Simbolismul în literatura română

Simbolismul românesc este un fenomen literar aproape sincron cu cel european, apărând într-o
perioadă în care literatura noastră se pătrunsese deja de spiritul modernităţii.

Se remarcă climatul vitreg în care apare aceste curent: simboliştii, susţinătorii doctrinei
Contemporanului si sămănătoriştii privesc cu neîncredere această mişcare în spaţiul poeziei.

Autohtonizat, simbolismul românesc se dezvoltă ca o formă de negare a lirismului epigonic,

eminescian, dar şi asimilând parnasianismul. Apariţia sa în mediul mic burghez, în climatul de
provincie îşi găseşte explicaţia în spiritul de frondă la adresa societăţii.

În evoluţia acestui curent s-au manifestat mai multe etape şi direcţii. Curentul cunoaşte iniţial
un moment al tatonărilor legat de activitate de teoretician a lui Alexandru Macedonsky, care în 1880
fondează revista Literatorul, ea va găzdui cele mai importante articole privitoare la poezia modernă.
Dintre acestea fac parte:

 Arta versurilor
 Despre logica poeziei (1880)
 Poezia viitorului (1892)
Simbolismul în literatura română

În literatura română, simbolismul pătrunde prin poemele și textele teoretice ale lui Alexandru
Mcedonski . Primele idei care prefigurează simbolismul la români și care încearcă să-l teoretizeze
apar odată cu Macedonski și sunt puse în circulație prin revista poetului, “Literatorul”.

Încă în 1880 apăruse în "Literatorul" articolul intitulat “Despre logica poeziei”, în care erau formulate
idei care anticipau anumite judecăți ale lui Mallarmé. Nu numai că se făceau apropieri între poezie și
muzică, dar se releva deosebirea de structură dintre poezie și proză. Poezia - accentua Macedonski
- își are logica ei particulară, deosebită de logica prozei: ”Logica poeziei e, dacă ne putem exprima
astfel, nelogică la modul sublim”. Întrucât tot ce nu e logic e absurd, “logica poeziei e, prin urmare,
însuși absurdul”.

Un
adevărat manifest presimbolist, apărut în “Literatorul” din 15 iunie 1892, este "Poezia viitorului",
articolul scris de Macedonski. Prin simbolism - se spune în articol - ca și prin instrumentalism, care
este “tot un simbolism, cu deosebire că sunetele joacă în instrumentalism locul imaginilor”, poezia
“și-a creat un limbaj al ei propriu, limbaj în care se simte în largul ei…”
Puncte de vedere presimboliste conțin și alte articole publicate de Macedonski în “Literatorul”, ca
"Despre poezie" sau "Despre poemă" (1881), în care poetul pledează pentru concentrare și sinteză
lirică, pentru poezia care să adune în ea, imprevizibil, mișcări sufletești contrastante.

Teoretizând simbolismul, Macedonski a înțeles să-l și promoveze stăruitor în literatura română. În

numele acestui curent, directorul “Literatorului” a încurajat de fapt tot ce se deosebea de poezia
românească de până atunci: parnasianism, naturalism, decadentism, simbolism - tot ce putea
Simbolismul în literatura română

impresiona prin neobișnuit și bizar. El însuși s-a exersat în compuneri alcătuite după ultima modă
pariziană, menite să revoluționeze lirica. După modelul lui Rollinat, din care a și tradus, Macedonski
a afișat uneori preferințe morbide pentru macabru, ca în "Vaporul morții", de exemplu. Dar pasiunea
lui cea mare a fost instrumentalismul, poetul propunându-și să creeze efecte lirice prin pure
combinații de imagini și sunete ca în "Rimele cântă pe harpă" și "Guzla". Unele din aceste poezii, de
exemplu, “Înmormântarea și toate sunetele clopotului” sau “Lupta și toate sunetele ei”, au fost
publicate în volumul "Poezii" din 1881, înainte de întemeierea școlii lui René Ghil la Paris.
După exemplul lui Mallarmé, Macedonski acorda o importanță specială aspectului grafic al scrierilor
sale: în manuscrisul romanului său "Thalassa" a încercat să sugereze sentimentele nu numai printr-
o anumită așezare a cuvintelor în pagină ci și prin întrebuințarea unor cerneluri de culoare diferită,
textul înfățișându-se, în felul acesta, policrom, ca într-un amuzant joc de copii.
Ca poet, Macedonsky este doar parţial simbolist, nuanţele dominante ale creaţiei sale fiind
romantismul (în ciclul Nopţilor) sau parnasianismul (în Poema rondelurilor) . Dintre elementele
simboliste pe care le cultivă cu insistenţă se remarcă tehnica refrenului, preferinţa pentru sugestia
cromatică şi pietrele preţioase sau motivul evadării în ţinuturi exotice.

Un alt teoretician al curentului este Ovid Densusianu care, în revista, ”Viaţa nouă”, elogiază
poezia citadină în care vede expresia dezlănţuirii energiei metropolei. Stările specific simboliste nu-l
atrag în mod special, de aceea direcţia iniţiată de el a fost catalogată drept ”pseudosimbolistă”.

Între poeţii simbolişti, un loc aparte ocupă Ştefan Petică, în a cărui operă se resimte influenţa
eminesciană (poezii ca Fecioara în Alb) şi Dimitrie Anghel, cu o evidentă preferinţă pentru
simbolurile florale (volumele În gădină şi Fantazii). Mircea Demetriade, Traian Demetrescu, Iulie
Cezar Săvescu sunt mai apropiaţi de simbolismul francez. Respingerea prozaismului, înclinaţia spre
stări sufleteşti nedefinite, predilecţia spre anumite teme şi motive construiesc un profil comun
acestor poeţi.

Trecerea de la simbolism la poezia modernă interbelică se realizează prin George Bacovia, un poet
considerat de unii o expresie integrală a simbolismului românesc, iar de alţii un poet imposibil de
încadrat într-un curent literar. În volumele sale, Plumb (1916), Scântei galbene (1926), Cu voi...
1930, Comedii în fond (1936) apar multe din temele şi motivele simboliste (târgul provincial,
peisajul dezolant, starea de nevroză, moartea continuă, iubirea agonică, ploaia, plumbul, muzica lui
Chopin, corbii), dar şi evidente influenţe ale unor poeţi simbolişti

În litaratura noastră, simbolismul înseamnă deschiderea programatică spre modernitate şi

trecerea de la rural la citadin, mişcare atât de necesară sincronizării poeziei noastre cu spiritul
secolului XX.

Cum se numea revista în care Macedonski își publica poemele și textele teoretice?

Revista Literatorul

Prin cine se realizează trecerea de la simbolism la poezia modernă interbelică ?

George Bacovia