Games and Economic Behavior ,Vol 73

(2011) ,Issue 2
 Articol 2 -Dominarea- rezolvare, valoare comuna, licitatii mari

Se considera al doilea pret al licitatiilor valorilor comune cu un numar in crestere de ofertanti.

Se defineste o strategie a ofertantului „i” de a fi dominat ( de limita pe care o poate atinge) in cazul in
care exista o alta strategie pentru „i”, care face, in limita admisa, precum si fata de orice secventa a
strategiilor adverse, si cu probabilitate pozitiva este strict mai buna decat cel putin o secventa.
Rezultatul principal ofera o conditie suficienta cu privire la structura de informatii pentru ca procesul
repetitiv de stergere a strategiilor dominate asimptotic sa se incheie dupa doua repetari, cu o singura
strategie ramasa pentru fiecare jucator. Aceasta strategie este pe complet descrisa. Deasemenea se arata
ca pe baza unor ipoteze standard, o conditie similara cea a lui Wilson (1977) implica aceasta conditie
suficienta si, prin urmare, implica rezolvarea dominarii asimptotice.

Articolul are rolul de a demonstra rezolvarea de probleme cu ajutorul acestei strategii de

dominare. Există alte două posibilități pentru a obține un rezultat similar cu cel prezentat in articol fără
a utiliza definiția de dominație asimptotica. În primul rând, se poate studia jocul de limitare cu un
număr infinit (ce poate fi numarat) de ofertanți, avantajul
acestei abordări este că se poate lucra cu un singur joc în loc de o întreagă secvență. Această abordare
permite definirea rezolvarii dominantei in maniera standard.

Rezolvarea dominatiei asimptotice:

Se observa interesun asupra unei versiuni de dominatie asimptotica (pe masura ce numarul
ofertantilor creste). Dupa cum se obisnuieste in jocurile cu informatie incompleta, momentul (ante,
intermediar, post) este important pentru definitie. Aici se foloseste cea mai conservatoare abordare
pentru momentul post- dominatie.

Definiția 1

Fie un jucător „i” și o secvență de seturi de strategii pentru adversarii lui „i” {D j ⊆ B j},j=i.
Strategia bi este (ex-post, slab), dominată asimptotic de strategia ci dacă {D j} j = i.

Definitia 2

Secventa de jocuri {Gn} n se poate rezolva in doua runde daca pentru fiecare jucator „i”
exista o strategie b de i astfel incat B la puterea a 2-a de i = {b de i}
 Articolul 3-Avesriune incerta si existenta echilibrului in jocurile cu informatii incomplete

Se consideră jocuri cu informații incomplete à la Harsanyi, unde rasplata unui jucător depinde
de o stare necunoscută a naturii, precum și de profilul acțiunior alese. Spre deosebire de modelul
standard, preferințele jucătorilor asupra vectorilor de utilitate ce pot aparea sunt reprezentate de functii
arbitrare. Definitiile echilibrelor Nash si Bayes se extind in mod natural la aceasta stare generalizata. Se
caracterizeaza existenta echilibrului in functie de preferintele jucatorilor participanti. Luand in
considerare continuitatea si monotonia alegerilor facute de acestia, echilibru exista in fiecare joc, daca
si numai daca toti jucatorii se impotrivesc incertitudinii ( de exemplu: toate functiile sunt cvasi-
concave).
Incepand cu Ellsberg (1961), s-a dezvoltat o literatura bogata ce descrie incalcari flagrante a
teoriei de maximizare a utilitatii asteptate atunci cand factorii de decizie sunt incerti in ceea ce priveste
probabilitatea evenimentelor relatate. In mod special, preferintele agentilor tind sa prezinte aversiune
fata de incertitudine , ceea ce nu poate fi explicat in cadrul subiectiv al utilitatii asteptate. Descoperirile
experimentale ale lui Ellsberg si ale succesorilor sai au inspirat economistii sa dezvolte teorii
alternative de luare a deciziilor in conditii de incertitudine (de exemplu: Schmeidler si Gilboa, 1989).
Aceasta lucrare extinde echilibrele Nash si Bayes in jocuri cu informatii incompltete in cazul in
care perceptia jucatorilor asupra ambiguitatii nu este necesara in prealabil. Rezultatul principal al
acestei lucrări arată că există astfel de echilibre în fiecare joc, dacă și numai dacă toți jucătorii se
impotrivesc incertitudinii. În timp ce acest rezultat nu este surprinzător din punct de vedere matematic,
acesta oferă o legătură interesantă între atitudinea agenților fata de incertitudine și existența acordurilor
auto-incurajatoare în situațiile interactive.

Mediu, jocuri si echilibru

Definitia 1. Fie G ∈ Γ . O strategie de profil σ ∈ Σ este un ex-ante echilibru J al lui G daca, pentru
fiecare i ∈ N si pentru fiecare σ prim de i ∈ Σi , J i( f (σ) i ) >= J i( f (σ i ,σ−i ) i ).

Definition 2. Fie G ∈ Γ .O strategie de profil σ ∈ Σ este un echilibru provizoriu J al lui G daca, pentru
fiecare i ∈ N, fiecare F ∈ Fi, si fiecare σ prim de i ∈ Σi , J de F i ( f (σ) de i|F ) >= J de F i ( f (σ prim
de i ,σ−i )i |F)

Aceasta sectiune se preocupa de problema ante- existentei echilibrului. Evident, nu ne putem

astepta ca echilibrul sa existe in fiecare joc, fara impunerea unor restrictii privind preferintele
jucatorilor.
Articolul 4-Jocuri aranjate la cote competitive

Meciurile aranjate si jocurile de noroc asociate cu coruptia apar de multe ori ca titlu de stiri.
Aproape orice sport- cursele de cai, tennis, fotbal, cricket, pentru a numi cateva- sunt suspecte a avea
parte de o influenta externa negativa. Cineva implicat pentru a paria la un anumit eveniment sportiv
poate avea acces la jucator( i ) si poate induce slaba performanta a unuia dintre acestia prin mita. In
sporturile cu vizibilitate mare multe case de pariuri, suporteri sau chiar publicul larg pot fi fraudati pe
parcurs.
In modelul analizat sunt prezente doua case de pariuri rivale in timp ce se stabilesc cotele
rezultatelor unui concurs sportiv unde un parior influent (sau un sindicat de pariuri) poate mitui un
anumit/ anumiti jucator/ jucatori pentru a aranja concursul. Profitul zero si prevenirea mitei nu pot
rezista intotdeauna. Atunci cand pariorul este puternic si influent, casele de pariuri pot coordona
preturile pentru a dobandi profituri. Pe de alta parte, uneori casele de pariuri nu fac profit, dar admit
aranjarea jocurilor. Atunci cand aranjarea are loc, de obicei este pentru echipa mai puternica. Analiza
teoretica are ca destinatie abordarea acestor probleme de pariuri, ce au o incidenta tot mai crescuta si
care implica coruptia in lumea sportului.
Asadar, modelul propus pentru analiza arata cum concurenta nu poate asigura intotdeauna profit
zero, dar nici nu impiedica intordeauna mita.

Modelul

Exista doua case de pariuri, numite pariori, care au stabilit cotele pentru fiecare
dintre cele doua echipe in cazul in care castiga o competite sportiva ( au stanilit preturile
pentru bilete in mod echivalent); fara a exista posibilitatea ca meciul sa fie retras. Biletul i cu
pretul πi produce un dolar ori de cate ori echipa i castiga concursul si nu produce nimic daca echipa i
pierde, cu 0 <= π1, π2 <= 1. Pentru a pastra notatiile simple, indicii agentilor de pariuri vor fi omisi din
preturi.

Articolul 5 -Top monotonie: o radacina comuna pentru castig, trecere unica si rezultatul median al
alegatorilor

Atunci cand membrii unei organizatii isi exprima preferintele de vor asupra unui singur
candidat, vor exista intotdeauna perechi de vot echilibrate majoritar. Mai mult decat atat ele coincid cu
mediana(ele) alternativelor preferate ale alegatorilor. Acest fapt este cunoscut ca rezultat median votant.
Variante ale acestuia se aplica, de asemenea , atunci cand un singur canditat da gres, dar preferintele
verifica alte domenii de restrictii cum ar fi: trecerea unica, intermedierea sau alte restrictii. Austen-
Smith și Banks (1999), de asemenea, au dovedit că rezultatul deținut de un singur candidat, pentru o
clasă largă de reguli de vot ce include regula majorității ca un caz special, poate fi convenabil redefinit
de versiunile mediei. Se vor extinde si se vor unifica rezultatele anterioare. Se va propune o noua
conditie in domeniu, numita top monotonie care cuprinde toate restrictiile anterioare, permite noi veniti
(membri) si rezerva o versiune a rezultatului median al alegatorilor pentru o clasa mare de reguli de
vot. De asemenea, arata cum top monotonia apare in medii economice interesante.

Modelul

Formalizarea diferitilor termeni folositi anterior in introducere.

