Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ARTROLOGIA (Syndesmologia)
Generalităţi
Artrologia sau syndesmologia (to syndesmos = ligament şi to logos = ştiinţă) - este partea
anatomiei care are ca obiect studiul articulaţiilor.
Articulaţiile (Articulationes) - sunt constituite din totalitatea elementelor prin care oasele se unesc
între ele.
CLASIFICAREA ARTICULAŢIILOR
Factorul cel mai important ce determină caracteristicile şi structura unei articulaţii este funcţia ei,
adică mişcarea pe care o permite.
Luându-se în consideraţie, în primul rând, acest factor, la care se mai adaugă formaţiunile de
legătură şi modul de dezvoltare, articulaţiile au fost împărţite în 3 grupe:
I. Articulaţii fibroase ;
II. Articulaţii cartilaginoase ;
III. Articulaţii sinoviale.
Sunt articulaţii în care oasele sunt strâns unite între ele prin ţesut fibros dens (membrane sau
ligamente).
Aceste articulaţii nu permit mişcări, sau chiar dacă acestea există sunt foarte reduse.
Distingem 3 varietăţi de articulaţii fibroase:
1. Sindesmozele (Syndesmoses) - sunt articulaţii în care suprafeţele osoase articulare sunt unite prin
ţesut fibros.
2. Suturile (Suturae) - sunt articulaţii pe care le întâlnim numai la oasele craniului.
Se subdivid în:
a) Sutura dinţată (Sutura serrata) - când marginile oaselor se angrenează ca dinţii unui ferăstrău, de
exemplu sutura coronară, sutura sagitală;
1
b) Sutura scuamoasă (Sutura squamosa) - în care marginile oaselor sunt tăiate oblic şi se suprapun ca
solzii de peşte, de aceea se mai numeşte şi sutură solzoasă; de exemplu sutura parieto-temporală;
c) Sutura plană (Sutura plana) - la care suprafeţele alăturate sunt netede; de exemplu sutura
internazală sau cea etmoido-lacrimală;
d) Schindileza (Schindylesis) - în care un os prezintă un şanţ iar celălalt o creastă; de exemplu creasta
inferioară a corpului sfenoidului şi şanţul de pe marginea superioară a vomerului.
3. Gomfoza sau articulaţia dento-alveoloră (Gomphosis, Articulatio dento-alveolaris) - uneşte rădăcina
dintelui cu alveola dentară;
2
articulare ale oaselor.
Este un cartilaj hialin de culoare albă-strălucitoare, cu reflexe albăstrui.
El prezintă 2 feţe: una aderentă de suprafaţa articulară a osului şi alta liberă ce corespunde cavităţii
articulare.
Marginea lui se continuă cu periostul. La nivelul acestei margini se termină şi membrana sinovială.
Ȋntinderea acestui cartilaj este proporţională cu întinderea mişcărilor articulare.
Grosimea lui este variabilă (1-12 mm) fiind în raport cu presiunea ce se exercită pe suprafeţele
articulare.
3
între ele, contribuind la menţinerea contactului dintre suprafeţele articulare.
Se deosebesc:
1) Ligamente capsulare (Ligamenta capsularia) - situate în grosimea capsulei (de ex. ligamentele
colaterale ale articulaţiilor degetelor mâinii) ;
2) Ligamente extracapsulare (Ligamenta extracapsularia) - situate la exteriorul capsulei (de ex.
ligamentul colateral al articulaţiei genunchiului) ;
3) Ligamentele intracapsulare (Ligamenta intracapsularia) - situate în interiorul cavităţii capsulei
(de ex. ligamenteli încrucişate ale articulaţiei genunchiului).
Membrana sinovială - constituie stratul profund al capsulei articulare.
Se prezintă ca o foiţă subţire, netedă şi lucioasă, care aderă intim la suprafaţa interioară a
stratului fibros al capsulei articulare .
Ea secretă un lichid gălbui, vâscos, unsuros, numit sinovie (Synovia), cu rol important în
biomecanica articulară.
4
Exemple: articulaţia humero- ulnară, articulaţiile interfalangiene.
3) Articulaţiile trohoide (Articulatio trochoidea) - au suprafeţele formate dintr-un cilindru osos
conţinut într- un inel osteoflbros.
Posedă doar mişcări de rotaţie - cilindrul osos se răsuceşte în jurul axului său în interiorul
inelului osteoflbros.
Exemple: articulaţiile radioulnare proximală şi distală, atlanto-axoidiană mediană.
4) Articulaţiile bicondiliene (Articulatio bicondylaris) - La acestea se observă pe un os 2
suprafeţe articulare rotunjite (segmente de cilindru plin), care sunt primite în 2 depresiuni
corespunzătoare ale celuilalt os.
Deoarece această varietate de articulaţii prezintă 2 perechi de suprafeţe articulare, ale căror axe sunt
paralele între ele, mişcările pe care le vor permite se vor petrece într-un singur plan.
In mod secundar sunt posibile şi mişcări limitate în alte planuri.
Exemplu: articulaţia genunchiului.
