UNIVERSITATEA ”AL.

IOAN CUZA” IAŞI

Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice
Specializarea: Securitate comunitară şi controlul violenţei

Familia tradiţională japoneză

Portofoliu de evaluare „Modele tradiţionale şi actuale de familie”

Iaşi, 2020
 Cuprins

Criminologia………………………………………………………………………………………3
Victima infracţiunii………………………………………………………………………………..4
Metode – mijloace şi tehnici de investigare în criminologie...........................................................5
Factorii individuali de criminaliatate……………………………………………………………...6
Factorii de mediu sau sociali ai criminalităţii……………………………………………………..7
Categorii şi forme de criminalitate………………………………………………………………..9
Principalele categorii de criminali……………………………………………………….………10
Criminalitatea organizată la nivel internaţional şi naţional……………………………………...11
Bibliografie………………………………………………………………………………………17
 1. Criminologia

Criminologia este o disciplină fondată în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, în

Italia, de către un medic; ulterior, profesori de drept şi magistraţi, s-au preocupat în mod special
de analizele sociologice, psihologico-morfologice ale criminalităţii în consonanţă cu
descoperirile juridice. Chiar dacă această disciplină nu există decât de aproape un secol, crima şi
criminalul au suscitat întotdeauna interesul, încă de la apariţia umanităţii.
Psihologia judiciară menţine legături strânse cu criminologia, aceasta din urmă având
sub lupă în mod expres conduita infractogenă din punct de vedere al genezei şi trecerii de la
potenţial la act criminogen ca fenomen sociopsihologic. La rândul ei, psihologia judiciară oferă
cu generozitate criminologiei date si legităţi, instrumentar şi metodologie, susţinându-i cu tărie
eforturile de sanogeneză şi ecologie morală.
Criminologia studiază starea dinamică şi cauzele criminalităţii, în scopul iniţierii de
măsuri destinate prevenirii şi combaterii faptelor ilicite. Reprezintă ştiinţa care studiază
fenomenul social al criminalităţii, în scopul prevenirii şi combaterii acestuia.
Obiectul criminologiei constă în studiul fenomenului criminalităţii, având ca scop de
cercetare: fenomenul social, fenomenul juridic, fenomenul antisocial, fenomenul unitar,
fenomenul repetabil si persistent, fenomenul numeric şi statistic, fenomenul calitativ - negativ şi
periculos, fenomenul care nu poate fi studiat şi analizat.
Evoluţia criminologiei ca ştiinţă a fost marcată de numeroase controverse teoretice care
au vizat obiectul său de cercetare, funcţiile, metodele şi tehnicile ştiinţifice de explorare a
criminalităţii, aptitudinea de a face aprecieri pertinente asupra stării şi dinamicii fenomenului
infracţional şi capacitatea de a elabora măsuri adecvate pentru prevenirea şi combaterea acestuia.
Scopul general al criminologiei îl constituie fundamentarea unei politici penale eficiente,
în măsură să determine prevenirea şi combaterea criminalităţii.
Domeniul criminologiei individualizează:
 faptele prevăzute de legea penală
 faptele care deşi sunt prevăzute de legea penală, nu constituie infracţiuni, în sensul legii
penale, cum ar fi: legitima apărare, constrângerea fizică sau psihică, minorii sub 14 ani,
alienaţii mintali etc.
Conceptele de bază ale criminologiei sunt:
 Conceptul de criminalitate constând în totalitatea faptelor antisociale comise într-un loc si
timp determinat, are 3 subconcepte:
 structura criminalităţii;
 starea si dinamica criminalităţii;
 etiologia criminalităţii.
Conceptul de criminal are 2 subconcepte:
 infractor;
 delincvent.
Conceptul de crimă: fapta antisocială.
Conceptul de victimă: stiinţa victimologiei.
Conceptul de reacţie socială:
 măsuri preventive;
 măsuri represive.

Clasificarea criminalităţii:
 criminalitatea reală;
 criminalitatea descoperită sau aparentă ;
 criminalitatea ocultă sau cifra neagră;
 criminalitatea legală.

