Curs 5

Revelaţia generală

Când vorbim despre Revelaţia generală ne gândim la modul lui Dumnezeu de a se descoperi
oamenilor de pretutindeni, într-o manieră pe care noi o numim naturală. Acest natural ţine de
natură, de evenimentele ce se petrec în societate şi de faptul că noi înşine existăm.
''O revelaţie generală a Creatorului în creaţia Sa este parte integrantă a doctrinei creştine
întemeiate pe Scriptură şi, dincolo de ea, pe realităţile universului. Oricine neagă această doctrină
se plasează nu numai într-o contradicţie de netăgăduit faţă de Biblie şi faţă de marile tradiţii
teologice ale creştinătăţii ce decurg din învăţătura ei, dar şi împotriva descoperirii Dumnezeului
celui viu în realitatea cosmică şi în omenire, descoperiri pentru care depune mărturie Scriptura
(Rom. 1:19-21)." Acest mod natural de manifestare a lui Dumnezeu, nu ţine totuşi de ceva din
afara lui. Natural nu înseamnă fără El sau ceva ce avem noi pentru a-L descoperi, pentru că şi
despre această Revelaţie naturală ne vorbeşte tot Revelaţia specială care ne confirmă în final
corecta însuşire a mesajului lui Dumnezeu.
Indiferent de forma pe care o alege Dumnezeu de a se revela, El urmăreşte prin ea să
realizeze o apropiere şi o comuniune între El şi noi. Deci şi Revelaţia naturală este un avans
salvific pe care Dumnezeu îl face omenirii. Şi prin Revelaţia generală Dumnezeu alege să se
apropie de om. Revelaţia generală este un preludiu dat care urmează să fie confirmat de Cuvânt.
În Eden, lui Adam i se dăduse natura să arate spre Dumnezeu. Era un avans pentru întâlnirea din
fiecare dimineaţă cu Dumnezeu. Revelaţia naturală (generală) este un avans pe care noi ni-l
însuşim spre Revelaţia specială. A nu ţine cont de asta duce la subminarea Revelaţiei speciale.
Revelaţia nu este scop în sine, nu este nici măcar o autosatisfacţie a lui Dumnezeu ce ar decurge
din pasiunea lui pentru frumos, nu, ci Revelaţia poartă cu sine şi în sine dorinţa lui Dumnezeu de
a ni Se spune în vederea salvării noastre.
Deşi Revelaţia generală nu are întotdeauna un mesaj inteligibil, formulat verbal sau scris,
ea are un sens ce cauzează, atunci când omul este de acord, o apropiere personală de Dumnezeu.
''Credinţa aceasta dă expresie faptului incontestabil că lumea este făcută pentru un sens, deci este
produsul unui Creator dătător de sens, că e condusă de acest Creator spre împlinirea sensului ei
în El Însuşi, iar în vederea acestui scop Creatorul Însuşi conduce fiinţa noastră spre unirea cea
mai strânsă cu El. Aceste puncte ale credinţei sunt un fel de dogme naturale, având izvorul în
ceea ce se numeşte revelaţia naturală prin care Dumnezeu Se face cunoscut din însuşi faptul că a
creat lumea şi pe om, imprimând în ele sensurile amintite. Aceste puncte ale credinţei sunt o
recunoaştere a faptului că lumea culminează în persoana umană care se mişcă spre Persoana
supremă, ca spre scopul ei final." Omul în calitate de coroană a creaţiunii, la provocarea a tot
ceea ce-l înconjoară şi la provocarea existenţei lui pe care o conştientizează, mişcă spre scopul
final, acela de a fi împreună cu Dumnezeu, în comuniune cu Dumnezeu.
Când vorbim deci despre Revelaţia generală, adică acea revelaţie ce vine pe căi naturale
nu ne referim la realităţi întâmplătoare care ne vorbesc într-o formă ori alta despre Dumnezeu, ci
ne referim la realităţi în spatele cărora stă tot supranaturalul, adică Dumnezeul care determină
aceste lucruri în aşa fel încât să ne comunice ceva despre El. În Revelaţia generală ne vom
întâlni cu fondul despre Dumnezeu nu cu detalii despre acesta, ne vom întâlni cu suveranitatea
lui Dumnezeu nu cu amenzile Sale, ne vom întâlni cu orientarea lui Dumnezeu nu cu maniere
riguros delimitate. În alte cuvinte spus, fondul despre Dumnezeu îl întâlnim în natură,
suveranitatea lui Dumnezeu o întâlnim în istorie şi orientarea lui Dumnezeu o întâlnim
conştiinţă.
