Istoria orașului Suceava

Suceava si localitatile apropiate au fost locuite din cele mai vechi timpuri. Sapaturile arheologice,
efectuate tot mai sistematic in ultimele decenii, ca si numeroasele lucrari edilitare intreprinse in
perimetrul orasului si in imprejurimi, au scos la iveala marturii ale culturii materiale si spirituale din
perioada de inceput a aparitiei si dezvoltarii societatii omenesti – paleolitic. O documentatie
arheologica mai bogata exista despre epoca pietrei slefuite, a neoliticului timpuriu si a celui
dezvoltat. Sapaturile efectuate in preajma Cetatii de Scaun au evidentiat o straveche asezare de tipul
culturii materiale Cris, de acum 7.000 de ani.
Pe masura scurgerii timpului, dovezile arheologice se continua si se inmultesc. Astfel, din al doilea
mileniu i.e.n., au fost descoperite doua morminte in cutii de piatra, in partea de evst a orasului, in
zona in care se afla actuala cladire a spitalului; urmele de aici surprind momentul in care locuitorii
acestor meleaguri cunosc bronzul si il filosesc pentru as face din el unelte si arme. In continuare au
fost identificate, de asemenea, asezari umane ale unor comunitati stabile, datand din epoca fierului,
urme traco-getice apartinand culturii La Tene, din a doua jumatate a mileniului I i.e.n. Investigatiile
arheologice incepute in anul 1959 si continuate in anii urmatori au scos la iveala, indeosebi in
marginea de vest a Sucevei, pe malul stang al paraului Scheia, un bogat material, apartinand dacilor
liberi din aceasta zona, in secolele II – III e.n. A fost descoperit si un cimitir al dacilor liberi in zona
bulevardului Ana Ipatescu. Aceste descoperiri au o insemnatate valoroasa pentru cunoasterea
asezarilor dacice de la est de Carpati, a inventarului si tipului de locuinte, a unitatii lumii dacice, a
unor particularitati locale, precum si a influentei culturii si civilizatiei romane in aceasta zona.
Alte numeroase cercetari, efectuate in punctele „Sipot”, „Drumul National”, „Curtea Domneasca”, in
satele Udesti, Mihoveni, Moara – Liteni etc., ilustreaza elocvent evolutia ascendenta si permanenta,
continuitatea asezarilor omenesti, intr-o perioada indelungata, de epste o mie de ani, – perioada
complexa, extrem de zbuciumata, cand are loc migratiunea popoarelor. Urmele culturilor materiale
si spirituale dina ecasta perioada – ceramica, unelte, arme, obiecte de uz casnic, de cult si de
podoaba etc. – evidentiaza procesul unitar al formarii poporului si limbii romane in intreg spatiul
carpato – dunarean, dezvoltarea asezarilor satesti din nordul Moldovei, din zona Sucevei,
stratificarea sociala si aparitia relatiilor feudale, cristalizarea – in partea de est a Sucevei de astazi, in
zona Curtii Domnesti si a Mirautilor – a celui mai vechi nucleu al orasului medieval.
Transformarea asezarii rurale in targ medieval a fost determinata de un complex de factori de natura
economica, geografica, politica… Zona Sucevei oferea conditii de viata extrem de favorabile, dovada
fiind asezarile care s-au dezvoltat aici, din cele mai vechi timpuri, locuirea intensa si neintrerupta, in
ciuda oricaror vicisitudini istorice. La inceputul mileniului al II-lea al erei noastre, din drumul
comercial transcontinental Marea Neagra (cu porturile-cetati: Cetatea Alba, Chilia, Vicina) – Liov –
Marea Baltica -, s-a dezvoltat si impus o varianta care a castigat o tot mai mare importanta: de la
Cetatea Alba aceasta cale de negot urca spre nord-vest, prin Lapusna – Iasi – Harlau – Suceava –
Siret – Cernauti – Sniatyn – Colomeea – Liov… Ca si alte targuri, Suceava s-a dezvoltat la vadul apei,
pe unde trecea marele drum comercial transcontinental. Orasul a preluat numele apei, langa care s-a
intemeiat, Suceava (in slava veche Suceava inseamna: sinuos, incovoiat, cu cotituri).
Dezvoltarea mestesugurilor si a comertului in asezarile din aceasta zona, clima si relieful, existenta
bogatiilor solului si a unor resurse ale subsolului in apropiere, pozitia geografica ce favoriza contactul
intre centrul Podisului Sucevei si valea unui rau de mare circulatie au fost conditiile principale care
au concurat la transformarea asezarii rurale intr-un centru urban. Procesul a fost lent si s-a produs
inaintea intemeierii statului feudal Moldova, transformarea satului in oras fiind impulsionata in
principal de progresul fortelor de productie locale, dar, intr-o anumita masura, si printr-un adaos, la
populatia romaneasca, de colonisti straini, indeosebi sasi, armeni, unguri. Primele mentiuni
documentare sunt mult mai tarzii. Cea dintai o constituie documentul dat de Pteru Musat (1375 –
1391), la 10 februarie 1388, din Cetatea Sucevei: Domnul Moldovei il anunta pe Vladislav, regele
Poloniei, ca i-a trimis „trei mii de ruble de argint francesti” si ca „s-a scris cartea in Cetatea Sucevei”.
La 5 ianuarie 1393 emite un act „in Suceava” Roman Voda (1391 – 1394). In lista rusa a oraselor,
intocmita in anii 1387 – 1392, printre orasele romanesti („valahe”) e consemnat si Suceava. Ca orasul
s-a format cu mult inaintea acestor mentiuni o confirma si tratatul comercial din 1408, cand Suceava
este trecuta in lista altor orase, binecunoscute si existente de mult, fara sa se specifice ca e vorba de o
asezare urbana recenta. Sapaturile arheologice efectuate in ultimii ani arata ca procesul urbanizarii
era bine conturat in a doua jumatate a secolului al XIV-lea si destul de avansat in ultimul patrar al
aceluiasi secol, fapt care, dimpreuna cu posibilitatile de fortificare si aparare militara, mai bune decat
cele oferite de celelalte orase, explica hotararea domnitorului Petru Musat de a muta resedinta
voievodala de la Siret la Suceava, statornicind-o aici. La aceasta data Suceava nu putea rivaliza inca,
sub raport economic, cu Baia si Siretul, dar avea perspective de dezvoltare si in acest domeniu. Dar
daca Baia si Siretul au fost resedinte in faza incipienta a constituirii statului feudal, Suceava preia
aceasta functie in faza centralizarii puterii politice, a consolidarii independentei Moldovei. Ulterior,
mutarea resedintei domnesti la Iasi marca o noua etapa politica, de accentuare a dominatiei
otomane.
Cand Petru Musat I si-a stabilit resedinta la Suceava, orasul ocupa un teritoriu restrans, delimitat si
intarit printru-un sant de aparare si palisade. Domnitorul s-a vazut nevoit sa-si ridice curtile si
biserica Mirauti in afara perimetrului orasului, spre vest. In est, pe promontoriul ce oferea foarte
bune posibilitati de aparare, a ridicat o cetate de piatra, avand forma unui patrulater, cu sant de
aparare – punand astfel bazele nucleului cetatii de Scaun a Sucevei. La data contruirii acesteia,
orasul mai dispunea de o cetate de piatra, Cetatea de vest sau cetatea Scheia, dar care, se pare, s-a
prabusit la scurt timp dupa construire, nefiind folosita prea multa vreme.