Renașterea venețiană sau Renascentismul venețian se referă la perioada care a

început în pictură cu Giovanni Bellini la mijlocul secolului al XV-lea. După el,

arta Veneției este revoluționată de către Giorgione, iar la începutul secolului al
XVI-lea de către Tițian. Această eră este încheiată de Veronese și de Tintoretto,
ultimul încetând din viață în anul 1594. Ei marchează trecerea spre manierism. În
arhitectură sunt de remarcat construcțiile monumentale realizate de Pietro și
Tullio Lombardo și - mai ales - de Andrea Palladio. Literatura s-a dezvoltat sub
semnul umanismului, un rol important avându-l înființarea de către Aldo Manuzio
în anul 1502 a "Noii Academii" (Accademia Aldina sau Aldi Neacademia), în
jurul căreia s-au grupat Alberto Pio, cardinalul Pietro Bembo și alte personalități
ale vieții culturale. În muzică, în perioada târzie a Renașterii, apare un grup de
compozitori care dezvoltă stilul policoral și arta orchestrației, ca Andrea și
Giovanni Gabrieli.
Veneția este în secolele al XV-lea și al XVI-lea un oraș bogat și puternic,
capitală a teritoriilor și insulelor subordonate ei, ajunsă în timpul a 34 de ani de
conducere a dogelui Francesco Foscari (1423-1457) la culmea puterii ei. Pe lângă
vasele comerciale, care - la nevoie - puteau fi adaptate scopurilor militare,
Veneția poseda în anul 1423 (conform unui document al epocii) o flotă de războiu
alcătuită din 43 galere și 300 ambarcații mai mici.

Dar nu numai comerțul maritim asigură veniturile celor 150 de mii de locuitori.
În manufacturile din oraș se produc articole textile de lux, dantelării, săpunuri
parfumate, sticlărie, bronz și arme pentru întreaga Europă. În Republica
Venețiană se apreciază cultura rafinată, se adoră teatrul și muzica, se promovează
arhitectura, venețienii sunt mândri de pictorii și sculptorii ei.

Conducerea statului se găsea în mâinile unei oligarhii compusă din vechi familii,
a căror ocupație principală era comerțul. Din rândul acestor familii se alegea un
Consiliu (Maggior Consiglio) însărcinat cu conducerea orașului, sub îndrumarea
unui doge ales pe viață și care era subordonat Consiliului. Pentru a împiedica
concentrarea puterii în mâinile dogelui, Consiliului alegea în fiecare an un "Sfat
al celor zece" (Consiglio di Dieci), însărcinat cu siguranța publică, și care cu
timpul a devenit cel mai puternic organ în stat.

Autoritățile construiesc edificii cât mai frumoase și angajează artiști remarcabili.

Patriciatul numără aproape 2.500 de venețieni și aceștia reprezintă cam tot atâția
potențiali clienți pentru artiștii epocii. Bisericile și instituțiile laice de
binefacere, cunoscute sub numele de "scuole", sunt alte surse importante de
comenzi pentru artiști.

UTM 543.4 017 00 00 00

Mod № d o c u m e n t . S e m n a t Data
Realizat Iftodi D. Litere Coala Coli
Renașeterea venețiană
Verificat .
c.u,dr. Cazac V. 1