Revelaţia generală se împarte (după unii teologi) în trei:
(1) - în natură;
(2) - în istorie;
(3) - în conştiinţă
1)Revelaţia în natură:
Înţelegem prin Revelaţia în natură felul cum Dumnezeu trece din transcendent spre noi
prin ceea ce a creat şi prin felul cum toate acestea sunt menţinute. Aşa cum precizam mai sus
aceste realităţi ne transmit o informaţie de fond despre Dumnezeu. Dumnezeu a dat o armonie
naturală a tot ceea ce există aşa încât frumuseţea imaginilor şi liniştea sunetelor naturale să
comunice o stabilitate supranaturală şi o cauză structurată într-o Persoană ce determină această
realitate. Natura nu a fost creată pentru a ne oferi confort psihic şi fizic, deşi ne oferă şi acest
lucru, ci ea a fost creată pentru a ne transmite prin acestea informaţii de fond despre Dumnezeu,
adică o anumită percepere despre Dumnezeu căreia îi scapă detaliul dar care copleşesc
simţămintele interioare. ''Însăşi Scriptura prezintă ideea că este posibilă o cunoaştere a lui
Dumnezeu prin intermediul ordinii fizice create. Psalmistul spune: 'Cerurile spun slava lui
Dumnezeu' (Ps.19:1) Iar Pavel spune: 'În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea lui veşnică
şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în
lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi'' (Rom.1:20)
Acestea şi numeroase alte pasaje, cum sunt 'psalmii naturii', sugerează că Dumnezeu a
lăsat dovezi despre Sine Însuşi în lumea pe care a creat-o.''Armonia imaginilor din natură pe care
se aşează privirea, armonia sunetelor naturii penetrează profund inefabilul sufletesc uman creând
trăiri inteligibile ce ne vorbesc despre Dumnezeu. Revelaţia în natură în fenomene, în imagini,
este o Revelaţie scrisă. (Romani 1,19.2 „Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este
descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui,
puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu
băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi;”)Ochiul preia o
imagine pe care o transpune în suflet creier. Fii atent! Pentru cei cărora realitatea subiectivă din
natură este un element de negociere, aceeaşi atitudine o vor avea mai târziu şi faţă de Text.
Revelaţia lui Dumnezeu în natură a fost contestată atât de teorii filosofice moderne cât şi
de teologi moderni. ''Hume a limitat cunoaşterea omului exclusiv la percepţiile senzoriale şi la
imaginile memoriei, în timp ce Kant credea că contribuţia creativă a omului este ceea ce explică
structura ordonată a naturii în experienţa noastră. Naturaliştii evoluţionişti susţin că toate
fenomenele sunt pe deplin explicabile în termenii apariţiei evolutive[...] Rudolf Bultmann afirmă
că evreii antici nu au văzut revelaţia lui Dumnezeu în cursul ordonat al naturii, aceasta fiind un
accent mai târziu al filosofilor greci...” Aceste puncte de vedere precum şi altele de acest gen
neagă sau exclud posibilitatea ca Dumnezeu să se descopere oamenilor prin natură.
Revelaţia în natură are la bază o armonie care niciodată nu oboseşte. Să fii oricât de
stresat, când asculţi o pasăre, te linişteşte. Strategia de luptă a lui Satan este mai mare pentru a
distruge Revelaţia în natură decât pe cea scrisă. Revelaţiei naturale i se opune în lumea modernă
şi arta, atât cea muzicală cât şi cea plastică. Rock-ul nu este altceva decât o acţiune voită de a
sparge armonia sunetelor în aşa manieră încât să distrugă mai mult sau mai puţin direct
simţământul existenţei lui Dumnezeu. De asemenea noile orientări în pictură şi sculptură
urmăresc distorsionarea imaginilor armonice în schimbul şocului vizual cu acelaşi scop.
Căsătoriile dintre bărbaţi scunzi şi femei înalte ce sunt tot mai mult promovate urmăresc de
asemenea spargerea armoniei chipului lui Dumnezeu. Lupta împotriva Revelaţiei lui Dumnezeu
a devenit atât de plenară încât aproape ne scapă de sub control paleta largă de metode ce
diminuează simţământul de divin până la anulare.
Totuşi în ciuda acestor realităţi directe şi indirecte, ne întâlnim în Sfintele Scripturi cu
mai multe pasaje ce confirmă că natura este realitatea pe care a creat-o Dumnezeu cu scopul de a
se transmite informativ pe El Însuşi în spaţiul timp unde fiinţăm noi.
