ROMANITATEA ROMÂNILOR

Romanitatea romanilor este un element fundamental al etnogenezei romanesti,iar studierea ei se impune din
urmatoarele considerente : ofera informatii despre originea ,formarea si continuitatea poporului roman,este
alaturi de ortodoxie un element al constiintei colective romanesti ,a reprezentat in epoca moderna o arma de
lupta in demersul romanilor din Transilvania, vizand obtinerea de drepturi nationale 

Ideea romanitaţii românilor este una dintre ideile fundamentale ale istoriei naţionale. Aceastã idee implicã :
1) ideea descendenţei romane a românilor ( latinitatea românilor);
2) ideea continuitaţii daco-romanilor şi apoi a populaţiei romanizate de pe teritoriul fostei Dacii;
3) ideea unitaţii de neam şi limbã a românilor din teritoriile locuite de ei..

Pentru secolele XI-XIII sursele bizantine menţioneaza populatia de la nord de Dunãre cu numele de daci şi
geţi,dar aceastã denumire se referã la români.
La puţin timp dupã încheierea etnogenezei,lucrãrile unor cronicari (bizantini,slavi,maghiari etc.)
menţioneazã populaţia romanicã din Balcani şi din actualul teritoriu al ţãrii noastre sub numele de
vlahi(volohi,blachi,valahi),termen care desemneazã un popor de origine romanicã.
Românii nu s-au numit niciodata pe altfel decât rumâni sau români,dupã numele cetaţii mame,Roma, fapt
confirmat şi de cãtre eruditul împãrat bizantin,Constantin al VII-lea Porfirogenetul (912-959). În lucrarea
“Despre administrarea Imperiului”el denumeşte populaţia neslavã din Balcani,în cu numele de romani în timp
ce bizantinii, sunt denumiţi romei . In secolul XI scriitorul bizantin Kekaumenos nota ca românii sunt daci si
ca “ impotriva lor a purtat razboi imparatul Traian si i-a invins cu totul...”
La fel ca şi bizantinii,ungurii au întreţinut un contact permanent cu românii,romanitatea acestora fiindu-le
cunoscutã.Astfel,notarul regelui Bella,Anonymus,confirma în cronica sa, Gesta Hungarorum, (Faptele
ungurilor),prezenţa populaţiei româneşti în Transilvania la venirea ungurilor (sec.IX)
Un secol mai târziu (sec XIII),Simon de Keza nota,în “Gesta Hunorum et Hungarorum”,cã românii erau în
Pannonia la venirea hunilor

In Evul Mediu, afirmarea ideei romanitãţii românilor este influenţatã de formarea statelor medievale Ţara
Româneascã şi Moldova( în sec. al XIV-lea), însăşi denumirea de Ţara Româneascã este sugestivã pentru
conştiinţa romanitãţii poporului nostru. În contextual expansiunii otomane umaniştii şi gânditorii Renaşterii,
activând pentru trezirea conştiinţei contemporanilor ,au afirmat romanitatea românilor. Astel în secolele XV-
XVI, umanişti ca Flavio Biondo,Eneea Silvio Piccolomini,Francesco della Vale,Antonio Bonifinius susţin
ideea descendenţei românilor din “coloniile romanilor”,afirmaţie ce stã la baza teoriei umaniste
privind autohtonia românilor, asociatã cu latinitatea limbii lor.

Secolul al XVI-lea este perioada unor mari transformãri care au afectat atât Europa ,cât şi Ţarile Române:
Rezistenţa românilor faţã de dominaţia otomanã a culminat cu Unirea lui Mihai Viteazul la 1600.
În aceste condiţii,umanistul Nicolaus Olahus(1493-1568),personalitate de anvergurã europeanã,scrie despre
originea romanã şi despre unitatea etnicã şi lingvisticã a acestora,fie cã locuiau în Ţara Româneascã,fie în
Transilvania sau în Moldova.
Domnia lui Mihai Viteazul şi Unirea Ţarilor Române a provocat politizarea ideei romanitãţii
românilor.Astfel,umanistul ungur Istvan Szamoscozy,care afirmase iniţial cã românii sunt urmaşii
romanilor,îşi schimba pãrerea : ei sunt urmaşii doar ai dacilor romanizaţi în timpul stãpânirii romane în Dacia.

Sub influenţa Renaşterii cultura româneascã s-a deschis într-o mãsurã mai mare spre Occident,iar originea
latinã şi unitatea românilor este afirmatã cu forţã de cãtre mai marii cronicari ai veacului al XVII-lea,Grigore
Ureche si Miron Costin.
Grigore Ureche observã în Letopiseţul Ţãrii Moldovei asemãnarea dintre cuvintele romãneşti şi cele
latine,de unde concluzia originii comune a românilor din Moldova,Ţara Româneascã şi Transilvania,care se
trag toţi “de la Râm”.
Autohtonia şi romanitatea românilor sunt afirmate şi de alţi cronicari: Ion Neculce,Constantin
Cantacuzino,Dimitrie Cantemir.Astfel,eruditul domn Dimitrie Cantemir,în lucrarea “Hronicul vechimei
romano-moldo-vlahilor”,spune cã romanii “(...) sunt moşii,strãmoşii noştri,a moldovenilor, muntenilor,
ardelenilor(...)”.

1
 Secolul al XVIII-lea a fost marcat de instaurarea dominaţiei hapsburgice în Transilvania şi de sfârşitul
domniilor pãmântene în Ţara Româneascã şi Moldova.Aceastã evoluţie politicã a însemnat înrãutaţirea
situaţiei populaţiei româneşti.