UTM
Aprobat FTP gr.DTP-191
 Renașterea venețiană în pictură este împărțită de obicei în trei perioade, chiar
dacă datele nașterii sau ale morții unor artiști răstoarnă această cronologie
formală.
Începuturile
Renascentismul venețian timpuriu cuprinde circa
jumătate de secol, din anul  1440  cam până
la 1500 . Prezența la  Veneția  și la Padova  a
numeroși artiști din  Toscana  - între alți,
pictorul Fra Filippo Lippi  și
sculptorul  Donatello  - a contribuit la dezvoltarea
unei noi viziuni asupra artelor. O dată cu cei din
Toscana ajung la Veneția descoperirile și
ideile Renașterii : studiul perspectivei,
naturalismul, conceptul proporției, studiile
anatomice, respectiv întoarcerea la canoanele
Fi g.1 Gi ovanni B el li ni : Ospăţ ul
artei Antichității. În anul  1409  este chemat la zei l or, 1515
Veneția pictorul  Gentile da Fabriano  (1360 -
1427 ), care, cu ajutorul lui  Antonio Pisano , zis Il Pisanello , decorează sala mare
a Consiliului. Printre primii artiști renascentiști venețieni au fost  Antonello da
Messina  (1430 -1479 ), originar din Sicilia  și - mai ales - frații Bellini,  Giovanni
Bellini  (ca. 1430 -1516 ) și Gentile Bellini  (1429 -1517 ). Tatăl lor,  Jacopo
Bellini  (ca. 1400 -1470 ), era deja un artist matur când a renunțat la  stilul gotic , al
cărui reprezentant excepțional fusese maestrul său, Gentile da Fabriano. Jacopo
Bellini preia noile idei, urmând exemplul fiilor săi, respectiv cel al ginerelui său,
unul dintre pionerii italieni ai picturii în ulei,  Andrea Mantegna  (1431 -1506 ).
Aflat sub influența picturii  flamande , Giovanni Bellini este printre primii pictori
venețieni care aplică această tehnică. Lui i se datorează cca. o sută de versiuni
ale Madonnei, dintre care un mare număr se găsesc la muzeul Academiei
Venețiene. Renumită este  "Madonna Bunei Vestiri" , printre primele tablouri
pictate în ulei.
Culoarea pe bază de ulei face posibilă dezvoltarea unui colorit splendid, aceasta
fiind una dintre trăsăturile specifice picturii renascentiste venețiene. Tehnica
pictării în ulei dă rezultate din ce în ce mai bune, deoarece pictorii folosesc tot
mai mult pânza, excluzând astfel treptat lemnul ca suport al picturii. Picturile pe
pânză înlocuiesc și  frescele  în cazul decorațiilor clădirilor publice. Ucenicul lui
Gentile Bellini,  Vittore Carpaccio  (1460 -1525 ), inspirat și de Antonello da
Messina, a valorificat în mod remarcabil factura deosebită a pânzei și tehnica
pictării în ulei. El folosește culori clare, aplicate prin trăsături de pensulă rapide,
anticipând în acest fel stilul lui  Giorgione  și pe cel al lui  Tițian .

C
o
M o d Coala № d o c u m e n t .S e m n a t Data
 Perioada de maturitate
Începuturile perioadei de împlinire a Renașterii venețiene au adus cu ele apariția
unei noi generații de artiști, printre care  Giorgione  (1477 -1510 ), Sebastiano del
Piombo  (1485 -1547 ) și Tițian  (1488 -1576 ). Acest proces a fost declanșat de
vestitul tablou al lui Giorgione,  Furtuna. Artistul se îndepărtează de tematica
religioasă a tablourilor de altar și pictează toată viața lui motive preluate
din mitologie  și din literatură , creând astfel adevărate poeme bucolice care
debordează de lirism și frumusețe mistică. Și el utilizezază tehnica pictării în
ulei, ajungând la soluții grafice inovatoare. Mergând pe urmele sale, Tițian aplică
și dezvoltă această tehnică. Influențele stilului lui Giorgione se pot vedea și la
Sebastian del Piombo, care își continuă cariera la  Roma  și lucrează împreună
cu Michelangelo . Această perioadă a fost în cea mai mare măsură dominată de
geniul și gloria lui Tițian, însă la Veneția lucrau și alți artiști talentați:
 Lorenzo Lotto  (1480 -1556 ) își face un renume prin  portrete  și tablouri de
altar. Unul din cele mai frumoase tablouri ale sale,  "Sfântul Hieronymus" ,
se găsește în prezent în muzeul  Louvre din Paris .
 Jacopo Palma   il Vecchio  (1480 -1528 ), ale cărui lucrări oglindesc în mod
deosebit influența lui Tițian, se evidențiază prin culori vii și luminoase și
prin redarea unei atmosferi liniștite.
 Gerolamo Savoldo  (1481 -1548 ) este un portretist remarcabil.
 Paris Bordone  (1500 -1571 ), carea trecut prin atelierul lui Tițian, folosește
la elaborarea lucrărilor sale perspective arhitecturale.
 Bonifazio de'Piati  (1487 -1553 ), despre care se presupune că a fost ucenicul
lui Palma il Vecchio, lucrează de asemenea la Veneția. Cunoscut este
tabloul lui  Diana și Acteon .
 Pordenone  (1484 -1539 ), originar din Veneția, a lucrat în numeroase orașe
ale Italiei , stabilindu-se spre sfârșitul vieții la  Ferrara . La început imita
stilul lui Giorgione și pe cel al lui Tițian, mai târziu însă - sub influența
lui Rafael  și a lui Michelangelo  - își aprofundează stilul și pe tablourile
sale se pot observa tensiunea dramatică și expresivitatea
caracteristice  manierismului , Pordenone aplicând frecvent scurtarea
perspectivei și tompe-l'oeil, pentru accentuarea mai puternică a tragismului
scenelor pictate de el.
În această perioadă se dezvoltă și artizanatul, renumiți fiind suflătorii de sticlă
din Murano , precum și meșteșugarii creatori de adevărate opere de artă: obiecte
de cult, brocart-uri fine și țesături cu fire de aur, mânere de săbii și pumnale,
decorațiuni în lemn sculptat, care erau exportate în întreaga Europă apuseană.
Caligrafia manuscriselor face cu timpul loc tipăriturilor artistice.
Renascentismul târziu: Manierismul venețian
În pictură, manierismul nu a fost un stil de sine stătător, ci un curent care a
însoțit renascentismul târziu, o variantă a acestuia care prevestea deja  barocul . El
aducea cu sine o aglomerare confuză a formelor, o estetizare excesivă care
conferea o doză de artificial lucrărilor. Aceste trăsături însă au caracterizat mai
degrabă manierismul  roman  sau florentin , nu și pe cel venețian, care punea
accentul mai ales pe culoare. Începând din anul  1530 , cu ajutorul pictorului și