Fie A un set de alternative si N un set de agenti. Preferintele agentilor pe alternative sunt
complete, reflexive, tranzitive si relatii binare continue in A. Notam preferinta i de * i.
La randul sau este strict definit astfel incat, pentru orice x, y ∈ A, x *i Y ⇔ (x *i y și nu y *i x).
Indiferenta ~i este definita astfel incat, pentru orice x, y ∈ A, x ~ iy ⇔ (x *i y și y *i x) . Setul tuturor
preferintelor din A este notat cu „R”.

Art6. Alegeri in proceduri secventiale

Modelul utilizat

În această lucrare, se propune o regulă în luarea unei decizii, aceea fiind procedura secvențială
prin intermediul unor rute, prin care se arată că 3 module unite de alegeri raționale pot fi înțelese în
mod echivalent drept cazuri speciale ale acestei reguli. Mai mult, procedura secvențială prin
intermediul rutelor este folositoare în demonstrarea faptului că cele 3 module sunt legate între ele. Se
arată că alegerea cu o înclinare către status quo este un rafinament al raționalizării prin scheme
numeroase, care la rândul lor sunt rafinamente ale rațiunii secvențiale. Prin urmare, lucrarea oferă o
lege de clasificare serioasă a acestor 3 modele și arată că fiecare dintre ele pot fi considerate drept
alegere prin procedura secvențială.

Formularea modelului

Se ia X un set finit de alternative. Se notează prin X (respectiv B) colecția tuturor valorilor ne-
nule (respectiv valorile binare) de X. Se alege funcția c: X -> X astfel încât c(A) ϵ A. Acesta este, o
funcție de alegere c ce atribuie tuturor valorilor ne-nule A X ca element unic c(A) ϵ A. Se va introduce
noțiunea de procedură secvențială ghidată de rute. În acest scop, se vor lua în considerare c\teva
concepte. Se va interpreta o rută ca o cale în care alternativele sunt considerate DM. În această lucrare,
o funcție de alegere c este o procedură secvențială ghidată de un set de rute R sau SPGR în cazul în
care pentru fiecare < ϵ R și fiecare set A ϵ X cu cel puțin două alternative, c(A)\ {nc)A

Scopul folosirii modelului

 Toate rezultatele anterioare stabilesc o varietate de modele care pot fi înțelese ca proceduri
ghidate prin rute. Scopul nu este să ne dăm seama dacă toate tipurile de alegeri făcute nu pot fi stabilite
astfel. Să predupunem că DM alege alternativ 1 din {1,2} și din {1,3}, dar alege 2 din {1,2,3}. Soluția
acestei probleme este: având în vedere alegerile din problemele binare, alternativa 1 nu poate fi
niciodată respinsă de DM și, prin urmare, trebuie să reprezinte alegerea făcută.

Concluzii

În această lucrare s-a propus o normă de procedură de luare a deciziilor, procedura secvențială
ghidată de rute, ce demonstrează că un număr de modele de alegeri în literatura de specialitate pot fi
înțelese în cazuri speciale. În plus, în lucrare se mai demonstrează că se poate folosi noțiunea de
procedură secvențială ghidată de rute pentru a da structura diferitelor modele raționale oferite în
literatura de specialitate . ne arată că alegerea rațională este un rafinament al endogenului status quo-
ului alegere părtinitoare, care, la rândul său, este un rafinament de raționalizare de arbori de joc, care în
cele din urmă este un rafinament de raționaizare secvențială. Prin aceste afirmații se demonstrează că
prin natura claselor de rute sunt în conformitate cu fiecare caz. Noțiunea de procedură secvențială
ghidată de rute sugerează promițătoare noi linii de cercetare. În primul rând, aceasta ar putea fi deosebit
de interesantă pentru a studia rolul de manipulare a rutelor considerate de către un agent cu titlu de
strategii de marketing în principal într-un mediu de interacțiune pe piață. În al doilea rând, procedurile
secvențiale ghidate de rute pot fi folosite ca un instrument de a învățare, de a obține consistență în
alegerea în meniul de opțiuni. În cele din urmă, mărimea și compoziția clasei de rute în concordanță cu
comportamentul observat sugerează în sine o măsură de raționalitate DM. În mod clar, mai multe rute
DM au un comportament mai capricios.
Art7 Necunoașterile, credințele și comerțul speculativ

Modelul utilizat

În lucrarea de față se definește un stat general sub formă spațială cu necunoaștere interactivă și
crezuri probable. Asemenea modele sunt favorabile pentru potențiale aplicații ale necunoașterii
asimetrice. Aplicând structurile pe baza crezului necunoaștrii, se arată că principala presupunere
generală este prea slabă pentru a exclude schimbul speculativ în toate statele. Însă, se demonstrează o
teoremă generală numită “nici un schimb speculativ” conform căreia nu poate exista o siguranță
generală a preferinței stricte a schimburilor. Mai mult, se demonstează o generalizare a teoremei, “nu
acordului de dezacord”.
Formularea modelului
Fie o rețea completă de disjuncții, spațiile de stat, cu ordinea parțială pe S. O

rețea completă este o rețea astfel încât fiecare subset are o limită superioară și cel puțin o limită
inferioară. Dacă și sunt astfel încât putem spune că este mai expresivă ca

de , acestea descriu situațiile ce au un vocabular mai bogat ca statele de Se arată că

este uniunea acestor spații. Fiecare S ϵ S și este un spațiu măsurabil cu câmpul

Spatiile în rețea pot fi mai mult sau mai puțin „bogate” în termeni care pot sau nu pot fi obținuți.

Ordinea parțială se referă la bogăția de spații. Cel mai mare spațiu a rețelei poate fi interpretat ca spațiu
de stat „obiectiv”. Statele sale cuprind descrieri complete ale rezolvării tuturor incertitudinilor din
model.
Scopul folosirii modelului
Pentru fiecare S și S’ , cât și există o proiecție surjectiv măsurabilă

unde este identitatea. este restricția de descriere a a limitatului vocabular de

Ce trebuie reținut, este faptul că, cardinalitatea S este mai mică sau egală decât cu cardinalitatea lui S’.
Se au în vedere proiecțiile de navetă: dacă , atunci Dacă

denotă faptul că Dacă atunci Proiecțiile „traduc” state

din spații “mai expresive” pentru statele din spațiile „mai puțin expresive” prin „ștergerea” faptelor
care nu pot fi exprimate într-un spațiu mai mic.

Concluzii
Dekel (1998) a arătat că într-un standard de necunoaștere, spațiul stat trebuie să fie banal, chiar
dacă operatorul crede că sunt îndeplinite numai proprietăți foarte slabe. În schimb, se va arăta că se vor
obține toate proprietățile de necunoaștere propuse în literatura de specialitate. O proprietate de remarcat
este simetria, Aceasta înseamnă că un individ I este conștient de un eveniment E

dacă și numai dacă el este conștient de negarea E. Această proprietate face clar, faptul că, gradul de
informare este calitativ foarte diferit de noțiunea de credința problistică.

ART 8.Punerea în aplicare a contribuției normelor în jocuri publice bune cu populații eterogene

Modelul utilizat

Acest articol prezintă apariția și punerea în aplicare a normelor de contribuție la bunuri publice
în grupuri omogene și eterogene  Cu datele sondajului ne este demonstrat faptul că persoanele
neimplicate au opinii contradictorii normative încă bine definite ale normelor de contribuții corecte
legate de eficiență, egalitate ți echitate. În acest experiment, în lipsă de pedeapsă, nici o normă de
contribuție pozitivă nu se observă și toate grupurile converg spre parasitism. Cu pedeapsa, diferențe
puternice și stabile din contribuțiile apar pe tipuri de grupuri și persoane fizice, în diferite roluri. În
unele cazuri, aceste diferențe rezultă din apariția unei norme de eficiență în cazul în care toate
contribuie pe deplin. În cazurile în care eficiența deplină nu este atinsă, aceste diferențe rezultă din
punerea în aplicare a diferitelor norme de contribuție relativă. Prin urmare, datele noastre
experimentale arată că, chiar și în grupuri eterogene, persoanele fizice pot depăși problema acțiunii
colective inerente în jocuri publice bune de acord pe o normă și aplicarea contribuție .

Formularea modelului

Jocul utilizat atât în studiul de chestionar, cât și în experiment este un joc public liniar cu
grupuri de câte trei jucători. Jocul în forma sa de bază constă dintr-un stagiu de cotizare în care fiecare
jucător i primește o dotare de puncte yi. Jucătorii trebuie să decidă în același timp cât de multe cu câte
puncte doresc să contribuie la binele public, ci ∈ [0, ¯ ci] unde ¯ ci este contribuția maximă a lui i.
Fiecare punct a contribuit la binele public, prin orice creșteri de membru al grupului de venit i prin
puncte αi și fiecare punct care nu a contribuit cu i crește  câștigurile lui i cu un punct. Cu alte cuvinte,
veniturile i de la sfârșitul etapei de contribuție sunt egale cu

în cazul în care αi <1 și i αi> 1, atunci fiecare punct contribuit crește suma veniturilor din grup,
dar scade câștigurile de jucător care contribuie, creând o tensiune între interesul individual și cel de
grup.