2. Victima infracţiunii

În ultima vreme, s-a evidenţiat un aspect teoretic nou, de real interes pentru obiectul
criminologiei şi anume victima infracţiunii. Pe bună dreptate s-a reproşat criminologilor că şi-au
concentrat eforturile asupra problematicii referitoare la infractor, neglijând aproape în totalitate
studiul victimologic. Lucrările criminologice de dată recentă au demonstrat existenţa unei relaţii
complexe între făptuitor şi victimă, constatându-se că, în producerea actului infracţional,
contribuţia victimei nu poate fi exclusă din sfera unui model cauzal complex.
 Prin victimă, se înţelege orice persoană care fără să-şi fi asumat conştient riscul, deci fără
să vrea, suferă direct sau indirect consecinţele fizice, morale sau materiale ale unei acţiuni sau
inacţiuni criminale.
Ramura criminologiei care studiază personalitatea victimei, interacţiunea dintre agresor şi
victimă şi evoluţia sociodinamică a situaţiei, se numeşte victimologie.
Obiectul de cercetare şi acţiune al victimologiei actuale, ca latură a criminologiei, se
referă la starea şi condiţia unei victime individuale sau generale, stare ce este confirmată prin
criterii identificabile ca suferinţă fizică, morală sau materială. Această stare rezultă din efectul şi
consecinţele unei forme de agresiune.
Victimologia are o fermă şi precisă delimitare ce operează în cadrul raportului dintre o
formă de agresiune şi efectul unei consecinţe, confirmate de existenţa unei victime şi a
victimizării ei. Victimologia este un concept relaţional, în care tipurile de relaţii nu sunt numai
simple şi directe, ci pot avea chiar un caracter polimorf, de la pasivitate la reacţii tensionale,
violente.
Statusul sau ipostaza de victimă presupune acţiunea unui agent victimizator, reprezentat
de persoana infractorului. Nu orice persoană lezată într-o acţiune infracţională este neapărat şi
victimă. Cel care pune în mişcare o acţiune infracţională, cel care iniţiază această acţiune cu
bună ştiinţă, nu poate fi considerat victimă nici dacă este grav rănit sau omorât în cadrul acţiunii
respective. Un spărgător prins în flagrant şi împuşcat (de către persoane abilitate prin lege) nu
este victimă. De asemenea nu pot fi considerate victime obiectele distruse de infractori sau
instituţiile prejudiciate de activităţile acestora.

Relaţia criminalităţii cu:

 Dreptul penal - izvoarele criminologiei se află în dreptul penal material; lupta contra
criminalităţii se face cu mijloace de drept penal. Dreptul penal, ca ştiinţă juridică, abordează
criminalitatea, delincvenţa, prin referire la sistemul normelor dreptului penal, dezvăluie
conţinutul normativ şi social-politic al dreptului penal ca şi fundamentarea legităţilor obiective.
De asemenea, dreptul penal studiază atât circumstanţele obiective şi subiective care determină
apărarea penală a anumitor valori şi relaţii sociale, explicând atât modul, cât şi mijloacele de
reacţie socială faţă de săvârşirea unor fapte periculoase.
  Criminalistica – criminalistica şi criminologia îsi oferă date în mod reciproc privind
evoluţia stării infracţionale, natura faptei, studierea criminalului, etc. Criminalistica, disciplină a
metodelor tehnice şi tactici de investigare a faptelor de natură penală, intervine după ce fapta s-a
consumat şi ea se limitează la identificarea probelor care să demonstreze vinovăţia sau
nevinovăţia celui care a comis fapta infracţională. Prin intermediul criminalisticii aflăm cum s-a
produs fapta, iar prin intermediul criminologiei aflăm de ce s-a produs fapta. Ambele discipline,
atât criminalistica, cât şi criminologia au în comun drept obiect de cercetare: infracţiunea,
infractorul şi victima.
 Psihologia - criminologia psihologică derivată din psihologia criminală ( cunoasterea
personalităţii criminalului), a structurii sale psihice si psihologice. Criminologia împrumută din
psihologie principii şi reguli metodologice şi tehnice rezultate şi analizele proceselor psihice
umane; împrumută, de asemenea, interpretarea dialectică a vieţii psihice, concepţiile privind
psihologia conduitei şi legităţile acesteia etc. Concluziile criminologiei privind cauzalitatea
fenomenului infracţional, cât şi cercetarea criminologică a resocializării celor condamnaţi sunt
condiţionate de validitatea concepţiei teoretice a datelor şi concluziilor psihologiei, îndeosebi ale
psihologiei sociale.