O situaţie particularã era în Transilvania,unde românii, deşi majoritari, nu beneficiau de drepturi politice.
Dacã pânã în sec. al XVIII-lea,continuitatea românilor a fost consideratã un fapt normal şi logic,în contextul
afirmãrii luptei românilor din Transilvania pentru emancipare naţionalã şi a elaborãrii în 1791 a memoriului
“Supplex Libellus Valachorum”( în care se sublinia cã românii sunt cei mai vechi locuitori ai
Transilvaniei,fiind urmaşi ai coloniştilor lui Traian) ,este lansatã de cãtre Franz Ioseph Sulzer ( în lucrarea
“Istoria Daciei transalpine”) teoria imigraţionistã,care contestã autohtonia şi continuitatea românilor ; ulterior
la aceastã teorie au aderat si : I.C.Eder,Bolla Marton si I.Ch. Engel
În aceste condiţii,ideea romanitãţii românilor (inclusiv a vechimii şi continuitãţii acestora) a devenit o armã
politicã pentru reprezentanţii Şcolii Ardelene – Petre Maior,Gheorghe Şincai,Samuil Micu,Ioan Budai
Deleanu- care au urmãrit sã obţinã pentru români drepturi politice egale cu cele ale naţiunilor
recunoscute(maghiari,saşi,secui).Aceştia au argumentat ştiinţific lipsa de fond a teoriei şi au afirmat originea
nobilã,pur romanã a românilor şi faptul cã românii erau cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei.
Pentru a demonstra aceastã origine nobilã,romanã,istoricii Şcolii Ardelene au exagerat ,susţinând cã dacii ar
fi fost exterminaţi în urma rãzboaielor dintre Traian şi Decebal.Asemenea idei au fost susţinute şi în secolul
urmãtor de cãtre istoricii zişi “latinişti” (August Treboniu Laurian etc.)

Perioada moderna.A doua jumãtate a secolului al XIX-lea a fost dominatã de constituirea statului naţional
român,prin unirea Ţãrii Româneşti cu Moldova(1859) şi de obţinerea independentei.
Este perioada când se impune denumirea statului naţional,România,nume care exprimã conştiinţa romanitãţii
la români.
Dupã ce în 1867,s-a realizat dualismul austro-ungar prin care erau incluse în monarhia bicefalã
Transilvania,Banatul şi Bucovina,teoria imigraţionistã este reluatã de cãtre istoricul austriac Robert Roesler în
lucrarea “Studii româneşti.Cercetãri cu privire la istoria veche a României”(1871).Acesta sistematizeazã
argumentele lansate în sec. al XVIII-lea de cãtre istoricul Franz Ioseph Sulzer şi elaboreazã teoria roeslerianã.
In esenţã,teoria susţinea cã teritoriul provinciei romane Dacia ar fi fost pãrãsit în totalitate în timpul retragerii
aureliene,cã poporul român s-ar fi format la sud de Dunãre,într-un spaţiu neprecizat,undeva între bulgari şi
albanezi,de unde ar fi migrat mai târziu,prin sec. IX-XIII,la nord de Dunãre,în locul în care se aflã şi astãzi..

George Bariţiu sesiza caracterul politic al acestei teorii prin care nu s-a dorit cunoaşterea adevarului istoric,ci
justificarea pretenţiilor stãpânitorilor strãini(unguri,austro-ungari) asupra teritoriului Transilvaniei .
Primul istoric care ia atitudine faţã de teoria imigraţionistã,dar şi faţã de exagerãrile latiniste este Bogdan
Petriceicu Haşdeu.Acesta susţine în lucrãrile sale continuitatea daco-romanilor şi apoi a românilor în tot cursul
Evului Mediu la nord de Dunãre. El este urmat de A.D. Xenopol,Dimitri Onciul,D. Philipide.
Aceastã dezbatere este continuatã şi dupã realizarea Marii Uniri din 1918,din cauza faptului cã teritoriile unite
dupã Primul Rãzboi Mondial erau revendicate de statele revizioniste. Ideea continuitãţii este susţinutã de o
nouã generaţie de istorici,printre care şi Nicolae Iorga,cãruia i se alãturã,aducând numeroase argumente
arheologice,Vasile Pârvan.
La rândul sãu,Gheorghe Brãtianu,în lucrarea “O enigmã şi un miracol istoric:poporul
român”(1937),demonstreazã cã romanitatea şi continuitatea românilor sunt procese reale şi nu miracole.
Acestor mari savanţi li s-au alãturat şi alţi istorici şi filologi de renume,ca Aurelian Sacerdoţeanu,Constantin
C.Giurescu,David Prodan,Constantin Daicoviciu,Sextil Puşcariu,N.Drãgan etc., ei demonstrează romanitatea
românilor şi continuitatea lor în spaşiul vechii Dacii.

Dupã al Doilea Rãzboi Mondial, istoricul oficial al regimului comunist,Mihail Roller,în manualul de
istorie a României(1947),nega romanitatea românilor,exagerând rolul elementului slav în entogeneza
româneascã.Dupa îndepartarea regimului comunist intern de linia sovieticã,aceastã tezã a fost
abandonatã.Ideea romanitãţii românilor a fost relansatã,dar considerându-se cã poporul nostru s-a format
numai pe teritoriul ţãrii noastre,din dorinţa de a sublinia absoluta independenţã despre care comuniştii
pretindeau cã a fost obţinutã în timpul guvernãrii lui N.Ceauşescu.
Dupa 1989,problema romanitãţii a continuat sã fie în centrul preocupãrilor istoricilor,au fost aditate lucrãri
valoroase pe aceastã temã,care a fost abordatã cu multã obiectivitate.

2
In consecinţă putem afirma că teoria imigrationosta are un caracter nestiintific deoarece ignora dovezi şi
interpreteaza eronat izvoarele istorice, precum si un caracter politic , deoarece incearca sa justifice stapanirea
straina asupra romanilor.