Scopul folosirii modelului

 În literatura de specialitate experimentul a condus la dezvoltarea de modele de preferințe
sociale. În timp ce unele previziuni de la aceste modele sunt într-adevăr în concordanță cu
comportamentul observat în jocuri publice bune, cele mai multe modele vor genera, de fapt, un număr
mare de echilibre dintre care cele mai multe nu sunt observate empiric. În mod special, s-a demonstrat
că modelele de preferințele sociale transformă jocuri publice bune în jocuri de coordonare cu mai multe
echilibre, unele cu și fără unele contribuții pozitive, chiar și pentru grupuri omogene.
Prin urmare, interesul nostru principal nu este în analiza a ceea ce privește preferințele în sine,
ci față de schimbul posibilei apariții a normelor de contribuție în grupuri omogene și eterogene ca un
dispozitiv de coordonare. Acest lucru este în concordanță cu Young (2008), care susține că termenul de
"normă", se poate aplica doar la un echilibru în jocurile cu mai multe echilibre.

Concluzii

Având preferințe sociale, problemele publice bune sunt transformate în probleme de

coordonare, cu un număr mare de echilibre, în cazul în care modelele teoretice existente nu au putere
predictivă. Este investigată existența și punerea în aplicare a diferitelor norme de contribuții și dacă
acestea ajuta la depășirea acestor probleme de coordonare,atât în omogene cât și grupuri eterogene.
Potrivit oamenilor de știință din domeniul cercetării norme sociale, o normă este o regulă de
comportament care se observă în cazul în care oamenii sunt conștienți de faptul că există o regulă de
comportament și suficient de mulți oameni care să urmeze regula.

ART. 9. A greși este uman: punerea în aplicare a echilibrului răspunsului cantitativ

Modelul utilizat

În cadrul acestui articol este studiată problema de punere în aplicare a situației în care jucătorii
sunt predispuși să facă greseli. Pentru a capta ideea de greșeală este folosit Logit Quantal Response
Equilibrium (LQRE) și se consideră un caz în care jucătorii sunt aproape raționali. Se arată că
uasimonoticitatea, o variație mică a monotoniei Maskin, reprezintă condițiile necesare pentru ca Limit
LQRE (LLQRE) să restricționezeîn cadrul punerii în aplicare. Mai mult decât atât, aceste condiții sunt
suficiente pentru ambele limite și implementări LLQRE fără restricții în cazul în care există cel puțin
trei jucători și în cazul în care cel puțin un jucător are în cel mai rău caz o alternativă independentă.
 
Formularea modelului
            Setul de jucători este N = { 1 , . . . , n } , iar setul de alternative sociale este A. Fie Θ  setul de
state. Toate N, A și Θ sunt finite. Fiecare jucător i are o utilitate ui dependentă de stat:   A × Θ → R.
Mediul este E = N, A,(ui(· ,θ)), i ∈ N, iar setul de medii este E. Regula de alegere socială (SCR), în
funcție de starea, reprezintă alternativele de dorit pentru planificator. Formal, SCR este o reprezentare a
lui F: Θ → 2A \ ∅. Jucătorii cunoscadevăratul statut, dar nu și planificatorul.
Planificatorul proiectează un mecanism, care este o pereche Γ = ((Mi)i ∈ N, g), unde Mi este mesajul
jucătorului i, iar g: i∈N Mi → A reprezintă funcția rezultatului de formulare a fiecărui profil de mesaj
pentru o alternativă. Fiecare pereche  E , Γ  reprezintă un joc în care setul de jucători este N, setul de
strategie este M = Mi, iar funcția de câștig pentru fiecare jucător i este ui (g(m), θ) unde m = (mi) i ∈ N
este un profil de mesaj.
 
Scopul folosirii modelului
            Domeniile de raționalitate mărginită și mechanism-design atrag tot mai mult atenția
economiștilor. Această lucrare contribuie la rezolvarea problemei clasice de punere în aplicare, atunci
când jucătorii au o legătură rațională. Teoria consideră cazurile în care există diferite state ale lumii, dar
în fiecare stat există ceea ce este optim pentru o societate (rezumată, de regulă, la o alegere socială
(SCR)) este cunoscut. Chiar dacă SCR este fixă, există, de obicei , state în care optima socială
contraziceoptima individuală pentru unii agenți. Prin urmare, nu este rezonabil să se aștepte o societate
pentru a face o alegere în concordanță cu SCR după ce este realizatun stat. Cu toate acestea, o parte
terță binevoitoare  care nu este conștientizată de către statul realizat poate fi în măsură să garanteze
rezultatele optime sociale din fiecare stat de proiectare a unui mecanism (un set de reguli care au obțin
un rezultat pe baza informațiilor transmise de către membrii acestui societății), care este jucat de către
membrii odată ce incertitudinea este rezolvată. Teoria de implementare investighează dacă orice
mecanism poate livra rezultatele optime sociale din fiecare stat .

Concluzii

În continuare este prezentată necesitatea și suficiența rezultatelor pentru punerea în aplicare a

RLLQRE. Pentru rezultatul necesar, este util să se stabilească faptul că punerea în aplicare a RLLQRE
este echivalentă cu punerea în aplicare a dublării LLQREs stricte.
 
 
Art. 10. Multă încredere și hazard moral

Modelul utilizat
În această lucrare, am studiat efectele unei prea mari încrederi privind contractele de stimulare
într-un cadru de hazard moral. Un agent cu prea multă încredere poate avea efecte contradictorii
privind contractul de echilibru. Pe de o parte, un agent optimist sau prea încrezător cu valori
disproporționate preferă stimulente puternice. Pe de altă parte, în cazul în care agentul supraestimează
măsura în care acțiunile sale afectează rezultatele, stimulente cu putere mai scăzută sunt suficiente
pentru a induce orice nivel de efort dat. Dacă agentul are o încredere moderată, acest din urmă sens
domină. Deoarece agentul are un risc mai mic în acest caz, există câștiguri de eficiență care reies din
prea marea lui încredere. În cazul în care agentul este semnificativ prea încrezător, fostul efectul
domină, agentul fiind apoi expus la o cantitate excesivă de risc, precum și la orice tip de câștiguri apar
doar de la de împărțirea riscurilor în dezacord. O creștere în optimism sau prea multǎ încredere crește
nivelul de efort pus în aplicare în acest echilibru.

Formularea modelului
Principala ipoteză, care face ca acest model să difere de modelul standard hazard – moral, se
referă la faptul că principalul agent își menține convingerile eterogene în ceea ce privește repartizarea
rezultatelor, de care amândoi sunt conștienți. Prin urmare, principalul și agentul nu își actualizează
convingerile pe parcursul duratei jocului ( principalul și agentul ”sunt de acord să nu fie de acord") .

Ca o etapă preliminară, este util să se caracterizeze prima-cea mai bună aplicare al oricăui nivel
de efort. Prima-cea mai bună punere în termeni poate avea mai multe fapte verificabile: principalul
poate specifica un nivel de efort dorind să pună împreună cu un set de plăți. Principalul trebuie să se
gandească doar la ea cu participarea agentului constrângere şi să ofere o "pedeapsă" și anume plata în
cazul în care agentul exercită orice nivel de efort altul decât doreşte să implementeze. În cazul unor
credințe similare, prima-cea mai bună aplicare cu un risc al unui agent potrivnic și un risc al unui
subiect neutru reprezintă un contract care asigură în totalitate agentul și satisface participarea adică
agentul este plătit cu aceeași sumă daca proiectul reușește sau nu. Această sumă acoperă costurile sale
de efort.

Primul și cel mai bun contract care implmentează nivelul de efort e ∈ {0, 1}, (s1FBe, s0FBe) este
reprezentat de condiția:

Scopul folosirii modelului

Scopul aceste acțiuni este de a arăta că menținând strucura referitoare la optimism și multă
încredere, probabilitatea succesului este mare în sensul că s-a încercat mărirea spațiunului coninuu de
acțiune.
Concluzii
Această lucrare încearcă să ofere o perspectivă cu privire la efectele de prea multǎ în echilibru
într-un cadru de risc-moral. Se arată că prea multă încredere poate avea un rezultat optimal cu contracte
de stimulare cu putere mai mică sau mai mare de stimulente, în funcție atât de nivelul general de prea
multǎ încredere și pe un anumit tip de părtinire (optimism și prea multǎ încredere).

Art. 11. Soluții Raiffa generalizate

Modelul utilizat
Vom defini o familie de soluții pentru problemele de negociere n-
persoane care generalizează discret soluția Raiffa și se apropie de soluția
continuă Raiffa. Fiecare membru al acestei familii este o soluție în trepte,
care reprezintă o pereche de funcții: o funcție pas care determină un nou
punct de dezacord pentru o problemă de negociere dat, și o funcție soluție
care atribuie soluția la această problemă. Sunt caracterizateo serie de soluții
ale familiei de soluții Raiffa generalizate, folosind axiome standard pentru
teoria de negociere.