3. Metode – mijloace şi tehnici de investigare în criminologie

I. Metode generale
1. Metoda statistică - metoda demersului statistic pentru stabilirea volumului (mărimea),
dinamica, întinderea în spaţiu a criminalităţii si numărul persoanelor angrenate în criminalitate.
Mijloace si tehnici de investigare :
 statisticile oficiale ale poliţiei, parchetelor, Ministerului Justiţiei;
 statistici stiinţifice ale cercetătorilor stiinţifici, organizaţii sociale, etc.
 se folosesc formulare speciale care apoi se centralizează si se prelucrează.
2. Metoda sociologică – prin observaţie.
 observaţia spontană (în cadrul practicii profesionale -procurorii, judecătorii, în cazurile
concrete);
 observaţia organizată-sistematică (perceperea nemijlocită si reţinerea unor aspecte
importante, cantitative si calitative) prin următoarele metode şi tehnici de investigare:
  chestionarul – aprecierile unor persoane prin sondaj cu privire la o faptă sau persoană
care a comis acea faptă;
 interviul – o „anchetă” individuală aplicată succesiv, privind date despre infractor, despre
victimă, etc.
3. Metoda psihologică - se referă la analiza psihologică a criminalului, din punctul de
vedere al motivelor (mobilul) care l-au determinat să comită fapta (resentimente, ură, răzbunare,
dusmănie, dorinţa de îmbogăţire, etc.), prin următoarele mijloace şi tehnici de investigare:
 chestionare si interviuri care se referă la aspectele psihologice de criminogeneză;
 observaţia prin chestionare si interviuri privind: memoria, inteligenţa, caracterul, funcţiile
psihice prin diferite metode clinice si paraclinice de cunoastere psihologică.

II. Metode speciale

1. Metoda studiului de caz - descrierea completă a fiecărei fapte si făptuitor (locul si timpul
comiterii, mijloace si mod de săvârsire, aspectele sociale si medicale ale autorului faptei).
2. Metoda tipologică - pentru cunoasterea anumitor „tipuri” de criminal („tipul agresiv”,
„tipul pervers”, „tipul pasional”, etc.).
3. Metoda studiilor reluate – prin studierea aceluiasi delincvent sau grupuri de delincvenţi
la anumite intervaluri de timp (3-5 ani) pentru a se studia evoluţia sau „cariera criminală” a unor
delincvenţi.
4. Metoda monografică - studierea unor „tipuri” de criminali (asasini, hoţi, minori,
recidivisti) sau „tipuri” de infracţiune (omor, viol, tâlhărie, furturi, etc.) în anumite regiuni,
localităţi etc.
5. Metoda comparativă - se referă în principal, la studiul comparativ al unui grup de
delincvenţi în altul de nedelincvenţi pentru dezvăluirea unor factori ai criminalităţii.

4. Factorii individuali de criminaliatate

1. Factori de natură biologică

 anomaliile (stigmantele) anatomice;
 inferioritate biologică (anomalii de natură fiziologică, biologică, psihologică,
constituţională).
 2. Factori de natură ereditară
 factori de natură biopsihologică:
a) bioconstituţionali;
b) patologici;
c) biotipuri criminale.
 factori de natură biologică-criminogenă:
a) de natură patologică;
b) dereglarea zestrei genetice.