C
o
M o d Coala № d o c u m e n t .S e m n a t Data
 gravorului Andrea Schiavone  (1510-1563 ), în Veneția se răspândesc gravurile
elaborate pe baza lucrărilor lui  Parmigianino  (1503 -1540 ), opere manieriste
caracterizate de un farmec și o finețe aparte. O dată cu sosirea la Veneția - la
invitația lui  Pietro Aretino  - a doi pictori florentini,  Francesco Salviati  (1510 -
1563 ) și Giorgio Vasari  (1511 -1574 ), manierismul devine mai delicat,
îndepărtându-se de tiparele tradiționale.
Se schimbă stilul tablourilor, artiștii își aleg din ce în ce mai des teme mitologice
și alegorice. Manierismul se manifestă în operele târzii ale lui  Tintoretto  (1518 -
1594 ) și Paolo Veronese  (1528 -1588 ), precum și în cele ale lui  Jacopo
Bassano  (1515 -1592 ), dar nici Tițian nu a rămas indiferent la stilul "importat", el
admirând cu sinceritate acuratețea desenului, precizia tușelor și varietatea
culorilor lui Veronese. Tițian însă nu se mai angajează la onorarea unor mari
comenzi publice, care sunt preluate de Veronese și Tintoretto.
Paleta neobișnuit de amplă a artistului face din Veronese un reprezentant
remarcabil al școlii venețiene. Bogăția culorilor, a nuanțelor și a tonurilor
folosite îi permite să realizeze spațiul prin diversitatea cromatică, care formează -
prin contrast sau prin armonia culorilor complementare - nivele distincte în
cadrul compoziției. Pasta de culoare reprezintă la Veronese o sinteză între
culoare și lumină, care reflectă atât modificările intensității ei, cât și modul în
care lumina inundă realitatea sau atmosfera întegii reprezentări. Dintre artiștii
venețieni, Veronese este probabil cel care se străduiește cel mai mult să îmbine
desenul cu culoarea, dar nu reușește să se evidențieze prin aceeași precizie ca cea
impusă de artștii florentini.
Prima etapă a activității lui Tintoretto este în strânsă legătură cu acel curent al
picturii venețiene reprezentat de Pordenone, de'Pitati și Bordone.
Sub influența artei lui Schiavone - deci, indirect, și sub cea a lui Parmigianino -,
respectiv sub cea a lui Salviati, stilul lui, apropiindu-se tot mai mult de
manierism, capătă o forță extraordinară, inspirat, probabil, de artștii de la  Roma .
Într-adevăr, după anul  1550  există în lucrările artistului referiri la Michelangelo,
prin dramatismul compoziției, contrastele cromatice și modul dinamic de a
desena.
Arhitectură și Sculptură
Culoarea, dominantă în pictura venețiană, este prezentă și în arhitectură. Fațadele
multor biserici și palate, dar și ale unor clădiri particulare, erau decorate
cu fresce  sau mozaicuri  strălucitoare. Între bazilica  San Marco  și Canal
Grande se ridica impunătorul Palat al Dogilor. În cursul anilor a fost de mai
multe ori renovat sau întregit cu noi constrcții. Astfel,  Pietro Baseggio  reface
aripa sudică dinspre  Canal Grande, Giovanni Buon  (1360 -1443 ) și fiul
lui, Bartolomeo Buon il Vecchio  (1400 -1464 ), refac aripa vestică și
construiesc  Porta della Carta , în curtea interioară,  Antonio Rizzo  (1430 -1498 )
construiește o galerie cu arcade bogat împodobită în onoarea dogelui  Francesco
Foscari , denumită  Arco Foscari, în care se reunesc în mod armonios trei stiluri:
coloane în stilul Renașterii, arcuri romanice și  ogive  gotice . În afara clădirilor
oficiale, membrii bogatelor familii aristocratice - Giustiniani, Contarini, Barbari,
Loredani, Foscari, Grimani - își construiesc palate fastuoase pe cele două laturi