Formularea modelului
Setul de soluții Raiffa generalizate este o familie de soluții de negociere
în trepte (Dp, σ p) pentru p ∈ (0, 1]. Funcția σ1 soluție pentru doi jucători, a
fost introdus în Raiffa în 1953. Pentru un set de negociere S și x ∈ S
mulțimea {yi | (yi, x-i) ∈ S} nu este gol, deoarece x ∈ S. Captivitatea
pozitivă a lui S garantează că setul este mărginit de deasupra și prin
apropierea lui S setul este închis. Astfel, pentru un set fix de negociere S și i
∈ N, functia reala km (S, ·) pe S, descrise în continuare, este definit astfel:
mi (S, x) = max{yi | (yi , x−i ) ∈ S.

Punctul Utopia pentru o problemă de negociere (S, d) este m (S, d) = (mi (S, d)) i ∈ N. Evident,
m (S, x) > x pentru orice x din S.
O soluție în trepte este o pereche de funcțiisoluții, (δ, σ), δ: B → RN, σ: B → RN, astfel încât
pentru fiecare problemă (S, d), δ (S, d) și σ (S, d) sunt în S. Funcția soluție δ atribuie pentru fiecare
problemă un acord interimar, în timp ce funcția de soluție σ atribuie pentru fiecare problemă un acord
de terminale. Următoarele axiome ar trebui să fie citite cu cuantificatorul "pentru fiecare (S, d) în B".
Prima axiomă descrie rolul acordului interimar ca un punct de status quo pentru restul
procesului de negociere.
Axioma 1 (etapa). σ (S, d) = σ (S, δ (S, d)).
Nu este doar o cerință a funcției soluție: că selectează puncte individual raționale.

Familia de soluții în trepte Raiffa generalizate este introdus în secțiunea următoare:

Teorema 1. O soluție de negociere în trepte (δ, σ) satisface Axiomele 1-7, dacă și numai dacă este o
soluție Raiffa generalizată.

Demostrare Teorema 1. Funcția de presiune diferențială satisface axioma de monotonie (6) deorarece
prin contrucție, m ( · , d ) este monotonă . Este ușor de văzut că (δp,σ p) satisface restul axiomelor .
Pentru a afișa inversul, avem în vedere în primul rând seturi de negociere stabilite de
hiperplanuri. Fie S0 = {x |Σi xi < 1} , și ia în considerare problema de negociere ( S0 , 0 ). De axioma
simetrie (4), există p ∈ R astfel încât δi( S 0, 0 ) = p/n pentru fiecare i ∈ N. Prin puternica raționalitate a
axiomei individuale (3), p> 0. Deoarece δ(S0 , 0) este fezabil, p <1 . Astfel, δ (S0, 0) = δ P(S0,0 ).
Fie b> 0 funcțional în RN și β ∈ R. Atunci S ={ x| bx < β} este un set de negociere. Se ia în
considerare problema (S, d), cu d, care satisface bd < β . Să ai = (β - bd)/bi. Apoi, ai > 0 și , prin urmare,
ai xi + di este o scală transformată. Este ușor să vedem că (S 0,0) se transformă în (S, d). Mai mult decât
atât, punctul δP(S0, 0) este transformat in d+(p/n)(m(S, d)-d). Astfel, prin scala covarianză axioma (5),
δ(S, d) = δP(S, d).
În continuare considerăm orice problemă (S, d) unde d este în interiorul S. Acest lucru implică
faptul că mi = mi (S, d)> di pentru fiecare i ∈ N. Fie b funcțională liniară b = (1/(mi - di )) i ∈ N și lăsăm
β = 1 + bd. Se ia în considerare problema S = {x | bx ; β } pentru care d este un punct interior, și
mi (S, d) = mi. Fie S- = S ∩ S. Este ușor de verificat dacă S- este un set de negociere. Mai mult decât
atât, S-d = Sd . Am arătat că δ (S, d) = δP (S, d) și astfel, în definiția δ p, δP ( S - , d) = d + (p/n)(m (S, d) -
-d). Concluzia se realizează prin axioma (6) și anume:
δ ( S, d ) > d + ( p/n )( m (S, d) – d)

Art. 12. Încadrarea de jocuri și psihologia metodelor de joc

Modelul utilizat
Teoria jocului psihologic poate oferi efecte de încadrare pe bază de
alegere rațională; încadrarea influeanză convingerile, credințele influențează
motivațiile. Mai departe este explicat acest punct de vedere teoretic și
explorată relevanța empirică. Într-un design 2 × 2 de jocuri publice bune cu
o singură șansă este demonstrat faptul că aceste cadre afectează credințele și
contribuțiile primului sicelui de-al doilea subiect. De la un cadru de joc
teoretic psihologic sunt obținute două ipoteze compatibile reciproce cu
privire la aversiunea față de vinovăție și de reciprocitate în care contribuțiile
sunt legate de credințe. Rezultatele fiind în concordanță cu acestea.

Formularea modelului
Această analiza este alcătuită din două părți. În primul rând, este investigat modul în care
cadrele afectează credințele și contribuțiile. Apoi se face întoarcerea către obiectivul principal, și
anume testul de aversiune față de vinovăție și de reciprocitate (H1 și H2). Pentru a fi realizată analiza
de date între tratamentele comparabile de ”luare” și ”înapoiere” exprimarea se realizează tot în
dimensiunea binelui public (de exemplu, ceea ce oamenii contribuie la binele public în dăruirea de
tratamente, sau ce subiecte lăsa în interes public, în tratamentele de luare).
Rezultat 1 se referă la modul în care cadrele afectează convingerile.

Rezultatul 1. Cadrele afectează puternic convingerile primului și celui de-al doilea ordin.

Scopul folosirii modelului

Punctul general care s-a dorit a fi demonstrat este după cum urmează: din moment ce
experimentele realizate au fost jocuri cu o singură șansă, subiecții nu a avut altă posibilitate decât de a
deduce comportamentul și așteptările celorlalți din experiențele lor de viață. Astfel, un cadru comunitar
poate induce unele convingeri să contribuie mai puțin decât sub un cadru neutru în cazul în care pentru
cei mai mulți subiecți indicațiile comunității sunt asociate cu cooperarea scăzută/ un comportament
individualist, pentru alții poate fi reprezentat chiar opusul.

Concluzii
Pentru a rezuma, putem spune că modele teoretice pentru jocul psihologic pot găzdui efectele
încrederii în jocuri, fără referire la raționalitatea mărginită sau prejudecăți cognitive. Efectele încrederii
pot fi înțelese ca un proces în două părți în care (i) de cadre mută convingerile, și (ii) convingeri
formează motivația și alegerea. Aversiunea față de vinovăție și de teorie reciprocă furnizează declarații
specifice cu privire la (ii), pentru care a fost găsit un suport empiric. Nu a fost propusă și nici testată
orice teorie în ceea ce privește (i), dar rezultatele obținute contribuie la înțelegerea interacțiunii subtile
între încadrare, credințe și opțiuni. O provocare pentru activitatea viitoare este de a dezvolta o teorie de
încadrare, care poate explica, de asemenea, (i).

Art. 13. Simulări numerice de licitații asimetrice prim-preț

Modelul utilizat
Metoda standard de calcul a strategiilor de echilibru a licitațiilor asimetrice prim - preț este metoda
backword-shooting. În acest studiu se arată că această metodă este în mod inerent instabilă și că această
instabilitate nu poate fi eliminată prin schimbarea metodologiei numerice a backword solver-ului. Mai
mult decât atât, această instabilitate devine mai severeă pe măsură ce numărul de jucători crește. Este
prezentată apoi metoda de graniță a valorii de calcul și strategiile de echilibru ale licitațiilor prim-preț
asimetrice. Fiind demonstrată ulterior robustețea și stabilitatea acestei metode pentru licitații cu orice
număr de jucători și pentru jucătorii cu tipuri mixte de distribuții, inclusiv distribuții cu mai mult de o
trecere.

Formularea modelului
Se consideră “n” ca fiind risc pentru jucători neutri (risk-neutral players) care licitează pentru un singur
obiect într-o licitație prim-preț. Valoarea VI a obiectului pentru i-lea jucător (i = 1, ..., n) este informație
privată față de ”i” și este tras în mod independent din intervalul [0, 1] în conformitate cu funcția de
distribuție Fi (v), astfel încât Fi (0) = 0 și Fi (1) = 1. Funcțiile {Fi (v)} sunt cunoștințe comune și au o
densitate continuă fi (v) = F, i (v)> 0 în (0, 1]. Fiecare ofertant depune o ofertă sigilată de bi = bi (vi).
Cel mai mare ofertant castigă obiectul și plătește oferta sa. Toți ceilalți ofertanți nu plătesc nimic.
Vom nota prin vi (bi) inversul echilibrului strategiei de licitare bi (vi). Apoi, ecuațiile pentru {vi} ni= 1
sunt date de Maskin și Riley (2000):

Scopul folosirii modelului

În cele din urmă, este folosită metoda de delimitare a valorii pentru studierea licitațiilor mari, cu
sute de jucători. Pentru a calcula rata asimptotică la care mari acțiuni de preț devin venituri echivalente,
vor fi studiate licitații în care distribuțiile nu pot fi comandate în funcție de primul - ordin de dominare
stocastică.