3. Factori de natură psihologică

 factori de natură psihologică - din punctul de vedere al teoriei freudiene;
 factori psihologici din punctul de vedere al variantei personalităţii criminale;
a) degradarea personalităţii;
b) capacitatea criminală;
 factori de natură psihiatrică (psihopaţii delincvenţi):
a. tulburări mintale de durată :
- înapoiere mintală;
- imbecilitate;
- debilitate mintală;
- demenţă.
b. maladiile mintale evolutive :
- psihozele : - intense (maniile)
- cronice (paranoia, schizofrenia)
- nevrozele :- isteria
- fobia (angoasa)
- dezechilibrele psihopatice : - tulburări de sensibilitate
- tulburări de caracter
- tulburări de personalitate.
 4. Factori cauzali după vârstă, sex, rasă
A. Delimitări după vârstă
a. delincvenţa juvenilă : - minorii;
- adolescenţii;
- tinerii ;
b. delincvenţa adulţilor: 35 - 45 ani
c. delincvenţa vârstelor critice ( persoanele în vârstă: datorită modificărilor ca
andropauza, menopauza, scleroza- peste 50 ani).

B. Delimitări după sex - diferenţieri de criminalitate datorită destinului biologic si social al

femeii, ceea ce determină un raport de diferenţiere în sensul că femeia este mai puţin
criminală decât bărbatul.

C. Delimitări după rasă - factorul criminogen determinant nu este rasa ci rasismul

(exacerbarea factorului biologic specific unei rase dar cu origini tot în mediul social).

5. Alcoolismul
Alcoolismul intervine în viaţa de familie perturbând legăturile şi relaţiile stabilite prin
căsătorie, afectând mediul familial şi comunicarea în relaţiile interpersonale. Cei mai importanţi
factori psiho-familiali care sunt incriminaţi în motivarea consumului abuziv de băuturi alcoolice:
neînţelegeri între partenerii conjugali, pierderi de bunuri, lipsuri materiale, decese, divorţuri,
despărţiri, situaţii psihotraumatizante etc. Pe de altă parte, alcoolismul, prin crearea unor relaţii
interfamiliale neconfortabile şi pline de tensiune, influenţează în mod negativ persoanele
apropiate alcoolicilor (soţie, copii). Copiii proveniţi din mediul familial alcoolic pot prezenta
tulburări de comportament, iniţial la nivel familial, extinzându-se mai apoi şi în sfera socială.
Familia alcoolică nu face faţă decât parţial şi deficitar funcţiilor sale de bază. Factor criminogen
care favorizează faptele penale: omoruri, tâlhării, incendii, accidente rutiere, violenţe în familie.
a) alcoolismul acut : - beţia usoară;
- beţia gravă;
b) alcoolismul cronic - modificarea fundamentală a individului, degradarea sa fizică si morală cu
consecinţe infracţionale.
6. Alte toxicomanii
a) consumul de droguri – factor criminogen de agresivitate, degradare psihomorală - fizică,
trecerea la fapte penale grave pentru obţinerea mijloacelor de satisfacere a viciului.
b) dopajul - conduce la modificări de comportament - cu tendinţe agresive ;
c) forme de intoxicare culturală:
- toxicomania cinema - video (erotism, violenţă, orori);
- intoxicarea muzicală - poate conduce la devieri comportamentale în special asupra
copiilor, adolescenţilor si tinerilor.

5. Factorii de mediu sau sociali ai criminalităţii

1. Factorii de mediu uman

A. Mediul ineluctabil (inevitabil, de neînlăturat)
a) Familia de origine
- Structura şi natura familiei poate constitui un prim element de inadaptare socială,
îndeosebi dacă în acea familie conduita antisocială a membrilor ei este dominantă;
- Nivelul material şi social al familiei în care nivelul accentuat de sărăcie si nevoi materiale
pot determina conduite antisociale;
- Compoziţia familiei poate fi o conduită favorizantă în formarea unui caracter dominant în
viitor.
B. Mediul ocazional
a) Şcoala poate inocula sau stabiliza unele date de comportament social si de caracter
(disciplină, muncă, civism, cultură,etc.);
b) Executarea unor servicii obligatorii - serviciul militar: disciplina militară, raporturi de
subordonare, viaţa de cazarmă, situaţiile periculoase - pot forma caracterul unui individ.
c) Mediul social din care face parte :
- mediul propriei familii - distincţia dintre celibatari si căsătoriţi, influenţa ascendenţilor,
concubinajul - pot constitui factori favorizanţi ai delincvenţei;
- mediul profesional - profesii cu factori de risc: soferii, barmanii, muncitorii necalificaţi,
corupţia si funcţionarii publici, etc.
 - mediul creat de preocupări „hobby” sau pasiuni, distracţii diverse, nocturne, practicarea
sporturilor, etc.
- mediul creat de condiţiile meteo (frigul sau căldura excesivă) – pot constitui factori
favorizanţi de criminalitate;
- mediul urban - marile orase- conţin factori criminogeni superiori faţă de mediul rural.

