ASPECTE MOTIVAŢIONALE ALE ÎNVĂŢĂRII ÎN ŞCOALĂ

În cel de-al XI-lea capitol din cartea Psiholgia şcolară, scrisă de Andrei Cosmovici şi Luminiţa
Iacob, este prezentată motivaţia şi necesităţile primare ce stau la baza acesteia.

Motivaţia este definită ca fiind un interes al elevilor, fără de care nu se poate realize nimic.
Cerinţele vitale ale motivaţiei sunt: hrana, căldura, aerul curat, ce asigură homeostazia. Însă, de la naştere,
Charlotte Buhler a identificat, mai întâi curiozitatea ca impuls foarte puternic, ce constă în dorinţa de
explorare,cunoaştere a mediului înconjurător. După aceea, impulsul de manipulare a obiectelor, ce se
dezvoltă foarte puternic şi la cimpanzei, îşi face apariţia, iar copiii au tendinţa de a tranforma ceea ce
întâlnesc în jur ( de exemplu, construirea obiectelor din nisip, plastilină). Astefl, încă din copilărie, din
surplusul de energie disponibilă, se naşte tendinţa de dominare a mediului înconjurător.

Experienţa social şi mediul înconjurător influenţează tnecesităţile umane. De exemplu, societatea este în
plină dezvoltare tehnologică, iar asta ne influenţează nevoia de gadgeturi, telefon, televizor, jocuri video,
acestea creând, în timp, dependenţa atât de dăunătoare. În funcţie de mediul în care trăim, dobândim şi
nevoi toxice, cum ar fi fumatul, consumul de alcool sau droguri. Preferinţele alimentare sunt, de
asemenea, influenţate de mediul în care copilul se dezvoltă. De exemplu, asiaticii preferă delicatesele
precum ouă clocite sau şerpi, pe când laptele este considerat un aliment scârbos. Totul depinde de
influenţele mediului asupra gustului, a creşterii şi dezvoltării individului.

Motivele funamentale pentru procesul educative

 Ataşamentul copilului faţă de figura maternă se manifestă prin strigăte şi mişcări agitate,
menite să atragă atenţia şi să o menţină aproape pe mamă. Prezenţa figurii materne în viaţa
copilului este grăitoare pentru dezvoltarea fizică şi psihică a sugarului, dar şi pentru sentimental
de protecţie al acestuia. Abandonul copilui sporeşte apariţia fenomenului numit hospitalism, ceea
ce înseamnă oprirea evoluţiei fizice a copilului.
 Tendinţele agresive ale animalelor sunt antrenate de pericole extreme sau de încălcarea
proprietăţii, însă la specia umană s-au întâlnit cazuri de agresivitate nefondată. Pe baza studiilor
antropologilor, s-au descoperit populaţii foarte faşnice, ce nu cunoşteau violenţa fizică, dar şi
populaţii de o violenţă extremă. Aşadar, tendinţele violente apar în urma exemplului oferit de cei
din jur şi de influenţele de natură educativă. Deci, copiii ostili provin, de obicei, din familii cu un
comportament social inadecvat, violent, sau în urma sfatului de a se comporta “bărbăteşte”.
 “Influenţarea creatoare a mediului” constituie al treilea motiv fundamental al procesului
educativ. Acesta apare în urma dorinţei copilului de a se afirma şi a realiza obiective prin
propriile forţe, ducând la dezvoltarea cognitivă, afectivă, dar şi social a copilului.

Motivaţia este mai mare atunci când câştigul şi recunoştinţa socială este mai mare, iar dificultatea
este, de asemenea, la un nivel înalt. Totodată, dorinţa de a obţine un titlu important este estompată de
dificultatea obţinerii acestuia, din existenţa posibilităţii unui eşec. Deci, teama crează inhibiţii asupra
obţinerii unui success.