Metoda de delimitare a valorii poate fi aplicată în cazul unor probleme care care nu au putut fi
rezolvate folosind metoda backward shooting.

Concluzii
În acest studiu, s-a arătat că metoda standard backward shooting pentru calcularea echilibrului
strategiilor asimetrice pentru licitațiile prim - preț este în mod inerent instabilă. Această instabilitate
devine mai severă pe măsură ce numărul de jucători crește neputând fi eliminate prin schimbarea
metodologiei numerice a backward solver-ului. A fost propus apoi metoda de limitare a valorii de
calcul a strategiilor de echilibru pentru licitațiile asimetrice prim - preț. Spre deosebire de backward
shooting, metoda de delimitare a valorii este stabilă.
Simulările realizate arată că metoda de delimitare a valorii este mult mai robustă decât metoda
backward shooting. Se pot calcula, în special, strategiile de echilibru chiar și atunci când numărul de
jucători este mare Metoda de delimitare a valoriii nu este limitată la anumite distribuții și poate găzdui
distribuții de tipuri mixte. În contrast, programele actuale backward shooting sunt limitate la mai multe
tipuri comune de distribuții și nu permit distribuții cu tipuri mixte. Un element cheie în metoda de
delimitare a valorii este schimbarea variabilei independente de la ”b” la ”vn”, care stabilește domeniul
pe care este rezolvat .istemul de ecuații diferentiale ordinare.

Articolul 15- Eficienţa celei de-a doua opţiuni şi licitaţia Engleză

Maskin a arătat că în cazul celor 2 furnizori, oricare cea mai bună primă alocare ce este
determinată, poate fi implementată cu licitaţia Engleză. Arătăm că acest rezultat poate de asemenea fi
adevărat pentru al doilea cel mai bun. Mai exact noi dobândim acest rezultat, că licitaţia Engleză
implementează alocarea determinantă şi repetitivă care dă cel mai aşteptat surplus atunci când sunt doar
doi furnizori.
Restricţionarea alocarii repetitive este normală dacă, unul este interesat de licitaţia Engleză, doar
dacă aceste alocari elimina echilibrul în strategii mixte şi echilibrul de legaturi. De asemenea , ambele
restricţii sunt fără pierderi de generalitate pentru cazurile normale în care valorile sunt aditiv separabile.
Din moment ce titularul cunoaşte cantitatea de petrol, ştie exact şi cât valorează aceasta. Pe cealaltă
parte, acesta are o strategie slab dominantă, ca intr-o licitaţie privată : a ramane activ până când
valoarea dorită va fi atinsă. Dacă titularul merge pe această strategie, plata participantului când va
caştiga, este egală cu diferenţa dintre valoarea ei şi a titularului.
Totuşi, cel mai bun răspuns, maximizează nu doar profitul aşteptat,dar şi prosperitate, interesul
ascuns al participantului fiind aliniat cu cel social.In analiza noastră folosim condiţiile de optimizare
ale celei de-a doua optiuni, pentru a arăta cum o adaptare a intuiţiei se aplică în general.
Exemplul ilustrează de asemenea, că analiza strategica a licitaţiei Engleze, atunci când primul cel
mai bun nu este implementabil, este mai complexă decat invers.
Din moment ce preţul participantului este mai mare decât cel al titularului, dacă şi numai dacă,
acesta din urmă este suficient de mare, participantul face o pierdere dacă va caştiga la un preţ ridicat.
Cel mai bun răspuns al participantului trebuie să fie, făcându-se o balanţă a tuturor pierderilor şi
câştigurilor. Ar putea fi posibil ca participantul să considere profitabil să rămână în licitaţie preţul la
care ar avea o pierdere atunci când titularul se retrage.
In această lucrare am discutat proprietăţile de eficienţă ale licitaţiei engleze, atunci când primul cel
mai bun nu este implementat şi există doi ofertanţi. Licitaţia Engleză, implementează a doua cea mai
bună alocare, cel puţin în cazul acesta în care al doilea cel mai bun este determinat şi repetitiv.
Punerea în aplicare a celei de-a doua cea mai bună oferta în afara acestui caz, pare mult mai grea
pentru că este posibil să ceară utilizarea unor strategii non-repetitive sau alte mecanisme cu strategii
sofisticate.
Articolul 16-Echilibre extreme în modelul de negociere cu preferinţe diferite de timp

Atunci când jucătorii au preferinţe diferite de timp, întarzierea poate fi eficienta Pareto, astfel
încalcând prezumţia de Hicks. Ne este arătat că toate echilibrele sunt caracterizate de echilibre extreme.
Făcându-se ofere inacceptabile este susţinut echilibrul extrem şi modifică în mod semnificativ tehnica
de inducţie pentru a gasi echilibrul extrem de câştig.
Cel mai prost echilibru de câştig este caracterizat de o problemă care implică echilibrul câştigului
eficient, care este deasupra frontierei de negociere, aceasta fiind posibilă când jucătorii au diferite
preferinţe de timp. Deşi jucatorii sunt complet informaţi în acest tip de joc al negocierii, există in
general mai multe echilibre perfecte.
Atunci când jucătorii au preferinţe diferite de timp, ajungând la un acord imediat, poate fi Pareto
dominat de dezacord pentru un anumit număr de perioade, chiar dacă rezultatul dezacordului este
Pareto dominat de aceeaşi înţelegere.
Lehrer şi Pauzner (1991) arată că atunci când jucătorii au preferinţe diferite de timp, mai multe
echilibre de câştig perfect într-un joc repetat, sunt în afara setului de câştiguri şi ilustrează modul în
care setul de echilibru perfect de câştig depinde de alţi factori.
Tehnica de inducţie înapoi a lui Shaked şi Sutton (1984), este utilizată la scală largă pentru a
studia problemele de echlibru extrem în negociere. Pentru a aplica această tehnica, cea mai bună
continuare a câştigului unui jucător este identificată menţinând în acelaşi timp cel mai prost câştig al
celuilalt jucător.
Fără a stabili la început eficienţa Pareto, nu ar trebui să excludem posibilitatea de a face oferte
inacceptabile în echilibre extreme.
Atunci când jucătorii sunt suficient de răbdători, cel mai prost echilibru de câştig al unui jucator
care formulează propunerea, este determinat de ultimul punct al unei probleme de minimizare, care
depinde de Pareto, echilibrul de câştig.
Trebuie să se ţină cont de posibilitatea de a face oferte inacceptabile în echilibrul perfect extrem, în
special atunci când unele echilibre de câştig sunt peste frontiera de negociere.

Articolul 17-Limbajul Voronoi. Echilibre în jocuri cu puţine semnale

 Studiem un joc de comunicare de interes comun în care, expeditorul observă unul din infinitele
tipuri şi trimite un mesaj finit care este interceptat de către receptor. În echilibru, nu există o separare
completă, ci tipurile sunt grupate în celule învecinate.
În multe situaţii în care o persoană semnalează informaţii către o altă persoană, complexitatea
informaţiilor expeditorului este mult mai mare decât varietatea de semnale posibile. Acest lucru se
întâmplă în actul de bază de a vorbi, când agentul încearcă să transmită informaţia unei senzaţii către
ascultător. Senzaţia este un obiect supra-dimensional care conţine formă, mărime, culoare, temperatură,
dar ascultătorul înţelege numai un număr finit de cuvinte.
Un alt exemplu ar fi alegerea unei anumite mărci şi a unui anumit produs – ex o maşină, care
serveşte ca indicator al apartenenţei sociale, culturale şi economice al cumpărătorului. Deci spaţiul de
tipuri posibile este practic fără limite, în timp ce spaţiul de semnale este unic.
De fapt, spaţiul este mult mai complex decât setul de semnal. O modalitate de a modela o astfel de
situaţie în mod formal, este, sa-şi asume acele tipuri care provin dintr-o convexă a spaţiului euclidian n-
dimensional unde, semnalele provin dintr-un alfabet finit.
Studiem aceste jocuri, precum şi analiza dinamică evolutivă a echilibrelor sale, presupunând că
interesele dintre expeditor şi receptor sunt identice. Echilibrele Nash stricte, ale jocului acesta sunt date
de ceea ce numim ,,Limbajul Voronoi,, .
Expeditorul împarte tipul setului în seturi care se exclud reciproc, adiacente, fiecărui semnal
corespunzându-i un altfel de set.
Pe unitatea de interval, atunci când tipurile sunt distribuite uniform iar similaritatea este măsurată
de distanţa uzuală, există o singură diagramă Voronoi. Cum este bine cunoscut în astfel de jocuri cu
strategii continue, Echilbrul strict Nash nu trebuie să fie dinamic stabilit.
În cele din urmă, se vor folosi simulări numerice pentru a găsi limbajul Voronoi în exemple mai
complexe. Când numărul de cuvinte este mare sau distribuţia de tip nu este uniformă, de obicei este
imposibil să se găsească echilibre în formă explicită.
Azriel şi Lehrer (2007), derivă axiomatic convexitatea de celule sau categorii, pentru modelele cu
cel puţin două dimensiuni de tip spaţiu.

