Cursul nr 4.

Igiena radiațiilor

Igiena radiațiilor

Radiaţiile, constituenţi permanenţi ai mediului ambiental natural sau antropic,

reprezintă o categorie importantă de factori de condiţionare a stării de sănătate a
comunităţilor umane.

Prin interacţiunea cu organismul uman, radiaţiile pot determina efecte sanogene sau
patogene, dar de această potenţialitate dispun numai radiaţiile absorbite. Intensitatea efectelor
biologice determinate la nivelul diferitelor structuri ale organismului uman este dependentă,
în primul rând, de energia radiaţiilor.

Din punct de vedere fizic, radiaţiile se caracterizează prin trei parametri:

energie
frecvenţa
lungime de undă (invers proporţională cu frecvenţa).

Intensitatea acţiunii biologice specifice asupra structurilor vulnerabile este dependenţa de

frecvenţa radiaţiilor şi implicit de energia acestora (cu cât frecvenţa este mai mare, cu atât
cuanta de energie purtată este mai ridicată).

Radiațiile ionizante

Expunerea organismului uman la acţiunea radiaţiilor ionizante poate fi urmată de

apariţia unor efecte biologice dependente de caracteristicile acestora: capacitatea de
penetraţie, respectiv de capacitatea de ionizare.

Capacitatea de penetrare a radiaţiilor ionizante

Radiaţiile ionizante corpusculare au o capacitate de penetraţie redusă: radiaţiile pot străbate

doar distanţe foarte mici, aproximativ 0,1 mm în aer sau ţesuturi, cea mai mare parte dintre
ele fiind reţinute în stratul cornos al pielii; radiaţiile au o capacitate de penetrare care nu
depăşeşte de regula 2 cm ( doar cele din categoria dure pot penetra pana la cca. 8 cm), astfel
că majoritatea lor pot produce leziuni doar la nivelul ţesutului cutanat.
Cursul nr 4. Igiena radiațiilor

Spre deosebire de radiaţiile corpusculare, radiaţiile ionizante electromagnetice

au o foarte mare capacitate de penetraţie, ele pot străbate întreg corpul, şi ca urmare pot fi
reţinute în diferite ţesuturi în funcţie de densitatea acestora.

Riscurile biologice generate de expunerea la radiaţiile ionizante:

radiaţiile au nocivitate maximă în contextul iradierii interne (pătrunderea

radionuclizilor în organism prin inhalare sau ingestie);
radiaţiile electromagnetice ionizante determină efecte nocive de intensitate maximă în
situaţia iradierii externe, prin expunerea parţiala sau totala a corpului la radiaţia
exterioară.

Sursele de radiaţii ionizante

Sursele de radiaţii ionizante sunt clasificate în două mari categorii:

Naturale şi antropice , care determină iradierea naturală sau iradierea antropică a

factorilor ambientali şi a organismului uman. 0rganismul uman poate recepta variate doze de
radiaţii ionizante prin iradiere externă (de la surse din afara corpului uman - aer, sol) sau prin
iradiere internă (de la radionuclizii pătrunşi în organism prin inhalare sau ingestie).

Sursele naturale de radiaţii ionizante sunt reprezentate de radiaţiile cosmice şi de

radiaţiile telurice (terestre). Acestea pot determina iradierea externă (radiaţiile gamma
terestre) sau iradierea internă, în cazul pătrunderii în organismul uman prin inhalarea sau
ingestia unor radionuclizi naturali ambientali.

Sursele de expunere la radiaţii ionizante

Radiaţiile cosmice

Eventuale riscuri pentru sănătate pot fi generate de zborurile la foarte mare altitudine,
inclusiv cele cosmice.

Utilizarea mijloacelor de transport aeriene, în funcţie de latitudinea, altitudinea şi

durata croazierei, poate determina creşterea moderată a dozei de radiaţii ionizante cosmice
receptate de organismul uman, dar de regula aceasta nu depăşeşte câteva zeci de micro gray .

Riscul expunerii la doze mai mari de radiaţii cosmice este menţionat în zborurile
cosmice, mai ales în momentul traversării centurilor Van Allen. Centurile Van Allen
Cursul nr 4. Igiena radiațiilor

(interioară şi exterioară) sunt zone circulare care înconjoară Pământul, în care intensitatea
radiaţiilor ionizante cosmice este deosebit de mare datorită reţinerii protonilor şi a neutronilor
sub acţiunea câmpului magnetic terestru. Centura interioară, a cărei localizare variază de la

câteva sute la câteva mii de km, este formată din protoni, iar cea exterioară, extinsă de la 20
000 la 60 000 km, este alcătuită din electroni.

