III.

Prezentarea modului în care tema se reflectă în basmul studiat, prin comentarea

a două secvențe narative reprezentative

Opera literară „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă a fost publicata la sfârșitul
secolului al XIX-lea în revista „Convorbiri literare”, într-o perioadă în care interesul pentru
folclor și fantastic se concretizase în realizarea unor antologii de basme populare, culese de
Vasile Alecsandri, Ioan Slavici, Petre Ispirescu.
„Povestea lui Harap-Alb” este primul basm cult din literatura română, realizat după
modelul basmului popular prin inserția unor motive populare (împăratul fără urmași, superio
binelui și ale răului. Cu toate acestea, basmul lui Creangă depășește structurile fantastice și
aparține realismului prin 1) impresia de verosimilitate în urma înzestrării personajelor cu
mentalitatea oamenilor reali. Astfel, cei cinci prieteni fantastici ai lui Harap-Alb, ironici,
zeflemitori și certăreți amintesc de țăranii humuleșteni din „Amintiri din copilărie”. Același efect
al verosimilității este ritmate, porecle și diminutive etc., limbajul se constituie într-un discurs viu,
autentic, de coloratură populară.
2) O detaliului de viață. Creangă insistă mult pe stările sufletești ale personajelor și
urmărește consecințele pe care faptele le au asupra lor. Este cazul craiului, de exemplu, care
suferă, lamentându-se, după ce constată lipsa de curaj a fiilor săi: „Din câți feciori are tata, nici
unul să nu fie bun de nimica?!
Viziunea din acest basm este fabuloasă, fiindcă Ion Creangă imaginează o lume
supradimensionată sau „pe dos”, pentru a dezvălui adevărul și valorile umane ascunse în
aparențele înșelătoare.