2. Factorii de natură economică – starea economică a unui stat, a unei zone mai restrânse,
poate determina sau influenţa anumite comportamente umane, inclusiv comportamentul
infracţional. Factorii economici ce pot fi consideraţi cu conţinut criminogen sunt
industrializarea, şomajul, nivelul de trai, crizele economice etc.
A. Factorii economici personali - criminologii au ajuns la concluzia că factorii economici
personali nu explică în mod singular actul criminal;
B. Factorii economici sociali sau colectivi – sunt dependenţi de perioada de avânt economic
sau de crize economice, de recesiune, inflaţie care determină o rată mai mare a
criminalităţii.

3. Influenţa criminogenă a mediului politic

a) mediul politic intern - fraudele electorale, corupţia, acţiuni de destabilizare a regimului
politic;
b) mobiluri politice - terorismul;
c) mediul politic extern - politica internaţională agresivă.

4. Influenţa criminogenă a mass-mediei şi a mediului intelectual

a) Influenţa mass-mediei - prin prezentarea unor cazuri concrete de infracţiuni (omoruri,
spargeri, escrocherii, violenţe, imagini imorale, etc.);
b) Influenţa mediului intelectual – prin publicaţii de subcultură, literatura poliţistă
submediocră, literatura erotică în diferite variante ( sexiporno), spectacole (teatru,
cinema, concerte) discutabile sub aspectul cultural, intelectual.
 5. Categorii şi forme de criminalitate

