Plan de acțiune pentru integrarea copiilor cu dizabilități

Plan de acțiune pentru elevi cu C.E.S.

În zilele noastre, progresele înregistrate de psihologia şi pedagogia diferenţiată,
perfecţionarea tehnicilor de cunoaştere a dezvoltării psihice a copiilor au permis să se
distingă categorii mai nuanţate de abilități ale copiilor, în raport cu capacitatea lor de
a răspunde la cerințele şcolii. În rândul acestora, alături de elevii cu CES integraţi
individual, există şi elevi cu dificultăţi de învăţare, cu ritm lent de acumulare de
achiziţii, dar cu intelect normal. Pot fi confundaţi adesea cu elevii din prima categorie
și astfel sunt nestimulaţi sau categorizaţi ca atare.

Fiind o alternativă a învăţământului special, educaţia integrată trebuie să permită

acordarea serviciilor de sprijin pentru toți copiii cu posibilităţi reale de recuperare şi
reintegrare, care altă dată ar fi fost orientaţi către şcoala specială.

Pentru a fi în acord și cu practicile din alte țări europene, și nu numai, copiii cu cerințe
speciale ar trebui să aibă, fără excepție, și ajutorul unui profesor de sprijin care să se ocupe
integral de ceea ce implică aceste cerințe speciale ale copilului - știind că un singur profesor,
într-o clasă de 25-30 de elevi nu poate cuprinde multitudinea de acțiuni care trebuie
realizate într-o oră de curs.

Pentru a realiza integrarea copiilor cu CES, trebuie să acţionăm asupra diferitelor nivele
de dezvoltare a personalităţii lor, şi anume: la nivel biologic, la nivel psihic, la nivel social.

Scopurile principale ale relaţiei dintre şcoală, familie şi comunitate, în vederea

integrării copiilor cu nevoi speciale sunt:

• Informarea şi sensibilizarea comunităţii locale cu privire la posibilitatea

recuperării, educaţiei chiar şi pentru copiii ce au abandonat şcoala;

• Sporirea conştientizării din partea comunităţii şcolare a necesităţii implicării în

transformarea şcolii într-o şcoală integrativă;

• Schimbarea mentalităţii şi atitudinii opiniei publice faţă de copiii cu nevoi

speciale;

• Dezvoltarea unei reţele de cooperare în domeniul educaţiei, implicată în

procesul de integrare (ex.: poliţia, serviciile sociale, spitale, etc.);

1
 • Implicarea părinţilor copiilor din clasă în vederea reacţionării mai rapide la
probleme şi acordarea sprijinului suplimentar copiilor cu nevoi speciale;

• Implicarea comunităţii în sprijinul acordat copiilor cu nevoi speciale;

• Elaborarea programelor şcolare de informare şi pregătire a comunităţii locale

pentru educaţia incluzivă, prin aceasta înţelegând adaptarea şcolii la cerinţele speciale
ale fiecărui copil, indiferent de problemele acestuia, şi nu a copilului la cerinţele şcolii,

• găsirea unor strategii didactice adecvate, a unor metode şi tehnici de lucru

specifice: planificare, instruire, evaluare.

Integrarea şcolară a copiilor cu cerinţe speciale în învățământul de masă presupune:

 A educa copiii cu cerinţe special în şcoli obişnuite, alături de copiii normali;

 A asigura servicii de specialitate (recuperare, terapie educaţională, consiliere
şcolară, asistenţă medical şi socială etc.) în şcoala respectivă;
 A acorda sprijinul necesar personalului didactic şi managerilor şcolii în procesul
de proiectare şi aplicare a programelor de integrare;
 A permite accesul efectiv al copiilor cu cerinţe speciale la programul şi
resursele şcolii obişnuite (biblioteca, terenuri de sport etc);
 A încuraja relaţiile de prietenie şi comunicarea între toţi copiii din clasă/şcoală;
 A educa și ajuta toţi copiii pentru înţelegerea şi acceptarea diferenţelor dintre
ei;
 A ţine cont de problemele şi opiniile părinţilor, încurajându-i să se implice în
viaţa şcolii;
 A asigura programe de sprijin individualizate pentru copiii cu cerinţe speciale;
 A accepta schimbări în organizarea şi dezvoltarea activităţilor instructiv-
educative din şcoală.