Articolul 18-Stimularea investiţiilor în tranzacţioanrea bilaterală

Caracterizăm surplusul de maximizare al mecanismului de tranzacţionare sub două informaţii

incomplete şi de raţionaliate individuală interimară, când una din părţi poate îmbunătaţii valoarea acelei
investiţii. Acest mecanism prezintă un compromis între fuzionarea de investiţii stimulente şi induce
participarea voluntară. Se va analiza modul în care zona de tranzacţionare a mecanismului optim este
distorsionată în scopul de a oferi stimulente de investiţii.
Volumul de fuziuni şi achiziţii a atins un nivel record, chiar înainte de actuala criză financiară. Cu
toate acestea, tranzacţiile de succes erau de obicei însoţite de multe oferte ,,moarte,, în care una din
părţi a încercat să iasă din acord prin invocarea clauzei ,,schimbarea de material advers,, (MAC) . MAC
şi alte clauze cum ar fi ,,Dow Jones,,, sunt exemple comune de a opta în mod legal, la părăsirea unei
tranzacţii, atunci când condiţiile devin nefavorabile.
Într-adevăr, o fuziune sau o achiziţie, implică de obicei, măsuri complexe şi pot dura luni de zile,
din momentul în care s-a ajuns la o înţelegere, până la a se încheia tranzacţia complet. În timpul acestui
lung proces, informaţiile suplimentare în ceea ce priveşte oportunitatea de afacere, pot fi dezvăluite. În
acelaşi timp, oricare dintre părţi se poate angaja în investiţii de sinergie non-contractibil, pentru a
facilita tranzacţia (Gilson şi Schwartz, 2005) .
În această lucrare se va folosi o abordare a unui model de mecanism pentru a analiza o problemă de
tranzacţionare bilaterală în informaţii asimtrice cu următoarele două caracteristici : - se ia în
considerare fuzionarea de stimulare pentru efectuarea de investiţii non-contractibile. - fiecare agent
poate alege să participe la procedeul de tranzacţionare dacă acesta rezultă dintr-un contract scris sau,
mai general, de la unele instituţii existente.
Mai precis, caracterizăm mecanismul de maximizare a tranzacţionării cu informaţii incomplete de
ambele părţi şi raţionalitatea individuală interimaracare prevede stimulente pentru partea investitoare,
pentru a face o investiţie specifică neobservabilă.
Mecanismul optim rezultat prezintă compromis între participarea voluntară şi oferirea de stimulente
investiţionale. Pentru ca agenţii să fie întodeauna dispuşi să ia parte la mecanismul de tranzacţionare ,
unele oprotunităţi avantajoase trabuie să fie închise. Dar pentru a încuraja investiţia specifică, trebuie
deschise mai multe oportunităţi de tranzacţionare.
Aceste efecte opuse implică faptul că ori de câte ori costul scufundat nu este trivial, constrângerile
de investiţii şi de participare sunt obligatorii în mecanismul de maximizare. Cu alte cuvinte, investitorul
este compensat pentru costul scufundat iar cea mai proastă evaluare a fiecărei părţi se aşteaptă la 0
caştig.
Acestă lucrare derivă mecanismul optim de tranzacţionare, ţinându-se seama de stimulentele pentru
investiţii.
 Articolul 19- Repartizarea piețelor cu același nucleu

Acest articol presupune studierea setului de matrici asociate piețelor de repartizare cu același
nucleu,în cadrul jocurilor bilaterale.În acest scop au fost puse condiții în ceea ce privește intrările
matriciale care să asigure că jocurile de repartizare aferente au același nucleu.Prin intermediul acestui
articol se demonstrează faptul că setul matricial care duce spre același nucleu formează o combinație
cu un număr finit de elemente minimale și un maxim unic. De asemenea,articolul oferă o caracterizare
a elementelor minimale.
Scopul acestei lucrări este acela de a studia matricile care definesc repartizarea piețelor cu
alelași nucleu.Importanța acestui lucru constă în faptul că toate piețele definite de aceste matrici au
același nucleu și nucleol.
Pornind de la Shapley și Shubik (1972),jocul bilateral de repartizare a fost analizat din diferite
puncte de vedere,punându-se un accent deosebit asupra analizei nucleului.În cadrul unui joc bilateral de
repartizare există o serie finită de cumpărători,fiecare dintre ei solicitând o unitate dintr-un bun
indivizibil și o serie finită de vânzători care furzinează o unitate din acel bun.Pornind de la evaluările
cumpărătorilor și de la prețurile vânzătorilor,se obține o matrice non-negativă,care reprezintă profitul
comun pe care fiecare pereche vânzător -cumpărător o poate obține.Această situație a pieței poate fi
reprezentată de un joc sub forma unei coaliții unde câștigul fiecărei coaliții este profitul care poate fi
obținut printr-o potrivire optimă între vânzătorii și cumpărătorii segmentului de piață
corespunzător.Aceste alocări din profitul total pe care fiecare coaliție îl primește constituie nucleul
jocului.
O piață de repartizare cu două părți (M,M'A),este definită de o serie de cumpărători M,o serie
finită de vânzători M' și o matrice non negativă A = (ai j)(i, j)∈M×M' .Intrarea aij reprezină profitul
obținut de perechea mixtă profit (i, j) ∈ M × M dacă aceștia fac schimbul comercial.Să presupunem că
ei sunt |M| =m cumpărători și |M| =m vânzători, n =m +m este cardinalul N = M ∪ M .Dacă m
=m ,piața de atribuire este considerată a fi pătrată.
Un prim pas în căutarea unor matrici de repartizare care duc spre același nucleu îl reprezintă
identificarea evaluărilor esențiale ale agenților pentru a determina nucleul.Se pare că în majoritatea
piețelor unii agenți pot să scadă o parte din evaluările fără să modifice nucleul pieței.Ca urmare acești
agenți(presupunând că sunt cumpărători) nu vor beneficia,în sensul de a obține o alocare a nucleului
mai mare pretinzând că au evaluări mai mici pentru unele obiecte specifice.
Shapley și Shubik (1972) au asociat fiecărei piețe de repartizre un joc cooperativ în forma unei
coaliții,cu un set de jucători N cu o funcție wA definită de A în următorul mod: pentru S ⊆ M și T ⊆
M,wA(S ∪ T ) = max{(i, j)∈μ ai j |μ ∈M(S, T )}. Elemenutul central al unui joc de repartizare este
întotdeauna non gol,și este suficient pentru a impune raționalitatea coalițională,atât pentru coalițiile
unui singur jucător cât și pentru coalițiile perechi:

Piețele de repartizare care conduc spre același nucleu

Teoremă 1. Fie (M,M, A) și (M,M, B) fie două piețe pătrate de repartizare. Apoi următoarele
afirmații sunt echivalente cu:
1.Core(wA) = Core(wB ).
2.wA(N\{i, j}) = wB (N\{i, j}), pentru (i, j) ∈ M × M .

Pentru a demonstra 1⇒2, ne dăm seama în primul rând că din Core(wA) = Core(wB ) avem wA(N) =
wB (N).Considerăm acum A, cumpărătorul-vânzător reprezentativ pentru matricea A. Luăm μ ∈M∗A(M,M) și
amintim că μ ∈M∗A(M,M).
Pentru fiecare i ∈ M avemaiμ(i) =aiμ(i). Mai mult, amintim t că A = A.Atunci , avem (4) care pentru fiecare
pereche (i, j) ∈ M × M:

Ca urmare obținem wA(N\{μ(i),μ−1( j)}) = wA(N\{μ(i),μ−1( j)}), pentru fiecare (i, j) ∈ M × M .

Amintim că μ este bijecție,iar i și j sunt arbitrare, avem wA(N\{i, j}) = wA(N\{i, j}) pentru toate (i, j)
∈ M × M .Acum,din moment ce Core(wA) = Core(wB ), din (2) știm că A = B, și pentru fiecare (i, j) ∈
M×M, avem wA(N\{i, j}) =wA(N\{i, j}) = wB (N\{i, j}).

Structura setului de matrici care conduc spre același nucleu

Teoremă 2. Pentru fiecare piață de repartizare (M,M, A), cu o matrice A ∈M+m, există un
număr finit de matrice A1, A2, . . . , Ap ,în Mm+
, astfel încât ,

unde A este reprezentantul exact cumpărător-vânzător A.