1. După mobilul faptei - răzbunare, ură, dusmănie etc.

2. După modul de operare
a) Criminalitate organizată – se poate descrie ca fiind un organism clandestin ce face parte
totuşi din lumea vizibilă, structurată ierarhic, având scopul realizării unor profiluri considerabile
prin utilizarea unor metode ilicite, criminale, controlând întregi sectoare economice.
b) Criminalitate neorganizată
- Crime contra persoanei : - prin violenţă imediată (împuscare);
- comise în timp (otrăvire);
- intoxicări (microbi, virusi, droguri).
- Crime contra altor valori : - împotriva justiţiei;
- împotriva siguranţei statului;
- împotriva ordinii publice;
- infracţiuni de corupţie, etc.
3. Delicvenţa juvenilă – problematica criminologică a delicvenţei juvenile se referă la
studierea şi analiza fenomenului criminalităţii în rândul minorilor, adolescenţilor şi
tinerilor, sub aspectul cauzalităţii acestei delicvenţe, care constă în:
a) Disfuncţiile în procesul complex de socializare primară care se datorează următoarelor
cauze:
- caracterul deficitar al funcţiei educative în cadrul familiei de origine – conflicte familiale,
dezorganizarea familiei, lipsa de supraveghere etc.;
- caracterul deficitar al procesului educativ – instructiv în cadrul şcolii;
- caracterul lacunar, deficitar al procesului educaţiei sexuale care duce spre devianţă;
b) Disfuncţiile în procesul de integrare socială ( lipsa unor calificări profesionale,
performanţe profesionale slabe, consumul de alcool, micromediile sociale, subculturale,
ocazionale, etc);
c) Disfuncţiile în procesul de control social (indisciplina la locul de muncă, deficienţe în
activitatea unor organisme şi autorităţi centrale sau locale privind protecţia minorilor şi
tinerilor etc.).
 Fenomenul delicvenţei juvenile este larg dezbătut antrenând cercetători din diverse
domenii: medical, sociologic, psihologic, pedagogic, criminologic, criminalistic, juridic etc.,
conferindu-i acestui fenomen o investigaţie interdisciplinară. Fenomenul este etichetat sub
diverse denumiri: copii cu tulburări de comportament, tineri inadaptaţi, “copii-problemă”, minori
delicvenţi etc. Toţi aceşti termeni se referă la minori care, într-un fel sau altul, au ajuns în
conflict cu normele morale şi juridice, valabile pentru comunitatea în care trăiesc. Conduita
normală este reprezentată de comportamentele socialmente acceptabile, compatibile cu modele
culturale ale societăţii din care face parte minorul.
4. Criminalitatea masculină şi feminină
- sub raport cantitativ – criminalitatea feminină este mult mai redusă, reprezentând 10-15% din
ce globală;
- sub raport calitativ – există de asemenea diferenţe, criminalitatea feminină având forme
specifice : pruncucidere, prostituţie, escrocherii, fraude fiscale, agresiuni oralesau fizice.
5. Forme speciale de criminalitate
a) Criminalitatea de grup - constituită la nivel de stradă, cartier, zonă sau anumit
mediu ( „bandă”, „gască”, în special în furturi).
b) Criminalitate juvenilă de grup - deosebit de frecventă în cartiere, străzi, cu manifestări
agresive, huliganice, ultraje.
c) Criminalitate în mediile bogate si mediile sărace - în mediile bogate apare asa-zisa
criminalitate a „gulerelor albe” - domeniul financiar-bancar, evaziune fiscală, falimentul
fraudulos, escrocherii, corupţie, etc.
d) Criminalitatea mulţimii (sau spontană de grup) întâlnită frecvent la mitinguri, adunări
publice, greve ilegale, manifestări sportive.
e) Criminalitatea urbană si cea rurală - cu anumite caracteristici în mediul urban si rată mai
mare: delicte economice, contra persoanei, droguri, jafuri, iar în mediul rural cu alt
specific: infracţiuni de furt, incendieri, relaţii interfamiliale tensionate, omucideri, etc.
f) Criminalitatea violentă:
- Infracţiuni de mare violenţă (omorul cu toate calificările sale, lovirile cauzatoare de
moarte, pruncuciderea, violul, ultrajul calificat, tâlhăria în toate formele );
- Infracţiuni de violenţă medie (propriu -zise) respectiv vătămările corporale, violenţele
comise din culpă, etc.;
 - Infracţiuni de violenţă redusă: agresiunile verbale (injurii, insulta, calomnia);

6. Principalele categorii de criminali

1. După factorii psihologici predispozanţi

 Criminalii din orgoliu (amor propriu): - fanatismul politic ;
- fanatismul religios ;
 Criminalii complexaţi: - complexe de superioritate ;
- complexe de inferioritate ;
 Criminalii cu motivaţie specială: - consumatorii de alcool sau droguri;
- slăbiciune fizică sau mintală ;
 Criminalii din avariţie – dorinţa nestăvilită de înavuţire fără scrupule;
 Criminalii din motive sexuale :
- homosexualitatea, pedofilia, gerontofilia, incestul, masochismul;
- sadismul - acte de cruzime asupra partenerului;
 Criminalul pasional - exacerbarea unor sentimente: gelozia, iubirea, fanatismul religios
cu ritualuri, etc.
 Criminali din diferite alte motive :- criminali din invidie;
- criminali sinucigasi;
- criminali spontani, ocazionali.

2. Criminalul din obicei sau de profesie

 Criminalul din obicei - comite acte antisociale mărunte dar frecvente ( hoţii de buzunare,
hoţii de / din masini, hoţii din magazine, etc.);
 Criminalul de profesie :
a) ca individ solitar, izolat (spărgătorii de case de bani, de magazine, traficantul de droguri,
falsificatorul de documente );
b) profesionistii crimei - organizaţi în grupuri mafiote pentru traficul de droguri, arme, produse
toxice, jocuri de noroc, „spălarea banilor”, etc.