C
o
M o d Coala № d o c u m e n t .S e m n a t Data
 ale lui Canal Grande, cu fațade de  marmură  albă, porfir  și serpentină , cu grădini
împodobite de statui, fântâni și vase de  ceramică .
În construcțiile Veneției de la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul celui de
al XVI-lea, un rol deosebit l-au jucat arhitecții și sculptorii , membrii ai
familei  Lombardi, cu numele adevărat Solari, originar ă din nord-
vestul Italiei  (Lombardia ), și care și-au schimbat numele după provincia de
origine. Christoforo Solari  "Il Gobbo" ("Cocoșatul") (1460 -1527 ), care a
construit mausoleul  pentru Lodovico Moro și Beatrice d'Este de la mănăstirea
(Certosa) din Pavia , și fratele său  Andrea  (1462 -1523 ) au lucrat mult timp la
Veneția.  Pietro Lombardo  (1435 -1515 ), împreună cu fii săi, Antonio și Tullio, au
proiectat și construit bisericile  San Giobbe  și Santa Maria de' Miracoli , fațada și
portalul Scuolei di San Marco , mausoleul pentru Andrea Vendramin în
biserica Santi Giovanni e Paolo , cea mai însemnată operă de sculptură a Veneției,
alături de  Colleoni realizați de Andrea del Verrocchio  (1432 -1488 ) și Alessandro
Leopardi  (1450 -1523 ).
În anii 1574  și 1577 , Palatul Dogilor este de două ori devastat de incendii, opere
de valoare ale lui Bellini, Tițian, Pordenone, Tintoretto și Veronese au căzut
pradă focului.  Giovanni da Ponte  (1512 -1597  este însărcinat cu conducerea
lucrărilor de refacere. Sălile palatului sunt redecorate cu fresce de Tintoretto,
Veronese și Francesco Bassano  (1549 -1592 ), lucrările de arhitectură interioară se
datorează lui  Jacopo Sansovino , Andrea Palladio  (1508 -1580 ), Antonio
Scarpagnino . Printre altele,  "Serenissima" Republică dorea să dovedească
strălucirea Veneției cu ocazia vzitei regelui  Franței , Henric al III-lea. Tintoretto
a pictat atunci portretul suveranului francez, tabloul nepăstrându-se, din păcate,
până astăzi.
În același timp se inițiază lucrări de înfrumusețare a orașului.
Renovarea pieței   San Marco  este coordonată de sculptorul și arhitectul  Jacopo
Sansovino  (1486 -1570 ), care execută  "logetta delle campanile"  și proiectează
construcția palatului Bibliotecii  Marciana, proiect care va fi definitivat
de Vincenzo Scamozzi  (1552 -1616 ). Andrea Palladio - excelent cunoscător al
operei lui Vitruvius , arhitectul Romei antice - construiește numeroase biserici în
oraș (între altele,  Il Redentore  și San Giorgio Maggiore , a cărei construire a fost
începută în anul 1565 ), luând ca model sanctuarele antice, și vile pentru
notabiltățile orașului. Palladio publică în anul  1570  epocala sa operă,  Quattro
libri dell'architettura .
BIBLIOGRAFIE:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Rena%C8%99terea_vene%C8%9Bian%C4%83

C
o
M o d Coala № d o c u m e n t .S e m n a t Data
 C
o
M o d Coala № d o c u m e n t .S e m n a t Data
 Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova
Universitatea Tehnica a Moldovei
Facultatea Textile si Poligrafie
Departamentul Design și Tehnologii Poligrafice

Referat
La disciplina: Istoria și Arta Designului
Tema: Renașterea venețiană

A efectuat: Iftodi Daniela

(studentă gr. DTP-191)

A verificat: Cazac Viorica

(conf. univ. dr.)

Chișinau 2020 C
o
M o d Coala № d o c u m e n t .S e m n a t Data