În ţara noastră, elevii cu cerinţe educative speciale au învăţat în şcoli speciale, cu

cadre didactice pregătite pentru a lucra cu astfel de copii, dar în ultimii ani, s-a ajuns
la concluzia că procedându-se astfel, aceşti elevi sunt oarecum excluşi din viaţa socială
şi s-a decis întegrarea lor în învăţământul de masă. Şcoala, ca instituţie publică de
formare şi socializare umană, trebuie să răspundă cerinţelor tuturor elevilor, atât celor
care au un ritm de învăţare şi un potenţial intelectual şi aptitudinal peste medie, dar şi
celor care manifestă deficienţe de învăţare. Ambele categorii pot fi considerate cu
cerinţe educative speciale şi necesită un program individualizat de învăţare.

În calitate de profesor, am fost pusă în situaţia de a avea la clasă elevi cu cerinţe

educative speciale şi, în astfel de situaţii, am încercat să găsesc cele mai bune metode
de predare-învăţare pentru a-i determina pe toţi participanţii la actul educaţional să
se implice conştient în activităţile derulate.

2
 Am ţinut cont de faptul că elevii integraţi au nevoie de sprijinul nostru, al
cadrelor didactice şi de sprijinul colegilor de clasă. Ei nu trebuie marginalizaţi în niciun
fel, nu trebuie „uitaţi” în clasă pornind de la ideea că nu vor putea ajunge niciodată ca
şi ceilalţi elevi.

Obiectivul principal al şcolilor de masă în care învaţă elevii cu CES este asigurarea
integrării acestora în mediul şcolar. Şcoala trebuie să aibă în vedere transformarea
elevului într-o persoană capabilă să-şi creeze propriile procese şi strategii de
raţionament utile pentru rezolvarea problemelor reale şi apropiate.

Adaptarea curriculum-ului la nivelul clasei reprezintă una dintre soluţiile

propuse de către factorii abilitaţi. O calitate esenţială a curriculum-ului şcolar actual
este aceea că vizează un grad mare de flexibilitate, astfel încât să permită fiecărui
copil să avanseze în ritmul său şi să fie tratat în funcţie de capacităţile sale de învăţare.
Pentru aceasta este nevoie ca formularea competențelor, stabilirea conţinuturilor
instruirii, modalităţile de transmitere a informaţiilor în clasă şi evaluarea elevilor să se
facă diferenţiat.

Astfel, în urma analizei amănunţite a evaluărilor iniţiale, am proiectat

conţinuturile individualizat şi diferenţiat, astfel încât să poată fi înţelese de către
elevi, am avut în vedere faptul că învăţarea trebuie văzută ca un proces la care elevii
participă în mod activ, îşi asumă roluri şi responsabilităţi.

Planificarea individualizată a învăţării presupune adaptarea educaţiei la nevoile

individuale din perspectiva diferenţelor dintre elevi. Diferenţierea curriculumului, atât
pentru copiii cu dizabilităţi, cât şi pentru cei cu potenţial de învăţare ridicat se
întemeiază pe aceleaşi premize: sistemul de învăţământ se poate adapta unor abilităţi
şi trebuinţe diferite; aceleaşi scopuri educaţionale pot fi atinse prin mai multe tipuri
de programe adaptate; realizarea scopurilor educaţionale este facilitată de selecţia şi
organizarea obiectivelor educaţionale conform diferenţelor individuale; diferitele
trebuinţe educaţionale pot fi întâmpinate prin oportunităţi educaţionale variate.

Diferenţierea curriculară necesită astfel selecţionarea sarcinilor de învăţare după

criteriul maturităţii intelectuale, ritmul de lucru şi nu după criteriul vârstei
cronologice. Este nevoie de o adaptare a procesului instructiv educativ la posibilităţile
intelectuale, la interesele cognitive, la ritmul şi stilul de învăţare al elevului.