3. Criminalul de ocazie
 Criminalii de ocazie - care comit delicte ocazionale, întâmplător sau din culpă (accidente
rutiere, de muncă, etc...
 Criminalul ocazional:
a) delincventul ocazional comun ( comite fapte în anumite împrejurări favorabile: furturi
din magazine);
b) delincventul ocazional emoţional (emotiv) comite fapte în stare emotivă sau
provocare;
c) delincventul ocazional - profitor comite fapte profitând de anumite situaţii: casierii,
salvatorii în catastrofe, etc.
4. Alte categorii de criminali
A. Criminalul de grup :
a) delincvenţa spontană de grup ( la manifestări sportive, politice, religioase, sindicale, etc.);
b) delincvenţa organizată de grup - asocierea în jurul unor idei politice, religioase,
economice, de tip fanatic, paranoic;
c) delincvenţa bandelor de adolescenţi si tineri - de tip impulsiv, agresiv, cu înclinaţii
distructive, cu grave deficienţe educative.
B. Supercriminalul - cu periculozitate maximă care comite :
- acte de terorism;
- luarea de ostatici si uciderea lor;
- deturnări de nave si aeronave;
- plasarea de bombe, etc.
C. Criminalul debil mintal şi criminalul alienat (mărginiţii, submediocrii care comit:
incendii, furturi, delicte sexuale) :
a) criminalul debil mintal :
 - debilitatea gravă (idioţii, imbecilii);
- debilitatea usoară
b) criminalul alienat (dement), cu tulburări grave, iresponsabilii penal:
-criminalul paranoic ;
- criminalul schizofrenic ;
- criminalul maniaco-depresiv;
- criminalul epileptic;
- criminalul toxicoman.

7. Criminalitatea organizată la nivel internaţional şi naţional

I. Nivel internaţional
1. Forme de manifestare
a. Familia mafiei - cu structuri ierarhice, cod de conduită („legea tăcerii”- OMERTA,
organizată îndeosebi în SUA);
b. Organizaţii profesionale - structurate în una sau două tipuri de activităţi criminale: trafic
de masini, droguri, falsuri de bancnote, jafuri la bănci, bijuterii, etc.
c. Organizaţii criminale etnice
 „Triadele” - societăţi criminale chineze;
 „Yakusa” - societăţi criminale japoneze;
 „Kastafrris” - societăţi criminale jamaicane, etc.
d. Organizaţii teroriste internaţionale - specializate în provocarea de acte teroriste -
deturnări de nave, aeronave, asasinate în masă, răpiri, etc.
e. Organizaţii criminale de reciclare a banilor – organizarea de reţele internaţionale
clandestine pentru „spălarea banilor murdari” obţinuţi din afaceri ilicite pentru a se
sustrage de la fiscalitate.

II. Nivel naţional - în România criminalitatea organizată se află în faza de debut, cu

manifestări concrete în următoarele domenii:
 în domeniul economico - financiar (credite fără acoperire, ipoteci duble, triple cu mari
prejudicii economico-naţionale si bancrută frauduloasă );
 actele de corupţie- până la nivele cele mai înalte ;
 contrabanda- frecventă prin folosirea de documente false ;
 prostituţia organizată la nivel naţional si transfrontalier - cu sprijinul direct al
proxeneţilor;
 traficul de autoturisme de lux, furate în occident;
 traficul de stupefiante-care ia o amploare din ce în ce mai mare;
 criminalitatea organizată si premeditată, împotriva vieţii unor persoane-tentative,
perceperea unei „taxe de protecţie”.
 Bibliografie

 Curs Criminologie – Facultatea de Drept şi Administraţie publică

 “Criminologie generală” – Georgeta Ungureanu

 Curs Drept Penal – Facultatea de Drept, Michinici

 Wikipedia, accesat la data de 28.04.2020, ora 19:00

 www.referat.ro, accesat la data de 10.05.2020, ora 21:00

 www.criminalistic.ro, accesat la data de 01.06.2020, ora 22:00