viaţă specific al jucătorului.

Recuperarea se referă în special la readucerea jucătorului la totala sa integritate fizică,


fiziologică şi psihică în urma unor acccidente (fracturi, entorse, afecţiuni articulare etc),
îmbolnăviri sau stări grave de supraantrenament. Indiferent de perioada în care se efectuează
recuperarea unui jucător, trebuie să asociem mijloacele medicale, igienice e.t.c, cu cele de
recuperare psihică.
În această idee, considerăm necesar să amintim traumatismele specifice importante care se
întâlnesc frecvent la jucătorii de fotbal: entorse la nivelul gleznei şi genunchiului, traumatisme la
nivelul genunchiului în care sunt afectate ligamentele încrucişate, colaterale şi meniscurile),
fracturi, crampe şi întinderi musculare, rupturi musculare, contuzii şi întinderi ligamentare.
În fotbalul actual, pregătirea biologică are o importanţă deosebită datorită specificului
efortului şi al accidentelor destul de grave, care pot apare în timpul jocurilor la nivel de mare
performanţă.

Bibliografie:
- https://ro.scribd.com/upload-document?archive_doc=261200583&escape=false&metadata=%7B
%22context%22%3A%22archive_view_restricted%22%2C%22page%22%3A%22read%22%2C
%22action%22%3A%22download%22%2C%22logged_in%22%3Atrue%2C%22platform%22%3A
%22web%22%7D

S-ar putea să vă placă și