5) Articulaţia în şa (Articulatio sellaris) - sau prin îmbucătură reciprocă ;
Are suprafeţele articulare opozite concave într-un sens si convexe în celalalt sens, astfel că pentru
concavitatea uneia corespunde convexitatea celeilalte.
Posedă mişcări de flexie-extensie, abducţie- adducţie şi circumducţie.
De exemplu, articulaţia carpo- metacarpiană a policelui (trapezo-metacarpiană).
6) Articulaţii elipsoidale (Articulatio ellipsoidea) sau articulaţii condiliene (Articulatio
condylaris).
Cele 2 suprafeţe articulare sunt astfel conformate: una este de forma unui segment de elipsoid mai
mult sau mai puţin alungit, iar cealaltă de forma unei depresiuni corespunzătoare, puţin adâncită.
Au mişcări de flexie-extensie, abducţie-adducţie şi circumducţie.
Exemple: articulaţia radiocarpiană, articulaţia metacarpofalangiană.
7) Articulaţiile sferoidale sau cotilice (Articulatio spheroidea sau cotylica).
Ȋn nomenclatura franceză şi română sunt denumite enartroze.
Au suprafeţele opozite formate dintr-un cap (segment de sferă) ce pătrunde într- o cavitate în formă
de cupă.
Prezintă o mare mobilitate permiţând: flexia-extensia, abducţia şi adducţia, circumducţia şi rotaţia.
Exemple: articulaţiile umărului şi şoldului.
5
C. După numărul axelor - în jurul cărora se execută mişcările în diferitele articulaţii, deosebim:
1. Articulaţii uniaxiale - Acestea permit mişcări opuse, într-un singur plan, ca: flexiunea-
extensiunea (de exemplu, ginglimul), rotaţia “(de exemplu, trohoidele).
Ȋnrudite cu ele sunt articulaţiile bicondiliene ale căror mişcări principale se efectuează în jurul unui
singur ax.
2. Articulaţii cu 2 axe (biaxiale) - perpendiculare unul pe altul: exemple, articulaţiile elipsoidale
şi articulaţiile în şa.
3. Articulaţii cu 3 axe (triaxiale) - care permit mişcări în toate planurile spaţiului.
De exemplu, articulaţiile sferoidale.
Lanţul articular - în mod obişnuit, mişcările corpului nostru nu se execută prin intermediul unei
singure articulaţii, ci prin participarea unui şir de articulaţii, care împreună formează un lanţ articular.
Numai astfel se înţelege cum este posibil să ducem, pe de o parte, degetele mâinii în toate direcţiile
spaţiului şi, pe de altă parte, să ne putem atinge aproape toate părţile corpului.
Prin intermediul lanţului articular se pot executa mişcări variate şi în acelaşi timp, datorită acestui
ansamblu articular, se poate asigura amortizarea loviturilor.
6
ARTICULAŢIILE MEMBRULUI SUPERIOR
(Articulationes membri superioris)
Suprafeţele articulare - acoperite cu cartilaj fibros (mai rar hialin) sunt formate din:
a) Faţa articulară acromială a claviculei,
b) Faţa articulară claviculară de pe acromion.
In o treime din cazuri, între cele 2 feţe articulare se interpune un disc articular fibrocartilaginos
(Discus articularis) .
Capsula articulară - strânsă, se inseră pe marginile suprafeţelor articulare puse în contact.
Ligamentele:
1) Ligamentul acromio-clavicular (Ligamentum acromio-claviculare) situat pe faţa superioară a
articulaţiei, între acromion şi claviculă;
2) Ligamentul coraco-clavicular (Ligamentum coraco-claviculare) - întins între procesul coracoid şi
faţa inferioară a extremităţii acromiale a claviculei; este format din 2 părţi şi anume :
a) Ligamentul trapezoid (Ligamentum trapezoideum) - aşezat, antero - lateral şi
inserat pe linia trapezoidă ;
b) Ligamentul conoid (Ligamentum conoideum), aflat postero - medial şi fixat pe tuberculul
conoid al claviculei.
Biomecanica :
Articulaţie plană, acţionează simultan cu articulaţia stemoclaviculară şi contribuie la efectuarea
mişcărilor centurii pectorale reprezentate prin mişcări ale umărului şi mişcări ale scapulei .
a) Umărul - datorită mişcărilor claviculei şi alunecării scapulei pe peretele toracic, execută mişcări de
proiecţie înainte şi înapoi şi mişcări de circumducţie .
b) Scapula - suspendată de articulaţia acromioclaviculară, este prinsă prin muşchi la peretele toracic şi
execută mişcări de alunecare medială, laterală, în sus şi în jos .
8
O mişcare caracteristică a scapulei este cea de basculare a unghiului inferior .
Ȋn mişcarea de basculă axilară - unghiul inferior se deplasează înainte, îndepărtându-se de coloana
vertebrală, concomitent unghiul lateral proiectându-se în sus.
Ȋn mişcarea de basculă spinală - deplasările se petrec in sens invers.
Aceste mişcări servesc pentru amplificarea mişcărilor braţului.
11