Radiaţiile terestre

Toate formaţiunile geologice de pe Pământ conţin cantităţi variate de substanţe

radioactive naturale (radionuclizi naturali) a căror vârstă corespunde vârstei geologice a
Pământului. Aceşti radionuclizi pot acţiona asupra organismului uman prin două

circumstanţe de expunere: iradiere externă şi iradiere internă

Intensitatea expunerii depinde de concentraţia elementelor radioactive din scoarţa

terestră, fiind mai mare în teritoriile în care există depozite naturale mai mari de uraniu şi
thoriu, unde predomină rocile bazaltice şi şisturile.

Iradierea naturală internă este consecinţa pătrunderii în organismul uman a elementelor

radioactive din sol pe două căi:

Prin ingestia radionuclizilor primordiali telurici prin intermediul apei sau a

alimentelor. Amploarea riscului datorat consumării produselor alimentare (cereale,
legume rădăcini, lapte, carne, peşte) poate fi amplificat prin concentrarea elementelor
radioactive în urma parcurgerii verigilor lanţului trofic; prin inhalarea gazelor
radioactive - radon şi thoron - provenite din sol, a căror concentraţie este crescută
îndeosebi în minele de minereu radioactiv sau cele de mare adâncime, dar şi
locuinţele şi clădirile situate deasupra pivniţelor sau spaţiilor tehnice insuficient
ventilate.
Concentraţia atmosferică a radonului din asemenea spaţii limitate depăşeşte pe cea din
atmosfera liberă.

În organismul uman radionuclizii telurici se distribuie inegal:

cei pătrunşi pe calea digestivă se acumulează cu predilecţie în ţesutul osos

în timp ce gazele radioactive şi produşii lor de filiaţie se cumulează în ţesutul
pulmonar.
Cursul nr 4. Igiena radiațiilor

O variantă a iradierii naturale o constituie iradierea naturală modificată tehnologic,

reprezentată de iradierea provocată de materialele naturale supuse unor prelucrari tehnologice
care le-au crescut radioactivitatea:

arderea cărbunelui pentru producerea de energie

cenuşa de la centralele termoelectrice utilizată la fabricarea cimentului şi a betonului
arderea petrolului în centralele electrice
folosirea rocilor fosfatice de origine sedimentară pentru
obţinerea îngrăşămintelor complexe

Pentru populaţie, riscul iradierii suplimentare apare prin consumarea produselor

alimentare cultivate pe terenurile fertilizate cu îngrăşăminte chimice fosfatice sau datorită
depozitării fosfogipsului (deşeu rezultat în urma procesului de obţinere a îngrăşămintelor
fosfatice, caracterizat printr-un conţinut de radiu-226 de 10-15 ori mai mare decât în sol);
utilizarea apelor geotermale pentru încălzirea locuinţelor, ca apă menajeră, în unele procese
semiindustriale (topitul inului şi a cânepei) sau ca factor terapeutic balneoclimateric.

Pentru populaţie, cea mai importantă sursă de expunere este iradierea medicală. Mărimea
riscului datorat procedeelor medicale care implică surse de radiaţii este condiţionată de
intensitatea dozei receptate (mai mare în timpul radioscopiilor), zona iradiată (măduva
hematopoetică şi gonadele au radiosensibilitate mai mare), vârsta (mai mare la copii) sau
starea fiziologică (riscul este mai mare în perioada de sarcină).

Dintre aparatele de uz casnic care pot constitui surse de expunere nonocupaţională la

radiaţiile ionizante cele mai frecvente sunt: receptoarele TV şi unităţile display ale
computerelor personale (datorită excitării cu electroni a ecranului); detectoarele de fum;
becurile de iluminat cu perioada de utilizare îndelungată sau arderea combustibililor fosili
pentru încălzire sau prepararea alimentelor.

Alte posibile modalităţi de contaminare radioactivă a factorilor ambientali, inclusiv a

surselor de apă şi alimentelor, sunt experimentarea armelor nucleare şi accidentele de la
centralele atomo-electrice.

În cazul iradierii externe localizate, pentru exprimarea leziunilor sunt necesare doze mult
mai mari decât în cazul iradierii întregului corp.
Cursul nr 4. Igiena radiațiilor

1. Radiodermitele acute sunt leziuni cutanate de tip eritematos localizate la nivelul mâinilor şi
degetelor. Apar precoce, la câteva ore de la iradiere. În funcţie de doza absorbită,
radiodermita poate îmbrăca diferite forme de manifestare:

4 Gy dermita cu dispariţia temporară a pilozitatii;

16-20 Gy epilare definitivă;
6-12 Gy radiodermita eritematoasă sau exudativă;
peste 25 Gy radiodermita atrofică cu ulceraţii şi necroza.