Dovada.Având o matrice A ∈ M+m, analizăm care dintre intrări pot fi reduse de la A = (ai j)(i,
j)∈M×M fără a modifica nucleul jocului repartizat.Îb final , consideram setul Λ(A) = {K ⊆ M × M |
Core(wAK ) = Core(wA)}, unde AK este definită în (8) și spune că ∅ ∈ Λ(A). Mai mult, Λ(A) este un
set finit non gol și ca o consecință setul ΛM(A) de elemente maxime ale (Λ(A),⊆) este un set finit non
gol: ΛM(A) = {K1, K2, . . . , Kp}. În acest punct definim q = AKq for q ∈ {1, 2, . . . , p}, matricea
corespondentă acestor elemente maximale. Incluziunea U pq=1 [Aq, A ] ⊆ A este imediată.

Concluzii

În cadrul unui joc bilateral de repartizare există o serie finită de cumpărători,fiecare dintre ei
solicitând o unitate dintr-un bun indivizibil și o serie finită de vânzători care furzinează o unitate din
acel bun.Pornind de la evaluările cumpărătorilor și de la prețurile vânzătorilor,se obține o matrice non-
negativă,care reprezintă profitul comun pe care fiecare pereche vânzător -cumpărător o poate
obține.Această situație a pieței poate fi reprezentată de un joc sub forma unei coaliții unde câștigul
fiecărei coaliții este profitul care poate fi obținut printr-o potrivire optimă între vânzătorii și
cumpărătorii segmentului de piață corespunzător.Aceste alocări din profitul total pe care fiecare coaliție
îl primește constituie nucleul jocului.

Articolul 20-Sortarea optimă de jucători în concursuri între grupuri

Prin intermediul acestui articol vom studia cum efortul agregat exercitat în concursuri între
grupuri eterogene de jucători depinde de sortarea jucătorilor în grupuri.vom arăta că sortarea optimă
depinde de curbura funcției costului de efort.Din această perspectivă organizatorul de concurs al cărui
obievtiv este maximizarea efortului agregat,este optim pentru a ordona jucătorii într-un mod care
minimizează variația în capacitatea grupurilor în cazul în care funcția costului de efort este modert
abrupt.Cu toate acestea,pentru o funcție suficient de abruptă a costului de efort,sortarea optimă a
jucătorilor poate fi cea mare maximizează variația în capacitatea grupurilor.
Concursurile sunt situații în care participanții concurează pentru un premiu de valoare
consumând efort și alte resurse.Exemple care susțin aceste situații includ competițiile R&D,campaniile
politice,turnee pe piața forței de muncă.În cele mai multe cazuri,concursurile au loc între grupuri ai
căror membrii urmăresc un interes colectiv(de exemplu,un grup de reprezentanți ai industriei pot face
lobby pentru sau împotriva unei reforme de reglementare,care dacă vor fi implementate vor afecta
industri ca întreg,grupuri de interese care pot sprijinii același candidat politic în alegeri)
Acest articol abordează următoarea întrebare normativă: se dă un concurs între mai multe
grupuri ai căror membrii sunt eterogeni în ceea ce privește costul lor de efort (sau abilitate),cum ar
trebui jucătorii să fie sortați în grupuri pentru a maximiza (sau minimiza)efortul general depus în
concurs?Această întrebare este direct relevantă pentru managerii organizațiilor cu echipe de producție
care folosesc sistemele relative de compensare a performanțelor.
Scopul acestei lucrări este de a studia modul în care sortarea jucătorilor eterogeni în grupuri
afectează efortul total depus într-un concurs de grup.Un model cu evaluările eterogene de premiere este
echivalentul matematic al unui model cu costuri și efort eterogene.Rezultatul free-riding al lui
Baik(2008),implică faptul că într-un cadru cu costurilor liniare de efort ,sortarea maximizării efortului
jucătorilor în n grupuri ,este caea care atribuie n jucătorii cei mai capabili n grupurilor,iar apoi
atribuirea de jucărtori rămași numai contează.Un model care prezice un echilibru pozitiv al efortului
tuturor jucătorilor este mai aplicabil pentru analiza de sortare.
Modelul .Avem N =nm risc neutru al jucătorilor sortat în n >2 grupuri al lui m> 1 players each.
Grupurile sunt indexate de i = 1, . . . ,n,și jucători fără grup i sunt indexați de ik = i1, . . . , im.
Grupurile concurează într-un concurs structurat după cum urmează .Toți jucătorii
ik exercită simulta și independent eik > 0. Grupurile i’s efort total este Ei = sumă k eik. Dacă grupul i
câștigă concursul ,fiecare jucător al grupului i primește un premiu normalizat la 1 ; dacă grupul i pierde
concursul toți jucătorii primesc 0. Probabilitateaa ca grupul i să câștige este dată de loterie (or Tullock,
1980) funcția de succes a concusului Ei/ sumă j E j . Costul de efor al jucătorului ik’s este
cik g(eik), unde cik > 0 este (posibil )parametrul eterogen al costurilor , și g(·) este o funcșie de
creștere.Răsplata așteptată de jucătorul ik este dată de :

Echilibrul simetric

Preposition 1.Să presupunem că toate costurile jucătorilor sunt egale, cik = c pentru toți
i,k.,echilibrul simetric e satisface următoarea ecuație

Răsplata unui jucător în echilibrul simetric este .π = 1/n −cg(.e). Pentru satisfacerea funcției
g(·) avem g(e)e > g(e) for any e ∈ (0, em], therefore, .π > 1/n −cg(.e).e = [1+n(m −1)]/(mn2) > 0.Este
convenabil să se introducă dimensiunile curburilor funcției g(·) la punctul de echilibru simetric:
 Echilibrul cu jucători eterogeni slabi

Preposition 2. În aproximarea pătratică ,

(i)deviația efortului total de la nivelul echilibrului simetric este

(ii)sortarea optimă a jucătorilor în grupuri este cea care maximizează(minimizează) variația

capacității grupurilor furnizate ,σ > 0 (σ < 0), unde σ = 2k2 −k3 + 2k2(n − 1)(k2 −k3).

Proposition 2 reprezintă rezultatul central al acestei lucrări.. Partea (i) arată că ,în aproximarea
pătratică, deviația efortului total provenit de la nivelul echilibrului eterogen este determinat de variația
capacității individualeS2a= (nm − 1)−1i,k a2ik.Partea (ii)redă sortatea optimă a strategiei al cărui
obiectiv principal este maximizarea efortului total.

Concluzii

Scopul acestei lucrări este de a studia modul în care sortarea jucătorilor eterogeni în grupuri
afectează efortul total depus într-un concurs de grup.Expresia rezultatelor în ceea ce privește variația
capacității grupurilor este o consecință a aproximării pătratice realizate.Aproximarea pătratică
reprezintă,pe de o parte o limitare,deoarece impune o restricție privind gradul de eterogenitate al
jucătorilor,iar rezultatele nu sunt precise,iar pe de altă parte aproximarea pătratică ne permite
exprimarea rezultatului în termeni cu o caracteristică simplă și semnificativă a distribuției abilităților
jucătorilorîn grupuri.
Consider că acest articol a fost de mare ajutor pentru a înțelege ideea de sortare optimă a
jucătorilor în concusuri între grupuri deoarece oferă o soluție normativă clară și simplă.În situațiile în
care costurile de efort nu sunt prea abrupte,maximizarea efortului în ceea ce privește sortarea
jucătorilor este cea care maximizează variația capacității la nivelul grupurilor.Atunci când costurile de
efor sunt suficient de abrupte se maximizează efortul în ceea ce priveștesortarea de schimbări pentru a
deveni cea care maximizează variația capacității grupurilor.

