Vișoianu Bianca Elena, Resurse Umane, anul II, gr 5

We have never been modern

Bruno Latour

Textul începe cu prezentarea paginilor dintr-un ziar, majoritatea vizând problemele cu

care se confruntă societatea. Citirea ziarului este văzută ca o formă de rugăciune, pentru că toată
natura și cultura se agită în fiecare zi.
Informațiile sunt dezordonate, se trece de la un subiect la altul fără nici o legătură, de exemplu de
la rubrica în care se vorbește despre boala Sida se trece la rubrica de sex.
Autorul împreună cu prietenii săi studiază situații pe care cultura intelectuală nu le
cunoaște, auto numindu-se sociolog „al științei și tehnologiei”. Aceștia încearcă să separe nodul
gordian prin încrucișare, diviziunea care separă cunoștințele exacte de exercitarea puterii, adică
natură și cultură. Munca lor este segmentată în trei componente: natură, politică, discurs.
Niciunul dintre studiile autorului nu poate reutiliza ceea ce sociologii, psihologii sau
economiștii vorbesc despre contextul social și de aceea folosește cuvântul colectiv, pentru a
descrie asocierile oamenilor neumani cu societatea, pentru a desemna o singură parte a
colectivității și anume divizarea inventată de științele sociale.
Cei care se apropie de exterior - adică de natura lucrurilor - vorbesc de efectele de
semnificație și jocuri de limbaj. Spre exemplu, atunci când MacKenzie examinează evoluția
sistemelor de ghidare inerțială, el vorbește despre aranjamente care ne pot ucide pe toți.
Criticii au dezvoltat trei abordări distincte pentru a vorbi despre a noastră lume: naturalizare,
socializare și deconstrucție.
Când se vorbește despre fenomene naturalizate, subiectele și toate formele de discursul dispar.
Când se vorbește despre câmpurile de putere, atunci știința, tehnologia, textele și conținutul
activităților dispar.
Fiecare dintre aceste forme de critică sunt puternice în sine, dar imposibil de combinat.
Odată ce a fost trimisă pe teren, chiar și cel mai rațional etnograf este perfect capabil să aducă
împreună o singură monografie a miturilor, etno-științelor, genealogiilor, politicii forme, tehnici,
religii, epopee și rituri ale oamenilor pe care îi studiază. Formularea dilemei este acum
modificată. Ori este imposibil de făcut o analiză antropologică a lumii moderne ori se poate face
o analiză antropologică a lumii moderne - dar apoi chiar definiția lumii moderne trebuie
modificată.
Anul 1989 este văzut ca și anul minunilor, căderea zidului Berlinului este văzut ca și
triumful liberalismului. Dar triumful este de scurtă durată. La Paris, Londra și Amsterdam se
asistă la primele conferințe despre starea planetei. Mulțimile care ar fi trebuit să fie salvate de la
moarte cad înapoi în sărăcie , natura, peste care trebuia să câștigăm stăpânirea absolută, ne
domină. Fostele societăți socialiste cred că își pot rezolva ambele probleme imitând Occidentul;
vestul crede că a scăpat de ambele probleme și crede că are lecții pentru alții. Occidentul crede că
este singurul posesor al trucului inteligent care îi va permite să continue să câștige la nesfârșit.
cei care resping obscurantismul ecologic sau antisocialistul și nu sunt în măsură să se
mulțumească cu scepticismul postmodern, decid să continue ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat.
„Modernul” este astfel dublu asimetric: desemnează o intrare în trecerea regulată a timpului și
desemnează o luptă în care există învingători și învinși.
În final autorul încheie cu câteva întrebări și anume: putem să aspirăm la iluminare fără
modernitate? Va deveni necesară o altă democrație?

Întrebări: De ce studiile științifice erau ignorate?

Ce îndeamnă către modernitate?