2. Leziunile oculare sunt localizate la nivelul cristalinului, care în cazul iradierii cu doze mai
mari de 2 Gy se opacifiază (cataracta radioindusă), probabilitatea lezării cristalinului crescând
cu doza absorbită: aproximativ 10% la subiecţii expuşi la doze de până la 5 Gy, de 50% la cei
care receptează doze între 5-10 Gy, respectiv cca. 90% în cazul iradierii mai mari de 10 Gy.

3. Leziunile gonadelor. Iradierea zonelor ovariene sau testiculare, datorită radiosensibilităţii

celulelor germinale, poate determina amenoree sau azospermie, a căror frecvenţă şi
reversibilitate este dependentă de doza receptată

În cazul sexului feminin, probabilitatea suprimării funcţiei ovulatorii prin iradierea

ovarelor este condiţionată atât de doză cât şi de vârsta persoanei iradiate

4. Efectele asupra embrionului uman. Iradierea accidentală, ocupaţională sau medicală, chiar
cu doze mici de ordinul 0,1 Gy, în primele 3 luni de sarcină poate afecta procesul de
organogeneza al produsului de concepţie determinând malformaţii congenitale. Localizarile
mai frecvente sunt la nivelul creierului (anecefalie, hidrocefalie, atrofie cerebrală), ochiului
(anoftalmie, microoftalmie, retinoblastom) sau scheletului (nanism, craniostenoza, spina
bifida, malformaţii ale membrelor).

Iradierea produsului de concepţie după a 90-a zi de viaţă intrauterină creşte riscul

leziunilor sistemului nervos manifestate prin diferite grade de oligofrenie şi dezvoltare
neuropsihică deficitară.

Manifestările tardive sunt de tip stocastic (care apar aleator) care pot avea exprimare
somatică (interesează persoana iradiată) sau genetică (manifestările apar la descendenţi).

Efectele somatice tardive

Cursul nr 4. Igiena radiațiilor

1. Carcinogeneza (cancerul radioindus) Procesul biologic de transformare malignă are la baza

relaţia de tip liniar (fara prag), manifestarea apărând de la câţiva ani, până la zeci de ani de la

iradiere. Deşi, datorită etiologiei multifactoriale a cancerului, estimarea rolului radiaţiilor

ionizante în cancerogeneza este dificilă, pentru unele forme de cancer există suficiente date
care permit stabilirea corelaţiilor etiologice

2. Radiodermitele cronice, manifestate prin fenomene de atrofie cutanată, ulceraţii, keratoze,

telangectazii şi creşterea riscului de malignizare, la care se poate asocia alopecie, apar după
expuneri parţiale relativ intense cum sunt cele din radioterapie.

3. Cataracta este consecinţa iradierii cristalinului îndeosebi cu neutroni.

Procesul de opacifiere debutează la nivelul polului posterior al cristalinului după o

perioadă de latentă variabilă de la 6 luni până la câţiva ani de la expunere.

4. Scurtarea duratei medii de viaţă, probabil prin deteriorarea capacităţii imunobiologice a

organismului, a fost observată la unele categorii de personal expus la radiaţii ionizante în
cadrul activităţii profesionale.

5. Alte efecte somatice tardive semnalate în cazul expuneri prelungite sau repetate la doze
mici sunt:

scăderea fertilităţii la ambele sexe;

diminuarea libidoului la femei;
amenoree;
anemie, leucopenie, trombocitopenie.

6. Efecte somatice post-radioterapie (iradierea medicală terapeutică) în afecţiuni tumorale

maligne sunt:

leziuni renale - reprezentate de disfuncţii glomerulare şi tubulare - pot apare în urma

iradierii rinichilor cu doze de 20 până la 30 Gy.
leziuni miocardice - pericardită şi miocardită - în caz de iradiere mediastinală extinsă;
leziuni medulare - mielopatie severă până la aplazie medulară prin iradierea
segmentară a coloanei vertebrale cu doze mai mari de 50 Gy ;
leziuni intestinale - ulceraţii cronice, fibroze sau perforaţii intestinale - în radioterapia
metastazelor limfatice abdominale din
Cursul nr 4. Igiena radiațiilor

seminomul testicular, carcinomul ovarian sau limfoame.

Radiațiile ultraviolete

Radiaţiile ultraviolete sunt radiaţiile electromagnetice care au lungimea de undă

cuprinsă între 100-400nm. Energie cuantică a radiaţiilor ultraviolete este insuficientă pentru a
produce ionizarea substratului asupra căruia acţionează, dar destul de mare pentru a provoca
excitarea atomilor şi produce reacţii fotochimice.