Articolul 21 -Interacțiunea dintre stimulentele explicite și raționale-Un experiment

Acest articol are ca ideea de bază repetarea exeperimentelor jocurilor încrederii de la care se
pornește pentru a studia interacțiunea dintre stimulentele explicite și raționale.Având experiență în ceea
ce privește cele două variante de câștig în cadrul jocurilor încrederii,subiecții din partea finală aleg în
mod explicit pe care dintre cele două variante o va juca.Teoria prezice că subiecții vor alege câștigul
jocului dominat(reprezentând un contract explicit rău),pentru că acest joc susține mai bine (implicit)
stimulentele relaționale sprijinite prin considerente de de reputație sau de reciprocotate.Principalele
constatări sunt că cooperarea este într-adevăr cel mai bun câsțig al jocului.Mai mult decât
atât,repetarea nedefinită crește ambele rate de cooperare și probabilitatea cu care este ales câștigul
dominat al jocului.În general putem concluziona ca stimulentele explicite disponibile afectează într-
adevăr relațiile de contractare și anticipând acestea agenții pot alege stimulentele explicite slabe pentru
a facilita acordurile implicite.
Întotdeauna există situații neprevăzute care nu sunt acoperite de contractul formal,orice
contract din lumea reală este în mod necesar incomplet.În general acest lucru exclude ajungerea la
eficiența deplină prin folosirea unui singur contract formal.Implicit,contractele informale au
potențialul de a servi unui singur scop prin introducerea rezultatelor în primul rând alături de cele mai
bune.O clasă importantă a stimulentelor implicite sunt cele prevăzute,așa numitele contracte
raționale,unde înțelegerile informale sunt susținute de considerente de reputație într-o relație(pe termen
lung)ce se repetă.Pentru a înțelege când și cum asemenea contracte relaționale pot reprezenta creșterea
eficienței,este important să se cunoască exact cum pot interacțion contractele explicite cu cele
implicite.
Scopul acestui articol este de aprezenta rezutatele unui experiment de laborator conceput pentru
a testa aceste previziuni.
Modelul. Experimentul pe care il propune acest articol este bazat pe cele două variante de câștig
,cunoscut ca jocul încrederii al lui Kreps (1990).În cadrul jocului încrederii un muncitor (jucătorul 1)
decide mai întâi dacă locul de muncă este în conformitate cu scrisoarea contractului formal (nu are
încredere) sau pentru a depune un efort înalt dincolo de nivelul de efort care trebuie executat conform
contractului(încrede).Dacă muncitorul lucrează conform regulilor,se presupune că el nu obține un
bonus la salariul său.În cazul în care muncitorul depune mai mult efort decât este necesar în mod
oficial,angajatorul(jucătorul 2) decide să îl răsplătească oferindu-i un bonus (onoare)sau nu
(trădare).Acest bonus este discreționar și nu face parte din contractul formal de muncă.Figura 1,reflectă
cele două situații care diferă numai în parametrii valorilor câștigurilor pe care le ia f.În cazul în care
câștigurile nu se iau în funcție de egalitatea b=d=2,jocul încrederii reprezintă situația unui
‘rău‘contract formal,alternativa unui contract explicit foarte incomplet.În cazul în care părțile se
comportă în conformitate cu contractul este captată doar o fracțiune moderată de 17% din maximul
comun disponibil(egal cu c+e=24) .Acesta nu este cazul atunci când b=4 și d=10,atunci când se aplică
numerele în paranteze pătrate.Aceste câștiguri care nu sunt bazate pe încredere reflectă situația unei
‘bune‘sau mai puțin incomplete situații a contractului formal.Apoi,părțile captează58% dacă acționează
conform regulei.

Contractele relaționale oferă un mod în care sunt date stimulente implicite.Să presupunem ca
jocul din Fig1 este infinit nerepetat.Rezultatul eficient (Trust,Honor)poate fi susținut ca SPE ori de câte
ori factorul δ (cu 0 δ < 1) este suficient de mare.În particular,să presupunem că jucătorii folosesc
strategii declanșatoare sinistre în care ei încep cu Trust și Honor și continuă să aleagă acele acțiuni
atâta timp cât aceste acțiuni(Trust,Honor)au fost observate în trecut.În caz contrar ,jucătorii aleg No
trust,Betray.Jucătorul 2 are un stimulent de a păstra promisiunea de a onora încrederea dacă

Reducerea valorii δ reprezintă creșterea în parametrii d și f și reducerea e.Dacă factorul de

reducere este mai mare decât δ ,există un contract relațional unde jucătorii coordonează pe
Trust,Honor,în calitate de acord informal,acordul prin auto-impunere.

Motivații de reciprocitate.Permiterea preferințelor sociale duce la previziuni similarecomparativ

statistice în jocurile dintr-o lovitură și în cele în baza unor contracte relaționale.Pentru a facilita
expunerea presupunem că jucătorul 1 este egoist și este motivat de de doar de maximizarea
banilor.Jucătotul 2 poate fi motivat de ideea de reciprocitate,ceea ce înseamnă că este dispun să se
sacrifice în scopul de a recompensa(pedepsi)bunele(relele)intenții ale jucătorului.În particular,funcția sa
de utilitate este egală cu U2 =m2 + Y2 · κ · λ.

Concluzii

Există o literatură teoretică mare care studiază interacțiunea dintre contractele formale și
relaționale în oferirea de stimulente.O perspectivă importantă și intrigantă care poate fi obșinută prin
studierea acestor cazuri este aceea că contractele formale care sunt suboptimale în sine, deoarece
contractele mai bune sunt atunci când stimulentele formale sunt studiate în izolare ,ar putea fi propice
pentru susșinerea suplimentelor raționale.Prin urmare părțile pot opta în mod eliberat pentru
contractele formale inferioare,în scopul de sprijinii mai bine contractele implicite.
Consider că acest articol prezintă foarte bine interacțiunea dintre stimulentele raționale și
explicite prin intermediul unui experiment de laborator care testează disponibilitatea
pentru suplimente implicite mai bune.Acest experiment oferă dovezi clare pentru mecanismul de
substituție dintre contracte explicite și stimulente puternice implicite.Contractele explicite inferioare
sunt cele mai des întâlnite pentru a facilita contractele relaționale.

Articolul 22-Neclaritatea efectelor reputației în jocurile repetate cu contracte.

Acest articol studiază dacă permiterea jucătorilor să semneze contracte obligatorii de guvernare
a jocurilor viitoare a efectelor de reputație în jocurile repetate cu jucători pe termen lung.Se pornește
de la extinderea analizei lui Abreu și Pearce (2007) pemițând posibilitatea ca diferite tipuri de
comportament nu pot fi imediat distinse unul de altul.Avînd în vedere tipurile comportamentale vom
construi o modificare prealabilă cu aceași greutate totală asupra tipurilor de comportament și un sprijin
mare în care aproape toate câștigurile raționale,individuale,eficiente sunt realizabile în echiiibru perfect
Bayesian.Mai mult decât atât,efectele de reputație care apar în jocurile repetate cu contracte sunt
dependente de detaliile distribuției pe tipuri de comportament.
Poate face teoria jocurilor predicții puternice cu privire la rezultatele unei relații pe termen
lung?Acest lucru este cunoscut din lucrările seminale ale lui Kreps(1982),Kreps și Wilson
(1982),Milgrom și Roberts (1982) care susțin că efectele de reputație poate avea consecințe importante
pentru selecția echilibrului în multe jocuri dinamice.Fudenberg și Levine(1989)au arătat că un jucător
pe termen lung care se confruntă cu o serie de adversari pe termen scurt primește câștigul său
Stackelberg în orice echilibru Nash,dacă tipul Stackelberg are o probabilitate pozitivă,iar rezultatele
similare se ține între doi jucători în jocuri repetate ,în limita în care un jucător devine mai răbdător
decât celălalt.

Teorema 1. Pentru fiecare joc finit G, vector ˜u > u, și numarul .r > 0, există un număr K 1
care pentru fiecare probabilitate π,există o probabilitate modificată π w care are următoarele trei
proprietăți:
(1) zi= zi for i ∈ {1, 2}.
(2)πi (γi) > 1/K πi(γi) for all γi ∈ supp πi and i ∈ {1, 2}
(3)Pentru orice rată de actualizare r ∈ (0, .r), setul de recompense PBE (G,π) unde ambii jucători
normal conțin un eficient u∗ ∈ Π astfel încât u∗ > ˜ u.
Această teoremă spune că există o singură probabilitate pentru care setul PBE conține câștigul
rațional,individual și eficient pentru fiecare rată de actualizare,un număr fix arbitrar.

Definiția 1 . La un moment întreg t la care fiecare jucător j acționează primul, acșiunea (.u j
,mj) este admisibilă iar toate celelalte acțiuni sunt inadmisibile. La un timp întreg t fiecare jucător j
acționează al doilea , acțiunea (.u j ,mj) este admisibilă, ca acțiune(max{.u j , U j(mi(t),mj)},mj) pentru
fiecare mj care satisface mj ∈ argmaxmjU j(mi(t),mj) and U j(mi(t),mj) > φj(u0i),unde mi(t) este
jucătorul i’s realizat timp -t acțiune ; iar toate celelalte acțiuni sunt inadmisibile. O istorie ht este
admisibilă dacă jucătorul j nu a jucat niciodată o acțiune inadmisibilă, și este totuși inadmisibilă.

Concluzii

Acest document arată că permiterea jucătorilor să semneze contracte obligatorii de conducere a

jocului în viitor nu creează efecte de reputație în absența unor ipoteze privind probabilitățile relative
ale diferitelor tipuri de comportament.Acest lucru sugerează ce selecția unui echilibru datorită efectelor
de reputație este substanțial mai slabă în cazul jocurilor cu doi jucători pe termen lung decât în cazul
unui joc cu un singur jucător pe termen lung,chiar și în prezența contractelor,și că rezultatele existente
nu oferă un argument complet și convingător de selecție al echilibrului pentru aplicațiile în care
diferitele tipuri de comportament nu se pot distinge în mod imediat.