Afirmaţii ca cele din F.Ap. 14:16-17(„El, în veacurile trecute, a lăsat pe toate Neamurile
să umble pe căile lor, măcar că, drept vorbind, nu s-a lăsat fără mărturie, întrucât v-a făcut
bine, v-a trimis ploi din cer, şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug, şi v-a umplut inimile
de bucurie.”) ; 17:26-28(El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată
faţa pământului, le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute
pe Dumnezeu, şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din
noi. Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: "Suntem
din neamul lui...”) ; Rom. 1:18-20, 28-32, Rom.2:14-16(Când Neamurile, măcar că n-au lege,
fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ei dovedesc
că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisesc cugetul
lor şi gândurile lor care sau se învinovăţesc, sau se dezvinovăţesc între ele. Şi faptul acesta se va
vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile
ascunse ale oamenilor.”) etc. nu fac altceva decât să confirme că natura comunică prin sine
informaţii despre Dumnezeu.
''De fapt Dumnezeu vorbeşte şi lucrează continuu prin lucrurile create şi cârmuite, prin
crearea de împrejurări mereu noi, prin care cheamă pe fiecare om la împlinirea datoriilor sale faţă
de El şi semenii săi şi răspunde la apelurile omului în fiecare clipă. Lucrurile şi împrejurările
acestea sunt tot atâtea gânduri (raţiuni) manifestate ale lui Dumnezeu, deci tot atâtea cuvinte
plasticizate.'' Realitatea ce ne înconjoară, recepţionată prin diferite simţuri, este mereu convertită
în noi în mesaje inteligibile pe care lăuntrul nostru ni le transmite fără ca noi să-l putem controla
şi înăbuşi.
De fiecare dată când privim în natură produsul finit al creaţiei lui Dumnezeu ne
confruntăm cu aceeaşi uimire despre perfecţiunea cu care au fost făcute, atât din punct de vedere
estetic, cât şi din punctul de vedere al felului cum sunt conservate. ''Atitudinea faţă de noi a lui
Dumnezeu ca Persoană se arată uneori şi în refuzul Lui de a răspunde. Poate că slăbirea evidenţei
prezenţei şi lucrării lui Dumnezeu prin natură şi prin conştiinţa omului se datorează şi acestui
refuz a lui Dumnezeu de a răspunde celor ce nu-L cheamă cu toată inima.''
Teologia revelaţiei în natură:
a) Revelaţia în natură prin aşezătura ei armonică, prin fenomenele ei creează în natura
umană o psihoză a existenţei Cuiva sau a ceva care ne scapă de sub control.
b) Revelaţia în natură ne arată dimensiunea cosmică a lui Dumnezeu. Lui Iov, nu ca
argument că răzvrătirea lui este nefondată ci doar pentru a arăta distanţa dintre Dumnezeu şi om,
Dumnezeu îi arată prin Revelaţia naturală, dimensiunea Lui cosmică. Ceea ce îl determină pe Iov
să dea un pas înapoi într-o înspăimântare reverenţială, nu este altceva decât Revelaţia naturală
care îi arată dimensiunea cosmică a lui Dumnezeu.
c) Revelaţia în natură comunică suveranitatea lui Dumnezeu. Nu este nimic care să-i
scape de sub control. În contrast cu omul căruia multe lucruri îi scapă de sub control (inundaţii,
cutremure, invazii de lăcuste, etc.), lui Dumnezeu nimic nu-I scapă de sub control.
Dumnezeu în calitate de Creator al tuturor lucrurilor vizibile şi invizibile, şi în calitate de
proprietar al lor, are un drept absolut de a conduce toate lucrurile (Matei 20:15; Rom.9:20) şi El
îşi exercită această autoritate în Univers. (Efes. 1:11). Revelaţia în natură îl situează pe
Dumnezeu deasupra întregii creaţii şi a tuturor realităţilor. ''Suveranitatea lui Dumnezeu este
temeiul păcii şi încrederii pentru toţi ai Săi. Ei se bucură că Domnul Dumnezeul cel Atotputernic
domneşte; că succesiunea evenimentelor şi toate problemele lor nu sunt sub controlul necesităţii,
nici al întâmplării, nici al nesăbuinţei omului şi nici sub controlul răutăţii lui Satan.''
Ca teolog, n-ai dreptul să treci prin natură fără să-ţi aminteşti că Dumnezeu este Suveran
şi are o dimensiune cosmică. Trebuie să fii conştient de această Teologie a naturii. În momentul
în care Revelaţia naturală, mediul în care te mişti nu mai rămâne ceva indiferent, vei trăi tot
timpul cu conştienţa prezenţei lui Dumnezeu.