Nivelul de aspiraţie

Nivelul de aspiraţie este definit de către E. Hoppe ca reprezentând “ aşteptările, scopurile, ori
pretenţiile unei personae, privind realizarea sa viitoare într-o sarcină dată”. Pretenţiile indivizilor
variază în funcţie de nivelul de pregătire, cel intelectual sau de obiectivele propuse. Aspiraţiile sunt
conform şi cu mediul de viaţă şi de evoluţie ale copilului. Un copil provenind din familii ce îi oferă
sprijin atât moral cât şi financiar vor fi, evident, mai mari decât cele ale unui individ provenind dintr-
o familie nepăsătoare, dezorganizată şi fără potenţial financiar.

Majoritatea indivizilor care eşuează în atingerea unui scop, vor eşua şi pe viitor, deoarece sunt
dezarmaţi de pierdere. Există şi excepţii, adică ambiţia copilului să conteze mult mai mult decât un
eşec, asta motivâdu-i pe viitor ( exemplu Tabelul 1).

Motivaţia şcolară

 Motivaţia extrinsecă

Este definită ca fiind motivaţia copilului de participare la activitate, uneori neimplicîndu-se

operaţii psihice, doar pentru a primi recompense, de cele mai multe ori morale. Motivaţia
extrinsecă se naşte din:

 Dorinţa de afiliere se remarcă în momentul în care copilul învaţă pentru a satisface nevoia
familiei de laudă a copilului sau chiar recompensare material. Aceasta se mai poate
manifesta şi pentru a crea o impresie bună profesorului preferat sau a învăţătorului.
 Conformismul se face simţit atunci când copilul, obişnuit să se supună normelor sociale,
se lasă îndoctrinat de către familie şi profesori cu norme şi reguli sociale, uneori în
neconformitate cu dorinţele sau părerile proprii.
 Teama consecinţelor neascultării provoacă supunerea la obligaţii.
  Abiţia copilului născut din dorinţa familiei ca educabilul să fie primul oriunde poate
forma o concurenţă acerbă între copii, provocând ostilitate şi nesiguranţă de sine.

 Motivaţia intrinsecă are în centru curiozitatea stârnită prin dăruirea profesorului pentru
captarea atenţiei copiilor şi menţinând trează motivaţia pentru a dobândi noi cunoştinţe şi a
devein cea mai bună variantă a lor.

Caracteristicile afectivităţii

Afectivitatea este definită de către Andrei Cosmovici ca fiind „ trăiri ce exprimă gradul de concordanță
sau neconcordanță dintre un obiect sau o situație și tendințele noastre.”.

O caracteristică pregnantă a stărilor afective este cea care spune căacestea implică o apreciere, fie
ea pozitivă sau negativă. Afectele pot fi pozitive ( cele provocate de concordanța dintre trebuințe și
obiect) sau negative ( cele provocate de neconcordanța dintre obiect și trebuințe) , afectele indiferente
neexistând. Afectele mai sunt caracterizate și ca fiind dependente de trebuințele noastre actuale.

Formarea de sentimente superioare în contextul vieții școlare

A. Cosmovici este de părere că în sistemul actual de învățământ nu se pune accent pe socializare,

comunicare și colaborare, ci pe lucru individual, considerând benefică activitatea ce presupune
interacțiunea dintre copii. Ba chiar un studiu a arătat faptul că după un număr mare de activități didactice
la o școală din Iași, certurile au fost reduse, conflictele aplanate, iar colaborarea a închegat colectivul.

Autorul subliniază și faptul că recompensele ajută educabilii să transforme dezinteresul pentru un obiect
de studiu în pasiune, prin motivarea copilului și captarea atenției acestuia în cadrul activităților.

În concluzie, personalitatea profesorului poate face diferența dintre un copil dezinteresat și unul ce își
trezește interesul în vederea obținerii rezultatelor bune, chiar și la obiecte ce nu îi provocau o stare de
curiozitate în trecut.

Deci, ca și concluzie, motivația copilului constă în atitudinea cadrului didactic față de importanța
înțelegerii educabilului a fiecărui aspect ce reprezintă pentru acesta o nebuloasă informațională. Dacă
profesorul motivează copilul, acesta obține rezultate bune și poate fi chiar și interesat de obiecte total
străine până în momentul acela.