ÎNCHINAREA

Închinarea este răspunsul pe care inima credincioasă I-l dă lui Dumnezeu.

Cultul este termenul pe care teologii îl folosesc pentru aspectele formale și rituale
ale închinării din Vechiul Testament. Cultul este forma pe care îl ia răspunsul
poporului Israel față de revelația lui Dumnezeu.

Modul în care este descrisă închinarea în Vechiul Testament arată explicit

faptul că toată viața poporului lui Dumnezeu, Israel, este sub autoritatea divină. Nu
este permis poporului să se apropie oricum, cum dorește, deși se poate vorbi, nu de
puține ori, și de o naturalețe spontană.

Cultul hotărât de Dumnezeu pentru poporul Său, trebuia să fie manifestarea

vizibilă a credinței acestuia. Credința autentică dorește să se manifeste
exteriorizându-se, în felul acesta dorind să capete o formă, un chip. Totuși forma
aceasta, limitează destul de mult relația oamenilor cu Dumnezeu, acest lucru vrând
să ne amintească, că aceștia sunt creați, având limite. Însă limitarea aceasta nu
trebuie înțeleasă ca o suprimare. Adevărata libertate nu există când cineva face
ceea ce vrea sau ce îi place, ci atunci când există dorința sinceră de a umbla pe
căile pe care Dumnezeu le-a stabilit. Acest lucru a fost ceea ce Dumnezeu a dorit
de la poporul Său: umblarea în căile Lui și după poruncile Lui.

Există în același timp pericolul ca manifestarea exterioară, vizibilă, cultul, să

înlocuiască realitatea din interior. Deși foarte rar, învățătura din Vechiul testament
ilustrează totuși menținerea unui echilibru dintre ceea ce este în afară și ce există în
interior. Pericolul exteriorizării neconforme cu interiorul amenință închinarea, însă
acest lucru nu ar trebui să împiedice ca închinarea să ia o forma definită.

Dumnezeu a trebuit să se implice în instruirea poporului cum să I se închine,

nu doar pentru că nu știa cum să se închine, ci mai mult, fiindcă nu era vrednic să o
facă, oamenii, păcătoși fiind, nu putea accede în prezența lui Dumnezeu. A înlesnit
apropierea omului lângă El în anumite locuri, cu anumite ocazii și le-a trasat la
modul cel mai concret cum să acționeze în astfel de situații.

Deși, pentru poporul Israel a fost întotdeauna clar că Dumnezeu locuiește în

cer, El a ales și anumite locuri accesibile unde să se întâlnească cu oameni. Astfel
pentru Iacov,Betel, Casa lui Dumnezeu, a devenit un loc deosebit pentru că
Dumnezeu l-a întâlnit într-un vis în locul acela. Sinai a devenit loc sacru în tradiția
iudeilor pentru că acolo Dumnezeu s-a arătat lui Moise. În pustie, la Cades, slava
lui Dumnezeu s-a arătat poporului Israel și i-a avertizat să nu cârtească împotriva
Sa. Cortul întâlnirii și mai târziu Templul erau deasemenea locuri unde Dumnezeu
se identifica cu ele sau Dumnezeu era identificat acolo.Deși Dumnezeu nu poate fi
limitat strict la aceste locuri, exista pericolul ca evreii să creadă că Dumnezeu era
doar în acele locuri. Pericolul acesta este și în ziua de azi, când noul popor al lui
Dumnezeu limitează prezența Sa doar: „acolo unde sunt doi sau trei adunați în
numele Meu”. Dumnezeu se revelează pe Sine în astfel de locuri și alege s-o facă
în felul acesta, ca o expresie a dragostei si credincioșiei Sale.

Ocazii hotărâte de Dumnezeu pentru oameni, pentru a le da posibilitatea să

răspundă într-un mod adecvat revelației Sale, erau acele zile în care evreii se
prezentau înaintea Domnului. Existau trei sărbători mari când trebuiau să se
înfățișeze înaintea Lui: sărbătoarea azimilor (comemorau vremea când au fost robi
în Egipt), sărbătoarea săptămânilor (sărbătoarea secerișului sau a roadelor) și
sărbătoarea corturilor (călăuzirea și ocrotirea de care au beneficiat atunci când
locuiau în corturi, după ieșirea din Egipt). Existau și zile speciale hotărâte de
Dumnezeu pentru închinare: ziua ispășirii, ziua a șaptea, sabatul.

Cu aceste ocazii, poporul lui Dumnezeu trebuia să se sfințească, să se

curățească și să nu se prezinte înaintea Lui cu mîinile goale. Astfel evreii trebuiau
să aducă jertfe hotărâte de El :arderi de tot, jertfa de mâncare, jertfa de mulțumire,
jertfa pentru vină sau păcat.

Locurile, vremile hotărâte dar și ceea ce trebuiau să interprindă in prezența

Sa, arătau spre Dumnezeul lor, un Dumnezeu de care nu te puteai apropia oricum,
oricând. Singurul mod prin care te apropiai de El ca să I te închini era doar prin
ascultare de cerințele Lui, aduse la cunoștința tuturor oamenilor prin revelația de
Sine față de fiii oamenilor.