2)Revelaţia în istorie:
Revelaţia în istorie este supravegherea şi determinarea de către Dumnezeu a
evenimentelor sociale şi particulare pentru a-şi duce la îndeplinire planul Său de mântuire şi
restaurare a creaţiei. Evidenţele Revelaţiei în istorie nu vor fi niciodată aşa de impresionante ca
cele din natură, deoarece avem o participare directă a factorului uman, realitate ce poate face
explicabilă orice intervenţie supranaturală. În ciuda acestei realităţi suntem martorii unor istorii
în spatele cărora se impune cineva care le-a gândit şi protejat pentru a avea finalitatea pe care o
cunoaştem.
Una dintre cele mai clasice imagini de intervenţie a lui Dumnezeu în istorie este formarea
şi supravieţuirea poporului evreu. ''Această mică naţiune a supravieţuit de-a lungul multor secole
într-un mediu ostil, înfruntând adesea o puternică opoziţie. Oricine care investighează
documentele istorice va găsi un tipar remarcabil.'' Începutul atât de nepromiţător prin Avraam,
ostilitatea neîntreruptă a tuturor naţiunilor din jur, felul cum oficiul profetic şi oficiul preoţesc
participă la menţinerea ei, toate fac dovada unei Providenţe supranaturale.
Un alt exemplu mult mai accesibil nouă este căderea comunismului. Dezlipirea statelor
Europei de răsărit de Rusia şi orientarea lor spre capitalism s-a produs într-un mod enervant de
simplu. Cu toate explicaţiile ce se dau despre fondurile investite pentru această schimbare nu poţi
să nu vezi că Cineva a mutat o piesă. ''Toate evenimentele istorice sunt supuse omnipotenţei Lui
conducătoare şi servesc inevitabil scopurilor pe care şi le-a propus; chiar şi acţiunile nesăbuite
ale oamenilor răi sunt făcute în mod suveran să contribuie la scopurile lui Dumnezeu în ce
priveşte harul mântuitor şi dreptatea triumfătoare.''
Realitatea intervenţiei lui Dumnezeu în istorie este confirmată de asemenea în Sfintele
Scripturi. ''Faptul că Dumnezeul cel viu lucrează în mod activ în natură şi în istorie este o
afirmaţie în concordanţă atât cu Vechiul cât şi cu Noul Testament.'' Biblia prezintă această
realitate atât ca făgăduinţă cât şi ca acţiune. Iată cum se regăseşte acest lucru în cuvintele
profetului Isaia 43:3-5: ''Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul
tău! Eu dau Egiptul ca preţ pentru răscumpărarea ta, Etiopia şi Saba în locul tău. De aceea,
pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine, şi
popoare pentru viaţa ta. Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine, Eu voi aduce înapoi neamul
tău de la răsărit, şi te voi strânge de la apus.''
În concluzie, Revelaţia în istorie, deşi este supusă unor interpretări mai variate, totuşi
constituie un element esenţial de încunoştiinţare a omenirii despre existenţa lui Dumnezeu. Ea
pretinde o atenţie mai deosebită din partea omului, o bunăvoinţă de a vedea şi de a înţelege că
nimic din coloritul social istoric nu scapă de sub supravegherea şi controlul lui Dumnezeu.
''Biblia se deschide cu Dumnezeu Creator în acţiune ca şi ziditor suveran şi deliberat al lumii şi al
omului. De atunci încolo, prezenţa Lui personală şi activitatea conştientă străbat neîncetat
cosmosul şi istoria. Dumnezeul Bibliei e Dumnezeul faptelor puternice: Dumnezeul Exodului şi
al fondării naţiunii Israel este unul şi acelaşi cu Dumnezeul încarnării şi al învierii şi cu
fondatorul bisericii creştine''
Teologia revelaţiei în istorie:
Revelaţia în istorie ne comunică:
1. Fiecare eveniment istoric are în sine o valoare descriptivă. (descrie, comunică ceva)
2. Această Revelaţie confirmă oficiul profetic.(multe dintre evenimentele istorice se
aliniază exact unor profeţii).
3. Această Revelaţie ne dă repere vis-a-vis de Planul lui Dumnezeu. (când sunt atent la
ceea ce se întâmplă în istorie, am noduri care mă reconectează la realitate).
3)Revelaţia în conştiinţă:
Fiecare om recunoaşte un anume standard. Această realitate face dovada că Dumnezeu se
revelează în om. Din această Revelaţie generală s-a născut Teologia naturală care încearcă să
spună că omul nu mai are nevoie de standarde, de legi, de preoţi ci omul are în el standardele. Nu
suntem de acord cu asta! N-a existat niciodată un timp în care să fi fost Revelaţie generală fără
Revelaţie specială nenotată!