Sunteți pe pagina 1din 1

Începând cu data de 02.11.

2006, s-a încercat acoperirea creditelor nelegale din


dispoziția Centralei Romexterra Bank, prin încheierea de către adiministratorii secietăților
comerciale implicate a unor noi contracte, de data aceasta în condiții legale, pentru ca în acest
fel să se ramburseze creditele acordate nelegal de către Mațepiuc Mihai.
În total, potrivit expertizei judiciare dispusă în cauză de Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, în perioada 1.07 – 31.12.2006, au fost acordate 1271 de credite,
în valoare de 194 165 343 lei, o parte din acestea fiind acoperite până la data de 1.12.2012, iar

o parte în perioada 1.11 – 31.12.2006 sau ulterior.


În urma solicitării DNA – ST Brașov, PATRIA BANK (fostă NEXTBANK SA,
fostă MKB ROMEXTERRA SA ), a comunicat, în data de 19.07.2016, că cea mai mare
parte a creditelor au fost rambursate voluntar și că se constituie parte civilă pentru suma de
8.292.010,21 lei, reprezând principal dobânzi aferente unui nr. de 8 credite, nerambursate din
totalul de 1271 de credite, acordate la 6 firme din cele 72 (din cele 8 credite nerambursate
până în prezent, unele au fost acordate dupa data de 1.11.2006 cu acceptul băncii MKB
ROMEXTERRA SA, iar unul dintre creditele cu valoarea mare de creditare, care a fost
acordat anterior datei de 1.11.2006, apare potrivit expertizei ca fiind acordat cu respectarea
normelor bancare).

S-ar putea să vă placă și