Sursele de radiaţii ultraviolete

- Sursele naturale.

Principala sursă naturală este Soarele, care emite radiaţii ultraviolete cu lungimea de undă
cuprinsă între 10-7 -10-8 m. Cantitatea şi intensitatea radiaţiilor ultraviolete solare care ajung
până la suprafaţa terestră sunt dependente de:

1. Integritatea stratului de ozon stratosferic (dispus la altitudinea de 15-35 km sub forma unei
pături cu grosimea medie de aproximativ 20 km) care reţine radiaţiile ultraviolete în funcţie
de lungimea lor de undă:

2. Angulaţia soarelui (unghiul soarelui) faţă de axa Pământului, respectiv unghiul sub care
radiaţiile ultraviolete traversează atmosfera.

3. Altitudinea - intensitatea radiaţiilor ultraviolete creşte pe măsura creşterii altitudinii, astfel

ca expunerea comunităţilor din zonele montane este mai mare decât a celor din zonele de şes.

4. Difuzia în straturile atmosferice inferioare, datorită unor fenomene meteorologice (norii,

ceaţa sau bruma) sau poluării cu particule în suspensie, poate diminua cantitatea de radiaţii
ultraviolete de la nivelul solului, generând în situaţii extreme, carenţa de ultraviolete.

5. Reflexia de către diferite suprafeţe poate amplifica intensitatea radiaţiilor ultraviolete şi

implicit potenţialele riscuri: majoritatea suprafeţelor naturale (diferitele structuri geologice şi
apa) reflectă aproape 10% din radiaţiile ultraviolete incidente, iarba reflectă în medie 3%,
suprafeţele de nisip cca.10- 25%, iar zăpada proaspătă aproximativ 80%.

- Sursele antropice

Pentru populaţia din mediul non-ocupaţional principalele surse antropice de expunere

la radiaţiile ultraviolete sunt:
Cursul nr 4. Igiena radiațiilor

sistemele de iluminat cu becuri (tuburi) fluorescente sau de cuarţ tungsten-halogen de

mare intensitate.
instalaţiile de bronzare artificială (lămpile sau păturile solare) din saloanele de
cosmetică sau înfrumuseţare. Tuburile fluorescente din aceste instalaţii emit cu
precădere radiaţii ultraviolete din banda A ( 320-400 nm, cele mai importante pentru
pigmentogeneză, respectiv bronzarea tegumentelor), dar şi cantităţi reduse de radiaţii
ultraviolete B nocive;
„lumina neagră” - black light - folosită în discoteci pentru realizarea unor efecte
luminoase speciale.

În mediul ocupaţional cele mai frecvente surse antropice de radiaţii ultraviolete

pot fi:

sursele industriale, respectiv corpurile încălzite la temperaturi ce depăşesc 15000 C,

instalaţiile de fotopolimerizare, dezinfecţie şi sterilizare,
aparatele de sudură,
arcurile voltaice
utilizarea lasser-ului;
sursele medicale, reprezentate de aplicaţiile diagnostice şi terapeutice (în fizioterapie)
ale radiaţiilor ultraviolete
lămpile cu ultraviolete folosite pentru dezinfecţia laboratoarelor de microbiologie,
virusologie sau a blocurilor operatorii;
sursele comerciale reprezentate de detectoarele de bancnote false şi documente cu
regim special.

Efectele asupra organismului uman

Asupra organismului uman, radiaţiile ultraviolete determină efecte generale (respectiv

asupra metabolismului) şi efecte locale (reprezentate de efectele asupra tegumentelor şi
asupra ochiului).

Efectele asupra metabolismului

Datorită rolului radiaţiilor ultraviolete în sinteza vitaminei D, indispensabilă absorbţiei

intestinale a calciului, principalul efect metabolic benefic este efectul asupra metabolismului
mineral fosfo-calcic.
Cursul nr 4. Igiena radiațiilor

Efectele asupra tegumentelor

Datorită penetrabilităţii reduse, întreaga energie a radiaţiilor ultraviolete este eliberată

la nivelul celulelor epidermice, ceea ce determină o serie de reacţii fotochimice în urma
cărora rezultă histamina şi alte substanţe vasoactive, radicali liberi, distrugerea lizozomilor cu
eliberarea enzimelor lizozomale proteolitice s.a.

Efectele tegumentare pot fi precoce (eritemul actinic, pigmentaţia şi

fotosensibilizarea) sau tardive (elastoza solară, nevii pigmentari şi cancerul cutanat).