Toţi elevii care participă la procesul de educaţie trebuie să beneficieze de o

diferenţiere educaţională pentru că: au abilităţi diferite, au interese diferite, au
experienţe anterioare de învăţare diferite, provin din medii sociale diferite, au diferite
comportamente afective(timiditate, emotivitate) au potenţial individual de învăţare,
învaţă în ritmuri diferite, au stiluri de învăţare diferite.

3
 Modalitatea de evaluare poate fi adaptată în funcţie de potenţialul individual.
Evaluarea trebuie să vizeze identificarea progresului realizat de elev, luând ca punct de
plecare rezultatele evaluării iniţiale.

Idei de activități

Elev:

 Comunicarea eficientă şi relaţionarea pozitivă cu colegii – pot să îşi asume

roluri şi responsabilităţi în clasă: să respecte regulile clasei, să respecte colegii,
să manifeste relaţii de prietenie şi colegialitate, să-şi îmbunătăţească abilităţile
de comunicare
 activități extrașcolare în care se implică alături de profesor la nivel organizatoric
și de supraveghere
 activități de învățare cu sarcini precise și scurte

Strategii de învăţare:

Măsurile necesare sunt:

 exerciţii de autocunoaştere,
 exerciţii de exprimare emoţională,
 exerciţii de control al furiei,
 jocuri de rol,
 tehnici imaginative prin care copilul se poate linişti,
 vizionarea unor filme educative.

Resurse: utilizarea TIC, materiale demonstrative, cu ilustrații, afișe, fotografii, filme

educative

Evaluare: verificările sunt anunțate din timp, se acordă timp suplimentar de rezolvare,
se fac aprecieri punctuale, încurajări verbale, acord acestui elev un feedback pozitiv

Părinți

După ce copilul a fost diagnosticat, există posibilitatea de a-i înţelege mai bine
comportamentul. Identificarea și acceptarea diagnosticului de către părinte, oferă
cunoştinţele necesare pentru a începe a lua decizii privind modul în care va fi abordată
afecţiunea copilului şi instrumentele/ajutorul/tratamentul care se potrivesc amândurora. Se
poate învăţa care sunt elementele declanşatoare ce trebuie evitate şi care sunt problemele
cu care se pot confrunta cel mai adesea tinerii care sunt hiperactivi, impulsivi şi a căror
capacitate de concentrare este afectată.

4
 Părintele este informat că îmi doresc să captez atenția elevului pe durata orei, că voi
alege modalități care să nu suprasolicite răbdarea și atenția lui, că îl atrag în activități
comune alături de colegii săi, astfel încât climatul în clasă să fie unul favorabil dezvoltării
sale.

Idei de activități: - părintele este invitat în cadrul activităților extrașcolare și ca

partener în învățare

Strategii de învățare: - activități cu părinții, lectorate cu diverse teme în care se

solicită și prezența elevilor

Resurse : utilizarea TIC, chestionare

Evaluare : formativă, pozitivă, cu accent pe aspectele bune

Cadre didactice

Consilierea cadrelor didactice care predau acestui elev prin: informarea cadrelor
didactice cu privire la problema elevului, prezentarea cadrelor didactice a unor strategii şi
metode pentru a lucra la clasă cu acest elev, monitorizarea comportamentului elevului la
clasă de către fiecare cadru didactic şi de către diriginte pe baza unei fişe de observaţie.

Cadrele didactice de la clasă trebuie să aibă răbdare, flexibilitate, să dea dovadă de

spirit organizatoric și tolerant, să încurajeze întreaga clasă spre susținerea colegului lor cu
cerințe educative speciale.

Idei de activități: la clasă se pot folosi

 jocuri didactice,
 jocuri de rol
 desenul

Strategii de învățare: participarea la cursuri de formare având ca şi tematică

practica integrării şi incluziunii copiilor cu cerinţe educaţionale specifice, preluare de
exemple de bune practici în cadrul întâlnirilor de la cercurile pedagogice

Resurse: fişe, chestionare, materiale cu ilustrații, cu itemi ușor accesibili, schițe.

Evaluare: formativă, pozitivă, observarea sistematică, acordarea atenției continue,

aprecierea efortului depus pentru orice sarcină, recompense.